Pentru cele carora le place sa scrie proza sau poezie Options

[Dore]

Vraja Zmeoaicei
S-a auzit vantul suierand pe langa ferestrele bucatariei, a intrat pe horn si vestea a cazut sec in ceaunul pus in cui: Zmeoaica cea Mare leaga vraja adanca in noaptea asta…Frica nu am cunoscut si nu vom cunoaste nicicand. Vom merge sa zarim vraja afurisitei – poate scoatem vreun folos din ea .
Am adunat din poiana ierburi noi, le-am dus Dragonului de le-a uscat, piticii le-au faramitat intre degetutele lor harnice – chiar de n-a merge vraja, bucatele mele vor fi si mai parfumate :rofl :.
Floare de fan, rozmarin, scortisoara, verbina, radacina de ghimbir, frunze de piper, rostopasca si crucoz – sunt toate pisate, gata de trimis in cele opt vanturi spre a ne implini cea mai adanca dorinta... Magicianul m-a incredintat ca nu avem trup, nici suflare, numai ochi.
Poiana e aramie de focul cel napraznic intins de Zmeoaica : limbile aurii inhata cerul hulpave. Sade incolacita de coada-i solzoasa si sufla incetisor aer fierbinte peste prafurile din palma : “Vant din Nord, tu, rege Bora, din seva pamantului, du-mi dorinta in salasul de sus – din biruinta gnomilor, adu-mi indarat izbanda !“
Fericit e Orbul ca nu zareste cum singure se impart pulberile in palma Zmeoaicei si, la suflarea-i subtire, o patrime se duce cu vantul. Simte amarul buruienilor arse si se infioara cu mana inclestata pe toiagul de alun.
Cautam cu ochi incetosati la Zmeoaica : nu ne-a dibuit…
“ Vant de Miazazi, tu, rege Ures, din taria aerului, du-mi dorinta in salasul luminii – din biruinta zburatorilor, adu-mi indarat izbanda!“ Ierburile unduiesc alene spre rasarit, alungate din palma farmazoanei.
Cosanzeana strange la piept naframa ibovnicului ei si lasa lacrimi in iarba grasa.
“ Vant din Sud, tu, rege Not, din valtoarea focului, du-mi dorinta in salasul de jos – din puterea serpilor, adu-mi indarat izbanda ! “ Pulberile iau calea noptii, manate de suflarea subtire.
Focul umfla poiana cu dogoare amarnica.
“Vant de Miazanoapte, tu, rege Zefir, din adancurile apelor, du-mi dorinta in salasul intunericului – din puterea sirenelor, adu-mi indarat izbanda !” Se duce vantului si ultima pulbere aromata.
Zmeoaica Mare pleaca incredintata ca tot vazduhul tese la poruncile ei, neuitandu-se indarat, dupa randuiala vrajitoreasca.
Amarnic rotocol de ape reci duduie din vazduh, culca valvataia poienii si ne amesteca pe toti, pitici cu pisici, iarba cu cer, mai ceva ca pe castravetii din pivnitele conacului.


