Angajez iubit full time, atitudine profesionala obligatorie, Angeldust Options

[angeldust]

Dragostea si cariera. Doua aspecte extrem de importante ale vietii noastre care se presupune ca ar fi diametral opuse si despre care am invatat sa avem atitudini complet diferite. Insa ce era pana nu demult valabil s-ar putea sa nu mai functioneze. Cererea si oferta se modica mereu, stim asta indiferent de domeniul in care profesam si mai stim ca trebuie sa avem capacitatea de adaptare la aceste schimbari daca intentionam sa ramanem pe val.
Intelepciunea conventionala ne invata sa delimitam foarte clar viata persoana de cea profesioanala dar am ajuns sa cred ca relatiile noastre nu ar avea decat de castigat daca pe langa maldarul de dosare nerezolvate am aduce cu noi acasa si atitudinea pe care o avem (sau ar trebui sa o avem) la serviciu fata de colegi, subalterni sau sefi.
Petrecem din ce in ce mai mult timp la serviciu, chiar prea mult uneori. Ne dam silinta sa terminam proiectele la timp, sa ne multumim angajatorii, sa pastram o buna comunicare cu membrii echipei, incercam sa dam dovada de loialitate si sa castigam increderea clientilor, facem tot ce ne sta in puteri si inca ceva in plus pentru ca rezultatul sa fie unul satisfacator. Cu toate acestea, in secunda in care intram pe usa casei, odata cu lepadatul tinutei "office" si a ferchezuielii de peste zi, lepadam si aceasta atitudine care ne asigura succesul profesional. In locul lor ne imbarcam in cele mai ponosite haine si in cea mai egocentrista si plina de dispret stare de spirit. Parcam in fata televizorului sau a calculatorului, cerem sa fim binedispusi instantaneu, sa ni se citeasca gandurile si sa ni se rezolve problemele. In fond am muncit destul si am acumulat suficient stres pentru o zi, acum e momentul sa refulam nu? Si cine s-ar gasi mai nimerit decat partenerul de viata sa ne asculte toate carcotelile, sa ne oblojeasca toate ranile in orgoliu si sa se dea peste cap pentru a ne satisface toate capriciile?

Si cum ramane cu dragostea aceea care spera totul, suporta totul si niciodata nu se epuizeaza? Raspunsul l-am putea gasi in statisticile care spun ca 50% din casnicii sfarsesc la un moment dat prin divort iar din restul de 50% extrem de putine sunt lipsite de probleme serioase. Poate acum ar fi un moment bun sa ne revizuim atitudinea si sa lasam filmele cu povesti siropoase care se termina cu happy end pentru ca asa e scris in stele doar pentru a le vedea duminica seara.

O relatie reprezinta in primul rand un parteneriat, un proiect care cere efort sustinut din ambele parti, comunicare, respect si capacitatea de a trece cu umor peste situatiile limita.
O divergenta minora de opinii, cum ar fi cine spala azi vasele sau cine duce copilul la gradinita nu ar trebui sa escaladeze intr-un conflict de proportii in care fiecare ii scoate celuilalt ochii cu toate pacatele savarsite de la facerea lumii incoace. O asemenea sarcina banala ar fi rezolvata la job prin impartirea corecta a sarcinilor, dupa care fiecare si-ar face treaba fara sa cranceasca.

Iata deci cateva chestiuni de bun simt pe care le-am invatat la birou si care isi gasesc aplicabilitatea intr-o relatie:

- Respectul se gastiga greu si se pierde extrem de repede. Nimeni nu e obligat sa te respecte doar pentru ca ai o anumita functie sau un anumit statut atunci cand atitudinea ta lasa de dorit. La fel, nu poti trai cu gandul ca daca omul de langa tine ti-a fost alaturi si te-a sustinut ani buni, acum poti sa te comporti cum te taie capul, sa il tratezi ca pe un bun care ti se cuvine, iar el sa te iubeasca la fel de mult.

