![]() |
![]() ![]() |
![]() |
![]()
Post
#291
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Rezidenţiatul se schimbă din 2010
Examenul nu va mai consta în teste-grilă, ci într-o probă scrisă şi un interviu, iar rezidenţii vor fi urmăriţi până la finalul pregătirii. De anul viitor, modul de organizare a Rezidenţiatului se schimbă. O ordonanţă prezentată ieri în şedinţă de guvern stabileşte că în loc de teste-grilă, cei care intră în re zidenţiat vor da probă scrisă şi interviu. În plus, pregătirea se va fa ce descentralizat în 12 centre universitare, ceea ce ar duce la scăderea migraţiei între diferitele regiuni ale ţării. Medicii au însă multe critici la adresa sistemului pe care Ministerul Sănătăţii (MS) intenţionează să îl introducă şi spun că soluţiile propuse nu vor rezolva criza de specialişti. Intrare mai permisivă, examen mai dur pentru specialişti „Prin schimbarea modului de organizare a Rezidenţiatului se dă posibilitatea celor 2.300 de absolvenţi de Medicină din fiecare an să obţină o specialitate şi să poată avea drept de liberă practică. Pentru prima oară, numărul locurilor scoase la concurs va fi corelat real cu necesarul pentru fiecare specialitate şi cu posibilităţile spitalelor de a-i pregăti”, susţin oficialii din MS. În plus, se va înfiinţa Registrul Matricol Naţional al Rezidentilor, astfel încât să se poată urmări parcusul pregătirii profesionale a fiecărui absolvent. De asemenea, se va modifica şi modul în care se desfăşoară examenul, renunţându- se la cel de tip grilă, acesta fiind înlocuit cu o probă scrisă şi un interviu, care va avea şi rolul de orientare profesională. „Intrarea în examenul de Rezidenţiat va fi mult mai permisivă, însă examenul de obţinere a diplomei de specialist de la finalul pregătirii va fi mult mai sever decât în prezent”, susţin oficialii din minister. Intenţiile MS nu sunt văzute prea bine de medici. „Cred că numai selecţia actuală, cu teste-grilă, nu ţine cont de aptitudinile vocaţioanle ale unui absolvent. Însă e dificil ca la interviu să se verifice activitatea concurentului, ar conta dacă a făcut voluntariat, însă cum în România se dau adeverinţe fără responsabilitate e greu de făcut aşa o evaluare. De trei ani cerem să se facă o planificare a nevoilor pe fiecare speci alitate, pentru că unele sunt neacoperite, pe altele sunt medici în exces, însă nu s-a făcut nimic pentru asta”, comentează preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae. „Intenţiile MS sunt evazive, nu se spune concret ce se va face pentru corelarea numărului de absolvenţi cu cel de posturi. Există o mare problemă cu lipsa medicilor din zonele rurale, care s-ar putea rezolva dacă s-ar oferi absolventului de medicină cu această specialitate o locuinţă acolo unde merge şi un salariu bun”, este de părere medicul rezident Ovidiu Rus. „Rezidenţilor trebuie să li se ofere şansa ca după ce termină specialitatea să nu devină şomeri de lux.”- Ovidiu Rus, medic rezident SURSA: EVZ 11.000 de angajaţi ai Căilor Ferate vor fi disponibilizaţi în procesul de restructurare În urma întâlnirilor pentru negocieri dintre liderii sindicatelor feroviare, care au avut loc astăzi, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia, şi directorii de la cele trei companii CFR, ministerul a anunţat că doreşte să obţină, la rectificarea bugetară, 365 de milioane de lei, pentru a suplimenta subvenţiile destinate CFR Călători, precizând totodată că numărul angajaţilor care vor fi disponibilizaţi este de 11.000 de persoane. |
|
|
![]()
Post
#292
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Becurile de 100 de waţi vor dispărea de la 1 septembrie din magazinele din UE
Becurile de 100 de waţi vor fi retrase la 1 septembrie de pe rafturile magazinelor din întreaga Uniune Europeană, marcând începutul sfârşitului pentru toate becurile clasice. Se preconizează că acest tip de becuri va fi înlocuit, în următorii trei ani, cu lămpi de nouă generaţie ce consumă cu 80 la sută mai puţin curent electric. Europenii vor beneficia şi din punct de vedere financiar de pe urma retragerii progresive a becurilor tradiţionale, prin reducerea consumului de energie. Potrivit unui studiu german citat de organizaţiile de consumatori, utilizarea becurilor economice în locul becurilor cu incandescenţă va permite unui cămin obişnuit să economisească 166 de euro din factura la electricitate într-un an. |
|
|
![]()
Post
#293
|
|
Incurabil ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Membru de Onoare Posts: 1,405 Joined: 20-December 06 Member No.: 868 ![]() |
Mare stire, mare, front page pe www.yahoo.com la ora 1:00 am (IMG:style_emoticons/default/wink.gif) , cu 2300 de comentarii in aproape o ora
Madonna booed in Bucharest for defending Gypsies http://omg.yahoo.com/news/madonna-booed-in...ypsies/26947?nc |
|
|
![]()
Post
#294
|
|
V.I.P. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Membru de Onoare Posts: 8,980 Joined: 12-January 06 From: Six feet from the edge Member No.: 146 ![]() |
Eu nu vad nici un comentariu la articol (IMG:style_emoticons/default/zapacitul.gif)
|
|
|
![]()
Post
#295
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Probabil trebuie sa fim logate pentru asta. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
|
|
|
![]()
Post
#296
|
|
Incurabil ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Obsedat Posts: 899 Joined: 31-May 09 From: arad Member No.: 6,600 ![]() |
In dreapta textului se vad comentariile!
|
|
|
![]()
Post
#297
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Italia: Treizeci şi patru de românce, arestate pentru prostituţie
Treizeci şi patru de românce au fost arestate de carabinerii din Roma, fiind acuzate de prostituţie.După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, carabinerii din capitala italiană au mai arestat patru ucrainence, două albaneze şi două bulgare. Nouă dintre persoanele arestate sunt cercetate de oficiali ai serviciilor de imigraţie. Potrivit statisticilor, în Italia există între 50.000 şi 70.000 de femei care se prostituează, majoritatea din ţări ale Europei de Est, cum ar fi Albania şi România, precum şi din Rusia şi vestul Africii. |
|
|
![]()
Post
#298
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Craiova: Vineri se întrerupe apa
limentarea cu apă potabilă va fi sistată vineri, 4 septembrie, între orele 6.00 - 22.00, în următoarele zone din Craiova: cartier 1 Mai, cartier Nicolae Romanescu, b-dul Gheorghe Chiţu, zona cuprinsă între b-dul Gheorghe Chiţu - str. Corneliu Coposu - str. Unirii, str. Ana Ipătescu în zona Arta Populară, Spitalul Clinic Judeţean nr. 1, Facultatea de Medicină, Fabrica de Confecţii, Centrofarm, Căminul de Bătrâni, LACTIDO, Coca-Cola, Liceul „Marin Sorescu“, Târgul de Săptămână Romaneşti, Centrul de Dializă RENAMED PHARMA. În perioada de întrerupere se vor înlocui 12 vane cu diametrul nominal cuprins între 100 mm şi 600 mm. Celelalte cartiere din municipiu vor beneficia de apă la parametrii normali. La trei ani are permis de conducere pentru motocicletă Judecătorii indieni au acordat unui copil de trei ani un permis special de conducere. Potrivit site-ului zigonet.com, Azeem Khan a trebuit să le demonstreze judecătorilor că poate să conducă o motocicletă foarte puternică, pe care tatăl său a modificat-o în aşa fel încât micuţul să poată ajunge la toate comenzile. Azeem are voie să meargă pe motocicletă doar pe anumite străzi, însă şi el, şi tatăl lui sunt mulţumiţi. „Deşi este un conducător mai prudent şi mai responsabil decât mulţi adulţi, oricum nu l-aş lăsa să meargă singur pe motocicletă pe străzi aglomerate“, a spus tatăl micuţului. Cel mai mare vis al lui Azeem este să fie, la un moment dat, mândrul proprietar al unui Harley Davidson, dar mai are de aşteptat puţin. Un calendar nud, soluţia pentru problema concedierilor Muncitorii dintr-o fabrică din Franţa luptă cu toate resursele împotriva disponibilizărilor, iar cea mai trăsnită metodă de protest este aceea de a face strip-tease pentru a-şi păstra locul de muncă. După cum informează site-ul ananova.com, angajaţii producătorului de boilere Chaffoteaux & Maury din regiunea Bretania au pozat nud pentru un calendar, într-o încercare disperată de a salva 204 oameni de la concediere. În calendar apar 13 dintre cei mai arătoşi muncitori, acoperiţi doar de căşti de protecţie şi măşti de sudură ingenios poziţionate. Angajaţii au anunţat că intenţionează să folosească banii câştigaţi din vânzarea calendarului pentru a organiza un protest chiar la sediul companiei-mamă, Ariston Thermo Group. Bucătăria care se curăţă singură Oamenii de ştiinţă americani au inventat o bucătărie care, datorită materialelor inteligente din care este compusă, aproape că se curăţă singură, informează site-ul zigonet.com. Întreaga suprafaţă a acestei bucătării revoluţionare este acoperită cu teflon, prin urmare, orice pată, chiar şi cele de grăsime, se curăţă fără probleme doar cu apă. Cercetătorii spun că teflonul este un material foarte „generos“, care ar putea fi folosit pentru a acoperi podeaua, pereţii, tavanul şi ferestrele unei camere pentru ca aceasta să se cureţe foarte uşor. „Aceasta este o metodă ecologică, pentru că nu necesită utilizarea de detergenţi sau substanţe chimice care conţin cantităţi mari de produse poluante“, a explicat Jeffrey Youngblood, inventatorul bucătăriei de teflon. |
|
|
![]()
Post
#299
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Preşedintele Moldovei renunţă la funcţie ?
Preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, a spus ieri, în cadrul şedinţei plenare a partidului comunist, că va renunţa la funcţia de şef al statului, se arată într-un comunicat postat pe site-ul formaţiunii în secţiunea de limbă rusă. „Eu, ca preşedinte al partidului, nu intenţionez, în acest moment critic pentru ţară şi pentru partidul nostru, să rămân într-o situaţie îndoielnică şi ambiguă de preşedinte în exerciţiu. Practic, nu am nici un temei politic şi moral pentru a îndeplini pur şi simplu formal această funcţie înaltă în stat. (...)“, a spus Vladimir Voronin, în cadrul şedinţei plenare a Partidului Comuniştilor. „De aceea, eu trec în parlament în calitate de simplu deputat pentru a fi împreună cu partidul şi cu facţiunea. Voi fi alături de voi în prima linie. Aşa va fi corect. Partidul are nevoie de o mai mare consolidare politică şi organizaţională. Doar astfel, în aceeaşi echipă, umăr la umăr, vom mobiliza potenţialul nostru tradiţional de partid de 30.000 de oameni spre noi victorii, pentru a reda Moldovei şi poporului ei valorile şi încrederea în ziua de mâine“, a mai spus Voronin. Mediile apropiate comuniştilor, inclusiv cele ruse, difuzaseră anterior această informaţie, citând sub acoperirea anonimatului surse din cadrul Partidului Comuniştilor. Mai târziu, ştirea a fost dezminţită pe rând de purtătorul de cuvânt al PCRM, Svetlana Ivanov, şi de deputatul comunist Vladimir Ţurcan, care a catalogat informaţia drept „o prostie“. |
|
|
![]()
Post
#300
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Craiova: Vineri se opreşte apa. IAR!
Alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă vineri, 11 septembrie, între orele 6.00 - 22.00, în următoarele zone: Cartier Lăpuş Argeş zona SUCPI; Cartier Lăpuş; Cartier Plaiul Vulcăneşti; Strada Caracal; Strada Drumul Apelor şi aleile adiacente; Bulevardul Decebal; Cartier Făcăi; Cartier Brazda lui Novac; Cartier George Enescu; Cartier Valea Roşie; Cartier Sărari; Cartier Rovine; Cartier Calea Bucureşti; Zona centrală a municipiului Craiova; Bulevardul Nicolae Titulescu; Zona cuprinsă între Calea Bucureşti, strada Unirii, strada Caracal şi Bulevardul Decebal; Zona locuinţe ANL Potelu. Zone neafectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă: Cartier Craioviţa Nouă; Cartier Bariera Vâlcii, inclusiv zona DEZBENZINARE; Cartier Severinului, de la Hanul Craioviţa până la Centura Nord; Cartier Brestei; Cartier Popoveni; Cartier Faţa Luncii; Cartier Bucovăţ; Cartier Lascăr Catargiu; Cartier Romaneşti; Cartier 1 Mai; Cartier Izvorul Rece; Platforma Industrială de Vest, inclusiv PIC, BAUMAX, PRAKTIKER, CLF etc. Zona valea Şarpelui, REMAT, SIL; Aleea I Şimnic, CIMITIR NORD. Se vor efectua lucrări de montare şi de înlocuire a unor vane şi de cuplare a unor conducte modernizate prin Programul ISPA la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile în municipiul Craiova. În zonele afectate de întrerupere, datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere organoleptic şi fizic (turbiditate, culoare). La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă pentru băut până la limpezirea apei. |
|
|
![]() ![]() |
Lo-Fi Version | Time is now: 15th May 2025 - 10:48 AM |
|