Viata din Anii Mei, Jurnalul lui fleurdelis Options

[fortelady]

Spor la scris!

[Diana.]

Salut! Topic interesant, am citit pe nerasuflate tot!
Cit despre mine...am avut o mie de joburi si mai calificate si mai necalificate in functie de ce am gasit pentru ca n-am avut incotro. Cind esti o femeie singura fara nici un ajutor material si cu un copil de crescut si educat nu-ti poti permite sa fii somer nici o zi...copil fiind nu m-am gandit niciodata ce as vrea sa fac in viata, ci doar imi doream sa fiu mare si independenta. Tin minte ca odata cind m-a intrebat tata ce as vrea sa devin am spus ca vreau sa fiu erou...nu stiu ce oi fi avut eu atunci in cap si tata mi-a spus ca nu e bine sa fii erou ca de obicei eroi sint cei care se sacrifica si de multe ori devii erou postmortem...In liceu cind m-am mai copt la minte am inceput sa-mi framint mintea mai serios si tot nu-mi gaseam vocatia. Asa ca am terminat liceul si am aterizat direct in interprinderea la care lucra tata ca inginer, numai ca eu am fost plasata pe un strung inspaimintator intr-o hala zgomotoasa si intunecata...cu oameni hmmm...care mai de care. A fost greu, m-am simtit nedreptatita am plins am refuzat sa lucrez dar pin la urma m-am dat pe brazda si am inceput sa fac suruburi, piulite, came, rulmenti si alte chestii care erau date la rebut si din salariu nu-mi raminea nici bani de sare...ce sa mai vorbesc de badaranii de colegi, sefi, ingineri care in majoritate nu faceau decit glume proaste, grosolane si propuneri indecente, gen "pacat, o fata tinara si frumoasa ca tine nu ar avea ce cauta aici" "daca ai fi "desteapta" ai putea sa lucrezi la mine in birou". Degeaba plingeam si am ajuns chiar sa amenint ca ma sinucid decit sa mai intru in fabrica aia...tata a ramas neinduplecat. Atunci mi-am spus ca nu pot sa ma ajut decit singura, m-am luat in maini si am facut institutul de proiectari (3ani )si am plecat in alta interprindere unde am lucrat ca tehnician proiectant, mi-a placut meseria asta si colectivul, dar ceva in subconstient imi spunea ca nu asta e vocatia mea asa ca am dat la drept pentru ca mi se parea ca exista prea multa nedreptate in jurul meu si credeam eu in naivitatea mea ca daca voi face o cariera in justitie voi reusi sa schimb lumea...singurul lucru care nu-mi lacea era socialismul stiintific si limbajul de lemn pe care nu de putine ori eram nevoita sa-l folöosesc dar mi-am spus ca voi suporta cu stoicism cel putin aveam un scop in viata. Am facut doi ani cu multe eforturi si lipsuri deoarece acum nu mai lucram si nu aveam nici un ajutor material. In aceasta conjunctura m-am maritat cu un om care lucra in cadrul armatei. A fost o mare prostie, moment nefericit si am fost nevoita sa parasesc studiul desi fostul sot imi promisese ca o sa ma sustina sa termin facultatea si in tot ce vreau...nu dupa mult timp s-a dovedit cu totul altceva, e drept ca si eu am fost vinovata de aceasta decizie precipitata si nenorocita ca am crezut ca daca el ma iubeste si voi avea casa mea e suficient...mai ales ca pina la virsta aceea (23) nici nu gasisem marea dragoste. Credeam ca asta va veni cu timpul, insa s-a dovedit ca eu am fost naiva si el un ticalos. De ce? Pentru ca la numai o luna de la nefericitul eveniment mi-a interzis sa mai merg la cursuri si chiar se lua la bataie cu orice persoana de gen masculin care indraznea sa ma priveasca...Bineinteles ca m-am revoltat, am facut scandal, am incercat sa divortez dar a fost imposibil m-a amenintat ca ma impusca pe mine si toata familia daca mai indraznesc sa pronunt cuvintul divort. M-am resemnat si 10 ani din viata mea au fost un iad (da asta nu-i un job...scuzati sint oftopic). Din toata povestea asta m-am ales cu o trauma puternica dar si cu un copil minunat...pe care-l consider un dar de la Dumnezeu si este cea mai mare realizare din viata mea.
Dupa doua incercari de a divorta si intimplari urite si traumatizante am primit sentinta de divort mult dorita...(era 22 decembrie 1989) exact in ziua cind in birou fiind la servici (am uitat sa va spun ca dupa multe eforturi am reusit sa-l conving sa ma lase sa lucrez macar la proiectari) am auzit la radio ca ceausescu a fugit...nu pot sa va spun ce fericire am simtit atunci tocmai aratasem victorioasa la toti colegii sentinta de divort ca pe cine stie ce diploma de doctorat...si chiar ne propusesem sa sarbatorim evenimentul si acum simteam ca ori e sfirsitul lumii ori inceputul...rideam, plingeam si nu credeam ca e adevarat.
continarea mai tarziu ca am transformat postarea asta in roman...va rog sa ma iertati daca v-am plictisit.

[mps]

Mie mi-a placut romanul, continua, te rog!

[jolie]

Dap..continua..eu una am citit cu mult interes!

[geoo]

Spirit de scriitor!!! Cu suspansul de rigoare! Si eu cer o continuare (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) !

(IMG:style_emoticons/default/welcome.gif) si te rog .... termina-ti povestea; nici pe departe vorba de plictiseala!!

