IPB

Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topic
> Moartea lui Michael Jackson
Diana.
post Jun 26 2009, 09:26 AM
Post #1


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5





De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Michael Jackson
Imagine:Michael_Jackson_1984.jpg
Michael Jackson în 1984
Informaţii
Nume de naştere Michael Joseph Jackson
Născut 29 august, 1958 (1958-08-29)
Decedat iunie 25 2009 (50 ani)
Origine Gary, Indiana, Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
Genuri muzicale Pop, R&B, Rock, Soul
Ocupaţii Cântăreţ, compozitor, producător, aranjor, dansator, coregraf, actor, om de afaceri, bancher.
Instrument(e) Vocal, pian, chitară, instrumente de percuţie
Perioada de activitate 1967–2009
Etichetă Motown, Epic, Sony, The Michael Jackson Company, Inc.
Asociat cu alţi artişti The Jackson 5/The Jacksons
Site web personal MJSpace fanii îşi pot creea pagini personale MichaelJackson.com website oferit de Sony

Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958, d. 25 iunie 2009) a fost un celebru cântăreţ american de muzică pop, supranumit Regele muzicii pop.

Al şaptelea membru al familiei Jackson, Michael Jackson a debutat la vârsta de 11 ani ca membru al formaţiei The Jackson 5 şi şi-a început cariera solo în 1971, în timp ce era încă membru al grupului. Cunoscut ca şi „King of Pop” (Regele muzicii pop) în următorii ani, cinci dintre albumele sale solo au devenit cele mai vândute albume din întreaga lume: „Off the Wall” (1979), „Thriller” (1982), „Bad” (1987), „Dangerous” (1991 ) şi „HIStory” (1995).

La începutul anilor 1980, a devenit o figură dominantă în muzica de masă şi primul artist afro-american care a avut mare succes la MTV. Popularitatea videourilor lui difuzate la MTV, cum ar fi „Beat It”, „Billie Jean” şi „Thriller”, a transformat videourile muzicale într-o formă de artă distinctă şi un instrument de promovare, ajutând un canal relativ nou să câştige faimă. Videouri cum ar fi „Black or White” şi „Scream”, l-au menţinut pe Michael Jackson ca un element de bază la MTV în anii 1990.

Cu un scenariu de muzică şi clipuri video, Michael Jackson a popularizat o serie de tehnici de dans complicat fizic, cum ar fi robotul şi moonwalk-ul. Sunetul lui muzical distinctiv a influenţat numeroşi artişti hip hop, pop şi R&B contemporan.

Michael Jackson a adunat şi a donat milioane de dolari pentru scopuri de caritate prin intermediul turneului „Dangerous World Tour” şi a ajutat 39 de organizaţii de caritate.

Deşi a fost acuzat de pedofilie în 1993, ancheta penală a fost închisă din cauza lipsei de dovezi, Michael Jackson nefiind pus sub urmărire penală.

A fost căsătorit de două ori şi este tatăl a trei copii, provocând mai multe controverse în legătură cu creşterea lor.

În 2005, Michael Jackson a fost judecat şi găsit nevinovat de încă o acuzaţie de abuz sexual.

Unul dintre puţinii artişti care au fost incluşi în Rock and Roll Hall of Fame de două ori, Michael Jackson are mai multe recorduri omologate de Guinness World Records, inclusiv unul pentru „Thriller” ca cel mai vândut album din lume, 13 Premii Grammy, 13 single-uri numărul unu în cariera solo, (mai mult decât oricare alt artist de sex masculin în Hot 100 ERA) şi vânzarea a peste 750 milioane de unităţi în întreaga lume. A fost unul din idolii culturii de masă, timp de aproape patru decenii. A fost menţionat ca fiind unul dintre cei mai celebri bărbaţi.

Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuinţa sa.[1][2]

Michael Jackson a murit în urma unui stop cardiac


Starul pop Michael Jackson, de 51 de ani, a murit vineri dimineaţa, după ce a fost spitalizat la Los Angeles, în urma unui stop cardiac, informează CNN. Fratele cântăreţului, distrus de durere, a anunţat teribila veste. Artistul nu mai respira atunci când paramedicii au sosit la reşedinţa sa din Los Angeles. Aceştia l-au resuscitat înainte de a-l transporta la spital.
Celebrul cântăreţ, care a devenit faimos încă de la vârsta de 7 ani alături de fraţii săi cu formaţia The Jackson 5, a încântat generaţii întregi cu muzica sa exuberantă şi mişcările sale de dans. Cariera sa a fost una de excepţie, el debutând solo în 1971 în timp ce era încă un membru al grupului. A fost una dintre puţinele vedete introduse în Rock and Roll Hall of Fame de două ori, a primit 13 Premii Grammy. Jackson avea programat un turneu de revenire care cuprindea 50 de concerte ce urmau să fie susţinute la O2 Arena din Londra, începând cu 12 iulie anul acesta şi până în martie anul viitor. Toate biletele pentru show-urile sale se epuizaseră în doar câteva ore după punerea acestora în vânzare.

A murit Michael Jackson

Cristina Botezatu
Alexandra-Livia Dordea
Vineri, 26 Iunie 2009

Michael Jackson, ale cărui albume de mare succes, printre care "Off The Wall", "Thriller" sau "Bad", l-au făcut unul dintre cei mai populari artişti din toate timpurile, a decedat, ieri, la vârsta de 50 de ani, scrie CNN. Jackson a suferit un atac cardiac la reşedinţa sa din cartierul Holmby Hills din Los Angeles. Ştirea a traversat extrem de repede internetul
. Potrivit LA Times, medicii au pronunţat decesul după ce Jackson a fost transportat la centrul medical Ronald Reagan UCLA în comă, după un atac de cord. Aceeaşi sursă relatează că paramedicii au fost chemaţi la reşedinţa lui Michael Jackson la ora locală 12:26. În momentul în care au ajuns la faţa locului, cântăreţul nu mai respira.

Un purtător de cuvânt al centrului medical din LA a precizat că nu poate comenta sau confirma informaţia deoarece acest lucru ar încălca dreptul la confidenţialitate al pacientului. Fanii au început deja să se adune în faţa spitalului, în aşteptarea unor informaţii. La spital, au ajuns şi membrii familiei Jackson, care ar fi spus imediat după atacul de cord că "starea lui Michael este foarte proastă".

Artistul avea programat un maraton de 50 de spectacole, care urmau să se desfăşoare la Arena 02 din Londra, începând cu luna viitoare. Show-urile, pentru care au fost epuizate biletele, urmau să pună capăt pauzei de 12 ani în care nu a mai concertat.
La scurt timp aflarea veştii, au început să circule informaţii cu privire la posibilele cauze ale decesului. Una dintre ele face referire la abuzul de analgezice şi la stresul foarte mare la care starul era supus înaintea relansării ultimului său turneu mondial.

"De când am aflat, nu mă pot apri din plâns", declară Madonna pentru revista People. "L-am admirat întotdeauna pe Michael Jackson. Lumea a pierdut pe unul dintre cei mai mari cântăreţi, dar muzica lui va trăi pentru totdeauna! Sunt alături de cei trei copii ai lui şi alături de familie. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", spune îndurerată Madonna.

Surse din interiorul familiei au declarat pentru cotidianul britanic că artisul "avea dureri puternic ede spate pentru care lua în permanenţă medicamente, însă este cert că analgezicele au fost cele care i-au curmat viaţa". "Cu toţii i-am spus să renunţe la medicaţie şi să îşi continue turneul", adaugă aceeaşi sursă. Din păcate, starul a ignorat sfaturile medicilor şi ale apropiaţilor şi a continuat să ia medicamente pe bază de opiu, cum ar fi Dialudid. Potrivit familiei, dependenţa medicamentoasă a starului a devenit o adevărată problemă încă din 2005, când a fost deferit justiţiei sub acuzaţia de abuz de minori.

