Despartiri, divorturi, cuplul rupt in doua..., De ce doare atat de tare? Options

[sweet_depression]

da, este foarte adevarat si recunosc ca "imi place". deja m`am obisnuit cu starile astea si desi stiu ca nu reusesc decat sa imi fac mie rau, nu pot iesi.
e dus totul la un nivel mult mai profund decat un simplu dor de el si de lucrurile facute impreuna, de exemplu...
am inceput sa cred ca nu meritam mai mult. ca, datorita faptului ca a fost frumos, nu trebuia o continuare, pt ca asa cum a zis si el, s`ar fi murdarit totul, s`ar fi schimbat. deja au trecut 2 luni de la "evenimennt", am fost impreuna 11 luni, avem 20 de ani amandoi, suntem studenti, si e aiurea ca ne mai intalnim la seminarii, in curtea si pe holurile facultatii... culmea, suntem la Psihologie... ironia sortii, nu?
am incercat sa ies cu alti baieti, dar nu separat, ci in grup, in gasca... nu pot zice ca a fost rau, dar nici f placut nu a fost.
si despre "relatie" vreau sa va zic ca nu a fost ceva ... cum sa zic mai bine... normal. noi intai am fost f buni prieteni, ne`am impartasit secrete, povesti... nu au existat certuri din nimicuri la noi, nici gelozii, nici suparari, nici crize... a decurs totul firesc, lin, natural... si sincer. acum ma doare acea sinceritate.
nu vreau sa intru in detalii mai mult, sa ma apuc sa povestesc de la inceput si pana la sfarsit, nu ar interesa pe nimeni asa mult probabil, si nici nu ma ajuta nici pe mine.
am gasit aici la voi o chestie care mi`a placut, si care e f adevarata: nu se schimba oamenii... cand te indragostesti intri in "saptamana chioara" si ii atribui in mintea ta o imagina perfecta "obiectului", si omiti voit sau nu defectele sale si ceea ce nu`ti place la el. si, cand incet incepi sa il cunosti, sa te trezesti din "euforie", il vezi asa cum este el in realitate, "pomul/omul neimpodobit" ... dar el nu s`a schimbat...
btw, o sa schimb poza imediat. si, daca se poate sa ma primiti printre voi... sa imi mai dati ceva sfaturi... nu stiu... nici nu stiu ce astept de la voi, de la cineva, de la el chiar, cand totul sta in mine
:criyng:

[angeldust]

Noi te primim cu drag si indata ce te hotarasti ce vrei de la noi, sigur o sa ne chinuim sa te ajutam (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

Totusi eu cred ca ar ajuta sa ne povestesti putin mai in detaliu, ca altfel nu avem cum sa ne facem o imagine corecta asupra situatiei. Si fiecare caz in parte e foarte diferit.

[leo]

Noi te primim cu drag si indata ce te hotarasti ce vrei de la noi, sigur o sa ne chinuim sa te ajutam (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

Totusi eu cred ca ar ajuta sa ne povestesti putin mai in detaliu, ca altfel nu avem cum sa ne facem o imagine corecta asupra situatiei. Si fiecare caz in parte e foarte diferit.

11 luni nu e o perioada decisiva. o poti luat oricand de la capat. ar trebui sa renunti la starea asta. macina neuronii degeaba.

[sweet_depression]