***
Zmeul zace cu capul intre limbile ferigii, latit in toata minunatia sa, si doarme dus cu gura deschisa. De sub palma stanga, cartita cea chioara se opinteste din greu sa-si draga si dindaratul afara. N-a sti nimeni ce bombane - dar zice maruntel din dintisori. Feriga e amarata nevoie mare, asa de mare, ca isi roaga dintii cartitei pe radacini sau coasa voinicilor pe frunze numai sa scape de nedorita onoare de a-i fi iara pat Zmeului chinuit. Unde-o fi Fat-Frumos cand ai trebuinta de el, sa scurteze Zmeul de-un cap, orisicum nu-i sade de prea mult ajutor!
Cand s-a ridica soarele de trei suliti pe cer, s-a inturna Fierarul din creierii muntilor. Feriga nadajduieste sa aiba la betelie vreun palos ascutit din fierul cel nou si sa-i curme somnul Zmeului, luandu-i capatana chezasie. Se naduseste aerul de se lipesc intre ele aripile fluturilor - dar nu-i rost de hodina.
In sala cea mare, piticii freaca podelele de lespede si mesele lungi cu perii mari din ace de arici. Cofele cu apa au guler alb de petale de sapunarita. Scufita Rosie burgheleste gutui aurii si le petrece cu panglica albastrie spre a le da Clopotarului sa le atarne de grinzile de sus ale salii - si vreo doua-trei pentru turnul lui. Bucatareasa a fagaduit sa impleteasca Scufitei spice aurii din cosita daca gata treaba repejor. Pe o lavita lata langa peretele dinspre bucatarie isi asteapta cuviincios randul stergarele de borangic, pledurile de in negru si cele din lana calduroasa pentru mangaierea mesenilor. Batrana tesatoare a regatului, dimpreuna cu ucenicele ei, au daruit conacul cu perdele grele si inflorate, cusute la poale cu bobite de aur si cu panglica cu solzi de peste.
Peretii salii au dimprejur ulcici si ulcele, stacane si ulcioare din lut ros din Grotele Racsene, piei de bivoli zugravite cu uleiuri colorate: harti ale regatului vechi, mercurialul pietei vanatoresti, un velier infruntand o furtuna amarnica pe cine stie ce mare indepartata si o codanita cu vestmant albastru, cu medalion de os la gat. Din grinzi atarna smocuri parfumate de lamaita, iarba amara, cimbru, funii groase de usturoi, siraguri de ardei iuti rosiori, cucuruz galben ca ceara, tartacute verzulii si struguri stafiditi.
Talambul scapara amnarul si porneste foc plapand in vatra salii celei mari: cu greu aduce in brate reteveie de lemn de brad - fumul lor vor tamaia tot conacul, ca sa stie musterii ca e gata ospatul.

***Piticii s-au cuibarit in patul bucataresei si isi rod degetutele ingroziti: balaurul care le facea recensamantul mai zilele trecute vine la conac in curand pentru cina. Nu s-a mai pomenit Balaur la conac pana acum; cu toate ca li s-a istorisit ca acest balaur nu-i un fistecare, ci reptiluta draguta, educata, si cu limba roz , piticii tot tremura din toate oscioarele. Au facut plecaciuni bucataresei, au juruit spalarea blidelor vesnic, numai sa incropeasca o cina demna de un balaur. Ghiftuit, apoi, nu s-a apleca asupra fragezimii piticesti...
Balaurul clipeste rar si isi zdrangane coada lenes, culcat in firida de dupa cuptor. Bucatareasa l-a invelit cu pledul parfumat cu levantica si pune la ceaun tocana balaureasca: mancare de linte galbena, cu carnati si felii de mar rosu. Pai, da, ce credeau piticutii: Balaurul nu este carnivor, dar mestecarea unui piticot sacaitor ar fi un fel de orbit fara zahar  .
Balaurul viseaza legende nepictate in scripte: pe o pajiste verzuie si inflorata, se intinde la soare sa-si incalzeasca solzii turcoaz de pe sale. Adulmeca aerul sarat care pluteste dinspre oceanul stralucitor si zgaraie cu o gheruta o scoica sidefata, dantelata la margini...
Si printre sforaiturile delicate ale balaurului, piticii incaleca greoi coada solzoasa ca sa apuce din mainile bucataresei florile de camp pentru inveselirea si parfumarea meselor din sala cea mare a conacului.
Motanul tarcat e taaare nedumerit: ce fel de motan e si asta, cu table albastre peste coada?! Hm...ori o fi vreun cal napraznic de-a lui Zmeulache? Fleosc, o dantela stacojie peste mustati - si motanul se trezeste din infricosatoarea-i viziune: bucatareasa in aduna de pe podele si-l lasa usor pe blana moale a lavitei.
Piricii tarasc cu greutate de tava cu batalul cel rascopt la foc aprig, Sucitul se incurca in greutatea draperiei de catifea si se face sarma peste prag. Piticotii rad pe infundate si bat cu meschii in podea: de nu s-ar trezi balaurul! 
Motanul se incovoaie tot si scoate gherutele la aerisit: Balaurul toarce linistit, aratandu-si limba cea roz catre cuptorul calduros.
Si aroma placintei cu sofran se impiedica de narile frematande ale somnorosului...

