IPB

Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

2 Pages V  < 1 2  
Reply to this topicStart new topic
> Tehnica, Tehnologie, Web: Stiri
Diana.
post Apr 17 2010, 02:44 PM
Post #11


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Germania şi Rusia anchetează HP pentru mită
Autorităţile ruse şi germane investighează dacă grupul american Hewlett-Packard a oferit mai multe milioane de euro drept mită pentru a câştiga în 2003 un contract în Rusia, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.
Procurorii germani încearcă să afle dacă directorii HP au oferit ca mită circa opt milioane de euro pentru a câştiga un contract de 35 de milioane de dolari. Prin intermediul contractului, o subsidiară din Germania a grupului american a vândut în 2003 echipamente IT&C ultra-moderne biroului procurorului general al Federaţiei Ruse. Echipamentele ar fi trebui să asigure procurorilor ruşi siguranţa comunicării. La rândul lor, autorităţile ruse au percheziţionat birourile HP din Moscova, la solicitarea justiţiei germane.

"Aceasta este o anchetă pentru afaceri de acum şapte ani, în care sunt implicate persoane din care multe nu mai sunt angajaţi ai grupului. Cooperăm pe deplin cu autorităţile germane şi continuăm efectuarea unei investigaţii interne", a declarat un purtător de cuvânt al HP.

Procurorii germani suspectează că mituirea s-a făcut, printre altele, prin intermediul unor companii şi conturi la bănci din Marea Britanie, Austria, Elveţia, Insulele Virgine, Belize, Noua Zeelendă, Letonia şi Lituania, dar şi SUA.

HP se plasează pe locul zece în topul grupurilor americane cu cele mai mari venituri înregistrate în 2009, potrivit revistei Fortune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post Nov 3 2010, 12:51 PM
Post #12


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Google îşi deschide birou în România
Din noiembrie 2010, Google va avea prezenţă oficială în România. După lansarea a peste 10 produse localizate pentru utilizatorii români şi a serviciilor de publicitate pentru companii, inclusiv AdWords şi AdSense, Google deschide un birou de afaceri în Bucureşti, coordonat de o echipă locală condusă de Dan Bulucea.
Utilizatorii români, foarte activi online, vor dispunede mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba română.

"Scopul Google este de a oferi utilizatorilor români, care sunt foarte activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezenţă online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. România este o ţară foarte interesantă pentru Google, unde vedem oportunităţi atât în ce priveşte utilizatorii individuali, cât şi companiile", declară Dan Bulucea, noul Country Manager pentru România al Google.

Biroul din Bucureşti, condus de Dan Bulucea, va fi responsabil pentru dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei Google în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români, comunicarea către companiile locale a beneficiilor prezenței online şi vânzările directe de publicitate.

Google a fost până acum prezent în România cu produse localizate pentru utilizatorii români, în primul rând motorul de căutare Google.ro, precum şi Google Maps, Google Places, Google Apps, Google Translate şi multe altele.

Întrucât consumatorii apelează tot mai mult la Internet pentru a se informa, Google.ro poate fi utilizat şi ca un barometru pentru cele mai recente tendinţe, inclusiv a celor de natură economică. Google oferă gratuit instrumente speciale pentru identificarea tendinţelor de căutare: Google Statistici de Căutare www.google.ro/insights/search sau Google Trends www.google.ro/trends. Antreprenorii pot afla ce termeni (cuvinte cheie) sunt cei mai căutați şi îşi pot ajusta campaniile lor online, sau site-urile web pentru a răspunde mai bine la nevoile consumatorilor.

Cum publicitatea online se dovedeşte eficientă şi din ce în ce mai populară, Google oferă acum mai multe opţiuni pentru afacerile locale. Pentru a îmbunătăţi vizibilitatea şi pentru a beneficia de promovare online, acestea pot folosi publicitatea relevantă în căutare - Google AdWords – care afişează reclame relevante pentru căutarea utilizatorului pe Google.ro. Pentru a obţine resurse suplimentare, companiile se pot alătura reţelei de conţinut Google - Google AdSense - şi pot valorifica conţinutul site-ului propriu, prin afişarea de anunţuri Google relevante. Pentru a începe să utilizeze aceste produse, companiile trebuie doar să deschidă contul lor de AdWords. Mai multe informaţii despre produsele pentru companii pot fi găsite pe www.google.ro/ads

Dan Bulucea a lucrat în ultimii 12 ani în cadrul Microsoft unde a avut diverse roluri, cel mai recent fiind cel de Director de Business şi Marketing pentru filiala din România, ocupând anterior poziția de Senior Platform Strategy Manager la sediul Microsoft din Munchen pentru Europa Centrală şi de Est. Anterior, s-a ocupat de promovarea şi adopția platformei Microsoft în România. Înainte de a se alătura Microsoft, Dan Bulucea a fost General Manager al Salient Romania, unul dintre cei mai mari producători din România de PC-uri la acea vreme. Dan Bulucea deține un Executive MBA şi este licențiat în Informatică.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

2 Pages V  < 1 2
Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 10:16 AM