Amintiri din copilarie Options

[ZIBBA]

chiar daca sunt noua pe aici...va propun si eu o tema de discutie...cine nu-si aminteste de copilaria lui?eu chiar mi-am propus sa scriu candva o carte depre copilaria mea...am atatea lucruri de povestit...

haideti ca incep tot eu...pentru ca am si timp si imi face mare placere sa vorbesc depre asta...nu traiesc din amintiri...insa am impresia ca pustii din ziua de azi nu se mai bucura la fel...nu e vina lor ...e vina, zic eu ca e o vina,a societatii si a timpurilor in care traim...pai dragii mei...cand eram io o copila,un drac de fata,ca asa am fost...bantuiam toate coclaurile...abia asteptam sa vina sambata sa plec la bunicii mei la tara sa fac tot ce-mi trece prin cap...in timpul saptamanii faceam tot ce-mi statea in putinta sa nu-i supar pe ai mei ca sa ma duca la bunici...cum ajungeam acolo...si eu si frate.meu parca eram salbatici...vara plecam la scaldat la olt si mai veneam seara...arsi de soare si nemancati ca niste caini...iar bunica saraca nu stia ce sa ne mai faca ...bietele oratanii din curte se ingrozeau de cate ori se apropia de ograda lor,stiau ca le-a sosit ceasul..ca doar venisera nepotii si era zi mare...iarna si mai rau...stateam prin zapada pana ni se faceau hainele ca de tabla din cauza ghetii de pe ele...nnu mai simteam maini,picioare...iar biata femeie...ne jelea ca pe morti cand ne vedea asa de frica sa nu ne imbolnavim...
mie mi-au placut dintotdeauna animalele...asa ca eram disperata sa am si eu o lighioana,ceva...de toate am avut...soarece,soparla,pisici si caini nu mai vorbesc...iepure de camp...boboci de rata salbatica...palnsul venea cand trebuia sa plec la oras,iar mama sa nu fi auzit de animale in apartament...asa ca bunica mi le elibera (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...insa nici la oras nu ma astamparam...alergam pe campurile din spatele blocurilor si prindeam insecte pe care le ascundeam prin casa...si le gasea mama...bineinteles...ca papara mi-o luam de fiecare data...dupa vacante...imi lua ceva timp pana ma reacomodam cu "regimul"...norocul il mai aveam cu tata ,care a fost mereu un copil mare si tinea apararea...fiind profesor de sport facea tot felul de excursii si ma lua cu el...mama,ce bucurie!am fost si in cateva tabere cu el!intr-una,la delinesti,undeva langa resita...cand eu aveam vreo 8 ani...tin minte ca ma intalneam cu el doar la masa...il disperasem...colindam toate padurile...bine,ma daduse in grija unor elevi de-ai sai...cand am plecat de acolo m-am pus pe plans,ca eu nu mai merg la scoala (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...poate vi se par puerile aceste lucruri...dar eu cred ca ai nostri copii nu se mai bucura asa de viata...acum au alte ocupatii...calculatorul...jocuri video...tin minte ca imi placeau povestile...dar ai mei nu aveau timp sa imi citeasca...asa ca am invatat sa citesc singura...la 5 ani...copil destept ,deh:P...asa ca atunci cand bunica ma trimetea cu gastele la balta...eu,cufundata in cartile mele,uitam mereu de ele si intrau in averea partidului...iar paznicul mi le lua la ocol...platea saracul bunicu'de fiecare data pentru ele...
am avut o copilarie frumoasa zic eu...a voastra cum a fost?

[kalua]

Si eu datorez amintirile cele mai frumoase timpului petrecut la bunici, intr-un orasel de munte in Bucovina. Vara alergam dealurile din imrejurimi in sus si-n jos si ne feream sa nu ne prinda taranii si sa ne ia la fuga sau, mai mult, chiar de urechi, ca le stricam iarba pentru fan. Mergeam si la parau, ne faceam halbon si ne balaceam acolo. Apoi treceam la prins pesti printr-o gramada de metode: cu mana, cu furculita, cu undita facuta dintr-o nuia de alun si carligul dintr-un bold sau cu borcanul. Si prindeam, nu gluma. Ne mai jucam de-a indienii pe vremea cand citeam Winnetou si Old Shaterhand si ne faceam case prin copaci si tot feluri de ascunzisuri. Ne-am apucat o data sa fumam tigari din Occident (vorba vine fumat, pufaiam si noi), ne ascunsesem in podul unei prietene, dar nu ne-a tihnit, a aparut imediat o vecina cu o galeata de apa sa stinga focul ca iesea fum mult de-acolo. M-am dus intr-o buna zi cu niste vecini tarani la polog, facutul fanului, fara sa le spun bunicilor de frica ca n-o sa ma lase. Si am aparut seara acasa, bunicii erau verzi de ingrijorare. Am cazut din copac de pe la 5-6 metri, pe mana stanga care era intoarsa la 180 de grade, adica cu palma-n fata. Si nu m-am dus acasa, ca trebuia sa ma joc, mi-au invelit ceilalti copii mana-n niste carpe inmuiate in otet ("asa face si tata cand vine de la jucat fotbal si are lovituri la picioare si-i sunt umflate"), abia seara, la culcare mi-a dibuit bunica mana rupta (si rupta serios, nu stiu cate fracuri si fisuri am avut). Iarna tot asa, ne faceam noi partie de dat cu sania. Sau cu schiurile. Si n-aveam ghete de schiat, prindeam schiurile de ghetele normale, o cazatura arata ca o explozie pentru ca toate zburau care-ncotro. Patinat pe parau, mai cadeam cu cate-un picior intr-un ochi de apa si ma-ntorceam seara cu pantalonul facut burlan, spre groaza bunicii. Mai rar si numai la cerinta prietenelor de acolo ne mai jucam de-a cucoanele cu palariile bunicii, de-alea cu voaleta, cu fostele ei genti. Mergeam la cules bureti si cand nu gaseam chiar multi ii puneam impreuna si se mergea la unul dintre copii la gatit (asta o mai practicam si cu pestii), mai rar mancaruri cu gust asa de bun. Am fost fugarita de gaste, de caini "rai", de vaci, de curcani infoiati, dar niciodata nu mi-a fost frica de ei.
Acasa, la bloc, jucam jocurile copilariei oricarui copil: sotron, prinsa, de-a v-ati ascunselea, tara, tara, vrem ostasi, florile, chiloteii. Ne mai jucam des de-a familia de furnici. (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)
Au mai fost ele multe, foarte frumoase amintiri! (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)