[fleurdelis]

In primavara lui `90 am plecat in Israel, nici un gind sa emigrez ci pentru ca cea mai mare dorinta a mamii era sa vada locul unde s-a nascut inainte de a inchide ochii si mai ales sa vada locurile sfinte. Nu intru in amanunte poate o sa povestesc in alta parte despre plecarea mea in Isrel ca as fi oftopic aici...va dati seama ca am facut eforturi enorme sa cumparam biletele de avion si sa-mi iau concediu 2 luni de la servici, sa-mi plasez copilul pe la rude (asta a fost cel mai greu de suportat) si cind am ajuns in aeroprt la Ben Gurion ne-am trzit ca nu ne ajungeau banii nica sa platim biletele de autobuz pina la Ierusalim...Tocmai cind ne gindeam sa facem cale-ntoarsa o doamna cu care am calatorit impreuna ne-a incurajat ca o sa ne descurcam daca avem putere de munca. Am ajuns in Ierusalem la Biserica Romaneasca si in aceeasi seara am primit de lucru la SPONGIA (spalat dusumele)! Pentru prima data in viata am simtit ce inseamna fericirea de a primi o slujba mai ales ca pentru o ora de munca am cistigat jumatate din salariul meu din Ro. Eram atit de fericita ca am putut sa-i platesc si mamii excursia pe la locurile sfinte si in cele doua luni cit am stat acolo am adunat bani din care mi-am cumparat apartamentul din Ro. Asta a fost primul meu Job in Israel in calitate de turist...
Va urma...

This post has been edited by fleurdelis: Oct 8 2007, 10:56 PM

[kalua]

fleurdelis, ce viata interesanta si pline de surprize, altele mai bune, altele mai putin bune! De-abia astept sa ne mai spui. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[Diana.]

... si eu astept, FleurDeLis... si (IMG:style_emoticons/default/welcome.gif) la noi!
(IMG:style_emoticons/default/floricele.gif)

[roxanica10]

Si eu astept cu nerabdare continuarea Floridelis. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) Nu stiu de ce, citindu-te, mi-a venit sa plang. Felicitari pentru consecventa cu care ai facut fata incercarilor vietii!
Cand ma gandesc ca eu m-am nascut intr-o familie perfecta, am avut tot ce-am vrut inca de mic copil si Dumnezeu m-a ajutat sa-mi croiesc un drum in viata asa cum mi-am dorit, incep sa inteleg ca sunt o persoana chiar f norocoasa.
Floridelis, ma bucur c-ai dat de noi si sper sa ramai prin preajma. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[fleurdelis]

Multumesc pentru primirea calduroasa si pentru aprecieri! Si eu ma bucur ca am gasit acest forum, pe care incep sa-l iubesc, pentru ca plimbindu-ma un pic pe aleile lui mi-am dat seama ca are atmosfera placuta inimii mele... (IMG:style_emoticons/default/iloveelady.gif)
Si pe aceasta cale multumesc prietenii mele care m-a indrumat...
Roxi te rog sa nu plingi ca daca o faci nu mai spun nimic...nu pentru asta am postat aici ca sa va stric dispozitia. Si ajunge! Am plins eu destul de mi-a secat izvorul lacrimilor. Dar pe de alta acum nu am de ce sa ma pling ca stiti voi vorba aia , ce nu te omoara te face mai puternic si multumesc vietii ca m-a ajutat. Uitindu-ma in urma, nu-mi pare rau de nimic imi place viata mea asa cum a fost si mai ales asa cum e. Desi nu stiu daca as avea curaj sa o mai iau de la inceput. Orice om are greutati si incercari in viata, indiferent de situatia materiala sau de dragostea celor din jur. Important e sa luptam si sa nu ne lasam doboritie, sa fim barbate (IMG:style_emoticons/default/nusepoate.gif) scuzati daca ma gindesc bine cred ca am gresit...sa fim femei ca viata mi-a aratat ca femeile sint mult mai puternice si mai curajoase decit barbatii...sper sa nu fie barbati pe aaici si sa-mi sara in cap dar oricum daca sint atunci imi cer scuze, persoanele de fata se exclusd.

De munca nu m-am plins niciodata, nici nu am dus lipsa si nici nu mi-a fost rusine sa prestez munci care nu corespundeau calificarii mele...consider ca munca gasesti oricind daca vrei sa supravietuesti si nu ai incotro...
Motivata de cistigul substantial, in citeva zile de antrenament la spongia am devenit atit de profesionista incit din citeva piruete cu teul si cu cirpa, podeaua era oglinda...nu pot sa ma laud ca am vizitat Israelul in cele doua luni dar daca iau in calcul kilometrii de podea pe care i-am parcurs in ritm alert cred ca puteam sa vad Israelul de la un capat la altul mergind pe jos.
Pina si noaptea in somn ma visam valsind cu teul pe podelele stralucitoare.
Citiva din beneficiarii produsului muncii mele erau asa de entuziasmati incit mi-au propus sa ma angajeze pe termen nelimitat cu salariu foarte atragator, cazare si masa de 5 stele...dar de unde sa stie ei bietii oameni ca nu asta era vocatia mea si mai ales ca apa cu care le spalam pe jos era amestecata cu lacrimi de dorul copilului.
Asa ca nici nu m-am gindit sa ramin si m-am intors la copilasul meu in Ro...Cind l-am simtit iar la pieptul meu am jurat ca nu o sa-l mai parasesc niciodata!
Daaar...