Printable Version of Topic

Posted by: aniitza2007 May 18 2007, 11:02 PM

Buna. Am si eu o mare problema. De circa 7 ani sufar de bulimie. Anul acesta mi-am luat inima in dinti si le-am marturisit parintilor mei despre boala mea. Am fost la un nutritionist si ea mi-a recomandat o dieta la fiecare 2 saptamani. Am inceput sa ma ingras in urma dietei si de aceea am renuntat la ea. Am crezut ca pot manca normal dar nu a fost asa. Astfel, am revenit la vechile obiceiuri. Si nu mai stiu ce sa fac. Sunt destul de speriata pt ca nutritionista mi-a spus ca de la bulimie se ajunge la cancer de plamani. Va rog ajutati-ma si pe mine. Spuneti-mi ce ar trebui sa fac. VA ROG.

Posted by: Fanny May 19 2007, 09:54 AM

parerea mea este ca ar trebui sa te adresezi unui psiholog care sa te ajute sa gasesti explicatia pentru care te refugiezi de probleme ... mancand. E adevarat ca un nutritionist te poate invata sa mananci sanatos, dar nu-ti ofera si consilierea psihologica de care ai nevoie pentru a depasi situatia.


povesteste-ne mai multe despre tine. poate te putem ajuta mai mult.

Posted by: divi2007 May 19 2007, 10:07 AM

tot asa zic si eu un psiholog poate foarte mult sa te ajute, nu e de glumit cu bulimia

Posted by: Fanny May 19 2007, 10:19 AM

am uitat sa mentionez... felicitari pentru ca ti-ai recunoscut public problema. e foarte important ca oamenii apropiati tie sa stie cu ce te confrunti si sa iti asigure suportul moral de care ai nevoie.
Stiu ca e a devenit un cliseu, dar ,,o problema recunoscuta, e pe jumatate rezolvata".

Posted by: Kitten May 20 2007, 03:33 PM

si eu ma bucur ca te-ai destainuit pe forumul nostru. eu as vrea sa inteleg exact de ce tip de eating disorder suferi tu. zici ca esti bulimica... dar in acelasi timp spui ca "ai revenit la vechile obicieuri". suferi cumva si de anorexie? intreb pentru ca este mare diferenta. adica a fi bulimic inseamna pur si simplu sa mananci fara control, cantitati mari de mancare, deseori pe ascuns, deseori atunci cand esti nervoasa (de asta sufar si eu din pacate si incerc sa ma controlez pe cat posibil)... si partea cu anorexia este ce urmeaza dupa: te simti vinovata pentru ceea ce ai facut, si incerci sa elimini prin diverse metode mancarea acumulata (fie prin sport, fie folosind laxative, fie provocand regurgitarea mancarii). mia exista si tipul de anorexie de care sufera persoanele care practica "postul" adica zile la rand nu mananca nimic, beau multe lichide, si cand mananca mananca sub 400 de calorii pe zi.
eu cred ca ma iubesc mult prea mult ca sa sufar vreodata de anorexie.
este foarte important sa rezolvam aceste probleme de alimentatie in cel mai scurt timp, indiferent care sunt ele. si eu m-am gandit sa apelez la un psiholog, dar din pacate la noi in tara sunt foarte putini specializati in acest domeniu, si nu toti cei care sunt sunt si buni. dar mai intai m-am hotarat sa incerc singura... si de cateva luni chiar am reusit. in sensul ca ma controlez sa nu mai mananc mult, si daca mananc mult, mananc doar fructe, legume. in rest mi-am creat o obisnuinta sa mananc la ore fixe, de regula carne cu salata, sa fac miscare regulat, si, cel mai important, sa nu mai fiu asa deprimata in legatura cu greutatea mea, sa ma gandesc tot timpul ca prim perseverenta voi reusi... si ca sunt si cazuri mai grave ca ale mele
asa ca, daca ne spui exact cu ce te confrunti, putem povesti pe aici si te putem ajuta

Posted by: aniitza2007 May 20 2007, 07:26 PM

Buna. Sunt Ana din nou. In primul rand, va multumesc ca ati raspuns la mesajul meu.

Despre mine ce as putea sa va zic. Problema asta a mea tampita cred ca a inceput din copilarie cand eram fff grasa (in clasa a 6-a ajunsesem la 70 kg). In clasa a 7-a am slabit dupa ce toata copilaria mi-am petrecut-o tinand diferite cure de slabire, diete s.a.m.d. Intr-o prima faza, am reusit sa ma mentin mancand legume multe, branzica, lactate , carne fiarta, fripta si tot asa. Dar aveam impresia ca ma ingrasam din orice mancam. Asa ca am inceput sa dau afara tot ce mancam. Si o feliuta de pepene, care nu are mai deloc calorii, de mancam aveam impresia ca m-am ingrasat. Si asa a inceput totul. Am vazut ca pot manca orice fara sa ma ingras si astfel am continuat sa vomit. Acum am ajuns la 52 de kg la 163. Faza este ca mie nu imi place sa fac sport si nu am tonus muscular, pielea mea nu este ferma si daca ma ingras putin am impresia ca curg pieile dupa mine.

Asa...dupa cum va ziceam...intr-o seara, anul acesta, am cautat pe net diverse chestii despre bulimie si m-am speriat destul de tare cand am vazut care pot fi consecintele. Si dupa cum v-am spus am apelat la un nutritionist. Si am tinut vreo 3 saptamani dieta prescrisa de ea. Dar m-am ingrasat putin si asa ca am renuntat la dieta. Am inceput sa mananc carnita fripta sau fiarta, ma rog, mancaruri usoare si care nu ingrasa. Nu mai mananc seara. Dar am zile cand nu ma pot abtine. Rezist o zi-doua, noua dar vine o zi cand oricat as vrea nu ma pot abtine si mananc dar nu mananc sa ma vada parintii mei, ciugulesc diverse chestii, mai ales dulciuri, astea sunt marea mea problema. De la mancare ma abtin dar la ducliuri chiar nu ma pot abtine. Si dulciurile ingrasa foarte mult. Si v-am zis alterneaza zilele cand mananc ca un om normal cu cele cand mananc dulciuri in special cat cuprinde. Asta se intampla mai ales cand sunt singura.

Cam astea sunt obiceiurile mele alimentare.

Va multumesc inca o data ca mi-ati raspuns si v-am pupat. :*

Posted by: fortelady May 20 2007, 08:01 PM

!
bine ai venit pe elady!
sfaturi... mai mult decat ce au zis fetele, nu pot sa dau-decat sa insist, combina vizitele la un nutritionist cu cele la un psiholog.