Quincy Jones- producătorul care s-a ocupat de primul album al lui Michael Jackson, "Off the Wall: "Sunt absolut devastat de această veste tragică şi neaşteptată. Nu am cuvinte să îmi exprim regretul că Michael ne-a fost luat încă atât de tânăr. Soarta ne-a adus unul lângă altul în "The Wizz" şi ne-a dat posibilitatea să dovedim de ce suntem în stare în anii '80. Acum, "Off the Wall", "Thriller" sau "Bad" pot fi auzite în fiecare colţ al lumii, în primul rând datorită talentului, graţiei, profesionalismului şi dedicaţiei de care a dat dovadă Michael. Astăzi, am pierdut un frate mai mic şi o parte a sufletului meu a plecat odată cu el".

Potrivit cotidianului Daily Mail, apropiaţii lui Michael nu au fost surprinşi de moartea acestuia şi au spus că "starea lui de sănătate tot mai precară era tot mai evidentă". Aceeaşi publicaţie titra în paginile sale, luna trecută, că "Jackson ducea o luptă intensă pentru a face faţă repetiţiilor pentru turneul de revenire care trebuia să aibă loc în iulie, la arena O2 din Londra".

"Am pierdut un geniu şi un adevărat ambasador nu numai al muzicii pop, ci al întregii muzici. A fost un model şi o sursă de inspiraţie pentru generaţii de artişti şi voi preţui întotdeauna momentele pe care le-am împărţit cu el pe scenă şi tot ceea ce am învăţat de la el în materie de muzică. Sunt alături de familie şi toţi cei apropiaţi", spune Justin Timberlake.

"Aşa cum niciodată nu va mai exista un al doilea Fred Astaire, Chuck Berry sau Elvis Presley, tot aşa nu va fi nimeni comparabil cu Michael Jackson. Talentul, unicitatea şi misterul de care era învăluit au făcut din el o legendă", a declarat regizorul Steven Spielberg pentru Hollywood Insider.

VIAŢA UNUI MEGASTAR

Michael Joseph Jackson s-a născut pe 29 august 1958, fiind al şaptelea membru al familiei Jackson, din nouă fraţi. A debutat la 11 ani, în formaţia "The Jackson 5". În 1971 şi-a lansat cariera solo, primele cinci albume ale sale devenind cele mai bine vândute din întreaga lume.

Michael Jackson a devenit în scurt timp un adevărat pionier, videoclipurile sale, la piese precum "Billie Jean" şi "Thriller" au dus muzica pop la un nou nivel. El a câştigat 13 premii Grammy.

Cântăreţul a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii. Prima dată cu fiica unei alte legende a muzicii, Elvis Presley, Lisa Marie, însă căsnicia a durat numai doi ani.

Mişcările sale de dans au fost imitate de milioane de fani din întreaga lume. Stilul său excentric i-a atras, însă, şi numeroase critici şi o poreclă deloc măgulitoare "Wacko Jacko".

În pofida controverselor în care a fost implicat, Michael Jackson şi-a păstrat titlul de regele muzicii pop.

„Este unul dintre cei mai mari oameni care au vizitat planeta noastră, adevăratul rege al muzicii pop, rock şi soul“, Elizabeth Taylor

„Michael, Michael, nu pleca, asta este ţara ta!“

Michael Jackson rămâne primul superstar care a venit să concerteze în România la apogeul carierei. Era 1 octombrie 1992. Ţara trăia haosul electoral. Pe 27 septembrie avusese loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Emil Constantinescu şi Ion Iliescu erau la balotaj. EVZ a prezentat pe larg concertul lui Michael (de promovare a albumului „Dangerous“), din care a făcut principalul eveniment al anului (a surclasat şi bătălia electorală!).