- Schimbarile sunt de cele mai multe ori necesare si imposibil de evitat. Nici un om nu ramane neschimbat, ca in ziua in care l-ai cunoscut. Nevoile lui se schimba in timp si actiunile lui odata cu ele. Reticenta la schimbare sau iluzia ca ceva poate merge pe linie dreapta sunt extrem de daunatoare atat in cariera cat si intr-o relatie.

- Gandeste inainte de a scoate porumbelul pe gura. La job nu iti permiti sa le vorbesti de sus colegilor sau sa ii spui sefului ca managementul lui e toata jena, chiar daca tu crezi asta cu convingere. Cu toate astea, acasa ai o placere sadica de a arunca in stanga si in dreapta cu cuvinte grele care lasa urme adanci si nu te gandesti sub nici o forma la repercursiuni.

- Nimeni nu iti poate citi gandurile. Cum ar fi ca seful sa vina la sfarsitul zilei si sa te ia la rost ca de ce nu ai facut aia si aialalta, iar cand tu intrebi nedumerit "Pai mi-ai spus sa fac asta?" sa ti se raspunda "Pai credeam ca iti dai seama si singur ce ai de facut, nu trebuie sa iti spun totul mura in gura." Desigur ca putina initiativa nu dauneaza nimanui, dar intr-o relatie in special e bine sa te asiguri ca ti-ai comunicat suficient de clar nevoile si asteptarile si ca le cunosti pe cele ale partenerului. Daca te lasi antrenat in jocul de-a presupusul presupunerilor cineva va sfarsi cu siguranta prin a fi profund nemultumit.

- Reciprocitatea este cheia. Singura modalitate de a-ti atinge scopurile este sa ii ajuti si pe ceilalti sa isi atinga scopurile. Spiritul de echipa nu ar trebui sa fie rezervat pentru colegii de birou si atat. Un partener loial si pe care stii ca te poti baza este mereu la mare cautare.

- Cu totii suntem dependenti de aprobare si complimente. Pupincurismul este rareori apreciat sau incurajat, insa e absolut necesar sa iti faci timp sa observi calitatile reale ale cuiva. Ca manager esti constient de importanta pe care o au incurajarile, laudele si recompensele pentru o treaba bine facuta in motivarea unui angajat. Ca om, ai observat probabil ca oricui ii creste inima atunci cand il complimentezi pentru o calitate care chiar exista, oricat de insignifianta ar fi. Nu presupune niciodata ca un om stie cat il apreciezi si cat de mult inseamna pentru tine. Spune-i!

- Trateaza problemele cu calm si putin umor. Cand situatia devine extrem de tensionata la serviciu, ai un deadline care te preseaza sau pur si simplu ai dat-o in bara, ar fi aiurea sa te apuci sa iti descarci nervii pe cine apuci, sa iti dai demisia sau doamne fereste sa incepi sa plangi. In schimb, tragi aer in piept si incerci sa vezi cum ai putea gasi o solutie sa iesi din impas. Daca mai reusesti sa spui o gluma buna care destinde atmosfera in timp ce faci asta, atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.

- Trebuie sa stii cand e momentul sa renunti. Asa cum un job ar putea la un moment dat sa nu te mai satisfaca din nici un punct de vedere, sau daca stii ca ai facut tot ce ti-a stat in puteri si totusi rezultatele nu sunt pe masura efortului depus, la fel doi oameni pot ajunge la concluzia ca trag in directii diferite sau ca relatia s-a deteriorat intr-un asemenea hal incat nici zece consilieri de cuplu nu o mai pot aduce pe drumul cel bun. Pentru aceste situatii au fost inventate divortul si demisia si nu ar trebui sa ne fie teama sa ne folosim de aceste rele necesare uneori, atunci cand consideram ca e singura solutie acceptabila.