am revenit. neatza.
totul sta in puterea mintii si a autosugestiei, nu?
pai de astazi imi propun sa ma port de parca nu s`a intamplat nimic si sa`mi vad de viata normal, fara atatea batai de cap. asta este, frate, iti mai iei si suturi in viata asta.
inainte de asta, sa va povestesc cate ceva...
ne`am cunoscut pe net noi... am vb ce am vb pe mess si pe urma ne`am intalnit.
daca la inceput eram atat de incantata ca gandim la fel, ca avem aceleasi conceptii, reactii, gusturi, placeri, idei, acum mi se pare o prostie lucrul asta. la ce ajuta? unde mai e farmecul daca tu stii exact ce ii place partenerului si ce nu, astfel ca e greu sa il surprinzi, iar el te citeste ca in palma... e cu doua taisuri chestia.
nu pot si nici nu vreau sa povestesc cum era relatia, ce faceam, cum a decurs... imi face rau. dar o sa va spun cum s`a terminat.
el a locuit cu parintii pana acum, e din acelasi oras cu mine, si ne stim de vreo 3 ani, avand prieteni comuni.
totul a inceput de cand s`a mutat singur intr`o garsoniera.
normal, de cand s`a mutat m`a tot chemat pe la el... cate un weekend, cate o seara... si era frumos, pt ca stateam pur si simplu si ne uitam la filme, sau ascultam muzica, sau gateam... ne intelegeam f bine.
paranteza: eu nu m`am inteles niciodata bine cu ai mei parinti, am lucrat de la 16 ani si mi`am dorit independenta, iar cel mai mare tzel al meu a fost sa stau singura. am stat si cu gazda cand infloreau certurile, sau la prietene...
normal ca in mintea mea a incoltit ideea ca am putea sta impreuna noi doi, si si`a dat si el seama..
desi e linistit de felul lui si nu e petrecaretz, a inceput sa`si cheme prietenii la el, sa dea "show`ri" acasa... cand cu mine acolo, cand mai ales fara.
a prins pur si simplu gustul distractiei, al petrecerilor, al "libertatii de mine". nu`mi dau seama daca a fost influentzat de acei prieteni sau a fost decizia lui, dar dupa 2 saptamani de cand ma mutatsem eu la el aproape de tot (la cererea si cu acordul lui, evident), a avut el asa o revelatie si... mi`a spus, cu multe invaluiri si ocolishuri ca ar fi bine sa merg acasa la mine, daca tot m`am impacat cu ai mei si apoi avem sesiune, nu ne putem concentra...
ok am zis, inteleg, nu pot sta cu sila pe capul lui... si am plecat inapoi acasa. si de atunci am mai iesit noi, ne`am intalnit, dar la el acasa nu am mai putut sa calc. m`am simtit jignita atunci cand m`a trimis acasa practic de la el, si s`a rupt ceva. clar. apoi el s`a suparat la randul lui ca nu mai merg la el, si de aici pana la decizia de despartire luata de amandoi dupa lungi si repetate discutii, nu au mai fost decat 3 saptamani.
asta a fost tot.
revin
(IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

(IMG:style_emoticons/default/unsure.gif) ce se intampla de nu pot schimba poza de la avatar??? mai incerc.

am revenit. neatza.
totul sta in puterea mintii si a autosugestiei, nu?
pai de astazi imi propun sa ma port de parca nu s`a intamplat nimic si sa`mi vad de viata normal, fara atatea batai de cap. asta este, frate, iti mai iei si suturi in viata asta.
inainte de asta, sa va povestesc cate ceva...
ne`am cunoscut pe net noi... am vb ce am vb pe mess si pe urma ne`am intalnit.
daca la inceput eram atat de incantata ca gandim la fel, ca avem aceleasi conceptii, reactii, gusturi, placeri, idei, acum mi se pare o prostie lucrul asta. la ce ajuta? unde mai e farmecul daca tu stii exact ce ii place partenerului si ce nu, astfel ca e greu sa il surprinzi, iar el te citeste ca in palma... e cu doua taisuri chestia.
nu pot si nici nu vreau sa povestesc cum era relatia, ce faceam, cum a decurs... imi face rau. dar o sa va spun cum s`a terminat.
el a locuit cu parintii pana acum, e din acelasi oras cu mine, si ne stim de vreo 3 ani, avand prieteni comuni.
totul a inceput de cand s`a mutat singur intr`o garsoniera.
normal, de cand s`a mutat m`a tot chemat pe la el... cate un weekend, cate o seara... si era frumos, pt ca stateam pur si simplu si ne uitam la filme, sau ascultam muzica, sau gateam... ne intelegeam f bine.
paranteza: eu nu m`am inteles niciodata bine cu ai mei parinti, am lucrat de la 16 ani si mi`am dorit independenta, iar cel mai mare tzel al meu a fost sa stau singura. am stat si cu gazda cand infloreau certurile, sau la prietene...
normal ca in mintea mea a incoltit ideea ca am putea sta impreuna noi doi, si si`a dat si el seama..
desi e linistit de felul lui si nu e petrecaretz, a inceput sa`si cheme prietenii la el, sa dea "show`ri" acasa... cand cu mine acolo, cand mai ales fara.
a prins pur si simplu gustul distractiei, al petrecerilor, al "libertatii de mine". nu`mi dau seama daca a fost influentzat de acei prieteni sau a fost decizia lui, dar dupa 2 saptamani de cand ma mutatsem eu la el aproape de tot (la cererea si cu acordul lui, evident), a avut el asa o revelatie si... mi`a spus, cu multe invaluiri si ocolishuri ca ar fi bine sa merg acasa la mine, daca tot m`am impacat cu ai mei si apoi avem sesiune, nu ne putem concentra...
ok am zis, inteleg, nu pot sta cu sila pe capul lui... si am plecat inapoi acasa. si de atunci am mai iesit noi, ne`am intalnit, dar la el acasa nu am mai putut sa calc. m`am simtit jignita atunci cand m`a trimis acasa practic de la el, si s`a rupt ceva. clar. apoi el s`a suparat la randul lui ca nu mai merg la el, si de aici pana la decizia de despartire luata de amandoi dupa lungi si repetate discutii, nu au mai fost decat 3 saptamani.
asta a fost tot.
revin
(IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

[albinuza]

pai hai lamureste-ne si pe noi sau cel putin pe mine.intre voi a fost iubire? ati fost iubit iubita? ca din ce ai zis mai sus io am inteles ca ati fost prieteni foarte buni..pentru ca asta fac prietenii buni.stau mult timp impreuna..se uita la filme...fac mancare...daca au spatiul necesar. si tu..din nevoia de independenta fata de ai tai te-ai gandit ca ar fi bine sa te muti cu el. ca doar sunteti priteni si va cunoasteti foarte bine. el a dat de gustul "vietii" sa zic asa si te-a cam dat la dos..
nu inteleg...suferi dupa iubirea lui sau dupa prietenia lui?
ma lamuresti te rog?
(IMG:style_emoticons/default/kiss.gif) (IMG:style_emoticons/default/haninoroc.gif)

[angeldust]

Mai...sa te comporti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat nu e tocmai bine. Sa fii in denial e daor o faza, nu ajuta pe termen lung.

Incearca sa privesti lucrurile din alt punct de vedere putin. El e tanar...tu asemenea. Daca as fi barbat si in floarea tineretii si eu m-as speria f tare la gandul ca trebuie sa ma mut cu cineva, ca cineva imi va invada definitiv intimitatea. Deci nu e chiar de condamnat si revoltator ce a facut el . Ti-a ranit orgoliul, evident...ca asta doare cel mai tare. Sufletul nu doare niciodata, doar orgoliul.

Ce sa faci tu acum? Pai nu prea ai ce sa faci. Poate sa incerci sa gandesti si tu putin ca el. Esti f tanara, ai putea sa faci atatea lucuri, sa cunosti atatia oameni noi. Si in fond, tu ai fost mereu independenta....deci chiar ai fi vrut din tot sufletul sa renunti la independenta asta ca sa te muti cu el? Scapai de parinti si dadeai de alte cele. Eu vorbesc din experienta cand spun ca lucrurile se schimba cu 180 de grade in momentul in care locuiesti in acceasi casa cu un tip. Acum, dupa ce am trecut prin treaba asta, as face tot posibilul pe viitor sa aman cat mai mult momentul.

