Printable Version of Topic

Click here to view this topic in its original format

Forum pentru femei - eLady.ro _ Familie _ Suntem pregatiti pentru acel moment in care "ei nu mai sunt"?

Posted by: Ariana May 20 2006, 07:58 AM

Va pup si va imbratisez pe toate!
In ultima luna am trecut prin niste momente crunte dat fiind faptul ca tatal meu a fost suspect de cancer ,a trecut printr-o operatie saptamana aceasta (ii multumesc lui Dumnezeu ca a descurc bine) iar eu nu am mai stiut de unde sa ma adun...

Vorbeam acum vreo trei ani cu un psiholog care imi spunea ca e bine sa fim pregatiti oricand pentru acel moment in care parintii vor disparea din viata noastra (urasc cuvantul "moarte").Eu personal nu am puterea aceasta.Nici nu stiu daca poate cineva sa fie pregatit pentru asta.
Pentru mine familia e totul.Acasa am gasit intotdeauna intelegere si echilibru iar parintii mei sunt niste icoane vii.
Am fost surprinsa sa vad cat de mult i-a legat pe mama si pe tata acest impas provocat de boala.

Stau si ma intreb cat de puternici suntem in momente de genul acesta?

Posted by: angeldust May 20 2006, 10:08 AM

Vai Ari, imi pare tare rau...e groaznic...stiu pt ca si mama a trecut la un mom dat prin ceva asemanator, dar pana la urma nu a fost nimic. Eu la fel ca si tine ma ingrozesc cand aud de asa ceva si in mod cert nu cred ca cineva e pregatit vreodata pentru asta.
Totusi, tot mama a fost cea care mi-a zis la un moment dat ca in situatii din acestea extreme iti descoperi o putere pe care nu credeai ca o ai si care te ajuta putin sa induri ce se petrece.
Offf.... nu stiu ce sa zic, la faza asta chiar nu sunt buna de dat sfaturi, ca sunt varza
Ma bucur ca tatal tau e bine.

Posted by: Diana May 20 2006, 12:35 PM

Ari, stiu exact prin ceea ce treci. Cu un an in urma mama mea a fost operata: rezultatul biopsiei a venit necrutator: cancer la colon.
Tumora a fost rezectata in intregime, mama a facut chimioterapie, a tinut regim... la un an de la operatie cancerul nu a evoluat... acum e bine, multumesc lui Dumnezeu!

Insa... vestea ca e bolnava, ca e in spital (mama mea a fost la Fundeni internata o luna si ceva fara ca eu sa stiu, pentru ca nu au vrut sa imi spuna) a cazut ca un traznet.
Nu puteam minca, nu puteam dormi, plingeam tot timpul... in fata ei incercam sa fiu optimista, sa nu se vada ca sint ingrijorata... si mi-am pus toata credinta si speranta in Cel de Sus.

Ari, indiferent citi ani ar avea parintii nostri, indiferent citi ani am avea noi, copiii (care sint la rindul lor poate parinti)... Nu, nu putem fi pregatiti sa pierdem pe cineva drag.
Niciodata, in nici o imprejurare si sub nici un motiv.

Ari, indiferent ce va fi, nu trebuie sa iti pierzi speranta si nici credinta.
E greu, e foarte greu, te cuprinde disperarea, plinsul, te doboara neputinta... insa... trebuie sa lupti cu toate gindurile negre si sa iti faci curaj ca sa poti face si celorlalti curaj...

Posted by: ala80 May 20 2006, 12:54 PM

Pe mine m-a taiat plansul numai cand am vazut acest topic. Nici nu vreau sa concep ca mama mea nu ar mai fi. O iubesc atat de mult....imi dau lacrimile numai cand ma gandesc la iubirea ce i-o port. Multumesc lui Dumnezeu ca e bine si sanatoasa!

