Viata din Anii Mei, Jurnalul lui fleurdelis Options

[fortelady]

Spor la scris!

[Diana.]

Salut! Topic interesant, am citit pe nerasuflate tot!
Cit despre mine...am avut o mie de joburi si mai calificate si mai necalificate in functie de ce am gasit pentru ca n-am avut incotro. Cind esti o femeie singura fara nici un ajutor material si cu un copil de crescut si educat nu-ti poti permite sa fii somer nici o zi...copil fiind nu m-am gandit niciodata ce as vrea sa fac in viata, ci doar imi doream sa fiu mare si independenta. Tin minte ca odata cind m-a intrebat tata ce as vrea sa devin am spus ca vreau sa fiu erou...nu stiu ce oi fi avut eu atunci in cap si tata mi-a spus ca nu e bine sa fii erou ca de obicei eroi sint cei care se sacrifica si de multe ori devii erou postmortem...In liceu cind m-am mai copt la minte am inceput sa-mi framint mintea mai serios si tot nu-mi gaseam vocatia. Asa ca am terminat liceul si am aterizat direct in interprinderea la care lucra tata ca inginer, numai ca eu am fost plasata pe un strung inspaimintator intr-o hala zgomotoasa si intunecata...cu oameni hmmm...care mai de care. A fost greu, m-am simtit nedreptatita am plins am refuzat sa lucrez dar pin la urma m-am dat pe brazda si am inceput sa fac suruburi, piulite, came, rulmenti si alte chestii care erau date la rebut si din salariu nu-mi raminea nici bani de sare...ce sa mai vorbesc de badaranii de colegi, sefi, ingineri care in majoritate nu faceau decit glume proaste, grosolane si propuneri indecente, gen "pacat, o fata tinara si frumoasa ca tine nu ar avea ce cauta aici" "daca ai fi "desteapta" ai putea sa lucrezi la mine in birou". Degeaba plingeam si am ajuns chiar sa amenint ca ma sinucid decit sa mai intru in fabrica aia...tata a ramas neinduplecat. Atunci mi-am spus ca nu pot sa ma ajut decit singura, m-am luat in maini si am facut institutul de proiectari (3ani )si am plecat in alta interprindere unde am lucrat ca tehnician proiectant, mi-a placut meseria asta si colectivul, dar ceva in subconstient imi spunea ca nu asta e vocatia mea asa ca am dat la drept pentru ca mi se parea ca exista prea multa nedreptate in jurul meu si credeam eu in naivitatea mea ca daca voi face o cariera in justitie voi reusi sa schimb lumea...singurul lucru care nu-mi lacea era socialismul stiintific si limbajul de lemn pe care nu de putine ori eram nevoita sa-l folöosesc dar mi-am spus ca voi suporta cu stoicism cel putin aveam un scop in viata. Am facut doi ani cu multe eforturi si lipsuri deoarece acum nu mai lucram si nu aveam nici un ajutor material. In aceasta conjunctura m-am maritat cu un om care lucra in cadrul armatei. A fost o mare prostie, moment nefericit si am fost nevoita sa parasesc studiul desi fostul sot imi promisese ca o sa ma sustina sa termin facultatea si in tot ce vreau...nu dupa mult timp s-a dovedit cu totul altceva, e drept ca si eu am fost vinovata de aceasta decizie precipitata si nenorocita ca am crezut ca daca el ma iubeste si voi avea casa mea e suficient...mai ales ca pina la virsta aceea (23) nici nu gasisem marea dragoste. Credeam ca asta va veni cu timpul, insa s-a dovedit ca eu am fost naiva si el un ticalos. De ce? Pentru ca la numai o luna de la nefericitul eveniment mi-a interzis sa mai merg la cursuri si chiar se lua la bataie cu orice persoana de gen masculin care indraznea sa ma priveasca...Bineinteles ca m-am revoltat, am facut scandal, am incercat sa divortez dar a fost imposibil m-a amenintat ca ma impusca pe mine si toata familia daca mai indraznesc sa pronunt cuvintul divort. M-am resemnat si 10 ani din viata mea au fost un iad (da asta nu-i un job...scuzati sint oftopic). Din toata povestea asta m-am ales cu o trauma puternica dar si cu un copil minunat...pe care-l consider un dar de la Dumnezeu si este cea mai mare realizare din viata mea.
Dupa doua incercari de a divorta si intimplari urite si traumatizante am primit sentinta de divort mult dorita...(era 22 decembrie 1989) exact in ziua cind in birou fiind la servici (am uitat sa va spun ca dupa multe eforturi am reusit sa-l conving sa ma lase sa lucrez macar la proiectari) am auzit la radio ca ceausescu a fugit...nu pot sa va spun ce fericire am simtit atunci tocmai aratasem victorioasa la toti colegii sentinta de divort ca pe cine stie ce diploma de doctorat...si chiar ne propusesem sa sarbatorim evenimentul si acum simteam ca ori e sfirsitul lumii ori inceputul...rideam, plingeam si nu credeam ca e adevarat.
continarea mai tarziu ca am transformat postarea asta in roman...va rog sa ma iertati daca v-am plictisit.