Cele mai frumoase poezii Options

[Diana.]

Transfigurare
de Jianu Liviu-Florian

Motto: "Voi sunteţi Urmaşii Romei?"


“În satul meu cu flori la porţi,
Doar cimitirul a mai stat -
Şi-atât a mai rămas de dat:
O pomenire pentru morţi!

S-a dus, ba la oraş, la porţi,
Ba în pământ, întregul sat -
Şi-atât a mai rămas de dat:
O pomenire pentru morţi!

A tot dat satul, a tot dat,
Pe la oraşe, pe la porţi,
Tot ce avea – (şi a oftat) –
Le dau şi eu, un pol, la morţi!

Căci morţi - şi vii, şi morţi - sunt toţi –
Pe-aici, ca morţii, n-au călcat,
Şi-a adormit întregul sat
Ca un Regat, fără nepoţi –

Şi de atunci tot scriu la morţi –
Săteni plecând la pripăşit,
Aici, niciunul n-a venit,
Să-i pomenească el, pe toţi –

Şi îi trec eu, că i-am iubit –“

Vorbea femeia, şi scria
Într-o Biserică, sfielnic,
Şi-un sat întreg o asculta,
Şi punea deştu’ în pomelnic…

[Diana.]

DOINA




Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân' la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna 'n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se 'ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu 'n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s'aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca –
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua 'ntreaga, noaptea 'ntreaga,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te 'nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s'aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri 'n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

[kary_pink]

George Cosbuc - 1896 Fire de tort

A venit un lup din crang
Si-alerga prin sat sa fure
Si sa duca in padure
Pe copiii care plang,
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu c-o nuia;
-"Lup flamand cu trei cojoace,
Hai la maica sa te joace" -
Eu chemam pe lup incoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sarac
Intreba pe la vecine:
-"Poarta-se copiii bine?
Daca nu, sa-i var in sac!"
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu si i-am spus:
-"Puiul meu e bun si tace,
Nu ti-l dau, si du-te-n pace!
Esti sarac, dar n-am ce-ti face!
Du-te, du-te!" Si s-a dus.

Si-a venit un Negustor
Plin de bani, cu valfa mare,
Cumpara copii pe care
Nu-i iubeste mama lor.
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit si l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici imparatul
Bani sa-mi cumpere baiatul!
Pleaca-n sat, ca-i mare satul,
Pleaca, pleaca!" Si-a plecat.

[Teocris]

Cântec femeiesc


Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei lângã femei
Pãrem nimic si nu-nsemnãm nimica
Doar niste "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tãlpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic mãret, nimic impunãtor.
Schimbându-si dupã ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâtia pasi ce au fãcut prin casã
Si pentru care platã nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasã
Ar fi ajuns si dincolo de cer.
Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba stricã mult si ele-ndreaptã tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbãtrânesc si nu mai pot.
Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile?
Nimica,
Decât curat si uneori copii.
Suntem veriga firului de atã
În fiecare lant fãcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viatã
Dar e si imposibil fãrã noi...

Adrian Paunescu

[Teocris]

Gasita pe net:


Singurul lucru care conteaza

Femeia este singurul lucru care conteaza
Si afirm asta stiind ca destui
Vor stramba din nas...
Pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
Lipit de ea, ca de tarana,
Inteleg constelatiile, raiul si iadul,
Bucuria si nefericirea;
Mersul pe jos prin mine insumi
Imi face din ce in ce mai bine
Pentru a nu mai vorbi
De arhitectura sinelui sau
Care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

Femeia este singurul lucru care conteaza
Cu trupul ei in brate
Poti traversa un ocean
Chiar daca nu stii sa inoti
Decat in apele ochilor ei

Fara femeie
Limuzina noastra este o caruta hodorogita
Contul la banca scade chiar daca este in crestere
Prietenii sunt
Plini de pojarul tradarii,
In vinul scump misca mormolocii

O ai
Iti canta privighetoarea in cosul pieptului
Te imbraci in haine de puscarie fericit
Cum ai pleca la nunta,
Faci monetarul stelelor pe cer
Ca un nabab universal
Chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
Te calca trenul
Si o soapta daca ti-a ramas intreaga
Parcurgi literele numelui ei
Gata sa urzesti planuri de viitor
Cand de aproape te pandeste o morga de lux

Femeia, domnilor, este singurul lucru
Care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
Pielea ei stie toate graiurile
Fericiri universale,
Cecul iluziilor
Este valuta ei
Prin care noi invingem crizele mondiale
Iata de ce cred ca
Stiinta ei
De-a ne face fericiti sau nefericiti
Ii da dreptul la titlul de
Doctor honoris cauza
Al complicatei noastre algebre sufletesti

Femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
Femeia cu pielea ei
Care ne invata alfabetul orbilor,
Cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
In care noi nu ghicim niciodata, nimic,
Femeia
Cu toata argintaria surasului sau
Cu goliciunea ei care umple universul
Este singurul lucru care conteaza
Domnilor

scrisa de Lucian Avramescu

[Globetrotter]

"Trezeste-te, tu patrie drogata,
Ca daca-n focul calculelor reci
Mai pierdem Basarabia o data
Si noi suntem pierduti in veci de veci
N-au nici o cale fratii sa apuce
Astepta-n van un sprijin de la noi
E dusa Basarabia pe cruce
Si noi o contemplam cu ochii goi"

Adrian Paunescu

[duda]

Cântec de dragoste

Cum sǎ-mi împiedic sufletul
sǎ nu-l ajungǎ cutremurat pe-al tǎu ?
Cum sǎ-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva ?
O, cum, cum l-aş aduna
lângǎ ceva pierdut în întuneric,
într-un ungher tǎcut, strǎin, nefremǎtând,
ce nu se-ndepǎrteazǎ
când adâncurile-ţi lunecǎ departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioarǎ, pe tine şi pe mine,
ne împreunǎ totuşi aşa cum un arcuş
din douǎ strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioarǎ suntem înstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i ?


de Rainer Maria Rilke

[Globetrotter]

Celei care minte
Ion Minulescu

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!


Cântece - IV
Octavian Goga

De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii:
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?...


Spune-mi ceva
Adrian Păunescu

Spune-mi ceva!
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

This post has been edited by Book: Dec 29 2009, 03:08 AM

[Diana.]

Odisseas Elytis - Clima Absentei

I.
Toti norii spoveditu-s-au pamântului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când parul meu a-nceput sa duca dorul
Unei mâini fara pareri de rau
M-am strâns într-un nod de durere.


II.
Clipa e dusa pe gînduri înserând
Fara amintiri
Cu copacul ei mut
Catre mare
E dusa pe gânduri înserând
Far-o bataie de aripi cu chipul neclintit
Catre mare
Înserând
Fara dragoste
Cu gura neînduplecata
Catre mare...
Iar eu în linistea ce-am prins-o în navod.


III.
Dupa amiaza
Si imperiala lui însingurare
Si tandretea vânturilor sale
Si aura sa cutezatoare

Nimic sa nu vina. Nimic
Sa nu plece
Toate fruntile libere
Iar ca sentiment un cristal.

(Traducere de Victor Ivanovici)

[Globetrotter]

Ploaie în luna lui Marte
Nichita Stănescu

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

Glossă
Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Mama

Nicolae Labiş


N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.