Posted by: Kitten May 20 2007, 10:35 PM

ma bucur ca ai dat mai multe detalii despre tine. este cam ce banuiam eu... nu este bulimie, ci este anorexie... de bulimie tin doar acele crize (in care mananci necontrolat), in engleza "binge". si este intr-adevar periculos. iar consecintele sunt infinite. si eu am citit foarte mult pe tema asta si sunt stupefiata cat de multa lume sufera de asa ceva, si mai ales ca sunt persoane care promoveaza stilul asta de viata.
ce este mai rau, este ca se moare din asta. nu cred ca este nevoie sa te mai sperii si eu, pentru ca evident ai realizat ca nu e bine sa continui asa.
vreau mai intai sa recunosc ca m-a tentat si pe mine sa fac asta. dar mi-e frica, dupa cum am scris mai sus, ma iubesc prea mult sa-mi fac asa ceva. vreau sa am copii, vreau sa nu fac osteoporoza la 40 de ani, vreau sa nu-mi cada dintii si unghiile, vreau sa nu fac insuficienta renala, nu vreau cancer esofagian si nu vreau sa ajung inchisa intr-un spital, cu tuburi in mine. iata de ce m-am informat zile intregi pe net ca sa gasesc cea mai buna metoda de a slabi fara sa-mi fac rau... ce-i drept, include si sport, pentu ca sportul este sanatos, chiar daca la noi in romania s-a cam dat la o parte.

ma rog, sa revin la subiect. problema de alimentatie cu care te confrunti este cauzata in primul rand de cruzimea regulilor societatii in care traim... de faptul ca vrei nu vrei, poti nu poti, trebuie sa arati bine, ca daca nu, nu esti acceptat, sau ai mai putine sanse. de aici porneste totul. de aici tinerii care sunt perfect normali incep sa se vada grasi, in comparatie cu imaginea perfecta promovata de mass-media. de aici, infinitatea de regimuri de slabire cu care suntem indopati in reviste, la televizor, pe forumuri, de parinti, de prieteni... regimiri care ne dezechilibreaza organismul, metabolismul si mai ales personalitatea.
vreau sa zic ca, din cauza ca tu te-ai chinuit atata timp cu regimuri care nu au dat rezultate (dupa parerea mea nici nu era nevoie de acele regimuri la o varsta asa frageda, pentru ca persoanele care sunt mai durdulii in copilarie, de regula slabesc in adolescenta, pe la 16-17 ani de la sine, fara sa faca vreun efort), metabolismul tau s-a dereglat (de-aia ai pofta de dulce, pentru ca pancreasul tau nu mai functioneaza normal). dar mai rau e ca (si in cazul meu), personalitatea si psihicul nostru este aiurea. adica, din cauza repetatelor privatiuni alimentare pe care le presupun sutele de regimuri pe care le-am tinut, apare o imensa frustrare, o stare depresiva continua, si alimentele interzise (de regula dulciuri, fast food, snacks-uri, patiserii - care, ca printr-o coincidenta, contin si multe E-uri care dau dependenta) sunt percepute de creierul nostru ca o recompensa. in momentul cand iti este foame, scade glicemia, hormonii o iau razna, si iti creaza o stare de nervozitate, depresie. daca ii dai corpului tau ceva care iti place tie (respectiv ceva care nu ai avut voie mult timp), dupa ce mananci alimantul respectiv, se elibereaza efedrine, apare o stare de relaxare, te simti bine... dar stii si tu ca asta nu dureaza decat un pic. pentru ca, de regula, vrei mai mult, sau nu te poti opri nicicum pana nu termini de mancat tot (ex. toata ciocolata, toata punga de chipsuri, etc). apoi, dupa putin tip, te apuca o anxietate, din cauza sentimentului de vinovatie. si incerci sa repari... sa remediezi situatia.
aici cred eu ca este problema. nu te mai simti vinovata!!! asta e, ai mancat o ciocolata, nu e capat de lume. nu trebuie sa te pedepsesti doar pentru ca mananci. sau nu trebuie sa te mai recompensezi cu mancare cand esti trista.
la fel, nu trebuie sa te apuce disperarea daca vei pune pe tine vreo 4 kile. daca incepi sa mananci normal, este evident ca vei pune un pic. dar daca mananci normal si sanatos, vei reusi sa pui chiar mai putin de atat, si sa te stabilizezi apoi in timp la greutatea dorita. e pacat ca nu vrei sa faci sport, te-ar ajuta, zic eu.

