![]() |
![]() ![]() |
![]() |
![]()
Post
#341
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Băsescu îl dă în judecată pe Patriciu
Traian Băsescu a contactat experţii Ministerului Justiţiei pentru a se pronunţa în privinţa filmului de la Ploieşti, dar i-au cerut înregistrarea originală, care speră să apară în timpul procesului pe care i l-a intentat lui Dinu Patriciu. Traian Băsescu a anunţat sâmbătă că îl dă în judecată pe Dinu Patriciu pentru „minciună şi trucarea unor filmări“, precizând că omul de afaceri a afirmat că l-a văzut pe şeful statului lovindu-l de două ori pe copilul din Ploieşti, iar ziarul Gardianul pentru că a prezentat un film trucat. „În mod cert, la 20 de ani de la revoluţie, românii nu mai pot fi păcăliţi, ei nu mai pot fi manipulaţi cu filme trucate, în care fără ruşine amestecă viaţa unui copil, un copil care este supus unei presiuni mediatice extraordinare doar în interesul candidatului Mircea Geoană, utilizându-se pentru aceasta filme trucate. Nu vreau să mă întreb cum s-ar fi simţit oricare dintre noi dacă în această situaţie ar fi fost un copil al nostru“, a spus Traian Băsescu. Candidatul PD-L la preşedinţie a mai spus că îi va da în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu şi pe cei de la ziarul Gardianul. „Pentru minciună şi trucarea unor filmări îi dau în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul şi fac acest lucru pentru că au prezentat un film trucat“, a declarat Băsescu. „Înainte de orice, cred că presa care a introdus în circulaţie un film trucat ar trebui să răspundă în mod elementar la câteva întrebări. În primul rând, dacă, înainte de a introduce filmul în circuitul public, acest film a fost verificat la Institutul Naţional de Expertiză. În al doilea rând, şi aici mă adresez direct ziarului Gardianul, dacă măcar după introducerea în circuitul public a unui film trucat a avut curiozitatea să facă o expertiză a acestui film. Dacă au avut-o, le cer să facă public rezultatul“, a mai spus preşedintele. Băsescu: Nu l-am lovit pe copil, îmi este imposibil să spun dacă l-am împins, nu-mi amintesc episodul Interviul pe care Traian Băsescu i l-a acordat lui Cătălin Tolontan urmează să apară în ediţia de astăzi a Gazetei Sporturilor, iar extrasul pe care îl prezentăm în continuare a fost postat pe blogul redactorului-şef al publicaţiei citate. În secvenţa dată publicităţii, Traian Băsescu afirmă că nu l-a lovit pe copilul care avea zece ani în urmă cu cinci ani şi că îi este imposibil să spună dacă l-a împins, pentru că nu-şi aminteşte episodul. Iată extrasul postat pe blog de Cătălin Tolontan: „- Sincer, domnule preşedinte, nu m-aţi convins prin explicaţiile publice că la Ploieşti nu s-a întâmplat nimic. După cum nu înţeleg de ce nici staff-ul dumneavoastră şi nici televiziunile nu cer o expertiză în străinătate. Nu aţi avut o iniţiativă oficială… - Aici greşiţi. - Corectaţi-mă! - Eu am contactat experţi acreditaţi de Ministerul Justiţiei şi ne-au cerut două lucruri: înregistrarea originală şi camera cu care s-a făcut filmarea. Punctul lor de vedere este că nici un expert nu va accepta să dea un certificat în lipsa înregistrării originale şi a camerei. Până luni, sper să fie gata acţiunea penală împotriva domnului Patriciu. Îl dau în judecată pentru afirmaţiile pe care le-a făcut la Realitatea TV. - Care din ele? - Susţine că a văzut două lovituri, una în stomac şi un pumn în faţă. Acţiunea mea îl va obliga să probeze. Proba nu poate fi decât înregistrarea originală. Şi, dacă găsim înregistrarea originală, găsim şi camera originală. Acest lucru trebuie lămurit. Sunt două puncte de vedere. Eu spun «Nu», Patriciu spune «Da». - La ce spuneţi „Nu“? La lovitură? - La lovitură. - Dar spuneţi «Nu» la împingere? - Îmi este imposibil să vă spun aşa ceva. Eu nu îmi aduc aminte episodul. A venit şi prea târziu şi aici mă întreb de ce a trebuit cinci ani ca acest lucru să apară? De ce n-a venit