Relatii dupa pierderea tatalui Options

[andutz]

rozy, nu incerc sa spun ca ati avut intentii rele...doar ca ce ati spus nu cred ca este de ajutor. Chiar si dupa ultimul post al lui honney mi se pare ca ea a fost ranita si mai mult venind aici, sau cel putin nu a fost ajutata prea mult.
Ea a spus ca tatal ei a murit in urma cu 10 luni, si a dat de inteles ca a afectat-o foarte tare. Asta ne spune ca inca nu a trecut peste asta, si ca inca mai are nevoie de timp, si un sfat bun intr-o situatie poate fi un sfat rau in alta, daca nu se potriveste. Nu degeaba perioada de doliu cam la toate popoarele lumii este de cel putin un an...
Eu, de exemplu, cand l-am pierdut pe tatal meu, i-am apreciat doar pe cei care mi-au impartasit durerea, si mi-au stat in gat cei care mi-au zis "get on with your life"...ca nu poti sa get on with your life pt ca ti se spune, ci e ceva la care trebuie sa ajungi dupa ce ai trecut printr-un ciclu de jelire, si de doliu, si evident honney inca nu a iesit din perioada asta...(IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
Cum am mai spus, si imprejurarile concrete ale mortii conteaza: cat ai fost de apropiata de cel care a murit (atat emotional cat si fizic- daca locuiati impreuna e mult mai greu sa treci peste asta decat daca tu esti in alt oras si oricum il vedeai rar); daca au ramas si alti membri ai familiei mai mici (frati/surori/copii) pe care sa ii cresti; daca a murit la vreme (macar dupa 60-70 de ani) sau prematur (40-50); daca ai un sistem de suport (prieteni buni, familie apropiata); daca moartea a fost dureroasa si lunga sau brusca, si asa mai departe...
Daca vrem ca honney sa isi revina, cel mai intelept mod de a face asta este sa ii permitem sa isi exprime durerea, si sa fim o comunitate care o asculta si o intelege, si apoi sa ii strecuram incet, la un moment potrivit, o provocare mai mica dar concreta spre vindecare - de genul "wow, am auzit de cursul asta de engleza...(sau de cusut, sau de zburat avioane...whatever) ce zici, nu ar fi fain sa te apuci??

Dar, in acelasi timp, eu imi dau seama si ca asta necesita mai multa energie decat poate sunt dispusi membrii forumului sa dea, si ca un forum nu este cel mai bun loc pt asa ceva, dar am scris toate astea in speranta ca poate ca, citind, va ajuta pe cineva...(IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[Diana.]

Frumos ce ai scris tu, Andutz, insa utopic si fara sustinere in viata reala.
Concret, tu, personal, cum crezi ca o poti ajuta? Ce sfat ii dai tu, cu atit mai mult cu cit ai trecut printr-o situatie similara?
Insa, te rog,un sfat concret, nu tot ceva in stil "va zic ca voi nu ii dati sfaturi bune, insa nici eu nu ii ofer vreunul".
Dumnezeu nu ne da mai multe decit putem duce. De asemeni, tot Dumnezeu ne ofera multe posibilitati, insa fructificarea lor depinde in exclusivitate de noi.
Nu mai stiu la ce popor exista o zicatoare conform careia vii cind isi jelesc mortii, mai mult isi jelesc propriile vieti, decit pe cei dusi in lumea dreptilor, care de altfel au scapat de chinuri.
Honney, apartii vreunei religii? Esti un credincios practicant? Mergi la vreo biserica, ai vreun duhovnic? Mama ta traieste? Frati, surori, matusi, unchi, verisori ai?