Si Zmeul viseaza: are cosmaruri... Nimeni si nimic nu-l poate intoarce acum din calea sfasierii, din menghina durerilor nu-l smulge, nu-i curma caznele sau barem clipele. La povestea de sub Brad, istorisita rece de bucatareasa, a vazut in gheena dinlauntrul sau urma palida a unui cer senin, a unor ochi... Zmeul scutura din cap nervos: si in vis alunga linistea de la portile sufletului. Parca cine ii mai intelege si pe zmeii astia?! Cine fuge de povestile frumoase? Limpede ca e musai sa fii zmeu ca sa-ti iei calcaiele la spinare  .

Forfota mare in sala conacului: petrecaretii ciocnesc carafe, lalaie balade cu fapte de arme, istorisesc amintiri indepartate, mai imbrancesc in saga un piticut si striga dupa carafa cea plina. Motanul cel tarcat adulmeca adanc aroma care se scoboara molatec din ceaunul fumegand. Balaurul e plecat de mult, dar tot nu se incumeta sa iscodeasca firida de dupa soba, toooot sta cu frica: daca se piteste Balaurul acolo si cum isi vara mustatile, il ia la clefait?!

[Dore]

Povestea Inrogului

"Inorogul albastru simte chemarea lacului de smarald, dar nu Ielele il striga - apele cele adanci ascund comori nestiute, pesteri vrajite in care salasluiesc suflete misterioase, vietati acvatice: romantice si creatoare, smerite si incantatoare. Calcand in valul spart, Inorogul isi soarbe setea neostoita in apa de smarald: pe data, picioarele dinapoi devin coada de peste, aparata de solzi stravezii, poleiti cu aur de unde inspumate. Nepamantean si neacvatic, alearga infricosat intre cele doua lumi: pe pamant nu poate respira, in apa nu poate alerga... Lacrimi perlate se preling din ochii sai catifelati, cum coada atinge ultimul val, iar copita racaie malul pietros al lacului. Pescarul il adapa si-l hraneste, Ielele ii incanta urechile, grumazul i-a intepenit pe vecie: nu are curajul sa se priveasca in oglinda lacului. Nici roib, nici peste, se teme de rasetele celor care nu inteleg ce soi este el.
O codana in vestmant stacojiu a indraznit sa se apropie intr-o zi si i-a mangaiat coama fara de teama, i-a cercetat ochii si i-a prins o creanga de indrusaim la capastru. Speriat ca i-ar vedea coada cea de peste, a scuturat grumazul, a nechezat ca ea sa stie ca este roib - si, cum ea nu se speria deloc, a lovit-o cu copita-i argintata...
Bucatareasa a facut cativa pasi inapoi, i-a simtit amaraciunea si nu i-a putut arata pielea cea ciudata de pe spate...dar de ar sti Inorogul de acvatismul ei s-ar amara de teama adevarului. De la departare, il mai petrece cu privirea necajita, ducand dorul ochilor catifelati: a invatat taina rabdarii. Asteapta veste despre Inorog de la Pescar, de la Iele, de la vant...ii lipseste calutul sperios care credea ca ar incerca sa-l alerge prin poieni."

[tits_herbert]