la referendumul din 2007? În orice caz, rămân agăţat de acest lucru şi nu văd posibilă rezolvarea decât în instanţă pentru că cineva deţine originalul. - Încă ceva. Spuneţi că nu vă amintiţi ce s-a întâmplat. Dar vă amintiţi că s-a întâmplat ceva acolo? - Nu. Cavalcada alegerilor este complicată. La câte mitinguri sunt, nici nu le mai aşezi la un moment dat în minte. Ca dimensiuni sau care unde a fost. La câte incidente sunt într-o campanie… eu am luat coate în faţă. Ce mi se pare în neregulă e de ce timp de cinci ani nimeni nu s-a sesizat. Şi au fost multe alte momente în care domnul Patriciu l-ar fi putut utiliza din punct de vedere politic. De ce acum?“. Geoană dezaprobă modul cum se dezbate la televiziuni filmul de la Ploieşti Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a dezaprobat sâmbătă seară dezbaterile televizate privind filmuleţul care prezintă un incident în care ar fi fost implicat Traian Băsescu prin lovirea unui copil, precizând că acest subiect este „periferic“ şi „neinteresant“ pentru campania prezidenţială. „Dezaprob modul în care televiziunile, indiferent de proprietarul care deţine majoritatea la aceste televiziuni, tratează un subiect pe care îl consider periferic şi neinteresant pentru această campanie. Cred că subiectul acelui filmuleţ în care este implicat sau nu domnul Băsescu nu reprezintă ceea ce trebuie să fie dezbătut în aceste ultime zile de campanie. Lumea este preocupată de criza economică, de locurile de muncă şi aşteaptă din partea celor doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială soluţiile şi proiectele pentru viitor. Prea puţin mă interesează ce a fost în urmă cu cinci ani“, a spus Mircea Geoană. |
|
|
![]()
Post
#342
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
1 Decembrie: La multi ani, Romania!
Romania sarbatoreste astazi 91 de ani de la Marea Unire. Cu aceasta ocazie, in marile orase din tara s-au organizat festivitati si defilari militare. Ziua Nationala n-ar mai fi la fel fara parada traditionala de la Arcul de Triumf. 1.300 de militari au defilat acolo marti dimineata si mii de oameni i-au privit cu mandrie. Inca din zori, sute de oameni s-au strans in jurul Arcului de Triumf, pentru a asista la parada. Nici ceata, nici frigul nu au descurajat pe nimeni. "Telul" lor a fost sa prinda un loc cat mai in fata. Ca in fiecare an, copiii au fost fascinati de tehnica militara. "Inarmati" cu stegulete, cei mici s-au strecurat printre gardurile de protectie pentru a vedea cat mai bine "jucariile" celor mari. Comandantul paradei a fost generalul-maior Ion Palsoiu, loctiitorul sefului Statului Major al Fortelor Terestre, cel care a infiintat si a fost primul comandant al "Scorpionilor Rosii", militarii Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", unitate care a fost in mai multe misiuni internationale. Aproape 10.000 de romani s-au strans si in capitala Marii Uniri, Alba Iulia. Autoritatile au pregatit 22.000 de sarmale si 1.500 de litri de vin pentru cei veniti in centrul orasului. Din pacate, in acest an nu s-a organizat o parada militara. De Ziua Nationala a Romaniei, oficiile postale din toata tara vor fi inchise, informeaza Posta Romana. Si majoritatea unitatilor bancare au anuntat programe speciale de 1 Decembrie . De exemplu, CEC Bank, OTP Bank, Piraeus Bank si Banca Romaneasca vor fi inchise pe data de 1 Decembrie. In schimb, alte banci au decis sa inchida, de Ziua Nationala, majoritatea unitatilor bancare, cu exceptia celor din centrele comerciale. In aceasta situatie se afla unitatile BRD, Raiffeisen Bank, UniCredit Tiriac Bank si Credit Europe Bank. |
|
|
![]()
Post
#343
|
|
Incurabil ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Membru de Onoare Posts: 1,057 Joined: 27-July 09 Member No.: 6,886 ![]() |
Esti o draguta si o consecventa Fides, ca ne tii la curent cu noutatile;mi-e rusine ca nu pot s-o fac si eu din varii motive;iti multumesc si felicitari!
