Printable Version of Topic

Posted by: ZIBBA Feb 5 2007, 01:51 PM

chiar daca sunt noua pe aici...va propun si eu o tema de discutie...cine nu-si aminteste de copilaria lui?eu chiar mi-am propus sa scriu candva o carte depre copilaria mea...am atatea lucruri de povestit...

haideti ca incep tot eu...pentru ca am si timp si imi face mare placere sa vorbesc depre asta...nu traiesc din amintiri...insa am impresia ca pustii din ziua de azi nu se mai bucura la fel...nu e vina lor ...e vina, zic eu ca e o vina,a societatii si a timpurilor in care traim...pai dragii mei...cand eram io o copila,un drac de fata,ca asa am fost...bantuiam toate coclaurile...abia asteptam sa vina sambata sa plec la bunicii mei la tara sa fac tot ce-mi trece prin cap...in timpul saptamanii faceam tot ce-mi statea in putinta sa nu-i supar pe ai mei ca sa ma duca la bunici...cum ajungeam acolo...si eu si frate.meu parca eram salbatici...vara plecam la scaldat la olt si mai veneam seara...arsi de soare si nemancati ca niste caini...iar bunica saraca nu stia ce sa ne mai faca ...bietele oratanii din curte se ingrozeau de cate ori se apropia de ograda lor,stiau ca le-a sosit ceasul..ca doar venisera nepotii si era zi mare...iarna si mai rau...stateam prin zapada pana ni se faceau hainele ca de tabla din cauza ghetii de pe ele...nnu mai simteam maini,picioare...iar biata femeie...ne jelea ca pe morti cand ne vedea asa de frica sa nu ne imbolnavim...
mie mi-au placut dintotdeauna animalele...asa ca eram disperata sa am si eu o lighioana,ceva...de toate am avut...soarece,soparla,pisici si caini nu mai vorbesc...iepure de camp...boboci de rata salbatica...palnsul venea cand trebuia sa plec la oras,iar mama sa nu fi auzit de animale in apartament...asa ca bunica mi le elibera ...insa nici la oras nu ma astamparam...alergam pe campurile din spatele blocurilor si prindeam insecte pe care le ascundeam prin casa...si le gasea mama...bineinteles...ca papara mi-o luam de fiecare data...dupa vacante...imi lua ceva timp pana ma reacomodam cu "regimul"...norocul il mai aveam cu tata ,care a fost mereu un copil mare si tinea apararea...fiind profesor de sport facea tot felul de excursii si ma lua cu el...mama,ce bucurie!am fost si in cateva tabere cu el!intr-una,la delinesti,undeva langa resita...cand eu aveam vreo 8 ani...tin minte ca ma intalneam cu el doar la masa...il disperasem...colindam toate padurile...bine,ma daduse in grija unor elevi de-ai sai...cand am plecat de acolo m-am pus pe plans,ca eu nu mai merg la scoala ...poate vi se par puerile aceste lucruri...dar eu cred ca ai nostri copii nu se mai bucura asa de viata...acum au alte ocupatii...calculatorul...jocuri video...tin minte ca imi placeau povestile...dar ai mei nu aveau timp sa imi citeasca...asa ca am invatat sa citesc singura...la 5 ani...copil destept ,deh:P...asa ca atunci cand bunica ma trimetea cu gastele la balta...eu,cufundata in cartile mele,uitam mereu de ele si intrau in averea partidului...iar paznicul mi le lua la ocol...platea saracul bunicu'de fiecare data pentru ele...
am avut o copilarie frumoasa zic eu...a voastra cum a fost?

Posted by: Meg Feb 5 2007, 08:59 PM

privind in urma, o zic din toata inima: am avut o copilarie fericita. am stat la bunici cativa ani (nu continuu ci fragmentat). de dimi pana seara eram la parau si prindeam pesti pe care ii puneam in borcane. ii hraneam cu ditamai bucatile de paine ca voiam sa faca pui, dar ai naibii ca a doua zi erau cu burta'n sus (mare durere pe mine). asa ca ii dadeam la matza. matza de acum cunostea galetusa roshie si ii dadea tarcoale, fie ea goala sau plina..
aveam o mare pasiune pentru pisici. am avut cateva la tara. le faceam hainutze (neh, mie nu-mi trebuiau papusi), le leganam, le pupam, le spalam.. cand am inteles eu la ce se foloseste rujul le si rujam :oops: ..
am vazut si captain planet, m-am jucat si la computer. am alergat pe afara si am citit in casa. m-am jucat cu ceilalti copii sau singura.. am umblat, am colindat, am vizitat..

Posted by: Szimcsi Feb 5 2007, 09:22 PM

Ce topic frumos

Eu mi-am petrecut copilaria la tara, la bunicii din partea tatalui. Era un sat uitat de lume, nu puteai ajunge acolo decat pe jos, ca nu exista nici un mijloc de transport in comun pe acolo. Asezat intre dealuri impadurite, era un adevarat rai pentru mine. Salbatic, cu oameni simpli si cuminti. Acum nu imi vine sa cred ce drac de fata eram. Ma imprietenisem cu o vecina si cu ea colindam toata ziua. Toate casele din satul ala le-am luat la vizitat. In fiecare zi ne duceam la altcineva, fie ca il cunosteam, fie ca nu. Strigam la poarta si ziceam: Am venit si noi pe la tine! Oamenii ne primeau, ce sa faca, saracii! Odata, o vecina pe care o disperasem, si-a inchis poarta cu zavorul sa nu mai intram. Ti-ai gasit! Am sarit gardul si s-a pomenit cu noi in casa. Avea si motive sa se fereasca de noi, ca odata dupa ce am fost la WC, am lasat usa deschisa si i-a cazut o rata in groapa La altul i-am lasat poarta deschisa si si-a pierdut gastele prin sat. Alta data ne-am dus pe la o femeie, am stat la ea pana noaptea. Cand ne-am intors, ne cautau bunicii in fantana cu lampile. Eram prezente la toate pomenile, ne duceam ca la sarbatoare, ca stiam ca ne da lingura si strachina. Mult au patimit bunicii mei pe langa mine! Bunicul meu (Dumnezeu sa il odihneasca! ) muncea undeva departe, la mina. Venea acasa doar la sfarsit de saptamana, cu sacul de paine in spate. De fiecare data saream pe el si il rugam sa se suie in pod, unde stiam eu ca sunt niste nuci buuuneeee, pe care mi le desfacea cu briceagul bodoganind ca nu il las in pace...dar eu stiam ca glumea.