Posted by: kary_pink May 20 2006, 01:38 PM

eu cred ca oricat am incerca sa ne pregatim pt asa ceva niciodata nu vom fi destul de pregatiti...mi-am adus aminte de ce mi-a spus o prietena cu ceva timp in urma si treb sa va spun.....la inmormantarea unei persoane dragi ei o cunostinta sa apropiat de ea si a luat-o in brate...ea era fericita chiar avea nevoie sa planga pe umarul cuiva dar a ramas traznita cand cunostinta a batut-o usor pe spate spunandu-i "lasa nu e nimic trece...se mai intampla!!! ....oare cum poti sa ii spui cuiva intr-o situatie atat de delicata "lasa se mai intampla"...pai ce sa moara cineva drag se intampla asa la colt de strada

important pt mine e ca stiu ca timpul trece f repede mai ales langa cei dragi asa ca ma bucur cat pot de mult cu ei

"prietena mea cea mai buna imi sunt eu "

Posted by: kalua May 20 2006, 02:20 PM

Momente cumplite vor fi astea si nu pot nici sa ma gandesc ca vom trece cu toate prin asta. Nici eu nu-mi pot inchipui viata fara iubitii mei parinti.
Cred totusi ca as pregatita pentru clipa asta daca unul dintre ei ar trebui sa zaca luni sau ani de zile. Sa nu mai stie de ei, sa fie tinuti mai mult de aparate in viata. In cazul asta, probabil dupa cateva luni, cred ca le-as dori sa poata muri.
Deci, sa ne bucuram de ei atat cat ii avem!

Posted by: h_2004 May 20 2006, 07:52 PM

Ari multa multa sanatate alor tai

iar tie la multi ani! si sa fii iubita!

si eu am trecut cu mama prin asta ... cancer la san . Acum e bine ii multumesc lui Dumnezeu. Din pacate cancerul e o boala care-ti lasa urma psihic ... daca te doare ceva mai tare sau te simti mai obosit decat in mod normal te gandesti "o fi revenit?" ...e o boala tare tare pacatoasa tocmai pt impactul psihologic.

Dar speranta moare ultima, eu ma rog in fiecare zi pentru cei pe care ii iubesc si stiu ca ii protejez cu gandul meu bun!

iar ca sa raspund la intrebare

nu! nu suntem NICIOADATA pregatiti sa pierdem pe cineva drag, iar eu sincer nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva.
Mai e muuuuult mult pana acolo si prefer sa ma bucur de viata alaturi de ei decat sa ma gandesc ce-o sa fie cand nu vor mai fi.

Haideti sa ne bucuram de ei, sa-i inconjuram numai cu ganduri bune si sa traim fiecare zi din plin ...ca si cand ar fi ultima.

va doresc din suflet sa fiti mereu fericite !

Posted by: Ariana May 20 2006, 08:45 PM

Hashulica (eu totdeauna as ate alint cu mult drag ) multumesc pentru urare...e tare ciudata senzatia asta cu ziua mea maine in circumstantele astea......si multumesc tuturor si pentru vorbele bune...

Pentru mine forumul asta inseamna extraordinar de mult...mi-as dori ca intr-o zi sa ne strangem cat mai multe sa ne putem imbratisa si in real...Am gasit aici atata drag si suflete frumoase ca nu imi sunt de ajuns cuvintele ca sa pot descrie ceea ce simt si nu spun vorbe de dragul vorbelor.

Povesteam azi cu angelul ca trebuie sa ne purtam cu oamenii dragi ca si cum maine ar fi ultima zi.
Ma impresioneaza dragostea alor mei...si reactia mamei zilele astea.Iar eu voi incerca sa fiu cat mai putin morocanoasa chiar si dupa o zi de munca.
Tata e tot mai bine ,ii multumesc lui Dumnezeu.

Posted by: fortelady May 21 2006, 12:18 PM

Eu mi-am pierdut tatal cand aveam 17 ani (cancer la plamani, 6 luni speranta de viata de la descoperire si intr-adevar 6 luni a mai trait), pe mama lui (la un pic dupa) si anul trecut o diagnosticasera niste tembeli (ca nu pot sa le zic altfel) si pe maica-mea (din fericire, diagnosticul a fost cu totul altul).
desi mai trecusem o data prin lupta cu moartea cuiva din familie, anul trecut m-a daramat sa tot alerg prin spitale, analize, biopsii etc. oricum, asta m-a apropiat si mai mult de familia mea.
am ramas cu atacuri de panica (urate de tot) si cu o spaima din aia de moarte de cancer si de toate bolesnitele astea.

