Pentru cele carora le place sa scrie proza sau poezie Options

[Dore]

Povesti simple - continuare

E musai sa i se traga un perdaf Scufitei - iaca pica magareata pe Orb. In vreme ce se nevoieste sa aduca hoata la vorba buna, bucatareasa doseste in sortu-i larg petecul dobandit de Scufita: n-are vreme de el inca. Si unde nu mai pui ca e musai sa-i scarmene zdravan pe piticoti, spre a afla ce au pus la cale.
Velnitele si scoartele, pernele si perdelele, toate au fost scuturate in batatura, lasate pe lavite sa se infrupte din soare, apoi puse binisor la locurile lor, presarate cu flori de levantica si cu frunze de indrusaim.
In ultima seara a sarbatorii dansului, conacul aduce cea mai gustoasa si mai bogata cina de peste an. Cu gandurile aiurea, amestecand borsul cu polonicul, bucatareasa trage cu ochiul la Scufita care, cu lacrimile inodate in barba, se uita pe sub sprancene la Orb.
Placinta cu peste condimentat e gata aburinda pe mesele din sala cea mare. Petrecaretii pofticiosi se vor indestula cu bucate si vin mai intai, apoi vor purcede in batatura, la cresterea bataturilor de prin talpi. Piticutii sunt oleaca necajiti, dar le-o trece la primul tril de fluier, la prima bataie de toba.
Fierarul a lasat topitoria in plata lunii, s-a adunat la festival fiindca nu-i cu putinta sa piarza clipe dragi pe langa Cosanzeana.
Pupacios, Fat-Frumos isi asteapta randul la strans fete in brate, insa Pescarul il trage deoparte si mi-l bombane in limba vitejilor. Cu un picior tras sub fuste, Piranda invarteste pe deget ciucurii baticului albastru, batand in masa sarabanda cu cealalta mana.
Si parca toti asteapta un ceva care nu mai soseste...
Si au prins a invarti ultima hora a festivalului. Topaieli ici, topaieli colea, se ridica tooot colbul pana la luna si alta nu.
Norocos, Fierarul a izbutit sa impresoare mijlocelul Cosanzenei si-i picura in urechi vorbe vrajitoresti, infiorandu-se la fiecare chicot al ei. Orbul doineste de zor, vazand cu sufletul, ca prin ceata, mainile prinse in joc, chipurile asudate, inimile vesele, pletele tresarinde, ticsite de flori si licurici.
Frumoasa e noaptea ultimei hore, parfumat aerul poienii, zglobiu murmurul conacului.
Dulce i-a mangaia mai tarzior leaganul somnului ...

[kalua]

Dore, reusesti de fiecare data sa ma duci la nr. 9: (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/cloud9.gif)

[Dore]

Kalua (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/friends3.gif)


"Lumina noua razbate din turnul Clopotarului - toata suflarea de petrecareti a conacului s-a adunat acolo sa ureze viata lunga paznicului regatului povestilor.
Necontenit a vegheat povestile - azi povestile il vegheaza. Piticutii si Cosanzeana, Fierarul, Pescarul, Orbul si Scufita il inconjoara cu drag si-l invart in hora nebunatica, bucurandu-se de rasul lui.
Asezand masa cu grija, bucatareasa se bucura de bucuria lor si ii cheama pe toti sa se indestuleze. Mai tarziu, se vor muta in sala cea mare a conacului pentru a putea dantui cum se cuvine.
Trilurile fluierului si hohotele de ras rasuna in noapte - undeva, in adancurile unui suflet, creste floarea alba a sperantei.