Te pup, (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif) La multi ani! |
|
|
![]()
Post
#344
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Pai nu ai de ce sa ma feliciti, e datoria moderatorilor sa tina forumul animat si sa dea tonul in muzica... (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
La multi ani! (IMG:style_emoticons/default/hug.gif) (IMG:style_emoticons/default/pupaceala.gif) |
|
|
![]()
Post
#345
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Mircea, fă-te că nu vezi!
Situaţie tensionată ieri, în centrul Timişoarei, unde Mircea Geoană avea programat, la ora 12.30, un miting electoral în Piaţa Operei, simbol al Revoluţiei din 1989. Manifestanţi anti-PSD au încercat să ajungă în faţa Operei, însă nu au fost lăsaţi de jandarmi, anunţă News Timişoara. În piaţă se strânseseră, în jurul orei 14.00, mii de oameni, susţinători ai PSD, PNL şi PNŢCD, dar şi persoane care scandau lozinci împotriva lui Mircea Geoană. Aceştia au început să scandeze „Jos comunismul!“, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara“, „Mircea Geoană, nu uita, te votăm la Moscova!“, „Timişoara nu-i a ta!“, în timp ce liderul PSD se afla în clădirea Operei. Manifestanţii anti-PSD au adus cu ei un banner în care apăreau Ion Iliescu, Marian Vanghelie, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc şi Adrian Năstase, banner căruia au încercat iniţial să-i dea foc, după care l-au rupt şi l-au călcat în picioare. Mircea Geoană şi Crin Antonescu au susţinut discursuri în incinta Operei, în timp ce manifestanţii îi huiduiau şi le cereau să iasă afară, să nu se ascundă. Unii manifestanţi scandau „Jos comunismul!“ şi aveau pancarte cu „Proclamaţia de la Timişoara nu e a voastră!“, „Acum 20 de ani ni s-a furat o Revoluţie. Acum ni se fură simbolurile. Între timp ni s-a furat o ţară... E vorba de hoţie. Şi de trădare“. Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Johannis au părăsit clădirea Operei prin spate, în timp ce, în piaţă, manifestanţii strigau „Hoţii!“ şi „Ieşiţi afară!“. Braşov şi Bucureşti solidare cu Timişoara Sute de oameni s-au adunat marţi seară în centrul oraşului Braşov, într-o manifestaţie îndreptată împotriva comunismului, scandând lozinci anti-Geoană şi anti-Iliescu. Tinerii prezenţi aici au scandat lozinci anticomuniste şi împotriva lui Ion Iliescu şi au declarat că au văzut ce s-a întâmplat la Timişoara, unde oamenii au manifestat împotriva lui Mircea Geoană şi a reinstaurării comunismului, şi au decis să organizeze o manifestaţie de sprijin la Braşov. „Nu vrem să mai ajungă comuniştii la putere. Am văzut ce s-a întâmplat astăzi cu fraţii noştri de la Timişoara şi ne-am adunat aici să-i sprijinim“, a spus Ştefan Munteanu, unul dintre participanţii la demonstraţie. „Refuz, rezist, sunt anticomunist“, „Jos comunismul, Jos Iliescu“, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!“, „Păcat, păcat de sângele vărsat“ au strigat braşovenii care au cântat şi „Deşteaptă-te, române“. Manifestanţii au scandat în apropierea sediului organizaţiei judeţene Braşov a PSD lozinci precum „Comuniştii PSD ne-au furat valorile!“, „România, nu uita, PSD e PCR!“, „Nu suntem laşi, nu suntem hoţi, puteţi să ne împuşcaţi pe toţi!“. Tinerii au cântat „Deşteaptă-te, române“ şi au rostit „Tatăl nostru“, după care au pornit de la Troiţa Revoluţiei pe strada Republicii, până în Piaţa Sfatului, pe tot traseul manifestându-se zgomotos. Şi la Bucureşti aproximativ 300 de oameni au protestat aseară în Piaţa Universităţii. Cei mai mulţi protestatari erau tineri care purtau steaguri găurite şi cântau „Mai bine haimana decât trădător,/ Mai bine huligan decât dictator,/ Mai bine golan decât activist,/ Mai bine mort decât comunist“. La fântâna de la Universitate a fost amenajată o mică scenă pe care au afişate inscripţii de genul: „Geoană ia mâinile de pe Timişoara“, „Piaţa Universităţii nu e