IPB

Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

> Romani celebri peste hotare, mai putin cunoscuti in propria tara
Ala80
post Sep 17 2006, 10:54 AM
Post #1


Oli, Popeye's babe
*******

Group: Membru de Onoare
Posts: 4,290
Joined: 7-February 06
From: Bucuresti
Member No.: 194



Alina Cojocaru
(IMG:http://i40.photobucket.com/albums/e244/ala80/alina.jpg)

Nascuta la Bucuresti, Alina Cojocaru a studiat baletul clasic timp de sapte ani la Compania de Balet din Kiev. In anul 1997 a primit bursa Lausanne Prize si a avut ocazia sa isi perfectioneze tehnica la Royal Balet School, in Londra. Dupa ce danseaza la Kiev (1998), Alina se intoarce la Londra in 1999, unde devine prima-balerina. Succesul cunoscut cu rolul “Giselle”, ii aduce pozitia de balerina principala, in 2001, a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden si joaca Odette-Odile in “Lacul Lebedelor”, “Romeo si Julieta”, “La Bayadere”, etc,

In 2002 Alina Cojocaru a debutat si pe scena din Romania, cu rolul principal in “Giselle”, alaturi de Ansamblul Operei din Bucuresti. La finalul spectacolului, Ion Iliescu, presedintele Romaniei, i-a conferit balerinei Ordinul National de Merit in grad de Cavaler pentru performantele sale prin care reprezinta si impune talentul romanesc in marile teatre ale lumii.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
2 Pages V   1 2 >  
Start new topic
Replies (1 - 9)
kary_pink
post Sep 17 2006, 11:33 AM
Post #2





Musafir






Sincere felicitari Ala pentru articol (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif) .....

Aici ii puteti vedea gratia Alinei Alina Cojocaru Giselle
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ala80
post Sep 18 2006, 11:00 PM
Post #3


Oli, Popeye's babe
*******

Group: Membru de Onoare
Posts: 4,290
Joined: 7-February 06
From: Bucuresti
Member No.: 194



Kary (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif) !

Diana Dondoe
(IMG:http://i40.photobucket.com/albums/e244/ala80/diana.jpg)

E infinit mai frumoasa in realitate decat in editorialele de moda si desfiinteaza cu naturalete orice idei preconcepute pe care le-ai fi putut avea despre modele. De fapt, nu se potriveste absolut deloc “portretului-robot” al manechinelor romance si poate ca asta are ceva de-a face cu nivelul succesului sau – este cotata printre primele 5 modele din lume. Mai degraba brainiac decat fashion victim, cu o licenta in civilizatia britanica si americana, Diana are in portofolio campanii pentru Balenciaga, Emanuel Ungaro, Chanel, Donna Karan sau Prada si, realizarea suprema in modeling, trei coperte Vogue si aparitia in calendarul Pirelli 2005.

Sursa: The One
Go to the top of the page
 
+Quote Post
tits_herbert
post Sep 19 2006, 09:27 AM
Post #4


---
*******

Group: Membru de Onoare
Posts: 5,601
Joined: 8-December 05
Member No.: 28



Regina sprancenelor. Am uitat cum o cheama.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
kary_pink
post Sep 19 2006, 02:26 PM
Post #5





Musafir






Este vorba de Anastasia Soare (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/smile.gif)

A crescut in Constanta, dar a devenit celebra in SUA, pensand sprancenele vedetelor. In prezent, are propria ei linie cosmetica si peste 100 de magazine de desfacere in toata lumea.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ala80
post Sep 30 2006, 11:54 AM
Post #6


Oli, Popeye's babe
*******

Group: Membru de Onoare
Posts: 4,290
Joined: 7-February 06
From: Bucuresti
Member No.: 194



Damian Draghici
(IMG:http://i40.photobucket.com/albums/e244/ala80/damian.jpg)
Si-a facut un nume departe de tara natala si are 15 albume scoase pe piata europeana si americana. Se poate lauda ca a colaborat foarte bine cu Richard Marx, James Brown, Joe Cocker, Zucherro, Eros Ramazzotti, starul ragge Shaggy, Cyndi Lauper, The Pointer Sisters, Celine Dion si multi altii. Americanii l-au numit "Viteza Luminii", datorita capacitatii lui extraordinare de a manui naiul. In prezent este iubitul Anastasiei Soare.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ham
post Sep 30 2006, 10:03 PM
Post #7


Cavaler eLady.ro
****

Group: Obsedat
Posts: 358
Joined: 26-June 06
From: Jalea Vaii
Member No.: 398



'Romena' din Africa



Desi pare rupta dintr-un film de aventuri sau dintr-un roman, povestea de viata a Mariei Toma e pe cat se poate de reala. Si esti cu totul cuprins de lumea plina de mister a junglei africane in care ea te poarta cu gandul atunci cand iti reface din amintiri imaginea acelor locuri indepartate in care a trait ceva vreme, alaturi de sotul ei.