gata cu sfaturile. acum despre mine. eu am fost invers fata de tine. eu am fost pana la 20 de ani o slabanoaga. de fapt slabanoaga am fost pana la 16, apoi, de la 16 pana la 23 pot sa zic ca am avut un corp aproape perfect (1.72, 55-56 kg). cand eram slaba imi era rusine cu mine, pentru ca toata lumea facea misto, nu puteam sa port fusta pentru ca aveam picioarele ca mainile, nu aveam sani, nici fund . apoi s-a produs un dezechilibru, care a fost determinat de mai multe chestii in acelasi timp: m-am lasat de fumat (frustrare maaare), am luat anti-baby care nu au fost deloc potrivite, si am incheiat o relatie de 7 ani, la scurt timp dupa care m-am mutat de acasa cu noul prieten, mi-am schimbat jobul si stilul de viata. dezechilibru pe toate planurile, pe care nu am stiut sa-l gestionez. si m-am ingrasat pana la 80 de kile. dar nu am reusit sa opresc chestia asta pe parcurs, in principal din cauza crizelor de bulimie, care erau destul de dese, dar si din cauza comoditatii - nu am avut o constrangere care sa ma motiveze, pentru ca stiu ca prietenul meu ma iubeste si ma va iubi oricum.
de vreo 6 luni ma chinui si eu cu diete si sport, dar am avut si eu acele rabufniri ca si tine, dupa o anumita perioada cand reuseam sa slabesc 5 kile... apoi mancam mult si le puneam la loc foarte repede (pentru ca, am mai zis, eu nu dau afara, nu folosesc laxative, nu fac sport exagerat). acum, de vreo 2 luni, am reusit sa nu mai am episoade de bulimie nervoasa, sa ma controlez, pentru ca m-am impacat cu mine, am reusit sa-mi dau seama ce vreau exact, cine sunt eu de fapt, sa pun trecutul de-o parte si sa ma bucur de fiecare zi. mare parte din asta se datoreaza si prietenului meu. ideea e sa nu te constrangi. mai mananca in fiecare zi si cate ceva dulce. eu iau o ciocolata, mananc 2 bucatele si ii dau lui restul. asa stiu sigur ca nu ma tenteaza sa o mananc pe toata. si, cel mai important, trebuie sa ai preocupari variate. daca nu vrei sa faci un sport, mergi la cumparaturi (recompenseaza-te cu hainute, chestii care iti plac, carti, muzica, dvd-uri, cosmetice, etc). eu cand simt ca "ma apuca" o criza d-aia, consider ca nu mai exista bucataria... ma duc sa fac un dus, ma spal pe cap, imi fac ordine in dulap, imi fac unghiile, ma joc pe calc, spal rufe, orice..... daca chiar nu merge, rontai niste fructe si legume, mananc iaurt. si, cel mai important, nu mai cumpar ceea ce stiu ca ma face sa cedez. eu am avut mari probleme cu chipsurile si snacksurile, si cu cola. acum nu mai cumpar, nu ma mai opresc in dreptul lor nici macar o secunda. daca nu am in casa, nu au cum sa ma tenteze..... right?
cel mai important: te rog, nu mai da afara!!! cand te simti vinovata si ti-e frica sa nu te ingrasi, gasaste-ti repede ceva de facut, dar nu in baie. ia o carte, stai pe net si scrie-ne, iesi afara, joaca-te pe calculator, probeaza haine, fa curat, dormi, orice vrei tu. gandeste-te ca va veni o zi cand voei da afara si va iesi sange, vei da afara si iti vor cadea dinti, vei da afara si vei lesina in baie. nu merita cateva kile sa iti risti viata.
eu nu pretind ca sfaturile mele te vor scapa de probleme... vreau doarsa te conving sa nu mai dai afara, si sa nu mai fii asa speriata daca se intampla sa mai ai si crize de bulimie nervoasa. te sfatuiesc ca daca nu reusesti singura sa nu mai vomiti, sa cauti un psiholog care sa te ajute. oricat ar fi de greu, e bine si sa vorbesti cu ai tai. mananca cu ei, stai cu ei la masa... chiar daca ti se pare aiurea, te va ajurta. poate iti va salva viata

Posted by: divi2007 May 20 2007, 10:46 PM

kitten iti doresc multa sanatate numai cu ambitie si multa putere se reuseste si tu le ai

Posted by: aniitza2007 May 20 2007, 11:10 PM

Salut. Kitten. mersi mult pt sfaturile tale. De nu stiu cate ori am incercat sa fac lucrurile alea pe care mi le-ai zis dar crede-ma nu merge. In momentul in care mananc o bucatica de ciocolata mai vreau una si inca una si inca una si pe masura ce mananc nu ma mai pot opri. Crede-ma ca sunt disperata in momentul in care ma apuc sa mananc. Zici ca sunt posedata. Uneori si eu ma sperii de ceea ce pot face si de cat de disperata este nevoia de a manca.

In ceea ce-i priveste pe ai mei...ooooffff... situatia e atat de complicata. Crede-ma ca am vorbit cu ei cand am mers la nutritionist. Eu sunt singura la parinti si parinti mei sunt niste oameni nu stiu cum sa-ti zic. Nu cred ca exista oameni mai buni ca ei. Mereu am avut o relatie foarte frumoasa si ne-am spus orice. Mama cand a aflat a fost distrusa. Cand tineam dieta aceea ii venea sa planga cand manca la masa cu mine. Mereu ma intreaba daca mai vomit si eu ii spun ca nu. Pt ca nu pot sa-i dezamagesc. Nu vreau sa-i mai supar. Mereu imi spun ca de maine ma potolesc. Dar mainele asta se amana mereu. Si eu nu lucrez. Bani sa merg la un psiholog nu am decat daca mi-ar da ei. Asa ca nu stiu sunt intr-o situatie foarte aiurea.

Sincer tu esti de admirat pt vointa ta. Aveam si eu asa o vointa de fier si in general eu sunt o ambitioasa dar de cand am reusit sa slabesc in clasa a 7-a si de cand am descoperit aceasta "minunata" metoda de a ma mentine nu am mai putut niciodata da dovada de vointa in privinta mancarii si abtinerii de la mancare.

Si iarasi mie mi-e foarte teama sa nu fie deja pt tarziu si sa fiu deja bolnava (e vorba de cancerul esofagian mai ales) dar nu stiu cum as putea sa aflu si stau si traiesc cu frica-n san mereu. Am nopt cand ma culc plangand de frica si de disperare. Si a doua zi ma calmez cu obiceiurile mele tampite dar dupa 2-3 zile o iau de la capat.

Sincer, eu nu prea stiu ce sa fac si mi-e groaznic de teama. Eu sunt asa si o fire mai timida si nu am multi prieteni.De fapt nu am nici un iubit, nici o prietena care sa zic ca m-ar putea ajuta intr-adevar. Parintii mei sunt si parinti si prieteni si confidenti si tot. Ei sunt sensul vietii mele si sa-i dezamagesc asa la infinit nu pot.

Mai este si faza ca eu stau cu ei si ei sunt grasuni si mananca de toatesi mi-e pofta, mi se face pofta dar in acelasi timp nu le pot zice sa nu-si mai cumpere ca ar fi un gest foarte egoist din partea mea. Iar de abtinut uneori am o vointa nebuna si ma abtin. Imi pun prajitura in fata si nu o mananc dar alteori...

Nu stiu, ti-am zis am ajuns asa la disperare. Ca nu vreau sa mor sau sa patesc altceva, nu vreau sa-i mai supar pe ai mei dar nici nu stiu ce sa fac.

Oricum, mersi frumos ca ma asculti si ca te implici in problema mea. Inseamna mult ca macar ma mai descarc. Mersi mult de tot si multa bafta si tie in rezolvarea problemei.

