Nov 2 2009, 03:36 PM
Post
#51
|
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 |
Impozitul minim a distrus firmele
Introducerea impozitului minim a adus pierderi de 100 de milioane de lei la bugetul de stat, prin generarea a 56.000 de şomeri, în urma închiderii a 26.000 de firme cu activitate, conform calculelor Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). „Potrivit unei evaluări a Comisiei Naţionale de Prognoză pe care ne-a prezentat-o Ministerul Finanţelor acum câteva zile, din cele 112.000 de firme care şi-au suspendat activitatea până în luna septembrie, 26.000 aveau activitate, iar restul nu mai erau active. 56.000 de salariaţi din cele 26.000 de firme şi-au pierdut locul de muncă“, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Florea Pârvu, Vicepreşedintele CNIPMMR. Potrivit calculelor realizate de acesta, s-a înregistrat o pierdere de 300 de milioane de lei în urma închiderii acestor firme din neîncasarea impozitelor la bugetul de stat. „Ministerul Finanţelor ne-a anunţat că impozitul minim a adus la buget venituri de 200 de milioane de lei. Deci, statul a pierdut, de fapt, 100 de milioane de lei prin introducerea acestui impozit. Impozitul este nefast pentru mediul economic şi credem că trebuie eliminat şi, chiar dacă va fi înlocuit cu impozitul forfetar, nu se va îndrepta situaţia. Impozitul forfetar va crea şi mai mare evaziune fiscală“, a precizat Pârvu. Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a menţionat că de la începutul anului peste 168.000 de firme şi-au suspendat activitatea din cauza crizei financiare, dar şi a impozitului minim. „Potrivit datelor ONRC, în perioada ianuarie - septembrie 2009, la nivelul întregii ţări, peste 168.000 de IMM şi-au suspendat activitatea din cauza crizei financiare, dar şi a impozitului minim“, a declarat Nicolescu. Situaţia IMM s-a înrăutăţit Potrivit unui studiu realizat de Consiliu, situaţia IMM în primul semestru este foarte nesatisfăcătoare. „Indicele intreprenorial pe semestrul I 2009, comparativ cu semestrul I 2008, indică o evoluţie foarte nesatisfăcătoare a mediului de afaceri şi a sectorului de IMM-uri. Niciodată de când realizăm aceste evaluări nu am mai înregistrat o aşa înrăutăţire. Peste 53% din firmele româneşti au înregistrat o scădere a afacerilor. Dacă economia Europei se redresează, noi suntem tot pe tobogan, iar acest lucru se întâmplă din cauza imobilismului guvernului care nu a implementat măsurile anticriză propuse de întreprinzători de la începutul anului. Din cele 27 de măsuri propuse, doar trei s-au implementat, pe când în Franţa s-au propus 38 şi s-au implementat 41“, a explicat Ovidiu Nicolescu. Desfiinţarea Ministerului pentru IMM este o greşeală gravă În acest context, reprezentanţii CNIPMMR consideră inoportună desfiinţarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, din cadrul cabinetului propus de premierul desemnat Lucian Croitoru. Potrivit propunerii lui Croitoru, Ministerul IMM-urilor a fost inclus în cadrul Ministerului Economiei. „Domeniul IMM-urilor are o importanţă foarte mare şi este cel mai afectat de efectele crizei financiare şi economice. Prin desfiinţarea ministerului nu se va rezolva problema miilor de firme care s-au închis în primele nouă luni ale anului, ci printr-un minister puternic, cu resurse mai multe. Este o greşeală strategică şi am trimis o scrisoare domnului Croitoru şi partidelor politice pentru rezolvarea acestei situaţii“, a declarat preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu. Pe de altă parte, preşedintele CNIPMMR a arătat că reprezentanţii patronatelor se vor întâlni mâine cu delegaţia FMI, care se află în România pentru a doua evaluare a acordului stand-by, căreia îi va cere, printre altele, eliminarea impozitului minim, menţinerea actualului nivel al fiscalităţii şi direcţionarea banilor din împrumut spre investiţii şi nu spre salariile bugetarilor. Potrivit datelor ONRC, în perioada ianuarie-septembrie 2009, la nivelul întregii ţări, 112.893 de societăţi comerciale şi-au suspendat activitatea, de 12 ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut, dizolvările voluntare au crescut cu 472%, iar radierile voluntare, în aceeaşi perioadă, au crescut cu 173%. „Statul a pierdut, de fapt, 100 de milioane de lei prin introducerea acestui impozit. Impozitul este nefast pentru mediul economic şi credem că trebuie eliminat, şi, chiar dacă va fi înlocuit cu impozitul forfetar, nu se va îndrepta situaţia. Impozitul forfetar va crea şi mai mare evaziune fiscală“. Florea Pârvu, vicepreşedintele CNIPMMR |
|
|
|
![]() |
Jan 27 2012, 01:26 PM
Post
#52
|
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 |
Eu am vazut la metro marti si am ramas cracanata... astia nu sint sanatosi la cap!