Am avut o copilarie frumoasa. Iar bunicul meu a fost figura care mi-a ramas gravata in memorie din acea perioada. Cand a murit eram in sesiune si ai mei nu mi-au zis, ca sa nu ma tulbure. Cand am aflat, deja il inmormantasera.

Nu as schimba copilaria mea cu a copiilor din ziua de azi. Nu aveam atatea posibilitati si atatea jucarii si dulciuri, dar eram fericita. Mancam din an in an ciocolata, dar pentru asta ii apreciam cu adevarat gustul. Iar rosiile furate din gradini erau trufandale.

Posted by: kalua Feb 5 2007, 09:52 PM

Si eu datorez amintirile cele mai frumoase timpului petrecut la bunici, intr-un orasel de munte in Bucovina. Vara alergam dealurile din imrejurimi in sus si-n jos si ne feream sa nu ne prinda taranii si sa ne ia la fuga sau, mai mult, chiar de urechi, ca le stricam iarba pentru fan. Mergeam si la parau, ne faceam halbon si ne balaceam acolo. Apoi treceam la prins pesti printr-o gramada de metode: cu mana, cu furculita, cu undita facuta dintr-o nuia de alun si carligul dintr-un bold sau cu borcanul. Si prindeam, nu gluma. Ne mai jucam de-a indienii pe vremea cand citeam Winnetou si Old Shaterhand si ne faceam case prin copaci si tot feluri de ascunzisuri. Ne-am apucat o data sa fumam tigari din Occident (vorba vine fumat, pufaiam si noi), ne ascunsesem in podul unei prietene, dar nu ne-a tihnit, a aparut imediat o vecina cu o galeata de apa sa stinga focul ca iesea fum mult de-acolo. M-am dus intr-o buna zi cu niste vecini tarani la polog, facutul fanului, fara sa le spun bunicilor de frica ca n-o sa ma lase. Si am aparut seara acasa, bunicii erau verzi de ingrijorare. Am cazut din copac de pe la 5-6 metri, pe mana stanga care era intoarsa la 180 de grade, adica cu palma-n fata. Si nu m-am dus acasa, ca trebuia sa ma joc, mi-au invelit ceilalti copii mana-n niste carpe inmuiate in otet ("asa face si tata cand vine de la jucat fotbal si are lovituri la picioare si-i sunt umflate"), abia seara, la culcare mi-a dibuit bunica mana rupta (si rupta serios, nu stiu cate fracuri si fisuri am avut). Iarna tot asa, ne faceam noi partie de dat cu sania. Sau cu schiurile. Si n-aveam ghete de schiat, prindeam schiurile de ghetele normale, o cazatura arata ca o explozie pentru ca toate zburau care-ncotro. Patinat pe parau, mai cadeam cu cate-un picior intr-un ochi de apa si ma-ntorceam seara cu pantalonul facut burlan, spre groaza bunicii. Mai rar si numai la cerinta prietenelor de acolo ne mai jucam de-a cucoanele cu palariile bunicii, de-alea cu voaleta, cu fostele ei genti. Mergeam la cules bureti si cand nu gaseam chiar multi ii puneam impreuna si se mergea la unul dintre copii la gatit (asta o mai practicam si cu pestii), mai rar mancaruri cu gust asa de bun. Am fost fugarita de gaste, de caini "rai", de vaci, de curcani infoiati, dar niciodata nu mi-a fost frica de ei.
Acasa, la bloc, jucam jocurile copilariei oricarui copil: sotron, prinsa, de-a v-ati ascunselea, tara, tara, vrem ostasi, florile, chiloteii. Ne mai jucam des de-a familia de furnici.
Au mai fost ele multe, foarte frumoase amintiri!

Posted by: Diana Feb 5 2007, 10:07 PM

Mi-aduc aminte de copilaria mea la mamaie, mamaita mea pe care au trecut si ani in care nu am vazut-o...
Mi-aduc aminte de oraselul de pe malul Dunarii, de paparude, de caloian, de turtitele de pamint si de vremea cind m-a intors cineva din drum, ca plecasem de la mamaie cu tricicleta... voiam sa ma duc acasa, desi "acasa" era la peste 100 de kilometri.
Mi-aduc aminte cum mergeam seara la cimitir sa aprind o luminare bunicului si ca nu-mi era frica.
Mi-aduc aminte de brinza de oaie si de zerul proaspat, de saivanul cu peste 500 de oi, de cai si magari, de ciobanii lui tataie, fost ofiter de cariera cu ordonante, ajuns mocan... de furtuni rapide si de veri toride, de udatul micii gradini cu furtunul, in picioarele goale... de ceaiul cu rom de la gura sobei cind nametii erau cit casa... de cetele de colindatori adevarati, de colinde sfinte, de "oleleu" ... de placintele cu mere si nuca, parfumate cu scortiosara, de borcanele cu dulceata "pradate" sistematic... de Ajunul Craciunului, de taiatul porcului, de cum calaream porcul si mincam sorici... de cum miroasea casa a vanilie, a cozonac, a mar si brad adevarat... de zilele de la gradinita, de serbarea la care am cintat, afoana de mine, romanta "Iubita mea cu ochii verzi" pentru ca mamaie si mama iubesc romantele (si dragostea de romanta am mostenit-o si eu)... de zilele in care mergeam cu sania... de unchiul meu, Dumnezeu sa-l ierte, care trecea Dunarea inot si-mi aducea buchetele de mure ...de "fratele meu" Azorica cu care am impartit o bucata de piine, pentru ca de sclifosita ce eram nu am mincat la masa si ma apucase o foaameee...
Mi-aduc aminte si ma cuprind lacrimile... frumos subiect de discutie ai ales, Zibba... tare frumos...

Posted by: ZIBBA Feb 5 2007, 10:39 PM

da,si io...si io ma duceam la vecine si le spuneam ca daca ma mai lasa bunica sa ingrijesc de frate-meu,ma arunc in fantana...biata de ea era ingrozita...si io il innebuneam de cap pe bunicul...il puneam sa imi spuna ce zic animalele cand le da de mancare...ce zic porumbeii cand ii alearga matza...atat il zapaceam de cap,ca nu avea incotro si lua rolul fiecarui animal in parte...
...si craciunul...cand inmuia bunicul degetele in sangele porcului si ne punea in frunte ,in barba si in obraji...ne "imbreza"...sa fim sanatosi si puternici...asa pictati umblam ziua intreaga,madrii nevoie mare...
pe aceasta tema sunt atatea de spus...tuturor copiilor din lume ce sunt si ce vor veni le doresc sa aiba macar un strop din ce am avut noi!