Mulţi dintre ei dormiseră la porţile stadionului. Cântăreţul american era, poate, cel mai iubit om de pe Terra în 1992. Iar concertul de la Bucureşti a fost fabulos. Spectatorii l-au întâmpinat cu dragoste pe Michael şi cu ură pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase. I-au huiduit atunci când organizatorii au avut proasta inspiraţie să le mulţumească „pentru condiţiile create“. România prooccidentală era pe stadion şi scanda „Michael, Michael, nu pleca, asta este ţara ta!“. (Andrei Crăciun)
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ciresica
post Jun 28 2009, 11:48 PM
Post #2


V.I.P.
*******

Group: Membru de Onoare
Posts: 4,449
Joined: 9-December 05
From: In livada
Member No.: 51



Eu am fost fana Michael cand eram micuta. E incredibil ca nu mai este printre noi. Sa-i fie tarana usoara!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Dixy
post Jun 29 2009, 08:30 PM
Post #3


Tratabil
**

Group: Tratabil
Posts: 120
Joined: 8-April 08
From: Constanta
Member No.: 3,654



Mda,a fost intr-adevar un fenomen.Imi plac piesele lui,chiar azi am cumparat de pe net.
Ce pot sa zic...si-a cam facut-o cu mana lui ! Dumnezeu sa-l ierte !
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post Aug 10 2009, 08:54 PM
Post #4


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Michael Jackson a fost înmormântat, la şapte săptămâni de la moartea sa


Michael Jackson a fost îngropat, în secret, la şapte săptămâni de la moartea sa, în cimitirul Forest Lawn din Los Angeles. Potrivit avocatul familiei, citat de presa britanică, ceremonia de înmormântare a megastarului a fost una intimă. În acelaşi timp, avocatul a ţinut să dezmintă informaţiile potrivit cărora un prieten al lui Michael, Mark Lester, ar fi tatăl biologic al lui Paris. Mark Lester, un fost actor britanic şi prieten apropiat al lui megastarului, cel pe care copiii îl ştiau drep naş, susţine că ar fi tatăl biologic al fetei. Bărbatul zice că acum 13 ani a donat spermă, la cererea artistului, după ce acesta i-a mărturisit că îşi doreşte copii.

Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post Aug 28 2009, 12:50 AM
Post #5


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



E oficial! Michael Jackson a fost ucis!
Medicii legisti au dat sentinta in cazul mortii lui Michael Jackson Misterul in cazul mortii lui Michael Jackson incepe sa se dezlege, dupa mai bine de doua luni de la deces. Ieri, medicii legisti au confirmat oficial faptul ca megastarul a fost ucis, iar anchetatorii il vor pune sub acuzare pe medicul personal al cantaretului, cardiologul Conrad Murray, cel care i-a administrat un anestezic foarte puternic megastarului.
In documentul eliberat de Institutul de Medicina legala din Los Angeles scrie clar ca in corpul lui Michael Jackson a fost gasita o doza mortala din puternicul anestezic Propofol, dar si alte calmante, care, combinate, i-ar fi cauzat decesul regelui muzicii pop. Astfel, in noaptea dinaintea mortii lui Michael, medicul i-a dat acestuia mai intai o pastila de Valium.
Si pentru ca starul nu reusea sa adoarma, Murray i-a administrat, intravenos, Lorazepam, iar apoi Midazolam, analgezice foarte puternice. La ora 10.40, la insistentele lui Michael Jackson, doctorul i-ar fi facut acestuia o injectie cu 25 de miligrame de Propofol (Diprivan). Dupa mai putin de doua ore, cardiologul si-a gasit pacientul fara suflare. Aceste date fac tot mai plauzibil scenariul politistilor, cum ca Murray ar fi criminalul, si au de gand sa-l acuze oficial pe acesta de moartea megastarului. Ei se bazeaza si pe dovezile stranse in urma perchezitiei facute in casa medicului. Aici, anchetatorii au gasit mai multe flacoane de calmante, pe care doctorul obisnuia sa i lea starului. Printre acestea se numara Tamsulosina, Temazepam, Clonazepam, Trazodonina si Tizanidina.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post Sep 1 2009, 11:02 AM
Post #6