Posted by: Kitten May 20 2007, 11:59 PM

imi pare rau ca treci prin asa ceva, dar mi se pare un lucru minunat ca ai parinti asa buni, si sunt si alaturi de tine. ar trebui sa le spui ca nu s-a rezolvat problema, sa le spui ca nu merge doar cu nutritionstul, si sa ii intrebi daca nu cred ca ar fi mai usor daca ai merge la psiholog o data pe saptamana, o data la doua saptamani. banuiesc ca iti este frica, te gandesti ca odata ajunsa in situatia de a merge la psiholog, nu vei mai putea sa ii minti, sa dai inapoi, va trebui sa renunti complet si te vei ingrasa. nu te gandi la asta!! gandeste-te ca daca vb cu ei si gasiti impreuna un psiholog ok, te vei descarca chiar mai mult decat vb cu noi aici pe forum, pentru ca iti va da si sfaturi avizate, te va ajuta in mod real. te va ajuta mai ales sa nu iti mai fie asa frica. nu cred ca ai fi deloc egoista, daca i-ai ruga ca o perioada pana reusesti sa te controlezi sa nu mai cumparati anumite chestii, cred ca le-ai face si lor un bine, sa manance mai sanatos. iti dai seama ca si mie imi e pofta cand vad oamenii ca mananca chestii care stiu ca mi-ar declansa mie un episod de bulimie, dar vb cu prietenul meu - l-am convins sa nu mai manance la fast-food (mergem fff rar, si daca mergem il trimit pe el sa cumpere si imi ia salata... dar ma lasa sa gust 1-2 cartofi prajiti daca imi ies ochii din cap ), si am facut-o si pe mama sa inteleaga ca nu mai vreau "bunatati". si la munca imi e greu... ca lumea comanda senvisuri de la fast-food... dar m-am invatat sa ies din birou... ma duc sa-mi pun o cafea pana mananca ei. si cand merg la cineva imi e greu, daca stam la masa, ca insista...
daca mananci putin si des (un mar, un covrig, un iaurt, o cafea) ai tot timpul stomacul ocupat si nu ti se mai face pofta.

stiu la ce te referi cand zici ca o iei razna cu mancarea, si nu te poti opri, si eu am patit asta de nenumarate ori, si acum mai simt uneori asta, dar ma gandesc ca imi fac rau, si ma opresc. asa am facut si cand m-am lasat de fumat (bine, acolo am avut si ajutorul prietenului, care s-a lasat si el si am fost impreuna 24 din 24, si era cu ochii pe mine ).
am avut momente cand, chiar daca nu era mai nimic de mancare in casa, mancam orice, mancam paine goala, paine cu mustar, mancam mancare rece direct din oala, pana terminam ultima bucatica, si abia apoi ma puteam culca linistita. daca nu era chiar nimic, coboram la chiosc in miezul noptii sa-mi iau chipsuri. dar m-am linistit pentru ca vreau sa redevin normala.
daca nu sunt cu el cand simt ca "ma apuca", sa-i pot da lui restul de ciocolata de exemplu, ma fortez si o arunc! pur si simplu o arunc la gunoi. gandeste-te ca e mai misto sa arunci o punga de bomboane direct in gunoi dupa ce ai gustat una-doua, decat sa le mananci pe toate si apoi sa te chinui sa le vomiti.... tot aruncate sunt.... trebuie sa ai intotdeauna la indemana, ori o punga de seminte, ori ceva fructe de rontait, ca sa iti calmezi nervii si sa nu te simti vinovata.
ma bucur ca ai abordat problema alor tai. si ma bucur ca realizezi cat de mult ii dezamagesti. pentru ca daca mai continui sa vomiti si te vei imbolnavi, gandeste-te ca ei se vor simti vinovati.... deja banuiesc ca se simt, isi reproseaza ca nu au facut destul. deci ei vor sa te ajute, dar daca tu nu le spui ce se intampla, degeaba vor....

cat despre vointa mea, eu va spun ca nu am aproape deloc... niciodata n-am avut. tocmai d-aia n-am reusit sa slabesc mai mult de 5 kile.... dar acum la mine nu e vorba de vointa... ma ajuta faptul ca am reusit sa trec peste unele chestii, si sa ma bucur de viata, sa imi dau seama ca eram intr-un cerc vicios care imi facea foarte mult rau. sunt constienta ca toata viata voi mai avea tentatii si posibil voi mai avea multe episoade de bagat in mine la nervi, dar stiu ca nu e un capat de lume si nu trebuie sa ma simt vinovata daca se intampla.... sper sa reusesc.

Posted by: aby Jul 19 2007, 06:43 PM

salut si eu am avut o problema cu cipsurile acum vreo 3-4 ani.trebuia sa ne mutam in alt apartament si pana il renovau noi am stat o perioada in centru.si eu eram la scoala pe undeva langa apartament si trebuia sa vin in centru in fiecare zi.si pentru ca nu-mi faceam de mancare(eram in a8a parca si nu gateam singura)in ficare zi mancam ce apucam mai mult,adica cipsuri si fast food(vreo 2 cipsuri pe zi)si uite asa am ajuns sa vreau tot mai mult cips.acuma de ingrasat nu m-am prea ingrasat,dar era dependenta aia de cips.daca nu primeam cips intr-o zi eram prost dispusa si altele,cum primeam cips gata nu mai era nici o problema.si tot asa pana intr-o zi cand mi s-a facut rau si era sa ma interneze in spital(eu is ff fricoasa d spitale si chestiii),dar m-am rugat de doctorita sa nu ma interneze ca o sa ma duc acasa si o sa mananc(nu puteam sa mananc nimik normal pentru ca-mi era greata).si sincer vreo luna doua am mancat doar cartofi si morcovi fierti si alte''bunatati''dinastea.la inceput timp de trei saptamani nici fructe sau lactate nu aveam voie.a fost o perioada foarte groaznica.cipsurile iti pot face mult rau.de atunci nu am mai mancat asa.bine mai am si eu perioade cand sa zik mananc cipsuri.mamanc azi si maine si apoi gata...nu mai vreau sa mai trec odata prin ce am trecut.acum nu mai am probleme si sincer va sfatuiesc sa nu o luati tare cu cipsurile!!!!

Posted by: anna33 Mar 29 2011, 02:01 PM

buna anitza buna kitty am vzt discutia voastra
si eu sunt bulimik aprox 2 ani
parintii mei sunt terminati...nu stiu ce sa-mi mai faca
am reusit s ma las la un mom dat din cauza ca aveam prbl cu menstruatia odata nu mi-a venit aproape 1 an...
tinand cont k ssunt l lic ink...
acum am inceput iar pt k am luat 3 kg in plus si nujt cum s mai scap d ele am incercat si prin sport si degeaba...
da stiu nu sunt multe 3 kg dar nu suport ma simt eu urata grasa ...etc
anitza te inteleg perfect ma regasesc in fiecare cuvintel al tau...despre bulimie
de azi incerc sa nu mai fac asta
incearca sa te abtii...asa fac si eu. incearca s ai 2 mese pe zi. uite prgr meu
dimi o felie d paine cu branzik si poti s mai adaugi un ou fiert apoi o cana d ceai sau lapte
iar l pranz un sg fel d mncare o ciorbita sau mancarik.
si pana a2-a zi nimic
eu spre ex mi-e frik si s consum apa...stiu k apa e f buna dar asa sunt eu simt k ma ingrasa si simt nev s-o vomit si p ata...d aceea beau strict cand mi-e sete....

