Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

Rating 0
entry Mar 31 2008, 01:38 PM
o vorba spune "ca la noi, la nimenea" si ajung la concluzia ca stie ea ce spune

cum este posibil ca o intalnire de genul summitul NATO sau ce o fii sa dea peste cap viata unui oras european, capitala unei tari care face parte din UE. de ce la noi nu gandeste nimeni?

nu era mai simplu dc inchiriau 2-3 statiuni pe litoral pentru "floarea ce vestita a intregului Apus". oricum nu e mai nimeni acolo, aveau hoteluri si camere libere pentru toata lumea, nu dadeau peste cap viata unei capitale care se presupune ca e inima tarii in ceea ce priveste economia, finatele etc. ce vina am eu care mi-a programat o vizita in grecia/ spania/ italia in perioada asta de asta vara sa nu mai zboare avionul???

cum pot s aisi imagineze ca oamenii pot sa circule pe o singura banda in timp ce sus pusii o sa "foloseasca" de fapt aiba la dispozitie 2 ca doar ei aterizeaza pe baneasa nu au nevoie de drum rezervat de la otopeni.

dc ii parcau la constanta aveau aeroportul kogalniceanu la dispozitie si o baza militara SUA biggrin.gif sa ii protejeze foarte aproape.

da nu, noi nu putem face asta, doar suntem romani, trebuie sa ii epatam pe toti cu importanta care le-o dam si sa ne lasam calcati in picioare ca sa facem impresie buna. poate poate ne dau si noua un pic de atentie.

entry Dec 18 2007, 11:37 PM
M-am apucat sa invat germana si nu de ieri de alaltaieri, ci de vre-o 3 luni. Dupa un mare tam-tam in care am declarat sus si tare ca vreau sa invat germana si ca nu conteaza cat de greu e , chiar vreau ca imi e foarte utila, am ajuns la concluzia ca nu e suficient sa vrei sa inveti germana. E pus si simplu imposibil. Nu reusesc sa inteleg cum pot nemtii sa o vorbeasca si dc ei pot eu de ce nu pot. am facut tot ce se poate:
1. Lectii de germana cu o profesoara care e studenta la limba si literatura germana sau cum e numeste la ei facultatea asta, ca profa nu prea vb bine engleza
2. mi-am facut temele cu regularitate.
3. 5 zile pe saptamana sunt la "mama ei acasa"
SI cu toate acestea nu pot sa vorbesc germana, nu inteleg mai nimic cand vorbeste un neamt cu mine - exeptand situatiile in care vb foarte rar, si nici atunci nu inteleg mare lucru-. singurul lucru care ma consoleaza e ca mai inteleg cate ceva dc e scris in germana, dar nu mi se pare suficient.
Uneori ma intreb, cum s-a intamplat sa ajung tocmai eu in germania, care niciodata nu mi-am dorit sa vad germania, nu am fost nici foarte fascinata de cultura si civilizatia germana.
mie imi plac spania spaniola cervantes corridele portocalele si barbati bruneti cu ochii negrii, care in germania sunt ori emigranti din india, pakistan, italia etc ori inexistenti.
nu mai vorbim de molesala generala care domneste aici. ma deprima pur si simplu
Si in aceste conditii vitrege cum sa fac eu sa invat germana???

entry Nov 12 2007, 11:09 PM
Am momente cand ascult o melodie cateva zile la rand, pana nu o mai suport, pana ma zgarie pe creier. Ca o melodie sa fie trecuta pe lista melodiilor astea, tb sa imi spuna ceva ori versurile ori muzica, ceva care sa se identifice perfect cu ce simt eu in momentele alea. Ascultand si ascultand melodia in nestire am senzatia ca ma obisnuiesc cu durerea respectiva, ca pot sa o infrunt.
Imi place din cand in cand sa ma uit pe folderul cu melodiile astea, si sa le reascult, imi aduc foarte bine aminte de tot ce simteam, dar faptul ca nu ma mai doare ma face sa a simt bine si puternica. Doar ca nu am realizat ca o melodie nu e nici pe departe atat de puternica ca o persoana care ti-a fost draga si nu ai spus tot ce aveai de spus, mai ales cand iti spune ultimul lucru pe care ai fi vrut sa il auzi despre el si iti dai seama ca trebuia sa spui ce ai avut de spus atunci, ca nu o sa mai ai niciodata ocazia sa spui ce ti-a ramas atunci in gat. Si pe langa tot ce aveai tu strans mai apare si intrebarea "De ce nu eu? De ce nu am fost eu?" si cel mai probabil nu o sa primesti rapuns niciodata.
Am citit sau auzit pe undeva o sintagma "Blestemul tineretei vesnice" si ma gandeam, cate poti sa aduni, cate ai putea sa aduni dc ai fi tanar vesnic? la un moment dat ai ceda cred. Asa incepi sa devii preocupat de lucruri lumesti si plictisitoare si iubirea nu mai doare asa de mult timp sau poate doar te-ai obisnuit, stii cum e, si insctinctul de conservare nu te lasa sa mai suferi prea mult pt ca deja stii ca nu o sa se schimbe nimic, ramai doar cu suferinta.
Uneori chiar cred ca si el se mai gndeste la mine si ii e dor de mine, desi ratiunea mea imi spune ca el a fost cel care a ales si dc se gandea sau ii pasa de mine as fi fost eu cea aleasa, cea care castiga. Poate nu meritam sa castig, poate e randul meu sa platesc acuma, desi stiu ca nu am facut nimic care sa merite sa platesc atata.