[sweet_depression]

albi:
avand prieteni comuni, ne`am intalnit in rockoteca, la ziua unuia, la un craciun, si na, mi s`a parut simpatic atunci, dar atat.
apoi a luat id`ul meu de la o fata, si am inceput sa vb. zic sa ne cunoastem, pt ca am vb asa pe mess vreo luna si ceva, in care, cum sa explic, tot ceea ce ziceam gasea acelasi ecou si la el, aceleasi gusturi, pareri, cum am zis, (prea) multe in comun.
si dupa asta am inceput sa ne intalnim, intai ca si prieteni-amici, timp in care ne "spovedeam". ne`am apropiat repede si ne`a fost usor sa ajungem si la stadiul de iubiti. si da, ma simteam si inteleasa cu toate problemele pe care le`am tot avut, si iubita, si rasfatzata, si tot. TOT. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
si mi`e dor de toate astea (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)


angel:
stiu eu ca nu e bine sa imi neg ca s` a intamplat ceva si sa ma port ca atare. dar in momentul asta asa simt ca e mai bine si mai usor.
tocmai pt ca i`am inteles perfect nevoia de libertate mai ales acum cand are spatiul lui (si el a fost sufocat de maica`sa), nici nu am tras eu de el sa vin sa stau la el permanent. pur si simplu, era asa bine de cate ori mergeam pt cateva zile sau weekenduri, incat el a vrut asta, sa fiu acolo mereu. si la un scandal mai mare asa cu tata mi`am luat niste lucruri si el a venit singur si m`a luat la el. si am stat amandoi aproape 3 luni, pana in noiembrie parca... sau decembrie... si tot atunci a inceput el cu baietii, pe care doar ii cunosc si eu si imi sunt amici si ne`am petrecut mult timp impreuna cu totii. pe mine nu m`a deranjat si nu am luat in seama faptul ca atunci cand plecam eu de acasa de la noi cate o zi intreaga, sau chiar si mai multe zile, cu serviciul, sau ma duceam si la mama, el se distra de n`avea aer, gaseam varza garsoniera aia cand ma intorceam. nu am facut niciodata vrei scena cum ca de ce petrece fara mine sau ceva de genul asta... si chiar nu m`a deranjat.

exact, el a dat de viata, de distractii, DE UNUL SINGUR, doar cu prietenii, fara mine. nu pot intelege pe deplin de ce, ca doar nu i`am stat in coasta sa nu`i tihneasca omului distractia, ba chiar din contra, beam si eu cu ei, cantam, dansam, faceam mancare pt toata trupa si ma simteam si eu si ei bine. (sau na, cel putin asa aveam impresia eu)
cand si de ce a simtit el ca se sufoca, nu stiu.
apoi faptul ca am refuzat (din pura incapatzanare si orgoliu), dupa intoarcerea la ai mei, sa mai vin la el, asta l`a suparat pe el tare. si banuiesc ca i`a confirmat impresia lui (imaginara) ca sunt geloasa si ca nu`mi convine ca vine gashca la el.
degeaba au incercat niste "binevoitori" sa ma otraveasca cu "este o fata mai speciala care l`a cam infierbantat", am refuzat si refuz sa ma gandesc la asta.
in ultimile doua luni de cand ne`am rupt de tot, ne`am mai intalnit la fac, sau la concerte, sau chiar pe strada. m`a si sunat de cateva ori cu pretexte gen cursuri, cd`uri, carti, si ne`am si vazut de cateva ori, dar nu mai este acelasi lucru, nu putem darama zidul care s`a ridicat de cand cu problemele "domestice"


m`am gandit si rasgandit la impacare, stiu ca si el, dar asta cred ca presupune f mult efort si compromis din partea noastra. si cine imi garanteaza ca o sa fie bine in final, daca o luam de la capat? pot oricand sa apara la el (poate si la mine de ce nu?) SUFOCARI si nevoi de libertate. de asta nici nu m`as mai muta iar la el, am ramas cu un gust amar de atunci, de cand mi`a sugerat el f subtil sa plec. deci repet, nu m`a dat afara, sau sa fie dur si taios cu mine, dar acele aluzii la sesiune, la impacare cu ai mei... si alte motive de genu`... m`au scarbit nu stiu cum. si la fel m`a scarbit supararea lui ca nu am mai vrut sa vin la el, mai ales sa raman la el peste noapte. aveam senzatia ca ma vrea acolo asa, ca sa facem dragoste si ca sa`i mai fac ceva curat... ma simteam sotie imprumutata, inkiriata pe timp nedeterminat, nu stiu daca intelegeti sentimentul, e f aiurea.