Mama mea e operata de cancer de colon de citiva ani. Vestea "cancer" a cazut ca un traznet. Plingeam si nopatea ma rugam Lui Dumnezeu sa iabe mila de ea si sa o faca bine. Ma luptam cu mine insami, cu durerea din suflet si imi spuneam ca trebuie sa fiu puternica pentru ea. Chiar daca imi venea sa urlu, cind vorbeam cu ea la telefon incercam sa fiu vesela, optimista, sa ii dau curaj si incredere. Tipa carnea pe mine, ma durea sufletul de parca aveam fier incins in inima, durerea era peste tot, in fiecar fibra, in fiecare gind, in fiecare lucru! Dar ma gindeam , ma fortam sa gindesc pozitiv si sa fac ce trebuie sa o fac pe ea sa se simta bine, sa fie mindra de mine. Ma rog pentru ea si acum, desi e bine si Ii multumesc Cerului pentru asta in fiecare clipa.
Ceea ce vreau sa spun e ca daca mama m-ar fi vazut distrusa , ar fi fost dezastru. Si ce mai vreau sa spun este ca atunci cind voi mai trece prin astfel de clipe, o sa fac totul pentru ca celor dragi mie care au trecut la cele vesnice sa nu le fie rusine ca m-au crescut, sa se bucure de acolo de sus ca le respect memoria TRAIND MAI DEPARTE si INCERCIND SA II FAC FERICITI SI MINDRI DE MINE, CHIAR DACA EI NU VOR MAI FI FIIND AICI.
Pentru ca asa for fi stiind ca nu au trait degeaba, ca au crescut un om puternic, care sa le duca mai departe numele, credinta, crezurile si singele.

Hoinney, mergi la biserica, aprinde-i l lumanari, mergi la cimitir, pune-i flori pe mormmint, ca avenit primavara, fa-i pomenile.
Tine traditile si BUCURA-TE pentru el ca a scapat de chinurile si de suferintele pe car ele-a indurat cit a fost aici. In popor se spune ca tinguriile si zbuciumul nostru sufletesc se transmit celor morti care din cauza noastra nu isi gasesc linistea Dincolo. Lasa-l sa se odihneasca in pace, trebuie sa se odihneasca dupa ce a trecut prin atitea!

[walpurgik]

Ce frumos ai scris, Maat si pe buna dreptate! Dupa ce trece starea aceea de amutire a simturilor, in timpul a zile si nopti de descarcare sufleteasca, viata trebuie luata in piept si continuata fara asteptarea unui miracol de atenuare a durerii. Truism este ca cine pleaca in lumea de dincolo nu se mai intoarce, iar automutilarea si retoricul de ce? nu-si au locul. Depasirea momentului zace in noi, in puterea noastra de a ne etala in toate lucrurile lumii cu care aveam contact in cautare de o stare de bine si nu de alienare sau mistuire in sine.

[Diana.]

Walpu, nu cred ca cei de DINCOLO se bucura cind ne vad suferind si tinguindu-ne, zbuciumindu-ne pentru durerea noastra egoista, ca ei oricum s-au dus acolo unde nu e nici durere, nici intristare si-au scapat de toate relele pamintului..
Cred ca ce se zice in popor e adevarat: trebuie sa tinem traditiile si sa ii ajutam sa se odihneasca in liniste.
Si-ajung sa ma intreb: la urma-urmei, cine sintem noi sa le furam pacea vesnica ?!
Smerenia ne-a ajuns un sentiment mult prea stain in vremurile astea, acum altele primeaza...

Strabunica mea dinspre mama, Paraschieva, Dumnezeu sa o odihneasca, i-a spus mamaitei mele inainte sa moara: Sa nu indraznesti, Marioara, sa ma strigi cind vei vedea ca im idau sufletul, sa ma jelesti , sa te zbuciumi si sa te chinui plingind dupa mine, ca nu ai sa ma lasi sa odihnesc pe lumea cealalta! "

Bunica mea dinspre tata, Smaranda, Dumnezeu sa o ierte, inainte de a muri , ne-a spus "Sa nu plingeti dupa mine, sa bociti si sa faceti circ si parada sa va vada lumea ca suferiti. Durerea cea mai sfinta e cea care se tine in suflet. Si sa nu cirtiti sa-L intrebati de Dumnezeu de ce m-a luat, ca noi sintem niste pacatosi si nu avem caderea de a-I judeca LUI deciziile".

Batrinii stiu ce stiu. Intelepciunea lor de am avea-o, am suferi mai putin, am fi mai buni si ne-am gasi pacea sufleltului mai repede. Ca tot sintem o generatie dezorientata si egoista, care traieste in fuga, de nici timp sa iubeasca si sa se iubeasca nu are...

