IPB

Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Closed TopicStart new topic
> Ce inseamna sa fii femeie - V, Al cincilea text din concurs
Diana.
post Mar 4 2006, 08:28 PM
Post #1


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,779
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Femeie... cuvant cu o suava si enigmatica rezonanta. Da, enigmatica, pentru ca gesturile ei, soaptele ei uneori tremurande, alteori ferme, scanteile din ochii ei pot ascunde mii si mii de intelesuri hermeneutice pe care un neinitiat in tainele femeii nu le poate decoda. In fond, e aproape simplu. Trebuie doar sa aiba ochi si sa vada. O femeie poate fi cum vrea ea sa fie si sa isi faca viata dupa bunul sau plac.
Femeia e un Om, un Univers ce asteapta sa fie descoperit sau sa se lase descoperit, insa la inceput doar putin cate putin datorita neincrederii, prudentei si fricii de a nu fi tradata sau pacalita de vreo minte bolnava sau poate mai agera decat a ei insisi care ar fi capabila sa creeze un puzzle pentru a juca arta manipularii pe marea scena a vietii. Ea vrea sa se creada complexa : rationala si sensibila. O imbinare intre gandirea rece, lucida, insetata de absolut, ghidata de mari Idealuri si afectivitate, acea caldura sufleteasca care sa o poarte in zborul ei spre inaltimile celesti, pentru ca apoi sa o arunce in cele mai adanci prapastii extatice zbuciumate de framantari launtrice, parandu-i-se sub presiunea clipei si a iminentului prezent ca nu are cale de iesire, iar suferinta nu are optiune. Se trezeste ghemuita pe podeaua rece si umeda de lacrimile ei cristaline. Isi dezlipeste fata palida, mirific incadrata de suvitele ravasite, apoi isi ridica timid si evaziv ochii spre lumina ce intra pe fereastra. Ochii ei stersi si ploiosi orbesc. Sta nemiscata ca o paralitica in tacere.
Trasaturile chipului sunt inexpresive si confuze in acelasi timp ca si cand s-ar da o lupta in ea, dar deodata un zambet neasteptat ii brazdeaza fata argintie. Se ridica cu miscari senzuale de felina si priveste increzatoare floarea pe care o asezase in urma cu cateva zile la fereastra. O studiaza, admirandu-i frumusetea si parfumul delicat. Peste cateva clipe isi roteste ochii spre padurea ce se intindea inaintea ei. Trupul ei armonic se rasuceste si face doi-trei pasi spre centrul camerei, zareste o oglinda si se indreapta spre ea cu mersul ei gratios de caprioara zburdalnica. Se uita in oglinda cu o insistenta si incordata concentrare ca si cand ar intreba-o : "Cine sunt eu?".Afla doar ca se respecta. Dupa indelungi eforturi de a se ragasi, se hotaraste sa iasa in lume pentru a fi cunoscuta, pentru a cunoaste si pentru a se cunoaste. Se gandeste sa se imbrace cu cea mai frumoasa rochie a ei si sa isi faca bagajul, insa renunta curand la aceasta idee, realizand ca nu va avea nevoie de ele acolo unde merge ea. Deschide usa, iese, inchide usa. E sigura pe ea. E hotarata. Viata nu o va invinge, ea va invinge viata si va fi fericita.

de Girlish
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Closed TopicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 09:13 PM