IPB

Site eLady | Articole eLady | Adrese utile | Trimite articol pentru eLady.ro | Trimite adresa utila | Contact 

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topic
> Statul roman, propriul lui dusman
Diana.
post Jan 26 2010, 02:56 PM
Post #1


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,778
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Economie : Cât ne costă pierderea unui angajat din mediul privat

Atunci când o persoană rămâne fără locul de muncă de la o firmă privată, statul pierde de două ori. În primul rând, nu mai încasează contribuţiile şi impozitul pe venit, iar în al doilea rând persoana respectivă trebuie să primească indemnizaţie de şomaj - plătită tot de către stat. S-aa calculat care este pierderea statului pentru fiecare om disponibilizat din firmele private si s-a dovedit ca pentru o singură persoană lăsată fără slujbă, care avea un salariu de 1.000 de lei, statul pierde 1.236 de lei.

Firmele private şi angajaţii acestora au dus în spate greul crizei prin care trece economia românească. Pe de o parte, lipsa comenzilor şi blocajele financiare au restrâns activitatea agenţilor economici privaţi, iar pe de altă parte disponibilizările masive au avut loc tot în mediul privat, creând numeroase turbulenţe sociale în familiile respective. Dintre toate aceste aspecte, cel mai mare perdant este statul.
O persoană care nu mai are serviciu nu mai plăteşte din salariu contribuţii la asigurările de sănătate, la pensii şi la şomaj şi nici impozit pe venit nu se mai percepe. În acelaşi timp, nici angajatorul nu mai plăteşte la stat cotele de contribuţii aferente angajatului pe care l-a disponiblizat.

O persoană disponibilizată devine o povară pentru stat, din cauză că trebuie să i se acorde indemnizaţia de şomaj, deci se consumă tot resurse din vistieria statului. Finanţiştii urmăresc îndeaproape cifrele legate de disponibilizări, din cauză că fiecare angajat „dispărut“ din câmpul muncii echivalează cu pierderea unor resurse pentru bugetul consolidat al statului.
Cu siguranţă este o mare pierdere atunci când un angajat din mediul privat este dat afară. În primul rând, sunt probleme de ordin social: poate omul respectiv este singurul salariat din familie. În al doilea rând, se pierd venituri la stat, atât contribuţii, cât şi impozitul pe venitul global, plus şomajul care trebuie plătit. De aceea, sunt de apreciat angajatorii care păstrează locurile de muncă în această perioadă.

Un salariat simplu - pierderi multiple
Orice persoană care rămâne fără locul de muncă afectează echilibrul financiar al familiei sale. Pe lângă aspectele sociale, disponibilizarea unui angajat creează dezechilibre bugetare în ograda statului. S-a calculat ce pierderi concrete suferă bugetul de stat dacă dispare un om din grila de salarizare a unui angajator privat.

Să presupunem că un muncitor care câştiga un salariu net de 1.000 de lei pe lună este dat afară de la o firmă privată. Presupunem că muncitorul are în întreţinere un copil minor şi are o vechime de zece ani. Atunci când lucra, omul plătea la stat contribuţii (la pensii - 10,5%, la sănătate - 5,5% şi la şomaj- 0,5%) şi impozit pe venit (16%) în sumă totală de 360 de lei. În acelaşi timp, angajatorul lui plătea contribuţii totale de 376 de lei calculate la salariul muncitorului dat ca exemplu, astfel asigurările sociale - 20,8% din salariu, şomajul - 0,5%, sănătatea - 5,2%, plus alte mici contribuţii (concedii medicale, fond de garantare a salariilor etc.).

În total, pentru un singur angajat care primeşte 1.000 de lei pe lună se plătesc la stat 736 de lei sub formă de contribuţii şi impozit. Dacă omul este dat afară, statul pierde aceşti 736 de lei dintr-un foc. Dar pierderile nu se opresc aici. Omul se transformă rapid din muncitor în şomer, astfel că statul trebuie să scoată din vistierie indemnizaţia de şomaj. Pentru o persoană care a avut venitul amintit, indemnizaţia lunară de şomaj este de 500 de lei pe lună (potrivit legislaţiei, indemnizaţia este de 75% din salariul minim pe economie, plus un procent aplicat la media salariilor pe ultimele 12 luni, iar procentul variază în funcţie de vechime. În cazul nostru - 5%). Cu alte cuvinte, din cauza unui singur om dat afară de la o firmă privată, statul, în loc să câştige contribuţii de 736 de lei pe lună, va pierde aproape dublu, adică atât contribuţiile, cât şi indemnizaţia de şomaj ce ajung la 1.236 de lei. Bugetul statului pierde 1.236 de lei pe lună cu fiecare muncitor care îşi pierde locul de muncă. Într-un an, pierderea statului se ridică la 14.832 de lei dacă omul este dat afară, când ar fi câştigat 8.832 de lei pe an - dacă persoana ar mai fi fost angajată la firma privată. Cum tot mai multe persoane au intrat în şomaj anul trecut, atunci efortul bugetar este din ce în ce mai mare pentru că aceşti bani trebuie plătiţi către şomeri.

Statul poate pierde şi atunci când este dat afară un bugetar
Orice disponibilizare este o problemă socială, fie că omul dat afară provine din mediul privat sau de la stat. Anul acesta, guvernul a planificat disponibilizarea câtorva zeci de mii de bugetari. Din punct de vedere economic, disponibilizarea unui bugetar aduce plus în ograda statului, în sensul că bugetul nu mai suportă salariul funcţionarului dat afară, ci îi achită indemnizaţia de şomaj. Totuşi, plusul pentru bugetul de stat ar putea fi doar pe hârtie. Există riscul ca statul să piardă mult mai mult dacă dă afară un bugetar, în cazul în care ar trebui să-i plătească salarii compensatorii, conform contractelor colective de muncă, bani care ar fi suportaţi tot din vistieria statului. În schimb, acolo unde nu sunt prevăzute salarii compensatorii, statul ar câştiga din reducerea numărului funcţionarilor. Rămâne de văzut dacă planurile de disponibilizări din sectorul bugetar vor fi puse în practică, mai ales că funcţionarii statului au început sezonul protestelor de stradă.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ayana01
post Mar 4 2010, 11:08 PM
Post #2


Tratabil
**

Group: Tratabil
Posts: 99
Joined: 18-February 10
Member No.: 8,008



Din seria: statul isi da cu stangu-n dreptul sau statul ne omoara:

Deputaţii României au vorbit la mobil de 35.000 de lei, în prima lună a anului. Cei mai mulţi nu au depăşit 67 de lei, valoarea unui abonament uzual. Există, însă, alţii care au facturi de sute ori mii de lei. Şi unii şi alţii nu vor trebui să scoată niciun ban din buzunar pentru totul se plăteşte de la buget. Iată cine sunt cei mai "vorbăreţi" dintre aleşi şi ce explicaţii dau ei despre dimensiunea facturii de mobil.
2.500 de lei adică cu 1.000 de lei mai mult decât venitul mediu al unui român. Atât a fost factura de mobil, din ianuarie, a liberalului Relu Fenechiu. Cea mai mare dintre facturile tuturor celor 335 de deputaţi, potrivit paginii oficiale a Camerei Deputaţilor.

Suma reprezintă aproape jumătate din venitul său net lunar de la Cameră şi va fi achitată din bugetul Camerei. Fenechiu spune că mai mult ca sigur e o greşeală. "Ceva e-n neregulă. Cum Dumnezeu să vorbeşti atât?! E adevărat că am fost o săptămână la Consiliul Europei dar roaming-ul e mai ieftin în interiorul UE. I-am zis şi Secretarului General să verifice să vadă unde e greşeala", a spus, Fenechiu. Acesta a mai cheltuit, pe diurne, deplasări şi cazare alţi aproximativ 10.000 de lei în prima lună a anului.

Toate sumele cheltuite de deputati sunt suportate din bugetul Camerei, după cum ne-a spus Florin Dumitraşcu, de la direcţia de relaţii publice a instituţiei.

Un alt deputat care vorbeşte foarte mult la telefon şi o şi recunoaşte este Varujan Pambuccian. De altfel, el este şi preşedinte al Comisiei de Comunicare a Camerei Deputaţilor. Pambuccian este foarte franc : "Vorbesc foarte mult la telefon pentru că nu mă mişc deloc. Prefer să vorbesc la telefon patru – cinci ore pe zi sau pe mail. Eu cred că e o formă de economie. De altfel, nu am alte cheltuieli", ne spune deputatul. Şi într-adevăr, la rubrica de cheltuieli, nu mai există alte intrări în dreptul lui.

Nicolae Bănicioiu, deputat PSD, a vorbit, în ianuarie, de aproximativ 900 de lei. El spune că este o sumă destul de mare şi că nu va accepta să I se plătească întreaga factură din banii statului. "Şi anul trecut a fost ceva asemănător dar eu n-am vrut să decontez tot. Am făcut o cerere la Secretariatul General şi, ce a fost peste patru – cinci milioane, am plătit din banii mei. Nu m-am informat, încă, cât mi-a venit pe ianuarie, acum aud de la Dumneavostră, prima dată, dar voi plăti, staţi liniştiţi", a ţinut să precizeze Bănicioiu. Acesta a mai avut cheltuieli de circa 6.000 de lei pe diurne, deplasări şi cazare.

Facturi de sute de lei la mobil au mai avut deputaţii Valeriu Zgonea, Ioan Stan sau Nicolae Păun.

Asta plateste statul roman. Cand pensionarii au murit de frig ca nu aveau bani de incalzire. Sa nu iti vina sa iti iei lumea-n cap?

This post has been edited by ayana01: Mar 4 2010, 11:10 PM
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Diana.
post May 5 2010, 10:56 AM
Post #3


