Ati cunoscut cupluri vechi si fericite? Options

[fantasy]

Da si eu cunosc 2 astfel de perechi...
De fapt pe una din ele am cunoscut-o pt. ca amandoi s-au stins.Au trait 40 de ani imreuna,se vedea dupa felul in care se priveau si se intelegeau din priviri ca se iubesc.El nu concepea ca ea sa faca un lucru si el sa nu o ajute..nu din obligatie,din placere.Se duceau amandoi la piata,la cumparaturi faceau mancare impreuna,seara ieseau la o plimbare in parcul din fata blocului si ne invatau pe noi(copii fiind)bunele maniere,ce inseamna dragostea,modestia,respectul reciproc...ne povesteau amintiri din viata lor pe care noi le luam ca lectii de viata.
Ea a murit prima de cancer la 70 de ani...el a murit la 3 luni dupa ea,de dorul ei pt ca era un om foarte sanatos.
Erau vecinii mei in orasul natal si acum ma gandesc la ei cu dor si respect.

[Ala80]

Fanta, in cazul tau cei doi aveau copii? Cred ca iubirea dainuie zeci de ani in cuplurile fara copii.

[fantasy]

Da aveau 2 copii care ii vizitau o data la 2 saptamani.Dupa ce a murit ea,el a plecat la fata lui dar a stat decat o luna,s-a intors in locul unde si-a trait viata cu ea..si a murit acolo. (IMG:style_emoticons/default/crying.gif)

[Leea]

Am cunoscut si eu cupluri speciale care au rezistat zeci de ani, iar cand s-a prapadit unul, celalalt s-a dus repede sau, in alt caz, s-a distrus repede, si pana in ziua de azi nu mai vede nici o ratiune de a exista.
Un alt cuplu armonios, mult mai tanar, in care ea a murit pe la 45 de ani, l-a lasat pe el bolnav de dor, dar si cu un dor nemasurat de a iubi. Vorbea de sinucidere, iar eu ii spuneam ca se va indragosti din nou cand va avea ochi sa mai vada femeile din jur. Si asa a fost: la vreo 2 ani dupa moartea sotiei pe care o adorase si-a gasit o noua partenera, careia ii este la fel de devotat ca si primeia. De fapt cred ca intr-adevar era tipul de barbat care nu putea supravietui fara o femeie. Nu zic orice femeie, ci una care sa-l completeze.

Si da, Dore, despre fascinatie e vorba, nu de pasiune in adevaratul sens al cuvantului. Doar ca nu toti oamenii au capacitatea de a se lasa fascinati. Cata vreme celalalt are pentru tine privirea unui copil cand se uita la o acadea prin vitrina cofetariei, poti sa stii sigur ca farmecul functioneaza. Iubirea e o intoarcere la copilarie, fiindca idealizeaza, as zice.

[pescarush]

cunosc si eu 2 cupluri asa. parintii mei, casatoriti de 37 de ani, intotdeauna a fost armonie si tandrete intre ei.
mai am o familie de prieteni, casatoriti de vreo 21 de ani, au 3 copii, si imi este drag sa merg la ei, ca-mi amintesc intotdeauna de copilaria mea, de atmosfera din casa parinteasca.
nu stiu cata pasiune este, dar cert, este intelegere, iubire, tandrete si mult calm.
cat despre batraneii vazuti pe strada, eu prefer sa ma abtin.

[leo]

Am observat ca unul din secretele pastrarii relatiei este lipsa certurilor. ma amuzam cand eram mic cum bunicii mei lucrau la asta. cand unul ridica tonul celalalt tacea imediat, nu oferea in schimb un repros. asa ca spiritele se calmau. e un lucru util si pentru cine se poate calma.

