Relatia parinte-copii, Suntem prietenele copiilor nostri? Options

[cornelia69]

In ritmul nebun in care se desfasoara viata noastra cu greu reusim sa ne ascultam copiii, sa ii auzim cu adevarat. Zilele trec rapid, una dupa alta, fara ca noi sa percem mai mult decat inceputul si sfarsitul unei saptamani sau luni....
In tot acest timp copiii cresc si au nevoie de noi.
Mie imi este din ce in ce mai greu sa ma "imprietenesc" cu baietii mei, sa gasesc calea potrivita pentru a-i face sa-si deschida sufletelele catre mine.
Mi-ar place sa va aud parerile, chiar daca aveti sau nu copii, ceea ce ganditi, cum credeti ca e cel mai bine sa ajungem la prietenie cu fiii/fiicele noastre? Aici cred ca foarte mult pot ajuta cei tineri, care sa ne spuna "asa NU"  :)

[laryysa]

      Buna , eu nu am copii si nici nu sunt casatorita inca , am 28 de ani si am avut o relatie  foarte buna mama-fiica dar tata-fiica a fost ceva foarte greu din punctul meu de vedere .
Tatal meu imi interzicea totul , am aflat abia la 24 de ani de ce si tot nu imi explic de ce unii parinti nu isi lasa copii sa ia singuri unele decizii importante in viata , cum ar fi de exemplu ce liceu sa urmezecum a fost in cazul meu.
      Sau "de ce esti inca fericita daca eu fac tot posibilul sa nu fii "

      Eu il iubesc mult ca e tata si am si invatat multe avand-ul langa mine , si stiu ca undeva acolo in inima lui am si eu un locusor cat de mic dar e pentru mine .

[b_unica]

Am avut parinti nu... autoritari, doar severi. De aceea cred ca am incercat sa-i insuflu mai mult fetitei mele (care a implinit de curand 10 ani), sentimentul de libertate, independenta. Relatia noastra este foarte rar de mama-fiica (mai mult la lectii ipostaza asta  :P), cat mai ales de ...poate nu chiar prietena... sora mai mare. Este foarte adevarat ca ne-a apropiat mult divortul  de ex-ul... multa vreme nu a contat decat responsabilitatea mea de mama, a fost o perioada cand nu existam decat pentru Ea si Ea pentru mine. A fost perioada mea de lasitate si posesivitate si sufocare.
As vrea sa cred ca si peste ani, va exista aceeasi sinceritate intre noi, aceeasi sclipire luminoasa in ochii ei, cand spune ,,mami, hai sa pove ce-am facut azi"...

[cornelia69]

Ce frumos, Buni! Tare mult imi doresc si eu sa il aud macar pe unul dintre ai mei baieti ca vor sa imi povesteasca! Eu ce sa mai spun? Am fost crescuta de bunici, oameni la doua generatii de mine, pentru care relatia de parinte-copil era bazata pe "trebuie" si "indatoriri". I-am iubit enorm, dar nu mi-au fost prieteni, mi-au fost niste parinti minunati, le multumesc pentru asta. Dar eu vreau pentru copiii mei sa fiu si prietena, pentru ca mie asta mi-a lipsit.

Tinerii nostri, inca neplecati de acasa, nu ne pot ajuta oare?

[b_unica]

Se spune ca baietii sunt mai apropiati de mame, iar fetele de tati (probabil trebuia sa postez la ,,prejudecati" ?  :o ) La mine a fost invers... Dar sunt de parere ca ... prietenia cu copilul trebuie inceputa devreme, chiar si atunci cand glumele lui ti se par nesarate si puerile.
De exemplu: niciodata, dar niciodata cand imi pove vreo prostie, boacana nu am certat-o, si nici nu i-am ,,tinut lectii de viata"; am considerat ca adevarul si increderea sunt preferabile minciunii. Mai tarziu, dar mult mai tarziu, cand ea deja uita, spun ...ca fapt divers, evident ;), ce i s-a intamplat unei foste colege de scoala... si atunci urmeaza morala. Dar fara patima.