[pescarush]

Asa e, Maat. Am citit si eu mai demul, ca atunci cand moare cineva, noi plangem de fapt din egoism, ca nu mai avem persoana respectiva langa noi, desi stim ca s-a dus inr-o lume mai buna, unde nu mai simte dureri. Stiu, este greu sa nu plangi in momentele acelea, si este si normal, dar, asa cum ati spus si voi fetelor, viata merge inainte, si chiar cred si eu ca nu-i lasam sa se odihneasca in pace pe lumea cealalalta daca noi ramanem dezorientati si ii plangem la nesfarsit. Ma rog, nu stiu daca m-am exprimat chiar corect.
Cat despre crucea pe care o ducem fiecare, am primit o data un e-mail foarte frumos, cred ca anul trecut in preajma Pastelui, cu un om care i-a cerut la Dumnezeu sa-i dea o cruce mai usoara, ca e prea grea pentru el. L-a dus Dumnezeu inr-o incapere cu cruci si i-a spus sa-si aleaga el pe care o vrea. Omul s-a dus spre cea mai mica cruce pe care a vazut-o, iar Dumnezeu i-a spus ca aceea era crucea lui! Povestioara era pusa foarte frumos in cuvinte.

[andutz]

Maat, imi pare rau, si in acelasi timp ma bucur pentru mama ta...pana acum eu nu am cunoscut pe nimeni in Romania care sa fi supravietuit cancerului, si ma incurajeaza sa aud ca ea a castigat:). Esti binecuvantata sa o ai...si eu o mai am pe a mea, dar din pacate e un ocean intre noi:(.

Cat despre Honney, cred ca ce incercam sa zic este ca este prea devreme pt ea pentru sfaturi- este timpul in care inca sa jeleasca, si noi trebuie pur si simplu sa fim alaturi de ea. Nu este anormal ca ea sa simta asa cum simte - de fapt, eu studiez ca sa devin psihoterapeut, si la cursul de psihologie anormala nu avem voie sa diagnosticam nici o boala mentala daca persoana este in doliu recent (si 10 luni e inca recent)- pentru ca, aproape orice simptom ar avea, se poate explica prin pierderea pe care au suferit-o. Deci aproape orice comportament anormal este normal daca persoana a suferit o pierdere, atata timp cat nu dureaza o perioada extrem de lunga.

Sunt de acord ca viata trebuie luata in piept, si nu o poti petrece jelind - nu este normal, sanatos, benefic pentru nimeni - dar pentru Honney, inca mai e timp sa isi revina...si sper sa mai intre pe la noi si sa mai citeasca sa vada ca nu e singura...(IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

Si pesca, din punctul meu de vedere, eu numai lipsa tatalui meu i-am plans-o, nu soarta lui, pentru ca stiu ca este mult mai bine decat a fost vreodata in viata lui - in Biblie scrie ca Hristos a murit ca noi sa putem avea viata vesnica, si ca cine crede asta, primeste mantuirea, si el a crezut, si asa a si trait, asa ca nu pentru el plang...ci plang pentru golul pe care l-a lasat...pentru sfatul pe care as vrea sa i-l mai cer o data si nu mai pot...pentru nunta surorii mele pe care a trebuit altcineva s-o conduca la altar...pentru succesele pe care nu pot sa i le spun...si greutatile pe care nu le mai pot plange pe umarul lui. Durerea mortii cuiva este la fel de egoista ca si bucuria nasterii unui copil - te bucuri ca ai un copil, ca iti va aduce bucurie...nu ca se va bucura el de o viata stralucita...

[honney]

