![]() |
![]() |
![]()
Post
#1
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Estimari FMI pentru 2006: Inflatie de 5.7%, deficit de cont curent de 10.5%
Premiera: FMI lauda Romania Estimari FMI pentru 2006: Inflatie de 5.7%, deficit de cont curent de 10.5% Delegatia Fondului Monetar International prezenta la Bucuresti a facut marti primele estimari privind nivelul inflatiei si al deficitului de cont curent. Emmanuel van der Mensbrugghe, seful delegatiei, a declarat ca pentru anul 2006, FMI estimeaza o inflatie de 5.7% si un deficit de cont curent de 10.5% din PIB. Delegatia FMI a subliniat faptul ca, in 2006, economia Romaniei are o evolutie pozitiva, reflectata in cresterea economica si reducerea inflatiei, dar ca, in acelasi timp, exista o ingrijorare vizavi de cresterea peste asteptari a deficitului de cont curent. Daca in acest an, finantarea deficitului de cont curent nu a ridicat probleme, datorita intrarilor de capital din investitii straine directe si din privatizari, pe viitor, este posibil sa apara dificultati in finantarea acestui deficit de cont curent. Inflatia prevazuta de FMI pentru 2006 se incadreaza in marja stabilita de BNR: 5% plus/minus un procent. Tinta BNR pentru anul viitor prevede o inflatie de 4%. In cazul in care cresterile salariale vor fi superioare celor din 2006 iar deficitul bugetar va depasi 2%, delegatia FMI, estimeaza pentru 2007 o inflatie de 6.5%-7%. In privinta deficitului de cont curent delegatia FMI e de parere ca in 2006 nu va depasi valoarea de 10.5%,insa pentru 2007 estimeaza un procent de 13% din PIB. “Ar fi imprudent ca la un surplus bugetar de 1,6% in luna septembrie finalul anului sa aduca un deficit bugetar de 2,5%", a precizat seful delegatiei FMI. Pentru 2006, cresterea economica estimata de FMI se situeaza in jurul valorii de 7.1%. Van der Mensbrugghe a laudat performantele BNR in lupta dezinflationista insa atrage atentia ca politica fiscala a Guvernului trebuie sa fie in continuare stricta. Aderarea Romaniei la UE e apreciata de reprezentantii FMI ca fiind “o realizare extraordinara” insa acestia atrag atentia ca Guvernul va trebui sa continue reformele incepute in asa fel incat inflatia si balanta de plati sa fie mentinute la un nivel acceptabil. "Exista ingrijorarea ca daca politica fiscala se schimba, atunci inflatia si balanta de plati vor creste semnificativ" a spus van der Mensbrugghe. In privinta investitiilor directe, delegatia FMi e de parere ca acestea se afla la un nivel ridicat insa au subliniat ca mare parte a banilor sunt obtinuti in urma privatizarilor. Van der Mensbrugghe recomanda Guvernului identificarea cat mai rapida a unor proiecte care sa atraga bani europeni, in caz contrar Romania urmand sa devina doar un contributor la bugetul European, nu si un beneficiar. sursa:HotNews.ro Politica: Stolojan: 'Am fost exclus din PNL la ordinul lui Tariceanu' La o zi dupa ce a fost exclus din PNL, consilierul prezidential Teodor Stolojan a declarat ca nu se simte vinovat pentru ca a criticat partidul. El a adaugat ca decizia privind excluderea sa din partid a fost luata de Calin Popescu Tariceanu, aceasta hotarare fiind - in opinia sa - una "revoltatoare si rusinoasa". Stolojan sustine ca nu a fost exclus din PNL de filiala sector 2 a partidului, ci la ordinul lui Calin Popescu Tariceanu, executat de Bogdan Olteanu si de Ludovic Orban. El a reiterat criticile la adresa "tripletei" Tariceanu - Olteanu - Orban, mentionand ca acestia "merg impotriva interesului membrilor partidului". sursa:HotNews International:Un avion de mici dimensiuni a intrat intr-o cladire din New York Un avion de mici dimensiuni a intrat intr-o cladire din New York Autoritatile americane exclud posibilitatea unui atentat terorist Un avion de mici dimensiuni a intrat intr-o cladire de locuinte de 50 de etaje din New York. Avionul a lovit cladirea in partea superioara, dar incendiul ce incepuse sa se extinda a fost stins. Persoanele din cladire au fost evacuate. Politia anunta ca pentru moment au fost confirmati doi morti iar mai multe persoane sunt prinse in cladire. CBS a anuntat initial patru victime, doua in avion si doua in cladire. Potrivit CNN, cei de la bord au anuntat inainte de impact ca au probleme cu combustibilul. In avion se aflau pilotul, Cory Lidle, jucator profesionist de baseball la New York Yankees si inca o persoana. Pilotul, care era si proprietarul avionului, avea permis de zbor de doar sapte luni. Autoritatile americane si FBI exclud deocamdata posibilitatea unui atentat terorist, toate elementele confirmand varianta unui accident. sursa: HotNews |
|
|
![]() |
![]()
Post
#2
|
|
Incurabil ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Membru de Onoare Posts: 1,440 Joined: 21-February 06 Member No.: 235 ![]() |
Scandal la Balul din Viena 14 Februarie 2007 Diana Evantia Barca Starlete compromit reputatia celui mai stralucitor dintre balurile europene. Vestitul Bal al Operei din Viena risca sa-si piarda din reputatie si stralucire, scria ieri ziarul elvetian "Tagblatt", cu numai doua zile inainte de debutul celui mai elegant si mai asteptat dintre balurile europene. De la o vreme, "invitatii din strainatate nu mai vin, iar reprezentantii nobilimii europene sunt tot mai rari", spune si presa austriaca. Descris drept un "parvenit" si un "mascarici", magnatul imobilar Richard Lugner, unul dintre cei mai mari investitori in constructii din Austria, principal donator pentru Balul Operei si tocmai de aceea unul dintre amfitrionii evenimentului, a invitat in ultimii ani starlete ale caror reputatie si conduita nu le-ar recomanda pentru o receptie de asemenea tinuta. Desi casatorit si tata a patru copii, Richard Lugner pare deja un fel de Hugh Hefner al Austriei: in 2003 a aparut in sala de bal la bratul Pamelei Anderson, iar anul trecut "a mizat" pe Carmen Electra. "Caraghioslacurile lui Lugner si tam-tamul pe care-l fac cei din tabara sa, o adunatura fara cultura, indivizi propulsati doar de expunerea media, sunt cauze decisive pentru nivelul tot mai scazut al celor care frecventeaza balul", apreciaza Tagblatt. Un milion pentru Paris Hilton Anul acesta, Lugner a intins coarda parca si mai tare, anuntand-o ca invitata de onoare pe excesiv de mondena Paris Hilton. Dupa ultimele scandaluri in care a fost implicata, dintre care publicarea fotografiilor si filmuletelor sale erotice pe situl ParisExposed.com este cel mai recent, imaginea starletei este inca si mai sifonata, iar opinia publica austriaca nu este deloc amuzata de aparitia ei la Viena, spune situl MTV. "Paris Hilton va face din balul operei o mare farsa", comenteaza si agentia Associated Press. Pentru toate acestea, potrivit presei elvetiene, Ioan Holender, directorul Operei din Viena, a decis sa-i limiteze lui Lugner libertatea: i s-a luat loja in care obisnuieste sa-si aduca insolitii musafiri. "La donatori ca Lugner pot renunta", a spus Ioan Holender, citat de postul austriac de televiziune ORF. "Incepand cu anul viitor nu mai poate inchiria loja". In afara de controversa care tine de eticheta, in presa austriaca s-a vehiculat si faptul ca pentru onoarea de a o avea pe Paris Hilton la acest bal, organizatorii au platit un milion de euro. Deschidere cu Anna Netrebko Pentru a pastra in centrul atentiei un star din lumea culturala si nu o controversa sordida din lumea mondena, Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena, a anuntat o premiera absoluta la "balul balurilor" din acest an: in deschiderea evenimentului, o trasura de patrimoniu trasa de un cal isi va face intrarea in Opera din Viena, avandu-l pe insusi directorul Ioan Holender alaturi de vizitiu. Din trasura va cobori celebra soprana austriaca (de origine rusa) Anna Netrebko, diva urmand sa interpreteze in fata celor 5.000 de invitati trei arii din opera "Manon" de Jules Massenet. Holender a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca, spre deosebire de Paris Hilton, soprana nu va percepe niciun onorariu pentru aparitia la celebrul bal. O alta premiera o constituie faptul ca verdele va fi anul acesta culoarea dominanta, astfel incat salile de bal vor fi decorate cu frunze si doar cateva orhidee. Organizatorii si-au explicat alegerea spunand ca, la o zi dupa Valentine’s Day, ar fi imposibil sa gaseasca atat de multe flori cate ar fi necesare. BAL VIENEZ Si Bucurestiul se pregateste de bal Si Bucurestiul se pregateste de bal: o traditie reluata dupa o pauza de aproape o suta de ani, balul vienez ii incanta si pe cei care stiu serata din povestile bunicilor, dar si pe cei care-i gusta savoarea pentru prima oara. Palatul Parlamentului va gazdui, sambata seara, cel de-al doilea bal vienez, un eveniment caritabil organizat de J W Marriott Bucharest, animat de celebra Schonbrunner Schlossorchester din Viena, dar si de alti invitati, printre care Ovidiu Matei Iancu si Adina Tudor, prim solisti ai Operei Nationale Bucuresti, sau Horia Brenciu Orchestra si Bogdan Bradu. Au fost scoase la vanzare 1.100 de bilete, dintre care ieri mai erau disponibile 50. Organizatorii estimeaza ca vor strange numai din vanzarea biletelor peste 15.000 de euro. Sursa: evz.ro |
|
|
![]() ![]() |
Lo-Fi Version | Time is now: 10th May 2025 - 02:30 AM |
|