Emo-Kids: moda sau pericol?, Un articol de LXN Options

[gloriana]

Gloriana, daca parintii sint cu mintea deschisa e ok; daca sint gen ochelari de cal - gen te bat de te omor si-atit- nu stiu cit bine va face demersul tau. Subiectul e delicat iar mintea unui copil in formare e foarte sensibila.
Chiar voiam sa stiu, exista si la noi acum psihologi in scoli?

Da, exista psiholog intr-o scoala cu 800 de elevi. Cat de mult crezi ca poate sa faca un psiholog la atatia elevi? Solutia exista inca la diriginte care are in grija aproximativ 30 de elevi. Dirigintele observa si se consulta cu psihologul. Eu studiez oricum problema.
Eu am discutii deschise si cu copiii si cu parintii si, sper eu, constructive. Nu mi s-a intamplat sa fie batuti copiii dupa ce au discutat parintii cu mine.
Eu nu stiu sigur daca sunt emo sau daca adera la acest curent.
Eu ii iau prin invaluire. Ca nu pot sa ma duc si sa-i intreb direct: Auzi, esti emo? ca stiti care este reactia. Ii determin sa imi spuna ei singuri.

[Diana.]

Gloriana, pe vremea mea nu exista psiholog. Nici pentru 10 scoli, nu pentru una... si copii erau, ca se invata in 3 ture si copii cu problema existau si atunci. In mod sigur nu e de ajuns, insa decit deloc, bun si acela.

[pescarush]

Foarte bine punctat Di, cu o mica observatie: educatia copilului se incepe in ziua in care se naste copilul. Parintii ar trebui sa stie si sa nu uite lucrul asta, orice lacuna se recupereaza muuult mai greu, sau chiar deloc.
Eu nu am auzit de emo-kids, dar pe-aici sunt "ghots". Am cunoscut personal o singura fetita care sustine ca face parte din gruparea asta si intr-adevar este dintr-o familie cu probleme.
Din pacate, multi parinti confunda confortul material oferit copilului cu afectiunea si atentia. Ii auzi spunand: "i-am facut pe plac intotdeauna, i-am dat absolut tot, si uite ce-a iesit!" Copiii, chiar adolescenti fiind au nevoie de multa afectiune si de timp petrecut cu ei, oricat ar impinge limitele (sa vada pana unde le merge) si cat isi dau aere de maturi si atoate stiutori.

[lxn]

Cum am mai spus, n-am fost niciodata emo-kid. Am fost un pic rockerita, un pic rnb-ista, hip-hop-erita etc. Insa mi-am amintit acum o intamplare de cand aveam 13 ani, asemenea fetelor care s-au sinucis.

Eram in calasa a 7-a si aveam o colega de clasa care mi-a aratat ceva foarte "cul": iei mucul nefolosit de la o tigara, ii dai foc la un capat si-l presezi de o suprafata tare. Din asta rezulta un obiect tocmai bun de zgariat... pe maini. Mi-a aratat cum iti face ea pe maini zgarieturi si mi s-a parut foarte trendy pe vremea aia. Asa ca am facut rost de un muc, mi-am facut mini-lama si m-am pus pe zgariat pe maini, de la ingheietura pana la cot.

Daca as fi fost lasata in durerea mea de parinti si nu le-ar fi pasat de mine, poate m-as fi zgariat singura in continuare, poate m-as fi apucat si de droguri, cine stie. Insa au observat o zgarietura pe mana mea si mi-au ridicat maneca. M-au intrebat ce este, le-am spus ca m-am zgariat in trandafiri.. absurd, stiu. Apoi am recunoscut ca "m-am prostit si eu o data, sa vad cum e". Mi-au spus ca spera sa fie prima si ultima data pentru ca nu vor sa ajunga cu copilul lor la terapie si psiholog si au incredere in judecata mea, pentru ca ei stiu ce copil au crescut si asta nu e copilul lor. Mi-a fost de ajuns sa-mi dau seama ca era gresit ceea ce faceam.