|
|
|
|
Fides Stiri din economie Nov 2 2009, 03:36 PM
Fides Statul ne lasă din nou fără bani... Nov 26 2009, 06:38 AM
Fides Actiunile Agras Asigurari vor fi delistate vine... Dec 3 2009, 10:43 PM
Fides Tinerii pot deveni fermieri cu bani de la UE Dec 8 2009, 01:36 PM
Fides Dacia Duster: cat costa si primele fotografii Dec 9 2009, 03:44 PM
Fides Trecerea Registrului la Camerele de Comer... Dec 10 2009, 10:11 PM
Fides FMI a ajuns la un acord cu Ministerul Finantelo... Dec 15 2009, 10:35 PM
Fides Producatorul de masini SAAB, in faliment
Fides Blocajul de la Registrul Comerţului alung... Dec 23 2009, 04:33 PM
Fides Creşte impozitul microîntreprinderilor? Dec 27 2009, 08:13 PM
Fides Estimarile analistilor cu privire la evolutia c... Dec 29 2009, 02:38 PM
Fides Au venit scumpirile
Produsele accizabile se... Jan 4 2010, 12:51 PM
Fides Spyker face ultima ofertă pentru Saab
... Jan 6 2010, 01:15 PM
Fides Scade rata la banca! Euro, la minimul ultim... Jan 6 2010, 02:21 PM
Fides Guvernul vrea să desfiinţeze AVAS... Jan 11 2010, 12:13 PM
Fides Băncile fidelizează clienţii vec... Jan 12 2010, 03:42 PM
Fides Iad fiscal: portăreii au normă de fir... Jan 13 2010, 08:23 PM
Fides Salariul minim pe economie rămâne la 600 d... Jan 14 2010, 11:23 AM
Fides Profitul JPMorgan a crescut de patru ori în al ... Jan 15 2010, 04:57 PM
Fides Bursa debutează pe verde în şedin... Jan 19 2010, 11:00 AM
Fides România ar putea primi a treia tranş... Jan 24 2010, 07:13 PM
Fides Bursa îşi accentuează scăderea l... Jan 26 2010, 02:36 PM
Fides Jeffrey Franks, FMI: In 2010 Romania va avea un... Jan 27 2010, 04:25 PM
Fides PSA Peugeot Citroen va rechema până la 100... Feb 1 2010, 02:28 AM
Fides Liber la şomaj tehnic
Teoretic, execut... Feb 2 2010, 04:37 PM
Fides Radu Gheţea: Normele BNR privind reevaluar... Feb 4 2010, 11:21 PM
Fides Banca Naţională se aşteapt... Feb 6 2010, 12:31 PM
Fides LukOil România şi-a majorat capitalul soci... Feb 9 2010, 04:09 PM
Fides MADR: Rezervele de grâu ne ajung până la r... Feb 16 2010, 05:31 PM
Ramses Daca ai abonament Romtelecom cu minute incluse, da... Feb 19 2010, 05:13 PM
Diana CSA: Despăgubirile la RCA vor fi plăt... Feb 22 2010, 06:13 PM
Diana BNR nu se aşteaptă la alte şocur... Mar 31 2010, 01:43 PM
Diana Băncile nu mai blochează conturile Apr 6 2010, 01:28 PM
Diana Am ieşit din topul statelor cu cele mai ri... Apr 7 2010, 02:54 PM
Diana România la coada ţărilor UE
Român... Apr 17 2010, 02:45 PM
Diana 65.000 de persoane afectate de anularea curselo... Apr 18 2010, 11:38 PM
Diana Băncile au redus marjele la lei în primul ... May 4 2010, 02:45 PM
Diana Băncile scad dobânzile
BNR a sc... May 5 2010, 11:23 AM
Diana Isărescu: Nu poţi susţine ... May 7 2010, 03:59 PM
Diana Variantă sindicală: Greva general... May 24 2010, 01:32 PM
Diana Iesim din criza? Industria a crescut cu 5% in p... Jul 9 2010, 04:55 PM
Diana Guvernul analizeaza scaderea TVA si impozitarea... Jul 12 2010, 01:19 PM
Diana Statul taie facilităţile pentru tiner... Jul 13 2010, 12:27 PM
Diana Franks, FMI: Romania a facut progrese, mai puti... Jul 27 2010, 05:49 AM
Diana Radu Golban, cel care a descoperit datoria Germ... Aug 21 2010, 10:25 PM
Diana FMI: Pieţele muncii sunt într-o stare înfr... Sep 13 2010, 11:17 AM
Diana Painea, legumele si uleiul au dus inflatia la m... Oct 11 2010, 02:49 PM
Diana Ce ne aşteaptă în 2011 - creşter... Nov 8 2010, 02:22 PM
Diana Francul elveţian, mai scump decât dolarul<... Nov 29 2010, 03:08 PM
Diana Se anunţă noi scumpiri
Accizele ... Dec 9 2010, 04:44 PM
Diana De ce s-a dublat “peste noapte” preţul Mag... Jan 27 2012, 11:22 AM
danati Foarte interesant articolul.
Eu am ramas socata d... Jan 27 2012, 01:24 PM![]() ![]() |
| Lo-Fi Version | Time is now: 3rd November 2025 - 08:31 AM |
|
|