Calatoria personala, Devenirea Options

[Ariana]

:) Eram convinsa ca ai sa citesti cartea si abia dupa ai sa raspunzi.
Se pare ca avem probleme similare.
La mine 25 a fost pragul si de 3 ani merg inainte incercand la fiecare pas sa scap de ceea ce am luat cu mine din trecut.
Fericirea o smulg efectiv fiecarui moment o caut cu disperare in orice punct din viata mea.
In ultima vreme eu personal am lasat garda jos dar a fost o vreme in care luptam si ma incapatanam sa cred ca nu e vorba de bagajul meu cu care vreau nu vreau trebuie sa merg inainte toata viata.

[Diana.]

Nimic nu e intimplator in viata noastra.
In fiecare zi, fara sa stim, sintem supusi unei multitudini de teste, pe care le trecem (evoluam) sau le picam (si evoluam intr-o alta directie).

De ce spun ca nimic nu este intimplator: fiecare experienta de viata isi pune intr-un fel sau altul amprenta asupra personalitatii noastre, ne indreapta spre ce ar trebui sa devenim.

Astazi sintem ceea ce sintem ca urmare a ceea ce am fost ieri.
Iar daca avem puterea sa invatam din greselile de ieri, cu siguranta miine vom fi mai buni.

[big.smile]

:) Eram convinsa ca ai sa citesti cartea si abia dupa ai sa raspunzi.
Se pare ca avem probleme similare.
La mine 25 a fost pragul si de 3 ani merg inainte incercand la fiecare pas sa scap de ceea ce am luat cu mine din trecut.
Fericirea o smulg efectiv fiecarui moment o caut cu disperare in orice punct din viata mea.
In ultima vreme eu personal am lasat garda jos dar a fost o vreme in care luptam si ma incapatanam sa cred ca nu e vorba de bagajul meu cu care vreau nu vreau trebuie sa merg inainte toata viata.

:) ... pai stii, ma chinui sa ma conving ca nu e o problema ... este pur si simplu o stare, care in unele momente e mai mult decat vointa mea. de altfel asa am reusit sa nu ma mai chinui sa inteleg diverse chestii pe care le simt, pur si simplu sa zic da! stiu ce este, o stare care va trece ... si asta m-a facut sa zambesc si chiar a trecut. sa nu crezi ca spunand asta ascund ceva intr-un anume coltisor care la un moment dat se va umple si se va revarsa, nu! este o constienta placuta si linistitoare care ma face sa fiu mai mult si sa vad lumea exact cum este , insa sa iau din cea ce ma face sa rad. pentru ca nimeni nu este pe deplin multumit. oricine ascunde un ceva pe care vrea sa-l atinga.. un vis .... ceva de genu, o chemare spre ceva ce (de multe ori) nu stim ce e dar continua sa fie si sa ne arda pana decidem sa ne indreptam intr-acolo
nu vreau sa las garda jos, nu vreau sa simt indiferenta fata de nimik, pt ca atunci toate ma coplesesc - recunosc ca am trait asta!! sau mai bine zis o parte din asta, pt am reusit sa vad altfel si sa nu ma duc cu capu'. si-mi pare tare bine :)

[Ariana]

Hmmm...pana la urma e asa cum a spus si Diana ,fiecare experienta ne maturizeaza si ne transforma in ceea ce probabil ar trebui sa fim...
Citesc cu multa placere posturile de pe forum ale unor fete de 20-22 de ani si ma gandesc ce bine ar fi fost ca atunci sa gandesc si eu la fel...Eram insa un copil rasfatat,iubit,capricios dar un copil...la un moment dat in drumul acelui copil a aparut destinul care i-a oferit doua drumuri total diferite...si am ales eu,copilul...acompaniata de un om a carui aparitie in viata mea a fost decisiva in alegerea drumului.Omul a disparut la un moment dat si nu am fost nici o clipa pregatita pt asta.Si in acel moment copilul s-a transformat in femeie ,femeie care acuza copilul de nestiinta pastrarii minunii langa el(pana la urma era doar un copil-ii acordam circumstante atenuante).
Copilul il regasesc in mine destul de des din fericire...:) l-am regasit ieri seara cand am cumparat pomul de Craciun si azi cand impreuna cu gamaliile mele de la gradi am impodobit pomul,are sa fie si maine tot acolo cu entuziasmul copiilor in asteptarea Mosului.
Femeia merge mai departe poate un pic blazata constientizand faptul ca...a fost o data.
Si totusi sunt un om vesel poate un pic depresiva,prea depresiva in unele momente cand imi e dor de omul care m-a ajutat sa aleg acest drum.
Si PROMIT ca ma voi trage de urechi si am sa ies din starea de clatita in care sunt.:)