Motaniciul conacului sade la mare sfat mare cu motaniciul Clopotarului: pana cand o viata amara si un trai searbad?
Nici o pisicuta de curtat, zmotocit, doar ghemul de lana pentru zapacit?
Si-au purces cu jalba in protap la bucatareasa: cat pe ce sa-si fure locul frigarii, atata mirare au adus pe chipul bucataresei. Auzi la ei, craii!
Ravas a scris ea degrab' catre cneazul regatului pisicesc, spre a trimite acela iute cea mai alba si mai pufoasa felinuca in gazda la regatul povestilor, sa mai aline tristetile si plictiselile motanicilor mai mult sau mai putin tarcati.
In preajma stacanei cu vin licoros, motanicii asteapta oaspetele de seama - va sosi in buza noptii cu diligenta, pe o raza de luna.



Cu toate ca i-a istovit robotirea la campul granelor de aur, piticii nu pot dormi. Grijulie, bucatareasa le-a lasat in iatac un cos cu greieri burtosi, oachesi si lalaitori, spre alungarea gandurilor.
In bucatarie, mangaie vestmantul pufos al pisicutei albe, sosita de departe cu diligenta veche, la ceas de seara. Motaniciul cel tarcat toaaarce bucuros sub lavita, nadajduind la plecarea cat mai grabnica a bucataresei catre iatacuri - de cat amar de vreme tot asteapta .
Nici vantul jucaus, care tot zdruncina obloanele, nu poate ascunde cu prea multa dibacie ropotul pasilor cei repezi ai somnului. Si parca dinspre bradet cade iarasi boare mentolata, in vreme ce trilurile greieresti adorm rabdarea motaniciului tarcat.
"Hai la somn, unicorn ..."



Felina alba si pufoasa si-a aflat culcus in iatacul bucataresei, printre piticuti. Motanul tarcat al bucatariei conacului si motanul Clopotarului se gatesc de razbel: unul din doi va invinge, facandu-se astfel vrednic de a-i adulmeca ochisorii albastrui.

In crama, cu ajutorul nepretuit al Talambului, bucatareasa umple pe indesate carafa cu vin galgaitor si rade la bombanelile piticotului, nemultumit ca nu primeste inapoi ravasul parfumat.
Nu, nu, nuuu - nu voieste sa spuie ce scrie in el si cine l-a trimis - stie doar ca sleahta piticeasca ii va pune chelea-n bat daca nu se intoarce victorios din crama.
Cu limba iesita de un cot jumate, Scufita pune placintele binisor in strachini, asteptand clipa ducerii la mese. In sala cea mare, Orbul mangaie ganditor fluierul doinelor si viseaza la lumina soarelui.
Necugetat obicei mai are si noaptea asta - se lasa la sfarsitul fiecarei zile. (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/magindesc.gif)



Greierii stiu sa asculte iarba - ea cunoaste taine adanci, asemenea dorurilor ferecate adanc in inima.
Licuricii stiu sa arunce lumina calda in cele mai intunecate colturi ale dorurilor, luna le leagana, Orbul le doineste din fluier, bucatareasa le ascunde in ravase cu povesti.
Conacul are un iatac ferecat - acolo se ascunde, cum altfel, o taina. Umblatoare, rusinoasa, taina toarce cararile somnului, coase giuvaerele visului.


Catre regatul din care au venit pleca-vor piticii de azi intr-o saptamana. O data pe era, li se face un rabat: unul dintre ei poate ramane acolo, fara sa se mai intoarca vreodata, ori inca unul mai poate veni cu ei la intoarcerea in Regatul Povestilor.
Tot conacul e un du-te-vino far' de cap si far' de coada: topaie micutii ceva de speriat, tare mult ii bucura intoarcerea acasa.
Scufita ii pandeste din bucatarie, dupa cum Lupul o pandeste din bradet. Parca asa e toata suflarea: fiecare pandeste pe alt careva, in vreme ce ochi nestiuti il pandesc pe pandar. Mare e curtea conacului ... "

[Dore]

Povesti felurite


"Poveste ceruta de un suflet dulce:

"Respirand, adulmecand adierea zefirului albastru, fata isi piaptana cosita, cu ochi visatori: dintre toate sperantele, numai cea ascunsa ii cunoaste suflarea. Degetele cunosc singure cararile cositei, pieptanul de os le mangaie intr-o doara. Parca o hora dragalasa i se invarteste in amintire, parca muzicuta inca ii rasuna in urechi, parca se afla iarasi in sala plina de oglinzi, privind cu sfiala la perechile care plutesc vrajite pe mozaicul pietruit. Cu mainile impreunate, statuse asteptand cel din urma tril ... pe cand cugeta sa plece mai degraba, o mana inmanusata in catifea intunecata i-a pornit cadrilul. Nici ca ar fi putut ghici rumeneala obrazului ascuns sub masca, dar parca dansatorul acela mirosea a tandrete muta si a dor ... dor de epoci trecute, de mosc vechi si de pamant umed. Nici ca ar fi putut ghici trupul ascuns in haine negre, parca nici statura ascunsa de mantie - dar ce inaltime nefireasca, ce plutire magica, ce liniste sufocanta ... in lipsa oricarei voci.
Nici drumul de intoarcere acasa nu si-l poate aminti, nici ramasul-bun ... stie doar sperietura rubedeniilor, intrebarile fara de sfarsit. Si linistea conacului - o cuprinde adesea dorul de fosnetul rochiei de bal si parca simte in nari plutirea fantomei cu masca.
Unealta de os cade cu zgomot infundat si se topeste in covorul gros: draperiile flutura parca, asemeni mantiei catifelate. Stie sufletul puterea ochilor ascunsi, stie clipa dorul de inceput - un alt dans va umple mozaicul salilor, un alt zefir ii va mangaia chipul: toate vor pregati atingerea unei maini inmanusate."


Panze lungi, albite in apele lacului de smarald, au tesut femeile regatului spre a fi duse in dar catre regatul piticesc. Bucatareasa le impatureste cu grija, presara pe ele micsunele parfumate, legandu-le apoi cu funda galbuie, impodobita cu licurici. Isi face palma streasina sub soare, cautand in zare vreo urma a piticilor. Da' de unde: harnicuti, mangaie inca granele de aur ale campului, muncind pesemne cu si mai mult spor, aseptand plecarea inspre casa.
Cu mustatile intinse in adierea amiezii, motanul cel tarcat al bucatariei se intinde lenes pe pervaz, facandu-se covrig fara mac, doar cu o coada ciufulita, atarnata peste florile movalii ale mentei de sub geam.
Trimisese Magicianul carte dis de dimineata - vrajitorii din tinuturile muntilor anuntau urgii, grabite sa se abata asupra regatului: insa dupa atata amar de vreme, nici Zmeul insusi de s-ar uni cu ele, nu ar face sa tremure inima bucataresei. "Oricat ai inchide ochii, aceeasi lume te astepta si daca o privesti rotund ... si daca o cerni printre gene," spusese candva. "Daca o privesti cu bagare de seama ii vezi crustele supurand, daca te uiti doar cu un ochi nu intelegi nimic; insa privita prin tichia lunguiata a unui pitic, orice lume e mai zglobie."



Carcotind, piticutii au dat drumul motaniciul tarcat al bucatariei: prins cu mustatile in oala de lapte, a trebuit smotocit pe cinste ... Numai ca pasii grabiti au grabit scaparea motanului: piticii stiu bine ca bucatareasa trage zdravan de urechi asa varzoase ca ale lor.

Sfasiat intre maini flamande este claponul rumenit, impartita frateste este pita aurie, stoarsa pana la ultima picatura este carafa cu vin: foamea Orbului de lumina nu biruieste pofta neostoita a Pescarului. Se spune ca a pus la cale vrajirea sirenei, ca prin babe vrajitoare a umblat, ca ierburi de leac a cerut pana si Zmeoaicei ... dar conacul parca nu poate crede una ca asta. Vorba e: cine va spune sirenei ca a venit vremea sa spuna Pescarului de ce nu asteapta intoarcerea in adancul lacului de smarald. Ce ti-e si cu sirenele astea ... mute si adanci ... ca apele verzui ale sufletului strans.