si asa cum mi`a zis si el cand a inceput sfarsitul, ca "se murdareste tot ce am avut noi cu nimicurile astea"... nimicuri ce tin de material (casa, mutat, locuit, gatit, cumparaturi, spalat etc) si nu de romantism si suflet.

pfai am senzatia ca nu ma intelege nimeni, ca sunt o extraterestra... o ciudata...
(IMG:style_emoticons/default/crying.gif)

[leo]

Din ce ai scris tu imi dau seama care este situatia. era dragoste intre voi sau asa vad eu din afara. dar pentru el tu nu erai femeia de care voia sa isi lege viata. de asta a devenit nelinistit cand te-ai mutat la el. la inceput a fost frumos pentru ca era noutate sa locuiesti singur cu o fata.
Era un om linistit...(rezultanta: parintii lui erau niste oameni mai severi care nu ii permiteau anumite iesiri, de asta nu era nici petrecaret). Au inceput chefurile - rezultat (nu?) al aceste tentative de détente. si, fireste a descoperit ca o data cu libertate i-au crescut si relatiile cu alte femei. orice femeie apreciaza un barbat "pe picioarele lui". Sa nu zicem "apreciaza" sa folosim "are o inclinatie spre". ma intelegi ce vreau sa zic? ca nu va merge intre voi de acum inainte. tu doar i-ai deschis drumul, poate i-ai conferit increderea in el.

[sweet_depression]

leo, ai dreptate cu ce zici acolo. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
sunt constienta si realizez ca nu se mai poate face nimic, poate doar sa ramanem prieteni pe viitor ca e pacat sa nu, la cat de bine ne intelege(a)m... desi nu vad asta cu prietenia de dupa, posibila acum pt ca doare.

lasa`l sa se simta bine si sa`si traiasca viata cum vrea el ca e frumoasa si scurta, nu? odata cu timpul, cu maturizarea, cu experientele pe care o sa le aiba o sa inteleaga el mai bine unde a gresit. nu pot sa`l detest (uite dobitocu nu m`a vrut femeia lui, a vrut prietenii), nu sunt genul, nu asta vreau eu (statut de femeie a cuiva!) de la viata.

mai bine ca s`a terminat acum si nu peste ani de stat impreuna (deja ma obsedeaza expresia, ma zgarie pe creieri), nu?
si vorba aia ca... "nu suferi ca s`a terminat ci bucura`te ca a fost"...

mdah... toata eu viteaza da` numai eu stiu ce e in sufletul meu (IMG:style_emoticons/default/crying.gif)

[geta26]

mi-e teama ca se schimba intr-un mod fals. la anumite varste sti sa ascunzi mai mult din caracterul tau, sau sa prezinti acele cerinte care nu aduc semne de intrebare asupra ta.

nu mai actionezi sub gandirea "daca nu esti Vandame nu te bag in seama" ci sub cea "hm, accept dar pana apare ala care arata ca Vandame".

cateodata il cred pe fratele meu cand spune ca omul nu se schimba niciodata dupa 20 de ani (in gandire ma refer, nu in modul de actiune). numai ca as adauga ca ideiile principale se structureaza pana la 7 ani si devin preferinte in jurul varstei de 16 ani.

buna, sincer acum imi dauu seama ca nu mai conteaza daca m a inselat sau nu.........au trecut aproape 2 saptamani si incep sa devin obiectiva si sa realizez CAT DE PROASTA AM FOST CA AM STAT CU UN ASEMENEA OM FARA CARACTER, am analizat ce a fot cu bune si mai multe rele..........cat de rau imi pare ca am pierdut un an din viata langa un asemnea om........ce dezastru ar fi fost sa ma casatoresc cu el....