Maria Toma are 68 de ani si locuieste in Zimnicea, pe o strada linistita de la marginea orasului. A facut scoala primara la Bujoru, in comuna natala, dupa care s-a inscris la Liceul Pedagogic din Giurgiu.

PLECAREA. "Dupa ce am terminat Pedagogicul, m-am angajat in invatamant si am lucrat mai bine de 16 ani ca educatoare la Bragadiru." La sfarsitului anului 1984, avea sa intalneasca pentru prima oara continentul african. Sotul ei, Gheorghe, se afla in Capo Delgado de circa doi ani. Era printre putini specialisti romani in cultura bumbacului si fusese trimis de faimoasa cooperativa socialista "ROMAGRIMEX". Ferma se afla nu departe de capitala Maputo, chiar in inima junglei. Impreuna cu alte cateva sotii, de romani si de rusi, Maria a inceput sa se ocupe de oamenii triburilor, incercand sa-i pazeasca de influenta razboiului.


EXPERIENTA. Maria Toma povesteste cu drag si nostalgie despre zilele petrecute sub cerul Africii

SEFA DE TRIB. La inceput, "romena", cum ii spuneau bastinasii, a fost primita cu strigate si strambaturi. Traiul lor este deosebit de primitiv. "Le-am adus linguri, spune Maria Toma, i-am invatat cum sa le foloseasca, insa a fost in zadar. Luau ciorba cu lingura, o varsau in palma stanga si apoi duceau palma la gura!", povesteste Maria razand...

Apoi isi aminteste de Mamenko, sefa de trib, desi avea doar 20 de ani. "Inalta, bine facuta, se remarca prin multimea podoabelor si a amuletelor atarnate pe cap. Ei cred ca amuletele au o forta magica pentru ca se inchina unor duhuri. Mamenko, asemenea celorlalte femei din tribul sau, umbla goala pusca si se ungea pe tot corpul cu grasime amestecata cu ocru rosu. Sotul ei, Sambanza, isi punea pe picioare inele atat de multe, incat din pricina marimii si a greutatii acestora trebuia sa mearga leganat, cu picioarele larg desfacute si, ca un om de baza ce era, cauta sa imite pe cei mai distinsi reprezentanti ai cercului lor. Pentru ca nu odata eram cuprinsi de ras, bastinasii ne ziceau: «Nu radeti! Seful isi arata nobletea si puterea...»"

HRANA. Pentru bastinasi, spune Maria, de baza este mamaliga de manioc, care are un gust respingator si nu tine de foame. Este ceva mai subtire ca terciul, are aspectul scrobului de apret si, la numai doua ore dupa ce ai mancat, ti-e foame iar. Delicatesa mozambicanilor e insa carnea de sarpe, iar primul pe lista este pitonul. Dupa ce-l prind, bastinasii impart frateste prada, fiecare luandu-si portia pe care o aduce in coliba, pe umar, ca pe o bucata de lemn. Pielea pitonului este vanduta.

"In Najimboe, unde sotul meu isi construise ferma, povesteste Maria, pusesem cateva closti pe oua. Dupa cateva zile, cand s-a dus sa le verifice, a constatat ca din fiecare cuib lipseau oua. In mod firesc, l-a intrebat pe cuziner, cel care avea grija de ferma, cine le-ar fi putut fura. Acesta i-a raspuns: cobra care inghite oua. Ei adora in acelasi timp carnea de elefant, hipopotam, antilopa, bivol, ouale de crocodil, dar si cartitele si soarecii."


HRANA. O imagine obisnuita pe acel taram: negrese preparand mamaliga din manioc

POLIGAMIA. "Directorul santierului, Moagid, avea noua neveste si 41 de copii", isi aminteste femeia din Zimnicea. Fiecare nevasta locuia in coliba ei alaturi de copiii pe care ii avea. Prin rotatie ele treceau cate o saptamana pe la locuinta sotului, timp in care Moagib le dadea de mancare. Dupa ce plecau la coliba lor, femeile se ingrijeau singure de hrana copiilor. Femeile se cumpara – da, ati citit corect – la un pret derizoriu si se casatoresc cel tarziu la... 13-14 ani. In Africa, poligamia este un fenomen obisnuit. Conform traditiei indigene, cu cat ai mai multe neveste, cu atat esti mai bogat si mai... capabil.