"Sa infrunte vantul, asta este soarta Fugarului. Sa nu intoarca nicicand capul indarat, sa adune cu fruntea toate crengile zbuciumate, sa batatoreasca toate potecile intunecate, sa risipeasca vesnic sufletele care il asteapta.
Sa nadajduiasca la nimic si la nimeni, sa stranga masea peste masea, sa infiga gheare salbatice in palma-i aspra, sa creasca in taramuri indepartate, ascuns de ochi iscoditori. Sa iubeasca vesnic neiubirea, sa nu ceara vesnicie, ci macar o clipa sa opreasca goana fara de sfasit, istovit de tot si toate ... Fugarul."


Toate albiturile conacului au fost limpezite in apele reci ale raului din muntele albastru, stau intinse, spre hodina, pe gardurile inverzite ale bataturii. Intorsi de departe, piticii dau o mana de ajutor la improspatarea aerului iatacelor, la alungarea colburilor de prin crama, la scuturarea hornurilor ... si inca a ramas multa truda de invartit prin conac.
Cu cotul sterge sudoarea de pe frunte: bucatareasa pune la cale cina bogata la caderea noptii. Ultimul vis inca ii staruieste in minte: adica ... cum adica sa urce acel munte indepartat, desculta si cu desaga in bat?
Motaniciul tarcat se napusteste in bucatarie, cu scaieti infipti in coada, cu o tichie piticeasca taras, cu Talambul dupa el. Bucatreasa ramane cu polonicul in aer, stramutata de la ale ei. Piticotul da sa graiasca parca, dar se face gramezi peste scaunelul cu trei picioare si se infinge cu nasucul in lavita motanului.
Pala de vant nastrusnica tranteste usa bucatariei, spargand un geam si infasurand perdeaua peste muscata din fereastra. Motaniciul, ingrozit, o zbugheste sub fustele bucataresei care rade .... si rade, de nu se mai opreste.



"Sa nu crezi ... " necontenit cere Magicianul. "Sa nu astepti, sa nu nadajduiesti putere - zace adanc, lasa-i somnul." Dintre toate relele lumii asteia, lipsa visului macina necontenit, molcom. Dintre toate durerile, a nu fi vazut lasa cele mai inguste rani. Inguste si adanci, ca semnul sarpelui.
"Necontenit a strans in brate suflete indepartate, nepieritoare, nevazatoare de ale sale. Inca un suflet fi-vei, nicicand nu vei aduna lumina in ochii-i. Puterea obiceiului este de natagaduit, sa nu nadajduiesti ... Nimic fi-vei pana la ultima farama a zilei, nimic pana la ultima pacla a noptii."
Se lasa noaptea peste bradet. O noapte fara poveste, ce minune ar fi aceea ... "Nicicand."



Fara sorti de izbanda, motaniciul tot nazuieste sa se dea huta pe coaja unui ou de strutocamila.
Asezati la masa lunga din lemn de brad, in curtea conacului, bucatareasa si piticii migalesc de zor la oua neimbracate inca. Vantul adie parfumat prin bradet, pe deasupra regatului, spre a se lasa binisor peste petalele margaretelor vesele. Toata valea miroase a ceapa verde si a bucurie. Curios, soarele a dat un nor la o parte si zambeste forfotei regatului.
Curand, lumina va umple sufletele toate, ochii toti, inimile toate.
Exista o zi in care nimeni nu mai stie unde este regatul oamenilor tristi. Parca, daca stai si te gandesti bine-bine, parca nici nu exista.


