Toamna asta care incepuse asa amenintatoare, cu ploi, frig si vant se pare ca incepe sa se plictiseasca sa fie catea. Poate s-a gandit ca nu are cu cine sau de ce, sau poate din mila…cine stie…ne-a oferit ofranda unor ultime zile de soare. Un soare bland, lenes, care parca ma mangaie incet, tandru, ca un ultim sarut inainte de culcare. Miroase a must proaspat stors, a struguri zdrobiti, a butoaie de stejar si a jar incins.

In astfel de zile, parca as sta la soare, pe camp, intr-o capita de fan proaspat cosit, cu ochii in sus, numarand norii. Sau ultimele pasari intarziate, care isi zboara tipetele spre tinuturi la care eu pot doar sa visez.

Din apartamenele vecine miroase a zacusca, a dulceturi, a muraturi. Gospodinele se pregatesc pentru iarna. Pe mine m-a pregatit mama.

Si de cand a inceput scoala, parca simt cu adevarat ca este toamna. Cel mai mult ma incanta boboceii de clasa I, atat de frumos pregatiti de mamici pentru debutul lor scolar, atat de mititei, atat de speriati si mirati de ce li se intampla, dar si atat de plini de importanta pasului pe care tocmai l-au facut.

E frumoasa toamna asta. Daca stau sa ma gandesc, niciodata nu am trait o toamna mai frumoasa. Parca imi vine sa o iert ca mi-a ingalbenit toate frunzele in pomii de sub fereastra.

Poate e doar o parere. Poate e doar o dorinta. Sau poate doar imbatranesc si incep sa devin melancolica.