Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Rostul si rolul casatoriei in vremurile noastre
Forum pentru femei - eLady.ro > Despre noi si Interesele Noastre > Dragoste si Sex
Pages: 1, 2, 3
angeldust
Stiu ca am mai discutat eu despre acest subiect si reprezinta o mica obsesie personala, dar vreau sa aud in detaliu parerea voastra despre acest subiect.
Stiu ca avem pe forum femei casatorite si fericite, femei care au divortat, femei necasatorite, femei necasatorite dar cu relatii de foarte lunga durata si chiar copii, etc etc, deci totul e suficient de variat incat parerile sa fie probabil impartite.

Prima mea intrebare este:
Ce rol credeti ca mai are casatoria, ca insitutie, in vremurile in care traim? Ca sa nu fiu inteleasca gresit, precizez ca nu contest sub nici o forma rolul relatiilor de lunga durata, rolul familiei, ci vorbesc doar despre acel act in sine, documentul care atesta ca "da domle, esti nevasta lu Cutarescu de acu"

Sunt curioasa daca sunteti deja casatorite, care a fost motivul principal pentru care ati facut acest pas? Pentru a proteja legal copiii, averea? Va simteati mai in siguranta odata facut acest pas? Asa vi se parea normal si firesc datorita educatiei primite? Sau ma rog, as fi curioasa sa stiu propriile voastre motive originale smile.gif

In cazul in care ati divortat as fi curioasa daca stiind ce stiti acum v-ati mai fi casatorit in the first place? Sau daca aveti de gand sa va recasatoriti?

In cazul in care aveti o relatie de lunga durata insa ati ales de buna voie sa nu va casatoriti (si stiu sigur ca avem cel putin un caz smile.gif ) sunt curioasa de ce ati ales asa si mai ales daca ati intampinat ceva probleme din acest motiv.

Daca sunteti solo si nu aveti nimic stabil momentan, sunt curioasa totusi de ce ati vrea sau de ce nu ati vrea sa va casatoriti?

Acum, sunt convinsa ca multe din voi nu vor putea vorbi deschis si sincer despre acest subiect, asa ca v-as ruga sa raspundeti doar daca puteti si simtiti sa spuneti exact ce simtiti si credeti, nu ce ar trebui sa simtiti sau credeti. Sunt convinsa ca subiectul este de interes pentru foarte multa lume (me included) si nu as vrea sa le servim o doza in plus de fantasmagorii ca exista destule in prezent tocmai legate de acest aspect, motiv pentru care foarte multi sunt total dezamagiti de casatorie dupa ce o probeaza pe cont propriu, pentru ca ei auzisera si crezusera ca este cu totul altceva.
kalua
QUOTE(angeldust @ Jan 3 2009, 12:08 PM) *
In cazul in care aveti o relatie de lunga durata insa ati ales de buna voie sa nu va casatoriti (si stiu sigur ca avem cel putin un caz smile.gif ) sunt curioasa de ce ati ales asa si mai ales daca ati intampinat ceva probleme din acest motiv.


Eu sunt asa una, cu copil de 12 ani jumate si necasatorita, dar impreuna cu tatal lui. Pai in primul rand asa am stabilit de la bun inceput, sa ramanem impreuna numai cat simtim ca vrem asta. Suntem amandoi de parerea ca in ziua de azi nu mai poti spune ca "te legi la cap" cu cineva pentru o viata, chiar daca asa simti in momentul casatoriei, exista prea multe eventuale motive care pot duce la destramarea ei: indivizii se dezvolta in parti opuse, poate unul vrea sa se mute intr-o alta tara/oras si celalalt nu, ca sa nu mai vorbim de-o indragosteala de altcineva (mai stii?), etc.
N-am avut deloc probleme pentru ca nu sutem casatoriti, dar am avut grija sa facem imputerniciri pentru anumite chestii.
Cam asta-i in mare.

