Printable Version of Topic

Posted by: angeldust Jan 3 2009, 01:08 PM

Stiu ca am mai discutat eu despre acest subiect si reprezinta o mica obsesie personala, dar vreau sa aud in detaliu parerea voastra despre acest subiect.
Stiu ca avem pe forum femei casatorite si fericite, femei care au divortat, femei necasatorite, femei necasatorite dar cu relatii de foarte lunga durata si chiar copii, etc etc, deci totul e suficient de variat incat parerile sa fie probabil impartite.

Prima mea intrebare este:
Ce rol credeti ca mai are casatoria, ca insitutie, in vremurile in care traim? Ca sa nu fiu inteleasca gresit, precizez ca nu contest sub nici o forma rolul relatiilor de lunga durata, rolul familiei, ci vorbesc doar despre acel act in sine, documentul care atesta ca "da domle, esti nevasta lu Cutarescu de acu"

Sunt curioasa daca sunteti deja casatorite, care a fost motivul principal pentru care ati facut acest pas? Pentru a proteja legal copiii, averea? Va simteati mai in siguranta odata facut acest pas? Asa vi se parea normal si firesc datorita educatiei primite? Sau ma rog, as fi curioasa sa stiu propriile voastre motive originale

In cazul in care ati divortat as fi curioasa daca stiind ce stiti acum v-ati mai fi casatorit in the first place? Sau daca aveti de gand sa va recasatoriti?

In cazul in care aveti o relatie de lunga durata insa ati ales de buna voie sa nu va casatoriti (si stiu sigur ca avem cel putin un caz ) sunt curioasa de ce ati ales asa si mai ales daca ati intampinat ceva probleme din acest motiv.

Daca sunteti solo si nu aveti nimic stabil momentan, sunt curioasa totusi de ce ati vrea sau de ce nu ati vrea sa va casatoriti?

Acum, sunt convinsa ca multe din voi nu vor putea vorbi deschis si sincer despre acest subiect, asa ca v-as ruga sa raspundeti doar daca puteti si simtiti sa spuneti exact ce simtiti si credeti, nu ce ar trebui sa simtiti sau credeti. Sunt convinsa ca subiectul este de interes pentru foarte multa lume (me included) si nu as vrea sa le servim o doza in plus de fantasmagorii ca exista destule in prezent tocmai legate de acest aspect, motiv pentru care foarte multi sunt total dezamagiti de casatorie dupa ce o probeaza pe cont propriu, pentru ca ei auzisera si crezusera ca este cu totul altceva.

Posted by: kalua Jan 3 2009, 01:39 PM

Eu sunt asa una, cu copil de 12 ani jumate si necasatorita, dar impreuna cu tatal lui. Pai in primul rand asa am stabilit de la bun inceput, sa ramanem impreuna numai cat simtim ca vrem asta. Suntem amandoi de parerea ca in ziua de azi nu mai poti spune ca "te legi la cap" cu cineva pentru o viata, chiar daca asa simti in momentul casatoriei, exista prea multe eventuale motive care pot duce la destramarea ei: indivizii se dezvolta in parti opuse, poate unul vrea sa se mute intr-o alta tara/oras si celalalt nu, ca sa nu mai vorbim de-o indragosteala de altcineva (mai stii?), etc.
N-am avut deloc probleme pentru ca nu sutem casatoriti, dar am avut grija sa facem imputerniciri pentru anumite chestii.
Cam asta-i in mare.

Posted by: sylvia_31 Jan 3 2009, 02:15 PM

Dupa cum stiti, sunt divortata, dar am fost si...casatorita
Da, am facut pasul asta (cu casatoria) pentru ca asta am simtit atunci din tot sufletul ca trebuie sa fac, n-aveam nici un dubiu (silly me) ca-mi voi petrece cu el tot restul vietii...atat de mult il iubeam, si cred ca m-a iubit si el. N-am fost niciodata una dintr-alea care s-alerge dupa un act si un anumit statut social. Nu a fost telul meu in viata sa ma casatoresc atat de tanara, dar pe vremurile alea era conditia de a putea sta impreuna cu el, si de a ne lasa ceilalti, inclusiv parintii, sa ne traim dragostea.
Daca m-as mai fi casatorit stiind ce stiu acum ? Probabil ca da, eram tanata si foarte indragostita si as fi spus ca mie nu mi se poate intampla asa ceva. Plus ca ma trag dintr-o familie cu o casnicie reusita, chiar fericita as putea spune. Deci aveam un exemplu ca se poate chiar la mine in casa.
Daca ma voi recasatori ? CU ACTE ?!!! Ha. Nu prea curand, poate niciodata, si numai atunci cand absolut toate chestiunile patrimoniale vor fi ok din punctul meu de vedere, otherwise ...no way. Nici n-aveti idee cate complicatii apar la partaj , cand tre' sa le mai faci fata si astora, tu fiind deja zdrobita, nu vreau sa-mi amintesc acum, ci doar atunci cand o sa trebuiasca .

Posted by: rozy Jan 3 2009, 02:33 PM

Eu daca ar fi sa am o situatie materiala buna, nu stiu daca as face actul. Poate doar o cununie la Biserica
Frica mea legata de casatorie e, ca nu cumva dupa ani,sa ramanem impreuna doar pt a ne scuti de toata agitatia cu divortul si partajul.

Posted by: sweet_girl Jan 3 2009, 02:49 PM

Mie mi-ar placea sa ma casatoresc, asa cum spune traditia, cu cununie religioasa. Nu e din cauza actului in sine, cred ca ar reprezenta o consolidare si recunoastere a uniunii dintre noi. Pe plan legal, spiritual, religios.
Pe de alta parte, eu as face pasul asta doar cand as fi foarte sigura ca este barbatul cu care as vrea sa imi petrec restul vietii. Si cum eu sunt pragmatica si nu imi ascult neaparat impulsurile si toti mi se par dupa un timp nepotriviti, ma resemnez inca de pe acum ca s-ar putea sa nu fac pasul asta niciodata!

Sylvia, la ce varsta te-ai casatorit?

Posted by: sylvia_31 Jan 3 2009, 02:59 PM

La 20, Sweet.

Posted by: angeldust Jan 3 2009, 03:24 PM

Kalua, a fost vreodata copilul afectat in vreun fel de decizia asta a voastra? Ca am auzit multa lume spunand ca institutia casatoriei protejeaza in primul rand copilul, ca e mai sanatos psihic pentru copil sa fie parintii casatoriti, etc etc. Sunt curioasa cat adevar sta in spatele acestor idei. Si ma mai intereseaza un aspect legal. Ce se intampla in cazul in care doamne fereste si pazeste barbatul pateste ceva. Mostenesti tu sau copilul ceva din ce e al lui, by default, sau trebuie luate masuri legale suplimentare ca sa se intample asta?

Sylvy, la tine sunt curioasa daca ai avut copilul sau tu ceva de castigat de pe urma faptului ca ai fost casatorita cu acte, adica vreau sa zic: daca nu erai casatorita cu acte, ar fi fost in vreun fel diferit pt copil sau pentru tine? Te-a protejat actul ala legal de ceva anume in momentul separarii? Ca inteleg ca ti-a adus numai deservicii si batai de cap in plus. Si mai sunt curioasa cum priveste copilul institutia casatoriei, avand in vedere prin ce a trecut. Are incredere in ea, o considera o optiune pentru el? Tu ce il sfatuiesti din punctul asta de vedere?

Rozy, cum ar fi diferit daca ai avea o situatie materiala buna? Ca nu-s sigura ca am inteles ideea. Adica avand o situatie materiala buna, nu ai face actul de teama sa ramai fara o parte din ea? Sau viceversa daca ai avea o situatie materiala mai proasta initial, ai fi mai inclinata sa faci pasul? Dar daca te-ai imbogati pe parcurs? Atunci sigur ar trebui sa imparti cu el.

Sweet nu pot sa zic decat ca sunt surprinsa. Sa nu ma intelegi gresit, dar nu mi se parea deloc ca esti o persoana religioasa. Uite ca eu pagana nici nu am luat in considerare acest motiv pentru casatorie, aspectul religios.

Posted by: sweet_girl Jan 3 2009, 03:25 PM

wow!! Deci erai mai mica decat mine cu un an, acum.. Ma ia cu fiori!
Scuze de reactie..dar nu am putut sa ma abtin sa nu ma pun in locul tau!

Posted by: kalua Jan 3 2009, 03:34 PM

Copilul nu a avut de suferit absolut deloc, el l-a recunoscut, deci e la fel ca si cum am fi casatoriti. Si ce-l intereseaza pe copil daca suntem casatoriti ori ba? Are parte si de mama si de tata, asta-i important.
Mr. kalua n-are nici avere, nici datorii de mostenit, asa ca-i indiferent si aici daca suntem luati ori ba. Avem facute asigurari pe viata unul pe altul.

Posted by: Roxana_ Jan 3 2009, 04:14 PM

F interesanta ideea topicului Angelu' .

Eu sunt in categoria casatorita, fericita si in curand cu copil . De mica, am primit o educatie destul de stricta, dar pe masura trecerii timpului au acceptat si parintii ca ma pot muta cu prietenul inainte de casatorie, ca nu mai poti intra 'fecioara' in biserica etc. La 18 ani am avut primul prieten si de atunci tot felul de experiente, din care am avut doar de invatat (unele fericite, altele mai putin), dar niciodata nu mi-a parut rau ca le-am trait. La 25 de ani l-am cunoscut pe actualul meu sot si la 27 ne-am casatorit. Daca ma iau dupa experienta mea, le-as sfatui pe fete sa testeze cat mai mult inainte de a face pasul asta. Nu-s de parere ca prima dragoste este cea care trece de bariera timpului.
Chiar de suntem casatoriti, asta nu inseamna ca la prima abatere a unuia dintre noi, vom continua aceasta institutie. Adica nu ma voi amagi intr-o relatie doar de dragul actului sau chiar de dragul copilului. Am anumite fixuri, peste care nu prea pot sa trec: n-as putea sa-l vad pe barbata-miu beat. Despre inselat, am mai discutat noi la alt topic. Cand dragostea s-a terminat intre cei 2, frumos si civilizat este sa-ti anunti partenerul, nu sa te arunci intr-o legatura extra-conjugala.
Cred in continuare in casniciile fericite. Ii am ca exemplu pe parintii mei. Cu timpul, am invatat si eu sa mai ma cizelez, sa nu mai spun chiar tot ce gandesc pentru ca-i f usor sa-l jignesti pe celalalt.

Bunurile dobandite inainte de casatorie, din cate stiu eu, nu-s in pericol in caz de partaj.

Concluzia: m-am casatorit pentru ca asa erau de parere ai mei parinti ca trebuie sa faca o fata; m-am casatorit pentru ca al meu sot era f decis ca si-a gasit perechea; chiar am fost surprinsa ca el a deschis primul subiectul dintre noi si se intampla la putine luni de relatie. De regula, barbatii fug de casatorie. Chiar imi vine sa zambesc cand imi amintesc cum insista el sa ne vedem zilnic, de la inceputul relatiei si eu incercam sa-i spun ca exista riscul sa ne plictisim (in sinea mea eram chiar convinsa ca asa o sa se intample), dar uite ca mi-a dat peste nas . Am sentimente f puternice pentru el si-acum si sper sa nu-si piarda intensitatea in timp.

Posted by: rozy Jan 3 2009, 04:41 PM

Angel, pai daca am o situatie financiara buna, nu ma casatoresc,si in caz ca ma despart,nu tre sa ma gandesc la pensia alimentara, la unde sa ma duc cu copilul...din astea. Iar in cazul in care as fi vai de mama mea, si sotu mi-ar gresi cu ceva,as avea grija sa-l las fara casa Ce vrei,ma gandesc la supravietuire

Posted by: Marbella Jan 3 2009, 04:42 PM

Interesant topic intr-adevar...Eu am mai spus-o, m-am casatorit la 21 de ani si la 22 il aveam deja pe fiul meu.Am ramas in casnicia asta 15 ani cu toate ca era terminata la nici un an... Am ramas de dragul fiului meu si am continuat de dragul lui (chestii materiale) sa raman in acelasi apartament cu fostul meu sot.Acum de cand fiul meu este la facultate ma chinui sa vand apartamentul si nu mai reusesc din cauza crizei de peste tot.
De ce m-am casatorit asa de tanara? Pentru ca asa era normal atunci (provin dintr-o familie buna cu educatie solida).Am confundat intr-un fel dorinta de libertate, plus mustrarile de constiinta (facusem dragoste cu el ) cu asa zisa dragoste.Mi-a trecut repede, cand la nici o luna si-a aratat adevarata lui indiferenta fata de mine (intre noi erau 8 ani diferenta).Deci.... dupa ce fiul meu a crescut si m-a intrebat intr-o zi " mama cat ai de gand sa mai continui situatia asta...?" mi-am facut curaj i-am bagat sub nas cererea de divort din vina ambelor parti.. a semnat, ne-am prezentat la judecatorie si in 10 min am fost dovortati.Haioasa a fost reactia judecatoarei care ne-a vazut asteptand si discutand ca doi prieteni, ne-a intrebat de doua ori daca suntem siguri ca asta vrem.
Daca m-as mai casatori? Nu stiu, nu mai am incredere in nimeni (am avut cateva relatii scurte de atunci si n-a rezistat nici una) si ca sa fac pasul asta va trebui sa-mi demonstreze foarte clar ca ma iubeste.

Posted by: pescarush Jan 3 2009, 04:49 PM

Acum sa nu uitam ca in cazul Kaluai este vorba de o alta societate. E adevarat, in ultimii ani s-au mai schimbat lucrurile si in Romania (cel putin asa percep eu de aici).
Vorbind despre partaj, in Canada nu e nici o diferenta intre a fi luat cu acte sau nu, dupa ce ai locuit timp de 6 luni impreuna cu partenerul. Treci exact prin acelasi iad, cand vine vorba de partaj. Aici este recunoscuta ca stare civila "common in law" si ai exact acealeasi drepturi si indatoriri ca si un cuplu casatorit. Singura diferenta este ca in cazul unei despartiri nu trebuie sa platesti 500 $ pentru actul de divort. Si aici, exact cum descrie Kalua, copiii proveniti din cupluri care stau impreuna, neavand actul in sine, nu au absolut nici o problema.

Roxana, imi place cum gandesti.
Stiti ca sunt si eu casatorita, cu copii, si chiar daca am avut probleme si intr-o perioada am fost foarte dezamagita de institutia casatoriei, inca mai cred in casnicii fericite. Nu trebuie sa merg mai departe decat sa ma uit in familia mea, la parintii mei, si am cunoscut si aici cateva cupluri fericite.
Pentru o persoana religioasa conteaza cununia, dar biserica ortodoxa nu te cununa fara actul civil.
De ce m-am casatorit eu? Ca si Silvya, am facut pasul foarte tanara, aveam 21 de ani, nu stiu daca mi-am imaginat eu atunci ca vom fi toata viata impreuna (eu sunt mai pragmatica), dar asa am simtit atunci. Educatia noastra a si fost diferita, trebuia sa te casatoresti ca sa poti locui impreuna, plus ca mai este visul asta, de a te vedea imbracata mireasa (cel putin la varsta aia). Daca as fi tanara din nou, as mai face pasul asta? Eu cred ca da. Daca ar fi sa ma despart insa, probabil as gandi ca si Silvya, as fi foarte reticenta.
In final, cred ca face fiecare cum simte si cum este mai bine pentru ea/el.

Posted by: deedee29 Jan 3 2009, 06:37 PM

Iata un topic interesant pentru cineva ca mine...care a planificat sa se marite anul asta.
Eu sunt impreuna cu iubitul meu de 10 ani...a inceput ca o relatie (sau inca o relatie) intre doi liceeni (amandoi eram clasa a 12-a) si cu siguranta ca atunci nu mi-as fi imaginat ca va fi ceva de durata, cu siguranta nu am avut acel sentiment ca l-am intalnit pe EL. Timpul a trecut peste amandoi, ne-am maturizat impreuna, ne-am format unul langa celalalalt, ne-am sustinut in cele mai grele momente si ne-am bucurat mereu de compania celuilalt. Amandoi suntem independenti din punct de vedere material si profesional...avem si bunuri "comune" (ca legea romaneasca nu prea recunoaste efectele relatiilor de concubinaj...nu suna prea romantic, dar asta e ceea ce avem noi in ochii lumii), dar si bunuri proprii, care vor ramane asa pentru totdeauna (nu ii voi cere niciodata sa "puna ceva pe numele meu", cum nici el nu va indrazni sa imi pretinda mie).
Daca m-ati fi intrebat in urma cu un an care e rostul si rolul casatoriei as fi raspuns categoric...NICI UNUL. Dupa atata timp petrecut impreuna devenisem foarte legati unul de celalalt, dar eu nu mai puteam intelege ce ne lega...era vorba despre obisnuinta, dragoste, comoditate, prietenie? Ce sentiment era preponderent, ce cimenta relatia noastra? Eram debusolata. Oricum ma simteam (si ma simt si acum) ca traiam viata unei femei casatorite, adica traiul nostru avea toate caracteristicile celui pe care il duce un cuplu casatorit...nu vedeam ce imi va aduce suplimentar oficializarea relatiei.
Cateva evenimente care s-au intamplat de atunci au facut ca decizia mea de ma casatori sa devina una mult mai simpla. In primul rand intre noi doi s-a intamplat ceva. Fara sa pot spune exact cand sau ce, am simtit dintr-o data ca ma reindragostesc de partenerul meu de viata...cate putin de adolescentul de acum 10 ani si din ce in ce mai mult de barbatul care a devenit acum. Mi-am dat seama ca in el se reflecteaza tot ce am eu mai bun si ca as gresi fundamental daca as crede ca numai obisnuinta e cea care ne tine alaturi. Apoi o persoana foarte draga noua a murit. Ne-am dat seama ca am fi foarte egoisti, si fata de noi, dar mai ales fata de cei putini pe care ii iubim si care ne iubesc in egala masura, daca i-am priva de evenimentul asta. Ne-am imaginat cum vor arata acele clipe, pe care le-am tot amanat atat, fara prezenta acelor persoane care conteaza atat de mult pentru noi.
Sa nu ma intelegeti gresit...nu o fac(em) pentru altii...in primul rand ne casatorim pentru noi, pentru ca vrem sa ne dovedim ca suntem suficient de maturi emotional sa ne asumam responsabilitatea unui viitor impreuna. Iar daca gestul nostru va oferi si altora bucurie, cu atat mai mult ne intareste convingerea ca totusi casatoria are un rost. Actul casatoriei...atat cel de natura administrativa, cat mai ales cel spiritual, religios, consfinteste ceea ce exista mai bun si mai frumos intre doi oameni, nu face decat sa consolideze ceea ce exista deja.
Nu cred ca mariajul poate sa nasca sentimente care nu existau inainte...si nu ii pot intelege pe cei care isi "forteaza" partenerii in demersul asta cu speranta ca lucrurile vor evolua in bine. Daca nu exista o structura solida, tot ce se intampla prin casatorie se va afla permanent intr-un echilibru fragil, care poate fi distrus de cele mai banale situatii. De asemenea, cred cu tarie ca acolo unde exista premisele necesare, relatia dintre doi oameni poate sa treaca testul timpului si fara casatorie. Either way, "toate pleaca de la iubire si se intorc la iubire" (cuvintele nu imi apartin, dar cred in mesajul lor).

M-a cam luat valul..scuze..dar ca concluzionez..cred ca mariajul nu mai este ceea ce reprezenta pentru parintii mei, de exemplu. Pentru mine casatoria nu te mai uneste in ochii lumii, te uneste in "ochii" celui caruia/careia ii spui DA.

Posted by: Roxana_ Jan 3 2009, 07:38 PM

Pesca nu stiam cum e legea la voi. Am aflat treburi interesante.
Deedee, sa fie intr-un ceas bun si sa iasa nunta asa cum va doriti.

Am uitat sa mai spun ceva: cred cu tarie ca trebuie sa fii complementar cu persoana iubita si nu asemanator. Eu am foarte putine puncte comune cu al meu, de fapt cele esentiale ar fi: respectul reciproc, respectul pentru institutia casatoriei etc. Iar ca particularitati spre exemplu mie-mi place opera (el nu o suporta), el se uita la filme SF si citeste carti SF, eu nu ma impac deloc cu acest gen; si mancarurile ne plac diferit, dar astea nu mi se par oprelisti in calea unei relatii sanatoase.

Posted by: oana_82 Jan 3 2009, 09:43 PM

Pe mine nu prea ma intereseaza ce spune lumea, ca avem 3 copii si ca ar trebui sa ne casatorim. Eu stau pe ganduri si acum, ar trebui sa ne casatorim anu asta. Aman cat pot evenimentul, ma simt cam prinsa in cleste cu faza asta. Mie nu trebuie sa-mi cante cineva la ureche: il iei pe x de barbat, la la la...si sa mai vina si popa sa ma binecuvanteze, ca vorba aia, curvarim daca nu ne pune coronitele alea pe cap.
Sa nu ma luati in suturi, dar asa gandesc eu. Nu cred ca ma ajuta cu ceva hartia aia, actul de casatorie. Daca barbatu se indragosteste de alta sau eu de altu, mai stii...atunci ce facem?
Evenimente ciudate se pot intampla , suntem in schimbare, inca tinerei. Nu cred ca actul ne tine pe noi impreuna, plus ca pe mine ma sperie.
Vad prea multe cazuri sa ma mai implic in asa ceva si ar fi ultimu lucru pe care mi-l doresc in caz ca ne desparim, sa umblu in tribunal, zdrobita de durere si sa dau declaratii pe acolo.
In caz de urgenta, ne separam si gata. Copiii stau cu mine, nici o lege nu mi-i poate lua si daca ar incerca, vaiii de steaua lui.
In concluzie, cat tine si-i frumos, foarte bine. Daca nu mai tine, nu ne mai iubim sau cine stie ce mai poate aparea, cel mai bine e sa ramanem prieteni , daca se poate, fiecare sa fie liber cand doreste.
Stiu ca daca ma nastem cu 40 de ani in urma, cred ca ma ducea lumea in piata mare si ma batea cu pietre. Nici acum nu-s prea departe unii, din pacate.
Un singur lucru ma poate face sa ma casatoresc, in cazul in care ar avea de suferit copiii mei, la scoala sau in alte situatii.
Eu sunt inca la inceput de drum, poate apare ceva care sa-mi schimbe parerea, dar nu prea cred.

Posted by: Lexie Jan 4 2009, 12:23 AM

Mi-a parut foarte frumos cum a scris deedee si sper si eu ca oficializarea relatiei sa o intaresca si mai mult.

Eu sunt intr-o relatie de 3 ani, iar anul acesta implinesc 22 de ani. Cand ma gandesc la casatorie, ma gandesc la ceva frumos, dar care este prea devreme sa fie facut acum. Ma vad facand nunta undeva la 24-25 de ani. De ce atunci si nu acum? Pentru ca pur si simplu asa simt eu ca va fi bine si pentru ca niste ani in plus nu vor face nici un rau relatiei, din contra, vom avea si mai mult timp sa ne cunostem, sa ne testam in diferite circumstante, sa vedem daca intr-adevar cel de langa noi este ceea ce vrem. Si totusi, acest "ceea ce vrem" este atat de vag, pentru ca nu poate nimeni spune cu certitudine ca ceea ce vrem astazi vom vrea si peste 10 ani.

Institutia casatoriei a fost intotdeauna ceva natural pentru mine. Parinti, bunici, rude, toti au casnicii reusite, desi cu totii au trecut prin perioade tulburi la care am luat parte. Din ele am invatat si mi-am dat seama ca nu este catusi de putin usor sa ai o casnicie fericita.
Consider ca nunta m-ar lega spiritual de partenerul meu, as simti ca e ceva in plus care ne uneste, pe langa iubire, ar fi ca o aprobare suprema. Suna prea mult, poate, dar asa simt. Nu sunt o persoana religioasa, nu merg duminicile la Biserica, cred in felul meu in Dumnezeu si atat. Pentru mine, nu foaia aceea ne leaga, ci juramantul pe care l-am despus in fata Lui, nu a preotului, nu a ofiterului de la starea civila.

Cred ca e greu sa explice cineva de ce s-ar casatori sau nu, cred ca e pur si simplu un lucru pe care il simti. Si daca Doamne fereste lucrurile nu ar merge pe fagasul bun, desi as suferi enorm, probabil as incerca sa gandesc rational si sa actionez rational si sa gasesc rezolvarea cea mai buna, fie ea si divortul. E trist, foarte trist, si din pacate se intampla.

Stiu ca multe dintre voi au dat sfatul acesta: suntem tinere, ar trebui sa experimentam inainte sa ne legam. Eu am inceput un pic prea devreme cu experimentatul si am avut suficiente intamplari care m-au facut sa-mi doresc stabilitate, liniste, intelegere, armonie. Nu regret ca am ales asta in loc sa zburd, desi ma gandesc uneori "ce-am avut si ce-am pierdut". Atunci pun in balanta si vad ca ce am avut ar fi fost oricum efemer, pe cand ce am acum poate fi pentru o viata. Depinde numai de mine, de el, de noi.

Voi face pasul acesta atunci cand vom fi pregatiti amandoi, atat sufleteste cat si material. Oricata nebunie si dragoste ar fi, tot trebuie sa fim cu picioarele pe pamant. Ah, cat despre averi, nu mi-as face prea multe griji, as avea grija sa stabilim niste reguli clare inainte si daca simtim nevoia sa ne asiguram fiecare intr-un anumit fel "bunurile", probabil vom gasi o cale rezonabila de a face asta.

Posted by: sweet_girl Jan 4 2009, 01:05 AM

Este un subiect complex, parerile sunt multe si impartite...Angel, initiatoarea topicului, recunoaste, tu ori vrei sa te mariti si nu stii cum sa ne dai vestea?!?

Posted by: deedee29 Jan 4 2009, 01:10 AM

Roxana...multumesc pentru urari, sper sa iasa bine. Mie nu mi-e teama ca nu vor fi invitatii placut impresionati, cat mi-e teama de mine, ca eu sunt cel mai greu de multumit.

Lexie...multumesc ca ai citit si ca ti-a placut. Si eu m-am regasit in cele scrise de tine.

Oana, vreau sa iti spun ca inteleg aceasta stare pe care tu o descrii ca si cum ai fi prinsa "intr-un cleste". Pana sa reusesc sa inteleg ce vreau cu adevarat eram atat de confuza, aproape nedrept fata de omul caruia ii spuneam in fiecare dimineata "te iubesc". Nu puteam nici eu intelege de ce/de cine fugeam. Si in povestea mea rolurile au fost inversate, in clasica partitura a celui care fuge de nunta ca dracu de tamaie fiind eu. Iubitul meu a inteles mult mai devreme ce vrea si, daca ar fi fost exclusiv alegerea lui, am fi fost casatoriti mai demult. Cum, dealtfel, acum am fi avut si un copil. Cred ca exista oameni care au mai multa nevoie de stabilitate decat ceilalti. Sau pur si simplu puterea exemplului ne face sa asociem casatoria cu tiparele pe care le vedem in copilarie si mai tarziu (daca asociezi institutia casatoriei cu o familie fericita si unita, atunci probabil ca ti se pare firesc acest pas; spre exemplu, iubitul meu viseaza sa ajungem si noi ca acei batranei pe care inca ii mai vezi tinandu-se de mana si din ochii carora nu a disparut esentialul-iubirea). Si eu mi-am inventat, ca si tine (sau cel putin in cazul meu asta erau) pretexte. De ce sa ma complic, cand mi-e bine si asa, iar daca nu merge e mai simplu sa pui punct daca nu este casatorit (mama mi-a spus tot timpul ca am sarit in facultate peste o lectie importanta, cea referitoare la institutia divortului si sa nu imi fac iluzii ca o despartire in afara instantei nu poate sa fie la fel de urata ca si una pronuntata de judecator, cum, dealtfel, s-au vazut si divorturi foarte civilizate). Si eu urasc ritualurile de nunta specifice romanilor si imi faceam si din asta un motiv sa aman sau sa spun ca nu imi doresc "circ". Dar pana la urma eu voi decide ce pastrez si ce nu din tot spectacolul ala (unele prietene imi spun deja ca-s nebuna, ca ce vreau eu nu va mai fi nunta), ca sa nu ma simt ca o maimuta scoasa in arena in ziua respectiva.

Si apoi ar mai fi ceva...chiar daca va va suna infantil...la cat de mult imi place mie sa shoppinguiesc, nu puteam sa ratez experienta suprema:achizitionarea rochiei de mireasa (asta a fost argumentul extrem pe care l-a folosit mama atunci cand faceam "lista" cu pro si contra casatorie).

Posted by: sylvia_31 Jan 4 2009, 04:13 AM

Cred ca actul acela m-a protejat mai mult in timpul casatoriei, decat in momentul separarii, in sensul ca mi-a oferit o anumita siguranta, stabilitate, numeste-o cum vrei . Simteam ca asa e OK: casatorita cu un copil. Pentru mine suna (atunci) mult mai bine decat necasatorita cu un copil. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, si-n lume, si-n mine....

Cum priveste copilul institutia casatoriei ? La noi a fost o situatie putin atipica, in sensul c-am crescut-o singura de la 1 an si 10 luni , fostul a plecat in strainataturi si venea din an in pasti pe-acasa iar in putinul timp pe care-l petrecea in tara avea intotdeauna ceva mai bun de facut decat sa stea cu familia. Si da, daca a adus ceva bun separarea noastra, pot sa spun ca e si faptul ca acum pretuieste cu adevarat timpul pe care-l petrece cu cea mica.

Am considerat ca e inca prea mica sa discutam despre casatorie. Oricum, nu vreau sa-i inoculez ideile, fie si-ale mele. La momentul potrivit o s-avem o discutie , si ea va fi cea care va decide ce va face cu viata ei, si mai ales cand.

Posted by: angeldust Jan 4 2009, 09:59 AM

Eh o laie Nu vreau sa ma marit acum cu siguranta, nici nu as avea cu cine, dar imi pun serioase intrebari daca vreau sa o fac vreodata. In plus ma intereseaza subiectul doar ca subiect in sine.

Posted by: scumpic Jan 4 2009, 10:34 AM

Angel face un sondaj.

Eu sint intr-o altfel de situatie, am aproape 40 de ani si nu am fost casatorita pina acum. Am avut multe relatii, incepind de la 20 de ani, asa ca am putut sa fac comparatii destule. Am avut doi cu care am vrut sa ma casatoresc, dragoste nebuna, unul m-a inselat, iar altul m-a parasit el stie de ce. Atunci eram ferm convinsa ca ii iubesc, ca imi doresc sa fiu cu ei toata viata. Acum imi dau seama ca voiam sa ma casatoresc findca asa facea toata lumea, pentru ca asa eram educati, pentru ca imi doream sa ma vad in rochia de mireasa, da.....o copilarie.Astea erau pe la 20-25 de ani.
Pe la 30 m-am hotarit sa-mi traiesc viata, sa ma ocup de mine, de cariera, sa ma distrez, sa am cit mai multe experiente. Ma simteam altfel, mai femeie, mai interesanta, mai sigura pe mine. Si asta am facut. Nu am mai simtit nevoia sa ma casatoresc deloc, chiar renuntasem la idee.
Insa acum... roata s-a intors si simt din nou ca la 20 de ani. Am intilnit un barbat care pentru mine e tot ce mi-am dorit toti anii astia si nu am intilnit. Facind comparatie, acum iubesc cu adevarat, m-as duce oriunde dupa el, as face multe sa fie fericit si imi doresc din nou casatoria. (desi atunci cind a inceput el sa vorbeasca despre asta, nu credeam ca mai e posibil sa-mi doresc). O doresc ca o uniune intre noi doi, ca un ritual daca vreti care sa consfinteasca pentru noi faptul ca sintem impreuna. Nu ma intereseaza acum nunta, petrecerea si rochia de mireasa, ci doar juramintul, linistea spirituala, ceva pentru sufletele noastre. Ceva de care sa ne aducem aminte cu drag.
Despre partea materiala, ma intereseaza sa avem un trai decent, sa facem amindoi ce putem si ce avem nevoie, iar daca ne despartim vreodata sa aiba fiecare cu ce trai, repet decent. Despartirea stiu ca e grea, chiar daca e cu acte sau fara acte, dar daca s-ar intimpla ceva care nu pot accepta (de exemplu violenta, nu as sta niciodata sa iau bataie) as renunta imediat, oricit de greu mi-ar fi.

Posted by: angeldust Jan 4 2009, 11:15 AM

Ma bucur nespus pentru tine scumpic si te apreciez pentru ca nu te-ai complacut in vreo situatie aiurea doar de gura lumii sau pentru a avea pe cineva si ai asteptat pana chiar ai gasit pe cineva care te face sa simti

Intrebarea mea este : pentru cele care spuneti ca doriti casatoria mai mult ca pe un ritual care sa consfinteasca uniunea voastra. Ati fi de acord sa faceti spre exemplu (DACA ar fi posibil) o ceremonie din asta care sa includa tot ce vreti voi : schimb de juraminte, inele, binecuvantarea preotului, etc.....dar sa nu semnati actul acela? Ar fi acelasi lucru pentru voi sau nu?

Iar pentru cele care doriti casatoria doar din cauza conditionarii sociale pe care ati dobandit-o inca din copilarie, nu simtiti ca e cumva un concept care va ingradeste si limteaza? O percepeti ca pe o conditionare pozitiva sau ca pe una negativa? Credeti ca se mai preteaza la vremurile noastre? O sa va educatii copiii tot asa? Sau o percepeti ca devenind depasita in scurt timp, cum era pana nu demult ideea ca trebuie sa fii virgina pana la casatorie, apoi ca tre sa fii virgina pana la 18 ani si tot asa.

In conditiile in care divorturile sunt din ce in ce mai frecvente si usor de obtinut, mai are valoare juramantul ala "pana cand moartea ne va desparti, la bine si la rau, bla bla?" Sau ar fi de preferat sa fie inlocuit cu ceva de genul "Pana cand ne vom mai iubi si suporta"?

Posted by: LostWhispers Jan 4 2009, 12:00 PM

E un subiect complicat sa va zic de ce: orice parere ti ai da ai impresia ca nu intotdeuna e valabila si aici depinde foarte mult de la caz la caz, chiar foarte mult, vezi cupluri necasatorite care se inteleg chiar mai bine decat cele casatorite. Mai intalnesti cazuri ( si eu chiar ma intalnit cand dupa casatorie nu se mai impaca) Alti se impaca la fel ca inainte nimic schimbat. Nu se poate generaliza subiectul in nici un caz. Eu as face o mai mult pt slujba religioasa poate pt ca si parintii ma tot bat la cap, ca nu e bine sa stai nebincuvantat la biserica , bla bla bla.
Juramantul ala e ciudat, pai daca te juri si divortezi inseamana ca nu l ai respectat , eu va zic pt mine e un subiect greu si complicat.
Eu as jura fara sa semnez actul ca intreba Angel.
Nu mai dezbat despre divort ca acolo mi se pare si mai complicat in sensul ca legiile nu sunt bune, iar custodia copiilor e si mai naspa. Eu una nu sunt de acord ca in momentul in care vreau sa merg in concediu si imi trebuie acordul tatalui ( ma refer peste granita) asta in mometul in care eu nu m as mai intele si am sta separati.
Daca as avea o casa sau o un apartament pe numele meu si as divorta s ar mparti la 2 iar daca el nu are nimic castigat va fi ex ul. evident.
Ma opresc va las sa ma contraziceti daca am aberat.

Posted by: scumpic Jan 4 2009, 12:02 PM

Multumesc

Eu as fi in stare sa fac doar ritualul fara sa semnez, dar as avea niste semne de intrebare, in sensul ca daca el nu vrea sa-si asume responsabilitatea pentru mine, oare ma iubeste , sau nu? Adica e vorba despre cazul nostru, cind el traieste in alta tara si, ca sa ma ia acolo trebuie sa semneze ca ma sponsorizeaza trei ani.

Daca am fi deja amindoi in aceeasi tara, tot as face, dar tot mi-as pune intrebarea, ar fi un pic de neincredere, dar as si intelege daca el ar avea retineri din cauza ca a patit odata ceva cu o alta femeie sau ii e frica pur si simplu. Si tot l-as iubi si as sta cu el. Pe parcurs, ori capeti incredere deplina, ori se adevereste ceea ce ai banuit la inceput. Totul e sa ai curajul sa traiesti ceea ce vrei, oricum mai tirziu te poti desparti indiferent ca te-ai luat cu acte sau nu si din diverse motive la care poate nici nu te gindesti in momentul asta.
Si acuma, la mine mai e un motiv copilaresc pentru care as vrea sa ma casatoresc, imi place numele lui mai mult decit al meu si as vrea sa mi-l schimb.

A si cu juramintul, sint de acord ca nu are sens cu "pina cind moartea ne va desparti" atita timp cit exista divortul. Ar trebui schimbat.
Am citit intr-o carte "Conversatii cu Dumnezeu " un juramint mult mai apropiat de ceea ce ar trebui sa fie. Suna cam asa: "Am venit aici pentru a face publica dragostea unul fata de celalalt, pentru a declara alegerea de a trai, de a fi parteneri si de a evolua impreuna......Intentia mea este sa fiu cu tine pentru totdeauna intr-un parteneriat sfint al sufletului...". Avem intentia, dar nu stim sigur ce va fi.

Posted by: kalua Jan 4 2009, 07:30 PM

Sa va spun si eu de ce se ia cu acte o gramada de lume in Germania: daca unul dintre ei castiga mult mai bine decat celalalt isi poate schimba clasa de platit impozit si ia mai multi bani in mana. De-aia se casatoresc o gramada in decembrie, hai, repejor, sa luam banu' si de pe anul care aproape a trecut.
Mai nou te poti casatori aici si numai la biserica, nu ti se mai cere actul legal pentru a o face-o.
In Germania se plateste impozit de biserica (catolicii si evanghelistii), din cauza asta iese o gramada de lume care oricum e mai ateista din institutia asta, cu acte. Si odata iesit nu te mai cununa niciun preot. De-aia nu ploua cu nunti pe-aici.

Eu daca ramaneam in tara sigur ma casatoream.

Posted by: Fanny Jan 4 2009, 09:09 PM

Spusele lui Lost si ale lui Rozy ma fac sa cred ca tineretul n-a explorat Codul familiei. In casnicie exista si bunuri comune si bunuri proprii (cele detinute anterior sau mostenite, primite in timpul casatoriei doar de unul dintre parteneri). Astfel, nu poti sa pierzi sau sa castigi mult la capitolul asta decat daca ai facut avere impreuna cu partenerul sau daca acesta (mai instarit decat tine) e foarte generos/ avar.