Scenarii I

Stapanul lumii

Deschise ochii cu greu, iar ploapele grele ca de plumb dezvelira irisul albicios ce cauta avid un punct de reper.La inceput nu vedea nimic, apoi simtii cum sangele ii navaleste in cap, cum ii clocoteste in tot corpul, ca si cum de abia acum, s-ar fi pus in miscare pentru prima oara. Fiecare muschi se zbatea dureros, intr-o zvcnire necontrolata, iar degetele pornira un tremur epileptic, pe care-l oprii cu o strangere de pumn.
Statea  pe colina si privea campul ce se dezvelea la picioarele lui, era o viziune descarnata a unui razboi, de-abia sfarsit.
Mii de trupuri ravasite, ciopartite, se intindeau pana in zare in sangele cleios care parea ca nu se mai opreste, amestecandu-se cu pamantul, acoperindu-l.
Il izbii un miros intepator de carne arsa, de fum atat de gros ca-l putea simtii si in gura. Trase adanc aer in piept, si inchise ochii pentru o secunda, doar ca sa-l simta mai bine cum il napadeste, cum i se lipeste de gat, cum ii aluneca in plamani.
Un rictus i se intipari pe fata sangerie si desfigurata de durere sau de placere sau de bucurie, nici el nu stia ce simte...Duse mana la brau si o inclesta pe sabia, priponita acolo al carei maner era lipicios si cald, iar el o primi ca pe un vechi prieten, intotdeauna de partea sa, tacut, neiduplecat, misterios. Cate batalii nu purtase alaturi de ea si nici una pierduta...
Un strigat ascutit de pasare il intrerupse din visare si atunci o observa, cum statea nemiscata,  langa el, cu ochii departe. Nu era surprins, sau nu mai reactiona, nici macar cand, ea aparu in fata lui privindu-l cu ochii ei negrii si imobili. Era frumoasa, cu pielea alba si atat de matasoasa,  pometii putin ososi, ii dadeau o alura androgina atat de cunoscuta, buzele rosii, dezveleau un zambet rece. Timpul parca se oprise si atunci vorbi, ea
-Totul s-a terminat acum..., glasul ei era ca un cantec, atat de melodios si hipnotic, ii mangaia tot corpul, simtea cum lacrimile se scurg pe fata, trebuie sa vii cu mine.
El incepu sa rada, tare, atat de tare si gaunos suna, ca-l facu sa se cutremure
- Sunt eu, am castigat si ultima fortareata, striga el, scotand sabia victorios si indreptand-o spre cer
-Nu...[b], incerca ea sa spuna, dar se trezi azvarlita pe pamant
-[b]Taaaaci, striga innebunit, taaaaci, fata ii era schimonosita...sunt Stapanul Lumii, sunt Stapanul lumii.
Auzea cum ecoul purta strigatul lui pana departe si inapoi, ce cuvinte marete, cate placere fizica si psihica ii provocau, o simtea prin toti porii, in cap, in vene, cum ii punea in miscare adrenalina, cum il cuprindea.
Cu o usurinta neomeneasca femeia se ridica de jos, la fel de senina si se apropie de el
-Dar, ai ramas singur, nu mai e nimeni aici...
Ah, ar fi vrut sa o faca sa dispara, cine era ea? o apuca de mana, intr-un spasm si o stranse atat de tare, pana simtii ca il doare
-Lumea asta e a mea, am castigat-o, racni in timp ce o zgaltaia parca ar fi  inteles mai bine ce ii spunea, in felul asta
-Foarte bine, spuse ea inca atat de calma si se apropie de el ca si cum ar fi vrut sa-l sarute
Surprins el inchise ochi, si simtii cum sabia pe care o strangea in mana, ii patrundea in carne tot mai adanc. Valul cald de sange se prelingea pe lama, peste cel intarit deja si atunci o scapa pe jos
Alunga cu mana un gand uitat, si incepu sa mearga. Numai durere simtea, la fiecare pas, il coplesea, il tintuia pe loc dar el nu putea sa se opreasca, nu acum, tocmai acum. Si cu aceasta in minte se prabusi, intr-un intuneric fara sfarsit.

Deschise ochii cu greu, iar ploapele grele ca de plumb dezvelira irisul albicios ce cauta avid un punct de reper. Tavanul alb bine conturat, il aduse intr-un loc atat de cunoscut. Mirosea ciudat, nu putea sa-si dea seama a ce, si era lumina, o lumina placuta, care venea pe fereastra
Apoi auzi niste pasi marunti si o voce calda:
- Buna ziua domnule G, e timpul sa va luati medicamentele, spuse femeia zambind.
El o privea cu recunostinta, inca peirdut in ziua trecuta. Sau cate zile trecusera oare de atunci?
-Domnule G azi avem mai putine de luat, e ziua dumneavoastra preferata...
Un cutit il lovi in moalele capului, il simti rece cum il strabate de la un capat la altul si incepu sa se zbata. Simtea cum inima pompa sange, cum se zbatea si ar fi vrut sa-si miste degetele , dar ele nu-l ascultau, ce era atat de greu? Vroia sa zica ceva, dar vorba i se oprise in gat si oricat ar fi vrut sa o scoata nu reusea, il ineca, il sufoca
Infirmiera, il ridica usor pe perna, obisnuita si spuse incet ca pentru ea
-Alta criza..., in fiecare dimineata, si il privi pe neputincios cum isi misca ochii haotic, cum ii siroiau lacrimile pe fata, cum parca se zbatea sub trupul acela care il inchidea ca un cosciug.
Era paralizat, complet....
Inchise ochii si arunca in neant un ultim gand:
"- Vino inapoi, vino inapoi..."