Fondator eLady.ro
*******

Group: Administrator
Posts: 33,778
Joined: 7-December 05
Member No.: 5



Diferenţa dintre net şi brut sau cu cât plătim statul
Ne negociem salariile astfel încât să ştim cât primim în mână. Cash-ul este rege. Dar ştim ce ascunde diferenţa dintre salariul brut şi salariul net? La un salariu net oferit de 1.000 de lei, statul primeşte 775 de lei, cumulat de la angajat şi angajator. Unde se văd aceşti bani?
1. Sprijin pentru categorii sociale în creştere.
Salariul angajatului „din mână“ este cu mult mai mic decât salariul său brut, „din acte“. Diferenţa reprezintă contribuţia angajatului care cuprinde: CAS - 10,5%, sănătate - 5,5%, şomaj - 0,5%; la care se adaugă impozitul pe venit de 16% din venitul brut.
Toţi aceşti bani sunt folosiţi de stat pentru a susţine un sistem de sănătate funcţional şi categorii sociale în creştere – precum şomerii şi pensionarii. În prezent, în România, pensionarii sunt plătiţi din contribuţia salariaţilor actuali, adică fiecare angajat contribuie pentru pensionarii de acum şi nu la cuantumul pensiei sale. Nivelul pensiei va depinde de numărul salariaţilor în raport cu cel al pensionarilor, din momentul pensionării.
Tot din aceşti bani se asigură accesul salariaţilor la sistemul de sănătate de stat, precum şi unele facilităţi pentru consult gratuit sau medicamente compensate.
2. Angajatorul dublează contribuţia.
În afară de contribuţia angajatului, compania care angajează trebuie să plătească şi ea minimum 28% din salariul net oferit, în funcţie de codul CAEN, condiţiile de muncă şi numărul de angajaţi. Banii vor fi direcţionaţi în aproximativ aceleaşi direcţii: CAS 20.8%, sănătate 5,2% etc.
Pentru că taxarea pare excesivă, de comun acord cu salariaţii, angajatorii preferă să folosească munca la negru sau forme mixte (jumătate din salariu pe cartea de muncă, restul în plic). Deşi aparent un târg avantajos, nimeni nu câştigă cu adevărat: angajatul nu beneficiază de asigurare de sănătate, concediu de odihnă sau alte drepturi convenite prin contractul de muncă, iar statul pierde bani. În plus, angajatul îşi limitează accesul la surse de finanţare. Instituţiile financiare nu iau în considerare decât veniturile demonstrabile.
3. Alte taxe şi impozite sau cât de mare e nevoia de bani.
Practic, din cauza nevoii de bani pentru a oferi servicii sociale categoriilor sociale care au dreptul la ele (şomeri şi pensionari), statul percepe contribuţii importante angajatului şi angajatorului care se virează la bugetul asigurărilor sociale de stat. În plus, alte taxe şi impozite precum TVA sau impozit pe profit sunt percepute la bugetul de stat. Administraţiile locale solicită şi ele plata unor impozite care finanţează servicii descentralizate. Cu banii astfel adunaţi se acoperă cheltuielile cu construcţiile de şosele, şcoli sau poduri, plata profesorilor sau a medicilor, sprijinirea culturii, transportul în comun, iluminatul public şi multe altele. Cât de eficient sunt însă folosite aceste fonduri, fiecare dintre noi poate găsi răspunsul în propria experienţă. Gândeşte-te cum eşti tratat în spitalele de stat, administraţiile financiare sau în şcoli.
4. O nouă atitudine în raport cu statul şi instituţiile.
Contribuţiile şi taxele plătite în numele nostru de către angajator ne aparţin şi este decizia noastră prin semnarea contractului de muncă să direcţionăm aceşti bani către sectoarele pe care statul le gestionează şi care dezvoltă servicii de care beneficiem toţi. Este o cultură a solidarităţii sociale pe care o acceptăm... plătim pentru cei care au nevoie acum... şi alţii vor plăti pentru noi când vom avea noi nevoie.
Mulţi dintre noi putem obiecta că nu avem şi nu vom avea nevoie de serviciile statului. Simţim un mare disconfort să contribuim pentru susţinerea unui sistem de care suntem dezamăgiţi. În acelaşi timp depinde de noi să solicităm o calitate mai bună a serviciilor din partea funcţionarilor statului.
Să nu uităm: pentru cel care primeşte 1.000 de lei salariu, alţi 775 de lei sunt viraţi statului. Şi aceştia sunt doar o parte din banii cu care plătim statul. Dar sunt suficienţi ca să includă şi garanţia calităţii serviciilor oferite, fie că e vorba de spitale, şcoli, poliţie, administraţie financiară etc.

Contribuţii angajator şi angajat - 2010
ANGAJAT: CAS - 10,5 % – condiţii normale de muncă, 10,5% – condiţii deosebite de muncă, 10,5% – condiţii speciale de muncă CASS - 5,5%, Şomaj - 0,5%

ANGAJATOR: CAS - 20,8% – condiţii normale de muncă, 25,8% – condiţii deosebite de muncă, 30,8% – condiţii speciale de muncă CASS - 5,2%
Şomaj - 0,5%
Contribuţie concedii şi indemnizaţii - 0,85%; Fond de garantare pentru plata creanţelor salariale - 0,25%; Accidente şi boli profesionale – între 0,15% şi 0,85%; Comision ITM – 0,25%-0,75%; IMPOZITE: impozitul pe venitul din salarii – 16%; Impozitul pe venit - 16%
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



Lo-Fi Version Time is now: 17th October 2019 - 02:29 PM