Pe de alta parte mai vreau sa spun ca nu vad in casatorie o constrangere, cum nu vad in concubinaj un plus de libertate. Cu exceptia birocratiei dinainte si ...de dupa (in cazuri nefericite), lucurile stau practic la fel. Nu speli mai multe masini, nu gatesti mai multe ciorbe si nu smotruiesti cu cateva ore mai mult daca esti casatorita decat daca esti intr-o "uniune consensuala". Nu razi mai cu foc, nu iesi mai des sau mai rar cu prietenii, in functie de "statutul" adoptat. Si nici viata sexuala nu devine mai fada odata ce-au fost "legalizate" partidele de sex. Ce spun e ca viata in doi se construieste in comun, iar important e pentru suflet sa-si simta in partener propria familie, nu sa se teama sau sa jinduiasca ca pe usa locuintei sa scrie: Fam. Cutarescu.

Posted by: angeldust Jan 5 2009, 08:17 AM

am adaugat si un Poll Daca lipsesc ceva variante de raspuns va rog sa imi semnalizati.

Posted by: Roxana_ Jan 5 2009, 09:47 AM

Ce frumos ai scris Fanny

Posted by: oana_82 Jan 5 2009, 09:56 AM

E adevarat ca Fanny a scris foarte frumos, dar ce te faci cand ai numai exemple negative in jurul tau si casnicia parintilor tai e un fiasco?
Va spun sincer ca innainte de sarbatori s-au rupt cam 5 cupluri din cercul meu de cunostinte, marea majoritate aveau planuri mari anul acesta.
Ce am auzit mi-a cam zguduit increderea in ceea ce vroiam eu sa fac.

Posted by: kalua Jan 5 2009, 10:57 AM

Eu nu sunt total de acord cu ce a scris Fanny: din ce vad in jurul meu chiar se poate intampla ceva la nivelul bibilicii din momentul in care hartia aia a fost semnata. Am un caz concret in familie: cumnata-mea (nevasta fratelui lui Mr. kalua) a mai fost casatorita o data. S-a luat cu ala fix exact dupa 10 ani, locuiau deja impreuna de cativa ani. Tipa a spus ca nu stie exact sa spuna ce a fost, dar parca din momentul ala a inceput sa nu mai functioneze relatia. Ea e una cu picioarele pe pamant, si-a dat imediat seama ca lucrurile nu merg inspre bine si cu toate ca si-a dorit dintotdeauna copii, a lasat-o moale la capitolul asta. A divortat, l-a intalnit pe noul, este recasatorita cu 3 copii acum (unul al lui din prima lui casatorie plus doi ai lor).
Din pacate cunosc mai multe cazuri in care semnatul actului a fost inceputul sfarsitului. Ma intreb si eu de ce, se intreaba si cei in cauza, raspunsul nu l-a gasit nimeni.

Posted by: chintesenta_raului Jan 5 2009, 11:48 AM

eu nu vreau nunta cu slujba in biserica si rochie de mireasa, mi-e frica numai cand ma gandesc la ritualul in sine. in acelasi timp nu as vrea nici acte la primarie, casatoria (asa cum o vad eu) nu ar trebui sa aiba nimic de a face cu birocratia. cred ca mi-ar placea sa fiu casatorita intr-o zi dar fara toata tevatura aferenta, mai mult m-ar impresiona sa stiu ca cineva m-ar putea iubi atat de mult incat sa isi doreasca sa isi petreaca restul vietii alaturi de mine, n-as avea nevoie de ceva mai mult.

Posted by: angeldust Jan 6 2009, 11:10 AM

Mda, cam asta e si parerea mea chinte, ca tot nu mi-am exprimat-o pana acum. Daca ar fi sa intru in saptamana oarba, probabil as face actele la Mall (ca in TM acolo se fac mai nou ) cu maxim 3-4 martori dupa care i-as duce pe toti la KFC in loc de masa festiva Ritualul cu rochia de mireasa si biserica si jucat hora in fatza blocului ma infioara.
Chiar daca toate neamurile o sa ma blesteme dupa aia, nu e o alegere care sa ii includa si pe ei, asa ca nu au de ales decat sa se impace cu ideea

Posted by: rozy Jan 6 2009, 11:23 AM

Buai, faza cu hora in fata blocului nici mie nu-mi place. De fapt multe ritualuri legate de nunta,dar mai ales de moarte si inmormantare nu le voi respecta.

Posted by: LostWhispers Jan 6 2009, 11:36 AM

Pe langa ritualul din fata blocului( care e de toata jena) pe mine ma terorizeaza gandul cu pupatul invitatilor si e de cel putin 3 ori: o data la cununia civila, o data la la biserica apoi cand pleca acasa invitati. Va dati seama cum ar arata machiajul meu de mireasa

Posted by: Lexie Jan 6 2009, 01:24 PM

Faza cu hora in fata blocului nu o suport nici eu si am sa fac tot posibilul sa nu existe.

Lost, de 4 ori : cununie civila, nunta la biserica cand stai acolo si trec toti sa te felicite, apoi cand ajugi la restaurant si ii intampini iar te pupa, apoi la plecare.

Greu e sa te pui contra obiceiurilor, mai ales daca sunt persoane in "neam" care au grija sa te traga de mana in fata blocului si sa porneasca o hora.

Aaa, eu nu vreau sa vina lautar din ala cu acordeon sa ma ia de acasa, eu vreau muzica moderna sau clasica in surdina, dom'le.

Posted by: Pink Lemonade Jan 6 2009, 01:44 PM

Eu vreau casatoria pentru ritualul in sine. Abia astept s aport rochia aceea superba, pantofi asortati, sa cobor din limuzina si sa fiu chemata Doamna X.

Posted by: pescarush Jan 6 2009, 02:19 PM

Nu e obligatoriu sa jucati tontoroiu in fata blocului. Nici eu n-am jucat, s-a plecat discret de-acasa, cu masinile (fara muzica si nici un fel de tam-tam), iar la restaurant n-am avut vornic (parca asa se cheama, nu-i asa?) sa strige care cat a dat. Nunta noastra a fost de fapt o masa de 50 de persoane.
Si mie imi repugna anumite lucruri, mai ales care se fac de ochii lumii.

Posted by: LostWhispers Jan 6 2009, 03:06 PM

Da Lexie ai dreptate de 4 ori
Eu zic ca la o nunta ajunge 100 de persoane , deja e prea mult cand aud 300 sau si mai mult.

Posted by: Lexie Jan 6 2009, 04:20 PM

Mie si 100 mi se par multe Mi-ar placea ceva intim, dar stiu ca nu se va putea, ca trebuie sa chemi si neamurile, ca deh, trebuie. Daca ar fi sa fac numai si numai cum imi place mie, n-ar fi mai mult de 30 de persoane....

Posted by: Teocris Jan 6 2009, 04:56 PM

Mare adevar grait-ai!

Posted by: angeldust Jan 6 2009, 05:29 PM

Mda, ce zice Kalua e adevarat in multe cazuri. Una din cauzele pe care le suspectez eu, e ca acele cupluri la care s-a intamplat asta au fost cupluri in care unul din parteneri sau ambii au vazut in casatorie un scop, care odata atins i-a absolvit de orice fel de grija sau obligatie....ceva de genul :am tras 3 ani de el sa il conving sa ma ia de nevasta, acu pot sa respir linistita in sfarsit.
O alta cauza ar putea fi asteptarile nerealiste pe care le au unii vis a vis de acest act. Il vad ca pe o rezolvare a unor probleme existente, ca un fel de promise land unde odata ajunsi toate vor merge struna. Sau au idei fixe de genul : acum ca suntem casatoriti ar trebui sa fie asa si pe dincolo si in nici un caz nu ar trebui sa facem aia sau ailalta. Le lipseste flexibilitatea si capacitatea de adaptare pe care erau nevoiti sa le simuleze macar atunci cand nu actionau de la adapostul acestui act.

Posted by: claudia_electra Jan 6 2009, 05:33 PM

Haideti ma, nu ponegriti nunta pentru niste obiceiuri pe care orice cuplu in ziua de azi are alegerea daca le face sau nu. Nimeni nu mi-a sugerat mie vreo hora, vreun lautar sau alt personaj galagios, deci nu e absolut deloc un must. De pupat la cununie eu am scapat ca o facusem doar cu nasii prezenti, la biserica au venit o parte din invitati si ne-au pupat, corect, dar la restaurant am pupat doar pe cei care nu fusesera la biserica. Iar machiajul profesional rezista peeeeerfect la toate astea, chiar si la 35 de grade. Doar un strat fin de pudra am mai retusat din cand in cand.

Posted by: Lexie Jan 6 2009, 06:24 PM

Nu ponegresc nimic, doar ca nu-mi plac obiceiurile astea bagate pe gat, atata tot. Cu siguranta eu nu o sa am picior de lautar sau hora in fata blocului.

Posted by: Roxana_ Jan 6 2009, 06:31 PM

Mai dragutelor, sa stiti ca eu am avut si lautari si hora-n fata blocului pentru ca stiam ca asta-si doresc parintii mei, ei fiind mai traditionalisti. Asa c-am inchis un pic ochii si-am mai facut un compromis, dar nu-mi pare rau. Uneori conteaza sa fie ceilalti mai multumiti decat sunt eu. Imi place sa vad bucuria din ochii lor.
La fel am zis ca la nunta mea nu se vor asculta manele. Si cand s-a dus varu' si-a dat bani la formatie si-a cerut 'maneaua' ce credeti c-am facut? Am zambit frumos si-am inceput sa dansez si pe asa ceva, ca nu-mi pica eticheta.

Posted by: Maàt Jan 6 2009, 06:45 PM

Daca mi s-o scula pe chelie sa ma las in fundu` gol la nunta mea, o fac. Ca ii nunta mea.
Fiecare le stie pe ale lui; de unde atita "cherestea" pe lucruri intime si personale?
Iaca io o sa imi iau tambal. Si ma urc oe el si il sparg. Pe cine intereseaza? Ca doar ii nunta mea.
Roxana, bine ai facut!

Posted by: angeldust Jan 6 2009, 06:49 PM

Good for you Di!

Nu cred ca cineva a ponegrit dorintele intime si personale ale cuiva. Ne exprimam si noi niste pareri. Daca cineva a facut nunta cu lautari bravo lui, dar am si eu voie sa zic ca mie nu mi-ar placea nu?
Discutam discutii...nu e cazul sa se simta nimeni lezat si nici nu cred ca s-a simtit cineva.

Posted by: sweet_girl Jan 6 2009, 07:26 PM

Mie nu mi se pare chiar asa, desi suna bine. Traim intr-o societate si intr-o mai mare sau mica masura, esti nevoit sa te supui unor conventii. Si impotriva traditiilor si mentalitatilor bine inradacinate, se lupta cel mai greu. Daca esti foarte sigur pe lucrurile tale si pe oamenii din jur (si asta e probabil cazul tau), atunci poti sa faci absolut tot ce iti trece prin cap, dar de obicei lumea se 'da' dupa multime, aspectele ei prestabilite, 'normal', e mult mai comod sa te supui valului si sa nu faci schimbari. Well, dar m-am indepartat de la subiect, am vorbit foarte in general.

Nici eu nu vreau hore, zbantuieli si chiuieli in fata blocului, galagiosenii lautaresti (cu 'fata mea este mireasa' etc. ) in sala de petrecere si furatul nevestei cu bunavointa ei. Nu stiu cum as vrea sa fie si nici nu ma gandesc de pe acum la ceva care s-ar putea sa nu se intample niciodata. Ahh, si nu imi place albul de nici o "culoare"!

Posted by: Roxana_ Jan 6 2009, 07:30 PM

Mai fetelor, doar nu va trece prin cap ca m-am suparat . Doar va spuneam, ca de multe ori socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa.
Si la nunta, cred ca mirii-s ultimii care trebuie sa se simta bine. Intodeauna se sacrifica pentru distractia invitatilor. Eu una, recunosc c-am stat cu stresu'n vine .

Mai Di, dac-ai sti tu ce nunta super faina i-au facut bunicii mei unchiu-lui meu prin 198X cu tambal, cu cort, cu hora cu dat de haine si-a tinut 3 zile. Au venit astia de la Clejani (era doar el pe vremea aia). Eram copil, dar o tin minte si acum.

Posted by: rozy Jan 6 2009, 07:44 PM

Cum adica sa nu ma simt bine la nunta mea? Neaaah, mai bine nu o mai fac

Posted by: Fanny Jan 6 2009, 08:21 PM

Nici mie nu-mi place cum suna asta cu spirit de sacrificiu in ceea ce se numeste una din cele mai frumoase zile din viata unei femei. Mi se pare corect sa fie petrecuta in stilul mirilor si cu invitatii pe care acestia si-i doresc. Poate satisfactia ca invitatii se simt bine compenseaza, dar n-as face rabat de la o zi din viata mea si-a barbatului ca sa fac pe plac multimii.
Va marturisesc ca si parintii mei si-ar fi dorit chiuieli si topaieli (in genul nuntilor moldovinesti - caci mama se trage din zona de nord a Moldovei) si probabil si socrii, dar am ocolit smechereste asteptarile lor.

Legat de ce spuneau Kalua si Angel despre cuplurile cu vechime as spune ca o parte din ele merg in virtutea inertiei si spera in "avantul" pe care-l da un astfel de act eroic. Casatoria n-are cum sa "incununeze" dragostea, daca ea este foarte anemica sau nu mai exista.

Posted by: Lexie Jan 6 2009, 11:33 PM

Fanny, sunt de acord cu ce ai spus in prima parte a postului tau.

Eu sunt convinsa ca as reusi sa impac si capra si varza, sa elimin micile chestii care sa ma fac sa ma simt prost si sa-i fac si pe invitati sa se simta bine.
Pana la urma, vremurile si obiceiurile se mai schimba. Se poate sa renuntam la mici lucruri care ne fac sa ne simtim incomod si nu cred eu ca ar spune cineva ca a fost o nunta nereusita pentru ca nu am avut "Ia-ti mireasa ziua bunnaaaaa" la usa. Nu cred ca m-as simti confortabil in situatia asta, iar daca va fi musai sa o fac, desi nu cred, atunci asta este, am sa ma supun traditiei ca sa nu-mi stric ziua, insa ultimul lucru pe care-l vreau este sa-mi amintesc de tot felul de momente ciudate in loc sa ma gandesc ce frumos a fost.

Asa cum spunea si Angel, opiniile difera si e chiar interesant subiectul asta, sa vezi ce parere are fiecare vis-a-vis de casatorie.

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 10:48 AM

Casatoria?! Ha! Pentru mine, din pacate, nu mai are aceeasi insemnatate ca atunci cand am facut propriu-zis acest pas. Nu vreau sa provoc vreo deceptie, inca cred in aceasta institutie, care e menita sa protejeze prin dragoste, caldura, intelegere si respect. Intotdeauna mi-am dorit sa imi cladesc o familie a mea, in care sa cred cu adevarat si careia sa ma dedic in totalitate.
La 19 ani am avut primul meu prieten pe care l-am iubit enorm si care m-a iubit si el la randul lui foarte mult. Era mai mare decat mine cu vreo 10 ani, si in aceeasi masura de matur si experimentat in ale vietii. Dupa o relatie de 3 ani, am hotarat sa ne despartim. Dupa cateva luni l-am cunoscut pe sotul meu - m-am indragostit nebuneste de el (si cred, si el de mine), petreceam fiecare zi cu el, eram de nedespartit. Eu aveam 22 si el 23. In ciuda varstei, parea destul de copt la minte. Atat de mult ne iubeam (acum nu stiu cat de reciproc era sentimentul), incat dupa 2 luni am ramas gravida intentionat, si dupa exact 6 luni de relatie ne-am casatorit - doar cununia civila. Eu eram deja gravida in 4 luni. Toate bune si frumoase. Am dat o mega-petrecere, aproape ca o mini-nunta. Dupa asta, s-a declansat ceva, nu stiu ce nici in ziua de azi - el s-a schimbat radical. Cand ne intorceam din "luna de miere" a inceput iadul, a devenit nervos, a inceput sa imi vorbeasca extrem de urat, sa imi jigneasca familia si pe mine si tot ce poate fi mai urat. Nu mai era barbatul de care ma indragostisem, si pentru care am suspendat cariera pe care incepusem sa o construiesc, si caruia imi doream din tot sufletul sa ii daruiesc un copil. Tot acest chin a continuat si cand am fost gravida, si dupa aceea, am tot sperat ca o sa se schimbe. Dar e din ce in ce mai rau. Acum fiul meu are aproape 3 ani, pentru el si numai pentru el incerc sa mai rezist. Sotul meu a ajuns sa se poarte cu mine in ultimul hal, incepand cu cele mai groaznice injuraturi legate de persoane decedate (tatal meu a murit acum 2 ani), si pana la batai. Am si sunat la politie o data. Am fost si la un avocat sa ma interesez cum pot proceda in cazul unui divort. Nu ma intereseaza decat copilul meu si atat. Oricum casa nu avem (si asta e un factor de stress), si masinile poate sa le pastreze el.
Nu am mai auzit un cuvant frumos, o imbratisare sau orice de genul asta de la el. Nu mai am nici prietene cu care sa vorbesc, unde sa ma descarc, am pierdut legatura cu toate. Nu vreau sa imi plang de mila, ce patesc eu e destul de grav si extrem de dureros, pur si simplu nu mai simt placerea de a merge acasa si de a-l vedea. La o autoanaliza mai profunda, am constatat ca nici nu il mai iubesc.
Ce as vrea sa mai adaug e ca sunt o femeie foarte puternica, o mama si o sotie foarte buna, sunt frumoasa si inteligenta si acum stiu ca sunt cu mult deasupra lui. Trist.
Nu am vrut cu acest post sa dezamagesc pe cineva, dar casatoria mie una nu mi-a adus nimic bun (in afara de baietelul meu), si tot ce a fost frumos s-a distrus in momentul cand am semnat hartia aia si el a intrat in posesia mea. Anul asta mi-am facut o lista cu lucruri de realizat. Divortul se afla in primele locuri. Daca o sa mai am candva in viata asta ocazia, nu m-as mai casatori.

Imi cer scuze ca am scris atat de mult, insa e prima oara cand povestesc asta in mediul virtual, mi-a facut foarte bine ca m-am descarcat in felul asta. Daca am fost in vreun fel off-topic imi cer scuze.

Posted by: Maàt Jan 7 2009, 11:04 AM

Oau, Lucille!

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 11:16 AM

Imi pare rau Lucille, din pacate nu esti singura in situatii din acestea Cred ca faci bine ca divortezi si cred ca va creste copilul tau bine mersi si fara atmosfera tensionata care probabil exista acum.

Posted by: Teocris Jan 7 2009, 11:58 AM

Lucille
Asa cum exista casatorii fericite, exista si casatorii care sunt la limita, casatorii care mai rezista "din cauza copilului"(cele mai multe) sau din cauza "nu am unde sa ma duc".
O mare parte "barbateasca" traieste cu impresia ca odata semnata hartia ii apartii. Nu se gandesc la casatorie ca la un parteneriat in care fiecare isi aduce aportul si fiecare investeste, ci ca la o relatie stapan- sclav. El este stalpul casei, el comanda si spanzura, iar ea este cea care executa, care asculta. Crede cu tarie acest lucru si nimeni si nimic pe lumea asta nu ii va schimba ideea.
Nu neg ca exista o alta parte "barbateasca" care intelege ca femeia este un om, un egal, un partener, ca are aceleasi drepturi si indatoriri ca si el si ca nu are el o stea in frunte care sa-i permita sa fie deasupra ei.
Femeile trecute prin incercari grele, prin casatorii ce s-au terminat urat, acum vor spune cu tarie"N-am sa mai fac greseala asta niciodata!", fara sa fie un fapt sigur ca la un moment dat nu vor gasi barbatul potrivit care le va schimba radical parerea cu privire la casatorie.
Femeile ce au parte de o casatorie fericita vor recomanda tuturor casatoria, fara sa ia in calcul riscul ca s-ar putea termina prost.
Un singur lucru este sigur: orice relatie va trece prin momente bune dar si prin momente rele. Cum trecem peste ele si cum rezolvam problemele asta este cel mai important, pentru ca de asta depinde succesul sau esecul.
Parerile sunt impartite si fiecare este liber sa gandeasca, de aceea nu cred ca este prea bine sa te iei dupa nimeni. Numai tu, dupa ce ai cantarit tot, poti sa hotarasti ce sa faci cu viata ta. Numai tu poti sti daca este bine sa faci pasul asta sau daca este bine sa mai astepti sau daca nu e bine deloc. Toate parerile aici expuse au la baza o poveste, niste factori care au dus la aceste concluzii. Nu ai cum sa generalizezi si nici nu ai cum sa imparti in categorii bine definite.
Ma feresc sa vorbesc despre mine si am evitat pana acum sa-mi dau cu parerea la acest topic. Pentru mine este ceva ...Fetele mai vechi stiu sau macar intuiesc in ce stadiu ma aflu, de aceea ma abtin sa dau sfaturi.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 12:32 PM

Lucille, e foarte trista povestea ta si sper ca, dupa divort, sa reusesti sa-ti regasesti linistea si poate sa te indragostesti din nou, candva, cand vei putea.

Parerea mea e ca a fost o singura greseala pe care tu ai facut-o, si anume te-ai lasat prada impulsului de moment prin faptul ca ai ramas insarcinata intentionat dupa 2 luni... Stiu foarte bine ca exista cazuri de casnicii fericite formate din oameni care s-au luat dupa 1-2-5 luni, insa mie, personal, in 6 luni mi se pare ca nu ai avut suficient timp sa-l cunosti, sa vezi cum se comporta si in alte situatii, sa-l vezi la bine si la rau. Nu vreau sa para ca te judec, sa nu te superi, insa mi s-a parut ca te-ai pripit. Oricum, e prea tarziu pentru asta, dar avem ceva de invatat din experienta ta si a altor fete care trec prin astfel de evenimente greu de indurat.

Iti doresc mult succes, sa rezolvi cu bine situatia in care te afli!

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 12:32 PM

Multumesc Teocris pentru gandurile frumoase. Ai descris perfect casatoria mea ca fiind o relatie intre un stapan si un sclav. El chiar asa gandeste, ca eu sunt o femeie si el este barbatul si stalpul care taie si spanzura. A ajuns la stadiul in care mi-a confiscat pur si simplu cardul meu atasat contului in care primesc salariul. Ca sa aiba si mai multa autoritate si sa ma duc la el supusa sa ii cer bani din banii care ii castig din munca mea. Eu nu sunt egala lui, sunt femeia care sta la cratita, are grija de copii si il asculta fara sa comenteze. Dorintele mele, nevoile mele nu au nici o importanta atata vreme cat nu sunt si ale lui.
Nu sunt disperata, am fooarte multa rabdare, am incercat sa discut cu el sa ii explic cumva comportamentul, dar de fiecare data tot eu ies in paguba. Nu pot spune ca nu am incercat, ca nu am facut tot posibilul sa salvez casnicia, dar nu am cu cine, asta e purul adevar, si am cam ajuns la limita puterilor si rabdarii. Ma simt ingrozitor de singura.

Stiu ca parteneriatul, cum bine ai zis, numit casatorie, poate fi minunat, asa si ar trebui sa fie - o echipa. Cred si sper ca situatia prin care trec eu si alte femei este o exceptie. Imi doresc si eu sa fiu fericita (ce ciudat suna!). Cred cu tarie ca nu asa trebuie sa fie o viata de om.

Posted by: Maàt Jan 7 2009, 12:36 PM

Lucille, poti bloca cardul respectiv si sa il declari pierdut. Eliberezi altul si il tii la servciul (cu un nou PIN).

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 12:45 PM

Lexie, ai absoluta dreptate ca m-am pripit, dar cand stai cu un om non-stop in casa ( practic ma mutasem la el ca parintii lui erau plecati din tara), nu ai cum sa nu il cunosti. Si schimbarea lui a fost atat de brusca si de radicala, incat acum ma gandesc ca tot timpul pe care l-am petrecut impreuna inainte de casatorie, el pur si simplu s-a prefacut, si acum e el asa cum e in realitate. Daca stateam si 5 ani pana sa fac pasul asta, la fel ar fi procedat. Persoana de care m-am indragostit si cu care m-am casatorit practic nu mai exista, a fost altcineva!! Nu stiu daca m-am facut inteleasa, dar chiar asa e. Sotul meu si barbatul cu care vroiam sa imi petrec viata sunt doua persoane complet diferite, si asta nu e din cauza unei orbiri de indragostire adolescentina, cat de cat pot evalua si cunoaste un om. Asta e...

Oricum, va multumesc fetelor pentru sprijin, nici nu aveti idee cat m-a ajutat. Dar deja cred ca exagerez cu situatia asta a mea si devin off-topic si nu vreau sa supar pe nimeni.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 12:55 PM

Iarta-ma ca spun, dar trebuie sa fii cu adevarat machivelic sa fii miere inainte si fiere dupa. Trebuie sa ai ca tel precis lucrul asta si sa-ti cauti victima, suna foarte aiurea si ciudat ipoteza asta. Poate ca a primit prea repede ce a vrut, o sotie, o mama, un copil, poate isi dorea sa se mai bucure de statul de om necasatorit si abia dupa ce a facut pasul a realizat asta si a intors foaia, s-a razbunat pe el dand in tine vermal si fizic.

Nu vreau sa-i caut scuze, un astfel de om nu are scuza pentru modul in care se poarta, ci incerc sa caut o explicatie logica la ceea ce ti se intampla. Si eu am locuit cu prietenul meu timp de 5 luni si am trecut prin bune si prin rele, dar nu stiu daca as fi avut curaj sa-l iau de sot asa de repede.

