Atacuri de panica Options

[fortelady]

eu am ramas cu sensibilitate cam la orice medicament care da ca efect secundar somnolenta. asta dupa povestile cu xanax.

[ISSA]

Fetelor, Cautati ''Asul Verde'' din Ianuarie. Am vazut titluri potrivite pentru problema noastra. Si tratamente naturiste.

[Master of Norule...]

Am gasit si eu un articol poate va e de folos.
Mai rea decât frica este teama de frică, ''fobofobia''. Atacul de panică şi teama de a suferi de un asemenea atac. Este vorba de o boală din ce în ce mai răspândită, probabil fiindcă ea se depistează mai bine şi mai devreme decât în trecut, şi probabil fiindcă este maladia-emblemă a acestei lumi nebune care se lasă pradă telejurnalelor , a terorismului şi a catastrofelor naturale, notează La Stampa.
De pildă, în perioada sărbătorilor, când lumea călătoreşte, există unii care nu reuşesc să urce în avion, să ia trenul, să intre într-un tunel. La un moment dat, ei sunt cuprinşi de palpitaţii, tremur, senzaţie de sufocare, de detaşare de realitate, chiar ajung să fie siguri că vor muri. ''O minciună a creierului'', susţine Rosario Sorrentino, fondator şi director al Institutului de cercetări şi tratament a atacurilor de panică din cadrul Clinicii Pio XI din Roma), angajat în această activitate de 20 de ani. El prescrie medicamente, uneori o psihoterapie scurtă. Este un neurolog, nu un psiholog sau psihanalist. Psihanaliza, în opinia sa, riscă să împiedice înfruntarea bolii, erodând acel rest de autostimă care ar permite pacientului să reacţioneze.
Dar ce este un atac de panică? ''O experienţă tulburătoare, o confruntare cu un puternic sentiment al morţii. Din acel moment viaţa se schimbă în mod radical. Persoana descoperă că este vulnerabilă, fragilă, existenţa sa pare nesigură. Prima dată poate ajunge la un spital de urgenţă iar medicul ori nu înţelege ori spune că nu este nimic, este ''doar'' un atac de panică. Dar din acel moment fobia fricii îl constrânge să trăiască cu sentimentul de groază că trebuie să găsească o cale de scăpare, să adopte mereu acea 'exit strategy'. Ca de pildă o pacientă, care a sosit la clinică în plină iarnă cu pretenţia de a fi consultată afară, în piaţeta din faţa instituţiei. În cele din urmă, soţul ei a fost nevoit să controleze intrarea din clinică în timp ce ea controla interiorul pentru a se asigura că există o altă ieşire, şi numai atunci a intrat şi apoi a ieşit în mare grabă de teamă să nu rămână în capcană şi să moară de teamă''.
Sau, să amintim de cazul cântăreţului Franco Califano, care era cuprins de atacuri de panică în timpul concertelor, fapt ce-i putea compromite randamentul artistic. Este important faptul că el a devenit un 'testimonial' spontan al necesităţii de a se adopta soluţia medicamentelor, care nu numai că duc la o îmbunătăţire netă, în câteva săptămâni, a calităţii vieţii, reducând frecvenţa, intensitatea şi durata acestor atacuri, dar stimulează şi capacitatea creierului de a găsi în el soluţii de recuperare a echilibrului pierdut, mai susţine medicul.
În momentul crizei se întâmplă că în creier este alertat un radar, un fel de senzor al fricii, în formă de mandarină prezent în lobul temporal din fiecare emisferă. Un întrerupător al panicii, care citeşte semnale de pericol acolo unde pericolul nu există. De aceste atacuri ''nu se moare niciodată'' dar se trăieşte greu. ''Odată, un pacient mi-a relatat foarte serios că el a acceptat să călătorească cu avionul numai dacă i s-ar fi pus la dispoziţie o paraşută şi permisiunea de a se arunca cu ea...''. Alte locuri riscante sunt sălile de cinematograf, ascensoarele, metroul, băncile, supermarketurile, restaurantele, în general oraşul cu numeroasele sale bariere arhitectonice. Mai afectate sunt femeile între 16 şi 45 de ani aflate sub stress, persoanele care îşi schimbă activitatea, suferă o traumă, sau au probleme în familie sau la locul de muncă.
Majoritatea atacurilor de panică ating intensitatea maximă în zece minute. Simptomele: unii prezintă fenomenul depersonalizării, cu alte cuvinte au senzaţia că se află în afara propriului corp şi că se privesc de sus. Alţii au senzaţia că propriul corp este ireal. În fine, se pare că ar exista şi o predispoziţie genetică, că această boală se moşteneşte.