Topaiala - in toi, galagia - atotcuprinzatoare, veselia - molipsitoare ... asa e seara la conac, in preajma piticilor, petrecareti nevoie mare, vesnic insetati si infometati, dupa cum le sade bine.
Sala cea mare a conacului geme de lume, lumeee multa, adunata de prin toate ungherele regatului, toti veseli, gata de oricare isprava. Jeleste motaniciul de mila claponului rumenit, asezat la hodina pe masa mancaciosilor, lacrimeaza Lupul de dorul Scufitei, al carei cosulet zace intr-un colt, golit de timpuriu.
Piranda arunca pietrele spre lamurirea unui musteriu, Fierarul da peste cap stacana dupa stacana, in vreme ce Pescarul istoriseste baliverne de-ale sale, urechilor destul de nesabuite cat sa-l asculte.
Cu fluierul prins in brau, Orbul dibuieste prin strachina un ou si sade la panda, pregatit sa-l ciocneasca de vreun alt colorat pe care nu-l poate zari orisicum.
Fum gros iese din hornul conacului, muzica si veselie scapa prin ferestrele conacului.


Necuvintele, bucati de liniste, se aduna mereu inauntru. Nerostite, cresc, adancesc linistea umbrita, seamana vraja iscusita in tainitele inimii.
Aduna-ti toate puterile, nerostirea crescanda va lumina linistea culmilor, va aduna credinta adanca a clipei.
Nu stiu oamenii vremurile, nici soroacele, povestile tesute ascund taine prea impietrite pentru a cunoaste lumina zilei. Crezand, vei vedea.

[angeldust]

Ce bine, ce bine...daca povestea merge inainte asta nu poate fi decat un semn bun
(IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif)

[Dore]

Angelino (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif) cel mai bun semn este acela ca inca ne mai plac povestile.



"Lumina strecurata printre gene - nu, nu este cea a soarelui, incercand sa intre.
Este cea a sufletului, incercand sa iasa.
Piticii trebaluiesc in bucatarie, cu stradanie sa nu faca vreun zgomot: bucatareasa a visat de-alea nemaivisate si acum trebuie sa doarma.
Cu sort din frunza de lipan, Morocanosul lustruieste de zor o lingura argintie. O intinde pe-o parte, da sotul jos si se scalambaie in luciul bombat al argintatei. Pe sub masa, Motanul inghesuie pergamentele in cufar, apoi sare pe capac si se frichineste, doar-doar o reusi sa-l inchida de data asta.
Sfiosul sterge de praf binisor fiecare petala a florilor in fereastra si stranuta de zor, de se zdruncina tot puful tulpinilor verzulii. Nu ajunge sa lustruiasca si trifoiul pus la pastrare intr-un pahar gros, straveziu..."



"In vreme ce piticii molfaie de zor la placintele cu zmeura, bucatareasa toarna ceaiul in canute de lut ars si le spune povestea de dimineata:

"A fost odata ca niciodata o femeie harnica si vesela, ea bucura in fiece zi aerul casei sale. Atata doar ca trebaluia cat era ziulica de lunga si parca nu mai gasea vreme sa stranga in brate pruncii, nici sa mangaie omul cu o vorba buna. Zilele au trecut frumusel pe rand, una dupa cealalta, anii asemenea - pana cand, imbolnavindu-se amarnic, a cunoscut moliciunea patului de suferinta. In fiece zi tanjea sa stranga in brate pruncii, sa mangaie omul cu vorba buna - i se strangea sufletul vazand colburile adunate prin fiece ungher al casei sale.
Zilele au trecut frumusel pe rand, una dupa cealalta, anii asemenea - locuieste astazi in lada comorii, de pe fundul lacului de smarald, intinzand brate lungi de caracatita ... numai de ar avea puterea sa stranga in brate pruncii, sa mangaie omul cu vorba buna."

Talambul clipeste des - nici gand sa fie semn ca nu-i place ori ca nu pricepe povestea - doar ca s-a sfarsit bucata de placinta cu zmeura si zau ca ar trebui inca una ... "



"Dincolo de lumina lunii, se ascunde intotdeauna o nedumerire, ca si cum n-ar indura-o Soarele sa vietuiasca sub lumina lui. In fiece frantura de intuneric odihneste samanta unui vis - sa nu crezi ca orice samanta creste sa fie vis. Nu ... insa numai credinta inmugureste vlastar de credinta, afara de asta, orice samanta creste altfel.
Sa-ti fie sila de timp si de metehnele lui ... asta da labirint. La fiece cotitura e o floare noua: de mucegai, de nerostire, de liniste.
Farmecul labirintului sta in aceea ca are o singura iesire, o singura intrare; cand vei fi obosit de invarteala in jurul propriei cozi, vei fi inteles un adevar simplu: esti.
Atat. "

[angeldust]

"Dincolo de lumina lunii, se ascunde intotdeauna o nedumerire, ca si cum n-ar indura-o Soarele sa vietuiasca sub lumina lui. In fiece frantura de intuneric odihneste samanta unui vis - sa nu crezi ca orice samanta creste sa fie vis. Nu ... insa numai credinta inmugureste vlastar de credinta, afara de asta, orice samanta creste altfel.
Sa-ti fie sila de timp si de metehnele lui ... asta da labirint. La fiece cotitura e o floare noua: de mucegai, de nerostire, de liniste.
Farmecul labirintului sta in aceea ca are o singura iesire, o singura intrare; cand vei fi obosit de invarteala in jurul propriei cozi, vei fi inteles un adevar simplu: esti.
Atat. "

(IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/magindesc.gif) mda, cred ca nu am obosit inca, caci de mult caut sa inteleg adevarul asta simplu si nu reusesc. Care o fi secretul iesirii din labirint? Incerc sa aplic tot felul de scheme logice si algoritmi, fara succes insa. Cred ca in momentul in care voi inceta sa o caut o sa reusesc sa o vad sau poate voi intelege ca nici nu imi doresc defapt sa o gasesc.

[Dore]

Agelino, tu nu esti in labirint: indrazneste sa privesti peste umar - a ramas de mult in urma. (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif)

Alte povesti

... Si piticul nu se opri decat sub lavita Motaniciului tarcat, care mintenas s-a sbarlit la el, gata sa-l inhate. Bucatareasa ia-o de unde nu-i! Ceaunul bolboroseste in pirostrii ultimul cantec al tocanei de legume cu pulpa de mistret, inainte de a se odihni in strachinele mancaciosilor. O ceapa tocata marunt-marunt tamaiaza aerul bucatariei, dand lacrimile chiar si ardeiului iute verde, crescut in ghiveciul din fereastra. Parca si albina care tooot bazaie printre blide a cam ametit si a poposit, flamanda poate, pe felia de mar ramasa langa stacana cu ceai de menta.
In vreme ce ochisorii Sfiosului cerceteaza bucataria, albiturile parfumate sunt intinse la uscat in curtea conacului, alaturi de hainutele piticesti care fusesera harnice zilele din urma.
Miroase a pamant si a verdeata ... inseamna ca e primavara, cel de al doilea anotimp al Regatului Povestilor - pana la sosirea verii e cale lunga. Adunand margarete pentru mesele musteriilor, bucatareasa cugeta la povestea serii acesteia, iarasi a cerut Magicianul una anume ...
Pe cand Sfiosul ii povesteste bob cu bob isprava Clopotarului, nori spumosi se aduna deasupra conacului.
Mare nunta mare fi-va azi in inima Regatului, numaidecat sa pregateasca gatelile pentru piticuti si ... la drum.
Fiece tichie cu piticul ei, fiece pitic cu sabotii sai, fiece carare cu drumetii ei - asa se insira pe drum petrecaretii conacului, mergand agale spre Casa de Piatra a Regatului.
Fiece mare nunta mare incepe si se termina in castelul de piatra albastruie, unde se tin si toate balurile ... barlogul stafiei mascate pare-se. Nu stie nimenica daca este asa cum spun povestile, dar unul dintre pitici prinsese de veste deunazi ca o codanita anume plutise in bratele gazdei la ultimul bal.
Nici piticilor si nici bucataresei nu le e teama sa petreaca la castel: Fierarul, Pescarul, Clopotarul si Piranda nu se tem nici atat. Sunt hotarati sa topaie si sa petreaca nevoie mare, ba chiar sa ameteasca gazda la cadril daca ar fi cu putinta, cugeta Talambul.