MORTII VII. La moartea sefului de trib, continua povestea Maria Toma, o parte din slugile lui sunt ucise, ca sa-l insoteasca pe lumea cealalta. Sub nici o forma negrii nu admit autopsierea cadavrului si isi ingroapa mortii in locuri tainice, numai de ei stiute. De multe ori, nici n-apuca bine bolnavul sa-si dea sufletul, ca se si grabesc sa-l inmormanteze. Ca sa nu se oboseasca prea mult cu sapatul gropii, de multe ori transforma in mormant vizuina unui furnicar. S-a intamplat de doua ori ca, dupa o asemenea grabnica inhumare, mortii, in realitate doar lesinati, sa se intoarca acasa.

PORT-BEBE. Noaptea, cea mai buna imbracaminte a bastinasilor este caldura focului si izbutesc sa se incalzeasca numai lipindu-se strans unii de altii. Tinerele mame impletesc din coaja de copac un fel de chinga lata de 10-15 cm pe care o petrec dupa umar si cu care isi transporta astfel copilul in spate. Cand obosesc, muta chinga de pe un umar pe celalalt.

Asa i-a cunoscut "romena" pe membrii tribului lui Marimbo, pe cei condusi de Sambenza si Mamenko, pe Mozingva – cel caruia o hiena i-a "furat" in somn buza de jos, pe Antonis, pe Manuel... A mancat la masa cu cei care-si puneau in cui arcul si tolba de sageti cu varfurile inmuiate in maruntaiele omidei otravitoare. A gustat si din "iarba rasului", o planta pe care dupa ce o consumi iti produce imediat un ras puternic care tine pana la o jumatate de ora... Amintirile nu au parasit-o nici astazi, cand este tintuita locului de nemilosul cancer la san.

Nota. Sotul sau, Gheorghe Toma, a murit la doi ani dupa ce s-a intors in tara.

VIATA IN JUNGLA

MISIUNE. Sotul Mariei a fost trimis in Mozambic pentru a implementa proiectul "400 ha"
"Cafrii, sau zulusii, tentoti, scria Maria Toma in jurnalul sau, sunt inalti, bine facuti si se remarca prin curajul si viclenia de care dau dovada. Sunt triburi care se hranesc numai cu radacinile unei plante, titla, ce contine amidon dulceag, care uscata si pisata, apoi pusa la fermentat constituie alimentul de baza numit bandajau. Femeile acestui trib se rad pe cap si au culoarea pielii mai inchisa. Cu totii dorm in «paiote» (colibe), iar noaptea aprind un foc pentru ca fumul sa alunge tantarii. Pentru a-si putea apara pielea de razele dogoritoare ale soarelui, ca si de frigul noptii, ei se ung pe toata suprafata corpului cu un amestec de grasime de animal si ocru. Corpul le este impodobit cu tatuaje si diferiti pigmenti de vopsea. Copiii umbla despuiati, iar femeile poarta diferite inele de care sunt prinse niste placute de fier care au menirea sa faca zgomot. Muzicieni innascuti zdranganesc toata ziulica la cate un instrument muzical, neavand astampar nici chiar noaptea, cand se intampla sa nu le vina somnul sau sa se trezeasca. Au un joc popular numit «batuchii» – in timpul caruia bat din tobe si tam-tamuri, executand diferite figuri si ritualuri si tipand fel de fel de expresii..."
Go to the top of the page
 
+Quote Post
kalua
post Oct 1 2006, 11:38 PM
Post #8





Musafir






Johnny Weissmüller , primul Tarzan al filmului cu sonor.
(IMG:http://www.wissen.swr.de/sf/begleit/bg0070/bg0070x/bg0070xx/os04_049.jpg)



Peter Maffay (Peter Alexander Makkay), nascut la 30. August 1949 in Brasov, emigreaza in 1963 in Germania. Este unul dintre cei mai populari si cu succes cantareti si compozitori de muzica rock din Germania, discurile sale fiind premiate de multe ori cu aur si platina. Se angajeaza social (mai ales pentru copii) si traieste pe insula Mallorca, intr-o finca. Proba din muzica lui.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
fantasy
post Oct 2 2006, 01:03 AM
Post #9


Doar eu..
*****

Group: Membru de Onoare
Posts: 1,133
Joined: 19-December 05
From: Peste tot..
Member No.: 120



NADIA COMANECI

(IMG:http://gimsalva.iespana.es/gimsalva/web.salva/images/korbut.gif)

La 12 noiembrie 1961, s-a nascut la Onesti, judetul Bacau, gimnasta Nadia Comaneci - "Zana de la Montreal", multipla campioana olimpica, mondiala si europeana.

A inceput gimnastica la varsta de 6 ani in orasul natal, unde a fost descoperita de antrenorul Bela Karoly, de care se leaga cele mai mari succese obtinute de viitoarea stea a gimnasticii mondiale.