roşie“, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara“, „Geoană nu uita, Timişoara nu-i a ta“, „Timişoara, suntem cu tine“, „Jos Iliescu“, „Timisoara nu e Moscova“, „Geoană ne-a vândut la Moscova“. Demonstranţii au fost deosebit de reticenţi cu presa, reproşând ziariştilor că nu informează corect publicul. „Nu discutăm cu voi! De aia suntem în stradă, pentru că nu arătaţi ce se întâmplă şi manipulaţi“. Imagini de la Timişoara puteţi vedea la următoarele adrese de internet: http://www.youtube.com/watch?v=jPHkKe6SH4Y http://www.youtube.com/watch?v=EqzWuqczohA http://www.youtube.com/watch?v=ZD1pW51e6zQ Maria Băsescu rupe tăcerea: Dinescu să-şi ceară scuze, Traian Băsescu nu m-a lovit niciodată, nici pe copii Într-o scrisoare deschisă, Prima Doamnă îi solicită poetului Mircea Dinescu să-şi ceară scuze publice în faţa copiilor ei, pentru că a afirmat că Traian Băsescu ar fi lovit-o. În plus, doamna Băsescu îl atacă pe Mircea Geoană şi susţine că filmul în care Traian Băsescu pare să lovească un copil este trucat. Dinescu este dispus să-şi ceară scuze. “Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei ei. De dimineaţă până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o. Nu am lucruri de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bune şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevărate care se spuneau despre noi. Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat”, afirmă soţia preşedintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare trimisă presei. Prima Doamnă îl acuză de minciună pe poetul Mircea Dinescu. „Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă căt tot timpul s-a gândit să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales. Atunci când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine. L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe domnul Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut domnul Dinescu, dar în familia mea, în casa şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut, sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei.” După Dinescu, Maria Băsescu trece apoi la subiectul filmului mitingului de la Ploieşti din 2004, în care Traian Băsescu pare să lovească un copil şi la Mircea Geoană. „Am văzut de asemenea şi un film neadevărat, trucat, care s-a derulat zile întregi la televiziuni, film în care soţul meu este prezentat ca lovind un copil. Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre şi nici cu vreun alt copil. Dar dincolo de a-i ţine partea lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să-i distrugi viaţa. Pentru acest lucru, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta”. „Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus decât orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi respect pe soţul meu, Traian Băsescu”, se mai arată în scrisoare. Mircea Dinescu a reacţionat la misiva Mariei Băsescu. "Eu sunt dispus să îmi cer scuze publice, nu am făcut decât să povestesc ceea ce mi-a spus cineva. Şi am şi spus atunci cine mi-a povestit: Daniela Crăsnaru. Întâmplător, doamna Băsescu îmi este chiar simpatică, soţul domniei-sale nu îmi este. Eu nu am vrut să o jignesc, nici pe copii, mă rog pe cei de atunci, pentru că cu cei de acum (cu ceea ce sunt aceştia în prezent, n.red.), am o problemă", a declarat Dinescu pentru REALITATEA.NET. Dinescu: Eu, în locul doamnei Maria Băsescu, îi dădeam la poşetuţe preşedintelui de avea capul plin de cucuie Poetul susţine că este dispus să îi ceară scuze Primei Doamne, spune că nu a dorit să o jignească şi că doar a relatat ceea ce i-a povestit altcineva. Nu îl poate ierta el însă pe Traian Băsescu pentru jignirile aduse unor femei de-a lungul timpului. Poetul Mircea Dinescu a reacţionat imediat la scrisoarea publică adresată de soţia preşedintelui Traian Băsescu, Maria Băsescu, în care aceasta îi solicită să-şi ceară scuze pentru afirmaţiile potrivit cărora şeful