Cele mai frumoase poezii Options

[Diana.]

Poezie de dragoste de Ana Blandiana

Delir
purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu...pentru alta.
si focul ne mistuie crunt, pe-amandoi.
eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.
astept un cuvant, astepti un cuvant,
dar eu de la tine si tu de la alta,
si chipul ti-l vad in somn delirand,
dar tu, in visare, o vezi tot pe alta...
si ce ne ramane atunci de facut, cand soarta nu stie decat sa
dezbine?
de ce nu ti-e mila? traim doar iubind. desi tu pe alta,
eu totusi...pe tine!

[juliar]

De-abia plecasesi de Tudor Arghezi
De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

[Dore]

Am găsit-o prin marele www, dar nu am reuşit să aflu şi cine a scris-o.

JUDGE NOT

I was shocked, confused, bewildered, as I entered Heaven's door,

Not by the beauty of it all, nor the lights or its decor.

But it was the folks in Heaven who made me sputter and gasp--

The thieves, the liars, the sinners, the alcoholics and the trash.


There stood the kid from seventh grade who swiped my lunch money twice.

Next to him was my old neighbor who never said anything nice.

Herb, who I always thought was rotting away in hell,

Was sitting pretty on cloud nine, looking incredibly well.


I nudged Jesus, 'What's the deal? I would love to hear Your take.

How did all these sinners get up here? God must have made a mistake.

And why is everyone so quiet, so somber? ... Give me a clue.'

'Hush, child,' He said, 'they're all in shock. No one thought they'd be seeing you.'

[Diana.]

Poemul este intitulat "Folks in Heaven" si ii apartine lui J. Taylor Ludwig. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[Dore]

(IMG:style_emoticons/default/pls.gif) Mulţumesc!

(IMG:style_emoticons/default/pls.gif) Mulţumesc!

[Diana.]

O curva cinstita de Ion Pribeagu

```Intr-adevar, la Petrosani, studentii aveau costum de uniforma, restaurantul era "Minerul",
Institutul avea echipa de rugbi, minele aveau echipa de fotbal iar Horia Moculescu a fost student la "Institutul de mine"!


Parc-aud cînd trec pe stradă
Fluierînd fete golanii,
Că nici nu băgăm de seamă
Cum în viaţă ne trec anii!

Cred că n-are importanţă
Dacă-i Deva, Petroşani,
Ceea ce mi-aduc aminte
C-aveam optsprezece ani.

Şi-n oraşul plin de crîşme
Şi cu centrul plin ca cerul,
Era un cinematograf
Şi-un restaurant: Minerul.

Singurul locşor mai intim
Să petreci c-o nătăfleaţă
Şi să poţi mînca şi bine
Era chiar jos, în piaţă.

Fiindcă aducea patroana
Numere de-atracţii noi,
Chelneriţe apetisante,
Ce-atrăgeau clienţii, roi.

Cum sosea vreo chelnăriţă
Începea şi agăţatul -
Într-o zi o curta unul,
Altă zi, o sălta altul.

După ce sfîrşea programul
Chefuia cu fotbaliştii
Iar cînd ăştia beţi picau,
O interceptau rugbiştii.

Pe cînd noi, studenţi, săracii,
Visînd zîne şi himere,
O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.

Într-o seară, noroc chior,
Năstruşnica chelnăriţă
N-avu niciun fotbalist
Ca s-o pupe pe guriţă.

Avea părul scurt şi negru
Braţe albe subţirele,
Ce să zic nişte picioare
Care te chemau spre ele.

Noi, ştrengari, voioşi şi tineri,
Nici o taină nu ne scapă:
O doream şi tuturora
Ne lăsase gura apă.

Se auzise atunci un pont
În cămin la cineva:
Că de-i dai o sută-n mînă
Poţi ca să petreci cu ea.

Însă cine din studenţi,
Dintre gaşca cunoscută,
Îşi putea permite luxul
Ca să-i dea fetii o sută?

Şi atunci Horică vine
C-o idee salvatoare:
- Bă, putem strînge o sută,
Să dăm cinci lei fiecare.

Şi-apoi tragem bileţele,
După cum avem noroc,
Şi cine cîştigă suta,
La toţi cinci le ţine loc.

Asta a fost. Nici azi nu ştiu
Nici cînd a trecut minuta,
Nici cum m-a bătut norocul
Ca să-mi iasă mie suta!

Ştiu atît, că nu credeam
Şi nici nu aveam idee
Pentru marea fericire
De-avea prima femeie.

Cu-n buchet de trandafiri
Şi-un costum de facultate
I-am depus în mînă suta
Şi ea a palmat-o-n spate.

Ce a fost nu am cuvinte,
Vii dorinţi şi clipe pline,
Care le-au trăit şi alţii
Poate aşa, poate mai bine.

Pot să spun, că n-am să uit
Ca un prinţ înamorat,
I-am compus un cîntec tandru
Şi în pat i l-am cîntat.

Într-atît a-nduioşat-o
Cîntul meu înaripat,
Că frumoasa chelnăriţă
Cu glas dulce m-a-ntrebat:

- Spune-mi, dragul meu student,
Pentr-o mică desfătare
Ce ai avut-o aici cu mine
Dai o sumă-aşa de mare?

Ai părinţi agricultori? Ai case?
Sau contabili, fiecare?
Fiindcă ştiu din auzite
Că studenţii n-au parale.

Îmbătat de-accentu-i sincer,
Ca să nu stric feeria,
I-am destăinuit da capo
Cum a fost cu loteria.

- Vai, a spus ea drăgăstoasă,
Ce galant, dar, nu se poate!
Şi strîngîndu-mă în braţe
Mi-a şoptit cu voluptate:

Tu, că eşti cel mai simpatic
Dintre ceilalţi băieţani,
Mai ales că scrii şi versuri,

De la tine nu iau bani.

Cînd văzui că umblă-n geantă
M-a emoţionat pe loc
Şi mi-am zis: - Slăvit fii, Doamne,
Ăsta zic şi eu noroc!

Şi cu un surîs angelic
Ce te-mbată,vrei nu vrei,
Mi-a ciupit uşor obrazu

Şi mi-a-napoiat: cinci lei.```

[Diana.]

Minciunile
(Adrian Păunescu,1984)

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

[Diana.]

Cântec femeiesc
(Adrian Păunescu)

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…