Am mai deschis acest subiect pe un alt forum.
Ideea este urmatoarea:
Traim intr-o perioada in care romanul obisnuit, omul pe care il vedem pe strada, are din ce in ce mai putin timp si bani pentru el insusi.
In lupta uneori acerba pentru o bucata de piine am inceput cu totii sa fim mai pragmatici.
Viata spirituala- si aici ma refer la viata culturala, nu la cea religioasa- pare sa fie in impas.
Sa fie oamenii prea "prinsi" intr-un cotidian mizer si cenusiu, raportat vesnic la cistigul zilnic?
Sa nu ne mai intereseze pe noi, romanii, cultura, evolutia noastra pe plan spiritual?
Sa fim cu totii "victimele" unei societati de consum, ale pragmatismului , ale unei societati de tip filistin in care valoarea tuturor lucrurilor se raporteaza la ban?
Eu,una, inclin sa cred ca ne aflam pe "dulcea" panta a delasarii si a nepasarii vis-a-vis de valorilor culturale si morale.
Voi ce parere aveti?
Potrivit titlului este mai degraba, mult dorita ( "da-le ceva sa faca" sa nu-i mai intereseze de noi), a "alesilor " nostrii .
Normal ca saracul om nu mai are chef dar nici posibilitatea materiala sa-si mai "unga" si sufletul prin cumpararea de carti sau participarea la vreun spectacol, in conditiile in care salariul mediu, in provincie este dezastruos, ca sa nu mai spun ca sunt foarte multe zone unde situatia economica este la pamant !!! :o
Eu ca spectator uimit al acestui declin spiritual (caci asta e definita a ceea ce se intampla acum dupa parerea mea) stau si ma intreb daca mai putem face ceva? :o
Ma uit la colegii mei mai tineri care nu au pus mana pe o carte in ultimii doi ani...pentru care teatrul nu mai inseamna nimic... :'(
Eu m-am gandit la piramida lui Maslow, piramida necesitatilor, citind aici. La baza sta hrana, somn, caldura, urmeaza securitatea, apoi contactele (societate), pe urma prestigiul, succesul si-n varf se afla realizarea de sine.
Unui om care pana acum n-a avut norocul sa mearga la teatru, opera, expozitii, muzee, nici nu-i va trece prin cap sa faca asa ceva atat timp cat el se lupta sa puna familiei o bucata de paine zilnic pe masa si sa-si plateasca toate datoriile lunare.
Dar la fel sunt sigura ca inca mai exista oameni care-si rup de la gura ca sa-si poata cumpara o carte, sa mearga la un spectacol.
Iar la oamenii care nu au probleme financiare, am observat ca femeia trebuie sa preia partea activa si sa-si ia barbatul la tot felul de activitati culturale.
Eu una incerc sa-i inspir fiicei mele dragostea pentru frumosul din toate domeniile, respect pentru oamenii de pe o scena, indiferent ca-s actori, balerini sau muzicieni. Si cred ca asta e ce pot face eu :)
eu am sa iau cazul meu si al generatiei mele ....
inainte de revolutie am citit enorm, uneori chiar carti pt care mai aveam de "crescut" pt a le savura, cel putin de 2 ori pe luna venea in oras cate un spectacol de teatru de la Bulandra, National etc ...salile erau arhipline .... apoi cenaclul Flacara, concertele de muzica rock, festivalul zapezii (sau iernii) de la Izvorul Muresului .... si multe multe alte exemple de hrana spirituala si psihica daca vreti, erau alte vremuri strict pt cele enumerate mai sus ... dupa revolutie a aparut televizunea cu toate kitch-urile oferite, deschiderea spre occident cu toate tentatiile pe care le ofera, tentatii care deveneau dureros de arzatoare cu atat mai mult cu cat majoritatea dintre noi nu-si permiteau mai nimic din ce oferea occidentul ...
televiziunea, Internetul etcetc au anihilat curiozitatea de a mai deschide o carte de a mai merge la un spectacol .... apoi mai intervine si aspectul material .... am facut facultatea in Bucuresti si am fost la teatru de vreo 2-3 ori pt ca nu-mi permiteam .... aveam alte necesitati .... si-mi spuneam "ei lasa! altadata ...."
asa ca da! din pacate, cotidianul ne-a acaparat si doar cate o intamplare nefericita sau o iesire din cotidian si rutinå iti subliniaza ce e de fapt important in viata asta ....
Ai dreptate, Diana - generatia curenta nu se prea omoara sa afle cum se defineste viata, ci care este definitia buzunarului plin. De aceea, nu e de mirare ca cei care ating un oarecare nivel financiar, nu se indreapta spre teatru, opera, targ de carte sau librarie, ci spre...depasirea nivelului financiar atins.
Mai mult, cand intamplator te aude careva ca ai fost la opera, de exemplu, unde biletele nu sunt scumpe deloc, isi rotunjeste frumusel ochisorii si zice : "Ceee?! Mai bine te duceai la Mall, sa vezi X (=film comercial, fara cap si fara coada)!"
Generatia curenta nu vrea la teatru, vrea la club. Fenomenul internet+clubbing a distrus si asa fragilul biblioteca+ceaiul de dupa-amiaza.