[angelheart]

Mesaj postat pe eva in urma cu doi ani, cand fiul meu nu implinise inca 15 ani:

Metodele folosite de mine au fost extrem de simple si s-au rezumat la adoptarea anumitor tipologii comportamentale in functie de situatia pe care o aveam de rezolvat. Am avut mare grija sa nu pierd legatura dintre noi la care am muncit asiduu multi ani chiar daca pentru asta a trebuit sa ma schimb eu inainte de a-i cere lui sa schimbe ceva. Asta inseamna ca trebuie sa fi la curent cu ce-i place si ce nu, care-i sunt prietenii si pe ce criterii si-i alege, sub nici o forma sa nu-l contrazici atunci cand are dreptate si sa nu-i interzici lucruri fara sa-i oferi argumente solide pe care el sa le inteleaga. Incearca sa-l implici in tot ceea ce faci, inclusiv deciziile pe care le iei. Eu ma consult cu fiul meu chiar si in privinta culorii peretilor sau a canapelei pe care urmeaza s-o cumpar, cu privire la ce urmeaza sa pregatim pentru cina, unde ne facem vacantele si in ce perioada, etc. Ii permit uneori sa ma sfatuiasca cu ce sa ma imbrac pentru o petrecere doar pentru ca stiu ca-i face placere si-l face sa se simta important.

Un alt lucru care pe mine m-a ajutat mult si pe care tu inca mai ai timp sa-l pui in practica este obisnuinta de a purta discutii cotidiene despre absolut orice. Fie ca discuti despre astronomie, planete, fenomene meteorologice, structura atomului, sex si dragoste si pana la efectul schimbarilor hormonale prin care el trece asupra organismului si al psihicului, ai grija sa o faci la modul serios, spune-i ca nu stii atunci cand nu stii si explica-i inteligibil atunci cand stii. Ani la rand m-am documentat in diverse domenii tocmai pentru ca am avut de raspuns la intrebari extrem de diverse. Asta m-a ajutat si pe mine iar pe el l-a facut sa aiba incredere in mine, sa inteleaga ca nu sunt atotstiutoare, ca uneori sunt vulnerabila si am nevoie si eu de el cam tot atat cat are el nevoie de mine. S-a creat astfel un parteneriat pe care prietenele mele il invidiaza si a carui soliditate s-a verificat o data cu trecerea timpului. Doar ca eu am inceput sa construiesc foarte devreme, pe vremea cand el avea aproximativ 4 ani. Nici pentru tine nu e tarziu. Fa-l sa vada in tine un prieten, de preferat cel mai bun prieten, si-ti va raspunde pe masura.

Ce s-a schimbat de atunci? Doar varsta: maine, puiul meu implineate 17 ani.  :)

[cornelia69]

La muli ani si sa-ti traiasca Angel! Am gasit cateva chestii in ceea ce ai spus tu pe care eu nu le-am facut niciodata. Si citind, mi-a fost rusine... Tot timpul, daca s ebaga in vorba mea si a sotului ii explic ca sunt subiecte pe care nu are de ce sa le dicute el. Doamne, cat gresesc! Am sa schimb asta, cu siguranta! Cel mare e un tip destul de dezinhibat, vesel, nu ar trebui sa imi fie prea greu... bune idei, multumesc!
Fetelor, ce alte idei mai aveti?

[b_unica]

La multi ani, pentru puiul tau!
Al meu puiut a implinit pe 12, luna aceasta, 10 ani.

Faceam aceeasi gresala la vremea la care eram maritata; nu aveam suficienta rabdare pentru amandoi  :P. Pe noi ne-a ajutat foarte mult faptul ca suntem singure. Evident, nu este o solutie...

[angelheart]

Saru' mana pentru urari. La fel si voua! La multi ani pentru puiuta ta bunico! Sa-ti traiasca si sa te bucuri de ea!  :-*

[cornelia69]

Buni, asa e, ai dreptate, nu e o solutie... Serios ca ai atins un subiect sensibil. Dar chiar si asa, ar trebui sa gasim echilibrul in familie. Recunosc, mie mi-e greu, nu il pot gasi...