Cele mai frumoase poezii Options

[catalina77]

Oscar Wilde

Discipolul - poem in proza

Cand Narcis a murit, iazul placerii sale se preschimba dintr-un potir de ape dulci intr-un potir de lacrimi sarate, si Oreadele venira plangand prin codrii, pentru a-i putea canta iazului si a-l mangaia.
Si cand vazura ca iazul se preschimbase dintr-un potir de ape dulci intr-un potir de lacrimi sarate, ele isi despletira cozile parului si se jelira iazului si ii zisera: 'Nu ne mira ca bocesti in felul acesta dupa Narcis,
atat de frumos era.'
'Chiar a fost Narcis frumos?' spuse iazul.
'Cine sa stie aceasta mai bine ca tine?' raspunsera Oreadele. 'Pe langa noi doar trecea totdeauna, ci pe tine te cauta, si obisnuia sa se intinda pe malurile tale si sa se uite la tine in jos, si in oglinda apelor tale isi reflecta propria-i frumusete.'
Iar iazul a raspuns: 'Dar eu l-am iubit pe Narcis, deoarece atunci cand se lungea pe malurile mele si privea la mine in jos, in oglinda ochilor sai totdeauna mi-am vazut frumusetea reflectata.'

[Dore]

Mai pune poezii, Cata - cele alese de tine sunt deosebite (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/friends3.gif) .


Omar Khayam, un catren oarecare

Fii vesel, caci tristetea o sa dureze pururi
Mereu aceleasi stele s-or invarti-n azururi
Din caramizi facute din trupul tau, n-ai teama
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.

[angeldust]

Salutation to the Dawn

Look to this day!
For it is life, the very life of life,
In its brief course
Lie all the verities and realities of your existence:
The bliss of growth
The glory of action
The splendor of beauty,
For yesterday is but a dream
And tomorrow only a vision,
But today well lived makes every yesterday
a dream of happiness
And every tomorrow a vision of hope.
Look well, therefore, to this day!
Such is the salutation of the dawn.

by Kalidasa, Indian Dramatist

[kary_pink]

Singurul lucru care contează _Lucian Avramescu

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor

[lotte]

Gazela

de Nichita Stanescu


Ea isi puse mana ei cea dalba de copila
Pe umerele meu cel negru si paros,
Ea mirosise intocmai cum e floarea de zambila,
Eu stam paralizat si fioros,
Venisem s-o mananc de foame,
S-o rod oscior dupa oscior
Spre dintii mei canini,ah,doamne!-
Ea mi-a suras tulburator;
De-atunce lesinat in poala-i,
A ei,pe mine,lent ma mistuieste.
Eu sunt un leu mancat de o gazela.

[rebel]

Nebuna, de George Coşbuc

Voi o vedeţi fugind prin sat,
Cu zdrenţele şiroi,
Desculţă-n ger, cu ochii supţi
De cine râdeţi voi?
Şi după dânsa curioşi,
De ce fugiţi în roi?

Ce fel de rău v-a făcut ea
De-i faceţi rău? Scuipând
În urma ei, o huiduiţi
Când iese-n drum, şi când
Vă vine-n prag flămândă, voi
O bateţi înjurând.

Îi ştiţi povestea ei? De-o ştiţi,
Ce mult vă cred mişei.
Dar nu! Atunci aţi fi miloşi,
Cu dânsa, dragii mei,
Veniţi dar, vreau azi să vă spun
Povestea vieţii ei.

Pe deal, în revărsat de zori,
Un bucium repetat
Da sunet, şi lătrau zăvozi;
Bărbat lângă bărbat
Ieşea din văi, suia pe culmi
Cu groful la vânat.

Sărmani iobagi! Un sat întreg
Cu sila-n codru dus,
Pe placul unui domn nebun!
Şi sus şi tot mai sus
Treceau, purtând în ochi grăbiţi
Un cerb pe goană pus.

Şi şir de şir gonaci stăteau
În umbră de copaci,
Şi contele pe-un tânăr cal
Da frâu ca dus de draci,
Dar iată! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!

Arama potcovită,-n piept
Un larg mormânt făcu,
Au stat iobagii marmor toţi,
Dar Arpad groful nu:
Zburând pe cal privea-napoi
Cu râsete, huhu!

Luptându-se cu moartea, el
În pat se zvârcolea,
Şi biata mă-sa! Vezi-o azi
Cum plânge-n hohot ea?
Acelaşi plâns, pe care-atunci
Sărmana îl plângea.

Sărmana! şi vă bateţi joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
S-ajungă oarecum
Nebună? V-ar plăcea s-o ştiţi
De râs obştesc pe drum?

Oh, leacul! unde-i? Din pământ,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau săraci. Bărbatul ei,
De mult bolnăvicios,
Zăcea şi el, puteai de slab
Să-i numeri os de os.

Pe laiţ fecior, părinte-n pat,
Pe răni al cârpei nod,
Şi-n vatră focul stâns de mult
Şi nu-i porumb în pod:
Trei zile, iar a patra zi
Doi morţi sub un prohod!