My point is: daca parintele stie sa ia seama lucrurilor marunte, sa fie atent la copilul lui, sa-i insufle niste valori, sa-i impuna respect si sa-i fie prieten, lucrurile de genul asta pot fi evitate si copiii pot fi readusi pe calea cea buna.

Splendora, in nici un caz nu poti lasa un copil de izbeliste, oricum ar fi el, cu sau fara fumuri in cap. Tu spui ca daca esti intreg la minte nu faci anumite lucruri, dar si eu am fost cat se poate de intreaga si totusi, dorinta de a fi cool m-a facut sa fac destule lucruri pe care poate nu le-as fi facut...

[Cindy]

Si la noi in liceu exista psiholog..dar crezi ca apela cineva la el?! (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif) Stii cum sunt oamenii barfitori si la noi inca exista preconceptii, in scurt timp s-ar fi creat tot felul de zvonuri samd! Pe care un copil mai mult sau mai putin teribilist nu ar dori probabil sa le provoace! Plus ca mie psihologii pe care i-am avut la liceu numai incredere sau confidentialitate nu imi inspirau!! Ma indoiesc din pacate ca psihologii buni se inghesuie sa profeseze in scoli si licee..
Singura activitate pe care le-o cunosc eu a constat in niste teste simpliste date in orele de dirigentie.. (IMG:style_emoticons/default/zapacitul.gif)

Mi-as dori insa foarte mult sa se schimbe parerile vizavi de psihologi si psihologie, iar in scoli si licee, cand exista o varsta critica si vulnerabila, sa existe oameni profesionisti care sa consilieze si la care sa poti sa apelezi cu incredere..Dar ma tem mai am de asteptat..

Lxn, am scris in acelasi timp. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) Ai dreptate si esti norocoasa ca ai astfel de parinti, care s-au ocupat de tine si te-au indrumat!
Ce sa zic, imi iubesc mult parintii, dar adevarul este ca de multe ori m-au lasat in plata Domnului si sa fac tot ce imi trece mie prin cap, cu exceptia a cateva interdictii. M-am format mai mult singura, dar depinde de structura fiecaruia. Nu sunt deloc usor influentabila si vulnerabila la noi "trenduri", sa zicem ca am incercat mereu sa am propriul caracter.

This post has been edited by sweet_girl: May 16 2008, 08:07 PM

[kary_pink]

In Romania inca nu se cunoaste diferenta dintre un psiholog si un psihiatru. Multi inca cunosc doar notiunea de psihiatrie si imediat ce aud se gandesc la nebuni. Asa ca de cele mai multe ori cand cuiva i se recomanda un psiholog isi spune : '' Dar de ce sa am eu nevoie sa ma duc acolo ca doar nu sunt nebun!''

[Pastelata]

^De acord. Pe la inceputul anului scolar am fost chemata la psiholog si cand am venit in clasa o colega m-a intrebat ca vai, de ce am fost, ca am nevoie de asa ceva, ca nu stiu ce...:| Si acum imi vine sa plang cand ma gandesc, eu chiar nu vreau sa mai dau pe la psiholog, cel putin nu la psihologul scolii, fiindca daca spun unele lucruri si apoi stiu ca sunt stiute si de altcineva imi este mai greu sa trec peste. Sunt fraiera.

Bai, nu stiu, dar aici faza cu emo e cam luata la misto de oamenii intregi la minte. Majoritatea nu sunt altceva decat niste freze trase la xerox din poza lui Bill de la Tokio Bordel, si mult tus negru pe la ochi. E o porcarie, aveam o ex colega ce se dadea interesanta si cand am intrebat-o de-i emo mi-a raspuns "Ti se pare tie ca ma imbrac ca un emo?" . Pentru multi totul se reduce la o moda, nicidecum la ce simti. Cum mai spunea cineva, cei aflati in depresie numai chef de mers la salon si facut freza smechera, de dat cu dermatograf every day, de intins parul cu placa, nu au. Ca sa nu mai zic ca am vazut niste pusti carora nu le dadeam mai mult de 11 ani, care se inscriu in acest tipar de moda, emo cica.