In astfel de cazuri, ca al tau, cred ca un fel de "Risti si castigi" - poti sa nimeresti un om minunat si sa traiti fericiti pana la adanci batraneti sau poti sa dai de gustul amar al persoanei pe care nu ai cunoscut-o suficient si care acum a devenit din "cel langa care vrei sa fii pentru totdeauna" un personaj indizerabil. Riscul acesta este si daca stai 5 ani cu un om, normal, dar sunt mai mari sansele sa-i cunosti mai multe fete intr-o perioada mai lunga de timp decat in putinul timp pe care l-ati petrecut voi inaintea casatoriei.

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 01:06 PM

Lucille nu esti offtopic, esti un caz clar de casnicie in care actul acela a schimbat tot, exact ce ziceam noi mai devreme. Ar fi interesant si pentru noi sa aflam cauza.
Eu inclin sa zic ca Lexie, ca a fost putin pripita casatoria, si tu nu ai beneficiat de el decat din ipostaza de "initial advertising" adica primele luni ale relatiei in care fiecare din cei doi incearca sa pluseze si sa impresioneze, sa arate tot ce au mai bun. Eu zic ca abia dupa vreo 6 luni dupa ce se mai calmeaza avantul initial, cei doi incep sa isi arate si bunele si relele.

Faza cu cardul mi se pare de neconceput. Fa ce spune Maat, cum adica sa ii ceri lui din banii tai???

Posted by: Teocris Jan 7 2009, 01:18 PM

De 6 ani si 6 luni ce ziceti?
Vi se pare destul?
Atat a durat relatia noastra inainte de casatorie. Credeti ca a contat?

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 01:22 PM

Si Teo la fel de radicala a fost schimbarea? Incepuse schimbarea dinainte de casatorie sau imediat dupa ce ati semnat actul?
Mi se pare f interesant ce anume duce la aceste schimbari, ce putere magica o avea actul acela in cazul unor cupluri

Posted by: Teocris Jan 7 2009, 01:27 PM

Da, la fel de radicala. Nu-l mai cunosteam

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 01:52 PM

O logica cred ca e imposibil sa existe. Eu mi-am stors creierii incercand sa gasesc vreun raspuns. Schimbarea intervine in momentul in care semnezi "condamnarea" - e sigur ca esti a lui in totalitate si te poate manevra ca pe o marioneta, cand de fapt ideea e, in mod normal, sa te pretuiasca si sa te iubeasca si mai mult.
Eu ca om, ca fiinta sau cum vreti voi, pur si simplu nu mai contez, nu are absolut nici o reactie cand ma vede seara acasa. Incerc sa comunic cu el, sa fac conversatie, dar raspunsul e de fiecare data "Lasa-ma ca ma uit la televizor". Asta in cazul care se sinchiseste sa imi raspunda. De aspectele intime nici nu mai vorbesc... Daca am nerusinarea de a comenta ceva, raspunsul e mereu: "Daca nu-ti convine, fa-ti bagajele si du-te la ma-ta". Dupa care incheie cu niste cuvinte "dulci" la adresa mamei sau a mea. Ma simt ca un sclav pe plantatie cumparat de un boier acum mai bine de 200 de ani.
Cred ca acesti barbati cu siguranta au o problema - le lipseste ceva in zona afectiva a creierului, sau vreo concentratie ciudata de hormoni sau alte substante...
Intr-un final o sa ajung sa il ascult: o sa imi fac bagajele si o sa plec cu tot cu copil, dar cu capul sus si cu actul in mana. Doar ca e o batalie dura pe care o voi duce cam singura.

Posted by: oana_82 Jan 7 2009, 01:52 PM

Si eu sunt curioasa, ce puteri magice are actul ala, de schimba pe unii in rau. Mai bine zis ii face sa gandeasca poate ,ca odata semnat actul au putere de control asupra persoanei in cauza.
Poate au asteptat momentul asta prea mult, in timp erau frustrati ca nu-si pot arata adevarata fata, iar dupa ce au asteptat atat, au izbucnit?
Sau unii au fost prinsi la inghesuiala si dupa ce s-au vazut casatoriti si-au dat seama ca nu mai sunt liberi?
Cred foarte mult ca exista o categorie de barbati care confunda casatoria cu puterea absoluta asupra femeii, ea trebuie sa fie supusa, sa asculte de el si numai de el...
Se presupune ca am evoluat, dar mai exista riscuri, dupa cum se vede.
Luccile, imi pare foarte rau sa aud ca treci prin chinul asta, in mod sigur gasesti o solutie sa-i pui capat.

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 02:04 PM

Cred ca schimbarea are oareshce legatura cu aviditatea pentru putere care exista latenta in multi barbati. Spre exemplu am mai intalnit schimbari de astea la barbati care au ajuns peste noapte directori, manageri, persoane importante. Pe scurt li s-a urcat puterea la cap. Si probabil din cauza educatiei defectuoase unii vad casnicia ca un fel de contract de vanzare cumparare. Am si auzit expresia "imi iau nevasta", ca si cum ar zice "imi iau un pachet de tigari".
Si pana la urma cred ca asta ma enerveaza cel mai tare la aceasta insitutie. Ideea ca apartii cuiva, simtul de proprietate pe care il trezeste in cei doi. Ca doar asa se spune nu? "Sotia mea" "Sotul meu", deci este un fel de bun pe care eu il posed si am impresia ca am drepturi asupra lui.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 02:04 PM

Nu imi dau seama ce ar putea schimba actul acela semnat in viata unui cuplu. Am cateva ipoteze:
- o data semnat actul intervine frica de responsabilitate, de a fi obligat sa tii o familie, sa cresti un copil si incapacitatea de a te adapta
- mai poate fi si ce ati spus si voi, faptul ca actul semnat sugereaza o falsa putere si incearca sa controleze cu totul viata sotiei, caz in care exista cu siguranta ceva probleme la nivel psihologic

Sincer, eu cred ca ceea ce strica o relatie dupa semnarea actului, atat in cazul femeii cat si al barbatului, este frica. Frica sa nu dezamagesti, frica de a nu fi in stare sa intretii familia, frica de a nu te descurca cu banii, frica de a nu mai avea niciodata dramul ala de libertate pe care-l aveai inainte de act, frica pentru faptul ca trebuie sa imparti totul si nimic nu mai e de acum incolo numai al tau. Si fiecare om in parte are un alt mod de a reactiona la frica: fuge, tace, se ascunde, se razbuna, se inchide, exagereaza etc...

Lucille, o intrebare: cand sotul tau a aflat ca esti insarcinata dupa 2 luni de relatie, ce reactie a avut? Cand ati vorbit sa va casatoriti, cum s-a purtat? A fost totul miere sau a avut ezitari? Ma gandesc ca poate s-a simtit aspirat in chestia asta, prins fara scapare de faptul ca erai gravida si a facut ce trebuia sa faca, urmand sa-si arate frustrarile prin felul in care se poarta acum.

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 02:12 PM

Lexie nu indica neaparat probleme de ordin psihologic. (in sensul de boli grave si dereglari serioase). Cei care privesc casatoria ca pe o relatie master-slave sunt destul de multi din pacate si eu cred cu tarie ca problema se trage din modelul defectuos pe care l-au vazut in propria familie. Pentru cei care au crescut intr-o familie unde tatal se manifesta constant ca un stapan absolut, indiferent de forma abuzului (verbala, fizica, psihologica) ajung sa traiasca cu impresia ca aceasta este normalitatea. Si vor avea tendinta sa perpetueze modelul acesta absurd.
Este in acelasi timp si motivul pentru care multi barbati care au avut ani de-a randul numai prietene dezgetate, tupeiste, inteligente sfarsesc prin a se casatori cu o gagica linistita, timida, prostuta, naiva. Pentru ca au in cap o idee deja despre cum trebuie sa fie cea care va purta titlul de "nevasta" si nu vor sa riste sa ia pe cineva care le-ar putea crea probleme si nu s-ar incadra in tiparul acesta de master-slave.

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 02:38 PM

Lexie, am ramas gravida din dorinta exprimata de amandoi. Adica nu a fost un accident, si inainte de a lua aceasta decizie (pe vremea aia, amandoi), am discutat serios in legatura cu ce optiuni avem si daca suntem in stare sa facem un copil si sa intemeiem impreuna o familie. Decizia a fost a amandurora.Pe vremea aia, repet, stateam ore in sir discutand si punand tara la cale, exista comunicare si totul era un vis. De ce sa nu fi facut pasul asta atata vreme cat totul era frumos, ne iubeam (eu cel putin sigur il iubeam) si ne doream sa stam impreuna?
Cand a aflat ca sunt insarcinata, a fost extaziat ca si mine.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 02:55 PM

Am intrebat pentru ca atunci cand ai scris despre sarcina in primul tau mesaj nu s-a inteles ca ar fi fost dorinta amandurora. Ciudata transformarea lui... Cu parintii sai ai discutat, au fost de acord cu relatia voastra, cu nunta? Poate are parte de presiuni din partea familiei de care tu nu stii. Sau poate a avut probleme in familie cand era copil si, asa cum zicea Angel, face ceea ce lui i se pare corect. Un raspuns trebuie sa existe pentru schimbarea asta radicala, exagerata chiar de atitudine...

Posted by: oana_82 Jan 7 2009, 02:58 PM

Scuze, nu ma pot abtine, dar mi-a venit in minte o scena din filmul Stapanul Inelelor " yes master, no master"
Vinovate sunt si mamele care au grija sa educe baieteii sa fie mai barbati, nu mai spun de tati.
Raul mai porneste si de la soacre, care trebuie taiat de la radacina . Mai aud sau vad situatii de genul: "esti barbat, pune piciorul in prag"
"daca ti-ai luat barbat acum ascullta de el", "doamne sfinte, eu cand m-am casatorit, ascultam de barbata-miu, nici nu cracneam cand imi spunea el ceva", " cum? tu speli vasele? da pentru ce te-ai casatorit? si ea ce face? isi face manichiura? ptiu, drace, daca te vede taica-tu se rasuceste in mormant!
Cu astfel de idei in creier introduse cu atentie nici nu-i de mirare ca odata semnat actul de proprietate, adica de casatorie acesti masculi, reactioneaza in felul acesta.
No ofence soacrelor!

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 03:18 PM

Deci sa inteleg ca eu sunt un Gollum? Just kiddin'!

Parintii lui sunt niste oameni cumsecade, simpli, intr-adevar ca soacra-mea e mai...soacra, dar la ei nu am vazut decat respect si intelegere. Ei au fost alaturi de noi cand am luat hotararea de a ne lua, si au organizat totul, impreuna cu ai mei. Si orice fel de educatie i-ar fi dat, tot nu ii da dreptul sa ma injure si sa ma jigneasca cu cele mai durereoase vorbe, ba chiar mai rau, sa sara la gatul meu cu bataia. Socrii mei, in special socrul, tin mult la mine si ma respecta tare mult. Si eu la randul meu la fel, nu le-am spus niciodata nici o vorba aiurea, i-am ajutat mereu cu orice au avut nevoie.
Nu ii mai gasesc scuze sau motive, pur si simplu asta e el, nu o sa se schimbe niciodata pentru ca asta e el. Pentru mine, cea mai importanta decizie s-a dovedit a fi un esec total. Shit happens, asta e viata reala, acum nu imi doresc decat liniste, sa fiu singura si sa imi cresc baiatul in armonie si dragoste. Asta o sa-mi fie invatatura de minte cat oi trai.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 03:24 PM

Le-ai spus socrilor tai prin ce treci? Cred ca ar trebui sa stie, daca nu stiu deja si sa discute cu el sa intelegea motivul pentru care se poarta cum se poarta, cu atat mai mult cu cat sunt niste oameni intelegatori si buni. Dar parintii tai, stiu sau simt ceva din ceea ce traiesti tu?

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 03:25 PM

Lucille fata de el ai deschis problema divortului? Doar de curiozitate...ce reactie a avut?Cand planuiesti sa faci miscarea asta si ce te retine?

Posted by: oana_82 Jan 7 2009, 03:40 PM

Luccile, nu am vrut sa te necajesc, nu mi te-am inchipuit pe tine. Ma gandeam in general la femeile super-supuse si nu cred ca faci parte din categoria asta. Odata ce treci prin chinul asta, e clar ca incerci sa-ti impui punctul de vedere, altfel era pace la tine in familie.
E adevarat ca mai trebuie sa asculti si de domnul mascul, dar nici sa spui ca laptele e negru cand el e alb , doar pentru ca asa a spus el.

Vroiam sa-ti pun aceeasi intrebare ca si Angel.