statului ar fi lovit-o. "Eu sunt dispus să îmi cer scuze publice, nu am făcut decât să povestesc ceea ce mi-a spus cineva. Şi am şi spus atunci cine mi-a povestit: Daniela Crăsnaru", a declarat Dinescu, pentru REALITATEA.NET. "Întâmplător, doamna Băsescu îmi este chiar simpatică, soţul domniei-sale nu îmi este. Eu nu am vrut să o jignesc, nici pe copii, mă rog pe cei de atunci, pentru că cu cei de acum (cu ceea ce sunt aceştia în prezent, n.red.), am o problemă", a declarat Dinescu. A revenit cu noi declaraţii în direct la Realitatea TV: "Mie este cam tardivă această demnitate rănită a doamnei Băsescu. Doamna Maria Băsescu ar fi avut motive mai puternice să-şi simtă demnitatea rănită în clipa în care soţul ei i se adresa unei colege mai tinere din partid trimiţând-o pe şoseaua de centură, când invita o jurnalistă să se suie pe masă şi se dezbrace, când în maşină cu dânsă o făcea ţigancă împuţită pe o altă jurnalistă, când i se adresa unor jurnalişti drept găozari. Eu în locul doamnei Maria Băsescu îi dădeam la poşetuţe în cap domnului Băsescu de avea capul plin de cucuie. Eu în locul doamnei Băsescu divorţam. Doamna Băsescu nu a făcut acest lucru”. Victor Ponta: Băsescu doreşte să ne strice tot programul electoral, dezbaterea va avea loc joi Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al candidatului social-democrat, a declarat că nu a discutat personal cu Sever Voinescu, şeful staff-ului lui Traian Băsescu, şi a susţinut că dezbaterea dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă se va desfăşura joi, nu luni, după cum a anunţat Voinescu. Victor Ponta susţine că invitaţia de luni, la ora 19.00, la o dezbatere publică între Mircea Geoană şi Traian Băsescu, este o "strategie imorală" din partea PD-L pentru a boicota campania social-demorcatului în ţară. Victor Ponta a susţinut că luni nu va avea loc nicio dezbatere. "Domnul Băsescu în fiecare zi se apucă de invitaţii. Joi va fi dezbaterea, vom discuta despre absolut toate temele care ţin de preşedinte. Dacă domnul Voinescu doreşte să ne strice tot programul electoral, e o tactică destul de neplăcută şi de imorală. Noi ne facem campania în ţară şi joi vom fi la dezbatere, aşa cum stabilim acum alături de colegii de la PD-L. În timp ce noi suntem aici la IPP şi dezbatem problemea, cei de la PD-L sunt împărţiri în două tabere: Unii sunt pe la televizor, alţii sunt aici la IPP", a afirmat Victor Ponta. Purtătorul de cuvânt al candidatului susţinut de PD-L, Sever Voinescu, a anunţat că Traian Băsescu i-a lansat o invitaţie lui Mircea Geoană o dezbatere, pentru luni, de la ora 19.00. Traian Băsescu i-a adresat şi sâmbătă o provocare lui Geoană să vină duminică la Palatul Parlamentului pentru o înfruntare. Candidatul PSD a declinat oferta şi a transmis prin intermediul purtătorului său de cuvânt că între cei doi candidaţi va mai exista probabil un singură dezbatere, agreată de ambele staff-uri. |
|
|
![]()
Post
#346
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Despăgubirile pentru întârzierea trenurilor, amânate până în 2014
În ciuda prevederilor Comisiei Europene, potrivit cărora, începând de astăzi, călătorii afectaţi de întârzierea trenurilor pot fi despăgubiţi cu până la jumătate din valoarea biletului, Ministerul Transporturilor a decis amânarea aplicării regulamentului european, argumentând că s-ar "determina pagube financiare semnificative la nivelul operatorilor feroviari". Amânarea termenului de la care trebuie plătite despăgubiri în cazul întârzierii trenurilor, de 25-50% din preţul biletului, a fost decisă de Guvern şi a fost convenită cu oficialii CE, a declarat, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Gheorghe Popa. "Regulamentul CE are prevederi obligatorii, dar şi unele facultative, toate statele membre ale Uniunii solicitând unele derogări. Hotărârea privind derogarea de la acest regulament a fost aprobată de Guvern. (...) Ai grija ce instalatie de brad cumperi!Te-ai putea trezi cu casa in flacari Ne bucuram cu totii ca vine Craciunul, dar mare atentie la ghirlande. Un raport publicat de Comisia Europeana arata ca 30% dintre instalatiile luminoase pe care le folosim la impodobirea brazilor prezinta risc de incendiu si electrocutare. Cele mai grave probleme au fost depistate la modul de fabricare al prizelor de curent, clemelor de fixare a cablurilor si la izolatie. Totul poate sa duca la electrocutare din cauza cablurilor fixate defectuos sau a finisarii ghirlandei, supraincalzire sau chiar incendiu din cauza cablajului prea subtire pentru intensitatea curentului electric utilizat. 41% dintre instalatiile testate provin din China, iar Comisia Europeana a atentionat autoritatile sa fie cu ochii pe comerciantii de instalatii. Dar consumatorii trebuie sa cumpere doar de la vanzatori care ofera si garantie, sa nu le lase aprinse noaptea sau atunci cand pleaca de acasa. |
|
|
![]()
Post
#347
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
N-are niciun metru, dar face senzatie pe ringul de dans! Exact ca Michael Michael Jackson nu mai este, dar muzica sa scoate in continuare la iveala talente nebanuite. Este si cazul unui pusti din Statele Unite, care a furat privirile celor prezenti la un Festival Culinar din Santa Monica. Baietelul, care nu are niciun metru inaltime si nici mai mult de patru ani, imita perfect miscarile idolului sau Michael Jackson, mai ceva ca un om mare. Nu este primul pusti care pare sa o ia pe urmele Regelui muzicii pop.
|
|
|
![]()
Post
#348
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Băsescu, „lucrat“ la postul public de radio
CNA a sancţionat cu somaţie publică Radio România Actualităţi pentru difuzarea ieri a unui spot electoral pro-PSD, reprezentanţii postului afirmând, în răspunsul trimis Consiliului, că emisia a fost alterată prin intercalarea unor secvenţe audio pirat şi că au fost sesizate organele abilitate. Potrivit sesizării ajunse la CNA, în cadrul emisiunii „Iarba verde de acasă“ de la Radio România Actualităţi (RRA), a fost introdus un spot în care o voce care o imita pe cea a candidatului Traian Băsescu spunea „Ho, ho, ho, am păcălit, am ţepuit“, apoi era introdus un fragment cu vocea reală a acestuia, care spunea: „Am promulgat legea salarizării profesorilor“, „Voi demisiona în maxim cinci minute“. Spotul se termina cu un fragment rostit de Ion Iliescu. „Îl recomandăm cu toată căldura, votaţi-l pe Mircea Geoană!“. Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat doar cu somaţie publică postul Radio România Actualităţi pentru difuzarea unui spot electoral chiar în ziua scrutinului, pentru că, până acum, postul de radio nu a mai avut abateri de la reglementările privind campania electorală. „Este un colaj cu declaraţii mai vechi ale lui Traian Băsescu, pe fondul unor melodii, inclusiv pe fondul unei manele, care poate aduce prejudicii candidatului respectiv“, a declarat preşedintele Consiliului, Răsvan Popescu. Acesta a precizat că este vorba de o încălcare a legii, chiar dacă este produsă de o persoană până acum necunoscută. „Incidentul este regretabil, mai ales pentru ei, pentru că nu au avut nici un fel de abatere de la cadrul legal în această campanie“, a adăugat preşedintele CNA. În răspunsul trimis CNA, conducerea RRA asigură că a declanşat ancheta internă necesară şi că se va adresa organelor de anchetă ale statului pentru a stabili cine a introdus materialul respectiv. „Comitetul Director al Societăţii Române de Radiodifuziune a luat măsurile ce se impun şi a declanşat astăzi (ieri - n.r.) o anchetă internă pentru a verifica circumstanţele a ceea ce se bănuieşte a fi un atac informatic extern asupra producţiilor radiofonice ale Radio România Actualităţi. Conţinutul original al emisiunii „Iarba verde de acasă“ a fost alterat prin intercalarea unor secvenţe audio pirat cu conţinut denigrator la