Posted by: Valentina30 Mar 29 2011, 02:26 PM

anna, eu nu inteleg nimic din ce-i scris. Poti sa transcrii in romana?

Posted by: emman Jul 6 2011, 01:43 PM

Buna,sufar si eu de bulimie si incerc sa ma las dar atunci cand sunt nervoasa nu ma pot abtine sau cand sunt stresata
Nu stiu ce sa fac...nu vomit cateva zile apoi iar ma apuc...vreau sa vb cu cineva care intelege si care vrea sa se lase ca sa ne incurajam una pe cealalta.Sotul meu stie dar el intelege cat se poate omeneste pentru ca nnu e in pielea mea...si dfe aceea m-am incris pe acest forum sa pot vb cu persoane cu aceeasi problema...Vreau sa ma fac bine!

Posted by: rami Aug 27 2011, 07:35 PM

Buna, fetelor! Am cautat pe google niste informatii despre bulimie, in legatura cu o stire despre printesa Diana si asa am dat peste voi. Recunosc ca si eu am avut niste elemente in comun cu voi, de aceea nici nu stiu daca am fost "normala" sau am suferit putin de bulimie.

Anna, am avut aceleasi simptome ca tine pana acum cativa ani, adica: am tinut o dieta pe la 18 ani si de atunci stomacul mi s-a micsorat. Nu eram grasa, dar asa ma vedeam eu. Ceilalti erau surprinsi cand auzeau ca sunt la cura. Nu beam apa pentru ca simteam ca ma ingrasam. Nu era gresit, dar dupa o vreme organismul meu s-a invatat cu apa si nu mai prindeam in greutate. Nu mai mancam la o masa cat mananc acum la doua, dar ma cantaream de zeci de ori pe zi. Nu reuseam sa imi controlez mesele decat cu ajutorul cantarului, insa si asa, ma ingrasam o data la 2 zile, a 3-a zi nu mancam aproape nimic si tot asa.

A venit o zi in care m-am mutat cu prietenul meu si stilul meu de viata s-a schimbat. Inainte, cand locuiam cu parintii, faceam ce vroiam, adica mancam cand vroiam si nu mancam odata cu parintii. Fiecare mancam separat. Asa ca oricat de dezordonata eram cu mesele, tot imi puteam mentine silueta. Odata mutata cu prietenul, am inceput sa mancam mereu impreuna, si cea mai mare greseala a fost ca imi puneam aproximativ aceeasi cantitate cat ii puneam lui ca sa nu il fac sa se simta aiurea daca termin mai devreme, mancam tot la fel de des ca el si tot asa. Nu pentru ca pofteam, ci pentru ca nu vroiam sa se simta prost. Se supara daca nu mancam odata cu el. Asa m-am ingrasat 10 kg in cateva luni.

In fine. Din cauza unei probleme de sanatate, a trebuit sa iau un tratament ce m-a ingrasat 20 kg in 2 saptamani cat am fost internata la spital. De atunci ma chinui sa slabesc. De ceva vreme am gasit pe internet un regim de slabire pe care cineva il urmase si slabise 13 kg in 2 luni. Era vorba sa mananci numai carne timp de 2 saptamani pentru inceput, fiarta sau la gratar, de porc sau de pui. Numai ca dupa 3 zile mi s-a facut foarte rau. Am devenit agitata la inceput, pe urma am avut greturi, dureri de cap, ameteli, mi se slabise vederea, tremuram si imi venea foarte rau sa vomit. Simteam ca pic din picioare. Sotul s-a ingrijorat si mi-a adus o ciocolatica mica. Mi-am revenit putin, dupa care el mi-a spus ca este foarte ingrijorat si ca prefera sa ma vada plinuta decat sa mi se intample ceva, ca nu stie ce s-ar face fara mine.

Nu a durat mult, adica doar o zi-doua, si a picat in depresie, suparat ca isi facuse sperante ca o sa slabesc (imi spunea ca atunci cand eram slaba, eram asa de frumoasa ca se intreba ce caut eu cu el, de ce l-am ales, ca eram o aparitie superba etc). Adevarul este ca, cu acea dieta slabisem 3 kg in 3 zile. Foarte mult. De aceea mi s-a si facut rau. De atunci de fiecare data cand sar peste o masa, mi se face rau. Imi scade glicemia, dar sotul nu ma intelege. Crede ca nu am vointa. Eu am vointa, imi doresc sa slabesc, dar nu vreau sa mor. M-am gandit ca daca nu pot slabi, macar sa ma linistesc moral si sa ma simt bine in pielea mea, dar cand il vad asa, nu stiu ce sa fac.

Voi ce sfaturi imi puteti da, fetelor?

Posted by: bebe_maria Aug 27 2011, 08:27 PM

Rami de ce nu mergi la un nutritionist sa iti dea un regim de slabit potrivit organismului tau in loc sa le iei pe incercate? Mie cel putin mi se pare aiurea sa mananci doar carne, carnea e printre cele mai toxice alimente si nu cred ca avem nevoie de ea, putem suplimenta necesarul de proteine (s-asa carnea dupa gatit abia mai are proteine..) din alte alimente.
Mai iei medicamentele de la care te-ai ingrasat? Sport faci? Mai bine iti iei un abonament la pilates, aerobic, dans, vezi ce te atrage pe tine mai mult iar la mancare inacarca doar sa mananci mai sanatos, mai multe alimente neprelucrate, mai multe legume, mai putina paine, fainoase, dulciuri.
Si mie imi scade glicemia cand nu mananc si devin iritabila, nervoasa deci stiu ce neplacut este.
Daca iti place ciocolata, cea mai buna este cea amaruie, iti da senzatie de satietate mai repede si iti face si bine (antioxidanti), ingrasa cel mai putin.
Cea mai trista parte insa mi se pare atitudinea sotului tau, se pare ca iubeste mai mult fizicul decat persoana ta... mie asta mi-ar da de gandit. Acum nu zic sa ne neglijam, sa ne ingrasam cat cuprinde si sa fim nepasatoare cand vine vb de aspectul fizic dar avand in vedere ce probleme ai tu ar trebui sa fie mult mai intelegator, sa te incurajeze si sustina cu fapte
Cum mancai tu o portie ca a lui sa mearga si el cu tine la un sport de ex sau sa tina si el regim cu tine.