[kalua]

leo, cearta nu inseamna ca unul sa zbiere la celalalt. Cearta constructiva e un element important in orice relatie, daca ne lipsim de ea in numele armoniei, nu duce la nimic bun in final. (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

[Leea]

Certurile tin mai mult de inceputurile relatiei, dupa parerea mea, pana se "stabilesc rolurile". Fiindca aceeasi patima irepresibila care te apropie de partenerul tau te poate mana si in lupta. Iar la inceput jocul seamana bine cu o lupta pentru suprematie, dar nu-ti dai seama decat mai tarziu de asta. Ti-e teama sa nu-l pierzi, si atunci incerci sa il domini.
Mai incolo, cand intelegi ca asta-i cel pe care-l vrei si care oricum ar da orice sa ramana langa tine, nu-ti mai trebuie sa-i impui nimic.
Trebuie sa recunosc ca nu-mi aduc aminte de nici o cearta constructiva intre mine si al meu. Lucrurile cam scapa de sub control atunci cand te certi cu cineva si ajungi intotdeauna sa spui chestii in care nu crezi cu adevarat. Prefer, deci, sa le evit cu totul. Si de altfel nu prea am ce sa-i reprosez baiatului. Maruntisurile cotidiene - de ce n-ai dus gunoiul, iar n-ai pus mancarea in frigider, ai uitat sa platesti taxele, etc. - nu sunt motive suficiente pentru ca sa-mi stric eu relatia cu el pe o zi intreaga. Doar atata ca in prima noastra tinerete nu imi reusea intotdeauna asa de bine (fiindca de obicei eu sunt mai artagoasa).
Si, sincer, ati intalnit multi oameni care sa primeasca cu gratie critica sau reprosul? Stiti multe persoane care sa recunoasca din toata inima ca au gresit? Eu nu prea... Si atunci, daca omul considera ca a facut bine, un repros, ori de cine ar fi lansat, nu ii va schimba parerea asta. Eventual il va face sa treaca in ofensiva.
Sunt de aceeasi parere cu leo: e foarte de folos sa inveti sa-ti tii cumpatul.

[ZIBBA]