Gimnasta cu deosebite calitati pentru acest sport, s-a facut remarcata inca din primii ani ai carierei. La 10 ani cucereste toate cele cinci medalii de aur ale Cupei Romaniei, categoria copii, pentru ca exact in ziua cand implinea 11 ani sa castige primul sau titlu de campioana absoluta a tarii. In 1975, participa la Turneul Campioanelor de la Londra unde, pe podiumul de la Empire Pool, cucereste trofeul competitiei. In acelasi an, la Campionatele Europene de la Skien (Norvegia), obtine 4 medalii de aur si una de argint, devenind cea mai tanara campioana continentala din istorie la individual compus.

Punctul culminant al carierei, care i-a adus celebritatea, a fost obtinerea, in 1976, la Montreal, a titlului de campioana olimpica absoluta la Jocurile Olimpice. Micuta romanca, supranumita la acel moment "zana de la Montreal", a primit de cinci ori nota 10 si a castigat trei medalii de aur la individual compus, barna si paralele si una de argint, cu echipa.

Au urmat alte medalii obtinute la marile competitii de gimnastica. A fost campioana absoluta a Europei la Praga 1977, campioana mondiala la barna la Strasbourg, in 1978, din nou campioana europeana absoluta in 1979, la Copenhaga. Tot in 1979, devine campioana mondiala la Dallas-Forth Worth (S.U.A.), in concursul pe echipe, pentru ca la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980, sa obtina doua medalii de aur, la barna si sol, si doua de argint, la individual compus si cu echipa.

Si-a incheiat cariera in 1984, ocazie cu care i-a fost decernat Ordinul Olimpic "Colanul de argint" pentru evolutiile sale stralucitoare care au uimit si incantat milioane de iubitori ai sportului, transformandu-o intr-un simbol al gimnasticii mondiale.

In noiembrie 1989, fuge din tara si se stabileste in Statele Unite ale Americii, dupa o perioada de un an petrecuta in Canada. In aprilie 1996 se casatoreste cu fostul campion olimpic american la gimnastica, Bart Conner, nasi fiindu-le Dana si Adrian Nastase.

In 1996, cu prilejul aniversarii a 90 de ani de existenta de catre Federatia Romana de Gimnastica, este numita presedinte de onoare. In 1998, in cadrul unei ceremonii desfasurata la Washington, a fost recompensata cu premiul "Flo Hyman" pentru merite deosebite in sport. La Viena, in 1999, a fost declarata sportiva secolului XX, in anul 2000 i s-a conferit Ordinul National "Steaua Romaniei", iar in martie 2002 a fost aleasa presedinte de onoare al Comitetului Olimpic Roman.

Nadia Comaneci este si una dintre vedetele sportului mondial care conduc Academia "Laureus World Sport", unde sunt adunate fonduri impresionante pentru ajutorarea copiilor din zonele defavorizate ale Terrei. Este membra a "FIG Foundation", o prestigioasa fundatie ce are ca scop sprijinirea fostelor gimnaste care raman cu sechele dupa terminarea carierei. De asemenea, Nadia a participat la actiuni cu scop umanitar. Astfel, ea a promovat, intre altele, campania internationala de lupta impotriva cancerului la san si a sprijinit apoi o competitie de mare anvergura, "Special Olympics", raspandita in lumea larga si rezervata persoanelor cu handicap.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ala80
post Oct 14 2006, 10:34 PM
Post #10


Oli, Popeye's babe
*******

Group: Membru de Onoare
Posts: 4,290
Joined: 7-February 06
From: Bucuresti
Member No.: 194



Miruna Coca-Cozma
(IMG:http://i40.photobucket.com/albums/e244/ala80/miruna.jpg)
La 21 de ani, Miruna si-a facut debutul in televiziune la Antena 1, unde a lucrat la Observator, emisiunea matinala si "Roata milionarilor". A continuat cu TVR, unde a prezentat "Karaoke Show", "Careul cu cinci asi" si Cerbul de Aur. In paralel, a lucrat la Radio Contact si Radio 21, unde a facut stiri, animatie si talk-show politic. A plecat din Romania in septembrie 1999, imediat dupa ce a absolvit cursurile de actorie la IATC, clasa profesorului Mircea Albulescu.
Romanca a devenit familiara elvetienilor si prin intermediul televiziunii nationale, TSR, unde, dupa mai multe proiecte temporare, a ajuns sa aiba o rubrica de cultura, in cadrul jurnalului de stiri de noapte. La inceputul acestui an, Miruna a fost promovata la principalul jurnal al zilei, de la 19:30, unde va continua cronica de cultura.
La 4 decembrie 2005 a lansat o colectie de nuvele in limba franceza - „Ma gare a moi" , la libraria „Rameau d’Or" din Geneva.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

2 Pages V   1 2 >
Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 11:48 PM