Despartiri, divorturi, cuplul rupt in doua..., De ce doare atat de tare? Options

[z u z u]

toti parinti care la randul lor s au casatorit din dragoste dar mai apoi au aparut certurile din cauza banilor vor ca, copii lor sa si gaseasca pe cineva cu bani sa nu pateasca ca si ei

iarta-ma ca ma bag aiurea, dar asta mi se pare cea mai stupida mentalitate. daca parintii se cearta e numai si numai vina lor, pe ntru ca nu sunt capabili sa intretina o conversatie la modul civilizat.... probleme cu banii sunt in multe familii ..... dar eu am vazut multi oameni uniti tocmai din cauza neajunsurilor....
daca acei parinti nu au o situatie materiala buna nu inseamna ca pruncii lor sunt nevoiti sa isi gaseasca parteneri plini de bani, care sa ii tina in puf....viata nu este numai lapte si miere....

[angeldust]

(IMG:style_emoticons/default/welcome.gif) zuzu

E drept ce spui tu, insa la fel de drept e ca acolo unde nu sunt resurse materiale nici pentru nevoile de baza, dragostea si intelegerea trebuie sa fie de 7 ori mai puternice ca lucrurile sa mearga bine.

[rozy]

ba sa stii ca apar multe discutii pe tema banilor.si cum lipsa lor aduce cu sine stres, grija zilei de maine,nervozitate...motivele certurilor se vor inmulti!
orice parinte vrea sa-si fereasca copilul de necazuri,si sa il impiedice sa faca greselile lui.asa ca..daca parintii au avut conflicte din cauza banilor...nu vor dori acelasi lucuru pt copilul lor...chiar daca asta inseamna sa-l indemne sa-si gaseasca un partener de viata mai ..avut (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)

[Diana.]

... pe de alta parte, intr-un cuplu care s-a format strict pentru ca unul dintre parteneri s-a uitat exclusiv la paralele celuilalt, pot aparea frictiuni generate de frustrarile nascute din intrebari de genul "oare cum ar fi fost daca as fi preferat sa ma casatoresc cu Y, chiar daca nu avea bani"...

Relatii/casnicii din interes/pentru bani/pozitie sociala, Sanse de reusita sau esec din start?

Care e parerea voastra pentru subiectul din topicul de mai sus?

[ekasianamnesis88]

salve
Revin cu un reply despre ce a insemnat despartirea mea si cum am reusit sa trec peste.Cred,ca in orice despartire au fost momentele acelea de suferinta,apoi cele de negare.pe urma m-am regasit singura cumva si a trebuit sa umplu golul.Din fericire atunci a venit vacanta,in care am fost plecata undeva unde nu m-am bucurat de momente placute,ci din contra pot sa spun ca a fost o provocare.Si uite asa vreme de o saptamana nu m-am mai gandit deloc la el.A mai fost si sportul care m-a ajutat,prietenii,plus sprijinul unui apropiat.Acum ,la doua luni dupa am mai vorbit cu el(telefon /mess) ,dar mi-am promis sa nu-l mai revad.L-am regasit schimbat,sec,foarte sobru si intransigent.Am vazut si o poza cu el intamplator si am simtit un usor fior....

Sunt constienta cumva ca n-o sa-l uit prea usor,ca a insemnat ceva pentru mine,desi acum nici macar prieteni nu mai suntem.Mai vorbim ,cumva din politete ,dar cred ca in scurt timp legaturle vor fi din ce in ce mai slabe si fiecare isi va vedea de viata lui.Poate ne vom reintalni peste ani,la o bere ,asa cum el odata mi-a sugerat,sa putem vorbi pe indelete despre ce a fost.Poate ca atunci,ca doi adulti ne vom amuza de felul in care ne-am purtat acum,insa momentan n-am gasit solutie mai buna decat aceasta.

Toate cele bune si tot inainte

[Badroots]

Buna ziua!
Navigand pe internet am dat de acest forum si in am citit posturile dvs intai asa din plictiseala dar am realizat ca sfaturile sunt destul de utile. De aceea sub scutul anonimatului, mi-am luat inima in dinti si m-am gandit sa va scriu in speranta ca poate ma puteti ajuta in vreun fel.

Mai intai de toate as vrea sa-mi cer scuze anticipat daca ce scriu aici va ofenseaza in vreun fel sau altul. Poate locul meu nu este aici, poate ce scriu nu este bine insa n-am de unde sa stiu asta pentru ca e prima oara cand scriu pe un forum.

Sunt un barbat de aproape 30 de ani, sociabil, cu o situatie materiala buna dintr-o familie buna, cu multi prieteni si locuiesc in Bucuresti. Nu prea am avut relatii de lunga durata datorita faptului ca mi-am facut studiile in strainatate si mai mult eram plecat printre straini. Insa in relatiile pe care le-am avut intodeauna am lasat loc de "Buna ziua" si cu majoritatea fetelor cu care am fost am ramas prieten. Insa mi s-a intamplat ceva...

