Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

Rating 5
26 Pages V   1 2 3 > » 
Entries on Tuesday 16th December 2008

entry Dec 16 2008, 04:03 PM
M-am nascut intr-un orasel oltenesc. M-a facut mama la 19 ani, nu mai putea sa astepte, deh…A fugit de acasa cu tata, ca nu ii lasa bunicul meu, tatal mamei, sa se iubeasca. S-au dus acasa la parintii tatalui. A ramas mama grea, asa ca s-au impacat cu tatal ei si au facut nunta. Aveam 6 luni la nunta lor. Am crescut mai mult la tara, pentru ca ai mei lucrau amandoi si nu aveau cu cine sa ma lase acasa. Mai erau si alte motive, ma gandesc eu, sa nu ma lase singura in casa: pana pe la 5 ani am fost cuminte. Unde ma lasau, acolo ma gaseau. Nu ma miscam din loc. Pe bune! Dupa 5 ani, am inceput sa imi descopar talente artistice, asa ca toti peretii din casa si toate cartile tatalui erau mazgalite cu desene care mai de care mai creative. Dar nici la tara nu eram mai cuminte. Ma stia tot satul lui taica-meu de “bagaboanta”. Asa imi zicea mamaie. Nu exista om in satul ala pe care eu sa nu il fi vizitat. Cu sau fara voia lui. Mai eram si mare pomanagioaica. Nu se exista inmormantare in sat fara prezenta mea. Eram mai “prezenta” decat popa. Vecina de peste drum, ingrozita pesemne (asta si dupa ce ii lasasem capacul la wc descoperit, desi insistase sa nu il las si ii cazuse o rata in wc), si-a pus drugul la poarta sa nu mai intru. Am sarit gardul si s-a pomenit cu mine in casa. Alta data am ramas pe la o alta vecina din sat. Atat de mult mi-a placut acolo, incat am uitat sa ma intorc acasa. Cand a reusit femeia sa scape de mine, in timp ce mergeam spre casa, i-am vazut pe bunici cautandu-ma in fantana cu lumanarea. Au crezut ca am cazut… Un singur eveniment neplacut mi-a umbrit acei ani de frageda pruncie: la 3 ani stateam la parintii mamei. Intr-o noapte am cazut din pat, cu fata pe un resou din ala cu grilaj, care era incins, langa pat. Am avut noroc…nu am ramas oarba de un ochi. Dar si astazi mai am semn…. Am fost si la cresa. Chiar ma duceam singura dimineata. Intr-o zi, nu am mai ajuns insa la cresa, ci la gradinita, ca plecam dimineata cu vecinul meu, care era mai mare. Si el mergea la gradinita. Si m-am luat dupa el. M-am dus la gradinita vreo cateva luni bune, pana s-au prins ai mei. Cand m-au dus de manuta la cresa, nu m-au mai primit aia. Cica eram prea precoce pentru ei…Si am ramas la gradinita vecinului. “Norocul” educatoarelor…De cate ori am fugit si ma cautau pe strada, numai ele stiu.


La 7 ani m-au luat parintii si m-au dat la scoala. Si pana in clasa a 8-a, am fost un copil model. Nu stiu ce declic s-a produs in capul meu, dar s-a trezit in mine ambitia. De a lua premiul I si nota 10. M-am cam dezumflat eu cand am vazut ca tovarasa era dupa preferinte. Chiar ii lasa sa copieze pe cei care ii placeau. Si cand am vrut sa ii atrag atentia ca X din banca din spate copiaza, mi-a ars o palma. Ca de ce nu ma uit in caiet, ce treaba am eu cu ochii in spate? Totusi, am fost premianta: in clasa I am luat premiul I. Intr-a doua si a treia – premiul 2. Nu eram in gratiile tovarasei. Intr-a patra am luat iar premiul I. Ni se schimbase tovarasa….



In 5- 8 am luat numai premiul I, desi profii incercau care mai de care sa ma “sape”. N-am priceput de ce….Cel putin, proful de mate ma ura. Ma scoatea mereu la tabla, pentru ca stia ca fac meditatie (si nu la el!). Murea de necaz cand imi dadea 10. Nu avea incotro… Peste ani si ani, ne-am reintalnit. Si cosmarul meu din generala mi-a zis ca am fost cea mai buna eleva a lui!