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Michael "produce" 1,2 milioane de euro pe zi!!!
"Michael Jackson valoreaza mai mult mort decat viu", spunea dur, la scurt timp dupa disparitia megastarului, sora sa, LaToya Jackson. Si a avut perfecta dreptate.
In primele zile de la moartea megastarului, discurile lui au disparut de pe rafturi de parca abia ar fi fost lansate.

“Este o nebunie! Toata lumea cumpara orice are numele Michael Jackson: albume , postere, tricouri. Cel mai bine se vinde "Number Ones", apoi "Thriller" si "Off The Wall”, spunea la sfarsitul lunii iunie, Rico Sanchez, manager al unui mare magazin de specialitate.
Si oficialii site-ului amazon.com au anuntat ca, la cateva minute dupa anuntul decesului, au epuizat stocul de muzica Michael Jackson.
In doar cateva ore, albumele artistului au ocupat primele 15 locuri in topul celor mai bine vandute materiale discografice de pe acest site.
Pe prima pozitie s-a clasat, in mod deloc surprinzator, versiunea remasterizata a albumului "Thriller", editata cu ocazia celebrarii a 25 de ani de la lansare. Alte trei versiuni ale albumului "Thriller" s-au clasat pe locurile 12, 13 si 14. Pe locul al doilea s-a situat albumul din 1979, "Off the Wall", urmat, pe locul al treilea, de albumul "Bad", lansat in 1987.
Potrivit primelor estimari, in sase zile s-au incasat de pe urma mortii megastarului 10 milioane de lire sterline. Pe romaneste, tot ce tine de Michael a fost exploatat fara mila si fara regret. Mai ales detaliile legate de ultimele repetitii in vederea celor 50 de concerte programate la Londra.
Cum, inca de mic, artistul era fermecat de tot ce tinea de fantastic, intentiona sa le reaminteasca fanilor ca este un magician al scenei. Promitea un show ireal. Organizatorii turneului incearca acum sa isi scoata paguba cum pot. Cum ultima repetitie a fost filmata, va aparea probabil cat de curand si un DVD. Pe bani buni, fireste.

2,6 milioane de piese interpretate de Michael Jackson au fost vandute on-line in mai putin de o saptamana de la moartea sa! Niciun artist nu atinsese macar borna milionului de piese in format digital, intr-un asemenea timp.
Potrivit datelor furnizate de Nielsen SoundScan, cu 7 zile inainte de decesul artistului au fost vandute doar 48.000 de cantece ce-i apartineau. Diferenta este una dintre cele mai mari inregistrate in industria muzicii digitale!
In SUA, albumele lui Michael Jackson s-au vandut in aproape patru milioane de exemplare! Regele muzicii pop se afla in continuare in fruntea clasamentelor de gen, cu 114.284 de copii vandute.
Columbia Pictures a platit 60 de milioane de dolari pentru a folosi intr-un film imaginile de la ultimele repetitii ale megastarului. Iar familia lui Michael Jackson intentioneaza sa creeze un brand indestructibil, prin incheierea unor contracte exclusive de promovare si comercializare a produselor cu numele regelui muzicii pop, inclusiv haine si jucarii de plus, potrivit presei americane.
In total, dupa moartea sa, Michael Jackson a vandut de 80 de milioane de dolari, adica aproape 1,2 milioane de euro pe zi, potrivit avocatului John Branca, unul dintre administratorii averii megastarului.
Acesta le-a spus celor de la “New York Times” ca cifra ar putea fi mult mai mare, pentru ca nu include sumele rezultate din vanzarea de discuri falsificate, suveniruri, postere si descarcari ilegale de pe Internet.
De asemenea, se estimeaza ca, incepand din 2010, brand-ul Michael Jackson va produce intre 35 si 70 de milioane de euro pe an.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post Dec 23 2009, 04:51 PM
Post #7