[lxn]

Ca bine zice Angel! (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)
Cam tot ce-i scris in articolul asta (ca altfel nu-l pot numi, la cat de lung e) este foarte adevarat. O relatie presupune intelegere, ajutor reciproc, sprijin sufletesc, comunicare, comunicare si iarasi comunicare, pentru ca daca nu vorbim cu partenerul despre ce ne doare, ce nevoi sau dorinte avem, apai cine sa stie ce se petrece in sufletul nostru?
Bravo pentru articol! (IMG:style_emoticons/default/estiok.gif)

[Bia]

Da, comunicarea este solutia. Numai ca uite ca eu sunt genul care se supara si atat. (IMG:style_emoticons/default/omg.gif) I'm a maniac!

[3A]

Buna Angel,

si mie mi-a placut "articolul" si mai ales titlul!! E sugestiv (IMG:style_emoticons/default/rolleyes.gif) E foarte bine sintetizat. Si eu ma gandesc la ceva de genul asta in ultima vreme...Am divortat acum 3 ani, dupa o casnicie de 8 ani cu un strain din care cel mai bun lucru a fost si este un baiet grozav de 10 ani. Am trecut prin diverse faze de la divortz, de la o senzatie de eliberare fantastica, mai ceva ca in anii studentiei, pana la gustul amar al anumitor despartiri dupa niste incercari de relatie, asa cum spuneati si voi pe la diverse topicuri, super primele 2 luni, apoi ori fuga, ori mitocanii...
Si am ajuns la concluzia ca cel mai important este sa existe reciprocitatea si dorinta de colaborare.
Doar comunicarea nu e destul, ca poti sa-i spui ce vrei sau ce te supara, el aude, zice ca da si face la fel daca nu exista acea colaborare si dorinta de a-ti fi si tie bine...

Si ma tot gandeam eu ce as putea sa fac, mai ales ca mie la serviciu mi-a mers mereu f. bine, miam gasit joburi bunicele, am dat tot felul de interviuri, deci acolo parca as fi cu totul alt om, decat in relatii...acolo devin prea siropoasa...
Asa ca incerc sa gasesc barbatul potrivit tot asa cum caut un job potrivit (IMG:style_emoticons/default/cool.gif) . Macar sa adop aceeasi tactica...
Dar la ora actuala mi-am luat o pauza ca am cam obosit, si-mi pare bine ca v-am gasit pe voi aici, si mai citesc cate ceva. poate o sa mai dau o roaita pe la depresii, dar momentan nu sunt chiar in zona aia (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

(IMG:style_emoticons/default/floricele.gif)

[Fanny]

Bine ai venit in echipa (IMG:style_emoticons/default/welcome.gif)

[angeldust]

Bine ai venit la noi 3A (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

Convingerea mea e ca mai important decat comunicarea este stilul in care comunici. Ca sa fac o alta analogie, cand esti intrebata la interviu "De ce doresti sa lucrezi pentru noi?" cea mai mare greseala este sa spui motivele pentru care iti doresti tu sa lucrezi (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif) E o intrebare capcana la care ei asteapta un cu totul alt raspuns. Ceea ce vor ei sa stie este de fapt "Ce poti tu face pentru noi?".
Asa si intr-o relatie. Tu poti sa spui din zori si pana in seara "Vreau aia, imi doresc cutare lucru..." si nu o sa obtii nici un rezultat daca dorintele tale nu sunt in aceeasi directie cu ce isi doreste partenerul tau. E in natura umana ca atunci cand ii ceri cuiva sa iti faca un serviciu, prima intrebare care ii trece prin cap este "Eu ce castig din asta?". Asadar, daca incepi prin a-i raspunde la intrebarea asta ai mult mai multe sanse de reusita.
Cred ca unul din ingrediente pentru o relatie reusita este sa gasesti in primul rand pe cineva care trage in aceeasi directie cu tine pentru ca asa isi doreste si apoi in momentele in care mai apar si divergente, pentru ca mereu apar, sa gandesti asa cum am spus mai sus.

Multa bafta cu refacerea vietii iti doresc si daca o pauza este ceea ce iti doresti acum, atunci profita din plin de ea. Dupa mine personal o femeie singura poate fi la fel de fericita ca o femeie aflata intr-o relatie reusita, iar pentru o mama singura care nu se lasa coplesita de depresii si frustrari nu pot decat sa am tot respectul!

