Printable Version of Topic

Click here to view this topic in its original format

Forum pentru femei - eLady.ro _ Tot felul de retete culinare _ Fripturi, frigarui, carnuri in general

Posted by: ala80 Feb 24 2006, 01:12 PM

Eu fac sambata frigarui a la jamie oliver.
Tai pieptul de pui in fasii pe care le las 1-2 ore in ulei de masline, coaja de lamaie si rozmarin. Apoi le infig pe bete (el folosea bete de rozmarin) si le infasor in bacon. Le pun pe gril si gata. Printre bucatelele de pui infig si cateva legume, ce am prin frigider. Garnitura pt el cartofi prajiti, pt mine...inca nu stiu, poate ceva acritura.

pupici

Posted by: h_2004 Mar 18 2006, 05:52 PM

wow ce-i pustiul asta aici? sad.gif

iote ce am eu pe foc: ciorba (of course) apoi fac o mancare cu carne de vitel: prajesc carnea, de fapt ea se inabusa in suc propriu, sare, piper, o lingura de mustar, apoi cand carnea s-a fiert presar f putina faina si pun smantana lichida. se serveste cu garnitura de orez si mazare.

apoi mancare cu aripi de pui in stil Kentucky... pe aici se gasesc aripi gata pregatite pt gatit iar astea stil kentucky sunt picante ... eu am luat carnea simpla,
se prajeste o ceapa rosie cu un catel de usturoi in 3-4 linguri de ulei, se pun aripile de pui si se prajesc si ele, le acoperim apoi cu apa si le fierbem 15-20 min, apoi adaugam taiat fasii subtirele un ardei rosu, unul verde si unul galben si doi pumni de fasole verde congelata. Se mai pune un pahar de orez si mai adaugam vreo 2 pahare de apa si dam la cuptorul incins pana se fierb orezul.

Posted by: Leea Jun 13 2006, 11:32 AM

Am prajit o pulpa de curcan (superioara) in cuptor. Am presarat-o intai cu sare, piper si praf de curry si am impanat-o cu usturoi. In jurul ei in tava am pus tot ce am gasit prin frigider in materie de legume: 1 fir de praz, 2 morcovei, o bucata de telina, 1 rosie, ceva ardei, usturoi si ceapa verde, cateva varzute de Bruxelles, un cartof nou, etc. (nu-mi mai amintesc blush.gif ). Le-am stropit cu ulei si cu un paharut de vin alb, le-am dat rozmarin si nucsoara si am dat totul la cuptor pentru vreo ora, intai acoperit cu folie, apoi fara, sa se rumeneasca.
Legumele si sosul din tava le-am maruntit cu blenderul cand au fost gata, si a iesit un sos gros... o minunatie. S-a papat cu cartofi noi fierti in coaja. Evident, experienta se va repeta cat de curand... a decis publicul degustator. smile.gif

Posted by: Marbella Jun 15 2006, 07:26 PM

Astazi am facut o rulada la cuptor din carne de porc, ciuperci, verdeturi, cu cartofi natur si placinte cu varza dulce.

Posted by: Marbella Jun 16 2006, 11:02 AM

Poti pune ce carne vrei bubulina, numai ca daca folosesti carne de pui o sa fie putin mai uscata.Carnea de porc eu o fierb (pulpa) cu ceapa, sare, apoi rece o toc cu ciupercile, ceapa verde, usturoi verde, patrunjel, 1 cartof ras si scurs de zeama, 2-3 oua (2 oua intregi si un galbenus), sare, piper.Ung cu ulei o forma (de chec) si toata compozitia o dau la cuptor.Daca ai timp si iti place, separat fierbi 2-3 oua si le pui intregi in aceasta compozitie (orizontal) si feliata o sa arate bine cu oul in ea.Este buna si calda si rece.

Si sa nu uit, m-ai intrebat de mazare pentru pilaful postat mai sus.Este vorba de mazare dulce boabe. Fa-l ca o sa-ti placa.

Posted by: kalua Sep 11 2007, 07:10 PM

De la h_2004 Mar 26 2006, 01:21 PM

mancare greceasca zic ei: prajesti pulpe de pui partea de sus, apoi adaugi 1-2 legaturi de ceapa verde si 3-4 catei de usturoi pisat si le lasi acolo sa se imprieteneasca, apoi (scrie reteta) sa pui vreo 5 rosii tocate (depinde de cantitate pe care o vrei of course) eu am pus piure de rosii (nu bulion ca v-am zis ca nu ma omor dupa gust) si masline verzi de-alea umplute, oregano si la spre sfarsit se mai da gust cu putin vin alb si se aseaza usor vreo 3-4 felii de lamaie cat sa parfumeze mancaree. e bunaaaa.

Posted by: Cleo Sep 12 2007, 12:52 AM

Varza a la Cluj

Tot cu varza acra se face, ideal ar fi nu din cea pusa intreaga in saramura la butoi ci acrita intr-un borcan de 3-4l pe counter-ul din bucatarie.
Adica: o varza, doua se taie marunt si se freaca bine cu sare. Se lasa intr-un castron pana incepe sa lase zeama. Pe fundul unui borcan de vreo 4l se pun crengute de cimbru si marar uscat apoi se pun cativa pumni de varza, presand bine ca zeama lasata sa acopere varza. Se umple borcanul si deasupra se pun din nou o crenguta de marar si una de cimbru. Prea mult cimbru amaraste!
Deci varza pusa in felul asta se acreste in zeama proprie (spre deosebire de cea din butoi) si are un gust deosebit.

- carne tocata de porc (500g) si o ceapa se tin pe flacara mica,sub capac, turnand cate putina apa pana se fierb. Se condimenteaza cu sare si piper.
- separat se fierbe un pahar de orez

Montam 'opera' intr-o forma dreptunghiulara: varza, orez, carne, varza, se acopera totul cu smantana si se da la cuptorul incins dinainte pana smantana se rumeneste frumos. Prin alte retete smantana se poate adauga si peste orez sau carne si inca odata la final ca ultim strat


Posted by: walpurgik Sep 23 2007, 08:35 PM

Cracanatul meu de pui meu la rotisor: biggrin.gif

Posted by: kalua Sep 23 2007, 08:49 PM

Moooaaah, ce pofta mi-ai facut! Arata excelent! Dar ma destrabalez eu miercuri si din punctul asta de vedere, pana atunci trebuie sa iau multe batiste cu mine (pentru saliva biggrin.gif ).
Ce cracanat, ca i-ai adunat picioarele in modul cel mai elegant. biggrin.gif
Te-am intrebat la topicul cu meniul saptamanii de ardeii aia copti in smantana si nu mi-ai raspuns. sad.gif crying.gif

Posted by: irinica Sep 23 2007, 08:52 PM

Asa ziceam si eu ca e stans cam ghem. Unde l-ai rotisat, la cuptorul aragazului?? A iesit super fain ( uniform), ca eu am facut o data la cuptorul meu si aiesit...nasol .

Posted by: walpurgik Sep 23 2007, 09:02 PM

Aveti dreptate, m-am grabit sa-l fac cracanat. biggrin.gif
Da, in cuptorul aragazului, cu rotisorul disponibil; iese foarte bun. smile.gif

Posted by: Cleo Sep 24 2007, 01:04 AM

walpu apetisant si plouator(?) in gura puiucu estiok.gif

Posted by: kalua Nov 12 2007, 11:05 PM

Roastbeef facut la temperatura redusa (TR)

1 bucata de carne de vita maturata cu un start de grasime de o parte. Sa fie din bucata care se numeste roastbeef in aceasta poza:

sare, piper
un pic de ulei
facultativ: mustar si niste tarhon (se unge carnea si cu astea)

Se infierbanta cuptorul bine de tot, trebuie sa fie cat se poate de fierbinte. Se spala carnea, se sareaza si pipereaza peste tot.

Se infierbanta o tigaie bine de tot, se pune bucata de carne cu grasimea in sus in ea (inainte s-a pus foarte putin ulei). O prajiti cam 4-5 minute, apoi puneti termometrul de carne in ea si o dati la cuptor 15-20 minute. In cuptor e bine sa se mai puna un termometru pentru a supraveghea temepratura.

Apoi se deschide usa de la cuptor, se reduce temperatura din buton la 80°C si se lasa asa pana cand temperatura din cuptor ajunge la 80°C, temperatura care se pastreaza cam 4-5 ore. Mare grija cu fierbinteala, e mai bine ca temperatura sa fie 75°C decat 85°C!
Gata! Se acopera cu folie de aluminiu 15 minute si apoi se taie.


Nu se vede deloc bine culoarea din cauza blitului:

Posted by: irinica Nov 13 2007, 01:09 AM

Kalua, ce bunatate!!

Multumesc!!

Tre' sa merg neaparat sa caut termometrele alea de zici tu. Vad ca sunt absolut necesare.

Posted by: kalua Feb 24 2008, 01:48 PM

Piept de pui cu lamaie - de fapt cu confit de lamaie
dupa Lea Linster

Atentie: preparatul confitului de lamaie dureaza trei luni!

Confit de lamaie
6 lamai bio (netratate chimic)
500 g sare marina grunjoasa
75 g zahar
Se amesteca zaharul cu sarea. Lamaile se spala si se taie in cruce sus si jos, taietura sa fie adanca cam de 2 cm. Se pune intr-un borcan care se inchide ermetic cam 5 cm din amestecul de sare cu zahar, apoi doua lamai, iar sare cu zahar, iar doua lamai si tot asa. Se inchide borcanul si se pune in frigider. Dupa o saptamana se intoarce borcanul cu fundu-n sus. Dupa saptamana a doua se deschide borcanul si se schimba amestecul de zahar cu sare cu unul proaspat. Iar se da la frigider, etc. Amestecul de sare cu zahar se schimba in total de 3-4 ori pana cand lamaile sunt gata. Lamaile astfel confiate tin mult, chiar un an (se pastreaza in ultimul amestec de sare cu zahar). Cand vrem sa condimentam ceva cu o lamaie dintr-asta, scoatem lamaia din borcan, o spalam, stergem, apoi se taie coaja galbena in fasii, dupa aceea se toaca foarte fin. Se potriveste la carne de pasare si la peste.

Pui cu lamaie
Se face cate un piept de pasare fara piele de persoana. Pentru doua persoane se foloseste coaja de la o jumatate de lamaie din confit. La fel de mic (brunoise) se taie si doua rosii uscate (sa fie moi si dulci) si partea verde de la un praz. O esalota se taie in doua, doi catei de usturoi se curata si se lasa intregi. Intr-o olita se pun doua linguri de sirop de artar, se incalzeste, apoi se rade in el coaja unei limete proaspete. Se taie apoi limeta in doua si se stoarce in oala. Carnea se sareaza, pipereaza, se mai poate freca si cu niste piment d'Espelette. Intr-o tigaie, caserola sau ceaun (trebuie sa fie ceva care merge bagat in cuptor) se infierbanta o lingura de unt si se prajeste carnea. Cand carnea incepe sa prinda culoare se adauga esalota si usturoiul si se prajeste in continuare pana cand carnea e aurie-maronie. Se scurge grasimea din tigaie, se varsa sucul de limeta cu siropul de artar si tot ce-i taiat brunoise peste carne. Carnea se aseaza peste esalota si usturoi si se da la cuptorul preincalzit (180°C) 10 minute, timp in care se intoarce de cateva ori.
Legumele taiate brunoise se pot pune si la sfarsit peste carne, dupa ce a fost scoasa din cuptor, depinde de gustul fiecaruia.



Posted by: Fides Feb 9 2010, 04:33 AM

Friptura frageda din pulpa de porc dulce-picanta cu 4 feluri de piper a la Diana
- o bucata mare de pulpa de porc (asa-numitul "capac") de 3 - 4 kg
- piper rosu, verde, alb, negru
- 10-15 boabe de ienibahar
- doua capatini de usturoi
- 5 craci mici de cimbru verde sau uscat
- sare
- 3 linguri mustar
- 2 linguri pasta de paprika dulce
- 3 linguri miere de albine topita
- ulei de masline

Dati drumul la cuptor pentru a se incinge bine. Desfaceti pulpa folosindu-va de un cutit ca pe o carte. Face-i din loc in loc buzunarase unde pititi cateii de usturoi, puneti toate felurile de piper imprastiate, puneti tot imrastiat cimbrul (eu am avut verde, e mult mai aromat), fara a exagera pentru a nu se face carnea amara.
Rasuceti carnea ca pe un sul si legati-o cu sfoara de bucatarie (merge si sfoara de cinepa) cit mai strins, sa se faca un sul.
Puneti sulul de carne intr-o tava incapatoare.
Amestecati mierea cu pasta de paprika si mustarul si ungeti sulul cit de bine puteti, peste tot.
Puneti apa in tava, avind grija sa nu "spalati" sulul de carne si dati in cuptorul incins, la foc mic pentru 3, 4 ore. Din cind in cind verificati sa nu se fi dus toata apa si la nevoie mai puneti cu un ibricel cite putin (apa nu trebuie sa se evapore de tot din tava pentru a nu se usca si arde friptura.
Iese o carne moale si parfumata care poate fi mincata rece sau calda. Daca nu va place crusta dulceaga la mincaruri, renuntati la mierea de albie, insa nu mai are acelasi farmec.










Posted by: Diana Jun 10 2010, 02:38 AM

CARNE LA GRATAR
Nu e român care, dacă îi permite cât de cât buzunarul, să nu iasă la iarbă verde, să nu evadeze deci, într-o solidaritate emoţională, chiar dacă temporară, cu izvoarele, nu prea îndepărtate, ale propriei condiţii. Sătui şi binevoitori, toleranţi, reconciliaţi în sfârşit cu natura care i-a abandonat şi pe care au distrus-o, valahul, moldoveanul şi ardeleanul fac din grătar un fetiş,
• 1 kg ceafă porc
•1 linguriţă piper măcinat
• 1 lingură ulei
• 1 linguriţă cimbru măcinat praf
• o linguriţă sau câtă vă place de sare (la sfârşit de tot!)
• 2 braţe voiniceşti de bucăţi nu prea groase de fag uscat
• 1 braţ de copil nevinovat cu aşchii şi scândurele de brad uscat
• ziare, chibrituri, un pic de motorină (eventual) (chiar dacă folosiţi cărbuni din comerţ, vă trebuie totuşi un braţ de lemn de brad uscat, ca să-i aprindă)


• Focul se face pe loc uscat şi ferit, înconjurat de pietre şi cât mai departe de holde, case, păduri, că bate vântul şi se duce, Doamne fereşte, vreo scânteie aiurea (unele grătare au vatra metalică, ceea ce limitează enorm riscurile incendiilor)
* Focul se face ca mai jos, respectând proporţiile
* Se mototolesc câteva ziare mai citite, să iasă de un muşuroi
Se îmbracă muşuroiul în aşchii subţiri de brad, piramidă, apoi în lemnişoare mai groase, cât să se-adune de-un stup de albine
Se stropeşte căpiţa asta mititică cu motorină, dacă n-avem încredere în uscăciunea bradului
Se dă foc ziarelor, printre zăbrelele de lemn
• Dacă o cam pâlpâie, se mai toarnă niţică motorină, până o ia! Dacă n-o ia, ori mergeţi la drăgostit ţigănci, ori e lemnul ud de-a binelea şi atungi fuga la brânză şi salam, că foc n-o să iasă
• Când a luat-o temeinic, se pun toate lemnele de fag, tot piramidă, să fie gata tot jarul deodată
S-a făcut jarul?! Urraa Urmează carnea!
Se taie carnea în felii de-un deget (da nu degeţel de domnişoarăbaletistă, ci de om bine hrănit)
• Se freacă feliile cu piper şi cimbru, se ung cu ulei, se lasă în aşteptare (merg şi alte mirodenii la carne — rozmarin, busuioc, chimen, ienibahar, boia etc; se mai poate pune o oră carnea la marinat, în vin alb cu felii de măr, apoi se scoate, se şterge bine, se unge cu ulei; se mai unge şi cu zeamă deasă de usturoi)
Se pune grătarul metalic peste jarul încă pâlpâind, să se încingă, la o palmă deasupra vetrei
Se unge-şterge — cu o cârpă îmbibată în untdelemn sau cu o bucată de slănină
Când jarul nu mai pâlpâie deloc — şi numai atunci — se pune carnea pe grătar, cu un pic de distanţă între felii
Să aveţi pregătită la îndemână o cană mare cu apă (o să vede^ de ce!)
După un timp scurt — un minut-două — carnea începe să sfârâie şi să se coloreze pe partea dinspre foc
O întoarceţi când se desprinde uşor (se zice „când se-ntoarce singură")
• Dacă picură grăsime pe jar — şi sigur picură — se va aprinde cu flacără mare — stingeţi pe loc, stropind cu apă din cană
Dacă o vreţi în sânge, când s-a rumenit pe ambele părţi, e numai bună
Dacă o vreţi pătrunsă, ar trebui (la cât jar v-am zis să faceţi) friptă 10 minute pe o parte — 10 minute pe alta, întorcând-o tot timpul
Să aveţi la îndemână o furculiţă lungă şi o paletă, să puteţi umbla la carne
• Mai puteţi stropi carnea în timp ce se frige cu vin alb, cu bere sau cu zeamă de usturoi, ca să se parfumeze şi să rămână fragedă
• Se ia de pe foc (şi se şi mănâncă!)

Posted by: Diana Jul 2 2010, 12:25 PM

MIEL LA TAVĂ dupa Radu

• 1 tavă suficient de mare (e păcat să tai mielul Domnului bucăţi)
• 1 miel bun (7-8 kg) uşurat de cap şi gât, de măruntaie şi partea de jos a picioarelor
• sare, piper
• 200 ml untdelemn
• 200 g unt
• 2 pahare vin alb
• 6 — 10 coroniţe de usturoi verde
• 1 căpăţână de usturoi vechi

Se pisează usturoiul.
Mielul nu se spală, se şterge doar cu o ţesătură uscată pe din afară; pe dinăuntru se curăţă cu un şervet udat în apă cu oţet.
Se freacă carnea intens cu sare, usturoi şi piper, apoi cu ulei.
Se aşază tava cu unt şi ulei în cuptorul încins şi, când sfârâie grăsimea, se potriveşte mielul cu spinarea în sus.
Se înteţeşte focul.
Se unge cât de des cu grăsime carnea, până prinde crustă şi culoare.
Focul se domoleşte, acum coaja s-a format, se toarnă vinul peste carne, ne pregătim de o aşteptare activă de ungători cu ora (pentru că o să tot ungem vreun ceas friptura noastră cu tot ce e prin tavă şi cu câtă apă cere până intră uşor furculiţa).
Presarăm usturoiul peste carne şi sos, împodobim mielul pentru ultimul său drum cu coroniţele de usturoi verde şi-l mai lăsăm încă zece minute în cuptor, să se desăvârşească

Posted by: Diana Jul 6 2010, 02:07 AM

MĂDUVIOARE, MOMITE ŞI ALTE ALEA DE VIŢEL
- 200 g creier
- 200 g momite •
- 200 g măduvioare
- 200 g uger
- 200 g fudulii
- 200 g mălai (sau mai mult)
- sare, piper
- 200 g untură

Se curăţă de pieliţe toate.
Creierul se opăreşte scurt, ca o înjurătură nervoasă, să se întărească, şi se taie felii (la fel şi ugerul).
Se scurg, se sărează-piperează, se tăvălesc, până se-mbracă ca de iarnă, în mălai.
Se încinge untura, se pun măruntaiele la prăjit, foc potrivit.
Sunt gata când s-a rumenit frumos mălaiul.

Bucăţelele de soi ale zahanalei!
Vin: Cabernct Sativignon de Dealu' Mare.

Posted by: Diana Sep 26 2010, 11:32 PM

Porc cu lamiie in stil grecesc (hirino lemonato) , aka http://www.elady.ro/articole/Gastronomie/Friptura-greceasca-de-porc-la-cuptor.html



Posted by: OaNa` Sep 26 2010, 11:33 PM

Mamaaa, ce bine arata!!!  indragostita.gif indragostita.gif indragostita.gif

Posted by: Diana Sep 26 2010, 11:35 PM

E link catre reteta in site, Oana, daca te tenteaza. In afara de faptul ca trebe rasucita de tispe ori laugh.gif, se face are usor. smile.gif

Posted by: OaNa` Sep 26 2010, 11:38 PM

Diana, tot ce gatesti ma tenteaza!  laugh.gif

wub.gif

O sa`mi fac un caiet cu toate retetele de aici  biggrin.gif biggrin.gif biggrin.gif  



Powered by Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)