Posted by: Meg May 21 2006, 01:22 PM

NU. si niciodata nu vom fi.. ca e mama, ca e tata, ca e ruda, ca e prieten, ca e necunoscut.. ma intristeaza oricum.

Posted by: Marbella May 21 2006, 03:56 PM

Ari imi pare rau ca treci prin toate astea (stiu cum este), sa ai putere sa le duci pe toate si iti doresc tot binele din lume.Intr-adevar niciodata nu vom fi pregatiti pentru a pierde pe cineva drag, dar parca in momentele alea devii mai puternic cu toate ca sufletul parca iti urla de durere.
Eu acum 13 ani mi-am pierdut tatal (tot pacatosul de cancer) si nici acum nu m-am obisnuit ca el nu mai este.Era un om extraordinar, politist fiind era indragostit de meseria lui (criminalistica) si iubea oamenii.A fost si continua sa fie un exemplu pentru mine.

Posted by: 17girl May 25 2006, 04:17 PM

nu putem fi pregatiti decat daca suntem de-a dreptul negri la suflet. eu cel putin, am constant in suflet gandul k ai mei ar putea sa fie diagnosticati cu boli grave, slava domnului, tata si-a facut de curand analizele si e ok, sper sa faca si mama la fel (desi mi-e tare frica).
Ma gandesc la o prietena, a carei mama a murit dupa o lupta de 4 ani cu cancerul la san, chiar cand urma ea sa dea capacitatea. Fata asta s-a schimbat intr-atat, n-ati mai recunoaste-o acum, ce-i drept, in bine, desi chiar si dupa moartea mamei sale, a continuat sa sufere (tatal ei recasatorindu-se imediat, la o luna cu o amanta pe care o avea de cand traia mama fetei), iar acum e nevoita sa traiasca cu ei in casa. eu cred k as deveni f rea, va dati seama, ea si-a pierdut si mama si tatal (fata de care nu mai simte mai nimic, isi doreste sa scape din orasul asta, sa ajunga in bucuresti si sa uite; acolo e si fratele ei). nu stiu de ce am scris asta, poate m-am descarcat, pt k dupa ce am auzit povestea ei, am plans si m-am gandit k tatal ei e ultimul om de pe pamant. degeaba are bani, mai ales k si-a trecut intreaga afacere pe numele sotiei actuale, nu s-a gandit la copii deloc. fata asta nu ar suferi daca tatal ei ar muri, cel putin asat spune. dar o inteleg

Posted by: crisanda Jun 17 2006, 05:10 PM

Ari nu poti sa fii pregatit pentru asta.

Eu una ma gandesc cu groaza la momentul respectiv. Pe de alta parte ma consider mult mai fericita decat multi - in primul rand pentru ca i-am cunoscut pe ai mei parinti, apoi pentru ca ei se iubesc atat de mult si pentru ca i-am avut langa mine (si sper sa ii mai am) atat de mult. Cand imi vine in minte eventualitatea respectiva ma gandesc la copii care isi pierd parinti si multumesc lui Dumnezeu ca nu am fost intr-o situatie de genul...

Stiu ca nu e acelasi lucru, dar m-a durut mult pierderea bunicilor mei, si mai ales a bunicului din partea tatlui - el a fost singurul care nu ar fi vrut ca eu sa plec din tara, si la 4 luni dupa ce am plecat a disparut (desi nu a fost bolnav nici o clipa cred ca stia). Ieri ma gandeam ca de fapt si pe el si pe mama mamei ii consider inca prezenti dar foarte departe. Am senzatia ca in momentul in care o sa ma duc pe la casele lor ei or sa fie acolo, undeva in casa, sau in gradina. Bunicul din partea mamei a disparut de mult, m-am obisnuit cu absenta lui, de fapt l-am iubit mai mult dupa ce nu a mai fost decat in timpul vietii...stiu ca suna ciudat, dar ...uff e o poveste lunga...