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 03:54 PM

Socrii mei cu siguranta nu m-ar intelege doar e fiul lor multiubit si nu o sa poata sa fie obiectivi. Ei oricum au fost martori la cateva "iesiri" ale sotului, dar nu au reactionat in vreun fel. Poate li se pare normal, nu stiu si nu ma intereseaza. Mama si fratele meu stiu foarte bine situatia si sunt alaturi de mine orice s-ar intampla, numai ca incerc sa o protejez pe mama, nu vreau sa stie chiar tot, pentru ca tata a murit acum 2 ani si i-a fost foarte greu sa umple golul lasat.
Cand i-am zis ca am mers la avocat sa ma interesez, a izbucnit intr-o criza de nervi si, din nou mi-a servit placa"A? Ai fost la avocat? f*** bip bip! Fa-ti bagajele si du-te la ma-ta!" Deci am avut tupeul si nesimtirea maxima ca am indraznit asa ceva. Si cand i-am zis ca sunt hotarata sa divortez daca nu vrea sa se schimbe sau macar sa ma respecte ca om, s-a enervat din nou ca il amenint si a zis ca e de acord, ca el s-a saturat de mine (!!!!!)
De retinut, nu ma retine nimic sa divortez, doar ca la noi in tara e un proces lung si dificil si greu de suportat psihic. Avocatul mi-a explicat exact care sunt pasii de urmat, si m-a sfatuit sa astept pana anul acesta, ca a fost vacanta (prelungita) pentru instante.

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 04:01 PM

Avocatul ti-a zis ca e un proces greu si lung? Din cate stiu eu daca ambii sunt de acord si va intelegeti si asupra copilului se termina chiar f repede.

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 04:05 PM

Sotul si familia lui vor face absolut orice le sta in putinta sa ia copilul. Un divort amiabil in care sa sa ne punem amandoi de acord este exclus din start.

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 04:09 PM

Ehh pisicii mei...cum sa iti ia copilul?? Nu au ce face! Cum ar putea ei face asta? Doar daca dovedesc ca tu esti mama denaturata sau alte bazaconii de genul, ceea ce ma gandesc ca nu e cazul.

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 04:22 PM

Bineinteles ca nu e cazul, dar ei vor face tot posibilul sa ma puna intr-o lumina nefavorabila, lucru care va face sa se tergiverseze cu decizia instantei. Nu au sanse sa il ia acum, ca are doar 3 ani si locul lui este langa mama. Pe masura ce creste el, cresc si sansele lor de a-l lua. Asa e la noi. Deci eu oricum ar trebui sa ma grabesc. Dar nu aveti idee, fetelor, cat de dureros poate fi, si cat de rau imi pare ca o sa se ajunga aici si nu doresc nimanui sa treaca prin porcarii din astea. Trist, dar adevarat. Niciodata nu mi-as fi imaginat ca la nici 26 de ani o sa fiu o femeie divortata. As fi vrut mai mult de la mine. Putea sa fie inca povestea aia de dragoste de la inceput. Ma simt uneori ca intr-un film siropos, numai ca nu e film. Si ce face totul sa fie mult mai greu, e ca nici nu mai am prietenii buni pe care ii aveam eu inainte, unde sa ma pot descarca si unde sa pot gasi un sfat sau un umar. Dovada e ca stau si "vorbesc" aici, cu voi, prin intermediul tastaturii, de la birou, cu voi pe care nu va cunosc si poate nici nu o sa va cunosc vreodata.
Dar va multumesc din suflet ca aveti rabdarea sa ma ascultati. Nici nu m-as fi gandit ca o sa imi sariti asa in ajutor cand am postat aici prima oara.

Posted by: LostWhispers Jan 7 2009, 04:34 PM

Lucille e groaznic ce se intampla, asa ceva nu trebuie sa existe in nici o relatie fie ea de orice fel, suntem fiinte umane nu animale sa dovedim cine e mai tare si care are mai mare forta de dominare. Eu cred ca in cele din urma vei reusi sa divortezi mai ales ca e unul din obiectievele tale pe 2009. Iar faptul ca poti sa vb aici te ajuta si mai mult.
Imi place ca nu ti ai pierdut incredera si te vezi in continuare frumoasa si desteapta, mai ales ca sotul tau in acesti ani a incercat sa te faca sa te simti subapreciata.
Eu stau si ma gandesc ca nu cumva cineva sa l fi influentat prin minciuni de a capatat dintr o data comportamentul asta si tu nu stii. Mie una mi se par cei mai de joasa speta acele pers care stau pandesc pana se intampla un lucru si apoi isi arata adev fata.

Posted by: scumpic Jan 7 2009, 04:37 PM

E bine ca vorbesti aici cu noi si...cine stie poate ca o sa ne cunosti vreodata. E bine sa te descarci, sa vorbesti cu cineva.
Nu da vina pe tine, se intimpla multor oameni astfel de lucruri, trebuie sa se rezolve cumva si sa iti gasesti linistea.
Nu au cum sa iti ia copilul, el sta la mama de obicei, ai vreun martor ceva ca iti vorbeste si se poarta urit cu tine?

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 04:41 PM

De cateva ori a asistat familia lui la scenele de nervi pe care le are, dar asta e egal cu zero. In schimb am o colega de serviciu care stie prin ce trec si m-a vazut de multe ori venind plansa la job din cauza ca am avut meciul de dimineata. Ea sigur ca m-ar ajuta depunand marturie.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 04:51 PM

Mai ai si plangerea depusa la politie impotriva lui sau apelul telefonic pe care ai spus ca l-ai facut.
Cand te-a lovit, nu ti-ai scos un certificat sau probabil nu a fost intr-atat de violent? Trebuie sa strangi macar cateva dovezi impotriva lui, sa arati mult mai usor in instanta ce-i poate pielea.

Posted by: oana_82 Jan 7 2009, 04:55 PM

Luccille, parerea mea e ca nu er trebui sa mai locuiesti cu el. Daca mama ta te sustine, ar fi bine sa-ti iei inima-n dinti si copilul de mana si sa pleci. Lasa-l cu Mos Craciun, fugi mancand pamantul si gaseste-ti linistea. Copilul nu e afectat de situatia asta?

Posted by: Lucille Jan 7 2009, 05:03 PM

Loviturile nu au fost atat de violente incat sa lase urme. Dar daca se mai intampla, ma voi duce la IML ca macar sa fiu in evindenta lor.
Oana, crede-ma, as fugi dar sunt legata de maini. Asta inseamna parasirea domiciliului si este unul din factorii care contribuie la acordarea custodiei copilului in favoarea lui!

Posted by: Roxana_ Jan 7 2009, 05:11 PM

Of Lucille, ce inceput de viata in 2, ba chiar 3 urat ati avut.
Asta voiam sa spun si eu, ca nu poate parasi domiciliul, daca vrea sa divorteze.
Imi place ca desi ai trecut prin multa suferinta, gandesti totusi logic si n-ai picat intr-o depresie sa te resemnezi in situatia actuala, pentru ca-s multe femei care o fac (din diverse motive). Treaba cu cardu' mi se pare chiar hilara.
Vorbeste cu noi, daca asta te 'elibereaza' un pic.
Trist ca exista astfel de barbati. Oricum, nu iese fum fara foc: adica ceva a suferit el prin copilarie de se comporta in halul asta cu o femeie, ba chiar cu sotia lui. Un astfel de om trebuie dus la psiholog.

Posted by: angeldust Jan 7 2009, 05:19 PM

Pentru mine una asta e o dovada in plus ca institutia asta nu e chiar buna. Ca uite ce simplu era acum pentru Lucille daca nu era casatorita cu acte. Isi lua copilul si pleca pur si simplu, nu era obligata sa mai stea nici un minut in plus in iadul ala doar pt ca nushce instanta ar considera ca e parasirea domiciliului conjugal.

Posted by: Roxana_ Jan 7 2009, 05:25 PM

Angelu' uite daca stau si ma gandesc iti spun cu sinceritate ca si al meu era mai 'dragostos' cat am fost in casatorie de proba. Actul asta schimba ceva, asa-i si-a recunoscut-o si el. Numai ca Mr. are clar in minte ca femeia ii este egala si trebuie s-o respecte, cultura ce si-a facut-o singur, conspectand realitatea inconjuratoare.

Posted by: Lexie Jan 7 2009, 05:31 PM

Acum incepeti sa ma speriati cu actul asta care schimba ceva
Ce e asa special la o bucata de foaie de schimba atatea in sufletul unui om? Tot el e, tot ea e, tot ei sunt, numai ca-i leaga numele si juramantul. Sincer, nu reusesc sa inteleg si sper nici sa nu fiu in situatia asta, ca nu suna bine.

Posted by: oana_82 Jan 7 2009, 05:36 PM

Faza cu parasirea domiciliului m-a dat peste cap, asta ma face sigur sa ma gandesc de vreo 7 ori innainte sa fac pasul de a ma mai casatori.
Stiti ceva? Eu nu ma mai casatoresc si gata DA-le-n...de hartii.

Posted by: happyCat Jan 7 2009, 06:30 PM

Mai fetelor, nu va mai speriati asa de tare de casatorie, pentru ca exista si cazuri fericite de oameni care s-au casatorit si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Intr-adevar, casatoria nu e pasul potrivit pentru oricine, sunt persoane mai independente care simt ca actul respectiv le restrange din libertate, sau sunt persoane care pur si simplu sunt intr-o relatie si se simt bine asa, fara sa se 'ia' cu acte.

Fiecaruia i se potriveste altceva, important e sa li se potriveasca amandurora acelasi lucru.

Posted by: Fanny Jan 7 2009, 08:44 PM

Mai intai vreau sa-ti spun Sper ca, in curand, sa inlocuiesti surasul amar prin zambete de fericire.
Doi, trec direct la sujet.

Cum adica? Ce lege spune asta?

PS: Fara intentia de a fi indiscreta, poti sa ne spui daca aveti aceiasi etnie si religie?

Posted by: sweet_girl Jan 8 2009, 12:53 AM

Lucille, ai discutat cu un avocat bun? Din cate stiu eu, de la cunostinte, mama are in majoritatea cazurilor castig de cauza. Exceptie fac cazurile de care vorbea si Angel, dar nu este cazul..Consulta un avocat bun si el te va sfatui cel mai bine. Esti tanara, ai o viata intreaga inainte, pe care poti sa o refaci!

Scuza-ma, acum vad ca ai vorbit deja cu un avocat. Consulta mai multe pareri, trebuie sa existe o iesire!

Posted by: sylvia_31 Jan 8 2009, 09:18 AM

Lucille, hai ca m-ai bagat in ceata .
Cum adica, daca-ti iei copilul si te duci la mama ta acasa, instanta nu-ti mai acorda custodia copilului ? De unde-ai scos asta ? Esti sigura ?
Daca parasesti domiciliul conjugal DOAR TU, fara copil, lasand copilul in grija tatalui, mi se pare un motiv intemeiat sa-ti faca instanta probleme la acordarea incredintarii (termenul de custodie chiar nu-mi place ).

Posted by: deedee29 Jan 8 2009, 09:35 AM

Sylvia are dreptate. Parasirea domiciliului conjugal nu constituie un impediment pentru a cere desfacerea casatoriei si incredintarea copilului tau. Trebuie sa demonstrezi ca ai o locuinta si un loc de munca stabil, care sa iti aduca venituri suficiente pentru a oferi copilului cele necesare pentru o dezvoltare psihica si fizica normala.
Pot sa inteleg drama unei femei ca Lucille, insa nu pot sa inteleg motivele care te impiedica sa pleci. Cred ca multe dintre cele invocate sunt scuze pe care ti (i) le gasesti singura. Un om care nu te respecta si te brutalizeaza fizic si emotional nu se va mai schimba niciodata in bine. Nici tu nu cred ca mai speri sa se intample asta. Singurul bine pe care poti sa ti-l faci tie si copilului (care cred ca intelege mai multe decat vrem noi sa credem, desi are numai 3 ani) este sa pleci din mediul ala toxic. Asta nu poate fi catalogata drept parasire a domiciliului conjugal. Indiferent cati martori de rea credinta va aduce sotul tau, instanta nu va pronunta o hotarare definitiva care sa stabileasca soarta copilului exclusiv pe aceste considerente. Cred ca cel mai bine ar fi sa gasesti un avocat care sa se implice in cauza ta si care sa pledeze cazul foarte bine, astfel incat sa combata toate "argumentele" si neajunsurile pe care le vei intampina de la sotul tau.
Mai spuneai ca nu poti vorbi cu parintii lui pentru ca nu crezi ca se va schimba nimic. Poate nu ar trebui sa decizi pentru ei si sa incerci sa ai totusi aceasta discutie (in cel mai rau caz lucrurile vor ramane neschimbate). Eu as incerca un dialog cu tatal lui (inteleg ca omul este rezonabil si s-a atasat de tine), pentru ca mamele de baieti refuza de obicei sa accepte defectele si lipsurile propriilor creaturi; din experienta (pastrand proportiile, bineinteles) pot sa iti spun ca o discutie cu tatal baiatului poate sa ajute la deblocarea situatiei.
Iti doresc sa ai curajul sa duci pana la capat actiunea de divort si sa iti recreezi viata alaturi de copilul tau. Tu si el aveti prioritate. Suneti singurii care conteaza.

Posted by: Lucille Jan 8 2009, 01:58 PM

Va multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase.
Suntem amandoi romani si crestini ortodocsi. Diferenta intre noi este insa clar de educatie si de familiile din care facem parte: mama este doctor in psihopedagogie speciala si tata a fost inginer proiectant si inventator. Eu vorbesc fluent germana si engleza si acum invat singura portugheza, iar el nu stie decat romana. Iar parintii lui sunt oameni simpli de la tara (aproape de Buc.) stabiliti in capitala. Dar asta nu m-a impiedicat sa il iubesc pe el.