Posted by: kalua Feb 5 2007, 11:01 PM

Bunicul meu avea obiceiul sa faca o plimbare dupa masa de seara si cateodata il insoteam, mama, ce chestii importante mai discutam si niciodata nu m-a repezit cu vreun "lasa-ma-n pace cu prostiile astea". Cu el am fost prima data intr-un stadion de fotbal si tot el ma alerga prin curtea imensa cu o urzica in mana cand (iar) mai facusem vreo traznaie.
Bunicii n-au avut vreodata televizor si nici macar un radio (si niciodata nu mi-au lipsit acolo), aveau numai un difuzor pe care intra Programul 1 de radio cu "volume control" - un bastonas de miscat in dreapta sau stanga. Si n-au vrut aparate dintr-astea nici la insistentele maica-mii.

Posted by: fantasy Feb 6 2007, 12:08 AM

Mama ce m-am intristat...mi-am adus aminte de tataie...azi se implinesc 15 ani de cand a murit.Eu eram un copil care pana la 7 ani a crescut la bunici si care la cateva luni dupa ce a plecat de la ei..a aflat ca bunicul a murit din cauza incompetentei unei doctorite. .
Ce copilarie frumoasa am avut si eu.....eram extrem de baietoasa..aveam in permanenta mainile si picioarele julite de la fotbalul cu baietii,de la cazaturile din pom sau cursele pe scari.Am copilarit la oras dar a fost la fel de frumos ca si la tara.Parca pe vremea aia nu era asa aglomeratie si nebunie.Ma intorceam singura de la gradinita si nu mi-era frica de nimic.Logic ca ajungeam acasa cu cateva ore mai tarziu pentru ca ma intalneam cu cioneva pe drum si trebuia sa facem cate o nebunie.
Cu tataie aveam un ritual..in fiecare seara ne duceam in gara sa vedem trenurile cum pleaca si ne imaginam ca suntem in altul in fiecare seara.Se intampla sa mai si urcam(la insistentele mele binenteles) si sa ne dam jos exact cand pleca trenul...ce palpitant era pentru mine si ce obositor pentru el .
Tot tataie m-a invatat sa iubesc fotbalul,m-a luat pe stadion de cand aveam 3 ani si mi-a explicat tot ce inseamna sportul.
Azi am fost si am aprins o lumanare pentru el...si toata ziua am depanat amintiri...asa ca topicul acesta a venit la fix.Offf....

Posted by: Crynna Oct 8 2007, 08:02 PM

Imi place enorm sa ascult sau sa citesc despre copilaria oricui.La fel de mult imi place sa-i ascult pe cei in varsta cum povestesc despre tineretea lor,iar placerea cea mai mare este sa vad poze cu ei,din diverse etape ale vietii lor.
Copilaria mea a fost una grea,dar pot desprinde din ea foarte multe amintiri placute. A fost grea deoarece eram cea mai mare si singura fata cu inca 6 frati (unul a murit la 22 de ani).Asa ca munceam de-mi trosneau oasele mele firave,pentru ca asta era mentalitatea parintilor mei: copiii ii faci sa ai ajutor la batranete si pana atunci ii pui la munca, sa-si merite painea. Nu imi era greu pentru ca munceam, ci pentru ca nu-mi ajungea timpul sa-mi pregatesc lectiile.
Dar cum omul are resurse nebanuite, imi gaseam bucurii in multe lucruri, pentru unii marunte sau nesemnificative. Eram fascinata de frumusetea plantelor, oricare, din gradini,de pe marginea drumului,la camp unde mergeam sa prasesc sau sa culeg porumb, struguri. Adulmecam precum un animal hrana,fiecare planta, fiecare floricica de pe marginea drumului. daca inchid ochii, si acum imi pot imagina si pot simti mirosul florilor de camp.
Prostii am facut si eu... pentru care am fost trasa la raspundere aspru:
- am cules toate florile.. nu mai stiu sigur..de la cartofi sau rosiii..nu stiu.. o cultura de legume; tocmai aceste flori asigurau cresterea legumei; am fost de poveste pentru tot neamul;
- prin clasaa II-a a trebuit sa gatesc o gaina, pentru familie pana sa se intoarca de la camp... am fiert-o cu tot cu gheare si cioc..oricum ceva scarbos ..si iar am fost de poveste pentru tot neamul;
- am dat drumul la toate animalele: gaini, rate, gaste, capre etc -considerand ca nu trebuie private de libertate;
- am primit ca sarcina sa fac o mamaliga intr-un ceaon de 5 kg si pentru ca era prea mare, mi-a sarit o parte din paleta cu care mestecam, pe perete si restul vaselor...
Cu toata greutatea copilariei noastre, cand ne intalnim toti fratii,ne aducem aminte ce distractie era la noi in casa seara cand ne adunam. Povestile noastre , parca nu se termina niciodata, iar cumnatele, unele singure la parinti,asculta fascinate si rad si ele cu lacrimi de ceea ce povestim

Posted by: rozy Oct 8 2007, 11:27 PM

hiiiiiiiiiiii si io bagam gaze in casa cand eram mica..gargarite..furnicute..si trezea mama cu melci pe mobila...ca sa le fie dom'le si lor cald iarna!.de jucat jucam elasticul ..apoi m-am mutat la periferia orasului....si ma duceam "in vale"...unde faceam cazemate....prajeam melci...faceam mancare cica ...ne facusem odata cazemata intr-o grota surpata langa o canalizare..si intram practic sub pamant...copchii inconstienti pe la bloc...jucam patratica ....tare fain era!

Posted by: geoo Oct 9 2007, 02:38 PM

Cand eram mica mi se spunea constant sa ma bucur de copilarie pentru ca o voi regreta! Adevar grait pe jumatate! Am pofta nebuna de a-mi croi drum prin prezent spre viitor, dar uneori, destul de rar insa ... ma opresc si privesc cu ochi melancolici in spate spre copilaria mea.