Mama mamei a fost mult timp bolnava, a dus-o cu cancer vre-o 4 ani... era destul de rau si ai mei s-au dus sa o vada inainte de craciun (100km de Bucuresti), au plecat sambata nu mai stiu de ce nu am putut sa ma duc cu ei, si duminica m-a apucat ca vreau sa ma duc si eu... toata lumea a incercat sa ma opreasca ca ninge si e polei si eu nu am experienta la condus si cine stie, ca pot sa ma duc duminica viitoare dar eu nu si nu ca trebuie sa ma duc ... pana la urma iubitul meu din vremea aia care era in pioneze cu ai mei a decis sa ma duca el pana acolo si sa ma lase sa ma intorc cu ai mei...a fost ultima oara cand am vazut-o pe mamaie, duminica, si miercuri s-a prapadit...

Hai ca am dat la soriceii....

Mama tatei e inca in viata, abia astept sa o vad... saptamana viitoare si sa ma bucur de fiecare clipa.

Posted by: fortelady Jul 13 2006, 06:36 PM

peste cateva zile se implinesc 5 ani de cand bunica mea a incetat din viata.
imi amintesc si acum de parca ar fi fost ieri ultima ei noapte, conectata la aparate, in bucuresti, la spital. medicii nu ne-au zis cat va mai rezista (tumora era extrem de agresiva), ne-au garantat doar ca va trece noaptea.
pentru prima data in viata, am simtit panda mortii. la modul fizic. am simtit cum ceva, mai puternic decat mine, e acolo in salon si asteapta, implacabil, intr-un colt. ceva necunoscut, care e dincolo de intelegerea mea. e o senzatie oribila.
chiar si acum cand imi amintesc ma trec fiori reci. desi mai erau membri ai familiei in bucuresti, nimeni nu a venit in noaptea aia la spital ca sa stea cu mine.
ironia sortii? dintre toti nepotii, eu eram cea mai putin iubita, iar dintre cele doua nurori, mama cea mai putin agreata. ultima noapte si-a petrecut-o cu mine, a murit alaturi de mama mea... soarta

Posted by: Leea Jul 13 2006, 07:28 PM

Eu din pacate traiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului. Mama e bolnava de mai multi ani, si nu este o zi in care sa nu-mi treaca prin minte ca poate asta e ultima... Nu este dimineata in care sa nu deschid usa camerei ei cu groaza... Se stinge incet si sunt extrem de putine lucrurile pe care le mai pot face pentru ea, din pacate. Si a ramas foarte putin din persoana admirabila care a fost.
Daca sunt pregatita? Nici gand, n-am sa fiu niciodata! Dupa moartea tatalui meu n-am mai scapat de sentimentul ca sunt orfana, si eram om in toata firea.
Cumplit topic!

Posted by: fortelady Jul 14 2006, 10:05 AM

mult curaj Leea. e tot ce pot sa iti spun
cunosc sentimentele pe care le descrii aici.

azi am aflat ca fetita unei colege de servici a mamei a fost operata la ureche si se rezultatul biopsiei nu e bun deloc. sarmanii parinti sunt distrusi, toata fabrica unde lucreaza este terminata. eu am simtit ca mi se taie picioarele cand am auzit. copil de 14 ani, premiant, olimpic, trecuse clasa a 8a. cumplit

Posted by: catalina77 Jul 14 2006, 10:18 AM

Mama ce topic!
Ma faceti sa plang mai fetelor...mi-am amintit atatea..
Ce pot sa spun e ca nu sunt si nu voi fi vreodata pregatita...mi-e groaza de-a dreptul sa nu-i mai am langa mine...imi amintesc ca acum ceva timp am visat ca tata nu mai era...visam...si avem o durere groaznica in piept...atat de grea incat aveam senzatia ca-mi striveshte inima... Ma gandesc cu groaza la momentul in care va fi realitate. Nici macar nu vreau sa imi imaginez. REFUZ sa fac asta deshi sunt constienta ca nu exista nemurire...

Ari...imi pare rau pentru ce ti se intampla...