Faza cu parasirea domiciului este stipulata clar in "cazurile grave" care duc la desfacerea casatoriei. Avocatul pe care l-am consultat si care are la activ foarte multe cazuri de divort mi-a explicat care sunt procedurile de urmat in cazul meu. Nu pot sa parasesc domiciliul decat in momentul in care el primeste instiintarea ca este citat in cazul de divort, ca atunci el nu mai poate invoca parasirea domiciliului de catre mine, pentru ca eu sunt cea care am deschis procesul. Si de fapt, acest lucru nu scrie nicaieri, cica normal si legal la noi in tara asta idioata ar fi ca eu sa stau in continuare cu el pana ce instanta va lua o hotarare in acest caz. Legile noastre sunt extrem de prost gandite si am impresia ca dateaza din Evul Mediu. Stiu sigur ca nu are sanse sa imi ia copilul, din pacate stiu un caz in care tatal a primit custodia doar pentru faptul ca era foarte bogat si a stiut unde sa cotizeze. Dar din fericire, mama copilului a luptat ca o leoaica si la recurs a reusit sa isi ia copilul inapoi. Divortul e un eveniment foarte dureros , incepand cu motivele care te determina sa iei aceasta decizie si pana la momentul in care instanta hotaraste.

Nu plec acum pentru ca as fi o lasa din punctul meu de vedere. Vreau sa fac totul ca la carte, si daca am rezistat pana acum, voi mai rezista cu siguranta. Numai gandul ca imi pot lua viata in manutele mele astea doua si pot spune oricand "Gata! E randul meu acum!" ma face inca de pe acum sa simt gustul victoriei. Nu am nevoie de cuvinte grele ca sa ii/le fac rau, dar vreau sa vad reactia cand primeste instiintarea de la posta ca eu, "nevasta-sa", am avut tupeul maxim de a-i intenta divort. Nu a reusit sa ma doboare inca nimic si nimeni pana acum in viata asta scurta pe care am avut-o pana acum, ma cunosc extrem de bine si eu cu mine facem o echipa grozava. Zodia in care m-am nascut, Taur, ma caracterizeaza perfect.

Viata merge intotdeauna inainte, nu imi e frica sa raman singura si nu am nevoie de nici un ajutor de nici un fel de la nimeni.Poate doar un ajutor de ordin sufletesc. Si cu salariul pe care il castig acum, mi-as permite sa imi iau si un apartament in rate si sa imi cresc copilul in cele mai bune conditii.
Si in orice caz, fetelor, eu sunt un caz particular si o exceptie de la regula (asa sa ajute Dumnezeu!),nu va deceptionati si in nici un caz nu imi luati situatia ca pe un exemplu clar de riscuri la care sa te gandesti cand iubitul te cere in casatorie: "M-as casatori cu el ca il iubesc si ma iubeste, dar daca patesc ce a patit biata Lucille de pe forum si el se schimba la 180 de grade? Nu pot sa risc asa ca mai bine zic nu."

Va imbratisez cu drag pe toate si Dumnezeu sa va ajute in tot ce va propuneti sa faceti, sa va dea multa sanatate si sa vegheze asupra voastra si famililor voastre. E incredibil cat m-a ajutat discutia asta cu voi aici, poate nici o prietena nu ar fi putut sa imi induca starea asta de incredere, de speranta si intarire psihica care m-a cuprins!

Posted by: angeldust Jan 8 2009, 02:14 PM

Lucille, sincer nu ma surprinde deloc faptul ca provii dintr-o familie buna, ca ai studii si job bun. Restul lumii insa are idei preconcepute de genul ca astfel de lucruri se inampla doar familiilor sub un anumit nivel, sau femeilor fara educatie. Ei bine uite ca nu are nici o legatura una cu alta.

Totusi, tu, ca femeie inteligenta esti mult mai avantajata, pentru ca vei sti exact cum sa pui problema astfel incat sa rezolvi situatia asta cat mai repede si cat mai bine. Ai toate motivele sa ai incredere in tine, asa ca da-i bataie, rupe pisica in doua!

Posted by: Maàt Jan 8 2009, 02:17 PM

Subscriu. Stiu un caz, amindoi profesori universitari, ambii din parinti universitari, in care http://www.elady.ro/articole/Familie/Violenta-domestica-Tristul-adevar.html este la ordinea zilei. Daca nu o bate macar o data pe saptamina, nu se simte bine. Ca sa nu mai spun ca bataia o ia dupa ce domnul vine de la http://www.elady.ro/articole/Relatii-Sex/Amanta.html...

Posted by: rozy Jan 8 2009, 02:32 PM

Poate comportamentul lui vine din frustrarea de a se sti inferior femeii.....

Posted by: albinuza Jan 8 2009, 04:13 PM

Tot citesc aici si nu reusesc sa scriu nik!
Lucille, sa stii ca treaba cu studiiele, chiar daca pe tine nu te deranjeaza, si el nu a spus nimic legat de faptul ca l-ar deranja, sa stii ca frustrarile lui nu sunt mici. Si iti spus din proprie experienta. Eu am studii universitare, job bun, si sunt in stare sa ma intretin singura. El are liceul si e sofer. Castiga f bine, dar la fiecare cearta imi baga pe gat faptul ca eu sunt cu nasul pe sus pentru ca studii si el nu, si ca el e prost si eu desteapta si asa mai departe...
Cand o sa am oleaca de timp o sa va mai spun si eu despre ideile mele legate de casatorie, care acum sunt total in ceata. Fetele mai vechi imi stiu povestea. Ar trebui sa ma maritanul asta, si eu sunt atat de confuza incat nu stiu pe ce drum sa o apuc, si nu stiu daca sunt in stare sa fac pasul asta, cu toate ca in momentul in care m-a cerut am zis DA cu o foarte mare siguranta.
La noi imediat dupa ce am spus DA, comportamentul lui s-a schimbat in sensul ca deja se crede stapan pe mine. Si acum ma piseaza cu nunta. cand o facem,cand o facem. Si cand l-am intrebat daca se va simti mai sigur pe el dupa ce o sa avem un act, si va crede ca voi fi a lui in totalitate, mi-a raspuns foarte senin ca da. Ca dacasunt acte sunt a lui. Si pe mine ma sperie ideea. Eu sunt o fire f independenta si nu suport nici macar ideea ca cineva are impresia ca ma stapaneste. Dapai sa mai si incerce sa o faca...
Am treaba acum... va mai zic pupici!!

Posted by: angeldust Jan 8 2009, 05:41 PM

Pai albi, e bine sa il crezi pe om ce zice Adica barem el o fost sincer, daca o sa faca pe nebunu apoi si se trezeste instinctul de proprietate in el nici macar nu poti spune ca nu te-a avertizat

Posted by: albinuza Jan 8 2009, 05:57 PM

Nu-i asa? Am fost pusa in tema. Omu' nu minte.

Posted by: rozy Jan 8 2009, 06:04 PM

Eu zic sa te uiti biiiiine la familia lui, si cam ce model de familie a avut el, pt ca am impresia ca "soacra-ta" abia asteapta sa te invete cum sa-i gatesti odorului, cum sa-i calci hainele asa cum ii place lui and stuff like that

Posted by: Roxana_ Jan 8 2009, 06:05 PM

Lucille, sa-ti dea Dzeu sanatate si putere sa le faci pe toate asa cum ti-ai propus!

Albi, am impresia ca tu ne cam stii parerea vis-a-vis de relatia cu Ubu, asa ca nu mai comentez .

Posted by: Lucille Jan 8 2009, 06:07 PM

Albinutza, e extraordinar ce spui! Pe mine una ma depaseste complet de nu mai inteleg nimic. Hartia aia idioata la urma urmei e doar o chestie care tine de starea civila din primarie si pentru evidenta lor. Chestii pur oficiale.
Am un prieten foarte bun care s-a casatorit anul trecut, dar nu a facut decat cununia religioasa (s-a putut in cazul lui si fara certificatul de casatorie) din motivul pur ca nu hartia te leaga ci legamantul si juramantul pe care il faci in fata lui Dumnezeu. Bravo lui si jos palaria zic eu. Dar pare-se ca nu toti gandesc asa.
Cum domne sa fii proprietatea lui, fir-ar sa fie de treaba! Sunt revoltata!

Posted by: pescarush Jan 8 2009, 06:10 PM

Albi, daca ai cea mai mica indoiala, cel mai bine ar fi sa nu faci pasul. Mai bine nu va fi. Sorry! Instinctele nu ne insala, pacat ca nu le stim noi asculta (sau nu vrem).
Lucille, imi pare rau pentru tot ce ti se intampla, am citit tot, dar n-am apucat sa scriu. Ma bucur ca ti-ai gasit putere sa lupti sa mergi mai departe. Iti tin pumnii.

Posted by: oana_82 Jan 8 2009, 06:43 PM

Albi, dar invers de ce nu se poate? Sa-i spui asa: mai barbate, din moment ce semnezi actul asta, tu devii proprietatea mea. Cred ca-l bufneste rasul.

Posted by: albinuza Jan 8 2009, 06:49 PM

Asta e problema Pesca. Sunt plina de indoieli si nu stiu ce sa fac! L-au apucat iar crizele de gelozie. Nu se mai opreste.
Da Rox, stiu parerea, de asta nu mai cer pareri, ci expun problema ca pe o chestie deja stiuta.
A plecat azi dimineata de la mine, dupa ce mi-a pus intrebarea ce am de gand sa fac, cu raspunsul meu... nu stiu.
Chestia la mine cu casatoria cred ca nu tine nici de stare civila nici de partea religioasa. Pe mine in momentul de fata ma sperie numai gandul ca e o mare resposabilitate. Si nu sunt genul care nu imi asum responsabilitati. O fac. Dar asta mi se pare peste puterile mele, pentru ca nu ma vad venind acasa de la munca si ramanand in casa. Eu ies. Eu am nevoie de socializare. Nu pot sa stau in casa. Nu ma vad venind de la munca si sa ma pun sa fac ceva de mancare pentru ca trebuie.
Nu ma vad controlata in continuu doar pentru ca am acte.
Si ce ma enerveaza cel mai tare este faptul ca el nu e baiat rau. Doar ca are o problema cu posesivitatea.
Am avut iar discutii despre prietenii mei. Ca ii bag prea mult in seama, ca ma agit prea mult pentru ei. Nu am multi. dar cei pe care ii am, ma bazez pe ei si nu renunt la prieteni ca sa imi fac o casnicie.
Nu stiu, poate sunt asa acum din cauza comportasmentului lui. Pentru ca sunt sigura ca nu toti cei care fac o familie renunta la tot cercul de prieteni ca sa fie cu sotul/sotia.
Eu una nu stiu daca o sa fac pasul prea curand, dar cand il voi face sunt aproape sigura ca nu ma voi arunca sa fac acte. Pentru mine sunt doar niste hartii, care nu intaresc absolut nimic.
Am oleaca de treaba iar
Fusesi coerenta?

Posted by: angeldust Jan 8 2009, 07:27 PM

Albi, faptul ca e baiat bun nu il face neaparat partenerul potrivit pentru tine! PE tine te vad ca avand nevoie de un partener la fel de sociabil ca si tine, care sa iti inteleaga aceasta nevoie si sa ti-o acorde fara sa stea pe ganduri, ca pe ceva natural. Eu sunt la fel si nici eu nu am rezistat niciodata in relatii cu barbati posesivi.

Posted by: kalua Jan 8 2009, 09:46 PM

Albi, stii cum o sa fie daca va luati? Discutii sau chiar circ de fiecare data cand mergi si tu ca omu' in targ fara el. Vei incepe sa lasi de la tine ca sa fie liniste in casa si te vei schimba. Pana cand vei rabufni (poate dura ani sau chiar decenii) si-l vei trimite de unde-a venit. Tu doar vezi c-ati avut nu stiu cate discutii serioase pe tema asta, dar el, saracul, nu poate altfel. Nu zic ca nu te iubeste ca pe ochii din cap, dar neincrederea asta in sine pe care-o reflecta in neincredere in tine va strica totul.

Posted by: sweet_girl Jan 9 2009, 12:50 AM

Am impresia ca mare dreptate are Kalua!
Si eu sunt o fire destul de outgoing si nu as suporta atat de multa posesivitate si nevoie de control asupra mea, deci inteleg oarecum situatia.

Posted by: leo Jan 15 2009, 01:22 PM

eu stau departe de oamenii gelosi. emotiile in exces dauneaza sanatatii si depun colesterol.

Posted by: grig1984 Dec 10 2015, 03:08 PM

Casatoria isi are si ea rostul ei. Fara nu se poate vorbi de o familie implinita. Nu e vorba doar de niste "hartii" la urma urmei.

Posted by: Diana. Dec 11 2015, 03:47 PM

Subscriu. Viata mi-a aratat clar ca asa este.