Posted by: rami Aug 27 2011, 08:55 PM

- Maria, am incercat de toate: dans, pilates, aerobic, sport (am bicicleta si banda de alergat). Nimic nu a dat roade. De cand ma stiu, n-am dat niciun gram jos de la sport, chiar daca am sperat totusi. Sport am facut si impreuna.

- Regimul de care spuneam a fost indicat chiar de un nutritionist. Si nu este singurul care spune ca se poate slabi cu carne. Exemplul sunt eu. Chiar daca n-am putut tine regimul mai mult de 3 zile, am slabit totusi 1 kg / zi. Doar ca n-am rezistat eu. Intr-adevar, mineralele dispar la carnea gatita. De obicei mananc salate, legume si fructe. Nu mai sunt obisnuita sa mananc multa carne ca pe vremuri.

- In privinta sotului… El ma iubeste. Am fost grav bolnava si el a venit fara masina, fara nimic in fiecare zi la mine, chiar daca ma ingrasam pe zi ce trecea, si statea cu orele.

- Nu mai iau tratamentul respectiv.

Totusi, ar trebui sa merg la un nutritionist pentru ca regimul trebuie personalizat, stiu. Numai ca o consultatie costa cateva milioane, fara sa mai calculam regimul propriu-zis, si am zis sa ne scutim de niste cheltuieli in plus deoarece, dupa cum stim cu totii, banii nu cad din cer.

Posted by: bebe_maria Aug 28 2011, 09:15 PM

Atunci incearca sa mananci putin dar des si sa incluzi cat mai multe alimente in forma cruda. Nu sta sa ti se faca foame, mai bine mananci portii mici de 6 ori pe zi decat 3 mese copioase. Daca organismul tau primeste mesajul ca este hranit bine mereu nu mai asimileaza decat strictul necesar. Fa-ti un program singura, cauta pe net informatii, ti le-as da cu drag eu dar nu le stiu chiar asa de bine, m-a interesat si pe mine si am studiat la un moment dat insa nu imi amintesc tot.
Cauta informatii despre regimul disociat, e un mod de viata mai sanatos in care invatam in ce fel sa combinam alimentele incat sa obtinem maximul dorit adica hrana sanatoasa, kg cat mai putine si sanatate O prietea de-a mamei a slabit doar schimband modul de a combina alimentele. De ex carne cu cartofi sau paine e big no no. Studiaza, fa-ti un plan, fa-ti provizii si apoi apuca-te serios de treaba
Fa-ti listute, pune-le pe frigider, in bucatarie, unde ti-e usor sa le vezi.
Pune poze cu tine in forma fizica mai buna ca sa te mentii motivata.
Pot sa-ti dau si un exemplu de ce incercam eu sa mananc atunci cand eram mai harnica in ale slabitului , acum m-am cam lenevit iar.. ou fiert dimineata cu salata de rosii sau verdeturi, o felie de paine (daca poti paine integrala sau cu cat mai multe cereale), 2-3 bucatele de ciocolata amaruie; peste zi aveam la indemana nuci, fistic, migdale, edamame care e defapt soia in pastaie (asta imi dadea o stare de satietate si in acelasi timp avea f putine calorii si este plic de proteine si fibre, este excelent pt inima etc), la pranz ciorba de zarzavat/ supa sau un fel de mancare cu cat mai putin ulei, cu cat mai putine prajeli insa destul cat sa ma simt satula apoi spre seara iar snackuri din cruditati, struguri, o banana, seminte diverse (dovleac, floarea soarelui)
Ideea este ca mancand asa nu am suferit deloc de foame si am si slabit, din pacate sunt f pofticioasa si nu m-am tinut de el insa nu m-am ingrasat la loc decat poate 1/2kg (am slabit vreo 3), daca as pune mai mult de 1kg l-as relua imediat, e mai usor sa slabesti cand ai de dat jos doar cateva kg fata de mai multe.

Posted by: Cindy Sep 3 2011, 02:06 AM

Maria, apropo ca nu apucasem sa iti spun, mie mi se pare ca ai slabit foarte mult de acum 2 ani cand te vazusem, erai foarte slaba

Eu am apucaturi de bulimica, bineinteles fara partea de throw up, adica mai exact am de compulsive eating. Singura cale de rezolvare e sa nu mai am frigiderul plin, dulciuri prin preajma ca la un acces din asta necontrolat, golesc tot frigiderul si devorez 3 ciocolate in 2 minute E cam greu ca trebuie sa imi fac de mancare in fiecare zi, asa pe portii sa nu mananc toata oala (s-a intamplat de multe ori!) dar eu alta solutie nu am gasit...

Mie nu mi se pare deloc in regula dieta doar cu carne. Si ma indoiesc ca nu slabesti cu sport daca esti foarte consecventa! Daca faci sport, mai sunt bune si suplimentele l-carnitine care au rolul de a transforma grasimea in energie.

Posted by: bebe_maria Sep 3 2011, 04:39 AM

Merci Cindy, din pacate m-am ingrasat un pic de cand am venit , nu stiu ce sa fac, vin obosita seara si dau iama in toate , compulsive eater cred ca sunt si eu... si ca si tine, incerc sa nu mai cumpar cipsuri snacksuri si alte minuni insa al meu vrea gustari si cumpara el ...
Interesant ce zici tu de l-carnitine, stiam ca nivea cellulite contine substanta asta insa nu ma gandisem ca se poate lua si intern, o sa studiez un pic problema

Posted by: Cindy Sep 3 2011, 03:24 PM

Sa faci un research, o sa citesti o gramada de informatii pozitive. Din experienta mea cu l-carnitine -am luat insa doar o luna, in ultima luna de sala, iunie adica - am ramas foarte impresionanta ca aveam considerabil mult mai multa energie la sala. Adica eu de obicei, sa o zic pe romaneste, sunt cam mototoala dar cu asta parca eram pe ecxes de cofeina, dar in sensul bun. Studiile spun ca ajuta la arderea grasimilor per se, nu stiu daca am slabit, dar doar faptul ca imi crestea performanta, pe mine ma ajuta. De fapt eu vreau mai mult sa ma tonific...o sa incep sa iau iar de acum, ca am reinceput sala.

Da, e greu sa tii o dieta cu un barbat acasa. Oricum eu mananc mult mai mult ca alte femei si prietenul mea era asa mandru tot timpul de "my healthy appetite" si ma lauda la toata lumea Foarte funny!