Buna tuturor,
Nu vreau sa scriu o pledoarie despre singuratate, dar ma doare cand vad ca nu am parte de nimic.
Nu stiu cum e sa fii fericita (IMG:style_emoticons/default/sad.gif) , iubita, realizata din toate punctele de vedere:si nu stiu cum e sa-i pese cuiva de viata ta, sa-l interesezi cu bune si rele, nu cunosc nimic.Am 35 de ani si nu am fost fericita niciodata.
Am tot incercat sa cunosc pe cineva prin cunostinte, pe net( stiu ca o sa-mi spuneti ca e pierdere de timp, dar am tot sperat, ca poate intr-o zi voi gasi pe cineva). Viata insa nu mi-a scos in cale pe nimeni care sa fie alaturi de mine. Cand ma intorc de la serviciu pe jos, pentru ca prefer sa mai pierd timpul si sa nu ajung acasa repede( locuiesc cu chirie la o doamna) ma intalnesc cu perechi care se tin de mana, cu mamici cu bebelusi, cu oameni fericiti.
Am inceput deja sa ma gandesc ce voi face cand voi fi batrana: voi merge la un azil, pentru ca nimeni nu va fi alaturi de mine. Sunt singura acum, dar mai tarziu....Chiar daca am 2 nepotele, vor avea familiile lor, nu-si pot pierde timpul cu mine (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
Nu am functie de conducere, nu sunt bogata, sunt o tipa cu un salariu decent( se putea si mai bine..dar asta e). M-am inscris la un curs de limba engleza( macar sa-mi umplu viata cu ceva).
In rest, vreau sa va spun ca stiu cum e sa suferi cand vezi cum o persoana draga moare in chinuri sub ochii tai( si ma refer la tatal meu pe care l-am pierdut in mare suferinta (IMG:style_emoticons/default/crying.gif) si ff rapid) (IMG:style_emoticons/default/crying.gif) . Am ramas doar noi, ceilalti cu o mare durere in suflet. (IMG:style_emoticons/default/crying.gif) Nu ma pot gandi la el fara sa-mi dea lacrimile, fara sa retraiesc tragedia prin care am trecut. A trecut 1 an si jumatate si sufletul meu e o rana. Nu-l voi uita niciodata (IMG:style_emoticons/default/crying.gif)
Dar ii pasa cuiva?

Va urez sa fiti fericite, sanatoase si nu in ultimul rand iubite.

o zi buna!

[Diana.]

Da. Insa tatal tau se rasuceste in mormint vazindu-te ca nu iti revii si ca in loc sa fii o luptatoare, te complaci. Doar iti plngi de mila si nu stiu de ce, cred ca iti place teribil. Ce ai facut pentru tine, concret, de la moartea tatalui tau, odihneasa-l Dumnezeu ?! iACA CA-TI SPUN EU: nimic!
Pe 9 Iunie anul trecut ai scris cam acelasi lucru. Cred ca tatalui tau i-ar fi rusine cu tine! Nu e normal ce se intimpla cu tine. Toti am pierdut ceva sau pe cineva drag, insa trebuie sa le respecti memoria mergind mai departe.

Si ai mai deschis un topic identinc pe 11 mai, intitulat la fel de "sugestiv"(IMG:http://www.elady.ro/forums/style_images/1/nav_m.gif)

Nu stiu...., Singuratate...

si ai primit raspunsuri, insa nu inveti nimic. Imi pare rau, nu mai ai parte de compasiunea mea!
Stai ca o balegoasa si bocesti ca trece viata pe linga tine. Cui crezi ca i-ar placea sa stea linga o bocitoare permanenta? Cine crezi si de ce ar sta linga tine cind tu nu faci NIMIC, dar vrei totul? Hai, ca m-ai dezamagit cumplit! Staaaai si "valeleu, valeleu, nu-s in stare de nimic pentru ca NU VREAU".

Am unit topicurile Si iti multumesc ca m-ai facut sa-mi creasca iar tensiunea! Bravo! Tot asa! Stai si boceste, o sa ajungi fata batrina si-ai sa-ti dai pumni in cap ca ai avut o mentalitate de perdanta. Si nu retractez nimic!
Cum iti asterni, asa dormi! E alegerea ta sa iti plingi de mila, acum si mai tirziu suporti consecintele! Sa fiu barbat nici nu m-as uita la o femeie atit de lipsita de putere, de neajutorata datorita faptului ca se complace. ITI E LENE SA TRAIESTI!
Ori tie iti place situatia si sint convinsa ca iti place ca ti se da atentie asa. Mai mare rusinea! Saracul tatal tau, sa creasca asa o momiie!
IACA SA-TI ADUC AMINTE
ce sa fac...
De ce Doamne-iarta-ma mai pierd timul cu tine, nu stiu! Ca nu meriti!

