Inghesuiala la azil Options

[kalua]

Da, Leea, aceste cazuri sunt de neinteles si nu ar trebui sa existe! Nu stiu cum copiii/nepotii aia pot dormi bine noaptea. (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/nusepoate.gif)

[claudia_s]

kalua, pot dormi si inca foarte bine, nu-i incurca nimicul acela numit constiinta

nu ii putem intelege, ei sunt niste nemernici, noi suntem niste fraieri pentru ei

nu vreau sa par lipsita de inima, dar de obicei, cazurile astea care ne sensibilizeaza pe noi asa mult, au niste dedesubturi pe care nu le aflam de la stiri, nu putem sti care au fost exact imprejurarile

ca sa revin la topic, in cazul meu nu se va pune niciodata problema de azil sau camin...mama e mereu obsedata de ce se va intampla cu ea dupa ce moare tata (nu stiu de unde stie ea ca ii va supravietui) si tot ii da cu caminul...eu mi-am facut socotelile, cel care ramane singur se muta la mine, punct...e de datoria mea sa am grija de ei, nu stiu cum ma voi descurca, dar o sa ma descurc...alta cale nu e pentru mine

[Alexa]

Eu am mai scris si la alt capitol, ceva legat de parinti, o situatie similara cu subiectul de aici. De mama din pacate nu am apucat sa ma ingrijesc pentru ca nu aveam nici 18 ani cind a murit, insa atita cit am apucat-o in viata, am ajutat-o in gospodarie din dragoste si respect pentru faptul ca era chiar singura din casa care muncea zi-lumina. Cind aveam vreo 8-9 ani, si-a fracturat piciorul chiar in ajunul Craciunului, a cazut de pe chiuveta de sub care scosese masca si tot ce se afla inauntru, vase, cutite, pahare-inclusiv toata chiuveta, au venit peste piciorul ei si i l-au retezat aproape in intregime-dubla fractura de tibie si peroneu.
Asa copil cum eram, cind am auzit zgomotul acela, am fugit sa vad ce se intimpla si i-am apucat piciorul cu oase cu tot ce era iesit din el si impinsa de un imbold inconstiet dar bun, i l-am lipit ca sa zic asa, i-am adunat piciorul la loc, asa cum ar fi trebuit sa fie.
Norocul nostru a fost faptul ca locuind intr-un bloc de militari, aveam si medici pe scara si am apelat la vecinul de alaturi care a venit imediat si i-a pus mamei 2 atele.
De atunci, desi era inca tinara, a trebuit sa se pensioneze pe caz medical si a ramas toata viata cu acest handicap, un picior ca un butuc, al carei rana nu s-a putut inchide niciodata si eu una, am fost tot timpul linga ea din suflet, fara obligatii sau fara sa mi se para o corvoada. Cu siguranta ca daca ar mai fi trait, as fi fost incintata sa o iau cu mine sau macar sa o sun zilnic si sa o ajut ori de cite ori ar fi avut nevoie. La azil-niciodata, nu atita vreme cit m-ar fi avut pe mine.
Pentru tata am renuntat la serviciu pentru o perioada, mi-am luat sotul si ne-am mutat la casa parinteasca-desi statea cu sora mea care nu era casatorita si ar fi putut foarte bine sa aiba grija de el, insa fiind o fire total opusa mie si mai putin miloasa sau dispusa sa-si sacrifice timpul liber ori nervii, l-a cam lasat de izbeliste.
Desi nu ma pot lauda ca am avut grija de el suta la suta-am mai avut si eu momente de nervozitate si nerabdare, eu zic ca mi-am facut datoria fata de el si mai ales, am ramas cu constiinta impacata ca nu mi-am neglijat parintele si ca atit cit mi-a stat in putere, am facut tot ce am stiut eu mai bine, sa-i usurez putinele zile ramase-a murit de cancer.
Stiu ca egoismul de acuma, cind datorita faptului ca sintem tineri ne simtim puternici si invincibili si credem ca noua nu ni se poate intimpla nimica, se va razbuna mai tirziu pe noi, si vom ajunge in aceeasi situatie cu cea a parintilor nostri si cu siguranta ca ne va durea sa vedem cum devenim treptat-treptat o povara pentru proprii copii, care vor dori sa se descotoroseasca cit mai repede de noi, pentru a ne lua bunurile pentru care am muncit o viata.
Ma gindesc ca asa se intimpla si cu parintii care dupa ce aduc pe lume niste copii nevinovati, li se pare prea greu sa-i creasca si i-i abandoneaza intr-un orfelinat, este exact opusul celor care-si lasa parintii in camine, pentru ca li se pare prea greu sa-si sacrifice propria viata pentru a intoarce ceea ce ei au primit neconditionat cind erau mici si neputinciosi.
Cunosc personal cazurile unor prieteni si cunoscuti, care si-au impiedicat parintii sa-si refaca viata, care i-au sufocat cu toanele si mofturile lor cit au fost copii, apoi cind s-au facut mari, au plecat cit mai departe si nu au fost in stare sa vina sa-si vada parintii nici macar pe patul de moarte.
Ultimul caz este al unei foste colege de serviciu, care a ramas vaduva, are o fata de aproape 30 de ani-un parazit care nu mai munceste de ani buni de zile, avea femeia un apartament de 2 camere si o garsoniera si a fost nevoita sa-si vinda garsoniera, ca sa acopere datoriile imense facute de asa-zisa fiica, iar acuma dupa o bataie administrata ca la carte de odor, a ajuns in strada si doarme pe unde apuca.
Multumesc Domnului ca nu sint facuta din acelasi aluat si ca am avut respect si dragoste pentru parintii mei si nu am facut niciodata fata de ei-vreun gest de care sa-mi fie rusine.

[kalua]

Alexa (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/kiss.gif) Ce frumos te-ai ocupat de parintii tai! Sa-i odihneasca Domnul in pace! (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/closedeyes.gif)

Iar cazul cu colega ta m-a cutremurat, Doamne fereste de asa oameni precum fiica ei. (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/angry.gif)

[vick2laura]

E inuman sa te descotorosesti de cei care ti-au dat viata, care au renuntat la atatea pentru tine! Si totusi se intampla...
Ce fel de oameni sunt cei care acum nu-si mai suporta proprii parinti? Probabil acelasi fel de oameni care si-ar abandona si copiii...
Ma gandesc oare nu tine totusi si de educatie?

[sushi]

cum iti asterni asa dormi, daca asa si-au educat copiii acuma sigur ca-s batrani si bolnavi (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif)

eu zic ca acuma trecem printr-o perioada de tranzitie, de la copii = asigurare de batranetze si pensie + pensie privata = asigurare la batanetze.

[andutz]

kalua, in romania azilele nu's ca'n germania...vai de batranii nostri!
eu nu o mai am decat pe mama...tata s-a dus acum 2 ani- la 46 de ani...(IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
si pt ca stiu ce pretios e orice moment pe care il mai am cu ea, si pentru ca nu pot sa uit cum, cand eram mica, de nenumarate ori, cand facea comanda la casa de comenzi (cine mai tine minte?(IMG:style_emoticons/default/smile.gif) ) si facea rost de o pretioasa ciocolata straina, sau portocale, sau ananas...ea spunea ca nu vrea, si portia ei o mancam noi si cu tata (in fine, el nu era asa de altruist la bunatati (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif) ) si pentru ca am crescut in comunism si am avut o copilarie de poveste datorita ei...si pentru ca ea a cheltuit bani si timp cu mine sa ma creasca...nu cred ca as lasa-o la azil.
la azile bune or avea ei activitati, si mancare buna...dar it's not family, si asta nu o poate inlocui nimic. sa ma ajute Dumnezeu sa pot sa fac cum zic...