Posted by: mincu Sep 6 2011, 11:52 AM

[/quote]incearca sa te abtii...asa fac si eu. incearca s ai 2 mese pe zi. uite prgr meu
dimi o felie d paine cu branzik si poti s mai adaugi un ou fiert apoi o cana d ceai sau lapte
iar l pranz un sg fel d mncare o ciorbita sau mancarik.
si pana a2-a zi nimic
eu spre ex mi-e frik si s consum apa...stiu k apa e f buna dar asa sunt eu simt k ma ingrasa si simt nev s-o vomit si p ata...d aceea beau strict cand mi-e sete....
[/quote]

nu e deloc un sfat bun, asta cu doua mese pe zi. daca faci asta o sa ti iasa cateva zile, o saptamana, dupa care o sa fii moarta de foame si o sa revii cu atat mai rau. deci asta cu infometatul chiar e un sfat foarte prost pentru un bulimic, pentru ca atrage si mai multa frustrare.

Si eu am ceva probleme cu mancatul compulsiv. Ceea ce pot sa va zic si eu, mai ales tie anitza, este ca disperarea asta e cel mai rau lucru dintre toate. Cand te chinuiesti sa faci ceva si te zbati si esti frustrata...e sigur ca n-o sa-ti iasa. Sau o sa-ti iasa putina vreme dupa care o sa revii, pentru ca nu tratezi problema de fond, tratezi doar "simptomele" si asta nu va duce nicaieri. Si cred ca simti si tu asta foarte bine.

De aceea, intaresc si eu sfatul cu psihologul, cred ca te va ajuta mult. Eu cred ca e absolut necesar sa vorbesti deschis cu parintii tai sa te ajute sa mergi la unul. Ceea ce faci tu acum, crezand ca-i protejezi...nu va va ajuta pe niciunul si te vei trezi cand va fi prea tarziu.

Dar primul si primul pas ce cred ca trebuie facut e sa mergi sa ti faci toate analizele ca sa nu mai stai cu frica in san si sa dormi linistita noaptea. Odata ce vei sti ca nu ai nimic, te poti duce cu sufletul impacat la psiholog si, cu sprijinul parintilor tai, poti incepe sa lucrezi la tine. Serios, e pacat sa nu-ti traiesti viata asa cum iti doresti. Nu te autoexila, nu te pedepsi. Pune mana si acorda-ti primul ajutor!

Deci ordinea e asta: parinti, doctor si analize, psiholog. Succes!

Posted by: nadepsine Apr 18 2013, 09:30 PM

buna, si eu ma numesc Ana (sau Ana-Maria mai bine zis)
curand se fac 7 ani de cat am avut primul meu incident bulimic cand am vomitat o parte dintr-o masa care mi s-a parut prea multa.
incet incet a devenit un lucru periodic, de fiecare data cand mancam cu pofta necontrolata, ma consolam inainte "lasa ca vomit dupa".
Au fost si o serie de momente in care am vomitat la un timp mai indelungat si m-am ales cu arsuri pe gat.
Mancatul si vomitatul mi-au devenit leac pentru dureri de cap, si presiuni de diferite feluri.
Am devenit dependenta de endorfinele si dilatarea vaselor provocate de varsat.
Pot sa spun ca boala s-a instalat odata ca primele conflicte din familie si a proliferat incontinuu pana azi.
Conflictele nu ma implicau pe mine, ci pe parintii mei, care fac deja 4 ani de cand nu si-au mai vorbit si 3 de cand sunt divortati.
Eu intr-o luna si un pic voi avea 23 de ani. "Sunt mare" (adult adica) am trecut peste evenimente si ba chiar m-am documentat si redocumentat despre boala mea. Sunt constienta de riscuri, si de complicatii. Si mereu caut solutii in a ma controla. Dar sunt usor de descurajat. Nu gasesc alinare in parinti (tata si bunica) sau in iubit. Tata cand m-a prins cu fapta m-a rugat sa nu mai continui. Era ingrijorat dar nici el nu stie ce sa faca. Sincer nici nu stiu daca stie ca inca mai dau la rate. Nu as vrea sa isi mai faca griji si pentru alea, ca avem si asa destule griji si am avut si asa destule probleme pana in recent (inundatii de la vecini, vecini dificili, stress si anxietate, nervi si irascibilitate, DEPRESIE! etc) Bunica si asa este o persoana dificila si nenintelegatoare. In ultimii 2 ani de zile, pe langa stresul cu examene a trebuit sa fiu arbitru conflictual in casa. Sa impart capra cu varza ca fiul si mama (tata si bunica) nu reusesc sa aibe o discutie fara sa se contrazica nervos. Chiar si azi inclusiv. Nah, pai, ocupa-te de conciliera lor, mai am eu timp sa ma ocup de sanatatea psihica a mea? Eu nu am bani de mers la psihologi. Odata am fost, si asta doar ca sa imi spuna ca sunt apta de lucru.
Am studiat ce am studiat pe net, am facut si nutritie la scoala si mi-am analizat dieta reala cu una personalizata potrivita si am ajuns la concluzia ca este sanatatea mi-e in pericol si pot sa imi distrug corpul cu asta. La fel si cu ruptul cosurilor de pe brate si umeri ce le am. De fapt probabil ca nici nu sunt cosuri, sunt fire de par ce cresc in piele sau pori umflati si o conditie de carenta in vitamine. Si tot mi le rup, mai ales pe baza de stres. Nu-mi tai venele dar imi ciupilesc pielea. Ar putea foarte bine fi echivalentul. Mai lipseste sa fiu si schizofrenica si as putea merge la nebuni.

Ca sa mai potolesc nevoia de a goli stomacul prea plin, optam pentru ceai de ginseng sau orice ceai laxativ.
Mai nou imi displace raman cu scaune neeliminate mai mult de 2 zile, si daca se poate sa fie moi. De multe ori imi fac clisma numa ca sa imi simt intestinele libere.

Trebuie sa recunosc ca cu toate astea, am si o obsesie de silueta, dar cred cu tarie ca laxative si varsat nu ma slabesc.
Slabesc numai daca tin dieta corecta si fac miscare, si chiar ma simt bine dupa sport.

