Problema de compatibilitate sau de adaptare?, Topic pornit de la Astrologie Options

[bebe_maria]

ANgel si MofNoRules intai va multumesc pentru ca v-ati facut timp sa-mi dati si mie niste sfaturi (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) .
In legatura cu testul acela, nu-s experta si de-asta nici n-am stiut cata munca presupune, am crezut ca e ceva la nivel general, asa cum spune despre mine cateva lucruri poate spune si despre noi doi impreuna. Altfel nici n-as mai fi intrebat (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) .

Angel sunt perfect constienta ca barbatii sunt construiti altfel, ca siguranta materiala este pentru ei o prioritate in a se simti bine in calitate de 'cap al familiei' si cred ca este un lucru bun si normal. Eu imi inteleg sotul, ma bucur ca este responsabil, ca vrea sa aiba grija de familia noastra dar asa cum ai spus tu as vrea sa ma inteleaga si el pe mine care nu sunt asa de usor adaptabila, eu cred ca e bine sa ai familia aproape si mereu am fost si sunt f apropiata de ai mei (acum si mai mult ca inainte simt asta, suntem norocosi sa ne avem unii pe altii si e pacat sa nu ne bucuram de lucrurile bune impreuna si sa ne sustinem cand sunt probleme), ca in tara asta nu ma regasesc deloc, ca in afara de partea materiala simt ca nu-mi poate oferi nimic. Vad atata imoralitate si atatia oameni atat de departe de lucrurile care conteaza cu adevarat in viata incat ma sperii; nu vreau sa devin asa, nu vreau ca copii mei sa creasca aici, nu avem prieteni care sa simta macar asa ca mine pt ca toti sau majoritatea care raman aici o fac doar pt bani, viata se limiteaza la cati bani fac si ce-si pot cumpara cum se pot distra cu banii aia. Atat.
Ar fi multe de spus pe tema asta, cred ca mi-ar lua ore intregi sa povestesc tot ce simt eu la adresa Americii.
Cai de mijloc am incercat sa gasim dar sotul ar fi vrut sa facem ca el mai mult decat asa cum vreau eu. Adica sa stam aici 10 ani si apoi sa venim in tara dar intre timp incepuse sa-si faca planuri de pensionare aici, plus ca daca facem un copil si el se integreaza aici o sa fie si mai greu sa ne intoarcem.
Cu venitul in tara lui si o data pe an i se pare o mare concesie, la mine e minim pentru a supravietui dorului.
Sunt aici de 2 ani si o sa mai stam inca vreo 2 pana iau eu cetatenia americana. Dar in fiecare zi simt mai mult ca nu e locul meu aici, ca ma indepartez de ceea ce conteaza, ca nu ma regasesc, ca mi-e dor de Dumnezeu (aici Biserica ortodoxa e o camera intr-o casa obisnuita, slujba dureaza maxim 1 ora, parintele incearca sa-si atraga enoriasii mai mult cu cafele de la Starbucks si de-ale gurii pentru ca asa cum spune si el, intr-o tara in care muncind ai casa masa haine si tot ce-ti mai doresti material e usor sa uiti de Dumnezeu pt ca de obicei problemele sunt cele care te intorc catre el, din pacate).
Eu il inteleg pe Florin ca visul lui a fost mereu sa ajunga in America si a reusit, a facut scoala, masterat aici si acum ii este greu sa renunte la toate astea. Dar si eu simt ca imi pierd identitatea aici si nu pot sa ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul 'of, tot aici sunt'. As vrea sa stiu ce anume depinde de mine, ce pot schimba pentru ca nu-mi dau seama cum pot eu imbunatati situatia. Nu as vrea sa venim in tara si sa il vad pe el nefericit si suferind cum sunt eu acum.
De-asta sunt asa nehotarata, nu stiu ce sa fac.

O sa incerc sa-i aduc pe ai mei aici in vizita, asta e urmatorul pas, poate apoi imi vin alte idei mai bune (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif) . Ma rog, daca li s-o da viza pentru ca si asta e ceva nesigur, in plus noi locuim intr-o garsoniera si nici nu ne permitem mai mult in viitorul apropiat daca vrem sa strangem un ban.

Si Vesta, nu cred ca sunt egocentrica, in relatia asta eu mereu am incercat sa ma dau dupa el, sa-i fei bine, am mers si am stat in locuri care mie imi displaceau profund doar pt ca acolo era casa lui, mi-am luat serviciul cu mine desi am iesit mai mult in paguba, am lucrat noaptea doar ca sa pot sa fiu cu el, mi-am facut tot programul asa incat sa ma pot dedica in primul rand relatiei noastre. Dar m-am trezit intr-o stituatie in care nu sunt fericita. Eu aveam job cu sperante mari de imbunatatie in tara, aveam familia mea, cei cativa prieteni imi inveseleau zilele grele, aveam zona mea de confort. Am lasat tot si am venit aici si m-am trezit ca ar trebui sa fiu recunoascatoare pt ca el m-a adus in America?! De parca in Romania eram cea mai nefericita fiinta. Adica nici n-am simtit ca efortul meu ar fi fost vreodata apreciat.

[Vesta]

Si Vesta, nu cred ca sunt egocentrica, in relatia asta eu mereu am incercat sa ma dau dupa el, sa-i fei bine, am mers si am stat in locuri care mie imi displaceau profund doar pt ca acolo era casa lui, mi-am luat serviciul cu mine desi am iesit mai mult in paguba, am lucrat noaptea doar ca sa pot sa fiu cu el, mi-am facut tot programul asa incat sa ma pot dedica in primul rand relatiei noastre. Dar m-am trezit intr-o stituatie in care nu sunt fericita. Eu aveam job cu sperante mari de imbunatatie in tara, aveam familia mea, cei cativa prieteni imi inveseleau zilele grele, aveam zona mea de confort. Am lasat tot si am venit aici si m-am trezit ca ar trebui sa fiu recunoascatoare pt ca el m-a adus in America?! De parca in Romania eram cea mai nefericita fiinta. Adica nici n-am simtit ca efortul meu ar fi fost vreodata apreciat.

Păi nu ai făcut bine că ai plecat cu nişte frustrări dupa tine şi eu m-am referit la situaţia de acum. Până la urmă tu trebuia să ştii că pleci acolo ca să fii cu el pentru ca asta îţi doreai TU cel mai mult. Cred că la momentul respectiv ai pus, nu pot să cred că nu ai făcut asta, in balanţă, ce laşi aici şi pentru ce te duci acolo. Pentru că tu nu te-ai dus acolo ca să-i faci lui un serviciu sau ca să ieşi "în profit", ci pur şi simplu, pentru că-l iubeai. Poate el se aştepta ca aşa să decurgă lucrurile. De-asta spuneam să priveşti lucrurile şi din punctul lui de vedere.
Ce a fost merită să fie analizat doar ca să-ţi dai seama dacă tu ai greşit cu ceva, în nici un caz pentru a face ACUM reproşuri lui, pentru că asta nu o să ajute în nici un fel relaţia voastră, ci dimpotrivă. Eu ţi-am vorbit ca şi copilului meu, dar sunt conştientă că totuşi fieare îşi duce crucea singur.
Trebuie să vezi ce faci de acum încolo, să ştii ce vrei, ca să vezi apoi ce ai de făcut: ori îl iubeşti şi vrei să-ţi salvezi căsnicia, la bine sau la rău; ori, dacă nu mai există dragoste, sau simţi chiar "ciudă" pe el că ţi-a înşelat aşteptările, încerci să-ţi revizuieşti planurile de viitor. Pentru că la 28 de ani, ai destul viitor în faţă şi nu trebuie să-ţi baţi joc de el.

[3A]

Bebe, scuze ca ma bag si eu in seama (IMG:style_emoticons/default/blush.gif)

In primul rand imi pare rau ca treci prin asa situatie... Dince spui tu reiese ca de fapt tu te-ai dus in America DOAR pentru sotul tau, si aia nu prea e bine.
Probabil ca tocmai de acolo ti se trag frustrarile de acum, ai dat prea mult de la tine, dar nu uita ca nu ti s-a impus nimic din ceea ce ai dat, ai dat doar pentru ca asa ai simtit tu. Tocmai d-aia nu prea are sens sa astepti ceva inapoi.
E adevarat ca daca dai, dai si nu primesti nimic, seaca "rezervorul".

Am inteles ca tu crezi in Dumnezeu si nu ti-ai gasit locul acolo, nu stiu in ce zona esti, dar eu am mai gasit pe net cateva manastiri f. faine in America. Si pe de alta parte pentru o perioada d-asta de tranzitie, poate ti-ar prinde bine sa citesti carti.
Eu la inceput, pana m-am adaptat aici, imi comandam la fiecare 4 luni vreo 4 carti online. Chit ca nu le citeam pe toate, ma simteam eu ca nu am pierdut legatura cu totul cu ce-mi fusese drag.

Oricum, continuand sa fii suparata nu-ti va ajuta la nimic...Respira adanc, si fa o lista:ce-ti place, ce nu-ti place, ce ai putea sa schimbi, si ce nu vrei sa schimbi, si poate iti vin niste idei, incotro sa te indrepti.

Numai bine si Doamne ajuta!

[angeldust]

Bebe eu te inteleg, am avut mai multi prieteni care au plecat in state si nu s-au putut adapta deloc la viata de acolo. Au plecat cu asteptari nerealiste si evident ca au ajuns nefericiti si plini de frustrari. Dar stiu si cativa ca sotul tau care au visat o viata intreaga State State State si acum ca si-au vazut visul cu ochii sunt fericiti acolo.
Uite, eu era amorezata intr-o vreme de un tip, care mi se parea mie la vremea respectiva "barbatul vietii" (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif) Toate bune si frumoase pana intr-o zi m-a anuntat (dupa doar vreo 2-3 luni de cand ne combinaseram (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif) ) ca a obtinut viza pt State, ca si-a gasit contract acolo si ca daca vreau repede repede sa ne casatorim sa ma ia cu el, ceva de genul asta. La care io "Hoooo baiete, da de unde ai tras tu concluzia ca eu vreau sa merg in State? Ca nu imi doresc nici pe departe". Si a fost de-a dreptul socat "Cum?? Sa nu vreau in State? Toata lumea vrea" (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif) Pt ca la fel, nu reusea sa vada situatia decat din punctul lui de vedere. Asa ca i-am facut vant, sa se duca linistit, desi era baiat f bun si mi-o parut rau oleacutza dupa el.


Ce vreau io sa zic, pe langa tot ce au zis fetele : daca stii tu in sufletul tau ca ai incercat, ca el nu e dispus la nici un compromis desi te vede ca te chinui, apai fata mea, fa cum iti zice sufletul si du-te acolo unde te trage sufletul. Ca daca ajungi o bucata de vreme sa te simti pe nicaieri, sa te apuce raul de la stomac cand te trezesti si vezi ca e tot acolo, apai astea or sa iti faca mult rau fizic si psihic. Posibil sa fie vorba si de o incompatibilitate de valori intre tine si sotul tau. Daca pentru tine valorile nr 1 sunt familia, bunastarea sufleteasca, prietenii, iar pentru el sunt : banii, cariera, chestiile materiale.....atunci in cazul asta o sa aveti cu siguranta mereu probleme. Dupa parera mea, un cuplu NU trebuie sa aiba nici interese comune, nici prieteni comuni, nici nimic din prostiile astea, INSA e absolut necesar sa traga amandoi in aceeasi directie. Ca daca unu trage hais is unu cea, apai numai parteneriat nu mai e ala.

La o adica, nu ar fi sfarsitul lumii sa admiteti amandoi ca va doriti drumuri mult prea diferite in viata si sa mergeti feicare pe al lui. E dureros insa daca va iubiti. Asa ca numai tu stii ce poti face,nu poate lua nimeni decizia in locul tau, dar vezi...pune bine in balanta (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

[scorpirescu]

Scorpirescu nu ar merge in State nici in vizita. hm. (ok, asta era pentru Anjel).
Bebe_maria, daca tu simti ca nu mai e bine acolo ... esti tanara, o poti lua de la capat oriunde si cu oricine vrea inima ta. Fie ca e el barbatul de acum, fie un altul, fie singura. Ideea e sa te impaci cu tine insuti si sa iti dai seama ce iti doresti.
Eu sunt de parere ca nu conteaza asa tare locul unde esti. Acasa e acolo unde e inima ta. Poti sa fii acasa si fericita si la capatul lumii la fel cum poti fi singura si amarata chiar cu parintii peste drum si prietenii in aceeasi scara cu tine.

[Cleo]

ce de fete destepte (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
facuram aici jurnalul lui bebe (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

am imprimat topicul sa-l citesc in drum spre casa. de la munca nu putui

Maria,

ati stat impreuna si inainte de casnicie? daca da, ce s-a schimbat sau agravat de-atunci?
daca nu, sa stii ca acomodarea cu cineva cu alte obiceiuri, ticuri, tabieturi cere timp indiferent cat de tare va iubiti
si-acum se naste intrebarea: va mai iubiti? (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
intre a iubi persoana si a iubi gandul ca iubesti pe cineva e mare distanta si numai tu stii cel mai bine ce-i in sufletul tau insa musai sa clarifici asta, pana nu te adancesti intr-o situatie pe care de fapt nu ti-o doresti

apoi, daca toate gesturile pe care le-ai facut pt barbatul cu care esti au fost un efort pe viitor nu le mai face sau balanseaza totul in asa fel incat sa vina firesc si fara atatea ganduri atasate.
barbatii nu gandesc ca noi, aproape devine lait motiv (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) si uneori (de multe ori) sa astepti ceva anume fara sa o spui e pierdere de timp, pt ca ei nu despica firul in 16 cum o facem noi, ba-l lasa intreg de cele mai multe ori si ca atare daca vrei ceva e absolut obligatoriu sa ceri.

acomodare intr-o alta lume atat de cosmopolita si diferita e iarasi un mare hop si cere timp.
sa stii ca si noua ne-a fost greu vreo 2-3 ani pana ne-a fost bine. Pt ca venim cu mentalitatea romaneasca intr-o lume diferita si se cunoaste. Lucruri perfect normale pt noi aici nu-s privite asa si invers. Nu intru in detalii (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

biserica: noi n-am calcat in biserica de aproape 2 ani. De ce: corul este alcatuit din persoane care nu stiu sa cante si totusi o fac si e atat de deranjant incat tot farmecul slujbei se pierde. Mie personal nu-mi lipseste pt ca nici in tara nu prea mergeam. Nu cred in ritualurile acelea insa cred in Dumnezeu asa cum il percep eu si Dumnezeu e in noi toti si nu-l pierzi nicicum chiar daca nu ai o biserica la care sa mergi. Aici preotii au uneori day job si printre picaturi mai fac cate-o slujba mai sfintesc cate o casa insa din donatiile (foarte limitate si mult discutate) ale enoriasilor nu au cum sa supravietuiasca deci harul lor, daca a existat vreodata, se pierde in tumultul si grijile unei vieti obisnuite si odata cu el si farmecul si rostul slujbei.

deci spun si eu ce s-a spus.
daca dragostea exista schimba ceva in stilul tau de perceptie a relatiei voastre, vorbeste cu sotul tau si gasiti solutii pt ca exista cu siguranta insa trebuie sa vi le doriti, asa cum zice si angel, amandoi hais sau amanadoi cea
trebuie sa-ti mai acorzi timp sa te acomodezi si trebuie sa incerci sa te adaptezi lumii aceleia pt ca este foarte diferita si asta privind inainte in viitor si nu inapoi, acolo nu mai e nimic de schimbat (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[Diana.]

Cleo, eu o cunosc pe bebe: Bebe are nevoie de biserica intr-un mod pe care doar cei care o frecventeaza il inteleg. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[bebe_maria]

Fetelor ce dragute sunteti ca incercati sa ma ajutati (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) (IMG:style_emoticons/default/indragostita.gif) , nu am vorbit de f mult timp atat de multe despre mine cu cineva. (IMG:style_emoticons/default/floricele.gif)

Vreau sa va spun cateva lucruri generale despre relatia noastra si apoi va raspund fiecareia, poate asa mi se mai aseaza si mie gandurile sau imi dau seama mai bine de ceea ce simt pentru ca asa cum spuneam la inceput nu sunt sigura de unde vine starea mea proasta, daca e vorba doar de incapacitatea mea de a ma adapta aici pt ca nu rezonez deloc cu meleagurile astea +dorul de ai mei sau e legata de realtie. Sau ambele.

L-am cunoscut pe sotul meu in cel mai prost moment din viata mea, cel in care am crezut ca o sa-mi pierd mama, fiinta fara de care si acum mi-e greu sa-mi imaginez viata. M-a sustinut, a fost alaturi de mine, m-a facut sa zambesc, a fost pansamentul meu pentru toata perioada aia groaznica. In plus self esteem-ul meu a fost mereu foarte jos, mereu am crezut ca nimeni n-o sa ma iubeasca cu bube si vergeturi, fara sani, cu fund mare, sentiment care mi-era oarecum intretinut si de colege de la scoala. In momentul in care a aparut el, am fost asa de recunoscatoare ca cineva se uita si la mine incat nu mi-am dorit decat sa ma iubeasca, restul nu conta eram dispusa sa fac eu orice altceva mai era nevoie. EL era in America, eu in Romania deci am corespondat pe net, relatia noastra a fost mereu pe messenger/telefon/scrisori decat concret fiind impreuna. Deci asta mi-a dat mie posibilitatea sa-mi imaginez tot ce e mai bun despre el si lui sa fie the best possbile self cele 4-56 ore pe care le vorbeam noi pe net o data la 2-3 zile. Eu m-am indragostit iremediabil de el si apoi, cand ne-am mutat impreuna pentru 2-3 luni cat venea el in tara, desi am inceput sa vad multe defecte care ma deranjau si ma faceau sa sufar nu am vrut sa renunt pt ca abia gasisem si eu pe cineva care sa ma vrea/iubeasca/accepte asa cum sunt. Nu spun ca nu au fost si ca nu sunt si o multime de parti bune. Dar au fost si lucruri pe care gandindu-ma la rece nu le-as fi acceptat in vecii vecilor. Cred ca de acolo mi se trag frustrarile de acum. Dupa 2-3 luni el pleca, nemultumirile se atenuau pt ca nu mai stateam non stop impreuna si ramanea doar iubirea si dorul. Asa am tinut-o vreo 4 ani, am visat ca o sa fim impreuna si o sa fie totul bine. Cam cu un an inainte de a primi viza lucrurile alea negative se accentuasera, ne certam mereu, cand vorbeam despre venitul in America nu paream sa cadem de acord, el vroia sa-mi iau job repede, chelnerita ce-o fi doar sa fac bani sa nu las presiunea asta doar pe el, eu vroiam timp sa ma adaptez si in plus nu vroiam (si nu vreau nici acum) sa fac ceva de care am fugit toata viata. Nu mi se parea drept ca el venit aici de 8 ani, cu scoala terminata sa nu poata gasi un job ok care sa ne permita macar pt o perioada sa fim in siguranta, pana imi gasesc si eu ceva care sa-mi placa macar putin (nu ma refer la cine stie ce job cu studii superioare, am fost mereu constienta ca aici trebuie sa o iau de la capat cu tot). ma rog, multe certuri m-au facut sa ma indoiesc de cat de buna e decizia de a veni aici insa el nu mai putea veni in tara deloc in urmatorii 2 ani, eram deja despartiti de 1 an juma, dupa toate planurile si visurile si serile in care adormeam plangand de dorul lui n-am putut sa renunt si sa nu vin aici sa incercam sa fim impreuna. Mi-am adus frustrarile si nemultumirile cu mine sperand ca le putem rezolva.
Viza mea a fost pe 3 luni deci noi in maxim 3 luni trebuia sa ne casatorim altfel ma trimiteau inapoi in Romania.
Din nou n-am putut sa renunt desi noi ne ciondaneam mai mult decat ne iubeam pt ca m-am gandit ca e perioada de acomodare de care ziceati si voi.
Deci am venit aici din motive putin gresite dar n-am stiut cum sa fac mai bine la momentul respectiv. N-am putut sa renunt dupa ce ma gandisem asa de mult la momentul in care o sa fim finally impreuna.
Problemele nu prea le-am rezolvat, s-au mai ivit si altele, pot sa spun ca abia acum s-au mai asezat lucrurile, relatia noastra cred ca s-a imbunatatit, simt ca ma pot baza cat de cat pe el (nu vroia sa faca absolut nimic in casa, vroia ca eu sa am si job si munca cea casnica, ca doar e de femeie, se miorlaia ca trebuie sa ma ia seara de la metrou cand vin dupa 9, ma rog nici nu vreau sa ma mai gandesc la probleme, asa cum imi zicea Vesta e bine sa readuc trecutul in prezent doar daca imi analizez mie greselile, asta si incerc sa fac acum), ne-am acceptat cat de cat diferentele, asta daca nu se iveste o situatie in care eu vreau sa o iau la stanga si el la dreapta (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) si iar ma apuca depresia ca nu ne potrivim si c-o sa ne luptam toata viata.

Da, eu am venit aici doar pentru sotul meu, altfel n-as fi facut un pas asa de dificil, sa-mi parasesc familia si tot ce mi-e drag si-mi da mie un echilibru intern.
Sunt in New York, sutn cateva Biserici, manastiri nu stiu ca ar fi dar nu reusesc sa regasesc sentimentul ala sfant de pace divina, de Dumnezeu cand intru in ele, nu stiu de ce (IMG:style_emoticons/default/sad.gif) . O prietena spunea ca n-am eu sufletul deschis, uite ca incerc, merg, ma rog si totusi nu reusesc.
De citit si eu citesc, mi-am adus cateva carti preferate cu mine tocmai pentru a ma refugia in ele cand mi-e mai dor.

Nu stiu daca am venit cu asteptari nerealiste aici, in ceea ce priveste serviciul am stiut mereu ca nu-mi da nimeni nimic aici doar pt ca am faculta in Romania, ca trebuie sa dovedesc ca pot sa fac ceva si apoi mi se da posibilitatea sa avansez.

Angel si sotul meu gandeste la fel, toata lumea vrea in America si cine nu vrea e nebun, inconstient etc (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
Ai punctat perfect prioritatile mele, nu ma sperie sa am bani putini, ma sperie sa nu am oamenii dragi langa mine, sa nu-l pot simti pe Dumnezeu. Pana la urma lucrurile se duc asa cum au venit, nu le iau cu mine. Stiu ca vorbesc idealist, ca trebuie sa si traiesti, e nevoie de bani dar nu pot lasa partea materiala sa hotarasca locul unde sunt..

Inca ceva, la inceput cand eram cu el, uitam de toti si de toate, era asa cum zice scorpirescu, nu conta unde sunt atata timp cat sunt cu el si ma pune pe ganduri, oare doar la inceput e asa, cat e indragosteala? Sau ar trebui sa fie si pe urma? (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif) Does this mean I love less?

Cleo cred ca lucrurile s-au imbunatatit intre noi, cred ca a primit o educatie fff defectuoasa acasa (sau n-a primit niciuna) in ceea ce priveste un cuplu, cum sa te comporti cu partenera ta de viata. la fel imi place sa cred ca si eu am reusit sa fiu mai deschisa si sa incerc sa privesc lucrurile si din punctul lui de vedere, sa nu mai despic firul in 4 (doar in 2) si sa nu mai fac caz de toate maruntisurile, sa nu mai stau bosumflata cand nu-mi convine ceva ci sa ma duc peste el sa vb pana gasim solutie.

Totusi daca atunci cand ma vede plangand zice ca s-a obisnuit sa ma vada asa si ca nu-l mai afecteaza sau cand sunt bolnava la fel imi raspunde, pe mine ma pune pe ganduri, unde-i iubirea lui daca asa repede nu-l mai impresionez? (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif) Eu am vazut-o pe mami bolnava 20 de ani si mereu am suferit cand ea suferea (acum compar dragostea mama-fiica cu cea dintr-un cuplu, nu stiu daca-i bine).

Exact ce spui tu despre efortul facut de mine care m-a lasat cu nemultumiri incerc sa nu-l mai fac acum (daca pot spune asa) adica daca fac ceva vreau sa fac fara sa astept ceva in schimb, sa fiu impacata cu mine sau daca e cazul sa primesc ceva in schimb (uneori chiar trebuie sa existe o reactie asemanatoare si din partea lui, nu?) sa spun imediat cum mi-as dori sa fie situatia respectiva si sa vad ce simte si el. Daca e ceva la care putem lucra sau nu.
N-am renuntat la 'lupta' inca mai caut solutii, atat in ceea ce priveste relatia cat si acomodarea aici.

Diana a zis tare bine, eu am nevoie sa merg la Biserica asa cum am nevoie de aer. Acolo il simt pe Dumnezeu cel mai bine, in casa lui, acolo ma linistesc, ma simt iubita, ocrotita, acolo imi regasesc echilibrul. De multe ori ma gandesc ca toate lucrurile astea pe care nu le mai simt aici (Biserica, familie, prieteni) incerc sa le compensez cu dragostea lui Florin, desigur ca nu reusesc pt ca e imposibil pt oricine si atunci sutn si mai suparata. Dar asa cum ati zis si voi nimeni nu m-a fortat sa vin, a fost decizia mea.

Cand am venit aici sotul mi-a promis ca daca nu ma adaptez ne intoarcem in tara. Mai tz mai-am dat seama ca doar a zis asa, fiind 100% sau 1000% sigur ca o sa-mi placa sa de mult incat o sa-i multumesc pentru restul vietii ca m-a adus aici. Acum cand vede ca nu ma adaptez sufera la gandul ca o sa trebuiasca sa se intoarca in tara si sa se lupte cu grijile de zi cu zi. Pe mine asta nu ma sperie asa mult cum ma sperie ca-mi pierd identitatea aici, ca nu-l simt pe Dumnezeu, ca nu ma pot bucura de zambetul si imbratisarile mamei, de prezenta familiei.

Mai adaug ceva: am tot recitit ceea ce mi-a spus Vesta si mi-am amintit ca la inceput mereu ii spuneam lui Florin ca abia astept sa fim impreuna ca sa fiu fericita, ca n-am nevoie decat sa fiu cu el. Probabil ca si el a fost cam derutat cand a vazut ca venind aici sunt mai mult trista, deprimata, plang mereu, mi-a zis chiar de cateva ori ca daca l-as iubi mai mult nu mi-ar mai fi asa dor de tara, de ai mei iar eu am incercat sa-i explic ca eu sunt altfel construita, am nevoie de familie mai aproape, eu cred ca Dumnezeu iti da parinti si frati ca sa te ajute sa treci prin viata mai usor, sa ai mereu pe cineva cu care sa te bucuri sau sa te ajuti la nevoie, ca educatia religioasa e f importanta si aici simt ca nu-s de ajuns eu ca sa compensez ce nu e (pt ca si eu ma simt destul de pierduta). Si mai mult e ceva din interiorul meu ce-mi spune ca nu e bine aici pt mine, e un sentiment, nu-l pot explica. Ei, cu toate argumentele astea l-am derutat de tot. Niciunul nu rezista in fata lui (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) . Te casatoresti ca sa-ti lasi familia si sa o ai pe a ta, in Dumnezeu nu crede, desi ii e dor de tara prefera sa aiba bani aici si sa traiasca cu dorul, sentimentul e sentiment, daca nu-l poti transforma intr-o formula matematica nu exista, e doar inchipuirea mea (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) .


This post has been edited by bebe_maria: Oct 9 2008, 05:56 AM

[Roxana_]

Bebe, am de citit serios pe aici cand voi ajunge acasa (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) .

[Master of Norule...]

Daca feeling-ul acela interior iti spune ca nu e OK pt. tine acolo, atunci chiar asa e si cred ca feeling-ul asta nu ne inseala niciodata.
Iubirea nu e o chestie conditionata "daca m-ai iubii mai mult", nu-i asa vine de undeva de unde n-o poti controla probabil e o parte din latura noastra instinctuala sau preferintele sau Dumnezeu stie dar exista sau nu exista. Nu poate nimeni sa-ti ceara, nici chiar sotul tau sa traiesti intr-o lume in care ti se pare ca iti pierzi identitatea. Ai timp sa te gandesti, sa rasucesti pe toate partile si daca crezi ca ti-ar fi mai bine in tara cu sau fara el, cred ca cumva trebuie sa-ti scurtezi suferinta.
Si eu cred ca ar trebui sa pui in balanta ce-i pozitiv si negativ si daca iese pe negativ atunci sigur e de luat o decizie.