A fost o data... amintiri despre animalutele care ne-au umplut vietile, In Memoriam - Podul Curcubeului Options

[Diana.]

Ne umplu vietile si inimile.
Ne sint cei mai buni prieteni.
Nu ne inseala, nu ne vind, nu ne tradeaza.
Si cu siguranta, ne lasa multe amintiri.


Voi incepe eu... povestea e trista...

MINUNEA MEA A TINUT APROAPE 7 ANI...
Se mai foloseste inca expresia"suflet de ciine" pentru aceia dintre semenii nostri care au inima impietrita. O mare greseala...fiecare catel ,vagabond sau nu, ne dovedeste contrariul.Pentru a pleda cauza acestor creaturi ale Domnului, o sa va spun o poveste...o poveste adevarata.
...Ca orice copil singur la parinti,mi-am dorit intotdeauna un companion de joaca.Numai Bunul Dumnezeu stie de cite ori l-am rugat sa-mi insufleteasca jucaria preferata:un ursulet de plus,ros de timp si obosit de dragostea a vreo trei generatii de copii.
Apoi a urmat Azorel, primul catel, transportat in paradisul copilariei , la curte ,prietenul din vacante,dulaul latos pe care il consideram"fratiorul meu" .Prin curtea mamaitei a ajuns si Pripasel,suflet pribeag , cules din portul Galatiului si instalat, cu tot cu pureci,in noul lui camin.
In februarie 1995 s-a intimplat o minune. Ningea, era frig si atunci, zgribulita linga inima mea ,plapinda si mirata, EA mi-a adus caldura prieteniei si dragostei unui catel.Un catel numai al meu , pe care mi-l dorisem douazeci si doi de ani...
Micuta vietate a capatat numele de Judi.
Judi era mica, rotunjoara, ciocolatie si foarte sfioasa. Dupa ce mergea afara, se ducea singura la baie si astepta sa fie spalata pe labute si laudata pentru "harnicia" ei.Asa de cuminte si curata era, ca , nu de putine ori,daca uitam sa ii curatam piciorusele , biata catelusa se "auto-exila" in baie, asteptindu-ne; mi s-a intimplat sa o gasesc acolo, nemiscata, si dupa o jumatate de ora.
Mare ne-a fost surpriza cind a dovedit ca are calitati de "soprana"... Intr-o buna zi, televizorul mergea si Judi a inceput sa "cinte". De atunci, de cite ori i se spunea:"cinta mamei, Judicuta!" ,catelusa mea ridica capsorul si ncepea o "arie"-o adevarata artista care se respecta.
...Dar cite nu facea Judicutu... Ma certa cind ii spuneam ca-i urita, sau cind ma intorceam acasa.Si nu se mai dezlipea de mine.Venea la bucatarie dimineata,ca sa ne bem cafeluta;se aseza in fundulet si ne "ruga" cu labutele din fata sa-i facem loc in bratele noastre, se lipea de noi cind eram suparati sau bolnavi si ne "pupa"...Doamne, ce ne mai "pupa"...
Acum trei ani, in primavara, porumbeii ce-si aveau cuib in teiul din fata, si-au aruncat puiul jos:avea cioculetul strimb...
Parintii mei l-au adoptat , mama il hranea cu forta, poate-poate il va pune pe picioare.Judicut se trezea noaptea si se ducea sa-l verifice: se cocota pe marginea cutiei de pantofi care-i servea puiului de locuinta provizorie, se uiata la el, il mirosea si apoi se culca la loc: puiul era in siguranta.
Judi "cerea" la fereastra, de unde privea trecatorii si picotea sub razele soarelui...I
arna zburda prin zapada pina ii inghetau piciorusele ...
Era un catel tare linistit, cuminte, care nu a muscat pe nimeni, niciodata.
Catelul devenise al patrulea membru al familiei noastre si i se spunea "copilutul"...Numai ca intr-o buna zi, "copilutul" a primit o surioara. Cind am ajuns acasa la parinti, cu un nou "odor" in brate, nu pot sa va descriu ce s-a intimplat. Cea mai afectata a fost Judicuta : se pomenise cu un rival; un rival care o siciia , pentru ca Boni, nou-venita si jucausa nevoie-mare , o alerga tot timpul pe biata Judi, care nu pricepea in ruptul capului ce voia ghemul cret si neastimparat de la ea .
Pina la urma, ca un catel intelept ce era, a a acceptat-o pe Bonita... ba chiar a si pupat-o!
Pastele anului 2002 a fost o desfatare pentru mine; eram o "mamica" de catei fericita. Nimeni nu mai era ca mine;cind se asezau amindoua linga mine, una in stinga si una in dreapta, ma topeam pur si simplu : inimioarele fetelor mele bateau la unison tic-tacul dragostei.
Ultima data am vazut-o pe Judicuta pe 9 mai 2002.
Mi se terminase "vacanta" si plecam de ACASA. Judicuta a simtit ca plec, si , ca de obicei, a "intrat in priza".
Am mingiiat-o pe capusor, am incercat sa o linistesc, ea m-a "pupat" si eu i-am spus sa fie cuminte...de parca mai era nevoie...
Dupa citeva zile, mama m-a sunat si mi-a spus ca Judicuta s-a imbolnavit. A tremurat sufletul in mine. O presimtire sumbra mi-a cuprins inima, un presentiment din acelea care iti string stomacul.
SIMTEAM ca se va intimpla ceva rau, ceva iremediabil.
In acea perioada vorbeam acasa zilnic. Disperarea razbatea dincolo de sutele de kilometri,dincolo de cuvintele incurajatoare, le simteam lacrimile in glas parintilor mei, chiar daca imi spuneau ca totul va fi bine... Ne rugam toti pentru ea: si eu , si mama , si tata, si prietenii mei...pina si vecinii de scara...
Judi a fost dusa la tratament in fiecare zi, a fost hranita cu seringa, a fost ingrijita cu toata dragostea si atentia cuvenite unui adevarat membru al familiei.
Apoi mama a incercat sa ma pregateasca pentru ceea ce era mai rau;pe 1 iunie am vorbit iar acasa. Desi mi s-a spus ca bietul meu animalut avea prea putine sanse de supravietuire, n-am incercat sa sper nici o secunda. Am aprins candela dupa ce am vorbit cu mama, m-am asezat in genunchi si am implorat-o pe Sfinta Fecioara, am vorbit cu toti sfintii care mi-au trecut prin minte , am cersit salvarea catelului meu...Cind mi-am terminat rugaciunea, a sunat telefonul.Parintii mei plingeau in hohote.Tatal meu, fost cadru medical, a incercat din rasputeri sa o resusciteze...in zadar...
Judi se transformase in ingeras in timp ce eu imploram Cerului salvarea ei. Dumnezeu a chemat-o la El. Suferinta Judicutei luase sfirsit. Dupa zece zile de boala, tibetanul meu spaniel ajunsese dintr-un catel rotofei de sase kilograme, o umbra de un kilogram...
DE ATUNCI, CASA PARINTILOR MEI E GOALA.
Au trecut  ani de atunci; dar sentimentul crunt al vinovatiei ca nu am fost acolo atunci cind a fost bolnava, ca nu am luat-o in brate incercind sa-i transmit toata dragostea mea, ca nu am fost ACOLO si ca poate s-a simtit uitata si tradata de mine, acest sentiment nu ma va parasi niciodata, indiferent cita vreme va trece.

Sa ma ierte acei care cred ca raiul e rezervat in exclusivitate oamenilor.
Eu nu pot crede acest lucru.
Stiu ca Judy ma asteapta "dincolo" si dupa marea trecere, ne vom juca din nou impreuna si va adormi ca altadata, privindu-ma in ochi...



...Veti spune: o alta poveste trista a unui animalut.
Eu insa vreau sa va transmit ceva: ca-i multumesc Cerului pentru minunea pe care eu si familia mea am gasit-o intr-un inimioara de catel.

Cind atita dragoste poate incapea in niste trupsoare atit de mici, te intrebi cum de in unii oameni nu incape nici o picaturica.

Iar oamenilor care trec pe strada si lovesc bietele animale fara de stapin, ei bine, lor le pling de mila.

Nu vor avea niciodata privilegiul de a fi iubiti neconditionat, pina la capat , de un suflet curat.
(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy2.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/JudysiBony.jpg)

[blondina]

ce frumos..  :'(  Este ca o poveste...trista
Mi-a placut foarte mult cum ai povestit Diana  :-*

[capsunica23]

Eu am trait la tara la bunici, departe de casa , de parinti, de gradinita caci am fugit..
E si normal sa traiesc langa si cu animale...
Dar cum am fost mult mai legata de bunicul caruia i-am spus tata si inca ii spun, el avand cai i-am indragit ca si cum ei erau fratii mei..
Cred ca si vb noaptea si cred ca atunci cand ii bati ei stiu, ca si orice animale...ca doar si ei au suflet,,dar si cd esti bun cu ei stiu si ti se alatura..
Acum vb doar de cai ca desprea asta va fi povestea mea..

Eram mica , vreo 5 ani si eram in padure la taiat lemne cu tata pentru colectiv sau CAP cum era pe atunci,ma lua cu el de dimineata sa nu-i fie urat, si sa-i mai povestesc, sa cant, sa ma joc prin balti..ca doar eram copil inocent si hazliu, se bucura si el de prezenta mea, ca nu stia cat mai are de trait...
Nu eram aproape de sat, eram singuri in pustietate si intr-o secunda,Adina, iapa noastra a inceput sa necheze si sa bata din picor ca si cum ceva o deranja..
Am inceput sa vb cu ea sa ma duc s-o linistesc,dar din greseala m-a lovit in cap.Fiind mica de statura  eram fix sub botul ei...M-a trantit jos, si speriata a figit cu tot cu caruta..
Buni speriat a venit spre mine de frica sa nu ma fi calcat..dar eu plangeam nu de durere, ci ca Adina mea a fugit si nu o mai gasim..
Am plecat pe urmele carutii..pe un drum ingust ca in padure..si dupa mult timp si mers, am gasit numai caruta..
Am inceput si mai tare sa tip ca nu imi gaseam surioara, ca au furat-o..sau a murit..Ce stiam eu !!Vroiam sa fie lg mine...
Era o iapa de 25 ani,care a fost lg tata de cd era manz..si normal sa tii ca si la un copil,si cu timpul face parte din tine din familie...
Am plecat acasa sperand sa vina, sa se intoarca, si eu sa imi cer scuze ca ziua ii refuzasem ceva iarba buna..doar ca s-o aiba seara cd se duce la culcare...Astea sunt sentimentelesi gandurile mele de atunci care sunt vii si acum in minte..
Auzi sa imi cer scuze unui cal.....dar...asa era...
A II zi in zori era in fata portii,dormea sub nuc..ravasita, hamurile rupte, si langa ochi zgariata,rana,carne vie...Nu mai conta am pupat-o, mangaiat-o..ca si cum ar fi fost om,,,dar cd ma uitam in ochii ei parca incerca sa spuna de ce a fugit, ce a auzit..si mai presus de toate de ce m-a lovit...

cred ca toate animalutele stiu ce vb noi, ce simtim si stiu cand le daruim iubire si atenti asemeni unor oameni...Adina mea a murit acum 8 ani si am fost aproape lesinat acd am citit scisoarea de la bunici.Chiar au si ingropat-o undeva in vale, departe de sat..si cu prima ocazie la tara, am fost cu tata si i-am dus flori...O pastrez in suflet mereu pe surioara mea..

va multumesc ca a existat si asa un subiect , mi-am adus aminte cu drag si cu lacrimi in ochi despre ceva drag...

[Diana.]

Capsunico, frumoasa povestea ta... si tu esti singura la parinti?
Saraca Adina... cum s-a speriat ea... Si bunicii mei aveau cai, insa pe vremea aceea eu eram prea mica.. imi aduc aminte de unul singur... il chema Pasarel... s-a prapadit saracu` la o saptamina dupa ce a murit bunicu, parca a simtit ca nu mai are stapin...
Sa ne gindim din cind in cind la animalutele pe care le-am iubit si n-o sa le uitam...
Asa sint tot timpul cu noi, in inimile noastre...
Acum Adina alearga pe alte cimpuri inverzite cu Pasarel alaturi... si-s fericiti...

[capsunica23]

sa stii...poate se iubesc mai au si vreun pui... ::)  :P

DA sunt singura la parinti...cea mai mare prostie posibila..Multe din viata mea se leaga de faptul ca mi-am dorit sa mai am si eu pe cineva,cd au vr ei nu s-a putut cd am vrut eu era tarziu..ca mama si-a pierdut degetele de la mana stg si ...i-a fost prea greu cred...

l-am avut pe buni bunica si animalele dragi de la tare , care atunci cd a venit vremea sa vin la scoaa si de aici nu am mai fugit...mi s-a rupt ceva din mine..

[Meg]

sorin  :'(
(offtopic: te credeam mai tinerel.. :) )

iti admir curajul de a aduce fetita in casa FARA a da catelusa. gasesc o multime de mesaje p e net - dam pisica/catel,. motiv: bebe e pe drum. mi se pare o cruzime sa inlaturi animalul acela .. ca si cum ar fi o carpa sau o jucarie de care te-ai plictisit. au si ei suflete si sufera. nici eu nu am vrut sa dau pisica. si mai bine o iau cu mine la fac. decat sa o dau altcuiva.
felicitari!  :-*

[fortelady]

eu nu mi-as da animalele din casa pt ca  "vine bebe". au toate vaccinurile la zi, se pot face examene separate pt toxoplasmoza (parca asa se numeste boala aia) , sunt deparazitati regulat... sunt si ele parte din familie, cum sa le dau la o parte?in plus, cateii mei sunt extrem de toleranti - cel mare, Fredi, a acceptat fara probleme orice pisica in  curte (atat timp cat s-a prins ca e a noastra), cateii mici care au fost adoptati intre timp :pe Igor, ciobanescul german pe care a trebuit sa il eutanasiem pt ca era foarte foarte bolnav, fara sanse de recuperare- l-a vegheat non stop cat a fost bolnav, mergea si il lingea, avea grija de el, venea la noi scheunand "ce are fratiorul meu? de ce nu se face bine? "si a vrut sa il "rupa" pe doctor cand a venit la eutanasie; pe Tasa a adoptat-o instantaneu, mai mare dragul sa il vezi cu gagalicea dupa el - acum gagalicea e ditamai magareata, dar tot de el asculta - e foarte comic sa o vezi cum sta si se uita la el si cate gesturi si atitudini a invatat de la el (spalat pe fata cu labutele, comenzile simple, mersul cu stapanul pe strada; cand nu e sigura daca trebe sa latre sau nu o vad cum se uita la Fredi- daca el e linistit, se linisteste si ea; daca el e agitat, imediat o vad ca se schimba...); la randul ei - Tasha se joaca cu matzele din curte, le 'spala' - nu stiu cat de incantati sunt motanii dar nu reactioneaza urat -  alearga cu ele, 'vorbesc' -ea scheauna intr-un anumit fel, ei miorlaie a joaca... si nici unul nu e agresiv cu copiii, dimpotriva- sunt extrem de jucausi si de lipiciosi

[Diana.]

Si mai responsabili, Sorine, si mai responsabili...

Mi-ai mai trimis una de mult cu Banditu` si cu Shoco...
Banditu` era topit, Shoco ii pusese capul in poala si il privea... si Banditu` o mingiia... mai ai poza aceea ?

Daca nu te superi, o sa pun eu poza ... pentru mine asta e dragoste adevarata...
Nu te superi, o am de mai bine de un an... si nu renunt la ea. :(IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

(IMG:http://i35.photobucket.com/albums/d193/eladyphoto/dragosteadevarata.jpg)

[Meg]

fetelor.. nu mai pot de dorul pisicii meleee  :'( :'( :'( si pana cand iau alta mai trebuie sa treaca vreo 2 sapt  :'(

[Meg]

:-* Sorin. sunt foarte frumoase amandoua :) imi place pozele astea.
si nu fi trist  Luna inca traieste in sufletele voastre si asta e mare lucru. (IMG:http://www.smileyville.com/images/love/11_1_207.gif)