Dar nu am tot timpul chef de facut, sau ma simt somnoroasa, sau am chef de altceva.
Si da, sunt grasa. Nu obeza. Dar in ianuarie am avut chiar si 75 kg la 1 metru 57 (nu am mai avut pana acuma atata) am reusit sa ajung la 65kg luna asta
dar cu oboseala si obiceurile proaste si stresu ce ma inconjoara... am inceput sa pun cate 1kg 2kg.
si totusi mi-am propus sa nu mai am scuze si sa fiu perseverenta sa mai dau 10kg pana la vara ca sa am mult dorita silueta.


Cand am marturisit iubitului care ma tot batea la cap sa slabesc, ca eu sunt bulimica si asta este o piedica mare in slabitul meu, mi-a aruncat in fata un "du-te la psiholog, rezolva-ti, vindeca-te" rece si neimplicativ... imi da o stare generala de ... ma simt singura in treaba mea.
Asta este de cele mai multe ori concluzia care o trag si dupa caderi nervoase.
Culmea ca de multe ori simt ca nici macar nu pot plange intr-un colt singura sa ma descarc, fara sa nu fiu intrerupta sau deranjata sau luata la intrebari.

Am multe lucruri de care mi-e rusine, si care le tin in secret. Tot be baza de stress, si cand vomit, am unele momente de incontinenta. Chiar ieri am patit, si am stat cuminte si tacuta in baie, spalandu-mi chilotii la chiuveta. (de diabet nu sufar ca stau chiar bine cu glicemia)

Nu am bani de medici, si asta doar ca sa imi spuna ca sunt bolnava.
Nu vreau pastile, n-am nici 25 de ani, n-as vrea sa fiu dependenta de substante (mai mult decat sunt deja cu endorfinele mele)


In generala am fost batuta si umilita
in liceu am fost marginalizata (la final de liceu m-am autoizolat de fapt)
in facultate sunt retrasa si nu ies cu colegele
(ca nu beau, ca nu fumez, ca nu imi plac discotecile, ca n-am haine, ca n-am bani, ca n-am gusturile lor...)
Stiu ca problema e la mine si ca pana la urma eu trebuie sa o rezolv.
Dar simt ca mi-ar trebui o luna de "Concediu" undeva la tara unde singura preocupare ar fi ce sa fac azi de mancare
dar cine mi-ar da mie asa ceva daca nu am bani.

astept momentan sa termin faculta, sa iau diploma si sa ma angajez.
de vis ar fi in cercetare
de asteptat ar fi intr-o fabrica de lapte, carne sau panificatie.
de fapt: oriunde se poate.

Si nici atunci, nu o sa pot sa imi schimb traiul, locul si lumea cu care traiesc.

Cand am marturisit iubitului care ma tot batea la cap sa slabesc, ca eu sunt bulimica si asta este o piedica mare in slabitul meu, mi-a aruncat in fata un "du-te la psiholog, rezolva-ti, vindeca-te" rece si neimplicativ... imi da o stare generala de ... ma simt singura in treaba mea.
Asta este de cele mai multe ori concluzia care o trag si dupa caderi nervoase. Este si avantajul si dezavantajul meu.
De multe ori simt ca nici macar nu pot plange intr-un colt singura sa ma descarc, fara sa nu fiu intrerupta sau deranjata sau luata la intrebari.

Acuma, nu e lumea iad. Nu ma gandesc ca toti comploteaza sa ma sape sau eu stiu ce.
Dar nu pot relationa cu lumea bine, cum am zis , acasa intai trebe sa arbritez pe incapatanatii mei.

sunt trista, ca nu primesc sprijin de la persoanele de care sunt atasata, iar in lume ma simt alienata.

singurul lucru bun din toate probleme si bolile de care sufar, este ca niciodata nu am avut gand sinucigas.
viata o ai ca sa o traiesti, asa cum stii.
macar ca bulimia nu este o boala degenerativa ca alzeihmer, dementia sau schizofrenia.
E...oarecum ca reuma.

Am simtit nevoia sa ma destainui aici.
Sper ca nu a suparat pe nimeni asta (ar fi putin culmea)
imi inchei postarea aici

va urez multa sanatate sa aveti



PS: am citit putin marturisirile si destainurile celorlati. recunosc ca nu am pretentia ca sa imi fie acordata deplina atentie (de fapt sunt obijnuita sa fiu bagata in seama numai pe jumatate, cealalta parte din fraza de regula ajung sa o bombai in tacere, devenind doar asculator; nu-i placut, dar sunt obijnuita )
nu cred ca in cazul meu se mai poate scapa de boala, se poate tine sub control, si as putea face asta, odata ce trece sesiunea )

PSS:mi-ar placea sa pot marturisi mai usor la persoanele apropiate, fara sa fiu acoperita de o avalansa de prejudecati.
e obositor sa trebuiasca sa deschid chiar si cele mai nesemnificative subiecte sau sa explic "De ce am mers acolo, ce am facut acolo" si sa am grija sa nu judece gresit si preconceput, pana sa termin macar ce am avut de zis. Poate ca nu stiu sa ma impun...


PSSS: am stat putin sa aranjez ordinea gandurilor, dar si asa a iesit cam imprastiat si amanuntit in toate directiile

Posted by: Diana Apr 19 2013, 12:50 AM

Oh, draga de tine,prea multe ti-a fost sa duci pe umeri

Posted by: Teocris Apr 19 2013, 08:46 AM

Nadepsine
In primul rand, iti spun bine ai venit la noi!

Primul pas in rezolvarea unei probleme este recunoasterea ei si identificarea mijloacelor prin care o putem rezolva.
Este foarte bine ca vorbesti despre problemele tale, pentru ca asta inseamna ca le constientizezi, iar calea spre ameliorare sau chiar vindecare va fi mai lina
Observ ca nu gasesti intelegere si ajutor in persoanele apropiate tie, iar asta te descurajeaza si te impinge in depresie. Eu te rog insa sa nu abandonezi lupta si sa te gandesti la tine si la sanatatea ta. Daca iti face bine sa scrii aici tot ce te supara, te rog sa o faci! Nu te gandi ca superi pe cineva sau deranjezi Tine minte insa ca noi nu suntem de specialitate si sfaturile noastre nu sunt bazate pe experienta in domeniu sau pe studii stiitifice Vor fi doar vorbe bune care te vor ajuta in lupta ta de zi cu zi
Eu te-as indruma catre site-ul Scoala Mamelor, pentru ca acolo este o sectiune dedicata problemelor medicale ale femeii, unde vei gasi indrumare si sfaturi competente. Ei colaboreaza cu specialisti adevarati din diferite domenii si te pot indruma catre cabinete de profil care ofera servicii gratuite sau platite foarte putin.
Iti doresc o zi minunata draga mea!