[Dore]

Petrecerile din sala cea mare a conacului

Nebuna e sala cea mare a conacului: strachini si carafe, tavi si flori parfumate, tresalta la bataia Orbului in masa, in ritmul cadrilului. Praful valatuceste pana in bagdadie, petrecaretii se invart si pare ca stau in loc: peretii se invart doar, sugubeti  .
Fierarul pufaie pipa si izbeste podeaua cu cizma din piele de iac; piticii, cu guritele pana la urechile varzoase si cu barbile pe umar, tzopaie de mama focului, urland un cantecel piticesc. Scufita Rosie se inneaca de ras, si scoate limba la lupul care si-a lipit nasul de fereastra si inghite in seeeeec  .
Piranda a ametit fustele de tot si sacul verde cu pietricelele magice tresalta atarnat la gatul masliniu. Clopotarul  cu ochii la Cosanzeana care s-a impiedicat de ochii Pescarului, tintuindu-si corsajul cu mana inmanusata. Balaurul vantura des din genele-i dese si respira sacadat, plimbandu-si limba roz prin placintele cu ravase. Zmeul isi leagana capul in toate partile, cu ochii-i portocalii adanciti la bucatareasa...care tine ritmul cadrilului zanganind bratarile cu banuti aurii, sprijinita de scaunul Orbului.
"Innoada firul,
Bate cadrilul:
Opt, sase,
Patru, doi,
Zboara vantul printre noi..."
Menestrelul canta voios, isi sterge fruntea cu maneca larga a camasii si isi sburleste mustata spre strofa urmatoare:
"Taie drumul
Spre catunul
Zarilor nebune:
Uita vrajba,
Asta-i drumul,
Cararea la zane..."
Pescarul pufneste in ras si inneaca tichia Talambului de vinul alb licoros: Magicianul rade nestavilit, a uitat de vraji si pergamente. Cum ar rupe Ielele zagazurile lacului, de-ar cunoaste unde pierde noaptea paznicul lor ;).


O luna verzuie mangaie iarasi conacul si prin ferestrele dantelate, pe petrecaretii din sala cea mare a conacului. Mancaciosi si insetati, dantuitori si vorbareti, fiecare isi vede de ale sale...in vreme ce Orbul si Piranda stau unul langa altul: ea muta si el intunecos, fara a putea pune ganduri in comun, decat prin tinerea de mana care se petrece pe sub masa .
Talambul roade dezinteresat o coasta de batal si surade tainic, cu ochii la degetele harnice ale Pirandei...
"Am toata amiaza,
Ai toata casa,
A ramas un singur chin:
Descopera-ma, sau sa m-abtin?
O mila de loc pana la soroc,
O gura inciresata...
Ooooof, ooof, grea-i tacerea,
Trupului inmiresmat..."
Canta lautarul cu foc, bucatareasa adapa carafele, Scufita jumuleste margarete...si nime nu se-ncumeta a spune povesti .


Dincolo de colbul ridicat pana in grinda de petrecareti, ochi nostalgici adulmeca trupurile inlantuite, invartitoare si nu deslusesc nimica. Calcaie rozalii bat de mama focului podelele de stejar ridicate langa lautari, colburi valurite tresalta si se aduna iara in carnea lemnului. La masa din coltul de miazanoapte, calator grabit a poposit sa-si ostoiasca cele zilnice. Cu degetul mare invelit in fruza de patlagina isi potoleste varful mustatii si strecoara printre gene privire iscoditoare.
Nu recunoaste pe nimenea, da` parca a mai trecut p-aci candva...dintre toate, cel mai tare ii fac cu ochiul bardacele de lut ars si motaniciul cel tarcat care isi vantura coada plictisit, latit pe toba lautareasca.
Priveste la Clopotar si nu isi aminteste nica, arunca o uitatura bucataresei si ... parca glasul al semana cumva cu o sopata de padure, dar nu...nu ii stie ritmul. Orbul care clatiana din cap in ritmul calcaielor ii pare cel mai fericit, iara gura muta a Pirandei cea mai vesela .
Numai Fierarul, anume prins in vorba cu Pescarul, pare a recunoaste chipul calatorului si cauta taisul sabiei la cingatoare...
Mirosul de sudoare, de colb si de stacane goale gadila narile petrecaretilor, iar lautarii se simt datori sa nu-i lase la hodina inca...Inca putintel...s-apoi om hodini oasele cele lenese ;).

