Pentru cele carora le place sa scrie proza sau poezie Options

[Dore]

Kalua (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif)

Poveste veche

Departe, in regat strain si neprimitor, viteazul urmeaza poteca visurilor: fara graba, chibzuit, nu fara amaraciune - dar parca ce mai e amaraciunea in zilele astea? I se strange sufletul fiindca vede cum in fiece noapte si in fiece zi mai pierde un pas, parca sade acum si mai departe de lumina lui. Cum de este cu putinta sa alergi catre capat, indepartandu-te de el astfel?
Viteazul nu poate cuprinde taina asta, el stie a taia balauri, a nimici armate cotropitoare, a curta domnite sfioase ... dar daca-i vorba de fuga, iaca numai roibul are stiinta de ea.
Traverseaza padurea cu pasi repezi si nu are vreme sa asculte murmurul trimis lui pe aripi de nor:

"Desfa-mi cicatricele
Desfa-mi pleoapele,
Din mormant negru
Pana la leagan
Vesic ispitesti balaurul,
Istoveste-l in carari nesfarsite."

[angeldust]

Nice Dore (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/smile.gif) Eu le citesc inaintea voastra pe han (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/tongue.gif) Sic Sic

[Dore]

Iaca se umple iarasi sala cea mare a conacului, pe cand carafele secatuiesc si strachinile saracesc, lautarii zic intr-una de-ale lor acolo - nu ca le da crezare careva, numa asa, de urechile Orbului.
Numai Fierarul, strans intr-un colt singuratic, rastoarna pe gat bardaca dupa bardaca, stergandu-si mustatile cu maneca asudata a camasii de borangic. Cu cizma ridicata pe stinghia scaunului de stejar, cauta incetosat la chipurile mesenilor, aruncand printre masele sudalme felurite ... care, plictisite, se incalcesc sub barbie. Un carabus se plimba pe tolba din piele de mistret, iaca se ascunde in pletele soioase.
Rasuna batatura de hohot, Pescarul umple sala de mireasma navodului incarcat de scoici - se repede la carafa brumata de vinul rece si ureaza viata lunga si indestulata petrecaretilor. Dand cu ochii de bolboroseala Fierarului, mi-l zguduie cu o caraba zdravana si-i incepe a turna ispravi de-ale lacului.

[kalua]

Asteptam continuare, Dore! (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/pupaceala.gif)

[Dore]

Re-pe-jor: mamaliguta bombane de-ale ei in ceaun, potarnichile sfaraie de vreun sfert de ceas pe vergeaua de alun, iara vinul, botezat cu cimbru, se invarteste sugubat in mantaua-i de stejar.
Culesul fiind cam pe gata, piticii petrec zi de vara pana in seara la numarat boabe aurii, iara la prima geana a Soarelui peste deal, iutesc opincutele pe cararea inspre conac.
Motaniciul tarcat s-a rascopt pe gard pret de-un condac si acum, imbibat de lene, ara batatura cu ghearele, zbicind varful cozii ... mai un cascat, mai un mieunat, iaca acusi trece ziulica.
Asternuturile brodate cu ciorchini de lavanda se umfla sub mangaierea Zefirului, gata sa imbratiseze patucurile piticesti.
De peste deal, umbra inalta aduce pe umeri sir cu de toate, smulse din trupul lemnului. Pe sub sprancenele stufoase, conacul parca-i salasul somnului, insa Cioplitorul cauta alta pricina: leac la stomac si hodina numaidecat; drumurile lungi si inguste iutesc firea oricarui glumet.

[Dore]

Mâinile cioplitorilor au oase cocârjate vremelnic, ascunzişuri pe supt pielea albastrită de frig şi strânsă de vânt. Uneltele cioplitorilor îngână neîncetat doine glumeţe, şoptite la urechea vremii, ca să nu ia seama cel fără de şagă.
Pripăşit pe lângă casa Fierarului, mai sfios ori doară mai dosit, meşteşugul Cioplitorului a umplut degrab bucătariile regatului. Linguri de lemn înflorate, bărdăci pentru ceaiul de tei, felii mari de lemn uscat pentru mămăligi leneşe - toate şi-au găsit culcuţ sub dantelele bumbăcoase ale blidarelor.

Fiştecare halcă de carne friptă între ierburi aromate are trebuinţă de hodină în copăiţa de mesteacăn, cu locaş pentru legănat, cu floare desfăcută de maceş săpată de Cioplitor şi dosită ales.
Fiştecare bărdacă de licoare rubinie, ruptă din carnea ciorchinilor, are tichie cu frunză de salcâm ... pusă binişor pe-o sprânceană, cât să nu dea muştele înăuntru.
Fiştecare plăcintă legănătoare de bostani gălbejiti are trebuinţă de legănare în bătaia vânticelului de seară; şi cum să mi te leneveşti mai bine decât într-un blid pântecos, din lemn de nuc noduros.
Toate le face Cioplitorul, spre bucuria orişicui. Parcă nişte ştergare noi n-ar fi cu prisosinţă, ca să facă şi mai oacheşă uitătura ferestrelor conacului.

[Teocris]

Dore, nu mai povestesti nimic?
Asteptam! (IMG:style_emoticons/default/wbounce.gif)

[Diana.]