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Documente secretele despre Michael Jackson, facute publice de FBI
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post Feb 9 2010, 04:33 PM
Post #8


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Conrad Murray, acuzat oficial de moartea lui Michael Jackson!
UPDATE: Potrivit TMZ.com, doctorul nu a mai asteptat ca politistii sa il ia de la domiciliu si sa il duca in fata judecatorilor, asa ca a venit singur sa se predea.
La tribunal au sosit mai intai rudele lui Michael, de la tatal Joe si mama Katherine, pana la surorile LaToya si Janet si fratii megastarului. Apoi, a venit si doctorul Murray.

Michael Jackson
Conrad Murray va pleda "nevinovat" la acuzatia care i se aduce in cazul Michael Jackson, adica cea de omor prin imprudenta, potrivit TMZ.com.
In actele de acuzare scrie ca Murray "l-a omorat impotriva legii, dar fara rea-vointa, pe Michael Joseph Jackson".
Doctorul a recunoscut ca el a fost cel care i-a administrat Propofol megastarului, dar probabil avocatii sai vor incerca sa dovedeasca faptul ca starea de sanatate a lui Michael era deja precara si ca nu administrarea acestui medicament a dus la moartea sa.
Daca va fi gasit vinovat, Murray risca in jur de 4 ani de inchisoare.
Fotografii si cameramanii s-au ingramadit inca de dimineata in fata cladirii Airport Court din Los Angeles, unde se presupunea ca va veni Murray.
Politia a adus la fata locului numeroase intariri, tocmai pentru ca se astepta ca presa sa fie prezenta, data fiind mediatizarea cazului. Un alt motiv a fost acela ca le era teama ca viata doctorului sa nu fie amenintata de fanii megastarului, care cred ca Murray a fost cel care l-a omorat pe Michael.
Desi acuzarea a cerut o cautiune de 300.000 de dolari, de 12 ori mai mare decat cea standard pentru un astfel de caz, judecatorul a decis ca ajung 75.000, si a stabilit o noua audiere pentru inceputul lunii aprilie. Deocamdata, Conrad Murray are interdictia de a parasi tara. El poate profesa in continuare, dar nu mai are voie sa prescrie sedative sau anestezice.
Potrivit site-ului TMZ, care citeaza un raport al Comisiei Medicilor din California depus ca proba la dosar, Murray ar fi actionat "cu nepasare, ignorandu-si pacientul", iar specialistii cer sa i se retraga licentei.
Doctorul Murray, cardiolog, a fost angajat ca doctor personal al megastarului anul trecut, in primavara, pe cand acesta isi pregatea concertele de revenire.
Murray a recunoscut politistilor ca era la resedinta lui Michael din Los Angeles in primele ore ale zilei de 25 iunie 2009. Incercase sa il ajute sa adoarma. I-a administrat cateva somnifere, iar spre dimineata megastarul a adormit. Doctorul spune ca a parasit "pentru maximum doua minute" camera lui Michael, iar la intoarcere "l-a gasit fara suflare". Au urmat momentele in care a fost chemata ambulanta, iar Murray a mers cu Michael pana la spitalul UCLA. Incercarile de resuscitare nu au dat rezultate, iar moartea a fost declarata la ora 2.26 PM.
Moartea lui Michael Jackson a fost considerata omucidere, ca urmare a unei combinatii de medicamente, in principal Propofol si Lorazepam.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Fast ReplyReply to this topicStart new topic
2 User(s) are reading this topic (2 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



Lo-Fi Version Time is now: 19th November 2019 - 12:33 AM