Saptamana asta incepuse prost. Era si normal, ca doar am avut un weekend prost, asa ca dispozitia mea nu avea cum sa fie mai buna la inceput de saptamana.

Insa marti, am primit un mesaj de departe. Cineva drag m-a intrebat din senin, in loc de “Buna dimineata”:

“Do you believe in miracles?”

La acel moment am raspuns destul de sceptica, insa pe parcurs mi-am dat seama ca acea intrebare era de fapt un semn. Un semn pentru miracolele care mi-au aparut in cale in ultimele doua zile.

Aseara am iesit din Craiova…Well, not really, but it felt like it. Am fost in Serai. Serai este barul meu preferat incepand de aseara si am aflat despre existenta lui datorita celui mai bun prieten al meu, Alin, care s-a angajat barman acolo. Ieri, dupa o zi de cosmar la birou, m-am hotarat sa ii accept invitatia si sa il vizitez la locul de munca. Inca de afara mi-a placut barul. Un local mic, ca o casuta cocheta…o alee discreta te conducea spre intrare, iar odata intrata in bar, am ramas total fermecata. Tavanul era acoperit cu draperii de matase rosie, mese micute de lemn, canapele confortabile, lumanarele, atmosfera de vis erotic. M-am asezat la o masa si am asteptat ca Alin sa imi aduca tratatia promisa: o narghilea cu aroma de mar. Yummy! A fost prima mea experienta cu o narghilea si trebuie sa spun ca dezvirginarea a fost…delicioasa. Dupa primele fumuri, parca ne cunosteam de cand lumea eu si ea..narghileaua. M-am relaxat pe canapea, am inchis ochii si m-am lasat in voia aromei de mar si a fumului ametitor. Dupa doua ore petrecute acolo, m-am simtit ca renascuta. Cea mai frumoasa seara de cand am ajuns in acest oras.

Azi - alta zi de cosmar la birou. Iar seara, la plecare, ne-a sosit plotterul comandat pentru proiectanti. Dupa ce am vazut ca e de dimensiunile unei masini si dupa o ora de gandire despre posibila locatie a mastodontului, s-a luat decizia sa…ma mute pe mine! Adica, incepand de astazi ora 18.30 nu mai am biroul in usa, in curent, unde toata lumea care intra se putea benocla in voie in monitorul meu si unde ma simteam ca si cum as fi in tranzit, pe fuga, gata sa imi apuc geanta de maner si sa o rup la fug ape usa larg deschisa. . It is a miracle! Acum am coltisorul meu la fereastra, langa calorifer si unde nu se mai baga nimeni in sufletul meu. Libertate! Cat mai injurasem eu plotterul ala cand a trebuit sa caut oferte si sa il cumpar. Si cand colo... "Meravigliosa creatura!" - mai ca imi vine sa cant ca in reclama aia la Fiat Bravo.

Deci…cred in miracole? Astazi da…maine, cine stie? Poate am sa uit sa cred…dar nu imi fac griji. Stiu ca miracolele sunt rare, dar nu dispar niciodata din viata mea. Vor fi acolo, pe drum, dupa cate o curba, asteptandu-ma sa imi sara in brate ghiduse si sa ma surprinda, ca de obicei