Clasa a 8-a a fost plina de intrebari pentru mine si ai mei…La ce liceu sa dau? Ce imi place? Ce voi face? Mie imi placea informatica. Am dat la Pedagogic, pentru ca asa au vrut ai mei. Ieseam direct pe meserie de acolo. Zilele admiterii imi vin in amintire ca niste zile pline de dureri de stomac si de greturi. Nu puteam manca nimic pana nu dadeam proba. Si eu fiind la litera V, dupa numele de familie, stateam cam nemancata. Mama umbla cu ciocolata dupa mine, cica face bine la memorie. In fine, am dat probele, examenele. Cand s-au dat rezultatele, m-am dus cu tata. Era o inghesuiala crancena in fata panourilor cu rezultate. Mi-am facut si eu loc prin multime si am nimerit in fata tabelelor cu Respinsi. Ei, ma rog. Daca nu sunt aici, inseamna ca am luat, mi-am zis eu, si am inceput sa ma caut. Noroc cu tata, ca m-a gasit la Admisi, altfel mai stateam vreo 3 ore. Asa de tare s-a bucurat tata ca am luat, ca atunci cand am ajuns acasa a pupat-o pe vecina, care venise in vizita la mama, in loc sa o pupe pe mama. (Sau, mai stii! Asa a zis el, cel putin )


Cand m-au cazat la camin, mama mi-a dat doua sfaturi: “Nu te apuca de fumat.” si “Nu iesi prin oras cu fetele, chiar daca te roaga.” La doua ore dupa ce plecase mama acasa, am tras primul meu fum de tigara, asta dupa ce plecasem cu fetele in oras sa ne cumparam tigari.


Liceul e o perioada tulbure in viata mea. Am atins apogeul rebeliunii mele in acea perioada. Cand mi-aduc aminte cum coboram cu cearsaful legat de calorifer de la etajul doi al caminului, ca sa mergem la discoteca, cum intr-o noapte era sa ne prinda politia, crezandu-ne consumatoare, cum mai dormeam prin camerele din caminul baietilor si cum bantuiam noaptea pe strazi fara nici o problema, ma ingrozesc. Acum nu as mai avea acelasi curaj. Ziua chiuleam la greu de la ore, mergeam in gradina botanica sa cantam la chitara. Seara in fata caminului erau adevarate serenade. Iar in noptile in care nu mergeam la discoteca, invatam. La greu! Mergeam chiar la olimpiade. Si luam si premii. Bineitneles, dirigul – tot prof de mate – ma luase la ochi. Nu pricepea cum pot eu sa fiu asa rebela, dar sa am 10 pe linie.



Tot in liceu, m-am indragostit. La prima vedere! In prima zi de scoala, dupa ore, eram in camera de camin si ma zgaiam pe geam sa vad si eu ce se intampla prin jur. Si la un moment dat, pe sub geam trece un tip cu plete carliontate prinse intr-o banderola, care canta si mergea dansand. Nebun! Asa l-am catalogat. Dar m-am indragostit de nebunul ala. El nu mi-a dat atentie patru ani de zile. Abia in ultimul meu an de liceu, cand eu am hotarat s ail uit sis a imi continui viata fara el, a venit el singurel la mine.


Am ramas impreuna. 8 ani mai tarziu ne-am casatorit. Bineinteles, nu fara peripetii. Eu am plecat la facultate in Bucuresti, am avut 5 ani de zile o relatie la distanta, cu multe discutii: sa ma intorc eu in Craiova. Bas a vina el la Bucuresti. Baaa…si tot asa. Ne-am si despartit la un moment dat. Pentru o luna de zile. Atat am putut sta departe de el. Sau eld e mine! In orice caz, cand ne-am impacat, mi-a promis ca va veni el la Bucuresti. Un an jumate mai tarziu, am venit eu in Craiova.