"Think of me long enough to make a memory."

entry Nov 4 2007, 05:38 PM
"Hello darkness, my old friend,
I've come to talk with you again..."
"And no one deared
Disturb the sound of silence."
"Fools said i, you do not know
Silence like a cancer grows."

Cat de bine inteleg versurile astea. Eu sunt cea care intodeauna spune ce e de spus, sau mai bine zis aproape intodeauna. Am aceasta calitate/defect de a spune ce gandesc indiferent de consecinte si indiferent de persoana (nivel ierarhic, varsta, importanta etc) si nu imi pare rau deloc. Ma simt chiar bine. Singurul lucru de care imi pare rau este ca nu sunt asa chair in orice situatie. de fapt sunt in extrema cealalta in dragoste. Niciodata nu zic ce am de zis, ce simt sau ce as vrea sa zic, mai ales in situatiile in care chiar ar trebui. Dar nu, sunt de o lasitate cutremuratoare si tac chitic. Cel mai tare ma deranjeaza ca eu raspund, dar in gandul meu. E ca si cum cineva mi-ar bloca gura si nu pot sa spun ce gandesc. Dupa imi pare rau, dar nu mai am ce sa fac. Parca sunt setata pe Off. In orice situatie nasoal in care am fost pusa in dragoste reactia mea a fost intodeauna aceeasi: indiferenta si tacere. Si nu inteleg cum reusesc sa para ca asa ma si simt. Ceva de genul ma plictiseste discutia asta si oricum nu ma intereseaza, asa ca.... Si cand ajungeam acasa sau undeva unde nimeni nu ma vedeam puteam sa ma las dominata de sentimente, dar nu cand cineva ma vede. Mandria mea e prea mare pt a suporta asta. Urasc orgoliul asta idiot, dar nu stiu cum sa fac sa scap de el. Sunt prea lasa sa imi arat sentimentele, sa arat ca sunt vulnerabila si sa lupt in dragoste si atunci prefer sa fug. Imi aduc aminte comentariul unui fost iubit, devenit amic " incearca sa arati ca iti pasa un pic, chiar dc nu e cazul, nu ca ti s-a luat o piatra de pe inima". Nici macar atunci nu am fost in stare sa ii spun ca imi pasa mult mai mult decat as fi putut sa arat vre-odata.
As vrea sa spun ce simt, ce gandesc, sa ii spun ca ma doare ca s-a impacat cu fosta prietena, ca de fapt tin la el si ca e important pt mine si nu vreau sa "ramanem amici". Urasc amicitile cu fostii iubiti, si nu stiu cum se face ca am ramas amica cu toti fosti mei iubiti mai putin cu prima mea dragoste. Bine partea asta cu amicitia are si avantajele ei biggrin.gif sa il vezi pe cel care il iubeai lovit de ceea ce el a ales iti da un sentiment de satisfactie. Dar asta nu ma ajuta in relatia actuala si nici in cele viitoare. Pur si simplu fac la fel. Ma urasc pt lasitatea de care dau dovada.
In orice altceva sunt de un tupeu fantastic si uneori reusesc "sa mut muntii din loc". Am curajul sa lupt nu doar pt mine, pornesc razboaie si pt ceilalti, dar nu in dragoste. In dragoste nu stiu decat sa fug si sa ma prefac indiferenta.

 
SMTWTFS
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31


My Blog Links


0 user(s) viewing
0 guest(s)
0 member(s)
0 anonymous member(s)

Search My Blog