Depresie dupa despartirea de amanta/iubita Options

[Renegade]

Buna. Sa incep cu inceputul. Am 31 de ani, sunt casatorit de 6 ani si sunt cu ea de 12 ani. Avem doi copii, un baiat de 6 ani si o fetita de 9 luni. I-am fost credincios sotiei si mi-am refuzat "ocaziile" aparute in timp. Una dintre aceste "ocazii", o subalterna, a fost insistenta si m-a facut sa cedez. Am avut o relatie foarte frumoasa aproape un an, bazata mai mult pe sex. Mi-am schimbat locul de munca, am continuat relatia. Atunci am realizat amandoi ca ne iubim si ne-am spus-o. Povestea e lunga si complicata. Ideea e ca o iubesc, desi sunt constient ca nu o mai pot avea inapoi si nici nu e sanatos sa mai am o relatie cu ea. Acum nu are pe nimeni si nici nu vrea pe nimeni. In ultima vreme voia mai mult, voia ceva pentru ea. Nu are, este singura. Dar nu ma mai vrea pe mine decat cel mult ca prieten. Sunt constient ca nu imi va trece usor dragostea pentru ea. Am incercat in fel si chip. Chiar reusisem la un moment dat, am fost plecat la munte cu prietenii si familia si inainte de atsa am pus punct. Mi-a scris si era disperata ca nu i-am dat nici un semn cateva zile la rand... desi zicea ca e mai bine asa... m-a induiosat si mi s-a facut mila. M-am intors numai pentru alte runde de sex si o alta agonie a relatiei noastre. Am facut amandoi greseli. Inainte de prima cearta am fost in regula aproape un an de zile. Fara cearta fara divergente, totul perfect. O viata dubla perfecta.

Acum..., sunt multe de zis. Pe sotia mea nu o va putea inlocui nimeni niciodata si nici nu se apropie macar. Am trait ceva de genul lui Dexter. Duceam o viata dubla si totul era ok acasa. Simteam ca o fac pentru ea, o ajutam cu multe si ea imi dadea incredere in mine, sex, era altceva.

Am incetat relatia din motive deloc placute. Sotia nu stie nimic si sper ca nici nu va afla vreodata. Insa eu traiesc o drama interioara, ma simt vinovat ca am stricat relatia cu acea fata si mai ales sunt disperat ca nu o mai pot avea.

Traiesc o depresie puternica, simt ca nimic nu are rost, nu ma pot apuca de nimic si toate mi se par aiurea. Ca mentiune... am o viata de familie linistita, suntem ingineri si avem o viata sexuala foarte activa. Nu imi lipseste nimic acasa.

Ea insa imi lipseste ca naiba... si nu mai incerc sa aflu de ce. Ea imi ofera prietenia ei si nimic mai mult. Iar eu sunt varza, nu ma pot concentra pe nimic. Cum procedez sa o uit sau sa imi treaca dorul asta...? Sunt prizonierul propriilor mele renuntari la principii. Aveam principii sanatoase... Iar acum am un sentiment puternic de vinovatie fata de aceste femei.

Cum scap de ganduri? Pur si simplu in momentul asta nu vad nimic care sa aiba vreun rost. Sunt in deriva si nu ii pot arata asta sotiei, nu o pot rani...