Facultatea am urmat-o la bucuresti pentru ca fusese un vechi vis al meu, pe care ai mei au vrut neaparat sa mi-l implinesc. Intre timp, dup ace-l cunoscusem pe actualul meu sot, nu mai vroiam la bucuresti, dar m-am dus, ca nu mai aveam trai cu parintii. A fost bine ca m-au obligat sa ma duc. Am cunoscut alt mod de viata, alta gandire, alti oameni. Am evoluat. Anii de Bucuresti m-au facut ceea ce sunt acum. Bucurestiul mi-a oferit prieteni si experiente de neuitat.


Dupa 7 ani de Bucuresti am revenit in Craiova. M-am angajat la o firma pe care o uram initial, nu era nimic din ce imi doream si nici din ce imi imaginasem. Plus ca sefa mea directa era o nebuna care imi facea viata amara. Primul an in Craiova a fost cel mai greu: imi uram jobul, apartamentul era in renovari, aveam de pregatit o nunta, si nimic nu mergea. Ma mir ca n-am luat-o razna in acea perioada.


In prezent lucrurile s-au mai aranjat. A inceput sa-mi placa firma la care lucrez. Am scapat de sefa nebuna, ca am schimbat departamentul. Am terminat renovarile la apartament (pentru moment), iar nunta a fost de vis. Casnicia….e destul de greu de inghitit, pentru ca firea mea rebela si independenta iese mereu la iveala. Dar merg inainte.


That’s all folks!.... For now… valea.gif


Entries on Monday 30th June 2008

entry Jun 30 2008, 01:02 PM
S-a decis! Plec in concediu. Pentru prima data in foarte multi ani, mi-am planificat concediul cu mai mult de o zi inainte de plecare. Plec in august. Ma asteapta Mediterana cea albastra si mai ales, ma asteapta...Parisul ! indragostita.gif

Entries on Saturday 15th March 2008

entry Mar 15 2008, 12:56 PM
Am fost o data intr-un club unde m-am intalnit cu tipul care imi placea pe atunci. M-a invitat la un dans si m-a dansat asa cum nu mai fusesem dansata niciodata. M-a privit adanc in ochi, mi-a zambit, mi-a soptit nimicuri dulci la ureche si m-a facut sa ma simt in al noualea cer. Dupa, m-a condus acasa si, pe drum, mi-a spus ca nu e indragostit de mine. Cel putin nu asa cum as vrea eu. Iar eu am crezut in vorbele lui, nu in dansul pe care mi-l oferise.


Deseori tind sa cred mai mult in ce spune omul, decat in faptele lui. Iar daca acestea doua se contrazic, ca in exemplul de mai sus, atunci starea conflictuala care se creeaza imi produce o confuzie fara margini.


O vorba spune “nu crede pana nu vezi”. Eu vad, simt, insa daca aud altceva decat ceea ce vad, atunci totul se duce de rapa. Pot sa vad cu ochii mei ca luna e rotunda, daca vine cineva si spune ca e patrata, incep sa am dubii. Stiu, sunt ciudata! Poate sunt chiar nebuna, dar nu ma pot abtine. Daca ar fi sa-mi fac o analiza psihologica, as spune ca aceasta dilema a mea rezulta din neincrederea in mine si in capacitatile mele. Posibil. Am si eu complexele mele.


Poti sa-mi demonstrezi cu fapte orice vrei tu. Dar eu trebuie sa si aud ca este asa cum imi arati. Daca vii cu o floare, eu nu spun “Multumesc!”. Intreb “Cu ce ocazie?” Am nevoie de cuvinte in viata mea, pentru ca, uneori, faptele au fost peste puterea mea de acceptare si mult prea frumoase pentru a fi adevarate. Iar daca te desparti de mine, nu cred pana nu mi-o spui in cuvinte. Degeaba pleci si nu mai dai nici un semn de viata. Sau iti inchizi telefonul. Pana nu aud din gura ta “S-a terminat!” eu voi crede orice altceva.


Intr-o lume care are nevoie de fapte pentru a putea crede vorbele, eu am nevoie de vorbe pentru a putea accepta faptele.

Entries on Friday 14th March 2008

entry Mar 14 2008, 11:13 AM
Categoric azi e o zi ciudata pentru mine. Mi-am dat seama inca de la prima ora cand, desi m-am trezit la aceeasi ora ca de obicei, nu am avut timp sa indeplinesc tot ritualul din fiecare dimineata. Apoi, taximetristul a vrut sa ma omoare, trecand la milimetru prin fata tuturor masinilor care i-au aparut in cale. Se vede treaba ca nu stie ce e aia prioritate. Sau semafor...