[LostWhispers]

Eu am mai auzit de un alt gen manga (nu stiu daca am zis bine) era vb de niste freze ciudate un stil cam asemanator Tokio Hotel, dar de emo nu am auzit (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif)
Care e diferenta intre emo, gotic si manga eu am impresia ca toate ar avea ceva in comun din punct de vedere al look ului (IMG:style_emoticons/default/zapacitul.gif) ?

This post has been edited by LostWhispers: May 17 2008, 09:05 PM

[3A]

Eram curioasa daca fi-miu stie de emo si l-am intrebat (are 11 ani) si mi-a zis ca da, dar ei rad mereu de plangaciosii aia. Nu prea vad de ce ar trebui sa rada, si i-am explicat ca nu-i de ras, dar asta tot cu grupul are a face, si cred ca pe aici e mult mai accentuata chestia ca sa faci parte dintr-un grup. Pe vremea mea, ca sa fiu cinstita, erau cativa rockeri, care ascultau Metallica, si Scorpions, fumau si beau cafele in barul liceului, cam asta era maximul...Dar erau tipi faini, eu povesteam cu ei, le ziceam ca nu ma dau in vant dupa muzica, dar nu era nimeni insistent sau eram eu aeriana, ca si asta se poate.

Sunt de acord cu voi ca o educatie, intotdeauna insotita de afectiune e datoria de parinte (lxn, multumesc pentru articol, sa stii ca mi-a starnit ceva ganduri si le-am pus si eu pe hartie) dar pot fi multi alti factor care intervin.
Numai ca eu as zice sa nu fiti asa de categorice, stiti vorba aia "never say never". Eu una mai bine zic, "Doamne Fereste"! pentru ca adolescenta e o varsta f. dificila pentru fiecare, si ganditi-va ca sunt niste diferente de optica intre generatii.

Intre mine si multe fete care ati pove cum era prin liceu, cred ca sunt vreo 10 ani si ceva diferenta, si mie mi se pare o diferenta de la cer la pamant, d-apai peste inca 10 cand fi-miu s-ar presupune ca a trecut de adolescenta?!

[scorpirescu]

Ma bag si eu in discutie... ca musca, vorba aia.


Fata asta ce s-a sinucis acum la 12 ani tocmai fusese parasita de .... al treilea prieten (what???!!!!!???)
Mai, eu la 12 ani schimbam timbre pe scara blocului cu vecinii, mergeam la cercul de pictura sau balet, jucam oina sau 9 pietre. La fel, devoram orice carte prindeam in mana ... si viata mea era plina. Phii ce se mai schimba lumea.

Revenind ... ca parinte poti, daca vrei, sa devii tu prietenul copilului tau, ii poti urmari si descoperii talentele sau pasiunile, si il poti ghida catre proiecte (sanatoase) in care si le poate dezvolta si care ii pot ocupa timpul intr-un mod constructiv. Pentru ca se presupune ca tu esti mai destept de cat el acum, iar el abia face cunostinta cu lumea si nu stie unde sa o apuce. Daca nu te implici, nu te mira de surprize.
Altceva ... schimbarile astea majore, care sar in ochi, cum ar fi imbratisarea unei mode altfel sau diferita ... mie mi se pare numai o modalitate de a incerca sa captezi atentia. Asta inseamna ca iti lipseste atentia cuiva, nu?
Este foarte clar ca cea mai mare parte din vina este a parintilor.
Pai nu?
Cand implineste 18 ani ii cumperi masina care poate depasi de aproape 2 ori viteza maxima admisa pe soselele patriei pentru ca el sa le arate prietenilor cum e sa zbori cu 190 la ora direct in pom? (dar asta nu tine de topicul asta)
S.