adresa unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale. Intervenţia promptă a operatorilor de emisie a blocat continuarea difuzării materialului pirat, fiind difuzată varianta originală aflată în cabina de emisie pe un CD-martor“, se arată într-un comunicat al RRA. Totodată, conducerea SRR a anunţat că a informat Consiliul Naţional al Audiovizualului, precum şi staff-urile celor doi candidaţi de producerea acestui incident. Ancheta declanşată are în vedere inclusiv apelarea la instituţiile specializate ale statului în vederea clarificării „acestui sabotaj la adresa postului public de radio. Conducerea SRR a notificat totodată Organizaţia Pro Democraţia în legătură cu atacul informatic la adresa Radio România Actualităţi“, se mai menţionează în document. Piraţii de la SRR Preşedintele-director general al SRR, Maria Ţoghină, a trimis un răspuns şi la sesizarea PD-L către Consiliul Naţional al Audiovizualului, căruia i se cere să eludeze circumstanţele în care a fost difuzat spotul. „Vă aducem la cunoştinţă că astăzi, 6 decembrie 2009, în cadrul emisiunii «Iarba verde de acasă» a fost intercalată, în jurul orei 6.14, o secvenţă sonoră piratată“, răspunde Maria Ţoghină într-o scrisoare adresată preşedintelui Băsescu. Ţoghină precizează că au fost difuzate circa 50 de secunde dintr-un colaj intercalat cu o durată de cinci minute. „Precizăm că înregistrarea originală a emisiunii încărcată în sistemul informatic de emisie nu conţinea acele secvenţe sonore şi putem proba cu CD-ul martor aflat în emisie“, se mai spune în scrisoarea lui Ţoghină. Asociaţia Pro Democraţia (APD) a sesizat ieri CNA în privinţa unui spot electoral care a fost difuzat, în ziua scrutinului, de Radio România Actualităţi, APD aducând şi în atenţia BEC faptul că pe ediţiile on line ale unor publicaţii au fost postate bannere electorale. Potrivit sesizării APD, Radio România Actualităţi a difuzat, la ora 6.14, un spot electoral al PSD. De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost sesizat şi în privinţa promovării unuia dintre candidaţi pe postul local TV 1 din Piatra-Neamţ. |
|
|
![]()
Post
#349
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Bancherii vor validarea rezultatului alegerilor
Bancherii români spun că, indiferent cine va câştiga alegerile, cel mai rău lucru pentru economie ar fi ca tabăra celor care pierd să conteste rezultatul, prelungind o stare de incertitudine care ar pune în pericol următoarea tranşă din împrumutul acordat de organismele internaţionale. „Cel mai important lucru acum este să fie validate alegerile şi să înceapă o conciliere. Sper ca rezultatul acestor alegeri să fie acceptat de piaţă, iar acordul cu FMI să reintre în normalitate“, a declarat Radu Răsvan, preşedintele Unicredit. „Nu ar fi deloc bine să se conteste rezultatele. Avem nevoie de stabilitate, iar asta presupune ca prioritate funcţionarea acordului cu FMI. Avem nevoie de un guvern, de stabilitate, de continuarea normală a Acordului cu Fondul. Impactul în piaţă al acestor rezultate nu va fi unul foarte puternic. Poate o mică presiune pe leu, din cauză că o parte dintre investitorii străini, văzând coaliţia formată, estimau o victorie a candidatului PSD“, a explicat economistul-şef al ING, Nicolae Chidesciuc. „Rezultatele oficiale trebuie să fie acceptate. E nevoie de un guvern, pentru ca acordul cu FMI să continue“, a spus şi economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru. Surse din rândul bancherilor de investiţii au declarat că o victorie a candidatului coaliţiei de centru-stânga ar fi avut un efect macroeconomic negativ, investitorii percepând o posibilă victorie a lui Geoană ca pe o întoarcere la măsurile economice etatiste. „Lucrurile merg în direcţia corectă acum“, a spus bancherul de investiţii citat. |
|
|
![]()
Post
#350
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Cum se pot repeta alegerile din 6 decembrie!
PSD poate declansa repetarea scrutinului pentru Cotroceni doar in cazul in care va reusi sa depuna la Curtea Constitutionala "dovezi indubitabile", in conditiile in care diferenta dintre Basescu si Geoana este de 70.048 voturi. Judecatorul Curtii Constitutionale, Ion Predescu, a declarat in exclusivitate pentru Gandul ca PSD poate obtine castig de cauza in actiunea sa, doar daca va dovedi ca fraudele au influentat votul final si ordinea candidatilor. "Legea spune ca, in conditiile in care se demonstreaza ca, prin modalitatile in care s-a desfasurat votul, a fost influentat rezultatul final si ordinea candidatilor - si numai in asemenea conditii - se reia votul. Fiecare frauda in parte trebuie dovedita prin probe indubitabile", a afirmat Predescu. Dovezile vor fi luate in calcul in functie de calitatea lor si de forta probanta. "Aici nu merge cu inchipuiri. Raportezi la rezultatul final si vezi daca l-a influentat. Conditia legii este sa influenteze rezultatul final si ordinea", a precizat Ion Predescu. IN CE CONDITII DISPUNE CURTEA CONSTITUTIONALA ANULAREA ALEGERILOR - Curtea Constitutionala poate dispune anularea scrutinului in cazul in care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului. Daca acest lucru se intampla, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin in a doua duminica de la data anularii alegerilor; - Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele si candidatii care au participat la alegeri, in termen de cel mult trei zile de la inchiderea votarii. Cererea de anulare a alegerilor trebuie sa fie motivata si insotita de dovezile pe care se intemeiaza; - Curtea Costitutionala trebuie sa solutioneze cererea pana la data prevazuta de lege pentru aducerea la cunostinta publica a rezultatului alegerilor; - Dupa primirea dosarului de la Biroul Electoral Central si solutionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru frauda electorala, Curtea Constitutionala urmeaza sa valideze alegerile si sa publice rezultatul acestora in Monitorul Oficial; - Actul de validare a alegerilor va fi redactat in trei exemplare. Unul ramane la Curtea Constitutionala, unul merge catre Parlament pentru depunerea juramantului, iar al treilea se inmaneaza candidatului iesit invingator. Crin Antonescu: Nu imi dau demisia. Nu vom intra la guvernare cu PDL Crin Antonescu a infirmat stirea conform careia va demisiona din fruntea partidului si a spus ca partidul condus de el nu va intra la guvernare cu PDL si nici intr-un "guvern marioneta". "Si eu si partidul dorim sa intram la guvernare. Orice partid vrea la guvernare, numai ca PNL nu a fost niciodata un partid care sa doreasca sa guverneze in orice conditii si cu oricine si va pot spune de pe acum ca nu veti regasi PNL intr-un guvern marioneta a cuiva care nu respecta regulile democratice si statul de drept", a tinut sa precizeze Crin Antonescu. Intrebat daca ar putea accepta o guvernare cu PDL, daca liberalilor li s-ar oferi postul de premier, Crin Antonescu a spus ca fotoliul de prim-ministru nu se ofera, ci se castiga. Cotidianul Gandul scria miercuri ca presedintii de organizatii liberale, care se reunesc azi in Comitetul Executiv, vor avea de ales intre a ramane in opozitie, cu Antonescu presedinte al partidului, sau sa intre la guvernare alaturi de PDL, caz in care actualul lider al PNL va demisiona. Antonescu ameninta cu demisia, daca PNL intra la guvernare alaturi de PDL! Pe de alta parte, fostul premier Calin Popescu-Tariceanu, cel care i-a informat pe liberali despre oferta presedintelui Basescu de a forma o coalitie guvernamentala PDL-PNL, a incercat sa adune sustinere pentru intrarea la guvernare. Iar foarte multi dintre presedintii de organizatii s-au aratat deja satui de anul petrecut in opozitie. |
|
|
![]() ![]() |
Lo-Fi Version | Time is now: 11th May 2025 - 04:37 AM |
|