PS: Eu plec de aici ca ma pun pe jelit :

Posted by: kalua Jul 14 2006, 05:29 PM

Sa va spun prin ce-am trecut asta-noapte: ai mei pleaca azi in Ro (cu masina, tata conduce), aseara pe la sapte vorbesc cu maica-mea la telefon, imi spune ca taica-meu nu se simte prea bine si ca a tocmai luat o pastila de linistire si ca vrea sa se intinda, iar ea pleaca sa mai ude o data gradina.
Pe la 11 noaptea suna telefonul si maica-mea, care-i o calma prin definitie, plangand-urland imi spune ca nu l-a gasit pe tata acasa cand a venit de la gradina si ca n-a venit pana acum. (Taica-meu nu-i omul sa umble aiurea, iar cand a doua zi are de facut drumuri lungi incearca sa se odihneasca cat poate inainte). Fiica-mea s-a trezit si ea de la telefon, prima reactie a corpului la toti trei a fost sa mergem la toaleta, apoi am dat fuga (cu totii) la mama. M-am gandit sa-mi iau mobilul si o lanterna mare cu mine, daca e sa-l cautam, ca exact la asta m-am gandit, i s-o fi facut rau pe strada sau in parc si-i cazut pe undeva. Sau intre timp chiar cules si dus pe la vreun spital, dar nimeni nu-i stie numele, ca era plecat fara acte-n buzunar.
Cand aproape ajungem la ei il vad mergand cu alti 3 oameni. N-am oprit acolo, am zis ca acum e mai important s-o linistesc pe mama, care era terminata. Din plans s-a oprit mai repede, dar avea un tremur care a mai tinut-o cel putin un sfert de ora.
A aparut si domnul, a iesit sa se plimbe un sfert de ora si l-a intalnit pe preotul parohiei lor, care iesise si el la o plimbare. Si s-au tot plimbat, s-au mai intalnit cu o familie si tot asa...
Multumesc Celui de Sus ca nu s-a intamplat nimic, dar sperietura care ne-a tras-o n-o s-o uit asa usor.

Posted by: ala80 Jul 14 2006, 05:35 PM

Kalua, mi-ai trezit niste amintiri...de mi-au dat lacrimile.
Era sa-i pierd pe ai mei din cauza unei intoxicatii de gaz. Nu vreau sa intru in detalii dureroase. Eu eram la Bucuresti si ei erau in provincie....nu mai pot sa scriu ca retraiesc acele momente.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ramanem o familie.

Posted by: Ariana Jul 14 2006, 06:16 PM

Leea iubita ce sa iti mai spun?"Mult curaj?"
Nu iti spun asta...pentru ca trec prin acelasi gen de supliciu iar sperantele mele...nu stiu pe unde sunt imprastiate.
Viata mea de la o vreme incoace s-a schimbat destul de mult.Diagnosticul tatalui meu a cazut ca un par in capul meu si de ceea ce mi-a fost teama nu am scapat :cancer si chimioterapie.Si intr-o zi cand am sa ma pot concentra chiar as vrea sa deschid un topic pe tema asta(sper sa nu va deranjeze). caci pe noi ne-a luat totul prin suprindere.

Kalua ma bucur din suflet ca e ok tatal tau.

Fetele va pup...si multumesc.

Posted by: kalua Jul 14 2006, 08:04 PM

Deschide topicul, Ari. Viata, din pacate, nu ne aduce numai bucurii si gasesc ca este important sa ne ocupam si de lucrurile dureroase pe care ni le pregateste. Pentru cel direct implicat este poate mai usor daca stie ca are cu cine vorbi despre problema sa (multi prieteni incep sa dea ochii peste cap daca le vorbesti mai mult de-o saptamana de boli), iar pentru ceilalti o eventuala pregatire sufleteasca.

Posted by: Leea Jul 14 2006, 10:43 PM

Va multumesc tuturor de incurajari. Nu ma asteptam la atata caldura sufleteasca atunci cand am intrat pe forum.
Dupa ce am trecut de negare, de furie, de revolta, acum am cazut intr-un soi de apatie. Incerc sa supravietuiesc cum se poate, sa ma impac cu boala mamei, cu durerea prin care trebuie sa trec, sa-i fac ei in primul rand viata usoara, chiar daca ma pun pe mine in paranteza pentru o vreme.
Deocamdata imi este greu sa vorbesc despre asta. Parca daca nu spun trece mai usor.

Posted by: kalua Jul 15 2006, 12:01 AM

Leea Doamne-ajuta si cate mai putine chinuri pentru amandoua!

Posted by: criss Jul 20 2006, 04:56 PM

Este foarte adevarat ca atunci cand treci prin asa ceva iti da Dumnezeu putere cum nici nu va imaginati. Mie acum 2 saptamani mi-a murit nepotica de un an jumatate si pot spune ca am fost cu totii socati ne-a luat total pe nepregatite.Si totusi am descoperit in mine atata putere cum nu-mi imaginam ca pot avea.Dumnezeu iti da necazurile astea si tot el iti da si putere sa poti trece peste ele, nu ne putem impotrivi Lui. Nu degeaba este o vorba care sa spue ca sa nu-ti dea Dumnezeu cat poti duce.De asta trebuie traita fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.Trebuie sa nu ne mai batem capul cu tot felul de prostii si sa ne traim viatza cat mai frumos ca si asa e destul de scurta!!!

Posted by: Alina Mamurescu Mar 7 2010, 06:17 PM

Stiu cum e sa iti pierzi unul din parinte.Am trecut prin asta, fiindca tatal meu a fost bolnav de cancer si a murit.Mi-e tare dor de el chiar de mi-a facut si mie si mamei atatea lucruri.E tare grea clipa despartirii,mai ales cand vezi ca il baga in gropa si de atunci, gata.Totul s-a treminat.E foarte, foarte, greu si atunci cand afli ca nu mai este.Cand aflasem vestea, m-am pus in genuchi si am inceput sa urlu, spuneam ca nu se poate, tatal meu, tatal meu, incontinuu.Nu eram pregatita pt asemena veste!!!Nu a-si vrea sa o pierd pe mama, dar stiu ca nu se poate sa nu moara!!!Trebuie se ne traim viata, acum cat mai putem profita de ea!!

Posted by: danyela_ Jun 24 2010, 09:20 AM

eu mi-am pierdut ambii parinti.mama s-a dus cand aveam 13 ani si nu am trecut foarte usor peste asta.iar tata a murit 6 ani mai tarziu,la 3 luni dupa ce mi-am cunoscut sotul.parca a stiut ca ma lasa pe maini bune.

Posted by: Teocris Jun 24 2010, 10:26 AM

Sunt sigura ca te vegheaza de acolo
Pierderea unui parinte este foarte greu de "inghitit", iar pierderea ambilor parinti este de doua ori mai grea Daca ai insa pe cineva pe umarul caruia poti plange, atunci parca e mai usor un pic, nu crezi?

Posted by: danyela_ Jun 24 2010, 01:38 PM

asa este.peste pierderea tatalui meu am trecut mai usor.asta nu inseamna ca am uitat felul brutal in care s-a dus.

Posted by: ciresica_dulce Oct 28 2010, 09:33 AM

Fetelor, am si eu o intrebare. Ma duc astazi la o prietena de-a mea careia i-a murit tatal. Este vreun obicei de care trebuie sa stiu? Trebuie sa fac ceva? Stiu ca se cumpara 2 flori. Dar altceva? Se aprind lumanari? Sau ce mai este de stiut?

Posted by: Jo-Anna Oct 28 2010, 09:48 AM

condoliante?

Si bunica mea a murit acu 2 saptamani avea 92 ani

Posted by: ciresica_dulce Oct 28 2010, 10:52 AM

Jo, sar'na. De condoleante stiam. Dar ma gandeam ca se mai ia ceva, se mai spune/face ceva. In afara de condo si flori.

Imi pare rau ptr bunica ta.

Posted by: Diana Oct 28 2010, 02:15 PM

Jo, imi pare rau!
Cire, la mort florile si luminarile se duc in numar par. Se spune "Condoleante", sau "Dumnezeu sa il / sa o odihneasca in pace" .

Posted by: ciresica_dulce Oct 28 2010, 02:26 PM

Am inteles, sar'na.

Posted by: ciresica_dulce Oct 29 2010, 08:32 AM

Am fost aseara la ea, am ramas peste noapte. Este distrusa. Si ea, si mama ei, si celelalte surori. Si cate regrete, ca a facut nush ce, ca a spus nush ce...