Peste tot pe unde m-am dus in viata, cu moaca mea pina de curind angelica (actualmente fantomatic-sperietoare cu ochi holbati si luuc cadaveric) am lasat oamenilor impresia ca as fi un inger. Ia sa va explic de ce aparentele sint inselatoare ...

Boon. V-am spus ca pe vremuri lumea ma vedea drept o domnita bloda fraieruta si decorativa in cel mai pur sens al cuvintului. Daca inainte, dupa ce stregeam cu nesimtirea pe jos, auzeam in spatele meu "vaaai, are personalitate si nu e deloc cum pare", azi imi aud doar un suierat "Scorpia!"
Si pentru ca ma doare-n spatele garii de ce crede lumea care nu vine sa imi ofere un umar cind pling de sare camasa de pe mine de-atita stres si neputinta, surieratul e de obieci al vreunei vipere. Ce nu stiai ce e vipera? Aia de o incalzesti la sin si dupa aia ti se incolaceste dupa git! .
Cu pararere de bine imi anunt laudatoarele ca de ceva vreme pe nervii mei joaca o hora sirbeasca pe toti neavenitii si pampalalii, toti smecherii si dezinvoltele care au senzatia ca le-as fi sluga personala sau datatoare de seama. Si pentru ca sint indeajuns de nebuna, mi se rupe-n paispe de toata lumea care traieste cu impresia ca in locul meu s-ar fi descurcat mai bine. De fapt, nu dau doi bani pe aia care se cred buricul-pamintului.
Fara de regret va anunt ca urlatul la si crizele de isterie facute pentru clienti, furnizori si angajati este cea mai proasta metoda de a te impune, indiferent cit de destept se crede omuletu` in umilu-i marat "jemanfisism".
Faza asta am depasit-o de mult, nu incerc sa caut aprobarea sau suturile-n fund de la terti care, probabil sau posibil, ar fi fost internati de ceva timp la "casa vesela", ca sa ma simt importanta.
Nu mai imi pasa decit de oamenii carora le ofer si imi ofera un umar. Pe celalti, declarati ad-hoc si fara notificare stapini sau judecatori ai vietii mele, ii dau, douaspatru de carti, doapastru de feti, bine stiti, bine ghiciti, la spatele tuturor tururilor posibile si imposibile existente, trecute sau viitoare. Imi pare rau, nu mai am timp sau energie sa iert. Pus si simplu, nu-mi mai bat capul cu asta.
Simt deja ca o iau razna de la timpitii de hormoni care nu au alta treaba mai productiva in faimoasa mea viata urmarita si criticata de oricine care se crede destept si invincibil, desi stim cu totii ca e la marginea prapastiei, hormoni dezaxati care ma fac sa fiu un butoi cu pulbere. Atentie, sint pe cale sa explodex. Nu ca eu m-as afla mai departe de prapastie, ca eu sint deja cu un picior in groapa,dar macar am bunul simt sa nu imi vars rabufnirile patrotice de-amboulea, ca am acces la net si sint spaima-spaimelor...
Am eu insa timpita pretentie ca fiecare persoana acum din exterior datatoare de sfaturi idilice si placide, sa isi faca cruce-n cerul limbii inainte de ma mai ataca in zone cvasinecunoscute deocamdata, ca pe-aici arunca un ochi dezaprobator cu o grimasa demna de Regina Mari Brintanii... Si mi-as dori sa mor, dar din nefericire, si asta-i un pacat. Nu am nevoie de nici un sut in fund ca sa cad.Dar de cad, o sa va folosesc drept perna.
Nu de alta, dar nu sint o doamna. Sint o scorpie.