Stiri din economie, Stiri economice. Noutati din sectorul economic |
Stiri din economie, Stiri economice. Noutati din sectorul economic |
Nov 2 2009, 03:36 PM
Post
#1
|
|
Fondator eLady.ro Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 |
Impozitul minim a distrus firmele
Introducerea impozitului minim a adus pierderi de 100 de milioane de lei la bugetul de stat, prin generarea a 56.000 de şomeri, în urma închiderii a 26.000 de firme cu activitate, conform calculelor Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). „Potrivit unei evaluări a Comisiei Naţionale de Prognoză pe care ne-a prezentat-o Ministerul Finanţelor acum câteva zile, din cele 112.000 de firme care şi-au suspendat activitatea până în luna septembrie, 26.000 aveau activitate, iar restul nu mai erau active. 56.000 de salariaţi din cele 26.000 de firme şi-au pierdut locul de muncă“, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Florea Pârvu, Vicepreşedintele CNIPMMR. Potrivit calculelor realizate de acesta, s-a înregistrat o pierdere de 300 de milioane de lei în urma închiderii acestor firme din neîncasarea impozitelor la bugetul de stat. „Ministerul Finanţelor ne-a anunţat că impozitul minim a adus la buget venituri de 200 de milioane de lei. Deci, statul a pierdut, de fapt, 100 de milioane de lei prin introducerea acestui impozit. Impozitul este nefast pentru mediul economic şi credem că trebuie eliminat şi, chiar dacă va fi înlocuit cu impozitul forfetar, nu se va îndrepta situaţia. Impozitul forfetar va crea şi mai mare evaziune fiscală“, a precizat Pârvu. Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a menţionat că de la începutul anului peste 168.000 de firme şi-au suspendat activitatea din cauza crizei financiare, dar şi a impozitului minim. „Potrivit datelor ONRC, în perioada ianuarie - septembrie 2009, la nivelul întregii ţări, peste 168.000 de IMM şi-au suspendat activitatea din cauza crizei financiare, dar şi a impozitului minim“, a declarat Nicolescu. Situaţia IMM s-a înrăutăţit Potrivit unui studiu realizat de Consiliu, situaţia IMM în primul semestru este foarte nesatisfăcătoare. „Indicele intreprenorial pe semestrul I 2009, comparativ cu semestrul I 2008, indică o evoluţie foarte nesatisfăcătoare a mediului de afaceri şi a sectorului de IMM-uri. Niciodată de când realizăm aceste evaluări nu am mai înregistrat o aşa înrăutăţire. Peste 53% din firmele româneşti au înregistrat o scădere a afacerilor. Dacă economia Europei se redresează, noi suntem tot pe tobogan, iar acest lucru se întâmplă din cauza imobilismului guvernului care nu a implementat măsurile anticriză propuse de întreprinzători de la începutul anului. Din cele 27 de măsuri propuse, doar trei s-au implementat, pe când în Franţa s-au propus 38 şi s-au implementat 41“, a explicat Ovidiu Nicolescu. Desfiinţarea Ministerului pentru IMM este o greşeală gravă În acest context, reprezentanţii CNIPMMR consideră inoportună desfiinţarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, din cadrul cabinetului propus de premierul desemnat Lucian Croitoru. Potrivit propunerii lui Croitoru, Ministerul IMM-urilor a fost inclus în cadrul Ministerului Economiei. „Domeniul IMM-urilor are o importanţă foarte mare şi este cel mai afectat de efectele crizei financiare şi economice. Prin desfiinţarea ministerului nu se va rezolva problema miilor de firme care s-au închis în primele nouă luni ale anului, ci printr-un minister puternic, cu resurse mai multe. Este o greşeală strategică şi am trimis o scrisoare domnului Croitoru şi partidelor politice pentru rezolvarea acestei situaţii“, a declarat preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu. Pe de altă parte, preşedintele CNIPMMR a arătat că reprezentanţii patronatelor se vor întâlni mâine cu delegaţia FMI, care se află în România pentru a doua evaluare a acordului stand-by, căreia îi va cere, printre altele, eliminarea impozitului minim, menţinerea actualului nivel al fiscalităţii şi direcţionarea banilor din împrumut spre investiţii şi nu spre salariile bugetarilor. Potrivit datelor ONRC, în perioada ianuarie-septembrie 2009, la nivelul întregii ţări, 112.893 de societăţi comerciale şi-au suspendat activitatea, de 12 ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut, dizolvările voluntare au crescut cu 472%, iar radierile voluntare, în aceeaşi perioadă, au crescut cu 173%. „Statul a pierdut, de fapt, 100 de milioane de lei prin introducerea acestui impozit. Impozitul este nefast pentru mediul economic şi credem că trebuie eliminat, şi, chiar dacă va fi înlocuit cu impozitul forfetar, nu se va îndrepta situaţia. Impozitul forfetar va crea şi mai mare evaziune fiscală“. Florea Pârvu, vicepreşedintele CNIPMMR |
|
|
Jan 11 2010, 12:13 PM
Post
#2
|
|
Fondator eLady.ro Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 |
Guvernul vrea să desfiinţeze AVAS
Autoritatea ar putea fi comasată cu OPSPI sau ar putea fi înfiinţat un nou departament în cadrul Ministerului Economiei. Decizia finală va fi luată la următoarea şedinţă a executivului. Fie din cauza slabului randament pe care l-a dat anul trecut, fie din necesitatea unei aşa-zis mai bune gestionări a patrimoniului de stat, surse guvernamentale şi-au anunţat intenţia de a desfiinţa Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Variantele luate în calcul sunt fie comasarea Autorităţii cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) de la Ministerul Economiei, fie prin înfiinţarea unui nou departament în cadrul acestui minister. Variantele au fost analizate în şedinţa de miercuri a guvernului şi urmează să fie din nou discutate într-o proximă reuniune a cabinetului, au declarat surse guvernamentale. „Miniştrii au discutat desfiinţarea AVAS fie prin comasarea cu OPSPI, fie prin înfiinţarea unui departament în cadrul Ministerului Economiei, ceea ce ar implica modificarea legii de funcţionare a acestui minister. Au fost voci care au afirmat că nu este o idee bună, în condiţiile în care ţări europene şi-au creat anul trecut sau îşi înfiinţează instituţii pentru recuperarea creanţelor, în contextul crizei, iar Autoritatea are deja aceste atribuţii. Intenţia de desfiinţare a AVAS rămâne şi urmează ca o decizie finală să fie luată la viitoarea şedinţă de guvern“, au precizat sursele, amintind că OPSPI nu are în prezent atribuţii nici de postprivatizare şi nici de recuperare a creanţelor. Autoritatea reprezintă statul în peste 19.000 de procese AVAS încasează venituri în principal din privatizarea şi administrarea participaţiilor statului, precum şi din valorificarea de active bancare şi creanţe. Conform datelor instituţiei, AVAS reprezintă statul în aproape 19.000 de procese comerciale, care implică, printre altele, lichidări, recuperări de creanţe şi instituirea de penalizări pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, suma pe care ar putea-o recupera totalizând peste 250 de milioane de euro. AVAS monitorizează postprivatizare peste 10.000 de contracte, termenele finale pentru multe fiind intervalul 2015-2020, iar totalul debitorilor de la care are creanţe de recuperat este de peste 50.000. Portofoliul AVAS a fost extins, la sfârşitul anului 2006, cu 41 de companii, prin preluarea participaţiilor deţinute de Ministerul Economiei, prin OPSPI. La începutul anului 2009, executivul a decis însă ca OPSPI să fie transferat din nou, împreună cu firmele din portofoliu, la Ministerul Economiei, AVAS rămânând să gestioneze un portofoliu mult redus. |
|
|
Lo-Fi Version | Time is now: 28th April 2024 - 12:15 PM |
|