Am cunoscut o fata cu care am fost cam o luna. Relatia noastra a fost destul de pasionala si oricum la inceput este cel mai frumos. Bineinteles ne-am facut planuri de casa, copii, nunta etc. cum fac toti cei care iubesc.
Insa dupa o luna ea a ales sa ne despartim. Si a facut asta printr-un mesaj pe telefonul mobil....doar atat. Am fost distrus o perioada dar mi-am zis ca nu sunt eu singurul pe lume care a patit asa si am incercat sa-mi vad de viata mea in continuare cu Dumnezeu inainte. De atunci am mai incercat sa am 2 relatii insa.....ceva s-a schimbat. De fiecare data le comparam involuntar cu ea si orice se intampla imi amintea de fosta. Mai mult pe una dintre cele doua am jignit-o, adica m-am purtat ca un golan cu ea iar acest lucru nu imi sta in carcater. Incet m-am schimbat intr-un om care nu-mi place si as vrea cumva sa redevin cel care am fost inainte, sa am din nou incredere in oameni, sa nu mai fiu suspicios si sa scap de frica de a ma implica intr-o relatie.

Stiu foarte bine ca voi nu sunteti mama ranitilor insa ma gandesc ca poate cineva dintre voi a patit la fel si poate sa-mi dea un sfat in acest sens pentru ca eu nu stiu cum sa procedez.

Va multumesc.

P.S. Povestea mea a avut loc acum un an.

[chintesenta_raul...]

(IMG:style_emoticons/default/welcome.gif)

Mi se pare un pic ciudat ca in decurs de o luna voi sa va fi facut si planuri de viitor, copii, casa, alea alea... poate fi si asta un motiv pentru care tipa a dat inapoi.
In fine, nu asta conteaza acum (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) Ideea e sa nu te stresezi atat si sa nu te mai victimizezi (pentru ca tu de fapt asta faci). Daca ti-ai luat-o in freza de la o tipa nu inseamna ca sunt toate la fel, iar razbunandu-te pe ele pentru esecul fostei relatii nu te va ajuta cu nimic, doar iti va spori frustrarea.

This post has been edited by chintesenta_raului: Mar 25 2008, 06:38 PM

[lxn]

Badroots, citind povestea ta am avut aceeasi reactie ca si a Chintei, si anume "deja planuri de casa si copii dupa o luna?". Se prea poate ca planurile astea (in cazul in care au fost propuse si alimentate de tine, bineinteles) sa o fi speriat si poate i-au dat senzatia de o relatie prea serioasa, poate nu era pregatita pentru asta. In cazul in care nu tu ai bagat in discutie cele de mai sus, se poate ca ea pur si simplu sa fi vrut sa renunte la tine pentru ca si-a gasit pe altcineva, pentru ca a avut o problema, nu mai conteaza, important e ca nu a fost sa fie ea aleasa...

Sfaturi:
- in primul rand aminteste-ti cum erai atunci cand ai cunoscut-o pe ea, care era stilul tau de viata, comportamentul tau, intoarce-te la gradul de socializare pe care-l aveai atunci.
- in al doilea rand, ca sa nu mai compari noile prietene cu fosta, incerca sa-i gasesti defectele si ea sa devina un exemplu de "asa nu". Nu stiu cauzele despartirii voastre, insa pentru mine o despartire printr-un simplu mesaj poate fi deja un minus in lista.
- in al treilea rand, gandeste-te ca iubirea nu alege oamenii dupa studii, cariera sau varsta, ea se intampla si atat, iar pentru tine nu a fost sa fie inca cea reciproca. Nu te concentra prea tare sa o cauti, s-ar putea sa nu o gasesti. Cauta-te insa pe tine, cel care erai, cel care a fost placut de fostele tale prietene, cel care le cucerea, regaseste-te si astfel te vei ajuta singur sa mergi mai departe catre visul tau, acela cu casa si copiii.

In speranta ca sfaturile mele iti vor folosi la ceva, iti doresc mult succes! (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[maimutica]

Salut pe toata lumea care foloseste acest forum! Ce caut eu aici? UN SFAT tocmai pentru a salva ce am mai de pret in viata: FAMILIA!
Am 28 de ani, sunt casatorita de 4 ani, dupa o relatie de 6 ani si am doi copii de 1 si 3 ani.
OK ati zice. La prima vedere ar trebui sa fiu implinita, fericita dar...nu sunt!
As vrea sa stiu daca e in natura barbatului de a se comporta ca sotul meu, adica de a ma privi doar ca pe o menajera, bucatareasa si baby/siter. Sunt anormala daca astept putina afectiune, putina atentie? Am discutat cu el de f multe ori dar imi zice ca ar tr sa fiu fericita cu ce am. E adevarat ca nu lipseste de acasa nemotivat dar nici acasa cand sta, nu e de fapt acasa, cel putin asta e impresia mea. Il iubesc f mult, mai mult chiar ca la inceputul relatiei, imi iubesc copiii f mult si caut o solutie pentru suferinta mea. Problema mea e mai apasatoare pt mine de cand am copiii, caci de 4 ani stau acasa sa/i cresc, abia in toamna asta voi incepe serviciul. Sunt singura...! si ma macina lipsa lui de implicare in familie. As vrea sa stiu daca ati trecut si voi prin clipe asemenatoare si mai ales, cum le/ati depasit.
Va multumesc si doar ca ati citit caci pt mine a fost o usurare sa/mi descarc sufletul!

[kalua]

maimutico, bine-ai venit la noi! (IMG:style_emoticons/default/welcome.gif)

Eu n-am trait asa ceva. E greu sa ne dam cu parerea auzind doar varianta foarte prescurtata.
Ai niste hobby-uri pe care le intretii? Ai prietene cu care mai iesi fara sot? Ce activitati intretii cu sotul tau (fara copii)?
Stand numai acasa poate esti putin frustrata in subconstient si ti se pare in primul rand tie ca ai alunecat pe panta cu "doar o menajera, o bucatareasa si un baby sitter". Si poate astepti ca el sa te scoata de acolo. (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif)