A fi sau a nu fi ... amanta ?! Options

[angeldust]

Fetelor, ma tot gandesc de vreo cateva zile....care o fi radacina problemei? Vad zi de zi tot felul de cazuri, amantlacuri, neveste inselate, divorturi, familii destramate. Intrebarea ar fi urmatoarea : de ce ajungem noi femeile (si spun "noi" pentru ca da, am fost si eu la un moment dat in aceasta neplacuta situatie) sa devenim amante? Desigur, povestea e alta de la caz la caz, fiecare amanta isi imagineaza ca in cazul ei este ceva special. Dar totusi stau sa ma intreb daca nu cumva miezul problemei este pe undeva comun.

Sa fie oare vorba despre tentatia fructului oprit? Inseamna ca ne multumim cu putin? Consideram ca tot e mai bun decat nimic? Sa fie vorba de principii si valori? Ce fel de atractie mistica exercita asupra noastra barbatul insurat?

Daca ati fost in situatia asta, sau cunoasteti cazuri sau pur si simplu aveti o parere, ajutati-ma sa inteleg.

[angeldust]

Mai...voi chiar credeti ca exista pe lumea asta vreo relatie perfecta? Fara fisuri? Daca asta credeti pai eu nu pot sa va spun decat...fiti pe faza pentru momentul in care o sa aveti marea revelatie pentru ca o sa fie foarte greu de indurat. Atractia fizica aia nebuna si sentimentele inaltatoare care te fac sa plutesti pe al noualea norisor si te inspira sa scrii poezii si sa crezi ca in toate melodiile pe care le asculti e vorba despre tine...toate astea au DURATA LIMITATA. Realitatea dura e ca nu poezia asta te tine legat de cineva pentru 20 de ani sau mai mult ci : respectul, intelgerea, sentimentele pe care le-ai investit pana atunci, experienta dobandita impreuna, felul in care el sau ea stie ce iti doresti inainte sa spui, sexul care desi nu mai e salbatic ca la inceputuri are un grad de intimitate pe care nu ai avea cum sa il atingi cu cineva pe care il cunosti de 2 zile, etc etc.

Amantele NU sunt de condamnat din punctul de vedere al "furtului". Nu exista asa ceva. Femeia care se indragosteste de un barbat insurat nu are nici un fel de obligatie fara de nevasta. Nu ea a tinut-o de mana in biserica si i-a jurat iubire eterna. NU. Daca ar fi sa trebuiasca sa gasim un vinovat, acela este barbatul. El e responsabil in egala masura cu sotia lui de bunul mers al casniciei lor.
Si NU, NU are legatura cu ce se intampla concret in acea casnicie, dar are legatura cu felul in care este acel barbat construit, cu principiile si valorile lui. Si aici exista in mare doua tipuri:
1. Barbatul care gandeste: "Nu prea mai sunt fericit cu sotia mea, ne certam mereu, a intervenit rutina, sunt profund nefericit si uite....acum am ocazia sa incep ceva nou si poate mai bun cu fata asta care ma iubeste....deci e dreptul meu la fericire nu? La revedere si drum bun"
2. Barbatul care gandeste : "Da....lucrurile nu merg prea bine in casnicia mea, dar mi-am luat un commitment care nu degeaba zice "la bine si la rau" Si daca sotia mea e mereu nervoasa si nu mai are chef sa facem sex, poate am si eu partea mea de vina. Ia hai sa incerc eu cu adevarat sa vad ce se mai poate repara si salva. In fond e absurd sa arunc pe geam atatia ani de experienta comuna pentru ceva nou care pana la urma s-ar putea termina tot in punctul asta. Desigur, noul e palpitant, tentant, in special pentru mine ca barbat dar mai intai ar fi bine sa ma conving ca intr-adevar nu se poate salva nimic din ce e vechi si bun, sa inchei toata treaba in mod cinstit si abia apoi sa ma arunc cu capul inainte in alta poveste.

Realitatea si mai cruda e ca barbatii din categoria 2 sunt poate 1% (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)