Paste

S-a trezit cu dureri de spate.
Adormise, ghemuita ca un catel, pe canapea, la televizor.
De oboseala nu putuse dormi si s-a gindit ca televizorul o va detensiona si ca i se va face somn.
Privise cutia cu imagini fara sa inteleaga nimic.
Toropita de nelinisti, adormise intr-un final.
Pe masa, luminarea cu Lumina Sfinta a ars, linistita, toata noaptea, veghindu-i somnul trist.
Si-a visat prietenii din copilarie.
Dimineata de primavara a inundat camera cu lumina.
S-a dat jos din pat, s-a spalat pe ochi.
N-a mai pus oul rosu si banutul intr-o cana, asa cum era obisnuita la parinti.
S-a gindit ca nu are nici un rost.
A deschis toate geamurile, a verificat candela, sa aibe ulei, sa nu se stinga.
A facut o cafea: a aruncat apa fierbinte peste 2 lingurite de ness si trei de zahar.
S-a asezat la calculator, a verificat emailurile.
Doua mesaje de felicitari de la ,,prieteni”- prieteni la nevoile lor.
Pe telefon, un alt mesaj.
Tot de la acelasi gen de ,,prieteni”.
Atit.
Si tigari… foarte multe tigari…
S-a ridicat de la calculator si s-a asezat iar pe canapea.
Se simtea bolnava.
Avea sentimentul ca boleste.
Toata casa parea cuprinsa de o tensiune inexplicabila, fara nume, fara scop…
S-a dus iar la calculator.
A mai scris ceva.
A primit un telefon.
O veste rea.
Bunicul cuiva a fost dus la spital.
A plins.
A iesit pe balcon si a simtit mirosul de liliac inflorit.
Apoi a mincat, dar mincarea parea fara gust.
A ciocnit un ou rosu de altul, spunind singura ,,Hristos a Inviat !” .
Si-a raspuns siesi ,, Adevarat a Inviat!”.
Era singura.
A baut un pahar cu vin si s-a intors pe canapea…
Vesnica canapea… si iar vesnicul televizor.
Si neliniste.
Si iar calculator.
Si o discutie scurta cu un amic.
A mai primit citeva mesaje de la prieteni adevarati, dar prieteni pe care nu i-a intilnit niciodata si prieteni aflati departe.
A raspuns.
A sunat telefonul.
N-a raspuns.
Alt ,,prieten” la nevoia lui. N-a ascultat nici mesajul lasat.
Nu il va asculta.
Stie ca e de complezenta.
A mai scris ceva, a mai fumat o tigara… fumul se prelingea pe monitor si ea il privea .
Biroul si tastatura s-au umplut de scrum.
Dar nu ii pasa.
Si daca i-ar pasa, ce?
… Se va duce iar pe canapea.
Isi va pune un pahar cu vin.
Va aprinde tigara de la tigara.
Va tusi.
Nu ii va pasa.
Va adormi privind cutia cu imagini colorate care nu ii mai spun nimic.
Probabil, plingind.
Miine e o noua zi.
La fel cu celelalte…

[Teocris]

M-ai intors pe dos (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif) De unde ai ghicit?

[Diana.]

Nu am ghicit. Am "fost" acolo.

--------------------------
Animalele nu au nevoie de titluri. Doar oamenii . Leul nu isi spune singur “regele animalelor” cind ataca antilopa . Nici sarpele nu se crede buricul pamintului cind musca miseleste. Nici crocodilul nu isi ridica statuie .
Doar oamenii tinjesc dupa titluri… Orice, numai titlu sa fie. Ce daca ai in subordine doar pe femeia de servici? Se cheama ca esti sef!
Cei care se prezinta cu: “Sint X-ulescu, seful… ” sau “directorul” sau mai stiu eu ce titlu care ii face sa se simta bine sint ,de fapt, niste complexati. Oameni care au nevoie de un “nume”, pentru ca nu au niciunul. Sint slabi si au nevoie de recunoastere. In primul rind vor sa isi dovedeasa LOR ca sint “cineva”… Tinjesc dupa putere, chiar daca nu stiu ce sa faca cu ea. Si , de aici, toata goana asta nebuneasca dupa o “pozitie”.
Ati observat ca niciodata un OM nu face uz de titluri? De ce? Pentru ca e constient de valoarea lui si pentru ca nu trebuie sa dovedeasca nimic nimanui. Un OM nu se va prezenta niciodata “sint profesor doctor” sau “director general”. Ii lasa pe ceilalti, pe parveniti sa faca acest lucru. Ca se pricep mai bine si o fac cu o mare placere. Mai ales cei care constientizeaza ca sint niste nulitati- si adinc in sufletele lor chinuite , toti o stiu; iar asta ii doare cel mai mult.
Flaminzi dupa onoruri si dupa o recunoastere pe care nu o merita, sint “elefantii” zilelor noastre , ahtiatii dupa linguseala. Fac casa bina cu “pupincuristii” pentru ca, la rindul lor, au trecut prin stadiul respectiv. Nu au scrupule si nici rusine. Se cred mahari pe viata , dar , vai, nu-si dau seama cit de efemera le este pozitia, mai ales ca oportunistii sint demascati repede. Si “taxati” in consecinta.
Asa sintem noi, oamenii.Iar la unii dintre noi , “foamea” de sefie e patologica. Si ridicola in acelasi timp. Chiar daca nu le spune cineva ca sint buni, ei tot se cred o “elita” . Chiar daca sint agramati, inculti , si schilozi sufleteste, minati de nimicnicia ce ii caracterizeaza si de complexele de inferioritate vor pleca la vinatoare.
Dar numai ca sefi de haita, evident.
Altfel nu se poate.