Despartiri, divorturi, cuplul rupt in doua..., De ce doare atat de tare? Options

[M2TWG]

Cum adica incerci sa-l ajuti? Cu ce sa-l ajuti? (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

Să treacă peste despărţire. E foarte supărat şi dezamăgit, se vede de la o poştă. Azi mi-am exprimat dorinţa de-al ajuta, ca în acelaşi timp să-l supun la un test, să văd cât de mult se întoarce cu coada-ntre picioare la mine. El zicea că nu trebuie să-l ajut, mai ales după câte mi-a făcut. Eu zic să-l iert, voi ce părere aveţi?

Plinge dupa citeva zile de "relatie" ? Ai grija... El citi ani are? (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

El are tot 14 ani. Faza e că ei au mai fost împreună în 2008. Iniţiativa a fost a ei, el zicându-i că dacă ea-i fericită, e şi el, ea răspunzându-I că ar fi fericită dacă ar fi doar prieteni.

[Cindy]

Pai a incercat cu alta, a vazut ca nu merge si apoi s-a intors inapoi la tine. Ce e asta, doar nu esti "roata" de rezerva! (IMG:style_emoticons/default/nusepoate.gif)
Ma rog, nu stiu eu ce e in capul lor la 14 ani, eu sunt mai mare cu 9 si mi se par in continuare infantili si acum la varsta asta, dar eu nu cred ca as trece peste ce a facut. Eu apreciez barbatii decisi si cu coloana vertebrala.

[albinuza]

Eu tot nu inteleg ce a facut. Adica a fost o chestie de 13 zile...
daca vrei sa il ierti iarta.l. Sunteti tineri.

[kENT]

E pentru prima oara cand scriu pe un forum, asa ca am sa va rog sa fiti indulgenti cu eventualele scapari. Acest mesaj se adreseaza in general fetelor, pentru a-mi forma o parere despre ce si cum cred ele...
Am 30 de ani, sunt din Bucuresti si am o situatie materiala, zic eu buna. Sunt divortat de un an si am un ingeras de 2 ani si jumatate, din fosta casnicie. Motivele despartirii sunt multe, nu are sens sa intru in detalii, dar va pot spune sigur ca nu au implicat infidelitate sau violente din partea mea. Am pus capat de dragul copilului, pentru ca erau doar scandaluri si ala nu era un mediu sanatos. De la divort si pana acum fetita sta mai mult cu mine intrucat mama ei este destul de concentrata pe refacere vietii (nu o condamn, e alegerea fiecaruia). Am obtinut, cu acordul ei, in tribunal ca fetita sa stea la mine in fiecare weekend si jumatate din sarbatori, plus alte detalii legate de copil.
In acest timp am am avut doua relatii, dar niciuna nu a depasit pragul de 2 luni. Ultima si cea mai importanta, a fost cu o fata pe care o stiam dinainte si caeia i-a placut foarte mult de mine. Era implicata intr-o relatie la momentul respectiv cu cineva (de 10 ani) si s-a despartit de el cat timp am fost impreuna. In cele 2 relatii, in casnicie si chiar cu fetele cu care am fost inainte de casnicie, m-am purtat ca orice persoana indragostita: atentii, surprize, cadouri, mesaje frumoase, declaratii, plimbari, vorbit frumos iar cand ma enervam si categoric (ex.: poti sau nu poti!; vrei sau nu vrei sa mai continuam!)... Au mai fost si cuvinte grele si jigniri, dar nu in ultimile relatii (invata omul din greseli ..)
Am citit discutiile de pe acest forum si vad ca e o parere general valabila, conform careia barbatii nu stiu ce vor si fac promisiuni de care nu se tin. Cred ca de fapt este o problema de perceptie in general, pentru ca daca cineva ar sta de vb cu mine, i-as putea zice acelasi lucru despre femei(nu sunt sincere, promit fara sa se tina de cuvant, nu stiu ce vor..) . Incerc sa nu impart calorile si principile pe categorii de genul: femeile sunt ..., barbatii sunt..., pentru ca eu cred ca e doar o generalizare, iar in final se reduce la individ si nu la sex.
Ca sa revin la subiect (sorry), fetele cu care am fost in ultimul an, plus diverse amice pe care le am m-au spus ca e foarte greu petnru o fata sa accepte o relatie serioasa cu un barbat care are un copil si care "are o legatura" cu fosta. Intr-adevar ultima "fosta", mi -a si propus inainte sa se intoarca la fostul ei iubit, sa ramnem macar amanti...but no thanks! All, or nothing

Question: chiar asa e? Faptul ca ai un copil de care te ocupi si pe care il iubesti, pentru fete este un impediement?

P.S.: e lungggg msj-ul, dar poate imi raspunde si mie macar o fata (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

Multumesc
"Kent"

[Cindy]

Mie nu mi se pare un impediment. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
Dar este firesc ca fetele respective sa se teama ca ai putea sa te impaci cu fosta sotie, avand in vedere ca va uneste un liant important, fetita si desigur si altele in atat timp petrecut impreuna.

[Teocris]

Servus Kent! Bine ai venit la noi!
Prima data vreau sa te felicit pentru ca nu ai iesit de tot din viata fetitei tale. Un copilas are nevoie si de mama dar si de tata. Este foarte important ca ambi parinti sa fie prezenti in viata juniorului.
Femeilor nu le este teama sa aiba o relatie cu un barbat divortat care are copil/copii si te asigur ca esti admirat pentru initiativa de a avea inca grija de copilas chiar daca nu mai sta cu tine permanent. Totusi, daca prin comportament si vorbe tu dai de inteles ca ai mai mult decat o reletie de prietenie cu fosta nevasta sau cu fostele prietene, atunci te-ai ars (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
Fii optimist, ramai atent si dragut, nu dispera si sigur iti gasesti jumatatea sortita (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[kENT]

Multumesc mult pentru incurajari, sunt mai mult decat binevenite (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

In ceea ce priveste relatia cu fosta sotie, SIGUR nu afisez altceva decat o prietenie si asta datorita copilului. Ea a mai incercat in trecut sa se impace cu mine, iar raspunsul meu a ramas acelasi indiferent de situatie. Stiu ca tentatia ei de a se impaca este data de esecurile sentimentale si de faptul ca acum constata ca e complicat sa gasesti pe cineva care sa te accepte fara sa te judece si sa vrea ceva serios cu tine. Povestea e lunga intre noi (ca toate povestile), dar a gresit foarte mult fata de mine, iar de dragoste si iubire nici ca se mai poate pune problema la mine. Da, tentatii au fost multe la inceput sa ne impacam de dragul copilului, dar impacarea ar fi fost doar o scuza pt amandoi, pentru lipsa de curaj in a face ceva cu adevarat pt noi si a infrunta realitatea. Unde nu mai e dragoste, nimic nu merge. Daca vrei sa ai ceva in viata, trebuie sa lupti si terbuie sa mai si pierzi.

Din pacate fete care vor ceva trecator sau care nu vor seriozitate se gasesc usor, desi toate astea nu le aflu decat dupa...poate am eu ghinion si una peste alta incerc sa nu trag concluzii pripite, prin generalizarea unor experiente izolate.

Din viata copilului nu voi iesi si ma voi implica, pentru ca e ingerasul meu si vreau sa fie un exemplu pentru ea, ca oricat e de greu in viata, niciodata nu terbuie sa te multumesti cu putin iar daca vrei sa fii cu adevarat fericit trebuie sa stii sa te gandesti cu adevarat la binele celorlaltora chiar si cand pierzi.

Thanks pt incurajari

This post has been edited by kENT: Oct 7 2011, 12:24 PM

[marina211]

E greu sa mentii o relatie in ziua de azi:(

[elenusha]

Sunt logodita de 8 luni. La inceput a fost cea mai mare iubire , cel mai cald suflet care se putea gasi pe pamant, efectiv nu aveam ce sa-i reprosez. Insa la doar o luna dupa logodna a inceput cosmarul. Nu mai aveam cu cine sa ma inteleg, vorbeam singura, imi reprosa ca il nemultumesc,, ii e mai bine la servici decat cand vine acasa, pleca cand vroia fara macar sa spuna cat va sta sau unde se duce, Absolut orice faceam nu era bine, si il enervam in cat ii spunea ca nu ma mai suporta....inainte de logodna am fost de acord sa facem un copil, amandoi dorindu-ne foarte mult acest lucru , insa....la cum se schimbase situatia dupa o luna de la logodna mi-am zis ca mai bine abandonez gandu de a ramane gravida si ma reintorc la anticonceptionale, insa deja ramasesem gravida... La aflarea vestii, el a reactionat ca sicum ar fii fost o veste uzuala gen "ma vopsesc alta culoare" , imi era din ce in ce mai greu , nu putea sa il stapanesc in a-mi reprosa orice nimic... cat eram gravida pleca , se uita plecat, ma certa, ma ignora inclusiv cand aveam dureri abdominale de la sarcina, isi gasise o femeie mai in varsta cu 7 ani ca el care ii oferea bani la discretie, ramaneam singura si plangeam si ma chinuiam . la rugamintele mele de a cobori cu capul pe pamant, de a o lasa pe acea femeie, si de a ne ocupa de soarta noastra care deja includea si un bebe, nu a reactionat, scuzandu-se ca ia bani de la ea pt a aduce mai mult in casa si ca el e50% sa tinem copilul , 50% sa il avortez...noptile pleca si juca la ruleta la casino din banii de la acea femeie...Vazandu-ma singura ...am hotarat ca e mai bine sa avortez, asa ca mi-am folosit economiile si mi-am facut programare la o clinica privata sa fac avort...dupa ce s-a intamplat avortul i-am spus si am aflat de la prieteni comuni cum el deja dorea sa ne despartim de inca cand eram gravida, abia astepta, si ma jicnea la toti prietenii... Dupa aprox o luna -a mai remediat cateva zile....apoi a inceput iar cu plecari noaptea, reprosuri si multe altele.... Acum situatia este un pic mai buna dar la fel, il nemultumesc,,,,mi-a facut bagajele de 3 ori si ne-am despartit de 72 de ori in 8 luni de logodna... Deja simt ca nu mai rezist...tin la el, si tot am sperat ca se schimba dar vad ca nu. A trebuit sa renunt la toti prietenii pt el care mi-a ordonat sa le sterg nr/sa-i bag la blocare si sa rup legatura cu ei , oriunde ma duc vrea sa vina dupa mine si cearta la 2 zile din nimic si din senin...Are si parti bune dar incep sa se stearga si ele....Ce ar fii mai bine de facut? Vreau un sfat sincer si in care sa nu fiu judecata.....Multumesc frumos

[butterflyaway]

Elenusha, urata situatie. Iti voi raspunde si eu cu o poveste la ea, adevarata de altfel. Ea si el, amandoi tineri, s-au cunoscut in clasa a 9-a, la liceu. Abia in a 11-a a inceput sa fie ceva intre ei, la inceput o prietenie mai timida, iar intr-a 12 a erau deja un cuplu (vremuri comuniste, parintii nu acceptau relatiile prea timpurii si oricum si fetele si baietii erau altfel pe atunci, mai timizi, mai cu bun simt etc). Au plecat amandoi la facultate la Iasi(nu aceeasi facultate), primul an au stat la camine fiecare si se intalneau in fiecare zi la o prajitura, la o plimbare prin Copou, etc. In al doilea an, cu acordul parintilor, au stat in chirie intr-un apartament. Se iubeau, el era cel mai bun om, mai tandru, mai rabdator, ea indragostita pana peste cap, amandoi avand 20 de ani, fiind prima lor dragoste. In anul urmator ei deja se logodeau si urma ca dupa sesiuni si examene, in vara, sa se cunune. S-au cununat in orasul lor natal si dupa s-au intors la Iasi pt ultimul an de facultate, al patrulea an. Numai lapte si miere, ea incerca sa ramana insarcinata, el era nerabdator ca ea sa-i daruiasca un copil. Aveau deja ceva ani la activ impreuna, vreo 5 mai exact, cu tot cu ultimul an de liceu....deja strangeau bani pt un apartament si parintii, din ambele parinti, colaborau si ei la acest lucru. Dupa ce au terminat facultatea ambii, au reusit sa-si cumpere apartament, mai cu rate mai fara, nu conteaza, erau amandoi in Iasi si f invidiati de multa lume pt relatia frumoasa pe care o aveau. Si-au gasit amandoi de lucru, f fericiti, lapte si miere, incercau sa conceapa un copil. Trecusera deja 6 ani si ceva de relatie si vreo 1 an-2 de cand incercau sa aiba un bebe si intr-o zi neasteptata a sosit....mare bucurie pe toata lumea. La 5 luni si 2 sapt, ea a inceput sa aiba contractii dureroase si sa piarda lichid. A ajuns de urgenta la spital si a fost bagata in cezariana de urgenta. Fatul nu a supravietuit, era prea mic. F demoralizati amandoi, ea cauta in el afectiune, sprijin, rabdare, el o ignora si ii vorbea urat. Dar ea a considerat ca e doar o perioada si ca el sufera...amandoi sufereau. El i-a spus ca nu-si mai doreste copii alaturi de o femeie care nu poate duce o sarcina, insa ea, naiva si tinerica, a considerat ca e iar o perioada....din nefericire, intr-o zi oarecare, ea a ajuns acasa si l-a prins pe prea iubitul ei sot in pat cu alta femeie. Au urmat scuze imploratoare, au urmat pretexte gen ca ea s-a schimbat si ca avea nevoie (el) de iubire...asa ca ea a hotarat sa-i dea a doua sansa. O perioada totul f frumos, pana cand au inceput sa-l sune fel de fel de femei fiind cica cliente, pana cand el lipsea noptile de acasa....si dupa 8 ani de relatie, ea a pus capac. A divortat, desi era o rusine la vremea aceea, si desi el ii jura ca o sa se schimbe. Ea a plecat din Iasi in orasul sau natal si a hotarat sa-si inceapa o viata noua, cu job nou, apartament nou. L-a scurt timp a intalnit pe cineva, a avut si un copil cu respectivul, sunt si acum impreuna etc. Detaliile astea nu-si mai au rostul, dar te anunt ca povestea e 100% reala.
Sfatul meu???? Fugi de el!!! Nu il crede, oricat l-ai iubi....si ea l-a iubit pe el, dar cu toate astea, a plecat. Pt ca a trebuit sa plece. Esti tanara, ai toata viata inainte, vei cunoaste pe cineva care te va iubi, care o sa-si doreasca sa-si intemeieze o familie alaturi de tine...nu-ti irosi degeaba anii din viata pt un nimic care e cu o femeie mai in varsta decat el la care cerseste bani si pe care o satisface ca sa-i dea bani....tu mai ai incredere in el? Mai poti suporta o asemenea viata controlata si plina de certuri si minciuna? Il nemultumesti????? Stii tu, lupul isi schimba parul, dar naravul ba....asa ca pleaca. Paraseste-l fara sa te uiti in urma, oricat de mult l-ai iubi. Nu-ti irosi anii si viata pt un asemenea om!
P.S. Scuze daca am fost mai dura, asa mi-e felul, insa sustin cu toata inima si crede-ma ca o sa-ti fie mai bine daca pleci, daca il parasesti.