La birou colegii au inceput sa zbiere unii la altii inca inainte ca eu sa apuc sa-mi beau cafeaua. Pana la aceasta ora, eu am reusit sa stau in afara arenei. Dar mai e timp pana diseara.

In plus, nu am chef de nimic... nici macar de leneveala

Entries on Thursday 13th March 2008

entry Mar 13 2008, 01:43 PM


Am auzit ca a venit primavara. Eu nu am vazut-o inca, decat in calendar. Aaa, si am primit niste frezii si zambile, drept dovada a sosirii ei. Insa primavara asta, m-a lasat…rece. Am incercat sa mimez frenezia, bucuria, crezand ca prin autosugestie voi reusi sa o simt si eu. In fiecare dimineata ma trezesc si imi spun: “Azi voi avea o zi buna. Ma voi bucura de soare, de flori, de pomii care infrunzesc..AH! Neaparat sa nu uit si azi sa ma uit daca au inceput sa inmugureasca pomii.” Insa in fiecare zi uit…si nici nu-mi iese faza cu autosugestia. Si mi-e necaz, ma simt oarecum obligata sa simt ceva, pentru ca in jurul meu, toti si toate par sa simta…CEVA, inafara de mine. Inchid ochii, strang tare din ei, ma concentrez asupra “primaverii” ….degeaba! Neeaaah! La naiba!

Pentru cei din jurul meu, primavara a venit cam de pe la jumatatea lui februarie, odata cu Don Juanul ala de Valentin. Se pare ca iubirea aduce primavara mai repede. Sau primavara aduce iubirea… nu mi-e foarte clara treaba asta… Am crezut ca mi-e clar, cand vazut oameni care pe 14 si 24 februarie, zburau printre norisori si zambeau tamp cu cate un buchetel de ghiocei in mana. “Ce zi frumoasa! A venit primavara!” spuneau ei. “Unde, mah?” ma uitam eu nedumerita. “Sunt indragostiti, lasa-i!” le-a gasit o prietena scuze. Aaa! Inteleg! Atunci, inseamna ca atunci cand esti indragostit ai calduri, de aia ti se pare ca a venit primavara. Sau o fi chestia aia…cum se numea?? Romantism parca…da, da aveam si eu odata din asta. Cand vezi numai floricele pe campii si stele verzi!

Dar teoria asta mi-a fost spulberata rapid atunci cand primavara a venit pe bune in calendare. Pentru ca de atunci a innebunit cu adevarat lumea. Toti sunt ocupati sa daruiasca sau sa primeasca flori, sarutari si mai ales, mai presus de orice…sa iubeasca! Nu ai pe cine? Cuuuum??? Gaseste-ti pe cineva sau ceva de iubit, numai iubeste! Primavara inseamna soare, renastere, viata, porumbei care stau cioc in cioc. Primavara nu e primavara fara iubire. TREBUIE sa iubesti! E obligatoriu. Adica, stati asa: inseamna ca primavara aduce iubirea?? Nu era invers?

Intelegeti confuzia mea. Sincer, nu stiu de ce-mi bat capul. Ba stiu. Mi-l bat pentru ca ziceam ca mi-e necaz ca nu iau si eu parte la euforia generala. Stiti voi cum e: daca toti sunt de accord, numai tu spui altceva, e foarte probabil ca tu sa gresesti, nu ei.

Oricum ar fi, se pare ca am ratat inceputul asta de primavara. Bine, mi-am facut datoria: am oferit flori, zambete, sarutari, felicitari…dar asta pentru ca pagina de calendar mi-arata 1 Martie. Si nu pentru ca “as fi prins trenul”. Acum, cand scriu, o lalea imi zambeste usor itindu-si capul de dupa monitor. Parca imi rade in nas. Hmmm, o fi ca ei…?!?

26 Pages V   1 2 3 > »   
SMTWTFS
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29


My Blog Links


My Picture

0 user(s) viewing
0 guest(s)
0 member(s)
0 anonymous member(s)

Search My Blog