da,eu am cunoscut un cuplu de acest gen...au fost chiar bunicii mei din partea mamei,oameni simpli dintr-un orasel de munte .am sa va fac o mica povestire...s-au cunoscut demult...ani zeci...ea,o tanara frumoasa...blonda cu oki albastri...venind dintr-o familie instarita...singura la parinti.el...sarac lipit pamantului,cu multi frati,insa frumos din cale afara...brunet cu ochii verzi si cu un umor tipic romanesc...pe atunci ucenic la un mare croitor din oras...s-au cunoscut cand tatal ei a trimis-o dupa niste haine la atelierul mesterului...s-au placut...mult...si s-au hotarat sa se ia ...numai ca ea era promisa...unui ofiter din armata romana...iar nunta se apropia...intr-o seara geroasa de iarna...cei doi au "fugit"...a fost a lui...scandal mare in familia bunicii mele...jalete...plansete...blesteme...dar parintii ei nu au mai avut ce face si au acceptat situatia.i-au dat ceva avere si casuta ,nici nu aveau nevoie de mai mult...s-au iubit...au avut 7 copii...au trait doar 4,una fiind mama meabunicul lucra fochist la o sonda din apropiere,ea ingrijea casa si copiii...in timpul liber mai facea si croitori e,ca doar invatase mestesugul...pe bunica a iubit-o foarte mult,ii facea toate poftele,ea isi cumpara tot ce vroia,ce era mai bun era al ei.anii au trecut copii au crescut,trei au facut facultati...s-au casatorit...au inceput sa vina nepotii...eu am fost prima si cea mai iubita...pentru ca mama s-a casatorit departe de ei,in oltenia si ca sa aiba motiv sa mearga mai des la ei,la trei luni dupa nasterea mea m-a plasat acolo...si am copilarit la ei pana la vreo 7 ani cand m-au luat ai mei la scoala...va dati voi seama ce jalete a insemnat plecarea mea...nu a durat mult si bunica a facut un accident vascular ,ramanand paralizata...avea 50 ani,iar bunicul 53.el inca mai lucra...dar cum copiii erau plecati care incotro,singur a inceput sa duca tot greul casei...daca pana atunci nu facuse in viata lui o mancare acum trebuia sa gateasca pentru amandoi...o mancare normala si una de regim...vreau sa va spun ,dragii mei...ca bunica a mai trait 20 ani!!!!!!!!ingrijita de el...spalat,gatit...curatenie...plus ca avea gradina...ca fiecare casa de romani...in fiecare vacanta mergeam la ei si ii ajutam si eu cum puteam...pentru mine au fost ani minunati...acum 8 ani bunica s-a stins...era de asteptat...si asa era o minune ca a trait atat...bunicul a fost terminat...nu stiam ce sa ii mai facem...noi ne gandeam ca pentru el va fi o usurare,ca isi va trai anii care ii mai are in liniste...dar n-a fost asa...in ziua inmormantarii ,cand toata lumea era la pomana...el disparuse...era in gradina...ardea tot ce ii apartinuse ei...spunea ca nu mai vrea sa vada nimic,ca oricum o va urma si el curand...
in fine cu chiu cu vai l-am linistit...fiecare a plecat la ale lui...cand vorbeam cu el,numai de ea vorbea...6 luni a durat si a facut leucemie...eu,pe atunci studenta la medicina ,m-am dus la el...mi-a spus ca vrea sa moara,ca e fericit ca se duce langa ea...nu l-am lasat...l-am luat cu mine la craiova si l-am dus la medic...a mers...si la-m convins sa vina lunar la tratament...si ma asculta...venea...si se simtea bine.. vreau sa va spun ca in spital toata lumea stia ce nevasta frumoasa avusese el si cat de mult o iubea.a durat inca 5 ani...iar acum 3 ani s-a dus si el...a murit constient...
inainte sa moara mi-a spus tot ce am de facut...in viata mea de medic am vazut multe,dar el m-a impresionat...stia ca moare si era fericit....avea un chip luminos si vorbea de parca s-ar fi dus in vacanta...inainte sa moara mi-a spus ca vrea sa fiu langa el,ca stie ca nu ma tem de nimic...ca o gluma va spun ca bunicii mei locuiau chiar langa cimitirul orasului si bunicul avea oroare de "mortii urati"...asa ca el vroia sa nu fie dintre aceaia...de-astea imi spunea sa fiu langa el...am fost...in ultimele clipe m-a chemat...si doar l-am luat de mana si s-a stins...impacat...senin...frumos...asa cum a fost o viata intreaga...erau din nou impreuna...ca doi indragostiti...cum fusesera o viata...
sunt femeie...sunt medic si ar trebui sa gandesc stiintific...dar uneori imi pun tot soiul de intrebari...de ce ?am sa va spun...eu am crescut la ei,mergeam la ei des...si amandoi imi spuneau:"tu,cand ai sa te mariti,ai sa pleci mireasa din curtea noastra".mama le radea in fata:"cum sa plece de aici,credeti ca se marita aici?"trebuie sa mentionez ca intre ei si localitatea unde stau ai mei sunt vreo 300km.au murit amandoi...casa a ramas goala...
eu,in acea vreme nu aveam de gand sa ma marit (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) dupa aproximativ un an...printr-o conjunctura absolut intamplatoare...am sa va povestesc altadata...l-am cunoscut pe viitorul meu sot...din vorba in vorba...l-am intrebat de unde e...am crezut ca pica cerul pe mine...era dintr.o comuna de langa oraselul bunicilor mei...am stiut ca el va fi alesul,ma credeti sau nu ma credeti...eram la mii de km departare de romania,de tot ce insemna "mare probabilitate"...vreau sa va mai spun ca anul trecut in toamana am avut nunta...iar sotul meu a venit sa ma ia...de unde?din curtea bunicilor mei...normal,nu?poate veti rade sau nu...aceste "coincidente"mie mi se par destul de "rare"ca sa zic asa...haideti ca v-am umplut capetele...poate sunt eu o romantica incurabila...poate...poate...
eu cred si simt ca ei sunt acolo undeva...si ne privesc...Sa-i odihneasca D-zeu in pace ,ca au fost frumosi in toate!

[Marbella]

Zibba, incantatoare poveste de dragoste, mi-au dat lacrimile.Stii, in viata nimic nu este intamplator.Sa fii fericita si sa fii iubita asa cum a fost iubita bunica ta.