[3A]

multumesc de urari si primirea calda (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)
da, cam asa vad si eu lucrurile, adica un beneficiu pentru amandoi, si intr-adevar musai sa traga amandoi in ambele directii, dar din pacate asa cum spunea cineva pe alt topic, nu ai de unde stii ca asa va fi mereu, ca omul se tot schimba pe parcursul anilor...si nimeni nu-ti poate da garantie ca merge.

Sa fie, din fericire, barbatii pe care i-am intalnit acum la 36 de ani, m-au surprins din unele puncte de vedere, adica i-am "aflat" mai maturi si mai putini inchistati in modelul clasic eu stapanul tu stapana la cratita.
pe de alte parte e si meritul experientei ca acum ii "miros" repede pe cei de genul asta si ma retrag instantaneu.

Acum nu stiu daca e chiar asa laudabila dorinta de pauza, ca o mare parte are si frica...adica mi-ar place sa fie ceva dar e clar ca atata vreme cat inca gasesc persoane nepotrivite, care nu se pot implica prea mult emotional, mai bine imi iau o pauza ca o fi ceva si cu mine.

cat despre depresii ma mai apuca, ca pe oricine, dar acum sunt vaccinata si la singuratate si la relatii proaste...ma gandesc in momente de genul asta daca nu cumva e mai bine ca sunt singura decat sa fiu cu cine nu trebe si asa imi trece depresia.

numai ca mi-a incoltit o alta frica, daca ma simt asa de bine eu cu mine ca nu mai am chef de nimeni in viata mea? dar pana la urma chiar si asta e ok, aia e...ce am eu de oferit nu prea e "cerere" pe piata, eu am afectiune si prietenie de oferit si mai ales partea cu afectiunea ii cam sperie si fug...si inca n-am invatat "jocul" de la interviu sa nu pari chiar asa de dornica de jobul ala (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif) sunt genul care ma indragostesc destul de repede, dar indragosteala e diferita de a iubi...

eh, mi-ar place sa-mi refac viata pentru eu chiar n-am avut viata de familie, dar ma bucur tare ca am un copil, greseli multe si mari am facut eu la viata mea, dar asta e, omul cat traieste invata.

(IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

[Bacardi_Girl]

(IMG:style_emoticons/default/welcome.gif) aaa2002

[angeldust]

Ma gandesc ce a al naibii de greu sa iti refaci viata dupa un divort, in special cand ai si un copil. Mai am o prietena in situatia ta si principala ei temere e ca nu va gasi niciodata un barbat care sa ii iubeasca pruncul ca si cum ar fi al lui. Eu mereu o contrazic, pentru ca am in jurul meu oameni care nu au fost crescuti de tatii lor naturali si cu toate astea s-au simtit iubiti si protejati. Cu toate astea e drept, cand ai si un copil nu mai poti sa te gandesti doar la tine, trebuie mereu sa iei si binele lui in considerare.
Legat de faptul ca barbatii fug de prea multa afectiune...e si nu adevarat. Nu cred ca afectiunea ii sperie ci mai degraba intervine faptul ca nu pot aprecia ce au obtinut foarte usor. Asa suntem noi oamenii, indiferent ca suntem barbati sau femei. Daca pui totul pe tava din prima si el simte ca te-a cucerit fara prea mare efort...exista intr-adevar riscul sa se plictiseasca foarte repede. Asta e...tristul adevar.

[pescarush]

am vrut numai sa-i urez (IMG:style_emoticons/default/welcome.gif) prietenei mele, aaa. (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)
cat despre refacerea vietii dupa un divort, daca ai si copii, daca barbatul te iubeste iti va accepta si copiii. poate ca asta e un test pe care rebuie sa-l treaca.
si poate, in felul asta, poti spune ca sunt avantajate cele cu copil, "dibuindu'l" mai repede ce fel de om e.
acum, nu spun ca e usor sa-l si gasesti pe respectivul. vorba voastra, tactica "interviului" si fara prea multe detalii de la inceput.