Sunt singurul copil si singurul nepot de aici rezultand o copilarie extrem de linistita si plina de tot ce-mi trebuia pentru o dezvoltare normala, fara exces de alint sau daruri extravagante! Si datorita situatiei dar si a felului meu de a fi; iubeam noptile de vara in care puteam sa ma intind pe iarba moale si sa visez cu ochii lipiti de milioanele de stele pe care incercam in zadar de fiecare data sa le numerotez!! Parintii mei nu avut sansa de a ma creste pana la varsta de 8 ani! Vremurile ii obligau sa fie subjugati unui zanat imediat ce ieseau de pe bancile unei scoli de meserii sau de pe patul de spital!!

Asa la varsta de o luna am ajuns la bunici! Mama mi-a stat la capatai inca 2 luni apoi a fost obligata sa ma lase in grija bunilor! Vizitele lor erau pe cat de des se putea ... dar acum pot spune sincer ca am doua mame; mama naturala si bunica mea care m-a crescut ca pe propriul copil!

Pana pe la 8 ani am fost un copil solitar, extrem de visator si cu monologuri profunde tinute unor astre .... lucruri sau chiar suflete necuvantatoare!! La o varsta frageda, dintr-o joaca a rezultat un nuc ... un mic trunchi ce crestea foarte frumos intr-o zona retrasa!!! Copacul acela devenise confidentul meu; toate dramele (ca pe vremea respectiva orice nimic se putea transforma in marea dilema a vietii mele "zbuciumate" de copil) si "situatiile limita" erau insirate cu lux de amanunte nucului meu!!

Cand a venit vremea de gradinita, degeaba s-au chiuit parintii sa ma convinga ca e bine sa fac parte dintr-un colectiv organizat .... am facut greva foamei pana cand am fost dusa din nou la tara la bunici! Acolo a fost lumea mea pana cand a inceput scoala! Sa nu raman in urma cu dezvoltarea neuronilor, de pe la 4-5 ani bunicul meu a preluat grija de a ma invata sa scriu si sa citesc ... recunosc ca a facut din mine un reportofon extraordinar, pentru ca ii placea la nebunie sa ma invete diverse poezii pe care le recitam pe nerasuflate!

Dupa ce am inceput scoala, traiul la bunici s-a transformat in vizite .... vizite facute o data la 2 saptamani si vizitele care incepeau cu prima zi de vacanta pana la ultima!! Tot atunci au inceput si nebuniile mele!!! Intram noaptea in casa pe la 11 pe usa din fata .... ieseam in jumatate de ora pe usa din dos .... Stateam pana la prima raza de lumina care avea tupeul sa ne strice distractia! Sa ne strice ... pentru ca eram pe putin cate 10 - 13 nebuni care pierdeam noptile pe campurile de pe langa sat! Faceam focuri de tabara .... spuneam povesti de groaza ca mai apoi sa ne fie frica sa ne mai miscam de acolo!!!

Jucam carti pe porunci! Normal ca atunci cand esti copil si vrei sa-ti demonstrezi tupeul iti inghiti tremuratul si-ti tii rasuflarea sacadata in timp ce mergi printre morminte la 3 dimineata sa culegi prune din prunul de langa mormantul unui stramos ....
In noptile fara luna ... cadeam in balti!! In noptile cu luna jucam "de-a va-ti ascunselea" prin viile de pe langa sat .... cand se mai intampla sa vina masini pe drum ne imprastiam toti ca niste titirezi; cum era noapte si nu ne puteam orienta chiar foarte bine .... mai nimeream cate un gard de plasa (care jur ca nu se vedea a fi acolo!) si ne juleam genunchii si coatele! Baietii prajeau arici, fetele tipau sa-i lase in pace ... tot flacaii gastii inventau tot felul de povesti cu fantome care bantuie satul ca mai apoi sa-si ofere bratele protectoare ....

Eh .... filmul e lung si extrem de amuzant! Insa pot spune ca s-a inheiat prea devreme ... la 15 ani deja viata mi-a devenit prea reala si serioasa si a trebuit sa o continui in cu totul alta nota!

Mi-am permis acum o scurta privire aruncata pe niste momente pe care as vrea sa le ratraiesc sau macar sa nu le dau uitarii ...

Posted by: misssn7 Oct 9 2007, 04:27 PM

Noi intr-o iarna ne-am facut iglu ninsese mult si eram si multi copii si am reusit sa facem un iglu a fost tare fain. Tot in iarna cu pricina langa blocul nostru mai la vre-o 300m erau niste casute din metal de vre-o 2m inaltime ne suiam pe ele si saream in zapada chiar eram si noi incontienti da n-am patit nimic nici unul.
Ne jucam o gramada de jocuri fotbal,tenis,machit,baraj,elastic ,ratele si vantorii,tara tara vrem ostasi, lapte gros, pap pac cand se insera. Ne urcam in copacii ne dadeam cu bicicleta, trotineta, ne jucam de-a gimnastica la batatorul de covoare, ne jucam ping-pong la masa de langa bloc. Toata copilaria am avut picioarele pline de vanatai si julituri ma mir cum am scapat fara rupturi de oase.

Posted by: antenutza Nov 9 2007, 09:32 PM

nota 10 (ca tot vorbim de copilarie) pentru idee!!!

vreau si eu sa va spun cum a fost pe vremea cand ne mai bucuram inca de libertate si natura...

eu am fost cu fundul in mai multe luntrii (asa e expresia..oarecum.. )...am fost si pe la bunici si am stat si la oras..

de la tzara am amintiri placute cu catzaratul in nucii din curte(mai tarziu un pic experimentam fumatul la inaltime..mi se parea romantic si plin de aventura...si eram mereu cu ochii in 4 ba dupa tataia si mamaia ba dupa vecini ca erau curiosi!!!! x( )

imi aduc aminte de ghitza(asa erau numiti toti porcii..pe rand) ... mie mi-era frica tare de ei si gandeam eu ca nu e bine sa iti fie frica pentru ca imi zisese mie mamaia ca de ce ti-e frica nu scapi si uite asa eu mogaldeatza mica(am fost pitica pana prin calsa a 5 a ) sa imi inving frica...si umplu cu chiu cu vai un ibric cu apa....(si m-am chinuit pentru ca mamaia nu ma lasa sa bag nimic decat o cana curata in galeata cu apa....ca se murdarea..si o vazusem eu pe mamaia cum inclina galeata si turna in vas...ce sa zic.. trei sferturi de apa era pe jos si pe picioarele mele si ibricul jumatate plin )
si plec eu pe potecutza la ghitza in bordei ..si ma chinuiam sa tin cu amandoua mainile ca era greu ibricul si parca se facea si mai greu...dar trebuia sa ajung sa pun apa ca sa imi arat ca nu mi-e frica...