Iar azi când se trezeşte-n ea
Nelimpedele gând
Al morţii lor, ce râs aflaţi
În plânsul ei? Urlând
Morţeşte, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dând

Şi vezi cum face gesturi ea,
Aşa precum în joc,
Dezmierzi copii? Cum râde ea,
Ca omul în noroc?
Apoi răsare blăstămând:
Şi-i varsă gura foc.

Rusanda e, copila ei!
În uşa tinzii-n prag,
O dezmierda ea nopţi întregi
Ca un odor pribeag,
Ea singură i-a mai rămas
Din tot ce-avuse drag.

Privindu-şi fata, îi părea
Şi traiul mai domol.
Frumoasă, ca un sfânt potir
P-al schitului pristol,
Şi harnică, din ceas în ceas
Umplând al casei gol.

Dar într-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
Vrea domnul o cămaşă-n flori
Cu portul de la sat
Tu, Sando, coşi cea mai isteţ,
Să mergi dar la palat!

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De parimi păgâneşti.
De ce-ncui uşa? Ce vrei tu?
Turbatule ce eşti!
Şi capul ea şi l-a zdrobit
De drugii din fereşti.

A fost prea mult! Când i-au adus
Pe Sanda doi argaţi,
Ea n-a mai plâns, a stat ca stan
Cu pumnii ridicaţi,
Cu gura plină de blăstăm,
Cu ochii îngheţaţi.

Eşti om nebun, când vrei să porţi
Întreg onorul tău!
Nimic nu-i sfânt! Căci cei tari pot
Sili pe slabi la rău.
Şi domnii sunt d-aceea tari,
Căci râd de Dăumneîzeu!

Şi-aici i-a izbucnit din ochi
Plânsoarea bob de bob,
Şi jos, săcată de simţiri,
Căzu ea toată zdrob.
Domn groful, domn şi Dăumneîzeu,
Ei ambii râd de rob.

Şi noi? Să râdem înjurând
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganţi în drept
Şi-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mâini sa pălmuieşti
Pe domni ca pe mişei!

[kary_pink]

Vei plânge mult ori vei zâmbi?_Lucian Blaga

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

[Meg]

Plumb
Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur in cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig --
Stam singur langa mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.
George Bacovia

[samera]

George Cosbuc - Numai una - 1889 Balade si idile

Pe umeri pletele-i curg rau -
Mladie ca un spic de grau,
Cu sortul negru prins in brau,
O pierd din ochi de draga.
Si cand o vad, inebunesc;
Si cand n-o vad, ma-nbolnavesc,
Iar cand merg altii de-o petesc,
Vin popi de ma dezleaga.

La vorba-n drum, trei ceasuri trec -
Ea pleaca, eu ma fac ca plec,
Dar stau acolo si-o petrec
Cu ochii cit e zarea.
Asa cum e saraca ea,
As vrea s-o stiu nevasta mea,
Dar oameni rai din lumea rea
Imi tot inchid cararea.

Si cite vorbe-mi aud eu!
Toti fratii ma vorbesc de rau,
Si tata-i suparat mereu,
Iar mama la icoane
Matanii bate, tine post;
Ma blestema: -"De n-ai fi fost!
Esti un netot! Ti-e capul prost
Si-ti faci de cap, Ioane!"

Imi fac de cap? Dar las' sa-mi fac!
Cu traiul eu am sa ma-npac
Si eu am sa traiesc sarac,
Muncind batut de rele!
La frati eu nu cer ajutor,
Ca n-am ajuns la mila lor -
Si fac ce vreau! Si n-am sa mor
De grija sortii mele!

Ma-ngroapa fratii mei de viu!
Legat de dansa, eu sa stiu
Ca am uratei drag sa-i fiu?
Sa pot ce nu se poate?
Dar cu pamantul ce sa faci?
Si ce folos de boi si vaci?
Nevasta daca nu ti-o placi,
Le dai in trasnet toate!

Ori este om, de sila cui
Sa-mi placa tot ce-i place lui!
Asa om nici vladica nu-i
Si nu-i nici imparatul!
Sa-mi cante lumea cate vrea,
Mi-e draga una si-i a mea;
Decat sa ma dezbar de ea,
Mai bin-aprind tot satul!

[vesperala]

DOR DE EMINESCU
A.Păunescu, Al.Zărnescu


Într-o lume relativă ce-a facut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea dorului de absolut.
Dacă unu şi cu unu nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.

Fără el oricare lucru şi-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastra dintre stele ar cădea.
Pe pământul vechii Dacii, când mai mare, când mai mic,
Dacă n-ar fi Eminescu viaţa nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei ii e fiul şi Munteniei nepot,
L-a-nfiat intreg Ardealul, Eminescu-i peste tot.
Într-o lume relativă mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România tăinuită în cuvânt.

O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/Bătute-n ea şi soarele-i fereasta/La temniţa vieţii
Mihai Eminescu

Stelele-n cer, deasupra mărilor, ard depărtărilor, până ce pier...

(IMG:http://img69.imageshack.us/img69/7426/vespe2pm0.gif)