[honney]

Mai pot spune ceva? In afara de faptul ca sunt jignita..facuta in toate felurile?La capitolul morala toate suntem bune nu-i asa? Ne place sa aruncam cu pietre.
Nu vreau mila nimanui. Se pare ca voi renunta definitiv la site-ul asta. Daca tu crezi ca reusesti sa ma faci sa vad viata altfel, ponegrindu-ma..te inseli amarnic.

O zi buna!

[Diana.]

Nu intelegi nimic. Si te complaci in continuare. E in forum, nu un site. Scrie sus mare :F-O-R-U-M.
Nici o paguba daca renunti . Cumunitatea nu are nimic de cistigat de la tine. Refuzam sa ne mai scoatem batistele pentru cineva care nu e in stare sa isi traiasca viata pentru ca ii e lene si pentru care singura modalitate de a atrage atentia este bocitul. Si care nu baga in seama sfaturile si vorbele bune, ci numai miorlaiturile proprii.
Si te ajut eu sa renunti la forum urgent isi cu cea mai mare placere.

Pe 3 august 2005 iti plingeai la fem de mila pe forumul 121. Tatal tau atunci traia.

Buna,

Nu vreau sa plictisesc cu mesajul meu, dar simt nevoia sa vorbesc cu cineva..despre starea mea...aceea de tipa singura.Zilele si noptile mele sunt aceleasi....totul e rutina.Nu sunt din Bucuresti, stau cu chirie in acelasi apartament cu gazda... Sad stiu ca e fff. greu, nu am alta solutie.Dar...nu asta e important..momentan.Merg pe strada, vad perechi plimbandu-se de mana, pe la terase,la fel..La servici,aceeasi rutina...mai uit un pic de singuratate.. Prietene? Aveam 2..una e in Italia..alta e prea ocupata.Am uitat sa zambesc..
Nu sunt miss, sunt o tipa normala..dar de ce trebuie sa fiu mereu singura? Cred ca platesc...o karma..Mi-e ff greu.Unii imi zic sa ma schimb..dar ce mai pot schimba? Coafura? Nu, nu sunt fericita..oricat as incerca sa ma schimb. Cel care imi era predestinat... poate e mort prin Irak,presupun Crying or Very sad

mIERCURI 23 AUGUST 2006

Am 33 de ani..sunt singura de cand ma stiu..Aveam eu o gluma..cu al meu..poate e mort prin Irak..sau nu s-a nascut inca Crying or Very sad Starea pe care o am, dureaza de multi ani. Cred ca voi imbatrani alaturi de un alai de pisici,facand goblenuri. Situatia mea e trista, nu doresc nimanui sa aiba viata mea...daca-i mai pot spune viata.
Ce pot face?

Eu stiu ca sunt alti oameni care sufera enorm..ca nu sunt sanatosi, ca trec prin multe greutati, drame...dar totusi cer prea mult de la viata asta amarata?
Imi doresc si eu un tip care sa ma astepte, sa stiu ca cineva se gandeste la mine,il intereseaza daca mi-e bine sau rau.

Relatii..au fost simple intalniri..dupa aceea nimic.Am cunoscut numai oameni ciudati...unul mi-a dat intalnire la o manastire Shocked M-am dus ca sa vad ce-i de capul lui si m-am lamurit ca nu era nimic..am avut impresia ca de fapt e pocait si sirul intalnirilor ratate..a continuat. Am renuntat sa cunosc oameni care la prima intalnire imi povestesc de fostele iubiri, care iti ofera sau nu o cafea..si vor in schimb...
Acum vreau sa emigrez..mi-e greu in tara cu toate ca am un frate si o sora care sunt casatoriti, parintii mei care vor suferi ca plec..dar ce viata am eu aici?
Numai prin camine, gazde, fara multumire sufleteasca.

Acelasi stil lacrimogen. Fata, tu esti de domeniul PATOLOGICULUI.
Si acolo ai primit sfaturi si vorbe bune cu care te-ai sters la fund.
Astepti sa fii consolata si singura ta modalitate de a trage atentia e miorlaiala si bocitul! Ptiu, mi-i rusine ca sintem de-o virsta si de-un sex!