IPB

Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

> Tehnica, Tehnologie, Web: Stiri
Diana.
post Dec 15 2009, 02:36 PM
Post #1


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Google testează un nou telefon mobil Android
Angajaţii Google Inc. testează un nou dispozitiv mobil care rulează pe sistemul de operare Android al companiei. Compania americană continuă ofensiva pe piaţa wireless, noul mobil intrând în competiţie directă cu Apple iPhone.
Yahoo News! informează că, într-un articol de blog publicat sâmbătă, Google a mărturisit că noul mobil combină partea de hardware, fabricată de un partener pe care nu l-a numit, cu soft-ul Android. Software-ul este un element-cheie în strategia Google de a face motorul de căutare şi alte servicii disponibile pe telefoanele celulare într-o manieră asemănătoare accesibilităţii de acum de pe calculator. Google a împărţit mobile angajaţilor săi, astfel încât aceştia să „experimenteze noile caracteristici şi abilităţi“ ale dispozitivului şi să ofere feedback despre noua tehnologie, a scris vicepreşedintele Mario Queiroz pe blog-ul companiei. Wall Street Journal, citând surse anonime, a anunţat duminică faptul că Google plănuieşte să comercializeze noul mobil fără ajutorul intermediarilor. O astfel de mişcare din partea Google ar însemna că intră în competiţie directă cu Apple iPhone şi cu modele BlackBerry ale celor de la Research in Motion, dar şi cu alţi producători de telefoane Android. Google, compania din Mountain View, California, a lansat primul telefon mobil Android în septembrie 2008, respectiv modelul G1 vândut de T-Mobile USA. Verizon Wireless a lansat luna trecută modelul Droid, primul smart-phone care rulează pe platforma Android 2.0.

Interzis avocaţilor să fie prieteni cu judecătorii pe Facebook

Din categoria legi americane aberante, judecătorii şi avocaţii nu ar trebui să fie prieteni pe Facebook. Nu este o glumă, este decizia unei comisii juridice de consultanţă din statul american Florida.
O judecătoare din sudul statului Florida şi-a avertizat cunoştinţele pe Facebook printr-un anunţ pe website că s-ar putea să fie scoşi din lista de prieteni în urma deciziei comisiei. Comisia respectivă a decis pe 17 noiembrie că prieteniile on line ar putea da impresia că avocaţii sunt în postura de a influenţa deciziile prietenilor lor judecători. Comitetul a mai concluzionat că un judecător poate totuşi să publice comentarii pe pagina de internet a altui judecător şi că, în timpul campaniilor electorale, campania unui judecător poate să aibă „fani“ printre care să fie incluşi avocaţi. „Deşi reţeaua socială Facebook a fost folosită drept exemplu, decizia s-ar aplica oricărei pagini de internet de tip reţea socială, care solicită utilizatorilor să aprobe lista de prieteni on line“, potrivit motivaţiei deciziei. E adevărat că unii dintre membrii comisiei au fost de părere că judecătorii ar avea voie să aibă prieteni pe Facebook, motivând că astfel de relaţii sunt mai degrabă „contacte sau cunoştinţe“. Judecătorul Thomas McGrady din districtul Pinellas a explicat că înţelege de ce comisia a ajuns la o astfel de concluzie: judecătorii trebuie să dea impresia că sunt imparţiali. McGrady a declarat că va trimite copii ale deciziei comisiei celor 69 de jucători din circuitul său. „Dacă cineva îmi este prieten, îl sun pe telefon“, a afirmat McGrady.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
 
Start new topic
Replies
Diana.
post Apr 7 2010, 02:56 PM
Post #2


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



iPad, sfârşitul erei Google?
"Noul gadget de la Apple va salva presa scrisă" este de părere Rupert Murdoch, şeful News Corp, care nu demult spunea că iPad-ul nu este un produs revoluţionar şi că nu se va vinde.
Acum, acesta este de părere că iPad-ul nu numai că este colacul de salvare a presei scrise din întreaga lume, dar el va pune capăt supremaţiei Google, cel mai mare agregator de content din lume la ora actuală, acuzat în nenumărate rânduri că ia contentul produs de alţii şi îl utilizează fără să plătească absolut niciun ban din sumele pe care le încasează din publicitatea online.
Murdoch este de părere că în momentul în care poziţia iPad-ului va fi bine definită, singura soluţie pentru Google va fi să plătească pentru conţinutul de informaţie pe care îl preia sau să producă el însuşi content editorial.

"Nimeni nu va cere foarte mulţi bani"
În ceea ce priveşte conţinutul plătit pe care publicaţiile din grupul din care face parte şi Wall Street Journal îl au deja, Murdoch este de părere că oamenii îşi vor da seama la un moment dat că este necesar să pltească pentru ştirile pe care le citesc pe internet aşa cum plăteau şi pentru ziarele tipărite e hârtie, mai ales că niciun publisher nu va impune o taxă foarte mare pentru acest conţinut.
"Nimeni nu va cere foarte mulţi bani", spune şeful News Corp., care insistă pe faptul că modul în care vom citi ziarele se va schimba odată cu extinderea iPad-ului în lume.
Este interesant totuşi de observat cum s-a schimbat optica lui Rupert Murdoch, care în primă fază nu era foarte încântat de apariţia iPad-ului. Ulterior, conform unor informaţii apărute pe blogul "Business Insider", Steve Jobs, CEO-ul Apple, a luat iPad-ul cu el şi a început să facă vizite oarecum secrete prin redacţiile marilor publicaţii americane, organizând întâlniri informale cu jurnaliştii.
Astfel, Steve Jobs a fost văzut în clădirea News Corp, înainte de o întâlnire pe care trebuia să o aibă cu câţiva editori de la WSJ.

Credeţi că românii vor fi dispuşi să plătească pentru a citi ziare online după ce iPad-ul va pătrunde puternic şi la noi?
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Posts in this topic


Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 

Lo-Fi Version Time is now: 23rd April 2024 - 12:19 PM