sursa: Rompres

This post has been edited by Ala80: Feb 1 2008, 02:49 PM

Reason for edit: adaugare sursa

[ISSA]

Excelent articolul. Multumim mult. (IMG:style_emoticons/default/floricele.gif)

[scumpic]

Multumim, chiar ne e de folos.
M-am mai lamurit un pic cam ce se intimpla in creierul nostru.Adevarul e ca acum sint mai linistita de cind am citit ca e o minciuna a creierului si ca n-o sa mor, asa cum simt in timpul atacului, n-o sa mi se intimple nimic. (IMG:style_emoticons/default/friends3.gif) (IMG:style_emoticons/default/rock.gif)

[pescarush]

fetelor, eu nu stiu mai nimic despre atacurile astea de panica, decat ce-am mai citit pe-aici.
imi pare tare rau de voi, ca treceti prin asa ceva, sunt alaturi de voi si sper sa va vindecati, sau macar sa le puteti tine sub control. (IMG:style_emoticons/default/consolare.gif) (IMG:style_emoticons/default/hug.gif)

[iuliana17]

Salut! Se poate sa ai un atac de panica cauzat de un cosmar in timpul somnului ? Sufacarea poate fi o cosecinta a atacului de panica? Acum aproximativ 5 luni de zile m-am trezit din somn avand senzatia de sufocare, criza s-a repetat de curand. Prima data mi-am revenit singura si am considerat ca aceasata criza a fost cauzata de pozitia gatului in timpul somnului dar a doua oara daca nu se trezea fratele meu cred ca as fi murit asfixiata. El mi-a spus ca ma stateam rezemata de perete , ma tineam cu mana de gat si nu puteam respira, a incercat sa ma trezeasca dar nu am reactionat , aveam gura inclestata si era cat pe ce sa-mi inghit limba. Credeti ca pot fi atacurile de panica cauza?

[asgaard]

iuliana, eu stiu ca exista o afectiune numita apnee in somn, adica intreruperea respiratiei in timp ce dormi, cred ca mai degraba despre asta e vorba.
Intreaba-ti medicul, stiu ca se pot face niste teste in timp ce dormi ca sa vezi daca intr-adevar suferi de asa ceva.

[scumpic]

Eu NU am simtit asa ceva in timpul atacului de panica.Cred ca e mai bine sa vezi un doctor.

[cristina_h]

prezenta sunt si eu la discutii si ma bucur enorm ca am descoperit topicul asta pe forum. Iata cum sta treaba, in Februarie am fost diagnosticata cu agorafobie. Nu am atacuri de panica , dar am o frica care ma insoteste peste tot. In unele zile e mai mare si atunci nu-mi doresc sa fac altceva decat sa ajung acasa, in pat. In alte zile e chiar ok, is chiar normala, doar ca e tot acolo, undeva , ascunsa si o simt si ma astept sa apara.Prostia pe care am facut-o, si nu o recomand la nimeni, a fost ca timp de 3 anide zile am crezut ca o sa treaca de la sine. In fine intr-o zi pe autobuz am fost cat pe ce sa plang, atat de mare mi-a fost frica si atunci m-am hotarat sa merg la psihiatru. Zis si facut, de atunci fac tratament, dar nu pot sa zic ca e mai bine, si din cate am observat tot efortul nu sta in medicamente ci in propria mea vointa de a scapa. E un drum lung si nu neaparat cu un deznodamant fericit. Daca maisufera cineva de aceasi afectiune as aprecia sa am cu cine discuta, pentru ca cei care nu au simtit o astfel de frica nu te pot sfatui, si apoi cred ca simpla conversatie face bine. De un lucru mi-e teama: timp de 2 luni is in vacanta, deci nu mai sunt obligata sa merg la servici, si mi-e frica ca nu o sa ies din casa, o sa ma izolez, iar apoi in Septembrie o sa-mi revina frica aceea teribila de spatiile deschise. Cam atat , astept raspuns (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)