Trist :(...
da Diana
aici ai dreptate, din pacate.
in timpul primei facultati am avut si un job la un teatru (Bulandra). plecam dimineata la 6 de acasa si ma intorceam dupa 11...dar nu exista spectacol de teatru pe care sa nu-l vad de cel putin 3-4 ori. asa am avut ocazia sa vad si repetitiile la spectacole, punerea in scena, etc. si sa cunosc oameni din lumea teatrului romanesc. dar dupa terminarea facultatii am incetat usor usor sa mai merg la teatru. din lipsa de timp. sau de multe ori sunt prea obosita sa onorez invitatiile pe care le primesc la diferite spectacole de teatru. :(
la fel si cu cartile. ma uit pe noptiera cum creste teancul de carti pe care imi doresc sa la citesc si nu mai reusesc. cu exceptia cartilor si a documentatiilor de specialitate.
asta este. din pacate. :(
Hmmmm...ella esti o norocoasa asta vis-a vis de teatru...asta in conditiile in care un bilet la un spectacol are un pret destul de piperat si sa nu maidiscutam despre ce fain trebuie sa fie in Bucuresti pentru ca ai posibilitatea de a alege piese de teatru care sa iti vina c ao manusa pe o anumita stare sufleteasca.
Eu imi doresc tare mult sa il revad intr-o piesa pe Stefan Iordache.
pe Stefan Iordache il gasesti la Teatru Mic (atunci cand vii in B)-si mie imi place.
Acum joaca in "Alex (el) si Morris (Mitica Popescu)" si in "Lolita".
in avion cand ma intorceam in tara am citit despre aniversarea lui si despre faptul ca se pregateste sa lucreze cu un mare regizor dar...ma chinui si nu reusesc sa-mi amintesc numele regizorului. :'( daca reusesc...completez aici cu mai multe detalii :-*
Am vazut "Alez si Morris"...senzational...bine ,adevarul e ca pe mine ma fascineaza Stefran Iordache.Am avut prilejul sa povestesc putin cu el (acum vreo 8 ani)cand l-am prins si i-am furat un autograf si o poza si mi-a placut omul de dincolo de personaj :
carismatic,boem,politicos.
Si imi doresc f tare sa il vad si in "Lolita".
Acuze pt offtopic. :-*
Din pacate omul contemporan si nu numai la urma urmei nu mai crede in valoarea lui. Prin insasi actiunile lui se devalorizeaza. Informarea lui se limiteaza la stirile de la ora cinci, la telenovelele interminabile, la picnicurile la iarba verde unde lasa in urma lui doar gunoi. Actori avem, teatre sali de opera la fel, dar cine sa le calce pragul ? generatia celor cu cheia de gat care si-a petrecut copilaria pe dupa blocuri in timp ce parintii oboseau prin fabrici si uzine si apoi la cozile cu (,) cartela. Nu. Acestia au descoperit discotecile, cluburile, cazinourile. Se trec etape importante in dezvoltarea individului in care individul este exclus din ecuatie. Astazi literatura de informare ne invata cum sa devii un business man de succes, si alte strategii de a reusii in viata. Predarea in scoli e artificiala si fara continut. E mult mai interesant un joc stupid pe calculator decat o carte de citit. Nu mai e TRENDY. COOL e acum sa faci caterinca prin puub-uri .Cine e vinovat ? Nimeni si fiecare in parte. Nimeni nu ne retine sa facem ceva pentru sufletul si mintea noastra. Scuza cu j00b-ul si banii are o limita. Dar preferam sa pierdem timpul liber decat sa ne instruim.
Readuc la suprafata acest subiect pentru ca trebuie sa vedeti asta.
Ce o sa vedeti mai jos a fost un experiment social facut de cotidianul The Washington Post.
A must read. Awareness.
------------------------------
A man sat at a metro station in Washington DC and started to play the violin; it was a cold January morning. He played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time, since it was rush hour, it was calculated that 1,100 people went through the station, most of them on their way to work.
Three minutes went by, and a middle aged man noticed there was musician playing. He slowed his pace, and stopped for a few seconds, and then hurried up to meet his schedule.
A minute later, the violinist received his first dollar tip: a woman threw the money in the till and without stopping, and continued to walk.
A few minutes later, someone leaned against the wall to listen to him, but the man looked at his watch and started to walk again. Clearly he was late for work.
The one who paid the most attention was a 3 year old boy. His mother tagged him along, hurried, but the kid stopped to look at the violinist. Finally, the mother pushed hard, and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. All the parents, without exception, forced them to move on.
In the 45 minutes the musician played, only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money, but continued to walk their normal pace. He collected $32. When he finished playing and silence took over, no one noticed it. No one applauded, nor was there any recognition.
No one knew this, but the violinist was Joshua Bell, one of the most talented musicians in the world. He had just played one of the most intricate pieces ever written, on a violin worth $3.5 million dollars.
Two days before his playing in the subway, Joshua Bell sold out at a theater in Boston where the seats averaged $100.
This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of a social experiment about perception, taste, and priorities of people. The outlines were: in a commonplace environment at an inappropriate hour: Do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize the talent in an unexpected context?
One of the possible conclusions from this experience could be:
If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing the best music ever written, how many other things are we missing?
Tot ce il intereseaza pe omul in general e aici, acum, criza e totusi una spirituala, de scop al existentei, viata-moarte, convingeri, omul cauta satisfacerea imediata a nevoilor, placerilor, la ce i-ar servi pierderea timpului cu arta, cititul, oricum n-o sa-i serveasca la nimic, viata trece, prea putin timp de citit, teatru, rugat, filosofie, lucruri neinteresante. Pe de alta parte de aia se invata atata la scoala in cativa ani, ca dupa scoala nu-ti mai ramane timp de mai nimic.
Powered by Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)