Apropos...in nebunia asta a cautarii mi-a cazut in brate o carte a lui Anais Nin...o alta zaluda unor vremuri.:)

[cristyna]

hei,but what about experientze care nu maturizeaza ,dar care te distrug...sunt deacord cu experientzele care te indeamna sa evoluezi ,dar cele care te niveleaza cu pamintul???e foarte greu sa te indrepti dupa astfel de intimplari.
nu stiu ce sa fac,poate ma ajuta cineva...
nu mai vad nici un sens in a trai.nu vreau nimic,nu simt nimic,am impresia ca sint o tabula rasa,sincer
de multa am avut un anume disconfort emotional,dar niciodata nu reuseam sa inteleg care e cauza,m-am gindit mult timp ,in fiecare zi ,pina am ajuns la aceasta concluzie:nu am nici un fel de motivatzie,nici unul
dar va rog,fara sfaturi de felul--gasesteti motivatie--am incercat,dar m-am saturat sa joc teatru ca imi pasa de cutare sua cutare subiect
citeodata am impresia ca sint un experiment al naturii...faptul e ca nu prea am pentru ce sa traiesc
as fi foarte recunoscatoare pentru orice opinie.merci anticipat,

[angeldust]

Mi-e greu sa cred ca nu ai pentru ce sa traiesti, dar hai sa zicem ca plec de la premiza asta. Poate ne povestesti mai multe inainte sa dam cu presupusul. Ca de exemplu ce fel de experienta consideri tu ca te-a facut una cu pamantul si nu ai reusit sa iti revii nicicum...cati ani ai...cu ce te ocupi...exista ceva ce iti place sa faci totusi? Cand a fost ultima oara cand te-ai simitit cu adevarat bine si care a fost contextul? Ce consideri ca ar trebui sa se schimbe in viata ta ca sa zici ca merita traita? etc, etc.

[dificila]

Sa risc si sa spun ca viata ne " calatoreste " pe noi ? Suna ca un fel de renuntare din start. Calatoria personala poate ca incepe atunci cand nu stim incotro s-o luam. Sau cand ajungem la un nivel de intelegere a eu-lui care ne dedubleaza sau mai bine zis ca o imagine in oglinda. Intotdeauna m-au intrigat cartile de jos. Cele doua jumatati identice si totusi diferite. Mi-am inceput calatoria personala abia cand am renuntat la egocentrism, la egoism, la vanitate, la mandria prosteasca. E ca si cum m-as fi dezbracat de niste haine nepotrivite si grele. Apoi am invatat sa zambesc, sa vorbesc despre gandurile mele rele si bune, am invatat sa ma accept pe mine si greselile mele. De multe ori m-am invartit in cerc, de multe ori am confundat inaltimea cu abisul, de multe ori tovaras mi-a fost doar umbra mea, pe drumul asta mi-am pierdut definitiv credinta dar am gasit frumusetea oamenilor, a plantelor a animalelor, am invatat sa primesc in fatza o rafala de ploaie si am invatzat sa privesc fulgerul in fatza. Daca e greu sau usor, asta fiecare hotaraste pentru el.

[Diana.]

Difi, ne jucam?

[dificila]

Difi, ne jucam?

HAI.

Maat, unde esti ? ne jucam de-a scunsa ? (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif)