Printable Version of Topic

Posted by: Diana Dec 13 2005, 01:32 AM

http://../articole/Povesti/

Unele dintre noi au un real talent la scris.
Cine stie, poate miine-poiimiine vom fi invitate la o lansare de carte. :estiok:
Nimic nu e imposibil !
Asa ca va invit sa va postati creatiile aici si sa ne lasati si pe noi sa ne bucuram de rodul imaginatiei voastre.

Posted by: blondina Dec 13 2005, 01:46 AM

Care despartire?....

Care iubit e mai insensibil decat tine?
Care iubita e mai neputincioasa decat mine?
Care despartire sangereaza asa?
Care inima de piatra ar plange cat plang eu?

In ce zi ai hotarat sa pleci?
Care cuvant de-al meu te-a ranit atat?
Care autobuz,care avion,care tren te-a luat de langa mine?
Care maini se incolanesc acum de mijlocul tau?
Care cantece frivole se preling pe fata ta?

Pentru care realitate urata ai sacrificat utopia noastra?
Carui anonim i-ai dezvaluit secretele noastre?
DE CARE GEAM SA-MI IZBESC CAPUL?
CARE USA SA O SPARG?
In CARE CARCIUMA SA INTRU?
SI CARE MESE SA LE RASTORN?

Sa ma dau cu capul de perete?
Sa ies pe strazi sa ma arunc in fata masinilor?
Ce m-ar ucide cel mai repede?
Ce nu m-ar ucide dar m-ar face sa ma tarasc toata viata?

Sa te dau la Disparuti?
Sa dau recompense pentru cine mi te aduce?
Care despartire doare asa ca o durere de masea?

Nu cred..sufletul meu bolnav nu mai poate suporta astea..

Care rugaciune,care sfant te-ar aduce inapoi?
Care motiv m-ar face sa te uit?
Se poate??
Se poate sa mi se intample mie?
Dragostea e o batista pe care sa o sifonezi si sa o arunci?

Care hot te-a furat din buzunarul meu rupt?
Care hamal ti-a carat valiza?
Care maturator ti-a maturat urmele de pe strazi?
Care priveliste dichisita te-a pacalit?
Care imagine sarlatana ti-a atras atentia?
Care iluzii roz ti-au cucerit sufletul pur?
Care canibali ne-au sfartecat visele nevinovate?
Care creaturi ne-au calcat in picioare sperantele?
Care cutit ar taia acum ura din sufletul meu?
Care glonte mi-ar spulbera credinta in oameni?
Care apa te-ar curata pe tine?
Si care mormant te-ar izbavi de pacat?..

          Ochii tai…
Si imi vin in minte ochii tai,si vorbele tale,
Nu pot sa uit plecarea ta,
Si ranile sunt adanci..
Nu esti primul..stii foarte bine
Tu..ultimul meu iubit..

Acum esti departe,
Si eu ..intr-o camera de spital,la geamul umbrit de brazi.
In suflet cu o rana deschisa,
Si in mana cu o tigara..

Stiu..nu te vei intoarce..
De fapt,poate nici nu te vei mai uita inapoi.
Ehh,macar la sfarsit am respirat iubirea.
Eu nu te-am asteptat pe tine,
Eu,toata viata mea am asteptat dragoste..
Dar sa stii
Ca eu te-am iubit in golul cel mai apropiat de mormant al vietii mele..
………………………………
Ai plecat
Nu ai zis nici macar La revedere..
Inca se mai aud strunele din departare..
Dar eu nu am mai fredonat cantecul acela niciodata..
Acum,cu o ceasca de ceai in mana
Si cu un zambet amar,
Mi-am promis sa nu mai sufar,
Pentru ca eu te-am iubit in golul cel mai apropiat de mormant al vietii mele..

Nu am insistat sa ma iubesti.
Si tu ai plecat ca un nor alb manat de vant..
Eu am ramas.
Si am asteptat.
Pentru ca eu.. te-am iubit in golul cel mai apropiat de mormant al vietii mele..

……………………………….


Si imi vin in minte ochii tai,si vorbele tale…




Te voi iubi dupa ploaie…

Acum pleaca..
Comporta-te de ca si cum nu am fi cantat niciodata cantece de dragoste,
Comporta-te de ca si cum nu am fi memorat niciodata versuri..
Comporta-te de ca si cum  am fi fost doi pasageri in gara dragostei,care au pierdut trenul..
Tu pleaca..

Te voi iubi dupa ploaie,inainte sa-mi albeasca parul.
Te voi iubi dupa ploaie,cand strazile sunt ude si curate.
Cu fata mea imbatranita inainte de vreme,
Cu sufletul meu rebel,
Te voi iubi dupa ploaie
Si voi arde toti anii care au trecut in singuratate,pe altarul dragostei.

……………………………….
Acum pleaca.
Comporta-te de ca si cum nu am fi mancat niciodata inghetata pe malul marii,
Comporta-te de ca si cum as fi fost o simpla femeie  cu care ai stat si ai palavragit,
Si nu am pomenit nimic de dragoste..
Comporta-te de ca si cum  ca nu am fi  ras
De ca si cum nu am fi iubit aceleasi lucruri
Si nu ne-am fi plimbat in ploaie.
……………………………….
Te voi iubi dupa ploaie..
Nimeni nu va stii asta..Voi ascunde..
Dupa ploaie
In aer va fi miros de pamant ud,
Si vom trece amandoi pe sub curcubeu.

Te voi iubi dupa ploaie
Si nu voi spune nimanui ca te iubesc.
Poate ca asta e ultima ploaie pe care o vad,
Voi umbla uda pe caldaramurile ude..
Si daca intr-o zi voi muri,
Voi muri in ochii tai verzi..

Fara titlu
De data asta te sarut pe frunte..
Plec iubitul meu.
Stiu ca nu ma intrebi de ce,
De-aia te iubesc!


Nu moartea ne desparte,
Doar ca ..Plec,cu mandria in buzunar,
Si deja mi-e dor de tine,
Si stiu ca o sa plangi,
Pe ascuns in fiecare seara.
De-aia te iubesc!
...................................
 
Ne gandeam ca o sa avem bani
Si doi copilasi.
Dar acum..
Visul de a fi bogata il las saracilor,
Si dorul de a fi mama il las orfanilor..
Dar acum..Plec...

                 Ultima scrisoare
Asta e a zecea si ultima scrisoare pe care ti-o scriu..
Nu conteaza ce va fii de acum incolo..

Se zice ca fiecare iubire are in cer un inger.
Cand o iubire moare,ingerul plange
Si o stea se arunca in etern..
Ridica-ti capul,
Uita-te la cer
Toti ingerii sunt in doliu,
Si toate stelele se roaga sa nu pleci..

De luni de zile sperantele mele sunt in coma profunda,
Si bietul meu suflet asteapta urgent dragoste RH+..

Am trait cu tine o dragoste invechita,
Acum amintirile mele sunt demne de un anticariat.
Daca vrei insira-ti la piept in loc de insigne lacrimile mele,
Pentru ca eu am incheiat toate conturile cu dragostea,
Si am gonit rabdarea,
Si am salutat din nou drumurile fara intors..

Dar,tu sa nu plangi..
Mi-am promis ca o sa pastrez iubirea asta si fara tine..
Daca intr-o zi voi inchide ochii inainte de vreme,
Voi povesti ingerilor ce nu ti-am povestit tie.
Atunci vor curge doua lacrimi din ochii tai..

Ti-am zis..Asta e a zecea si ultima scrisoare.
Acum nu mai conteaza..
Tu esti calator spre iubiri noi,
Iar eu calatoare spre cele mai vechi singuratati.
La revedere..!..

Posted by: capsunica23 Dec 13 2005, 07:54 PM

                        A cazut o stea
                        iar inima mea
Plange dupa ea.
Te visez mereu ,cat imi e de greu
STIU NUMAI EU
Chiar daca sunt viu ,
Sufletul mi-e pustiu ,
Si as vrea sa fiu .
Cu  tine ,printre nori .
Tin o poza  de-a ta
Langa inima mea ,
As vrea sa te simt .
Mangai parul tau,
Imi e tare greu,
Pentru CA MA MINT.
Nu stiu unde esti,
TRAIESC DIN POVESTI
Ce mult imi lipsesti.
Of iubirea mea.
Cand vine noapte
Tu nu esti langa inima mea.
Cand vine noaptea,
Ce mult simt lipsa ta

Posted by: capsunica23 Dec 13 2005, 07:58 PM

                                      buna seara iubitul meu,

    Ma simt de parca am stat aici 1 an si nu doar 3 saptamani,si simt ca te am aici aproape ca si cd nu ne am fi vazut de diminata!DAR.......imi lipsesti enorm si mi e fffffffff dor de tine tuchi, si e greu si trist aici fara tine, fara nici un zambet sa pot rade macar o secunda si eu.
    Am uitat ce e ala un zambet; o clipire ; niste ochi care sa ma mangaie , sa ma doreasca; niste buze sa ma mai inmoaie ca-s ca o scoarta; niste brate sa ma stranga ca-s amortita si nu simt nimic;niste picioare sa ma inveleasca ca-s rece ca de gheata; niste degete sa ma aline, sa ma miste ca-s de piatra; o  fiinta cum esti TU ca sa ma iubeasca.
    Toate astea au devenit necunoscut, nedefinit si mi e frica, foarte frica ca nu am sa le mai stiu vreodata.
    Si n am mentionat ca mi e dor de un french kiss, ca sa ma topeasca, sa ma readuca la viata ca am murit si nu mai exist!Asa ma simt fara viata fara aer , fara tine sotul meu!
    TE IUBESC ENORM DE MULT si regret atatea zile cate voi avea ca am plecat de lg tine, si-s departe, si mi-e greu.
    Dra poate altfel nu as fi inteles iubirea ce ti-o port in suflet , nu as fi stiut ca da intradevar fara tine nu pot trai, cum iti spuneam in fiecare zi, in fiecare zi a existentei noastre!
    Nu pot sa cred ca in sfarsit DA este si vei fi omul lg care vreau sa traiesc o viata.
    Au fost atatea obstacole in viata noastra (si vor mai fi poate desi nu vreau)care ne-au aratat ca ne iubim si ne-au pus in fata faptului ca suntem una si aceeasi persoana!Dar care nu poate fi despartita nici la o departare ca asta.
    Eu inca respir prin tine si vad prin tine, si nu vreau , cum nici tu nu vrei,sa ne sufocam, sa orbim, ca sa MURIM!
    E mare iubirea dar dragostea adevarata rar o gasesti. Eu te-am, gasit pe tine, mi-am gasit dragostea si nu mai vreau sa-ti dau drumul niciodata, scumpul meu sot!
    Abia astept acea zi in care sa fiu a ta sotie, sa spun DA , la bine si la rau, la necaz si bucurii, pana cd moartea ne va desparti!
    Si vreau sa apucam ziua aia si sa fim fericiti.TE IUBESC enorm ciuci meu mic, drag si iubit!
                A ta sotie ce te adora si-ti simte lipsa in fiecare secunda
Iti dedic ce am scris si dc simti si tu aceleasi sentimente care ma strapung ,stiu ca si tu suferi, si suferi mult :

'' Cand tot se-nveseleste, cd toti aici se-ncanta,
  Cand toti isi au placerea si zile fara nori
  Un suflet numai plange si doru-i se avanta,
  La a ei plaiuri dulci, la a ei ''frati'' ''surori''. 
  Si inima aceea, ce geme de durere,
  Si sufletul acela , ce canta amortit,
  E inima mea trista , ce n-are mangaiere
  E sufletu-mi , ce arde de dor nemarginit!
  As vrea sa am o casa tacuta, mititica
  Sa tot privesc la munte in sus cum se ridica,
  As fi fericita macar inca o data
  In tara mea , in locul meu din pat.
  Langa cei dragi, ce i-am lasata in urma
  Fara sa ma fi uitat.............
  Ce-nseamna suferuita, ce eu le-am cauzat.
  Chiar daca moartea, ce raspande teroare-n omenire,
  Prin venele vibrande ghetoasele-i fiori
  Numai acolo m-ar adoarme in dulce linistire
  In visuri fericite m-ar duce catre nori!
  La tine-n brate draga ciuci,
  Langa iubirea ce o simtim in noi!
  Si ma gandesc mai bine, si imi aduc aminte...
  ...de blanda ta mustrare....
  ............simt glasul cum imi seaca..............
  Eu caut a raspunde, nu stiu ce sa raspund,
  Mi-ar fi parut mai bine in pamant sa ma scufund!
  Cu mainile amandoua acum fata imi ascund
  Si-a mia oara - n viata, un plans amara ma-neaca!!!!!!  ''

  TE IUBESC cum nu am facut-o niciodata, si nici nu o voi mai face. Reprezinti totul pentru mine, lumea universul TOT, si te voi iubi la infinit.
  Chiar dc spui ca-s numai vorbe..... te inseli caci ele spun ce simt, nu chiar exact ca nu pot descrie, ci e doar o parte ... MA ROG ca sa fim impreuna sa ne iubim numai asa cum stim noi.
                          NOAPTE BUNA SOTUL MEU IUBIT 
      A ta sotie....capsunica 

Posted by: Dore Dec 15 2005, 10:49 PM

Va scriu aici povesti - numai asta imi umbla prin cap. Va voi pune unele care au facut deliciul multor amatori de fantezii ;).

Povestea motanului tarcat
Colti ascutiti, gheare incovoiate, uitatura amarnica, mers unduit in slujba pandei de orice fel: iaca motanul tarcat. Locuieste sub lavita cea lata a bucatariei, cu strai din blana de oaie alba si molatica. Sac de lapte gras si de lene, nu sta in toate cele patru labe prea multa vreme intr-o singura zi, nu cunoaste ce este acela un soricutz si nici ca vrea sa cunoasca.
Cand va creste va deveni povestitor: de-aia nu paraseste bucataria, atipeste numai, dar de dormit niciodata iar de zmotoceala nici nu poate fi vorba: o laba mai in joaca peste spinarile fratiorilor si urechile ciulite la povestile bucatariei.
Cam dulcege pentru gustul unui motan care se respecta, dar preferatul lui este Zmeul Zmeilor.
Daduse buzna mai zilele din urma, scotand flacari pe nari si parjolind stergarul de pe masa mare, cautand pe bucatareasa cu ochi turbati: pare-se nebuna ii furase niste oratanii si trebuia data socoteala. Navalitura zmeului l-a tinuit in mijlocul bucatariei, un` sa te mai duci cand urgia urgiilor intra cu opinca in strachina ta cu lapte...  .
Cand s-a invrednicit sa deschida ochii dupa hurducaiala care il zgaltaiese zdravan, s-a oglindit in ochii adanci, portocalii, ai zmeului  "Mananca-ma, manaca-ma, Zmeulache, daca poti!!!" Asa e: nu il mai prinsesera de mult sa-l spele, iar zmeul s-a inverzit brusc si a dat fuga afara, dand drumul motanului - fleosc! placinta pe podeaua de piatra.
Ametit, mai voinic decat voinicii cei tari (doar Zmeul nu fugise de niciunul pana atunci  ) isi undui coada pana sub lavita unde era indreptatit sa se refaca dupa asa o batalie glorioasa.
Modest, nu a grait nimic despre victoria nenadajduita, nici macar la cina din sala cea mare cand Fantasee isi deapana povestile si mesenii vad aievea, continuand povestea de unde o sfarseste bucatareasa.
"Miaoleu! Daca se inturna Zmeul?  "


Povestea viteazului
Umbla vorba in regat ca un viteaz zace ferecat in inima cetatii mele.
Mana stransa pastreaza robia fierului: amara pecete de sclavie, purtata milenii in sange si o eternitate in suflet.
Pivnitele Magicianului sunt adanci, intunericite si intortocheate, cu budane pantecoase, colonii de paianjeni si rozatoare constiincioase - ispitite adanc, nu se indupleca sa roada lantul greu al celui cetluit in stanca. Nu se putea vietui cu atata venin in suflet si in venele de sub pielea rece, speranta ucisa zacea disperata cu parul ravasit, ochi stinsi si buze mute – nu….nu…nu….
I-am auzit ruga in noapte – cere un vis, cat de mic, sfanta sfarseala pentru a-si odihni sufletul sub pleoapele inchise. I-am trims visul meu : pe un cer senin, ochii umezi si calzi ai sufletului pereche, parfumul mainilor care il grijesc, atingere molatica peste ranile lui adanci. I-am vazut sufletul secatuit de vise, m-a ingrozit golul si am urlat…

Povestea noastra ;)

"A fost odata ca niciodata un munte urias de gheata care plutea plictisit pe o mare turcoaz. Nu se lasase niciodata venerat de steluta argintie care, la capatul rabdarilor, ii marturisise taina tainelor. Dar, nenorocire!, iceberg-ul este scarbit de astfel de stelute. Indepartata, dar nu rece, mica dar nu neinsemnata, steluta il invaluie cu drag in fiecare noapte. El, de gheata, priveste la ea din cand in cand, pentru a da binete...si atata.
Vremurile au trecut, sorocurile s-au perindat, muntele de gheata s-a topit, iar din ultimul cristal de gheata, Soarele a facut repejor o...steluta."

Zmeul mesteca hulpav claponul copt si rastoarna peste cap o bardaca ametita de vin negru, aromat. Motanul meu tarcat se trage indarat dupa catifeaua grea.

"Toate marile turcoaz sunt munti uriasi de gheata topita: toate stelutele de deasupra lor iubesc in taina o alta viitoare steluta. Navigatorii cred ca distantele de la mare la vazduh sunt uriase, ca ei iubesc marile si stelele deopotriva. Dar taina marilor si a cerurilor instelate este alta, alaturata unui adevar crud: nimeni nu iubeste pe nimeni. Cu juramant de sange se pastreaza cheia lacatului care le leaga impreuna... "

Larg deschideti poarta sufletelor voastre,
N-am venit sa cerem ci-am venit sa dam...


Daca va plac, mai sunt vreo cateva. Sa va bucure sufletele  :-*.

Posted by: Diana Dec 15 2005, 10:52 PM

No, la ce migrena am eu acum, povestile tale au picat ca un balsam...
Mai scrie, mai scrie...
:floricele:

Posted by: kalua Dec 15 2005, 11:05 PM

superbe povesti, dore, mai spune-ne

Posted by: Dore Dec 15 2005, 11:20 PM

Diana  :-* sa treaca migrena, Kalua  ::) multumesc.

Imparatul Rosu bea vin rubiniu si clefaie o placinta cu fragi, asezat la o masa din coltul de miazanoapte al salii celei mari.
E morocanos si arunca sageti otravite din ochii tulburi, le indreapta spre oricine ii tulbura pranzul.
Imparatul Verde bea absint si mesteca o placinta cu marar, asezat la o masa din coltul de miazazi al salii celei mari.
E bucuros: oferta bucataresei ii aminteste de Imparateasa lui care plecase demult departe. In regatul de unde venea ea, sotii necredinciosi se osandeau la durere crunta: trei zile de supa de marar imbucata cu furculita, spre a pricepe rosturile credintei conjugale  . Cercetase multe regate de dorul ei, dar pana la asta nu intalnise nimic asa de vartos in a-i aduce aminte de Imparateasa inimii sale.

***
In crama intunecata a conacului, umplu carafa iara cu vinul cel negru. Aerul tamaios al noptii intra prin fereastra zebraluita si aduce cu el glas nou dinspre bucatarie:
"Si-am zis verde fir mohoooooor
Nici la vara nu ma-nsooooor, nici la vara nu ma-nsor!
Nici la vara, nici la toamna,
Sa fac mandrele sa moara,
Neeeevestele sa dea-n boala, nevesteeeele sa dea-n boaaala!"
Mai sa fie, innebuni Fat-Frumuos sau o iau razna urechile mele?!
Dau sa intru in bucatarie si brate negre si puternice ma iau pe sus si ma invart strasnic: "Fantezie-Nebunie, aici imi erai?" rade cu dintii albi, leonini si imi tufleste pe frunte o barba intepatoare in semn de binete... Fierarul! Fierarul meu cel poznas, topitorul fierului si al lacatelor sufletelor .
"Fii binevenit" ii urez si-i intorc binetea in obrazul rumen de para focului.
"Povestile tale m-au leganat cale de doua poste in diligenta Schiopului" rade el clocotitor, "trebuie ca este tare bucuros Magicianul de urzelile tale..." Imi bucura ochii tristi mandretea asta de voinic. Cand il invalui cu drag aud cantecul robilor eliberati, parca alunga din mine toate tristetile: mare pacat ca trece asa rar pe la conac...
Ii povestesc despre Clopotar si i se aduna sprancenele, legand gura stransa punga de cuta din barbie. La masa acestuia va sade sa depene istorii vitejesti...

***

Orbul are maini tematoare, cu degete lungi, albe, brazdate de vene albastrui. Asculta freamatul salii celei mari si leagana capul in ritmul cadrilului: de atata amar de vreme vine sa asculte povestile conacului. Aduna din cotloanele lor toate insemnatatile dosite acolo. Lipeste intr-un mozaic, in adancul sufletului, chipul nevazut al salii...ochii lui tulburi ar orbi a doua oara de fericirea de a zari o clipa macar grozava adunatura de petrecareti.
Vocea bucataresei i-a leganat dorurile si durerile, parca vine din alta vreme de intuneric, din pantecul inceputurilor...
Orbul aduna in urechi picaturi de fericire: ferice de el ca nu poate zari musterimea pestrita, care strange punga sufletul bucataresei. A lasat bratarile langa carafa de cristal si aduna blidele mesenilor veseli.

Intristata, se sileste sa sufoce dorul care o inneaca, care i s-a infipt in ceafa, chiar langa privirea cercetatoare a Fierarului.
Stie el preabine unde este locul bucataresei: undeva anume deasupra curcubeului peste o ploaie din zori. Ii adulmeca tristetea si strange pumnul care stie indoi fierul amarnic: "Musai de cunoscut numele, scopul si durata existentei naparstocului care tulbura Fantezia-Nebunia! Pe jaratecul topitoriilor din adancuri, ii voi infiera vocea ei in suflet, ii voi pecetui visele cu ochii ei, ii voi aduna clipele in palmele ei...sau il voi topi in gheena...."

Orbul intinde mana tematoare dupa carafa de arama si dibuieste degete reci, lungi, mangaietoare. Stergar cu aroma de busuioc ii sterge fruntea asudata si mana cea rece ii aseaza in palma alta carafa, grea cu vin. Spre urechi se grabesc colturile gurii iar ochii tulburi cauta in intunericul viselor chipul ascuns. "Adanca multumire cu plecaciune indatoritoare."
"Sa-ti mearga la sufletul cel cald" sopteste Fantasee si-l petrece cu privirea, indepartandu-se de taina ochilor cei goi.
Sprijina spatele de cedrul cel inalt si gros din mijlocul salii celei mari. Ce-o vedea Orbul sub pleoapele lui cele grele?
"Ce-o ascunde in ochii aia negri" gandeste Fierarul, nemultumit de goliciunea carafei sale.

***

Feriga se scalda in soarele zglobiu al dupa-amiezii. Pasi amarnici zguduie pamantul, mestecenii isi innoada crengile cu stejarii, papura a ramas vaduva de puf: cin` sa fie grozavia asta de urias? Feriga nu vrea sa cunoasca, ii ajunge cartita care ii roade radacinile de atata amar de vreme  . Vazduhul tremura laolalta cu fluturii, pasarelele si arsita lui, izvorul s-a evaporat de teama, pietrele urla de jale, cu toata mutenia lor, pana si cartita ferigii a itit nasul afara sa adulmece grozavia: clipeste des si ametit, Soarele o coace pe bot.
Un bustean scrijelit si ros la capete zboara nedumerit in mijlocul ferigii, ametind-o si oprind bataia inimii cartitei curioase: dintre dealuri apare Zmeul cu o falca in cer si cu o laba pe burdihan. Valeeeeeeeeu! Iarasi a mancat ciuperci din cele rosii, iarasi are crampe: "Adio padure, eu ma mut!" hotaraste feriga si ar lua-o chiar si pe nemernica de cartita la drum, numai sa scape de jelaniile Zmeului otravit de propriile-i pofte.

Amarnica pedeapsa si otravirea asta! Doar tot i-am spus Zmeului sa nu mai imbuce ciuperci otravite, rosii cu buline albe. Palaria Sarpelui le cheama - na, musai sa fii Zmeu ca sa nu pricepi atata lucru!

Pun ceaunul la foc mic si sa incropim licoarea magica . Vinul cel negru si tamaios, adus in carafa de cristal, trebuie lasat la hodina pe masa din bucatarie, sa se adanceasca putin in povesti.
Il invart ca acele pendulei din perete, de cinci ori, ca sa prinda forta timpului si il torn in fir rubiniu, unduios, in ceaunul care sfaraie in carligul lui. Cand incepe sa abureasca, leg repejor deasupra ceaunului, de carlig, o legatura de busuioc - aroma amara se imprastie in toata bucataria.
Spuma dantelata rozalie se aduna spre gura ceaunului: iute, jos cu el din carlig si pun opt cuisoare parfumate si un praf de piper alb. Torn vinul fierbinte in stacane, o lingurita argintata plina cu miere in fiecare stacana si cate o frunza de indrusaim legata de fiecare toarta. Din cuptor sar vesele merele coapte: le scufund in lapte o clipita si le tavalesc in praf bogat de scortisoara si zahar mic. Cand nu s-au dezmeticit inca si se minuneaza de noul vestmant, infig repejor cate o tepusa de argint ca sa le puteti apuca mai cu folos .

Gata licorile si leacurile impotriva durerilor, otravirilor si tristetilor de orice fel.  Hai la viataaa, neamuleeee!

Posted by: kalua Dec 15 2005, 11:27 PM

:aplauze:
ma ungi la suflet, dore, zau asa.

Posted by: angeldust Dec 15 2005, 11:40 PM

Si mie imi plac povestile Dorei....eu le-am citit inaintea voastra pe toate...sic sic
Si de una din povesti chiar m-am indragostit.... Dore stie de ce ;)

Mai zi Dore ca le zici bine

Posted by: Dore Dec 16 2005, 06:33 PM

Vraja Zmeoaicei
S-a auzit vantul suierand pe langa ferestrele bucatariei, a intrat pe horn si vestea a cazut sec in ceaunul pus in cui: Zmeoaica cea Mare leaga vraja adanca in noaptea asta…Frica nu am cunoscut si nu vom cunoaste nicicand. Vom merge sa zarim vraja afurisitei – poate scoatem vreun folos din ea .
Am adunat din poiana ierburi noi, le-am dus Dragonului de le-a uscat, piticii le-au faramitat intre degetutele lor harnice – chiar de n-a merge vraja, bucatele mele vor fi si mai parfumate :rofl :.
Floare de fan, rozmarin, scortisoara, verbina, radacina de ghimbir, frunze de piper, rostopasca si crucoz – sunt toate pisate, gata de trimis in cele opt vanturi spre a ne implini cea mai adanca dorinta... Magicianul m-a incredintat ca nu avem trup, nici suflare, numai ochi.
Poiana e aramie de focul cel napraznic intins de Zmeoaica : limbile aurii inhata cerul hulpave. Sade incolacita de coada-i solzoasa si sufla incetisor aer fierbinte peste prafurile din palma : “Vant din Nord, tu, rege Bora, din seva pamantului, du-mi dorinta in salasul de sus – din biruinta gnomilor, adu-mi indarat izbanda !“
Fericit e Orbul ca nu zareste cum singure se impart pulberile in palma Zmeoaicei si, la suflarea-i subtire, o patrime se duce cu vantul. Simte amarul buruienilor arse si se infioara cu mana inclestata pe toiagul de alun.
Cautam cu ochi incetosati la Zmeoaica : nu ne-a dibuit…
“ Vant de Miazazi, tu, rege Ures, din taria aerului, du-mi dorinta in salasul luminii – din biruinta zburatorilor, adu-mi indarat izbanda!“ Ierburile unduiesc alene spre rasarit, alungate din palma farmazoanei.
Cosanzeana strange la piept naframa ibovnicului ei si lasa lacrimi in iarba grasa.
“ Vant din Sud, tu, rege Not, din valtoarea focului, du-mi dorinta in salasul de jos – din puterea serpilor, adu-mi indarat izbanda ! “ Pulberile iau calea noptii, manate de suflarea subtire.
Focul umfla poiana cu dogoare amarnica.
“Vant de Miazanoapte, tu, rege Zefir, din adancurile apelor, du-mi dorinta in salasul intunericului – din puterea sirenelor, adu-mi indarat izbanda !” Se duce vantului si ultima pulbere aromata.
Zmeoaica Mare pleaca incredintata ca tot vazduhul tese la poruncile ei, neuitandu-se indarat, dupa randuiala vrajitoreasca.
Amarnic rotocol de ape reci duduie din vazduh, culca valvataia poienii si ne amesteca pe toti, pitici cu pisici, iarba cu cer, mai ceva ca pe castravetii din pivnitele conacului.


***
Zmeul zace cu capul intre limbile ferigii, latit in toata minunatia sa, si doarme dus cu gura deschisa. De sub palma stanga, cartita cea chioara se opinteste din greu sa-si draga si dindaratul afara. N-a sti nimeni ce bombane - dar zice maruntel din dintisori. Feriga e amarata nevoie mare, asa de mare, ca isi roaga dintii cartitei pe radacini sau coasa voinicilor pe frunze numai sa scape de nedorita onoare de a-i fi iara pat Zmeului chinuit. Unde-o fi Fat-Frumos cand ai trebuinta de el, sa scurteze Zmeul de-un cap, orisicum nu-i sade de prea mult ajutor!
Cand s-a ridica soarele de trei suliti pe cer, s-a inturna Fierarul din creierii muntilor. Feriga nadajduieste sa aiba la betelie vreun palos ascutit din fierul cel nou si sa-i curme somnul Zmeului, luandu-i capatana chezasie. Se naduseste aerul de se lipesc intre ele aripile fluturilor - dar nu-i rost de hodina.
In sala cea mare, piticii freaca podelele de lespede si mesele lungi cu perii mari din ace de arici. Cofele cu apa au guler alb de petale de sapunarita. Scufita Rosie burgheleste gutui aurii si le petrece cu panglica albastrie spre a le da Clopotarului sa le atarne de grinzile de sus ale salii - si vreo doua-trei pentru turnul lui. Bucatareasa a fagaduit sa impleteasca Scufitei spice aurii din cosita daca gata treaba repejor. Pe o lavita lata langa peretele dinspre bucatarie isi asteapta cuviincios randul stergarele de borangic, pledurile de in negru si cele din lana calduroasa pentru mangaierea mesenilor. Batrana tesatoare a regatului, dimpreuna cu ucenicele ei, au daruit conacul cu perdele grele si inflorate, cusute la poale cu bobite de aur si cu panglica cu solzi de peste.
Peretii salii au dimprejur ulcici si ulcele, stacane si ulcioare din lut ros din Grotele Racsene, piei de bivoli zugravite cu uleiuri colorate: harti ale regatului vechi, mercurialul pietei vanatoresti, un velier infruntand o furtuna amarnica pe cine stie ce mare indepartata si o codanita cu vestmant albastru, cu medalion de os la gat. Din grinzi atarna smocuri parfumate de lamaita, iarba amara, cimbru, funii groase de usturoi, siraguri de ardei iuti rosiori, cucuruz galben ca ceara, tartacute verzulii si struguri stafiditi.
Talambul scapara amnarul si porneste foc plapand in vatra salii celei mari: cu greu aduce in brate reteveie de lemn de brad - fumul lor vor tamaia tot conacul, ca sa stie musterii ca e gata ospatul.

***Piticii s-au cuibarit in patul bucataresei si isi rod degetutele ingroziti: balaurul care le facea recensamantul mai zilele trecute vine la conac in curand pentru cina. Nu s-a mai pomenit Balaur la conac pana acum; cu toate ca li s-a istorisit ca acest balaur nu-i un fistecare, ci reptiluta draguta, educata, si cu limba roz , piticii tot tremura din toate oscioarele. Au facut plecaciuni bucataresei, au juruit spalarea blidelor vesnic, numai sa incropeasca o cina demna de un balaur. Ghiftuit, apoi, nu s-a apleca asupra fragezimii piticesti...
Balaurul clipeste rar si isi zdrangane coada lenes, culcat in firida de dupa cuptor. Bucatareasa l-a invelit cu pledul parfumat cu levantica si pune la ceaun tocana balaureasca: mancare de linte galbena, cu carnati si felii de mar rosu. Pai, da, ce credeau piticutii: Balaurul nu este carnivor, dar mestecarea unui piticot sacaitor ar fi un fel de orbit fara zahar  .
Balaurul viseaza legende nepictate in scripte: pe o pajiste verzuie si inflorata, se intinde la soare sa-si incalzeasca solzii turcoaz de pe sale. Adulmeca aerul sarat care pluteste dinspre oceanul stralucitor si zgaraie cu o gheruta o scoica sidefata, dantelata la margini...
Si printre sforaiturile delicate ale balaurului, piticii incaleca greoi coada solzoasa ca sa apuce din mainile bucataresei florile de camp pentru inveselirea si parfumarea meselor din sala cea mare a conacului.
Motanul tarcat e taaare nedumerit: ce fel de motan e si asta, cu table albastre peste coada?! Hm...ori o fi vreun cal napraznic de-a lui Zmeulache? Fleosc, o dantela stacojie peste mustati - si motanul se trezeste din infricosatoarea-i viziune: bucatareasa in aduna de pe podele si-l lasa usor pe blana moale a lavitei.
Piricii tarasc cu greutate de tava cu batalul cel rascopt la foc aprig, Sucitul se incurca in greutatea draperiei de catifea si se face sarma peste prag. Piticotii rad pe infundate si bat cu meschii in podea: de nu s-ar trezi balaurul! 
Motanul se incovoaie tot si scoate gherutele la aerisit: Balaurul toarce linistit, aratandu-si limba cea roz catre cuptorul calduros.
Si aroma placintei cu sofran se impiedica de narile frematande ale somnorosului...

Si Zmeul viseaza: are cosmaruri... Nimeni si nimic nu-l poate intoarce acum din calea sfasierii, din menghina durerilor nu-l smulge, nu-i curma caznele sau barem clipele. La povestea de sub Brad, istorisita rece de bucatareasa, a vazut in gheena dinlauntrul sau urma palida a unui cer senin, a unor ochi... Zmeul scutura din cap nervos: si in vis alunga linistea de la portile sufletului. Parca cine ii mai intelege si pe zmeii astia?! Cine fuge de povestile frumoase? Limpede ca e musai sa fii zmeu ca sa-ti iei calcaiele la spinare  .

Forfota mare in sala conacului: petrecaretii ciocnesc carafe, lalaie balade cu fapte de arme, istorisesc amintiri indepartate, mai imbrancesc in saga un piticut si striga dupa carafa cea plina. Motanul cel tarcat adulmeca adanc aroma care se scoboara molatec din ceaunul fumegand. Balaurul e plecat de mult, dar tot nu se incumeta sa iscodeasca firida de dupa soba, toooot sta cu frica: daca se piteste Balaurul acolo si cum isi vara mustatile, il ia la clefait?!

Posted by: Dore Jan 7 2006, 06:01 PM

Povestea Inrogului

"Inorogul albastru simte chemarea lacului de smarald, dar nu Ielele il striga - apele cele adanci ascund comori nestiute, pesteri vrajite in care salasluiesc suflete misterioase, vietati acvatice: romantice si creatoare, smerite si incantatoare. Calcand in valul spart, Inorogul isi soarbe setea neostoita in apa de smarald: pe data, picioarele dinapoi devin coada de peste, aparata de solzi stravezii, poleiti cu aur de unde inspumate. Nepamantean si neacvatic, alearga infricosat intre cele doua lumi: pe pamant nu poate respira, in apa nu poate alerga... Lacrimi perlate se preling din ochii sai catifelati, cum coada atinge ultimul val, iar copita racaie malul pietros al lacului. Pescarul il adapa si-l hraneste, Ielele ii incanta urechile, grumazul i-a intepenit pe vecie: nu are curajul sa se priveasca in oglinda lacului. Nici roib, nici peste, se teme de rasetele celor care nu inteleg ce soi este el.
O codana in vestmant stacojiu a indraznit sa se apropie intr-o zi si i-a mangaiat coama fara de teama, i-a cercetat ochii si i-a prins o creanga de indrusaim la capastru. Speriat ca i-ar vedea coada cea de peste, a scuturat grumazul, a nechezat ca ea sa stie ca este roib - si, cum ea nu se speria deloc, a lovit-o cu copita-i argintata...
Bucatareasa a facut cativa pasi inapoi, i-a simtit amaraciunea si nu i-a putut arata pielea cea ciudata de pe spate...dar de ar sti Inorogul de acvatismul ei s-ar amara de teama adevarului. De la departare, il mai petrece cu privirea necajita, ducand dorul ochilor catifelati: a invatat taina rabdarii. Asteapta veste despre Inorog de la Pescar, de la Iele, de la vant...ii lipseste calutul sperios care credea ca ar incerca sa-l alerge prin poieni."

Posted by: tits_herbert Jan 21 2006, 11:17 AM

Scenarii I

Deschise ochii cu greu, iar ploapele grele ca de plumb dezvelira irisul albicios ce cauta avid un punct de reper.La inceput nu vedea nimic, apoi simtii cum sangele ii navaleste in cap, cum ii clocoteste in tot corpul, ca si cum de abia acum, s-ar fi pus in miscare pentru prima oara. Fiecare muschi se zbatea dureros, intr-o zvcnire necontrolata, iar degetele pornira un tremur epileptic, pe care-l oprii cu o strangere de pumn.
Statea  pe colina si privea campul ce se dezvelea la picioarele lui, era o viziune descarnata a unui razboi, de-abia sfarsit.
Mii de trupuri ravasite, ciopartite, se intindeau pana in zare in sangele cleios care parea ca nu se mai opreste, amestecandu-se cu pamantul, acoperindu-l.
Il izbii un miros intepator de carne arsa, de fum atat de gros ca-l putea simtii si in gura. Trase adanc aer in piept, si inchise ochii pentru o secunda, doar ca sa-l simta mai bine cum il napadeste, cum i se lipeste de gat, cum ii aluneca in plamani.
Un rictus i se intipari pe fata sangerie si desfigurata de durere sau de placere sau de bucurie, nici el nu stia ce simte...Duse mana la brau si o inclesta pe sabia, priponita acolo al carei maner era lipicios si cald, iar el o primi ca pe un vechi prieten, intotdeauna de partea sa, tacut, neiduplecat, misterios. Cate batalii nu purtase alaturi de ea si nici una pierduta...
Un strigat ascutit de pasare il intrerupse din visare si atunci o observa, cum statea nemiscata,  langa el, cu ochii departe. Nu era surprins, sau nu mai reactiona, nici macar cand, ea aparu in fata lui privindu-l cu ochii ei negrii si imobili. Era frumoasa, cu pielea alba si atat de matasoasa,  pometii putin ososi, ii dadeau o alura androgina atat de cunoscuta, buzele rosii, dezveleau un zambet rece. Timpul parca se oprise si atunci vorbi, ea
-Totul s-a terminat acum..., glasul ei era ca un cantec, atat de melodios si hipnotic, ii mangaia tot corpul, simtea cum lacrimile se scurg pe fata, trebuie sa vii cu mine.
El incepu sa rada, tare, atat de tare si gaunos suna, ca-l facu sa se cutremure
- Sunt eu, am castigat si ultima fortareata, striga el, scotand sabia victorios si indreptand-o spre cer
-Nu...[b], incerca ea sa spuna, dar se trezi azvarlita pe pamant
-[b]Taaaaci, striga innebunit, taaaaci, fata ii era schimonosita...sunt Stapanul Lumii, sunt Stapanul lumii.
Auzea cum ecoul purta strigatul lui pana departe si inapoi, ce cuvinte marete, cate placere fizica si psihica ii provocau, o simtea prin toti porii, in cap, in vene, cum ii punea in miscare adrenalina, cum il cuprindea.
Cu o usurinta neomeneasca femeia se ridica de jos, la fel de senina si se apropie de el
-Dar, ai ramas singur, nu mai e nimeni aici...
Ah, ar fi vrut sa o faca sa dispara, cine era ea? o apuca de mana, intr-un spasm si o stranse atat de tare, pana simtii ca il doare
-Lumea asta e a mea, am castigat-o, racni in timp ce o zgaltaia parca ar fi  inteles mai bine ce ii spunea, in felul asta
-Foarte bine, spuse ea inca atat de calma si se apropie de el ca si cum ar fi vrut sa-l sarute
Surprins el inchise ochi, si simtii cum sabia pe care o strangea in mana, ii patrundea in carne tot mai adanc. Valul cald de sange se prelingea pe lama, peste cel intarit deja si atunci o scapa pe jos
Alunga cu mana un gand uitat, si incepu sa mearga. Numai durere simtea, la fiecare pas, il coplesea, il tintuia pe loc dar el nu putea sa se opreasca, nu acum, tocmai acum. Si cu aceasta in minte se prabusi, intr-un intuneric fara sfarsit.

Deschise ochii cu greu, iar ploapele grele ca de plumb dezvelira irisul albicios ce cauta avid un punct de reper. Tavanul alb bine conturat, il aduse intr-un loc atat de cunoscut. Mirosea ciudat, nu putea sa-si dea seama a ce, si era lumina, o lumina placuta, care venea pe fereastra
Apoi auzi niste pasi marunti si o voce calda:
- Buna ziua domnule G, e timpul sa va luati medicamentele, spuse femeia zambind.
El o privea cu recunostinta, inca peirdut in ziua trecuta. Sau cate zile trecusera oare de atunci?
-Domnule G azi avem mai putine de luat, e ziua dumneavoastra preferata...
Un cutit il lovi in moalele capului, il simti rece cum il strabate de la un capat la altul si incepu sa se zbata. Simtea cum inima pompa sange, cum se zbatea si ar fi vrut sa-si miste degetele , dar ele nu-l ascultau, ce era atat de greu? Vroia sa zica ceva, dar vorba i se oprise in gat si oricat ar fi vrut sa o scoata nu reusea, il ineca, il sufoca
Infirmiera, il ridica usor pe perna, obisnuita si spuse incet ca pentru ea
-Alta criza..., in fiecare dimineata, si il privi pe neputincios cum isi misca ochii haotic, cum ii siroiau lacrimile pe fata, cum parca se zbatea sub trupul acela care il inchidea ca un cosciug.
Era paralizat, complet....
Inchise ochii si arunca in neant un ultim gand:
"- Vino inapoi, vino inapoi..."

Posted by: Dore Jan 22 2006, 12:37 PM

Petrecerile din sala cea mare a conacului

Nebuna e sala cea mare a conacului: strachini si carafe, tavi si flori parfumate, tresalta la bataia Orbului in masa, in ritmul cadrilului. Praful valatuceste pana in bagdadie, petrecaretii se invart si pare ca stau in loc: peretii se invart doar, sugubeti  .
Fierarul pufaie pipa si izbeste podeaua cu cizma din piele de iac; piticii, cu guritele pana la urechile varzoase si cu barbile pe umar, tzopaie de mama focului, urland un cantecel piticesc. Scufita Rosie se inneaca de ras, si scoate limba la lupul care si-a lipit nasul de fereastra si inghite in seeeeec  .
Piranda a ametit fustele de tot si sacul verde cu pietricelele magice tresalta atarnat la gatul masliniu. Clopotarul  cu ochii la Cosanzeana care s-a impiedicat de ochii Pescarului, tintuindu-si corsajul cu mana inmanusata. Balaurul vantura des din genele-i dese si respira sacadat, plimbandu-si limba roz prin placintele cu ravase. Zmeul isi leagana capul in toate partile, cu ochii-i portocalii adanciti la bucatareasa...care tine ritmul cadrilului zanganind bratarile cu banuti aurii, sprijinita de scaunul Orbului.
"Innoada firul,
Bate cadrilul:
Opt, sase,
Patru, doi,
Zboara vantul printre noi..."
Menestrelul canta voios, isi sterge fruntea cu maneca larga a camasii si isi sburleste mustata spre strofa urmatoare:
"Taie drumul
Spre catunul
Zarilor nebune:
Uita vrajba,
Asta-i drumul,
Cararea la zane..."
Pescarul pufneste in ras si inneaca tichia Talambului de vinul alb licoros: Magicianul rade nestavilit, a uitat de vraji si pergamente. Cum ar rupe Ielele zagazurile lacului, de-ar cunoaste unde pierde noaptea paznicul lor ;).


O luna verzuie mangaie iarasi conacul si prin ferestrele dantelate, pe petrecaretii din sala cea mare a conacului. Mancaciosi si insetati, dantuitori si vorbareti, fiecare isi vede de ale sale...in vreme ce Orbul si Piranda stau unul langa altul: ea muta si el intunecos, fara a putea pune ganduri in comun, decat prin tinerea de mana care se petrece pe sub masa .
Talambul roade dezinteresat o coasta de batal si surade tainic, cu ochii la degetele harnice ale Pirandei...
"Am toata amiaza,
Ai toata casa,
A ramas un singur chin:
Descopera-ma, sau sa m-abtin?
O mila de loc pana la soroc,
O gura inciresata...
Ooooof, ooof, grea-i tacerea,
Trupului inmiresmat..."
Canta lautarul cu foc, bucatareasa adapa carafele, Scufita jumuleste margarete...si nime nu se-ncumeta a spune povesti .


Dincolo de colbul ridicat pana in grinda de petrecareti, ochi nostalgici adulmeca trupurile inlantuite, invartitoare si nu deslusesc nimica. Calcaie rozalii bat de mama focului podelele de stejar ridicate langa lautari, colburi valurite tresalta si se aduna iara in carnea lemnului. La masa din coltul de miazanoapte, calator grabit a poposit sa-si ostoiasca cele zilnice. Cu degetul mare invelit in fruza de patlagina isi potoleste varful mustatii si strecoara printre gene privire iscoditoare.
Nu recunoaste pe nimenea, da` parca a mai trecut p-aci candva...dintre toate, cel mai tare ii fac cu ochiul bardacele de lut ars si motaniciul cel tarcat care isi vantura coada plictisit, latit pe toba lautareasca.
Priveste la Clopotar si nu isi aminteste nica, arunca o uitatura bucataresei si ... parca glasul al semana cumva cu o sopata de padure, dar nu...nu ii stie ritmul. Orbul care clatiana din cap in ritmul calcaielor ii pare cel mai fericit, iara gura muta a Pirandei cea mai vesela .
Numai Fierarul, anume prins in vorba cu Pescarul, pare a recunoaste chipul calatorului si cauta taisul sabiei la cingatoare...
Mirosul de sudoare, de colb si de stacane goale gadila narile petrecaretilor, iar lautarii se simt datori sa nu-i lase la hodina inca...Inca putintel...s-apoi om hodini oasele cele lenese ;).

Posted by: Mistaco Jan 26 2006, 06:01 PM

Din amintirile unui cadet.......................
..."cind eram mic,visam aleea dragostei plina de flori, care de care mai colorate, una mai frumos mirositoare decit cealalta! Dar uite, ca acum din loc in loc, descopar cite un teren gol, pe care in locul florilor sunt boscheti mari de ciulini, maracinis si plin de ghimpi. Vai de acei ce nu pot sa supravietuiasca acestor"cimpuri'. As vrea sa fiu cu tine atunci cind treci pe acolo, dar nu se poate, si voi incerca macar sa te pot ajuta prin scrisori cu care am sa incerc sa transform "ciulinii" in crini, "maracinisul" in garoafe, iar "ghimpii" sa ia forma trandafirilor, acest minunat simbol al dragostei ce ti-o port!
Ce dor nespus ma cuprinde in aceste clipe! Imi sfisie inima acest dor, ce cruzime, iar eu "legat de miini si de picioare", nu pot face nimic ca sa te apar si sa ma apar!

Posted by: Dore Jan 26 2006, 10:41 PM

:aplauze: Frumos, Mistaco!
Tits_herbert  :-*.

Posted by: Mistaco Jan 27 2006, 07:02 PM

Mai am, insa nu stiu daca voi mai scrie, caci de fapt sunt o parte din viata mea...............!!!

Posted by: Dore Jan 27 2006, 09:03 PM

Mistaco,
Fiecare cuvintel pe care il asterne un scriitor este o parte din viata sa, chiar si cand este vorba doar de o simpla poveste ;). Haide sa ne bucuram amicii virtuali in continuare cu scrieri originale.
Va incurajez pe toate si pe toti sa puneti aici mici perle de suflet cald.  :-*

Posted by: Mistaco Jan 29 2006, 10:35 PM

tot ceea ce am scris acolo sunt gindurile mele .........intr-una din perioadele cind am fost departe de sotie!!!!!!!!!

Posted by: Dore Feb 5 2006, 01:40 AM

Poveste egipteana

Viata decurge netulburata sub pasnicul Orion. Vantul fierbinte deseneaza harti noi in trupul desertului, caravane aduna si risipesc istorii nespuse.
Mare festival se va tine maine in piata pietruita cu mozaicuri colorate felurit. Vanatorii aduna harnici carnea si o sareaza, agricultorii misuna in fermele de grane ale regatului, rodii si smochine sunt gata pentru a umple mesele.
Berea fermenteaza in butoaie de cedru adus de departe si va curge in pahare aurii, batute cu geme din minele bogate. Zgomotul carierelor este astupat cu greu de praful dens ridicat din uneltele metalice, carele trag alene cuburile uriase spre piramida cea noua. Toata suflarea grabeste lucrul spre a participa la cinstirea maretului Ra. Ferice de ei!

Festivalul a bucurat inimile locuitorilor oazei. Cu speranta in suflet, cu dantuiala in oase, se intorc cu mai multa usurinta la corvoada zilnica. Corabiile din Peloponez s-au legat in port si marfuri rare asteapta sa fie descarcate: matasuri si uleiuri bine mirositoare pentru vracii imbalsamatori, ceramica felurit colorata pentru piete, ulei de masline de cel bun si lingouri de cupru.
Artizanii fumeaza alene, aplecati asupra planurilor noului monument: o zarzavagioaica aduce pe cap un cos plin cu varza si cu rodii. Marele Dregator a trimis artizanilor si bere de hamei, pita aurie si coaste afumate.
Vantul desertului aduce graunte aramiu de nisip si-l inneaca in pocalul calfei unui artizan: in el este o intreaga poveste a muntelui ce fusese pana mai deunazi. Calfa inghite grauntele...se inroseste la piele si cade peste vasele cu vopsea albastra.

Posted by: Dore Mar 13 2006, 08:16 PM

Blestem

Aduna panzele de paianjen din colturile intunecoase de suflet, infigand ghearele sub cruste vechi. N-a avut nicicand lumina acolo - se ridica din adancuri uratul cap al deznadejdii.
Sa astepte pana la ultima picatura de sange, sa urle mut pana la scrasnetul ultimului os. Sa arunce uitarii ultimele farame de vis. Sa-si inghita vorbele in fiece clipa, sa taca crezand ca nespuse vor ramane in veci. Sa nu mai caute acceptare, caci nu are nimic pretios de daruit. Sa ramana prizonier al razboinicului ferecat in armura, in turnul de ceturi, sa uite toata rugaciunea somnului ca in veghe sa afle mangaierea.
Sa creasca in piatra, acum e randul sa-i fie prizonier, in vreme ce ii ramane rob. Sa priveasca inauntru si sa nu cunoasca locurile, sa nu aiba fiinta fara amintirea-ti.
Sa atarne pe marginea nimicului, sa nu cunoasca drumul in sus. Sa nu cunoasca pricinile, sa nu uite, sa nu ierte, sa nu mai poata crede.
Sa fie atotputernic si neinduplecat … blestemul.

Posted by: Dore Mar 20 2006, 08:26 PM

Festivalul dansului

Nu e cu putinta sa se-ncinga sarbatoarea dansului fara de conduri fermecati si cizme saltarete. Veni-vor, dantui-vor ...
In batatura conacului, piticii infig de zor cremeni marmorate in pamantul negru, peste fire de iarba si banuti rozalii. Imprejmuita de ghirlande de flori campenesti, cu mere atarnate de tumurlugii de tei, batatura prinde parca alta suflare.
Se lasa soarele pe dupa bradet, lasand loc fustelor argintii ale lunii.

Sprijinit in canatul usii bucatariei, odihnindu-si sufletul pe prag, Orbul doineste din fluier. Licuricii s-au impletit in ghirlanda campeneasca si topaie de zor straduindu-se sa fluiere si ei. Motaniciul se opinteste de zor sa hapaie o musca de-asta cu felinar, iar piticii rad de se prapadesc, cat pe ce sa rastoarne masa cu bunatati intinsa de bucatareasa in batatura. Crinii portocalii parfumeaza inserarea, in vreme ce, puternic, Pescarul rostogoleste o piatra ferecata de alge inspre poarta conacului.
Pasi marunti, pasi infundati, pasi veseli, pasi nerabdatori se aduna de pe potecile bradetului inspre conac. Fierarul pregateste frigarea, tarand un berbec spre rumenire. Talambul in jurul butoiului cu vin tare, aromat, botezat cu ierburi amare.


Aliniati frumusel pe lavita din curte, piticutii stau cu degetelele si cu talpile la aer, asteptand oblojelile bucataresei. Face fiertura de pelin si tarate, pana ce se incheaga un terci mai grosut asa. Il intinde pe o frunza de patlagina si leaga cu fir de matase peste degetelul obrintit de atata dantuit. Basica umflata se sparge cu ac de arici albastru, se unge binisor cu unt gros de galbenele si se leaga cu frunza de papadie.
Bucatareasa aduce stacane cu ceai de brustur pentru bolnaviori, le mangaie buclele si ii lasa cu degetelele in aerul racoros al serii, dand fuguta inapoi in bucatarie - mai sunt bucate de pregatit pentru a doua noapte de dantuiala.

S-au aprins iarasi felinarele de licurici in curtea conacului: Scufita Rosie, cu bonetica-i legata cu panglici albe sub barbie, scanceste ca vrea si ea o bucata de placinta cu maaaaaaaaac .
Lautarii au bumbacit bine tobele, spre desfatarea calcaielor si urechilor topaitorilor - Pescarul si Fierarul mormaie sprijiniti de o buturuga, cu ochii la Cosanzeana si la Piranda.
Se roteste hora de petrecareti, se golesc butoaiele spre a se umple stacanele. Focuri hulpave ard pe dealurile din jur, aprinse de locuitorii regatului, inainte de a purcede la conac.
O luna vesela luceste deasupra bradetului, leganata de zefirul sugubat, care a furat aroma frigarii spre a o duce departe, pe crestetul golas al stancii care poarta in brate trupul adormit al viteazului. Dedesubt, mlastina bolboroseste in legea ei, fara s-o priceapa careva.
Se spune ca inimile vesele ajung viata lunga si ca binetea cu zambet pe buze alunga orice tristete. Se mai spune ca orice clipa poarta in sine o dragoste nerostita, un dor crud, o lege nescrisa si o picatura de venin. Dar cine pleaca urechea la asa spuse? Ascultand povestile poti crede ca nimic nu se schimba vreodata, cand, de fapt, nimic nu ramane aidoma.
Sa ne prindem si noi in hora de la conac: o viata avem si o inima in piept. Plange-vom cand ne vor plange ceilalti - acum e vremea sa petrecem si sa iubim.

Posted by: Mistaco Mar 20 2006, 08:33 PM

frumoasă lumea ta de basm !!
de ce nu-ţi deschizi şi tu un jurnal !!!

Posted by: Diana Mar 21 2006, 01:00 AM

De cite ori citesc povestile Dorei ma apuca un dor nebun de copilarie cu iz de placinta de mere si scortioara, de basm spus la gura sobei... si parca simt degetele bunicii in par, impletindu-mi coditele...
Spune-ne, Mestera a Cuvintelor si alte povesti sa ne umpli inimile si sa ne-ntoarcem iar la timpul pantalonilor scurti, ai genunchilor rupti si al rochitelor rosii... spune, Mestera, spune...

Posted by: medeea2004 Mar 21 2006, 05:19 AM

MISTER IN VERSURI

Invaluit in misterul noptii instelate
Incet pe treptele unei albe scoici paseste
Mii de nuante de petale sunt presarate
Inainte si ai lui ochi verzi le priveste.
Arcusul de vioara rasuna in departare
Plutind in aer parfum fluid de flori
O reverie, inspumate valuri de mare
Si se trezeste din reverie, abia in zori-
Nisipul rece sub ale sale picioare
Nu este incalzit de razele de soare
Si-a lui privire, al lui chip de lut frumos
Orice cugetare, amintire trista. Dureros.
Singur cu pasi pribegi spre intuneric. Iara!
Ce este?! Iarna, toamna, vara sau primavara?
Naucit de mister, stropi pe obraji ii (a)luneca
Zile, saptamani, luni, ani or sa se duca,
A lui fiinta va fi mai rabdatoare
Adiere de vant se simte, e racoare
Si totusi a reusit sa tinda spre fericire
Disparand stropii din trista privire
In urma lasand iubire pe o verde frunza
Si frunza intr-un colt de paianjen, pe panza.

Posted by: Dore Mar 21 2006, 10:44 PM

Frumos poem, Medeea bravo.

Dienuca si Mistaco, ma bucur ca povestile va sunt pe plac in continuare. Mai pun .

Sarbatoarea dansului (2)

Cum saltaretii s-au asezat pe buturugi, care mai de care cu dor de a-si astampara foamea ori setea, bucatareasa are porunca sa le spuna povestea cheii de argint.
"In sacul de piele aramie, petala de argint asteapta sorocul desferecarii zagazurilor cerului cel inalt. Mana trudita de munca, cea care a leganat de-a lungul vremurilor toate sufletele noi, va desface cu ea baierele adevarurilor celor mute.
Dincolo de apele tacute ale lacului de smarald, pe dupa muntii impaduriti cu creste pietroase, se afla un alt taram: un castel de nisip domneste peste el. In cea mai mica incapere a sa, pe o masa de fildes, intr-o cupa de alabastru, se afla povestea. Odata spusa Fierarului, el va afla taina fauririi cheii de argint - sfaramand si topind petala din sacul de piele aramie."
Mancaciosii dau din cap, molfaind mai departe la bucatele lor - se vede treaba ca nu au inteles nimic "inca o poveste" si atat, insa ochii Fierarului s-au ingustat ... pare a da alt talc povestii abia incheiate.
Se aud tobele iarasi, fluierul Orbului prinde a doini cu si mai mult foc, saltaretii se ridica de pe buturugi si-si vad de topaiala lor. Minciuna a zis cine a zis ca nu-s pe lume doruri multe ...



Si vazu in multime ochii aceia negurosi - in colbul ridicat, plutind printre licurici si raze de luna - toate si toti in jur sunt pamantii si reci, numai chipul ascuns printre petrecareti are obraji rumeni ... Si fiece clipa atarna cat un inconjur de bradet, indinzi mana si aproape ca ai reusit sa ...

Pescarul tresare in asternut, se ridica mintenas, cu spinarea asudata si ochii bulbucati: plescaie nedumerit si se repede la bazin. Stransa melc, sirena doarme pe nisip, acoperita de paru-i perlat. E inca acolo acum poate incepe inca o zi amara.
Prispa e plina de razele soarelui care, alunecand pe luciul lacului de smarald, s-a proptit in geamuri si in navodul atarnat in carlig. Trase adanc aer in piept: i-a spus bucatareasa candva ca in alta lume, in alt timp, sirena il asteapta pe fundul altui lac, in vreme ce el nu mai sfarseste de pescuit. Asa o fi, n-o fi ... macar aici o poate atinge.
Mireasma de colacei cu mac vine dispre conac - uneori cele mai frumoase povesti sunt cele pe care le cunosti deja, gustandu-le in fiecare zi.

Toate relele lumii asteia au un capat, creste mai deasa iarba uitarii peste ranile vechi ale pamantului ridat prea de timpuriu.
Chinuit de amintirea povestii cheii de argint, Fierarul s-a ferecat iarasi in topitoria sa - va scoate la iveala ceea ce a fost cerut. Pe prispa casei sale, Cosanzeana coase molcom - cu parul inflacarat in vapaia asfintitului, cu talpile in tufa de pelin din fata scaritei, cu gandurile aiurea.
Parca fiece zumzet de ganganie plictisita ascunde vreo taina, parca, parca ... Pareri numai si nimic altceva.
Piticutii se apropie de conac, abia tinand tacute stomacelele infometate. Prin fereastra luminata a bucatariei se zareste perdeaua fluturand nedumirit si bucatareasa turnand supa de bibilica in ceanacele micutilor. Aburul mamaligii innoada nasucurile micutilor - cat pe ce sa rupa poarta napustindu-se spre jgheabul fantanii din curte. Scufita le toarna apa sa se spele si ii bombane sugubeata.
Nu-i multa vreme de zabovit - cina e gata sa inceapa si in sala cea mare.


Se strecoara, pe sub bratele intepacioase ale brazilor, aburul dulceag si inselator al inserarii.
O manta groasa de nori ascunde somnul lunii - noroc cu licuricii veseli, ei stiu lumina orice intuneric. Piticii au ceva boroboata de dosit in asta seara, ori poate un ravas sosit de departe, din taramurile lor. Morocanosul a dosit in gheata stanga un petic parfumat - numai ca nasul bucataresei nu poate fi pacalit asa, cu una cu doua.
Scufita a vazut si ea ce atarna din gheata piticotului si a pus gand rrrrau petecului de ravas parfumat. Se strecoara binisor printre topaiciosi si cugeta cum sa faca sa-i afle tainele micutului.
Si s-a dezlantuit vijelia: nu cea din ceruri care sta gata sa se napusteasca asupra regatului, ci grozava fugareala - Scufita cu ravasul parfumat ascuns in cosulet fuge si urla din toti rarunchii, razand ca apucata, uitandu-se in urma din cand in cand sa vaza daca mai are prapaditii pe urme ... Cu limba de-un cot, Talambul s-a protit de un tumurlug din gard si trage greu aerul pe nari, fixand hoata cu ochi neputinciosi, insa restul cetei se napusteste si mai amarnic pe urmele ei.
Cu hohot intretaiat, inconjoara conacul si se lasa lin in jos pe perete, sa-si mai traga sufletul, Scufita cea curioasa. Cauta in cosulet sa afle taina parfumata ... dar vai! un fosnet de tufis o pune iarasi pe fuga.
Cu coditele scapate de sub scufita, alearga rapusa de oboseala si iuf! nimereste in gard.
Sau nu: e Fierarul care o ridica, razand, zgaltaind-o usor: "Da-le inapoi ce le-ai luat amarilor astora" si rade din tot sufletul in vreme ce piticotii, infuriati amarnic si batand din picioruse, sar sa prinda hoata de opinci.

Posted by: medeea2004 Mar 21 2006, 11:02 PM

merci Dore , iti intorc cuvintele frumoase



O noapte de vis, o noapte

o noapte de vis, o noapte
poezii, sute de poezii nici o carte
sunet de reghin chitara
cantec langa izvor la vechea moara!

o noapte, o noapte de vis
frunze cazute precum o ploaie
cu versuri eminesciene a nins
dand incet foaie dupa(peste)foaie!

o noapte de vis, o noapte
luneca lacrimi pe obrajii-mbujorati
de departe vin parca soapte
si toti sunt mirati!

o noapte, o noapte de vis
crengutele ard in focul incins
in ferestri vantu' adie
o iarna plina de nostalgie!

o noapte, o noapte de vis
pe panza vopseaua s-a prelins
pictorul adauga culoare
vorbeste pensula, inima doare!


o sa revin!

Posted by: medeea2004 Mar 23 2006, 10:53 PM

sufletu-mi plange, afara lacrimi din cer !


Ploaia!

Reci picaturi din Cer coboara
In acorduri de vioara
Vazute prin fereastra aburita
Intr-o zi de primavara nefericita,
Vazute cum pamantul atinge
PLOAIA!
La o veche carte dau incet foaia,
Citesti, auzi picaturile de-afara
Cad, printre lujeri se strecoara.

Posted by: catalina77 Mar 24 2006, 09:35 AM

Medeea, foarte frumoase versurile!

Posted by: medeea2004 Mar 24 2006, 11:45 PM

merci din suflet Cata


Amintiri

Ma inchin ,
In fata acestui tei
Stufos al amintirilor placute
Unde am vazut ziua
Reflectata-n vise
Si toate sarbatorile lumii
Le priveam prin ochii deschisi in unghiul
Nelinistii, adolescentei mele.
Cand am implinit varsta,
varsta vointei mele
Am crezut ca totul se va schimba,
Am crezut ca lumea-ntreaga
Va fi toata a mea!
Uneori cerul seara
Pare destinul meu
Ce l-am asteptat de mult
Sa pot patrunde in gradina fermecata
Unde luna,
devine semiluna
Si vocea cand pronunta rugaciuni
Sa fie auzite, sa rasune!
Caci toate incercarile
toate lacrimile varsate
Vor ramane amintiri
...in urma lasate.

Posted by: Dore Apr 3 2006, 10:01 PM

Povesti simple - continuare

E musai sa i se traga un perdaf Scufitei - iaca pica magareata pe Orb. In vreme ce se nevoieste sa aduca hoata la vorba buna, bucatareasa doseste in sortu-i larg petecul dobandit de Scufita: n-are vreme de el inca. Si unde nu mai pui ca e musai sa-i scarmene zdravan pe piticoti, spre a afla ce au pus la cale.
Velnitele si scoartele, pernele si perdelele, toate au fost scuturate in batatura, lasate pe lavite sa se infrupte din soare, apoi puse binisor la locurile lor, presarate cu flori de levantica si cu frunze de indrusaim.
In ultima seara a sarbatorii dansului, conacul aduce cea mai gustoasa si mai bogata cina de peste an. Cu gandurile aiurea, amestecand borsul cu polonicul, bucatareasa trage cu ochiul la Scufita care, cu lacrimile inodate in barba, se uita pe sub sprancene la Orb.
Placinta cu peste condimentat e gata aburinda pe mesele din sala cea mare. Petrecaretii pofticiosi se vor indestula cu bucate si vin mai intai, apoi vor purcede in batatura, la cresterea bataturilor de prin talpi. Piticutii sunt oleaca necajiti, dar le-o trece la primul tril de fluier, la prima bataie de toba.
Fierarul a lasat topitoria in plata lunii, s-a adunat la festival fiindca nu-i cu putinta sa piarza clipe dragi pe langa Cosanzeana.
Pupacios, Fat-Frumos isi asteapta randul la strans fete in brate, insa Pescarul il trage deoparte si mi-l bombane in limba vitejilor. Cu un picior tras sub fuste, Piranda invarteste pe deget ciucurii baticului albastru, batand in masa sarabanda cu cealalta mana.
Si parca toti asteapta un ceva care nu mai soseste...
Si au prins a invarti ultima hora a festivalului. Topaieli ici, topaieli colea, se ridica tooot colbul pana la luna si alta nu.
Norocos, Fierarul a izbutit sa impresoare mijlocelul Cosanzenei si-i picura in urechi vorbe vrajitoresti, infiorandu-se la fiecare chicot al ei. Orbul doineste de zor, vazand cu sufletul, ca prin ceata, mainile prinse in joc, chipurile asudate, inimile vesele, pletele tresarinde, ticsite de flori si licurici.
Frumoasa e noaptea ultimei hore, parfumat aerul poienii, zglobiu murmurul conacului.
Dulce i-a mangaia mai tarzior leaganul somnului ...

Posted by: kalua Apr 3 2006, 10:48 PM

Dore, reusesti de fiecare data sa ma duci la nr. 9:

Posted by: Dore Apr 5 2006, 05:46 PM

Kalua


"Lumina noua razbate din turnul Clopotarului - toata suflarea de petrecareti a conacului s-a adunat acolo sa ureze viata lunga paznicului regatului povestilor.
Necontenit a vegheat povestile - azi povestile il vegheaza. Piticutii si Cosanzeana, Fierarul, Pescarul, Orbul si Scufita il inconjoara cu drag si-l invart in hora nebunatica, bucurandu-se de rasul lui.
Asezand masa cu grija, bucatareasa se bucura de bucuria lor si ii cheama pe toti sa se indestuleze. Mai tarziu, se vor muta in sala cea mare a conacului pentru a putea dantui cum se cuvine.
Trilurile fluierului si hohotele de ras rasuna in noapte - undeva, in adancurile unui suflet, creste floarea alba a sperantei.



Motaniciul conacului sade la mare sfat mare cu motaniciul Clopotarului: pana cand o viata amara si un trai searbad?
Nici o pisicuta de curtat, zmotocit, doar ghemul de lana pentru zapacit?
Si-au purces cu jalba in protap la bucatareasa: cat pe ce sa-si fure locul frigarii, atata mirare au adus pe chipul bucataresei. Auzi la ei, craii!
Ravas a scris ea degrab' catre cneazul regatului pisicesc, spre a trimite acela iute cea mai alba si mai pufoasa felinuca in gazda la regatul povestilor, sa mai aline tristetile si plictiselile motanicilor mai mult sau mai putin tarcati.
In preajma stacanei cu vin licoros, motanicii asteapta oaspetele de seama - va sosi in buza noptii cu diligenta, pe o raza de luna.



Cu toate ca i-a istovit robotirea la campul granelor de aur, piticii nu pot dormi. Grijulie, bucatareasa le-a lasat in iatac un cos cu greieri burtosi, oachesi si lalaitori, spre alungarea gandurilor.
In bucatarie, mangaie vestmantul pufos al pisicutei albe, sosita de departe cu diligenta veche, la ceas de seara. Motaniciul cel tarcat toaaarce bucuros sub lavita, nadajduind la plecarea cat mai grabnica a bucataresei catre iatacuri - de cat amar de vreme tot asteapta .
Nici vantul jucaus, care tot zdruncina obloanele, nu poate ascunde cu prea multa dibacie ropotul pasilor cei repezi ai somnului. Si parca dinspre bradet cade iarasi boare mentolata, in vreme ce trilurile greieresti adorm rabdarea motaniciului tarcat.
"Hai la somn, unicorn ..."



Felina alba si pufoasa si-a aflat culcus in iatacul bucataresei, printre piticuti. Motanul tarcat al bucatariei conacului si motanul Clopotarului se gatesc de razbel: unul din doi va invinge, facandu-se astfel vrednic de a-i adulmeca ochisorii albastrui.

In crama, cu ajutorul nepretuit al Talambului, bucatareasa umple pe indesate carafa cu vin galgaitor si rade la bombanelile piticotului, nemultumit ca nu primeste inapoi ravasul parfumat.
Nu, nu, nuuu - nu voieste sa spuie ce scrie in el si cine l-a trimis - stie doar ca sleahta piticeasca ii va pune chelea-n bat daca nu se intoarce victorios din crama.
Cu limba iesita de un cot jumate, Scufita pune placintele binisor in strachini, asteptand clipa ducerii la mese. In sala cea mare, Orbul mangaie ganditor fluierul doinelor si viseaza la lumina soarelui.
Necugetat obicei mai are si noaptea asta - se lasa la sfarsitul fiecarei zile.



Greierii stiu sa asculte iarba - ea cunoaste taine adanci, asemenea dorurilor ferecate adanc in inima.
Licuricii stiu sa arunce lumina calda in cele mai intunecate colturi ale dorurilor, luna le leagana, Orbul le doineste din fluier, bucatareasa le ascunde in ravase cu povesti.
Conacul are un iatac ferecat - acolo se ascunde, cum altfel, o taina. Umblatoare, rusinoasa, taina toarce cararile somnului, coase giuvaerele visului.


Catre regatul din care au venit pleca-vor piticii de azi intr-o saptamana. O data pe era, li se face un rabat: unul dintre ei poate ramane acolo, fara sa se mai intoarca vreodata, ori inca unul mai poate veni cu ei la intoarcerea in Regatul Povestilor.
Tot conacul e un du-te-vino far' de cap si far' de coada: topaie micutii ceva de speriat, tare mult ii bucura intoarcerea acasa.
Scufita ii pandeste din bucatarie, dupa cum Lupul o pandeste din bradet. Parca asa e toata suflarea: fiecare pandeste pe alt careva, in vreme ce ochi nestiuti il pandesc pe pandar. Mare e curtea conacului ... "

Posted by: Dore May 4 2006, 04:55 PM

Povesti felurite


"Poveste ceruta de un suflet dulce:

"Respirand, adulmecand adierea zefirului albastru, fata isi piaptana cosita, cu ochi visatori: dintre toate sperantele, numai cea ascunsa ii cunoaste suflarea. Degetele cunosc singure cararile cositei, pieptanul de os le mangaie intr-o doara. Parca o hora dragalasa i se invarteste in amintire, parca muzicuta inca ii rasuna in urechi, parca se afla iarasi in sala plina de oglinzi, privind cu sfiala la perechile care plutesc vrajite pe mozaicul pietruit. Cu mainile impreunate, statuse asteptand cel din urma tril ... pe cand cugeta sa plece mai degraba, o mana inmanusata in catifea intunecata i-a pornit cadrilul. Nici ca ar fi putut ghici rumeneala obrazului ascuns sub masca, dar parca dansatorul acela mirosea a tandrete muta si a dor ... dor de epoci trecute, de mosc vechi si de pamant umed. Nici ca ar fi putut ghici trupul ascuns in haine negre, parca nici statura ascunsa de mantie - dar ce inaltime nefireasca, ce plutire magica, ce liniste sufocanta ... in lipsa oricarei voci.
Nici drumul de intoarcere acasa nu si-l poate aminti, nici ramasul-bun ... stie doar sperietura rubedeniilor, intrebarile fara de sfarsit. Si linistea conacului - o cuprinde adesea dorul de fosnetul rochiei de bal si parca simte in nari plutirea fantomei cu masca.
Unealta de os cade cu zgomot infundat si se topeste in covorul gros: draperiile flutura parca, asemeni mantiei catifelate. Stie sufletul puterea ochilor ascunsi, stie clipa dorul de inceput - un alt dans va umple mozaicul salilor, un alt zefir ii va mangaia chipul: toate vor pregati atingerea unei maini inmanusate."


Panze lungi, albite in apele lacului de smarald, au tesut femeile regatului spre a fi duse in dar catre regatul piticesc. Bucatareasa le impatureste cu grija, presara pe ele micsunele parfumate, legandu-le apoi cu funda galbuie, impodobita cu licurici. Isi face palma streasina sub soare, cautand in zare vreo urma a piticilor. Da' de unde: harnicuti, mangaie inca granele de aur ale campului, muncind pesemne cu si mai mult spor, aseptand plecarea inspre casa.
Cu mustatile intinse in adierea amiezii, motanul cel tarcat al bucatariei se intinde lenes pe pervaz, facandu-se covrig fara mac, doar cu o coada ciufulita, atarnata peste florile movalii ale mentei de sub geam.
Trimisese Magicianul carte dis de dimineata - vrajitorii din tinuturile muntilor anuntau urgii, grabite sa se abata asupra regatului: insa dupa atata amar de vreme, nici Zmeul insusi de s-ar uni cu ele, nu ar face sa tremure inima bucataresei. "Oricat ai inchide ochii, aceeasi lume te astepta si daca o privesti rotund ... si daca o cerni printre gene," spusese candva. "Daca o privesti cu bagare de seama ii vezi crustele supurand, daca te uiti doar cu un ochi nu intelegi nimic; insa privita prin tichia lunguiata a unui pitic, orice lume e mai zglobie."



Carcotind, piticutii au dat drumul motaniciul tarcat al bucatariei: prins cu mustatile in oala de lapte, a trebuit smotocit pe cinste ... Numai ca pasii grabiti au grabit scaparea motanului: piticii stiu bine ca bucatareasa trage zdravan de urechi asa varzoase ca ale lor.

Sfasiat intre maini flamande este claponul rumenit, impartita frateste este pita aurie, stoarsa pana la ultima picatura este carafa cu vin: foamea Orbului de lumina nu biruieste pofta neostoita a Pescarului. Se spune ca a pus la cale vrajirea sirenei, ca prin babe vrajitoare a umblat, ca ierburi de leac a cerut pana si Zmeoaicei ... dar conacul parca nu poate crede una ca asta. Vorba e: cine va spune sirenei ca a venit vremea sa spuna Pescarului de ce nu asteapta intoarcerea in adancul lacului de smarald. Ce ti-e si cu sirenele astea ... mute si adanci ... ca apele verzui ale sufletului strans.


"Sa infrunte vantul, asta este soarta Fugarului. Sa nu intoarca nicicand capul indarat, sa adune cu fruntea toate crengile zbuciumate, sa batatoreasca toate potecile intunecate, sa risipeasca vesnic sufletele care il asteapta.
Sa nadajduiasca la nimic si la nimeni, sa stranga masea peste masea, sa infiga gheare salbatice in palma-i aspra, sa creasca in taramuri indepartate, ascuns de ochi iscoditori. Sa iubeasca vesnic neiubirea, sa nu ceara vesnicie, ci macar o clipa sa opreasca goana fara de sfasit, istovit de tot si toate ... Fugarul."


Toate albiturile conacului au fost limpezite in apele reci ale raului din muntele albastru, stau intinse, spre hodina, pe gardurile inverzite ale bataturii. Intorsi de departe, piticii dau o mana de ajutor la improspatarea aerului iatacelor, la alungarea colburilor de prin crama, la scuturarea hornurilor ... si inca a ramas multa truda de invartit prin conac.
Cu cotul sterge sudoarea de pe frunte: bucatareasa pune la cale cina bogata la caderea noptii. Ultimul vis inca ii staruieste in minte: adica ... cum adica sa urce acel munte indepartat, desculta si cu desaga in bat?
Motaniciul tarcat se napusteste in bucatarie, cu scaieti infipti in coada, cu o tichie piticeasca taras, cu Talambul dupa el. Bucatreasa ramane cu polonicul in aer, stramutata de la ale ei. Piticotul da sa graiasca parca, dar se face gramezi peste scaunelul cu trei picioare si se infinge cu nasucul in lavita motanului.
Pala de vant nastrusnica tranteste usa bucatariei, spargand un geam si infasurand perdeaua peste muscata din fereastra. Motaniciul, ingrozit, o zbugheste sub fustele bucataresei care rade .... si rade, de nu se mai opreste.



"Sa nu crezi ... " necontenit cere Magicianul. "Sa nu astepti, sa nu nadajduiesti putere - zace adanc, lasa-i somnul." Dintre toate relele lumii asteia, lipsa visului macina necontenit, molcom. Dintre toate durerile, a nu fi vazut lasa cele mai inguste rani. Inguste si adanci, ca semnul sarpelui.
"Necontenit a strans in brate suflete indepartate, nepieritoare, nevazatoare de ale sale. Inca un suflet fi-vei, nicicand nu vei aduna lumina in ochii-i. Puterea obiceiului este de natagaduit, sa nu nadajduiesti ... Nimic fi-vei pana la ultima farama a zilei, nimic pana la ultima pacla a noptii."
Se lasa noaptea peste bradet. O noapte fara poveste, ce minune ar fi aceea ... "Nicicand."



Fara sorti de izbanda, motaniciul tot nazuieste sa se dea huta pe coaja unui ou de strutocamila.
Asezati la masa lunga din lemn de brad, in curtea conacului, bucatareasa si piticii migalesc de zor la oua neimbracate inca. Vantul adie parfumat prin bradet, pe deasupra regatului, spre a se lasa binisor peste petalele margaretelor vesele. Toata valea miroase a ceapa verde si a bucurie. Curios, soarele a dat un nor la o parte si zambeste forfotei regatului.
Curand, lumina va umple sufletele toate, ochii toti, inimile toate.
Exista o zi in care nimeni nu mai stie unde este regatul oamenilor tristi. Parca, daca stai si te gandesti bine-bine, parca nici nu exista.


Topaiala - in toi, galagia - atotcuprinzatoare, veselia - molipsitoare ... asa e seara la conac, in preajma piticilor, petrecareti nevoie mare, vesnic insetati si infometati, dupa cum le sade bine.
Sala cea mare a conacului geme de lume, lumeee multa, adunata de prin toate ungherele regatului, toti veseli, gata de oricare isprava. Jeleste motaniciul de mila claponului rumenit, asezat la hodina pe masa mancaciosilor, lacrimeaza Lupul de dorul Scufitei, al carei cosulet zace intr-un colt, golit de timpuriu.
Piranda arunca pietrele spre lamurirea unui musteriu, Fierarul da peste cap stacana dupa stacana, in vreme ce Pescarul istoriseste baliverne de-ale sale, urechilor destul de nesabuite cat sa-l asculte.
Cu fluierul prins in brau, Orbul dibuieste prin strachina un ou si sade la panda, pregatit sa-l ciocneasca de vreun alt colorat pe care nu-l poate zari orisicum.
Fum gros iese din hornul conacului, muzica si veselie scapa prin ferestrele conacului.


Necuvintele, bucati de liniste, se aduna mereu inauntru. Nerostite, cresc, adancesc linistea umbrita, seamana vraja iscusita in tainitele inimii.
Aduna-ti toate puterile, nerostirea crescanda va lumina linistea culmilor, va aduna credinta adanca a clipei.
Nu stiu oamenii vremurile, nici soroacele, povestile tesute ascund taine prea impietrite pentru a cunoaste lumina zilei. Crezand, vei vedea.

Posted by: angeldust May 4 2006, 06:03 PM

Ce bine, ce bine...daca povestea merge inainte asta nu poate fi decat un semn bun

Posted by: Dore May 8 2006, 10:16 PM

Angelino cel mai bun semn este acela ca inca ne mai plac povestile.



"Lumina strecurata printre gene - nu, nu este cea a soarelui, incercand sa intre.
Este cea a sufletului, incercand sa iasa.
Piticii trebaluiesc in bucatarie, cu stradanie sa nu faca vreun zgomot: bucatareasa a visat de-alea nemaivisate si acum trebuie sa doarma.
Cu sort din frunza de lipan, Morocanosul lustruieste de zor o lingura argintie. O intinde pe-o parte, da sotul jos si se scalambaie in luciul bombat al argintatei. Pe sub masa, Motanul inghesuie pergamentele in cufar, apoi sare pe capac si se frichineste, doar-doar o reusi sa-l inchida de data asta.
Sfiosul sterge de praf binisor fiecare petala a florilor in fereastra si stranuta de zor, de se zdruncina tot puful tulpinilor verzulii. Nu ajunge sa lustruiasca si trifoiul pus la pastrare intr-un pahar gros, straveziu..."



"In vreme ce piticii molfaie de zor la placintele cu zmeura, bucatareasa toarna ceaiul in canute de lut ars si le spune povestea de dimineata:

"A fost odata ca niciodata o femeie harnica si vesela, ea bucura in fiece zi aerul casei sale. Atata doar ca trebaluia cat era ziulica de lunga si parca nu mai gasea vreme sa stranga in brate pruncii, nici sa mangaie omul cu o vorba buna. Zilele au trecut frumusel pe rand, una dupa cealalta, anii asemenea - pana cand, imbolnavindu-se amarnic, a cunoscut moliciunea patului de suferinta. In fiece zi tanjea sa stranga in brate pruncii, sa mangaie omul cu vorba buna - i se strangea sufletul vazand colburile adunate prin fiece ungher al casei sale.
Zilele au trecut frumusel pe rand, una dupa cealalta, anii asemenea - locuieste astazi in lada comorii, de pe fundul lacului de smarald, intinzand brate lungi de caracatita ... numai de ar avea puterea sa stranga in brate pruncii, sa mangaie omul cu vorba buna."

Talambul clipeste des - nici gand sa fie semn ca nu-i place ori ca nu pricepe povestea - doar ca s-a sfarsit bucata de placinta cu zmeura si zau ca ar trebui inca una ... "



"Dincolo de lumina lunii, se ascunde intotdeauna o nedumerire, ca si cum n-ar indura-o Soarele sa vietuiasca sub lumina lui. In fiece frantura de intuneric odihneste samanta unui vis - sa nu crezi ca orice samanta creste sa fie vis. Nu ... insa numai credinta inmugureste vlastar de credinta, afara de asta, orice samanta creste altfel.
Sa-ti fie sila de timp si de metehnele lui ... asta da labirint. La fiece cotitura e o floare noua: de mucegai, de nerostire, de liniste.
Farmecul labirintului sta in aceea ca are o singura iesire, o singura intrare; cand vei fi obosit de invarteala in jurul propriei cozi, vei fi inteles un adevar simplu: esti.
Atat. "

Posted by: angeldust May 9 2006, 10:48 AM

mda, cred ca nu am obosit inca, caci de mult caut sa inteleg adevarul asta simplu si nu reusesc. Care o fi secretul iesirii din labirint? Incerc sa aplic tot felul de scheme logice si algoritmi, fara succes insa. Cred ca in momentul in care voi inceta sa o caut o sa reusesc sa o vad sau poate voi intelege ca nici nu imi doresc defapt sa o gasesc.

Posted by: Dore May 22 2006, 06:04 PM

Agelino, tu nu esti in labirint: indrazneste sa privesti peste umar - a ramas de mult in urma.

Alte povesti

... Si piticul nu se opri decat sub lavita Motaniciului tarcat, care mintenas s-a sbarlit la el, gata sa-l inhate. Bucatareasa ia-o de unde nu-i! Ceaunul bolboroseste in pirostrii ultimul cantec al tocanei de legume cu pulpa de mistret, inainte de a se odihni in strachinele mancaciosilor. O ceapa tocata marunt-marunt tamaiaza aerul bucatariei, dand lacrimile chiar si ardeiului iute verde, crescut in ghiveciul din fereastra. Parca si albina care tooot bazaie printre blide a cam ametit si a poposit, flamanda poate, pe felia de mar ramasa langa stacana cu ceai de menta.
In vreme ce ochisorii Sfiosului cerceteaza bucataria, albiturile parfumate sunt intinse la uscat in curtea conacului, alaturi de hainutele piticesti care fusesera harnice zilele din urma.
Miroase a pamant si a verdeata ... inseamna ca e primavara, cel de al doilea anotimp al Regatului Povestilor - pana la sosirea verii e cale lunga. Adunand margarete pentru mesele musteriilor, bucatareasa cugeta la povestea serii acesteia, iarasi a cerut Magicianul una anume ...
Pe cand Sfiosul ii povesteste bob cu bob isprava Clopotarului, nori spumosi se aduna deasupra conacului.
Mare nunta mare fi-va azi in inima Regatului, numaidecat sa pregateasca gatelile pentru piticuti si ... la drum.
Fiece tichie cu piticul ei, fiece pitic cu sabotii sai, fiece carare cu drumetii ei - asa se insira pe drum petrecaretii conacului, mergand agale spre Casa de Piatra a Regatului.
Fiece mare nunta mare incepe si se termina in castelul de piatra albastruie, unde se tin si toate balurile ... barlogul stafiei mascate pare-se. Nu stie nimenica daca este asa cum spun povestile, dar unul dintre pitici prinsese de veste deunazi ca o codanita anume plutise in bratele gazdei la ultimul bal.
Nici piticilor si nici bucataresei nu le e teama sa petreaca la castel: Fierarul, Pescarul, Clopotarul si Piranda nu se tem nici atat. Sunt hotarati sa topaie si sa petreaca nevoie mare, ba chiar sa ameteasca gazda la cadril daca ar fi cu putinta, cugeta Talambul.


Zgandarand intr-o doara mandolina, Orbul bucura urechile petrecaretilor fara voie. N-are pofta de voroave de atata amar de vreme, numai parca sa asculte zumzetul celorlalti, de mai aproape ori de mai departe. Inchis in clepsidra lui, timpul paseste alene, rasfatandu-se in fiecare graunte de nisip ivoriu.
Intr-un colt al salii celei mari, bucatareasa taifasuieste pe indelete cu ochii Pirandei. Cate taine stiu ochii astia negurosi, numai vazhudul furtunii mai poate cuprinde curand. Din tavan, un paianjen plictisit tese ceva acolo, parca se alege o plasa, parca ba ...
La multe poste departare, praful starnit de copitele roibului adoarme margaretele de pe marginea potecii - carte de departe vine iute catre conac.
Degeaba te nasti floare, daca nu cresti" - asta ii invatase pe piticuti sa spuna in fiece dimineata, la deschiderea ochisorilor, numaidecat dupa urcarea Soarelui in cer.


Balaurasul cu limba roz sade tolanit dupa soba din bucatarie: cu ochi lacrimosi, asteapta cuminte ceaiul de trandafir cu pelin :| si stranuta de mama focului. Zburase necontenit, in inaltul azurului, printre nori si peste ei, cautase vesti despre mesagerul care disparuse, parca inghitit de pamant ... ori de padure, oare?
Talambul are pohta de zvapaiala, pasamite i-a trecut frica de balaur, insa asa-i de istovit, saracul, ca parca nici nu-i vine piticotului sa-l calce pe coada.
La caderea noptii, bucatareasa ii va aduna pe toti la leaganul cu vise, sa le indruge verzi si uscate despre tinuturi indepartate, in care locuieste te miri cine, te miri cum ...


Poveste pentru Nimeni
"Fiece zi care trece ascunde in cutele clipelor un ochi trist, cercetator, iubitor.
Adesea ii poti simti privirea in ceafa - nu indrazneste sa se apropie; venereaza tot ce faci si cum faci, dar pleoapa, inchizandu-se peste el, alunga imaginea ta.
Fiecare noapte care trece ascunde in umbra orelor o amanare, o cicatrice, o pornire.
Adesea ii poti auzi scartaitul in suflet - nu indrazneste sa plece; vietuieste in tot ceea ce faci si cum faci, dar visul, navalind peste ea, alunga amarul zilei.

S-a terminat, nu mai astepti nimic! Astazi esti om liber."

Posted by: Dore Jun 18 2006, 09:35 AM

S-au adunat piticutii, unul cate unul, la masa din bucatarie. Cu motaniciul tarcat in poala, bucatareasa ii indeamna sa guste bucatele.
Si se bat calicii la gura lor - ca in isprava Vanatorului de Vise, care cazuse lat dupa o alergatura zdravana, la capatul careia se alesese cu o glezna sucita, patru cucuie si un suflu greoi. Si vor poveste. Po-ves-teeee!

"A fost candva, in tinutul de sub pietre, o soparla ofuscata pe lumina Soarelui si pizmasa pe luciul apei. Nici ca se bucura de solzii ei stravezii, nici ca se minuna de stralucirea pietrelor. Nici ca s-a sinchisit cand ditamai cataroiul i s-a odihnit iarasi pe coada, crestea la loc de fiece data.
Dar n-a mai crescut. Pizmasa pe stralucirea pietrei care ii osandeste coada, nici ca se sinchiseste de lumina Soarelui, nici de luciul apei.
Asa sunt toate soparlele, chiar si cele care au parasit de multisor tinutul de sub pietre: nici ca se sinchisesc de raceala pietrelor, nici de lumina Soarelui."

Posted by: kalua Jun 20 2006, 11:08 PM

Dore,

Posted by: Dore Jun 22 2006, 06:00 PM

Kalua

Poveste veche

Departe, in regat strain si neprimitor, viteazul urmeaza poteca visurilor: fara graba, chibzuit, nu fara amaraciune - dar parca ce mai e amaraciunea in zilele astea? I se strange sufletul fiindca vede cum in fiece noapte si in fiece zi mai pierde un pas, parca sade acum si mai departe de lumina lui. Cum de este cu putinta sa alergi catre capat, indepartandu-te de el astfel?
Viteazul nu poate cuprinde taina asta, el stie a taia balauri, a nimici armate cotropitoare, a curta domnite sfioase ... dar daca-i vorba de fuga, iaca numai roibul are stiinta de ea.
Traverseaza padurea cu pasi repezi si nu are vreme sa asculte murmurul trimis lui pe aripi de nor:

"Desfa-mi cicatricele
Desfa-mi pleoapele,
Din mormant negru
Pana la leagan
Vesic ispitesti balaurul,
Istoveste-l in carari nesfarsite."

Posted by: angeldust Jun 22 2006, 09:40 PM

Nice Dore Eu le citesc inaintea voastra pe han Sic Sic

Posted by: Dore Aug 14 2006, 07:28 PM

Iaca se umple iarasi sala cea mare a conacului, pe cand carafele secatuiesc si strachinile saracesc, lautarii zic intr-una de-ale lor acolo - nu ca le da crezare careva, numa asa, de urechile Orbului.
Numai Fierarul, strans intr-un colt singuratic, rastoarna pe gat bardaca dupa bardaca, stergandu-si mustatile cu maneca asudata a camasii de borangic. Cu cizma ridicata pe stinghia scaunului de stejar, cauta incetosat la chipurile mesenilor, aruncand printre masele sudalme felurite ... care, plictisite, se incalcesc sub barbie. Un carabus se plimba pe tolba din piele de mistret, iaca se ascunde in pletele soioase.
Rasuna batatura de hohot, Pescarul umple sala de mireasma navodului incarcat de scoici - se repede la carafa brumata de vinul rece si ureaza viata lunga si indestulata petrecaretilor. Dand cu ochii de bolboroseala Fierarului, mi-l zguduie cu o caraba zdravana si-i incepe a turna ispravi de-ale lacului.

Posted by: kalua Aug 15 2006, 10:35 PM

Asteptam continuare, Dore!

Posted by: Dore Sep 8 2006, 07:59 PM

Re-pe-jor: mamaliguta bombane de-ale ei in ceaun, potarnichile sfaraie de vreun sfert de ceas pe vergeaua de alun, iara vinul, botezat cu cimbru, se invarteste sugubat in mantaua-i de stejar.
Culesul fiind cam pe gata, piticii petrec zi de vara pana in seara la numarat boabe aurii, iara la prima geana a Soarelui peste deal, iutesc opincutele pe cararea inspre conac.
Motaniciul tarcat s-a rascopt pe gard pret de-un condac si acum, imbibat de lene, ara batatura cu ghearele, zbicind varful cozii ... mai un cascat, mai un mieunat, iaca acusi trece ziulica.
Asternuturile brodate cu ciorchini de lavanda se umfla sub mangaierea Zefirului, gata sa imbratiseze patucurile piticesti.
De peste deal, umbra inalta aduce pe umeri sir cu de toate, smulse din trupul lemnului. Pe sub sprancenele stufoase, conacul parca-i salasul somnului, insa Cioplitorul cauta alta pricina: leac la stomac si hodina numaidecat; drumurile lungi si inguste iutesc firea oricarui glumet.

Posted by: Dore Nov 6 2006, 07:58 PM

Mâinile cioplitorilor au oase cocârjate vremelnic, ascunzişuri pe supt pielea albastrită de frig şi strânsă de vânt. Uneltele cioplitorilor îngână neîncetat doine glumeţe, şoptite la urechea vremii, ca să nu ia seama cel fără de şagă.
Pripăşit pe lângă casa Fierarului, mai sfios ori doară mai dosit, meşteşugul Cioplitorului a umplut degrab bucătariile regatului. Linguri de lemn înflorate, bărdăci pentru ceaiul de tei, felii mari de lemn uscat pentru mămăligi leneşe - toate şi-au găsit culcuţ sub dantelele bumbăcoase ale blidarelor.

Fiştecare halcă de carne friptă între ierburi aromate are trebuinţă de hodină în copăiţa de mesteacăn, cu locaş pentru legănat, cu floare desfăcută de maceş săpată de Cioplitor şi dosită ales.
Fiştecare bărdacă de licoare rubinie, ruptă din carnea ciorchinilor, are tichie cu frunză de salcâm ... pusă binişor pe-o sprânceană, cât să nu dea muştele înăuntru.
Fiştecare plăcintă legănătoare de bostani gălbejiti are trebuinţă de legănare în bătaia vânticelului de seară; şi cum să mi te leneveşti mai bine decât într-un blid pântecos, din lemn de nuc noduros.
Toate le face Cioplitorul, spre bucuria orişicui. Parcă nişte ştergare noi n-ar fi cu prisosinţă, ca să facă şi mai oacheşă uitătura ferestrelor conacului.

Posted by: teocris7 Mar 12 2008, 01:01 PM

Dore, nu mai povestesti nimic?
Asteptam!

Posted by: Maàt Oct 20 2008, 07:57 PM

Paste

S-a trezit cu dureri de spate.
Adormise, ghemuita ca un catel, pe canapea, la televizor.
De oboseala nu putuse dormi si s-a gindit ca televizorul o va detensiona si ca i se va face somn.
Privise cutia cu imagini fara sa inteleaga nimic.
Toropita de nelinisti, adormise intr-un final.
Pe masa, luminarea cu Lumina Sfinta a ars, linistita, toata noaptea, veghindu-i somnul trist.
Si-a visat prietenii din copilarie.
Dimineata de primavara a inundat camera cu lumina.
S-a dat jos din pat, s-a spalat pe ochi.
N-a mai pus oul rosu si banutul intr-o cana, asa cum era obisnuita la parinti.
S-a gindit ca nu are nici un rost.
A deschis toate geamurile, a verificat candela, sa aibe ulei, sa nu se stinga.
A facut o cafea: a aruncat apa fierbinte peste 2 lingurite de ness si trei de zahar.
S-a asezat la calculator, a verificat emailurile.
Doua mesaje de felicitari de la ,,prieteni”- prieteni la nevoile lor.
Pe telefon, un alt mesaj.
Tot de la acelasi gen de ,,prieteni”.
Atit.
Si tigari… foarte multe tigari…
S-a ridicat de la calculator si s-a asezat iar pe canapea.
Se simtea bolnava.
Avea sentimentul ca boleste.
Toata casa parea cuprinsa de o tensiune inexplicabila, fara nume, fara scop…
S-a dus iar la calculator.
A mai scris ceva.
A primit un telefon.
O veste rea.
Bunicul cuiva a fost dus la spital.
A plins.
A iesit pe balcon si a simtit mirosul de liliac inflorit.
Apoi a mincat, dar mincarea parea fara gust.
A ciocnit un ou rosu de altul, spunind singura ,,Hristos a Inviat !” .
Si-a raspuns siesi ,, Adevarat a Inviat!”.
Era singura.
A baut un pahar cu vin si s-a intors pe canapea…
Vesnica canapea… si iar vesnicul televizor.
Si neliniste.
Si iar calculator.
Si o discutie scurta cu un amic.
A mai primit citeva mesaje de la prieteni adevarati, dar prieteni pe care nu i-a intilnit niciodata si prieteni aflati departe.
A raspuns.
A sunat telefonul.
N-a raspuns.
Alt ,,prieten” la nevoia lui. N-a ascultat nici mesajul lasat.
Nu il va asculta.
Stie ca e de complezenta.
A mai scris ceva, a mai fumat o tigara… fumul se prelingea pe monitor si ea il privea .
Biroul si tastatura s-au umplut de scrum.
Dar nu ii pasa.
Si daca i-ar pasa, ce?
… Se va duce iar pe canapea.
Isi va pune un pahar cu vin.
Va aprinde tigara de la tigara.
Va tusi.
Nu ii va pasa.
Va adormi privind cutia cu imagini colorate care nu ii mai spun nimic.
Probabil, plingind.
Miine e o noua zi.
La fel cu celelalte…

Posted by: teocris7 Oct 21 2008, 07:02 AM

M-ai intors pe dos De unde ai ghicit?

Posted by: Maàt Oct 21 2008, 10:35 PM

Nu am ghicit. Am "fost" acolo.

--------------------------
Animalele nu au nevoie de titluri. Doar oamenii . Leul nu isi spune singur “regele animalelor” cind ataca antilopa . Nici sarpele nu se crede buricul pamintului cind musca miseleste. Nici crocodilul nu isi ridica statuie .
Doar oamenii tinjesc dupa titluri… Orice, numai titlu sa fie. Ce daca ai in subordine doar pe femeia de servici? Se cheama ca esti sef!
Cei care se prezinta cu: “Sint X-ulescu, seful… ” sau “directorul” sau mai stiu eu ce titlu care ii face sa se simta bine sint ,de fapt, niste complexati. Oameni care au nevoie de un “nume”, pentru ca nu au niciunul. Sint slabi si au nevoie de recunoastere. In primul rind vor sa isi dovedeasa LOR ca sint “cineva”… Tinjesc dupa putere, chiar daca nu stiu ce sa faca cu ea. Si , de aici, toata goana asta nebuneasca dupa o “pozitie”.
Ati observat ca niciodata un OM nu face uz de titluri? De ce? Pentru ca e constient de valoarea lui si pentru ca nu trebuie sa dovedeasca nimic nimanui. Un OM nu se va prezenta niciodata “sint profesor doctor” sau “director general”. Ii lasa pe ceilalti, pe parveniti sa faca acest lucru. Ca se pricep mai bine si o fac cu o mare placere. Mai ales cei care constientizeaza ca sint niste nulitati- si adinc in sufletele lor chinuite , toti o stiu; iar asta ii doare cel mai mult.
Flaminzi dupa onoruri si dupa o recunoastere pe care nu o merita, sint “elefantii” zilelor noastre , ahtiatii dupa linguseala. Fac casa bina cu “pupincuristii” pentru ca, la rindul lor, au trecut prin stadiul respectiv. Nu au scrupule si nici rusine. Se cred mahari pe viata , dar , vai, nu-si dau seama cit de efemera le este pozitia, mai ales ca oportunistii sint demascati repede. Si “taxati” in consecinta.
Asa sintem noi, oamenii.Iar la unii dintre noi , “foamea” de sefie e patologica. Si ridicola in acelasi timp. Chiar daca nu le spune cineva ca sint buni, ei tot se cred o “elita” . Chiar daca sint agramati, inculti , si schilozi sufleteste, minati de nimicnicia ce ii caracterizeaza si de complexele de inferioritate vor pleca la vinatoare.
Dar numai ca sefi de haita, evident.
Altfel nu se poate.

Posted by: vanghelis007 May 15 2009, 03:38 PM

Daca tu n-ai fi
Daca tu n-ai fi, pe lumea asta,
Sa aduni din seara, orele tarzii,
As muri de dorul tau si basta,
Si la randul meu, nici eu n-as fi.

Am nevoie de caldura ta,
De sarutul degetelor fine,
Flori marunte de Nu ma uita,
Amintiri batand valuri in mine,

Daca tu n-ai fi, pe unde vantul,
Ar umbla infiorat acum,
Si ar sangera-n taceri cuvantul,
Rastignit pe ramuri de alun...

Toamnele s-ar duce cate una,
Si-n frunzisul galben m-or pastra,
Si-ar tipa de dor, bolnava struna,
Fiindca noaptea, nu te va vedea,

Iernile m-or tine sub zapada,
Inghetat in noptile ce curg,
Lupii alergand prin suflet, prada,

Sangera-vor fiece amurg.
Si-as muri de-atata plictiseala,
Si as plange primaveri intregi,
Nascocind din fosnete de poala,
Chipul tau cel blond, de ma-ntelegi.

Daca tu n-ai fi, ar plange marea,
Lovind valurile in nisip,
Si-ar tipa-n tacere disperarea,
Florilor ramase fara chip.

Straino

Straino, care bati la poarta gradinii mele cu ciresi,
Cu flori uscate pe la tample, si pasul tau ca o parere,
Ce nebunii tu porti in suflet, ce bucurii si ce durere,
Si cate dansuri netraite si patime imi daruiesti.

In ochii tai plini de tristete inoata vechile regrete
Iubirile sculptate-n fildes si-n coltii lunii de argint,
Atatea doruri ca o apa, ce au trecut prin vremi soptind,
Si au ramas in vesnicia, de umbre moarte pe perete.

Au inflorit pe umeri goale,albastre noptile din noi,
Cand gura ta, cum e amurgul, cu buze rosii sangerande,
Si-a lepadat eternitatea minciunii vesnic surazande,
Si a venit cu pasi de toamna si plansul ce s-a strans in ploi.

Pe gura ta ca o muscata, tu nimfa mea cu umeri goi,
Sarutul noptilor cu luna,am sa-l adun ca pe un cantec,
Si pecete de jar tacerea, am sa o pun curat pe pantec,
Pe ochii care plang in noapte,pe perlele ce cad siroi.

Si ingeri, aripile albe, le vom intinde in inalt,
Ca noi sa trecem gura-n gura, imbratisati ca doua plante,
Taria cerului albastru, prin visele fecioare moarte,
In cuibul inimii deschise, la pieptul tau, unde e cald.

Dorinte
Prietenii de-o clipa, ca niste frunze moarte,

Trec fosnetul subtire, plouand prin amintiri,

Si ardem tot parfumul, tacerii disperate,

Gonind balsamul verii, strivit in trandafiri.



Cu brate moi ma prinde, amurgul pe la geamuri,

Cand voi ca sa te caut, in crangul despuiat,

Si plange -n soapta luna, alunecand pe ramuri,

Si ingerul din mine, de care ai uitat.



Goneste somnul lumii,pierzanduse-n padure,

Si vaile bolnave se-ntind sub cer usor,

Sarutul gurii tale,un print vrea sa il fure,

Si pieptul tau tresare,de dulcele fior.



Mai freamata tacerea, ca unda unui lac,

Sub haina ei de stele, e-asa tristete multa,

Si-n pieptul meu iubirea se-aprinde ca un mac,

Arzand eternitatea, ce trece nestiuta.

Posted by: Diana Jun 26 2010, 02:58 AM

Nu m-ai iubit indeajuns

Nu m-ai iubit indeajuns
Ci doar putin. Si-atunci pe-ascuns.
Mai ca o ploaie mult prea scurta
Pe o glie-n seceta. Si muta.

Si ai plecat. Si dus ai fost.
Si viata-mi fuse fara rost,
Si am murit, si-am inviat.
De-am incercat, tot n-am uitat.

Nu m-ai iubit indeajuns.
Si-s intrebari fara raspuns.
Calau mi-ai fost. Si-amant pagin
Si inca numele-ti ingin...

Si inca am un gol in piept
Si inca stau. Timid te-astept.
Dar, ce pacat, anii s-au dus
Si n-a ramas decit un trist apus.

Nu m-ai iubit indeajuns
Ci doar putin. Si-atunci pe-ascuns...

Posted by: citystella Jun 26 2010, 03:03 AM

Diana, e ca o sageata in inima.

Foarte frumoasa poezia.

Posted by: Diana Jun 26 2010, 03:04 AM

Multumesc, City.

Posted by: citystella Jun 26 2010, 03:06 AM

I-as dedica-o fostului meu prieten. Care a vrut sa mai continue relatia, dar a disparut fara urma.

De asta am spus ca e ca o sageata in inima, sunt cuvinte pe care i le-as spune lui.

Posted by: Diana Jul 31 2010, 06:42 AM

Ruga
Rupe-mi sufletul in doua
Si arunca-l peste mare
Da cu el in luna noua,
Fa din el o pata-n soare.

Rupe-mi sufletul in trei,
Lasa-l sa-mi respire vint,
Sa mi-l ninga flori de tei,
Sa traiasca prin Cuvint.

Rupe-mi sufletul in sapte,
Fa-l Biserica cu sfinti,
Peste lume mi-l imparte,
Visul noptii sa-l alinti.

Rupe-mi sufletul in opt,
Sa-mi miroasa a mar copt,
Sau arunca-mi-l la ciini
...Macar ei nu mi-s straini...

Rupe-mi sufletul in zece,
Peste timpuri mi-l petrece
Si pe deget, un inel,
Impleteste-ti, drag, din el.

....Si asa, facut bucati,
Sufletul cu drag sa-mi porti,
Dar pagin, descintec bun
...Gindurile sa-ti adun...

Posted by: Jo-Anna Jul 31 2010, 10:07 PM

LE :acu am citit , trebuie scrise de noi ... phh sorry

Posted by: Diana Jul 31 2010, 10:29 PM

Pentru celelalte avem http://www.elady.ro/forums/index.php?showtopic=491

Posted by: Diana Aug 1 2010, 09:56 AM

VOULA
E mica, cafeniu-roscata si are mutrisoara unei vulpite.Cind ma vede se plimba leganat de pe o labuta pe alta, se alinta si se aseaza cu burtica in sus. Cerseste din priviri un cuvint bun si o mingiiere.
Cu numele de Voula s-a procopsit de la o grecoaica urita, haina si cam rea de musca . Paznicii , in batjocura au botezat catelusa pripasita la poarta fabricii cu numele mahalagioaicei cu pretentii de cucoana.Acesta le-a fost modul de a se razbuna pentru mizeriile indurate de-a lungul timpului.
Dar Voulei nu ii pasa. Isi face foarte sirguincioasa datoria, latra la tot ce e necunoscut,om sau animal… Nu trece suflet de poarta fara ca Voula sa stie.
Mai sint si alti ciini.Mai e Billy, un ciobanesc german cit un vitel, dar Billy e “ aristocrat” …Ziua doarme si noaptea se odihneste… Nu se sinchiseste sa latre, nici sa alerge. Devine interesat doar daca ai ceva prin buzunare si daca le dai celorlalti catei ceva de mincare. Atunci miriie amenintator, ca sa arate ca el e “seful”, pina cind amaritul care n-are “singe albastru” baga coada intre picioare , da bir cu fugitii si “nobilul” isi ia “obolul” : o bucatica de pine uscata.
Billy n-o baga in seama pe Voula; e prea mica si prea neinsemnata pentru ilustra lui persoana. Voula pe de alta parte, prefera sa il ocoleasca.
Fiecare isi stie motivele. Billy isi pastreaza statutul de sef, iar Voula se supune tacit.
Intre toti ciinii fabricii Voula si-a cistigat un loc special. Asa cum Mosul e decanul de virsta- paznicii cei vechi il stiu de vreo 20 de ani- pe jumatate orb si surd, plin de scaieti si cornuti, asa cum Fetitae iubita lui Billy din “copilarie”, tot asa si Voula e intr-un fel capetenia haitei. Pina nu da Voula semnalul nimeni nu face nici o miscare. Nici un sunet nu se aude . La prima ei miriitura ceilalti ciulesc urechile si incep sa se agite.La prima hamaiala a Voulei toata haita ataca “intrusul”- fie ca e masina, caruta sau orice altceva care se misca sau care face zgomot.
Voula e si mamica: are trei pui;doi dintre catei sint bejulii, ca mama lor, al treilea e negrisor.Stateau intr-o cutie de carton , pe niste cirpe vechi si umede. Le-am facut o casuta noua: o cutie noua, uscata, bureti vechi de la mesele de calcat ale fabricii , un alt carton gros deasupra si gata! Noul culcus si-a primit chiriasii. Gilmele rotunde s-au cocolosit imediat unul peste altul.
Noua “casa” e mai buna:mai uscata si mai calduroasa.Problema e ca s-au marit , au facut ochi si mai fac si “scandal” pe de-asupra- cite unul nu rezista tentatiei si pleaca in cautarea “aventurii - se da jos din cutie.
Curiozitatea lasa loc doar dupa citeva minute fricii si frigului…
“Afara” e un loc ingrozitor, rece si neprimitor. Iar indraznetul incepe sa plinga.Si scirtiie pina cind il aude cineva care il pune inapoi in culcus, alaturi de fratiorii lui. Dupa ce le simte mirosul si caldura, “eroul” se cuibareste alaturi de ceilalti doi fratiori si se pun toti trei pe somn…
Nu se stie citi vor supravietui:Billy are prostul obicei sa le rupa gitul puilor sau tinerilor ciini care vor sa se aciuieze si ei pe la fabrica. Nu stiu daca din joaca sau din simplul fapt ca isi apara teritoriul ; fapt e ca, din cind in cind, paznicii mai arunca cite un les la groapa de gunoi… N-am vazut niciodata ce se intimpla exact… Dar numarul ciinilor din curtea fabricii e acelasi. Datorita lui Billy.
Catelele sint lasate in pace, insa masculii nu sint iertati. Platesc cu viata imprudenta de a intra in “teritoriul interzis” .
Nici un alt ciine nu ii tine piept lui Billy. Doar Voula il mai miriie uneori, dar si atunci cu nitica teama. Si doar daca se apropie prea mult de “odoarele” ei. Si Billy face cale-ntoarsa.
Voula nu sta tot timpul linga puii ei.
Se duce din cind in cind sa-i hraneasca. Au secatuit-o si-i nitel cam desalata. Gilmele sint vesnic infometate , Voula nu e prea bine hranita si laptele e cam putin…
Cu toate astea Voula isi iubeste puii… Pe care ii pazeste . Cu trup si suflet.
Asa cum pazeste si fabrica.Tot cu trup si suflet.

14 Jan 2004

Posted by: Diana Apr 12 2014, 10:56 PM

Bordel
Mi-e sufletul gol, si strain, si prea trist,
Iar aerul greu si-mbicsit de duhoare
Inunda parsiv un scirbavinc bordel.
... E lumea noastra mizera, ce moare.

Tentatii de carne cu nume "femeie"
Barbati fara cap-purtatori de izmene,
Bezmetic curteaza pe ritmuri zalude.
Satana, scirbavnic, incepe sa zburde...

Nu-i loc de respect, bun-simt sau rusine
Instinctul e tot ce primeaza in sine.
Bolnavi de hormoni, animale la rut
Avand doar un gand, murdar si-acut.

Departe de toate-nghitita de tot,
Sa m-ascund sau sa fug... deja nu mai pot,
Astept doar un inger sa vina spre mine.
Sa ma ia in neant, sa scap de rusine.

Posted by: Diana May 11 2015, 12:31 PM

Eu nu mai stiu ce sint, cum sint sau de exist pe lume,
Pasii cei fara tinta-mi nimic nu mai exista sa-i indrume,
Ma pierd incet si sigur, fara de scop si nume
Prin vastele multimi,
De oameni-robotei, de oameni mici, haini...
Si lumea-nainteaza, in rau sau inspre bine;
Si viata mea, tacuta, trece pe linga mine...

Posted by: Diana May 11 2015, 12:32 PM

Cutremur

Sint plina de cioburi, de vini si pacate
De ingeri cazuti, de vise desarte.
Mi-i inima rupta, cusuta cu sirma
Mi-s frinta de tot si tot ma sfarima.

Si-asa, bucatita, carapata si veche
M-alung dinspre lume, nu-mi caut pereche
In piept mi se zbate lipsit de putere
Un geamat adinc, de chin si durere.

Caci linistea-i dusa, plecata de mult
In mintea-mi sucita, tenebrele-ascult,
Gresit m-am nascut, gresit am ales
Si tot ce se-ntimpla-i lipsit de-nteles...

Nimic n-are noima si totu-i cutremur
Un vaiet prelung de rusini si desfriu,
O lume nebuna de curve si hoti,
O lume de prosti, de nebuni si netoti...

Dar eu nu-s a ei, nici ea nu-i a mea.
Nicicind n-am facut vreo parte din ea.
Straina-s si muta, cuprinsa de teama,
Privesc inspre hau si-l aud cum ma cheama.

Posted by: Diana May 13 2015, 02:55 PM

Cutremur

Sint plina de cioburi, de vini si pacate
De ingeri cazuti, de vise desarte.
Mi-i inima rupta, cusuta cu sirma
Mi-s frinta de tot si tot ma sfarima.

Si-asa, bucatita, crapata si veche
M-alung dinspre lume, nu-mi caut pereche
In piept mi se zbate lipsit de putere
Un geamat adinc, de chin si durere.

Caci linistea-i dusa, plecata de mult
In mintea-mi sucita, tenebrele-ascult,
Gresit m-am nascut, gresit am ales
Si tot ce se-ntimpla-i lipsit de-nteles...

Nimic n-are noima si totu-i cutremur
Un vaiet prelung de rusini si desfriu,
O lume nebuna de curve si hoti,
O lume de prosti, de nebuni si netoti...

Dar eu nu-s a ei, nici ea nu-i a mea.
Nicicind n-am facut vreo parte din ea.
Straina-s si muta, cuprinsa de teama,
Privesc inspre hau si-l aud cum ma cheama.

Posted by: Diana May 19 2015, 11:34 AM

Unei... "domnsioare"
Prin hoteluri cu ora,
Prin sex in masini,
Te vinzi si iti cumperi
Barbatii straini.
Sperind in iubire
Te-avinti in noroi,
Te scalzi doar in zoaie,
Te-afunzi in gunoi.
Si-clipa aceasta,
Mi-i mila de tine,
Ce-ti spun eu acum,
Sa nu uiti vreodata,
Esti sexul din drum,
Dar esti doar o roata,
Masina-i complexa si nu-i esti de-ajuns
Ca tine-s mai multe
Si toate-s pe-ascuns.
Un nume-n agenda cu sute de fete,
Arac strimb in via cu sute de bete,
Nici numele tau prea bine nu-l stie,
Esti doar o "fata"; un nume de noapte,
Privire piezisa si strimba-ntr-o parte.
Si nu scoate limba, femeie prostuta,
Ai un singur folos: sa fii salteluta.

Posted by: Diana May 19 2015, 11:34 AM

O piatra
O piatra aruncata intr-un lac
Motiv de fericire pentr-un prost,
Sprinceana ridicata de-un intelept posac,
Ce vede ca in lume nu mai exista rost.
O piatra care-ti creste sub ochii orb inchisi
O piatra dintr-un zid de sanatoriu trist
O piatra ca o luna colturoasa
Cu spatele la lume definitiv intoarsa.
Eu mi-s o piatra muta si neagra si prea dura
Nu stiu nici sa primesc, nici sa ofer caldura
O piatra fara viata si fara de temei
Doar piatra mi-s de moara... pentr-o poveste-n trei.
In trei ar spune unii ce cred minciuni cu sacul,
Ca mincinos a fost o viata-ntreaga dracul,
Lipsit de Dumnezeu si fara de rusine,
Te foloseste, proasto, habar n-ai cit de bine!
Si-asculta vorba simpla a unei roci batrine,
Tu nu esti de granit, curind o sa te sfarime,
In mii de bucatele si-n mii de aschii mici,
Si o sa-ti fie greu, sarmano,
Si capul sa-ti ridici.
Povestea pietrei mute nu-i loc s-o mai rostesc
Povestea pietrei mute e ceea ce traiesc.
Si-s ca o piatra rece, blocata-n nemiscare,
Povestea pietrei mute din zidul negru, mare
O piatra dintr-o mie de fire de nisipuri,
O piatra printre mii de alte chipuri.
I-as pune bolovanului o bomba,
Sa se destrame-n praf si in rusine,
Desi am multa dinamita-n mine,
Siint doar o caramida dintr-o soba.
Un foc fara de para, ninsoarea dintr-o vara...
Si teama mi-i de clipa cind o s-o iau la vale,
C-atunci nimic si nimeni nu-mi va mai sta in cale.

Posted by: Diana May 25 2015, 09:36 PM

http://www.elady.ro/articole/Povesti/Papusa-mea-automata.html
de Diana-Maria Bragaru

Posted by: Diana Jun 4 2015, 01:20 PM

http://www.elady.ro/articole/Povesti/Boul-si-vitica-fabula-.html
de Diana-Maria Bragaru

Intr-o zi de primavara, cind era cam frig afara,
Taurasul comunal tot plimbandu-se pe deal
A vazut din departare o vitica “cu dotare”...
"Dotarea" era cam mica, uger lipsa, dar vitica
...Tinara si timpitica!
Picioruse cracanate, zici ca-s gata departate,
Tot ce conta-n final, pentru boul comunal!
Vitica era vioaie si zglobie si sprintara,
Cauta in disperare sa gaseasca-un bou cu bani,
Sa o ia in custodie si s-o scape de golani!
Ca o viata avusese numai prosti si doar ciobani!

Mirosea de zor imasuri cu tot soiul de bovine
Tot tinea limba pe-afara... Boul nostru nu se-abtine!
Vitica e fericita si incepe-a-se poza
Peste tot! Chiar si in car, cind cu boul se... iubea!
Pe margini de drum in noapte, si in staul, si in sura!
Pentru ea-i mindrie mare, ca-i vitica de centura!
Si vitica, printesica, botisoru-si tuguia!
O pozica ca sa puna, sa o vada toti pe ea,
C-a ajuns cucoana mare: are bou, car si parale!
Boul o plimba cu carul – de-mpumut, ca el, sarmanul
Este "taur" de fatada, ca de fapt, n-are nici coada...
Iar parale, nici atit! Insa boul e cornut!

Tot imasul se destrama, rad cu totii si se-ntreaba,
Cum de boul e cretin, chit ca e nitel strain!
Ca toti stiu c-acea vitica, lesne coada si-o ridica,
Nu-i desteapta, nici frumoasa!
Dara boului nu-i pasa!
Unii zic ca vitelusa-i de-o viata-n mincarimi
Ca iubitii si-i alege, doar asa.... dupa marimi!
Si marimea de conteaza e doar carul... ce primeaza!
Musai sa aibe banchete, sa se dea usor pe spate,
Vitelusa sa-si desfaca piciorusele bronzate
In saloane de imas
Ca sa poata sa-l "iubeasca"
Tare, cit mai patimas!
Cu copitele de plastic sa ii dea senzatii tari
Sa se creada si el taur si ca are oua... mari!
Doamne, zau ca e fantastic!
Cum se-ntinde vitelusa, mai ceva ca un elastic!
Dar vitica e perversa, mica, neagra, curvistina,
Si ii place prin hoteluri sau prin orisice masina...
Nu conteaza de-i arab, grec, armean sau ce jivina,
Vitelusa cracanata vrea, e sigur, o bovina!

Ce nu stie vitelusa e ca boul nu-i fidel,
C-are liste si anunturi, ca si cauta vitica!
Tinerica si sarmanta, (sa-si mai traga o amanta!)
Chinuit si deprimat... pina baga alta-n pat!
Ca e trist si singurel...
Si sint puse chiar de el!
Ca asa-i felul lui, de bou,
Totu-i vechi, nimic nu-i nou!
C-au mai fost zeci de vacute
Sincere si cam prostute,
Ce-au fost la fel mintite...
Tot voiau sa se marite
Ca si vitelusa noastra,
Si sa-si faca cu el casa...
Dar el n-are nici un gind
Sa stea potolit si blind!
Ca-n afara de vitica cea flamanda, botosita,
El mai are o turma mica care-l pupa... sub burtica!
Tot asa, cu buze moi, fix facute pentru boi!
... Ca e lumea mult prea plina de vitici cu burta goala,
Si cu mintea oparita si cu chipul ca de smoala!
Tot la fel de rupte-n fund de alti boi si preacurvie,
Toate-s mindre si fudule, din a lor mare prostie!

Dar nici boul nu-i destept, ca a fost demult castrat.
Si outele-i sint puse, intr-un sat, la congelat!
Stapinica i-a promis ca de nu se linisteste,
`Geaba se mai milogeste, carul nu i-l mai plateste...
Si-o sa-l stie de urgenta tocmai taurul cel mare!
Ce-a facut el cu banutii destinati pentr-un car nou
Si pe care i-a papat! Cu vitici; ca el e bou!
Taticutul lui iubit de-o sa afle, o sa fie,
Mare, mare grozavie! Ca batrinul nu glumeste...
Sigur il dezmosteneste!
Si-o sa-l ia adinc in coarne, de-o sa plinga boul nostru,
Si-o sa aibe iar, sa-l stranga, un alt jug si-un alt capastru...
O sa faca mearga si la oaste! Si pe-acolo nu sint proaste!

Morala:
Cin`se-ntinde cu vitici, in bot mari si-n minte mici
Cine minte si inseala, foloseste si urzeste
Trebuie sa-ai aminteasca ca in tot exist-un pret,
Si ca pina una, alta el e demn, doar de dispret
Si-n final, in fundul gol, cocalar far` de ecou
Va ramane-un mare... BOU!

Posted by: Diana Jul 15 2015, 02:58 PM

Straina
de Diana-Maria Bragaru

Straina am fost, mai sint si voi fi,
Nu am nici un loc, nici ratiune de-a fi
Ratacita in lume, fara de noima si sens,
Ma pierd in neant si-n imensul nonsens.

Straina de toti, nicicind n-avind loc
Cu lumea am vrut sa-ncerc sa fac troc.
Sa ii dau suflet, si dor, si iubire
Crezind ca asa voi gasi in viata menire.

Golita de toate, straina de tot,
O, Doamne, ma iarta, ca ca simt ca nu pot.
Nu pot sa continui, nu pot sa mai joc,
Eu sint doar un eu - nu e echivoc.
Un rol mincinos, cu o masca purtind,
In cap cu o voce mereu ascultind...
Nu-s parte din turma, nicicind nu am fost
Si poate de asta nu-mi vad nici un rost.

O, Doamne, ma iarta ca multe-am gresit,
Cind trebuia doar sa iau, mereu am cersit...
Straina si fara de rost,golita si nuda
Ce-am fost pe pamint... si cine mi-i ruda?

... Gasit-am doar foc si cenusa si iad
Si, Doamne, ma iarta, ca simt iar cum cad...

Posted by: Diana Aug 14 2015, 11:38 PM

Unei "domnisoare"
Hai, uita-te-n oglinda, vezi ce frumoasa esti,
Minciuna-ti in boticul cind mindra-ti rotunjesti...
Prostuta si credula, habar n-ai ce traiesti...
Lihnita esti de foame, atentie-ti doresti,
Zimbesti cu toata gura bacisul sa-l primesti.
Stergind o masa, doua, miscind din fundulet,
Toti stiu ce poama esti si care-i al tau pret...

Unei... "domnsioare" II

Prin hoteluri cu ora,
Prin sex in masini,
Te vinzi si iti cumperi
Barbatii straini.
Sperind in iubire
Te-avinti in noroi,
Te scalzi doar in zoaie,
Te-afunzi in gunoi.
Si-clipa aceasta,
Mi-i mila de tine,
Ce-ti spun eu acum,
Sa nu uiti vreodata,
Esti sexul din drum,
Dar esti doar o roata,
Masina-i complexa si nu-i esti de-ajuns
Ca tine-s mai multe
Si toate-s pe-ascuns.
Un nume-n agenda cu sute de fete,
Arac strimb in via cu sute de bete,
Nici numele tau prea bine nu-l stie,
Esti doar o "fata"; un nume de noapte,
Privire piezisa si strimba-ntr-o parte.
Si nu scoate limba, femeie prostuta,
Ai un singur folos: sa fii salteluta.

O piatra
O piatra aruncata intr-un lac
Motiv de fericire pentr-un prost,
Sprinceana ridicata de-un intelept posac,
Ce vede ca in lume nu mai exista rost.
O piatra care-ti creste sub ochii orb inchisi
O piatra dintr-un zid de sanatoriu trist
O piatra ca o luna colturoasa
Cu spatele la lume definitiv intoarsa.
Eu mi-s o piatra muta si neagra si prea dura
Nu stiu nici sa primesc, nici sa ofer caldura
O piatra fara viata si fara de temei
Doar piatra mi-s de moara... pentr-o poveste-n trei.
In trei ar spune unii ce cred minciuni cu sacul,
Ca mincinos a fost o viata-ntreaga dracul,
Lipsit de Dumnezeu si fara de rusine,
Te foloseste, proasto, habar n-ai cit de bine!
Si-asculta vorba simpla a unei roci batrine,
Tu nu esti de granit, curind o sa te sfarime,
In mii de bucatele si-n mii de aschii mici,
Si o sa-ti fie greu, sarmano,
Si capul sa-ti ridici.
Povestea pietrei mute nu-i loc s-o mai rostesc
Povestea pietrei mute e ceea ce traiesc.
Si-s ca o piatra rece, blocata-n nemiscare,
Povestea pietrei mute din zidul negru, mare
O piatra dintr-o mie de fire de nisipuri,
O piatra printre mii de alte chipuri.

Cutremur

Sint plina de cioburi, de vini si pacate
De ingeri cazuti, de vise desarte.
Mi-i inima rupta, cusuta cu sirma
Mi-s frinta de tot si tot ma sfarima.

Si-asa, bucatita, crapata si veche
M-alung dinspre lume, nu-mi caut pereche
In piept mi se zbate lipsit de putere
Un geamat adinc, de chin si durere.

Caci linistea-i dusa, plecata de mult
In mintea-mi sucita, tenebrele-ascult,
Gresit m-am nascut, gresit am ales
Si tot ce se-ntimpla-i lipsit de-nteles...

Nimic n-are noima si totu-i cutremur
Un vaiet prelung de rusini si desfriu,
O lume nebuna de curve si hoti,
O lume de prosti, de nebuni si netoti...

Dar eu nu-s a ei, nici ea nu-i a mea.
Nicicind n-am facut vreo parte din ea.
Straina-s si muta, cuprinsa de teama,
Privesc inspre hau si-l aud cum ma cheama.

Bordel
Mi-e sufletul gol, si strain, si prea trist,
Iar aerul greu si-mbicsit de duhoare
Inunda parsiv sceleratul, infamul bordel.
... E lumea mizera, nebuna, ce moare.

Tentatii de carne cu nume "femeie"
Barbati fara cap, purtatori de izmene,
Bezmetic curteaza pe ritmuri zalude.
Satana, scirbavnic, incepe sa zburde...

Nu-i loc de respect, bun-simt sau rusine
Instinctul e tot ce primeaza in sine.
Bolnavi de hormoni, animale la rut
Avand doar un gand, murdar si-acut.

Departe de toate-nghitita de tot,
Sa m-ascund sau sa fug... deja nu mai pot.
Astept doar un inger sa vina spre mine.
Sa ma ia in neant, sa scap de rusine.

*****
Eu nu mai stiu ce sint, cum sint sau de exist pe lume,
Pasii cei fara tinta-mi nimic nu mai exista sa-i indrume,
Ma pierd incet si sigur, fara de scop si nume
Prin vastele multimi,
De oameni-robotei, de oameni mici, haini...
Si lumea-nainteaza, in rau sau inspre bine;
Si viata mea, tacuta, trece pe linga mine...

Posted by: Diana Aug 19 2015, 02:44 PM

Hei, uite, timpul ti-e aproape.
Ca pentru tine s-a sfirsit.
Norocul l-ai fortat prea tare.
Nu pot ierta la nesfirsit...

NU plinge ca un tinc, barbate,
Si nu mai sparge, e destul.
De pat strain nu esti satul?
Atunci socoate si plateste.
De prea mult timp ai tot mintit.
Obisnuieste-te cu gindul:
Norocul tau....te- a parasit.

Posted by: Diana Sep 3 2015, 12:23 PM

Epitaful meu

Cind nu o sa mai fiu pe-aici, o stiu,
Voi fi ce-am fost si-n viata - un urlet in pustiu!
Dar nu mi-i ciuda, nici banat
Ca oamenii sint oameni... adica... de rahat!
Asa ca ceilor ce-si vor aduce aminte,
C-a existat o idioata fara minte,
Ce a grait intocmai ce-a gindit,
De-or fi putini sau multi, doar Dumnezeu o stie!
Eu fi-voi doar pamint, ca ma intorc in glie!
Si nu fiti suparati, nici tristi sau enervati
La toti ne e sortit ce mi-i sortit si mie!
Pamint si tarna goala... uitare in vecie!

Posted by: Diana Sep 15 2015, 09:38 PM

Nu mai am loc nici eu de mine
Ocup prea mult pamint sub soare
Si-i calc pe altii in picioare,
Nu vreau si nu ma pot abtine.

Pentru ca nu tac si nu plec capul
Si nu imi pasa ca nu plac,
Ca stau in gitul tututor,
Dar n-are rost sa ma prefac
Nu sint al lumii acordor!

Nu pot sa tac, nu pot sa mint
Ideile-mi nu le dezmint,
Nu scuip si apoi m-apuc sa pup,
Nu apartin nici unui grup.
Nici de idei, nici de partid,
Si da, discursu-mi e acid.

Nu stiu sa fac frumos, sa-nsel,
Nu am nici stofa de misel,
Aplic acelasi tratament
Pentru-ntelept si cel dement.

Nu-mi plac timpitii, nici cretinii,
Arunc asupra lor erinii;
Nici extremistii, mincinosii,
Ii vad mai rau decit leprosii.

Si-s multi ca mine, dar li-i frica
Si stau ascunsi, la caldurica,
Aduna simpatii si lauri,
Si ode strimbe si alaiuri...

Mie nu-mi trebuie coroana,
Nu-s pitipoanca, nici cucoana.
Sint rea, afurisita, dura,
Si nu am lacat peste gura.

Si o sa spun tot ce gindesc,
Si pina mor, n-o sa m-opresc.

Posted by: Diana Sep 21 2015, 11:19 PM

Crepuscul

M-am nascut intr-un timp gresit,
pe o planeta aiurea.
M-am nascut intr-o dimensiune in care
nu ma potrivesc, nu ma regasesc.
Si-s degeaba.
M-am trezit intr-o zi fara dimineata, fara soare
Fara noapte si fara luna,
doar un perpetuu crepuscul.
Innadesc... si tot e prea lung.
Tai... si tot e prea scurt.
Cuvintele sint tot ce mi-a mai ramas.
Dar si acelea sint neintelese
Nu imi pot insa desena
gindurile in neant.

Lumea inainteaza. Eu tot cad.
Lumea evolueaza. Eu tot ma intreb
Nu daca mi-am pierdut mintile,
ci daca le-am avut vreodata.

Posted by: Eliza.C Jan 13 2016, 10:35 AM

Am uitat !

Da!
Cu siguranță
Atâtea lucruri
În cale ni s-au adunat
Și …am uitat!
Da !
Am uitat
Să ascultăm
Cu-adevărat!
Să ascultăm
Cu inima
Cea încurcată,
Mereu
Atât de complicată;
Cu mintea
Trecută prin vreme
Și incurcată de dileme.
Și da!
Am uitat
Să vedem …
Privim cu ochi
Deschiși și mari
Și-atenți la tot
Și toate
Dar nu vedem,
Nu reușim să trecem
De-aparențe,
De iluzii,
De eul nostru mândru
Cunoscător a toate,
Și nu putem avea
Mai multă claritate!
Și da!
Noi am uitat
Să mai simțim…
Să dăm frâu liber
Inimii să se audă,
Să ne-ndrume,
Să ne-arate,
Să spună tot ce o frământă…
Și da!
Se pare c-am uitat
Și…. continuăm să tot uităm,
Mereu, mereu …
Neîncetat!

Posted by: Diana. Sep 27 2016, 11:16 PM

De-atita goliciune e rusinata ora,
De-atita pustiime desertul se-nfioara,
De-atit amar si hau, cucuta pare miere,
De-atita clipa muta si cerul se coboara...
Si cum o fi iubirea? Cum fi-va adevarul?
Un fluture ce-si fringe zbatind a lui aripa
Cind inima se-nmoaie si dragostea-nfiripa?!
Nu stim si poate nici nu vom sti vreodata,
Intr-un final stam singuri si suspendati in gloata.

Posted by: Diana. Jan 15 2017, 07:49 PM

Lui Eminescu

E ziua ta, Mihai,
Si eu iti multumesc,
Ca inca-mi umpli mintea
Cu dor de ROMANESC.

E ziua ta, Mihai, si rogu-te, Poete,
Acolo unde-mi esti, sa pui o vorba buna,
Sa scape Romania de spiritul de turma,
Si de guverne proaste de curve si napirci,
De hoti si tradatori. Ca-i plin pe un'te duci.

E ziua ta, Mihai, si-am inc-o veste proasta,
Ninic nu s-a schimbat, esti inca actual,
Din ce-a fost Romania, a mai ramas o coasta,
Ce-o frig adinc strainii in prafuri de mangal.
Si-i cint-acum prohodul tot hotul si banditul
Toti condamnati si lepre mpart acum venitul.
Iar codrii tai tai de-arama... s-au terminat, distrus,
Ce n-au putut fura, afara ei au dus.
O alta veste-ar fi ca tu-ai fost comunist
C-ai fost doar un nebun, un sifilitic trist.
Dar trebuie sa stii, Mihai, si nu glumesc
Mai sint inca romani ce opera-ti iubesc,
Ce te citesc cind sufletul li-i greu,
E ziua ta, Mihai! Vei exista mereu!

Atita timp cit in aceasta tara
Exista Eminescu,
Ea nu o sa ne moara.

Ramii cu bine, frate al limbii romanesti
Si la multi ani, Mihai, ca inca ne traiesti!

Ma iarta, Doamne

Ma iarta, Doamne, ca nu sint in stare
Cind despre Tine spun ca nu existi
Sa ii izbesc cu soarele in catare
Si sa le-arat ca mi-s ciuntiti si tristi.

Ma iarta, Doamne, ca nu am putere,
Cind Numele-Ti il terfelesc, pagini,
Sa-i fac sa inteleaga pe nebuni
Ca-n fapt nu au nimic, nici o avere,
Si nici prea multa minte-n capatini.

Ma iarta, Doamne, ca nu-mi pot intoarce
La nesfirsit obrazul sa-mi fie palmuit.
Ca simt ca ma sufoc, ocara-Ti nu-mi da pace,
Cind zi de zi Te vad iar rastignit.

Sa fii crestin in lumea prea-moderna,
Hristoase, toti ne zic ca e rusine.
Ca Tu si Tatal sinteti baliverna,
Si ne injura toti. Si fiescine.

Un idiot, cretin, inapoiat si prost
Un pupator de moaste retardat,
Asa-i vazut crestinul, cel care crede-n Tine,
O biata dobitoaca, cu creierul spalat.

Ne fac in cite feluri, pentru ca Te iubim pe Tine,
Sa fii crestin, Hristoase, ei zic ca e rusine!

Ma iarta, Doamne, ca nu am cuvinte,
Cind despre Tine spun ca esti o plasmuire,
Sa dau un pic din Tine, sa le deschid carare,
Sa ii indrept din umbra, sa-i scot din labirinte.

Si pentru ca sint slaba,
Dar Tu pe toate poti,
Atit te rog, Parinte:
Desteapta-i pe netoti!

Posted by: Diana. Jun 17 2017, 12:45 PM

Ma scufund
In apa care ma arde, taciune.
Inspir magma si rasuflu carbune.
Aripile mi s-au tocit de-atita cadere.
Ramin doar cu miinile-ntinse-n tacere,
Cersind o minune luata pe credit.
Minuni fac doar sfintii - si eu nu le merit.