[Mistaco]

Din amintirile unui cadet.......................
..."cind eram mic,visam aleea dragostei plina de flori, care de care mai colorate, una mai frumos mirositoare decit cealalta! Dar uite, ca acum din loc in loc, descopar cite un teren gol, pe care in locul florilor sunt boscheti mari de ciulini, maracinis si plin de ghimpi. Vai de acei ce nu pot sa supravietuiasca acestor"cimpuri'. As vrea sa fiu cu tine atunci cind treci pe acolo, dar nu se poate, si voi incerca macar sa te pot ajuta prin scrisori cu care am sa incerc sa transform "ciulinii" in crini, "maracinisul" in garoafe, iar "ghimpii" sa ia forma trandafirilor, acest minunat simbol al dragostei ce ti-o port!
Ce dor nespus ma cuprinde in aceste clipe! Imi sfisie inima acest dor, ce cruzime, iar eu "legat de miini si de picioare", nu pot face nimic ca sa te apar si sa ma apar!

[Dore]

:aplauze: Frumos, Mistaco!
Tits_herbert  :-*.

[Mistaco]

Mai am, insa nu stiu daca voi mai scrie, caci de fapt sunt o parte din viata mea...............!!!

[Dore]

Mistaco,
Fiecare cuvintel pe care il asterne un scriitor este o parte din viata sa, chiar si cand este vorba doar de o simpla poveste ;). Haide sa ne bucuram amicii virtuali in continuare cu scrieri originale.
Va incurajez pe toate si pe toti sa puneti aici mici perle de suflet cald.  :-*

[Mistaco]

tot ceea ce am scris acolo sunt gindurile mele .........intr-una din perioadele cind am fost departe de sotie!!!!!!!!!

[Dore]

Poveste egipteana

Viata decurge netulburata sub pasnicul Orion. Vantul fierbinte deseneaza harti noi in trupul desertului, caravane aduna si risipesc istorii nespuse.
Mare festival se va tine maine in piata pietruita cu mozaicuri colorate felurit. Vanatorii aduna harnici carnea si o sareaza, agricultorii misuna in fermele de grane ale regatului, rodii si smochine sunt gata pentru a umple mesele.
Berea fermenteaza in butoaie de cedru adus de departe si va curge in pahare aurii, batute cu geme din minele bogate. Zgomotul carierelor este astupat cu greu de praful dens ridicat din uneltele metalice, carele trag alene cuburile uriase spre piramida cea noua. Toata suflarea grabeste lucrul spre a participa la cinstirea maretului Ra. Ferice de ei!

Festivalul a bucurat inimile locuitorilor oazei. Cu speranta in suflet, cu dantuiala in oase, se intorc cu mai multa usurinta la corvoada zilnica. Corabiile din Peloponez s-au legat in port si marfuri rare asteapta sa fie descarcate: matasuri si uleiuri bine mirositoare pentru vracii imbalsamatori, ceramica felurit colorata pentru piete, ulei de masline de cel bun si lingouri de cupru.
Artizanii fumeaza alene, aplecati asupra planurilor noului monument: o zarzavagioaica aduce pe cap un cos plin cu varza si cu rodii. Marele Dregator a trimis artizanilor si bere de hamei, pita aurie si coaste afumate.
Vantul desertului aduce graunte aramiu de nisip si-l inneaca in pocalul calfei unui artizan: in el este o intreaga poveste a muntelui ce fusese pana mai deunazi. Calfa inghite grauntele...se inroseste la piele si cade peste vasele cu vopsea albastra.