si in fatza la bordei vine tataia : "ce faci cu apa?" ..eu,mandra nevoie mare "duc la ghitza apa" el (glumetz din fire) ... "ce-i pe fundul la ibric?" si eu....curioasa din fire... zvac cu ibricul in cu fundul in sus...

in secunda doi "mamaieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee uite ce-mi face tataia ca eu m-am chinuit si nu am bagat nimic in galeata..si..." toata povestea in lacrimi :lol"


sau cand ma duceam sa dorm in cotetzul de gaini pentru ca mi se parea mie ca e foarte placut sa ma cuibaresc si mamaia nu mai stia de ea cautandu-ma...pana m-a gasit prima data si apoi stia de unde sa ma ia..
sau cand jucam pititea pe inserat cu capodul ala bun pe care mi-l dadea mamaia cand ieseam pe strada sa par si eu copil curat.. si care ajungea plin de noroi..praf...inverzit..cum se nimerea..ce?! doar nu era sa ma scuipe


la bloc e alta distractie..pe ciment jucam elastecul...ratzele si vanatorii.. mergeam la furat de corcoduse..de caise..ca doar toti tanjeam dupa ele de la tzara unde nu trebuia sa le furam si nu aveau neam acelasi gust ...

la un moment dat ne jucam prinselea intr-un bloc in constructii.. doamne! daca ma gandesc ca ne puteam rupe gaturile pe acolo...

dar cumva afara de vesnicele vanatai si bube(date cu pamant sa se vindece) nu aveam...coatele si geninchii mei inca mai pastreaza amintirile

ma uit acum la nepotul meu care e clasa 1... el stie desene animate(care sunt pline de violentza) si mai stie ca vrea nu mai stiu ce scoby doo sau nu mai stiu ce masina...el nu merge la tzara pentru ca nu mai are la cine..el nu stie cum e sa te aleege gastele sau vreun cocos mai teritorial...

pacat...se pierd lucrurile de care(dovada) ne amintim cu drag....ne transformam in robotei fara sentimente si pregatim robotei fara copilarie...

unde o sa invetze nepotul meu sa inoate? probabil la un strand ... nu in apa curgatoare alergand sa sara cu cati mai multi "'bolboci" ....

de ce se pierd lucrurile cu adevart frumoase in viatza? cand o sa am si eu copil...cum o sa pot sa ii explic cat de frumos e la tzara cand el o sa fie cu ultimul racnet de calculator in vise?

Posted by: albinuza Nov 12 2007, 01:46 PM

lasa antenutza mama ca si tu vreui un scooby doo acum nu? sau ma insel??
vai mama mea....copilaria mea a fost zbuciumata tare de tot...numai prostii am facut de mititica...baietoasa rau. dar cred ca fara voia mea. unde am crescut pana la 5 ani...erau numai baieti in bloc..si eu eram in permanenta pe urmele vecinului din fata mea cu 2 ani mai mare....care era tare bun cu mine.
ne duceam la el si saream de pe sifonier in pat...plecam la tunel.ala prin care trece trenul ca stateam aproape...si ma intorceam acasa cu buzunarele pline cu bile de cocs de pe caile ferate...si le rasturnam in sufragerie.
o data am plecat cu alt vecin mai mare cu vreo 4 ani ca mine sa vad gara. nu pot sa-mi dau seama de unde atat curiozitate ca gara o vazusem pana la varsta de 3 ani de nenumarate ori...m-au cautat ai mei parinti cateva ore bune....si mama credea ca pana acolo i-a fost...pt ca tata in momentul in care se intersectau prin cartier in timpul cautarii...arunca o amenintare gen....te omor daca nu gasim fata....de mama saraca era disperata... vai de mine ce bataie mi-am luat....aaa
si sunt multe tare da o sa mai povestesc cate una cand si cand...

da io am povestiri de la oras pentru ca nu am bunici la tara sunt oraseanca getbeget. evident ca am avut si dezamagiri cu veri singura in oras pentru ca toti copiii plecau la tara si eu ramaneam singura acolo....
dar va urma...

Posted by: fleurdelis Nov 12 2007, 07:40 PM

La mine cele mai frumoase amintiri din copilarie sint legate de bunica...
Prietenia mea cu buni era o relatie speciala...Am iubit-o si am admirat-o atit de mult nu numai pentru ca era bunica mea si-mi facea toate mofturile dar si pentru ca fusese o femeie deosebita. Desi firava si slaba, muncea singura pamintul care-i ramasese, dupa ce fusese nevoita sa predea cea mai mare parte din avere la stat. I-si conducea gospodaria cu multa pricepere si harnicie...Toata vara cit stateam in vacante pe la tara ea, muncea ca o albina. Ne culcam dupa ce se urcau gainile in corcodus si apa se usca pe picioarele spalate pe cerdacul de lemn, timp in care buni povestea despre timpurile frumoase din tineretea ei sau cinta melodii minunate...povestile continuau la lumina lampii cu gaz, pina cind adormeam fara sa stim, -bunica frinta de munca grea si eu de alergaturile pe coclauri si poznele de care buni niciodata nu se supara, ba chiar ma incuraja spunindu-mi ca sint ca “nazdravanul Nica” din povestea lui Creanga. Se scula la primul cintat al cocosului cind soarele inca nu se ivise pe cer si-mi aranja mimcarea pe stergarul alb tesut chiar de mana ei...Cind ma trezeam eu, soarele era demult sus de tot si stiam ca buni e plecata cu sapa pe umar la vie...N-am inteles niciodata ce era asa de mult de sapat in via aia, dar imi placea mult sa o vad pe buni cind sapa, avea un nu stiu ce...un fel de gratie nobila in tot ce face, desi erau munci brute, bunica parca dansa, chiar si atunci cind prasea la vie sau cind venea agale cu cobilita si cu cele doua galeti pline cu apa pe umar...sau cind spala griul si lina la fantina-n vale si le intindea cu delicatete pe rogojina la uscat, mainile ei parca mangaiau...Facea totul incet, dar din mainile ei ieseau lucruri atit de fascinante si ma minunam, iar cind o intrebam, imi spunea ca atunci cind muncesti trebuie sa o faci ca pentru Dumnezeu...N-am sa uit niciodata turtele coapte pe plita facute din griul spalat cu grija de mainile ei delicate... Iarna la razboi mainile ei zburau suveicile cu atita rapiditate si precizie ca nici azi nu inteleg cum reusea sa scoata minunatele covoare in culori si modele atit de frumoase pe care le tesea din lina scarmanata si cu ajutorul nostru, dar asta ca rasplata pentru povestile pe care ni le spunea in timpul clacii...Ea muncea ca pentru Dumnezeu si noi la oras ne bucuram fara sa ne gindim prea mult de produsele muncii ei...Nu duceam niciodata lipsa, totul ajungea la noi in beci si in camara, vinul, brinza, carnea...In fiecare toamna beciurile erau pline.
Dar pentru mine cel mai mare cosmar era sa ma intorc la oras...Si nu intelegeam deloc de ce dintre toate (eram patru fete) doar eu eram supusa chinului de a merge la gradinita. Gradinita era intr-un vechi conac cu doua sali mari la parter unde mincam si ne jucam, iar la etaj dormitoarele. Uram faptul ca trebuia sa ma scol dimineata la 5 odata cu mama, in timp ce surorile mele isi continuau somnul linistite, dar mai ales faptul ca eram obligata sa dorm la prinz. Parca vad si acum geamul ingust si inalt cu arcada din dormitorul cu multe patuturi mici , si pe mine culcata fortat intr-unul din ele uitindu-ma cu ochii inlacrimati la plopul inalt de afara. Doar jocul pufuletilor albi care se scuturau din plop, devenise pentru mine o alinare si ma uitam cu ochii larg deschisi , gindindu-ma cu invidie ca in timpul asta celelalte surori se joaca in libertate cu copii pe afara. As fi putut sa ma joc si eu cu copii aici, dar asa un chef nu tin minte sa fi avut, caci nu erau prietenii mei de la bloc unde eram eu intodeauna seful. Faptul ca plingeam mai tot timpul si stateam retrasa si trista a facut sa devin pentru ceilalti copii "moaca" cum incepusera sa ma strige. Atunci cind mi-au smuls papusa de care nu ma desparteam niciodata si mi-au aruncat-o in beci, unde se spunea ca erau raci cu clesti mari care mincau chiar copii m-am hotarit sa fug la bunica la tara pentru a scapa de toate chinurile astea. Nu stiu daca implinisem cinci ani dar incepusem deja sa-mi fac un plan de evadare. Era iarna si intunericul se lasa mai devreme. In fata gradinitii era statia de auobuz iar eu stiam ca se ajunge la gara de acolo, iar de la gara trebuia sa ma urc in tren. Cind am iesit de la gradinta in loc sa ma duc acasa ca de obicei, m-am dus in statia de autobuz, uitindu-ma atent in dreapta-n stinga sa nu observe cineva. Am intrebat taxatoarea cit am putut de tare daca autobuzul merge la gara si mi-a raspuns da, fara sa observe ca eram singura. M-am urcat in autobuz si pentru prima data in viata mea m-am simtit importanta. Abia cind am ajuns in gara m-a cuprins teama si nu mai stiam ce sa fac. Era asa de multa lume si eu eram asa mica si nimeni nu ma baga in seama. I-mi era frig si frica. Am intrat intr-o alimentara. Aici era cald si am uitat definitiv de frica si de frig ba chiar si de planul meu. Ma uitam pofticios la borcanele mari cu zahar candel. Una din vinzatoare m-a intrebat unde e mama si i-am spus ca-i pe aici, atunci m-a mingiiat pe cap, mi-a spus ca sint o fetia tare frumusica si mi-a dat o bucata de zahar candel. Dar fericirea asta n-a durat mult ca a venit ora inchiderii si ramasesem singurul client . Vinzatoarea aceea simpatica m-a luat de minuta si a mers cu mine la militie unde a lasat adresa ei pentru ca pe-a mea nu o stiam si de-as fi stiut-o nici nu voiam sa spun, ca nu doream deloc sa ma intorc acasa, apoi m-a luat acasa la ea. Toata lumea se purta asa de frumos cu mine, fetita si baietelul vinzatoarei care erau ceva mai mari decit mine m-au adoptat imediat, si nu stiau ce sa-mi mai ofere sa.mi faca pe plac si ce multe jucarii aveau! M-am adaptat imediat ca si cum ar fi fost familia mea de cind lumea. Ne-am jucat pina tirziu si am adormit busteam fara sa ma mai gindesc nici o clipa la cei de acasa. In timpul asta mama ajungind la 12 noptea de la schimbul 2 a gasit-o pe bunica plingind disperata ca eu nu ajunsesem acasa si cum telefon nu aveam, biata mama a plecat la militie prin nameti, la ora aceea din noapte sa ma caute. A doua zi de dimineata pe cind stateam linistita la masa sorbind din ciocolata cu lapte, apare mama in pragul usii. Ma intreba ce fac si eu ii raspund linistita:
- Nu vezi beau cafea cu lapte!
Abia atunci am zarit varga din mana ei si mai ales ce usturator am simtit-o pe spinarea mea care a ramas mult timp vargata cu dungi albastre, pe care apoi mama nu mai stia cu ce sa le unga ca sa dispara, ca se apropia venirea tatii de la facultate in vacanta de craciun si cred ca el n-ar fi fost de acord cu asta. Cu toate astea tentativele mele de evadare au continuat!
Venirea tatii era o adevarata sarbatoare, insemna ciocolata si rochitele de catifea si dantela. Mai ales craciunul acela n-am sa-l uit niciodata! Trezindu-ma dimineata am vazut in casa noastra cel mai mare si mai frumos brad impodobit din viata mea. N-am sa uit niciodata cu cita nerabdare am asteptat seara, sa vina "Mos Gerila" prin nameti, care pe atunci erau chiar adevarati. Iar mosul nici nu mai vorbesc chiar era adevarat... l-am vazut prin geamul incarcat cu flori de gheata care se topeau sub caldura nasucurilor noastre lipte in stradania de a vedea ceva prin paienjenisul acela, si apoi ce emotii! Cind l-am vazut chiar intrind pe usa noastra, nici nu mai stiam ce poezii sa.i mai insir si devenisem asa de vorbareata de parca l-as fi cunoscut pe mos dintodeauna. Mi-aduc aminte cu drag pina azi, cizmulitele rosii de lac, fustita scurta tricotata verde ca iarba cu dungi rosii si galbene la poale si mai ales noua papusa mai mare si mai frumoasa dar care nu a reusit sa ocupe golul ramas de cea veche aruncata de copii cei rai in beci la raci.
Oh si cite ale amintiri mai vesele sau mai triste se leaga de perioada copilarii mele de care n-am vrut sa ma despart niciodata...Nici acum nu pot sa descriu suferinta prin care am trecut cind am
constatat ca impotriva vointei mele corpul meu se incapatineaza sa evoluete. De copilarie m-am despartit foarte greu. Mi-aduc aminte cu tristete cit ma enervau cuvintele “De-acum esti mare ar trebui sa faci asta sau sa porti asta."
Nu... hotarit lucru eu voiam sa ramin copil si tot ma cataram prin copaci chiar si pe la 16 ani iar despre relatiile cu baietii nici macar nu voiam sa aud. Incercarile mamii de a discuta cu mine despre schimbarile care vor interveni in viata mea se terminau cu iesiri violente din partea mea ,si n-o sa-mi iert niciodata ca-i strigam dispretuitor ca n-am sa ajung niciodata ca ea ...adica o femeie. Nu stiu daca va fi vreodata o adolescenta mai proasta si mai ignoranta decit mine. Invatam deja la anatomie despre schimbarile fiziologige care se petrec cu orice fata dar eu eram convinsa ca mie nu mi se va intimpla. De fapt nici macar nu aveam timp sa ma gindesc la asta. Si primul firisor de singe pe picior m-a surprins cind ma aflam catarata in zarzarul meu drag din gradina cu porumb a bunicii, cintind in gura mare:
“Sint o fetita mica ,care
Iubesc pe cine-mi iese-n cale,
Cu ochii mei eu ii vrajeeesc
Si cu privirea-i ametesc...
Cind deodata simt ceva caldut ca mi se prelinge pe picior, ridic fustita sa vad unde m-am zgiriat dar ioc zgirietura... Nu stiu cum am sarit din pom si urlind cit ma tinea gura am alergat la bunica:
-Bunii! Eu mor!! uite ce-am patit!
In zadar mi-a explicat bunica ce si cum, nu am vrut in nici un chip sa accept ca e ceva normal si trebuia sa mi se intimple si mie odata...Asta a fost pentru mine o lovitura grea si intr-adevar atunci a murit fetita aceea vesela si nepasatoare care se catara prin copaci se juca cu bobocii de rata si punea la cale fel de fel de ispravi ca sa-i necajeasca pe cei care nu-i erau pe plac...
Cind m-am intors din vacanta de la buni eram deja complet schimbata. Abia acum au inceput adevaratele conflicte dintre mine si mama care a observat schimbarea si a inceput sa ma iscodeasca si si sa incerce sa-mi dea sfaturi lipsite de tact sau poate ca doar mie mi se pareau atunci asa, pina si profesorul de chimie un pervers care-mi mai era si vecin a observat ca m-am schimbat mai ales ca raspundeam cu dispret la privirile lui iscoditoare, i-a spus mamei ca ma port de parca am imbatrinit deodata, se vede ca-l deranja faptul ca nu mai avea cu cine conversa pe balcon care din pacate era comun. Devenisem un om trist si recalcitrant, nu mai aveam chef de nimic si aveam impresia ca toti cei din jurul meu ma urasc si vor sa-mi intre-n suflet cu cizmele pline de noroi. Asa ca m-am inchis in mine si la propriu si la figurat . Cam pe aici incepe cea de a doua eu “ eu adolescenta” cit am regretat-o pe eu copila si cit am mai plins dupa ea dar "C´est la vie"!
Acum mi-e tare dor de copilaria mea....

Posted by: antenutza Nov 30 2007, 09:43 PM

da scooby doo .... de plus fetelor...nu cu 2 picioare... era unul fain tare la nepota-meu si am dormit cu el in brate intr-o noapte si cand s-a trezit nepotul (se trezeste la 7!!! ) a venit si mi l-a smuls din brate ...dar eu tare bine am dormit si am zis sa imi iau si eu...

asta ca tot ne maturizam cu totii la un moment..nu ?



fetelor? dar cu baietii cum ati stat cat erati mici? eu am avut primul prieten la 8 anisori si mama mama ce ne mai iubeam noi..ne tineam de mana pe strada ca asa faceau cei mari ..si noi deja eram mari..nu mai eram la gradinita..nu?!?!?! si ne-a parat un coleg la dna invatatoare si ne-a chemat pe amandoi..eu am recunoscut ca el e prietenul meu..el nu

hehe..ce vremuri..ce inocenta...ce distractie...mai vreau

Posted by: Nimphetamin Dec 19 2007, 05:13 PM

Eu am fost un copil problema. Si s-au stresat ai mei atat de mult cu mine, incat imi urau sa am copii ca mine, ca sa vad prin ce trec ei
Cu toate astea, cred ca am fost un copil normal...mai anormal as fi fost daca nu faceam nimic din cele facute

Imi amintesc ca eram cam a naibii, motiv pt care, la gradinita, ma legau de copac cand era pauza, iar cand vroiau sa-i strnga pe copii in clasa, imi dadeau drumul Cu toate astea, educatoarele, bucataresele, toate ma iubeau si mai intreaba de mine si acum cand se intalnesc cu maica-mea.

Apoi: eram atat de neascultatoare, incat daca nu primeam ceva rupeam perdeaua. Sau, odata, mama nu mi-a dat bani sa imi cumpar guma de mestecat si pana la urma am luat eu bani si trebuia sa trec strada. Si inca nu invatasem sa trec strada, asa ca am traversat-o fara sa ma uit in stanga si-n dreapta si m-a lovit o masina.
M-am ales cu un cucui zdravan

Cand eram mica visul meu era sa devin actrita, motiv pt care puneam in scena tot fleul de "piese" ori de cate ori aveam musafiri sau erau invitati ai mei. Cel mai mult imi placea sa o fac pe Chirita.

Intr-o zi, am sunat la serviciu la mama, pe care o cheama Melania si am cerut cu Melana, motiv pt care, cand s-a intors de la serv am mancat o bataie sora cu moartea

Of, sunt f m amintiri din copilarie, acum nu-mi mai vin in multe. a rog, imi vin multe, dar ma gandesc ca o sa credeti ca am fost o nebuna, o ciudata. Chiar daca acum sunt cuminte si sane

Posted by: Fanny Dec 19 2007, 06:06 PM

Am crescut intr-un cartier muncitoresc din Bucuresti... în Sălăjan. Numaila scara nostră eram vreo sută de copii cam de aceiasi vârstă. Cum ne adunam în faţa blocului la joacă, vuia zona de râsul şi chiotele noastre. Zâmbesc nostalgic cum ne strigam mamele sa ne arunce mingea, coarda sau elastricul... ca sa nu pierdem vreun minuţel de joacă urcând până la etaj. La fiecare ,,mami" se iveau la balcoane cateva capete de femei cu ochi iscoditori.
În timp jocurile noastre s-au schimbat. Frunza şi castelul au lasat locul ,,urmăririi pe săgeţi" sau unui joc nou inventat ad-hoc ,,v-aţi ascunselea" pe perechi. Ulterior, prietena mea care facea in copilarie gimnastica de performanta, eu si soră-mea care faceam amandouă balet am devenit vedetele unui joc doar pentru ,,fetite": ,,de-a gimnastica". Ne luam la întrecere la sol (o patura imensa) si barna (o patura pliata pana ajungea de 10-15 cm) executand figuri a la Aurelia Dobre, Daniela Silivas sau Lavinia Milosevici.
Copilaria noastra (a celor nascuti la sf anilor '70, inceputul anilor '80) a fost una super-activă. Îmi amintesc atât de bine cheful de joacă pe care nimic nu mi-l putea înfrâna. Iubeam zilele de vară când nu ne lasam duşi acasă cât era strop de lumină pe cer, iubeam şi zilele de iarnă, caci aveam derdeluşul chiar lângă bloc. Ce tăvăleli prin zăpadă, lupte după cazemate şi întreceri la sănuiş nu organizam.
Văzând copii de astăzi care de mici fumeaza şi scuipa seminte seara, la o barfă la colţ de bloc, după ce toata ziua si-au petrecut-o jucându-se pe calculator, regret că timpurile s-au schimbat într-atât.

Posted by: Crynna Dec 19 2007, 07:26 PM

QUOTE(Fanny @ Dec 19 2007, 06:06 PM)

Am crescut intr-un cartier muncitoresc din Bucuresti... în Sălăjan. Numaila scara nostră eram vreo sută de copii cam de aceiasi vârstă. Cum ne adunam în faţa blocului la joacă, vuia zona de râsul şi chiotele noastre. Zâmbesc nostalgic cum ne strigam mamele sa ne arunce mingea, coarda sau elastricul... ca sa nu pierdem vreun minuţel de joacă urcând până la etaj. La fiecare ,,mami" se iveau la balcoane cateva capete de femei cu ochi iscoditori.
În timp jocurile noastre s-au schimbat. Frunza şi castelul au lasat locul ,,urmăririi pe săgeţi" sau unui joc nou inventat ad-hoc ,,v-aţi ascunselea" pe perechi. Ulterior, prietena mea care facea in copilarie gimnastica de performanta, eu si soră-mea care faceam amandouă balet am devenit vedetele unui joc doar pentru ,,fetite": ,,de-a gimnastica". Ne luam la întrecere la sol (o patura imensa) si barna (o patura pliata pana ajungea de 10-15 cm) executand figuri a la Aurelia Dobre, Daniela Silivas sau Lavinia Milosevici.
Copilaria noastra (a celor nascuti la sf anilor '70, inceputul anilor '80) a fost una super-activă. Îmi amintesc atât de bine cheful de joacă pe care nimic nu mi-l putea înfrâna. Iubeam zilele de vară când nu ne lasam duşi acasă cât era strop de lumină pe cer, iubeam şi zilele de iarnă, caci aveam derdeluşul chiar lângă bloc. Ce tăvăleli prin zăpadă, lupte după cazemate şi întreceri la sănuiş nu organizam.
Văzând copii de astăzi care de mici fumeaza şi scuipa seminte seara, la o barfă la colţ de bloc, după ce toata ziua si-au petrecut-o jucându-se pe calculator, regret că timpurile s-au schimbat într-atât.

Posted by: Meg Dec 19 2007, 08:38 PM

Doamne, fleurdelis! ce frumos ai scris! cat de frumos ai scris!

Posted by: teocris7 Jan 11 2008, 05:05 PM

Of,amintiri.....
Am atat de multe!
Trebuie neaparat sa imi fac timp sa scriu si eu cateva

Posted by: Alina Mamurescu Feb 19 2010, 08:00 PM

Am si eu o gramada de amintiri placute...
Mama avea niste parfumuri, eu toata ma dadeam cu ele si miroseam toata a parfum...Iti venea sa fugi de langa mine...Odata, au venit verisorii la mine si ne-am ascuns intr-un dulap unul peste altul si parintii nu dadeau de noi...Intr-alta data eu cu fratele meu ne-am pus intr-un lighean mai mare asa zisa noastra "barca" si ne-am pus pe iaz(nu era adanc) si am luat niste bete si ne faceam marinari si ne-am scapat betele si se scufunda "barca" , nu stiam ce sa facem.Noroc ca atunci trecea vecinul si ne-a scos...Cand am fost la o prietena a mamei la bloc, ele au avut treaba si ne-au lasat in casa...eu avand cheia,am deschis usa, l-am lasat pe fratimu dormind si hop top afara.Am lasat cheia in usa.Ma jucam e pe acolo si fratele meu avea vreo trei ani.Cand sa ma duc in casa, m-a asteptat o surpriza:fratele meu inchise usa pe dinauntru si eu nu mai puteam intra.Am chemat un vecin si s-a urcat la etajul 2 pe geam,l-a pus pe frate sa il deschida si nu reusea...Am crezut ca mor in aceste momente...Pana l-a urma a reusit, vecinul prietenei mamei mele a deschis usa si am intrat.Impreuna cu Ramona(verisoara mea), puneam bostane, le faceam ochi, scoteam semintele, faceam gura, puneam o lumanare, asezam in fata casei si facea lumina...Iarna, ne bulgaream, jocuri frumoase...Ce vremuri!!!Niciodata nu voi uita aceste momente!!Noi am stiu sa pretuim timpul pt ca nu am avut calculator sau nu mai stiu eu ce...ne-am trait viata cu adevarat si avem multe amintiri frumoase!Niciodata nu voi uita iarna mirosul de portocale de pe soba...Ce clipe minunate!!Am avut o copilarie foarte frumoasa chiar de nu a existat multe lucruri cum exista acum, noi ne-am trait cu adevarat copilaria!
----------------
EDITAT- SCOASA SEMNATURA INTERMINABILA