Zgandarand intr-o doara mandolina, Orbul bucura urechile petrecaretilor fara voie. N-are pofta de voroave de atata amar de vreme, numai parca sa asculte zumzetul celorlalti, de mai aproape ori de mai departe. Inchis in clepsidra lui, timpul paseste alene, rasfatandu-se in fiecare graunte de nisip ivoriu.
Intr-un colt al salii celei mari, bucatareasa taifasuieste pe indelete cu ochii Pirandei. Cate taine stiu ochii astia negurosi, numai vazhudul furtunii mai poate cuprinde curand. Din tavan, un paianjen plictisit tese ceva acolo, parca se alege o plasa, parca ba ...
La multe poste departare, praful starnit de copitele roibului adoarme margaretele de pe marginea potecii - carte de departe vine iute catre conac.
Degeaba te nasti floare, daca nu cresti" - asta ii invatase pe piticuti sa spuna in fiece dimineata, la deschiderea ochisorilor, numaidecat dupa urcarea Soarelui in cer.


Balaurasul cu limba roz sade tolanit dupa soba din bucatarie: cu ochi lacrimosi, asteapta cuminte ceaiul de trandafir cu pelin :| si stranuta de mama focului. Zburase necontenit, in inaltul azurului, printre nori si peste ei, cautase vesti despre mesagerul care disparuse, parca inghitit de pamant ... ori de padure, oare?
Talambul are pohta de zvapaiala, pasamite i-a trecut frica de balaur, insa asa-i de istovit, saracul, ca parca nici nu-i vine piticotului sa-l calce pe coada.
La caderea noptii, bucatareasa ii va aduna pe toti la leaganul cu vise, sa le indruge verzi si uscate despre tinuturi indepartate, in care locuieste te miri cine, te miri cum ...


Poveste pentru Nimeni
"Fiece zi care trece ascunde in cutele clipelor un ochi trist, cercetator, iubitor.
Adesea ii poti simti privirea in ceafa - nu indrazneste sa se apropie; venereaza tot ce faci si cum faci, dar pleoapa, inchizandu-se peste el, alunga imaginea ta.
Fiecare noapte care trece ascunde in umbra orelor o amanare, o cicatrice, o pornire.
Adesea ii poti auzi scartaitul in suflet - nu indrazneste sa plece; vietuieste in tot ceea ce faci si cum faci, dar visul, navalind peste ea, alunga amarul zilei.

S-a terminat, nu mai astepti nimic! Astazi esti om liber."

[Dore]

S-au adunat piticutii, unul cate unul, la masa din bucatarie. Cu motaniciul tarcat in poala, bucatareasa ii indeamna sa guste bucatele.
Si se bat calicii la gura lor - ca in isprava Vanatorului de Vise, care cazuse lat dupa o alergatura zdravana, la capatul careia se alesese cu o glezna sucita, patru cucuie si un suflu greoi. Si vor poveste. Po-ves-teeee!

"A fost candva, in tinutul de sub pietre, o soparla ofuscata pe lumina Soarelui si pizmasa pe luciul apei. Nici ca se bucura de solzii ei stravezii, nici ca se minuna de stralucirea pietrelor. Nici ca s-a sinchisit cand ditamai cataroiul i s-a odihnit iarasi pe coada, crestea la loc de fiece data.
Dar n-a mai crescut. Pizmasa pe stralucirea pietrei care ii osandeste coada, nici ca se sinchiseste de lumina Soarelui, nici de luciul apei.
Asa sunt toate soparlele, chiar si cele care au parasit de multisor tinutul de sub pietre: nici ca se sinchisesc de raceala pietrelor, nici de lumina Soarelui."

[kalua]

Dore, (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/wub.gif)