Ati cunoscut cupluri vechi si fericite? Options

[ham]

ma refer la cupluri veki de 30-40-50 de ani, care inca se iubesc, se tzin de mana, sunt cea ce numim noi, o pereke; nu intra acia cuplurile acrite/blazate, care supravietzuiesc din inertzie, pt. ce zice lumea si pt. copii...

daca da, povestitzi!

[Leea]

problema este ca nu am vazut cazuri la oameni sub 35 de ani.....deci ce fac ultimele generatii? unde e greseala?

Leo, eu as zice ca pentru a reusi trebuie intai sa-ti pui in minte sa reusesti, asta pe langa dragoste, respect, bla-bla-bla... Sa nu te gandesti la sexul opus ca la o enorma cutie de bomboane, din care oricand poti extrage o alta aroma daca te-ai plictisit de prima. Si sa nu fii genul care se plictiseste, in general.
Bunicii nostri cand se casatoreau stiau ca legati vor ramane pana in capat si isi asumau asta din prima zi. Libertatea de a divorta pe noi, astia mai contemporanii, ne-a transformat in libertini, cred. Adica, daca tot e voie, de ce nu?... Daca aia/ala de care m-am legat a imbatranit, s-a flescait, ma plictiseste, nu ma mai baga in seama, etc. - de ce nu?
Si mai e ceva: nu doar in cuplu, da' in general in relatiile cu ceilalti sarim prea usor la beregata, din orice, uneori chiar neprovocati. Cel atacat, asisderea, coboara din civilitate intr-o secunda, si gata scandalul. Ei, aceeasi atitudine o adopta multi cu mare fervoare si-n cuplu. Nevasta acrita, care-si bodogane mereu barbatul, sotul care "impunge" din priviri - astea-s chestii asa de comune, ca nici nu le mai bagam in seama. Transferam badarania noastra sociala, indelung exersata, in familie.
Si, sa nu uit, suntem egoisti cat incape. Vrem sa apucam viata cu amandoua mainile, indiferent peste ce ar trebui sa calcam.
Si or mai fi multe-multe altele...

[leo]

Leo, eu as zice ca pentru a reusi trebuie intai sa-ti pui in minte sa reusesti, asta pe langa dragoste, respect, bla-bla-bla... Sa nu te gandesti la sexul opus ca la o enorma cutie de bomboane, din care oricand poti extrage o alta aroma daca te-ai plictisit de prima. Si sa nu fii genul care se plictiseste, in general.
Bunicii nostri cand se casatoreau stiau ca legati vor ramane pana in capat si isi asumau asta din prima zi. Libertatea de a divorta pe noi, astia mai contemporanii, ne-a transformat in libertini, cred. Adica, daca tot e voie, de ce nu?... Daca aia/ala de care m-am legat a imbatranit, s-a flescait, ma plictiseste, nu ma mai baga in seama, etc. - de ce nu?
Si mai e ceva: nu doar in cuplu, da' in general in relatiile cu ceilalti sarim prea usor la beregata, din orice, uneori chiar neprovocati. Cel atacat, asisderea, coboara din civilitate intr-o secunda, si gata scandalul. Ei, aceeasi atitudine o adopta multi cu mare fervoare si-n cuplu. Nevasta acrita, care-si bodogane mereu barbatul, sotul care "impunge" din priviri - astea-s chestii asa de comune, ca nici nu le mai bagam in seama. Transferam badarania noastra sociala, indelung exersata, in familie.
Si, sa nu uit, suntem egoisti cat incape. Vrem sa apucam viata cu amandoua mainile, indiferent peste ce ar trebui sa calcam.
Si or mai fi multe-multe altele...

problemele noastre "este" imaturitatea in gandire, angajamente si faptul ca vedem casatoria ca pe un sfarsit si nu ca pe un inceput. fiind in apropierea varstei, multi din colegii si prietenii mei s-au casatorit. ciudat este ca la toti am intalnit aceeasi filozofie: se gandesc mai mult la faptul ca se casatoresc dar nu au plan si ce fac dupa. o casatorie implica consum de resurse, pierdere de libertate si intimitate, activitati casnice etc. pe astea nu le mai prevede nimeni. de asta se termina asa rau de multe ori. este ca si cum ai trage cu arcul la tinta, dar nu ai lua directia.

si, apoi pe vremea bunicilor era un cadru social care te excludea daca te compromiteai. cadru distrus de filmele porno, feminism, emisiuni care ofera exemple negative etc.

imi pare rau totusi ca barbatii nu mai pot face armata. era importanta cu privire la maturitatea noastra, a barbatilor. insemna o responsabilitate.

avetzi grija sa nu confundatzi datoria cu iubirea; bunicul meu cel fiu de popa ar fi facut orice si kiar a facut totul pt. buna, dar, daca n-ar fi fost educat ca "e pe veci", i-ar fi dat un sut in cur, instant; nu a batut-o, injurat-o, jignit-o, etc niciodata, ea a fost stapana casei, mosu'nu-i iesea din cuvant, au trait impreuna 53 de ani, dar, cat am apucat io sa cunosc relatzia lor, numa' iubire nu era...

io ma refer la iubire vizibila si dupe zeci de ani; se vede clar, in voce, in gesturi, in timpul petrecut impreuna (ma refer la timpul liber), etc; nu potzi confunda datoria cu iubirea!

sa nu confundam iubirea cu pasiunea. sunt doua stari distincte, una bazata pe sentimente, iar cealalta pe sexualitate. dupa parerea mea pasiunea este mostenirea lasata de regnul animal.

iubirea nu poate fi iubire fara datorie. e doar pasiune. offtopic: cel mai bine defineste pasiunea codul "sith"-ilor din Starwars