sylvia_31
Dupa cum stiti, sunt divortata, dar am fost si...casatorita biggrin.gif
Da, am facut pasul asta (cu casatoria) pentru ca asta am simtit atunci din tot sufletul ca trebuie sa fac, n-aveam nici un dubiu (silly me) ca-mi voi petrece cu el tot restul vietii...atat de mult il iubeam, si cred ca m-a iubit si el. N-am fost niciodata una dintr-alea care s-alerge dupa un act si un anumit statut social. Nu a fost telul meu in viata sa ma casatoresc atat de tanara, dar pe vremurile alea era conditia de a putea sta impreuna cu el, si de a ne lasa ceilalti, inclusiv parintii, sa ne traim dragostea.
Daca m-as mai fi casatorit stiind ce stiu acum ? Probabil ca da, eram tanata si foarte indragostita si as fi spus ca mie nu mi se poate intampla asa ceva. Plus ca ma trag dintr-o familie cu o casnicie reusita, chiar fericita as putea spune. Deci aveam un exemplu ca se poate chiar la mine in casa. smile.gif
Daca ma voi recasatori ? CU ACTE ?!!! Ha. Nu prea curand, poate niciodata, si numai atunci cand absolut toate chestiunile patrimoniale vor fi ok din punctul meu de vedere, otherwise ...no way. Nici n-aveti idee cate complicatii apar la partaj , cand tre' sa le mai faci fata si astora, tu fiind deja zdrobita, nu vreau sa-mi amintesc acum, ci doar atunci cand o sa trebuiasca .
rozy
Eu daca ar fi sa am o situatie materiala buna, nu stiu daca as face actul. Poate doar o cununie la Biserica magindesc.gif
Frica mea legata de casatorie e, ca nu cumva dupa ani,sa ramanem impreuna doar pt a ne scuti de toata agitatia cu divortul si partajul.
Cindy
Mie mi-ar placea sa ma casatoresc, asa cum spune traditia, cu cununie religioasa. Nu e din cauza actului in sine, cred ca ar reprezenta o consolidare si recunoastere a uniunii dintre noi. Pe plan legal, spiritual, religios.
Pe de alta parte, eu as face pasul asta doar cand as fi foarte sigura ca este barbatul cu care as vrea sa imi petrec restul vietii. Si cum eu sunt pragmatica si nu imi ascult neaparat impulsurile si toti mi se par dupa un timp nepotriviti, ma resemnez inca de pe acum ca s-ar putea sa nu fac pasul asta niciodata! laugh.gif

Sylvia, la ce varsta te-ai casatorit?
sylvia_31
La 20, Sweet.
angeldust
Kalua, a fost vreodata copilul afectat in vreun fel de decizia asta a voastra? Ca am auzit multa lume spunand ca institutia casatoriei protejeaza in primul rand copilul, ca e mai sanatos psihic pentru copil sa fie parintii casatoriti, etc etc. Sunt curioasa cat adevar sta in spatele acestor idei. Si ma mai intereseaza un aspect legal. Ce se intampla in cazul in care doamne fereste si pazeste barbatul pateste ceva. Mostenesti tu sau copilul ceva din ce e al lui, by default, sau trebuie luate masuri legale suplimentare ca sa se intample asta?

Sylvy, la tine sunt curioasa daca ai avut copilul sau tu ceva de castigat de pe urma faptului ca ai fost casatorita cu acte, adica vreau sa zic: daca nu erai casatorita cu acte, ar fi fost in vreun fel diferit pt copil sau pentru tine? Te-a protejat actul ala legal de ceva anume in momentul separarii? Ca inteleg ca ti-a adus numai deservicii si batai de cap in plus. Si mai sunt curioasa cum priveste copilul institutia casatoriei, avand in vedere prin ce a trecut. Are incredere in ea, o considera o optiune pentru el? Tu ce il sfatuiesti din punctul asta de vedere?

Rozy, cum ar fi diferit daca ai avea o situatie materiala buna? Ca nu-s sigura ca am inteles ideea. Adica avand o situatie materiala buna, nu ai face actul de teama sa ramai fara o parte din ea? Sau viceversa daca ai avea o situatie materiala mai proasta initial, ai fi mai inclinata sa faci pasul? Dar daca te-ai imbogati pe parcurs? tongue.gif Atunci sigur ar trebui sa imparti cu el.

Sweet nu pot sa zic decat ca sunt surprinsa. Sa nu ma intelegi gresit, dar nu mi se parea deloc ca esti o persoana religioasa. Uite ca eu pagana nici nu am luat in considerare acest motiv pentru casatorie, aspectul religios. magindesc.gif


Cindy
wow!! Deci erai mai mica decat mine cu un an, acum.. Ma ia cu fiori! germare.gif
Scuze de reactie..dar nu am putut sa ma abtin sa nu ma pun in locul tau!
kalua
Copilul nu a avut de suferit absolut deloc, el l-a recunoscut, deci e la fel ca si cum am fi casatoriti. Si ce-l intereseaza pe copil daca suntem casatoriti ori ba? Are parte si de mama si de tata, asta-i important.
Mr. kalua n-are nici avere, nici datorii de mostenit, asa ca-i indiferent si aici daca suntem luati ori ba. Avem facute asigurari pe viata unul pe altul.
Roxana_
F interesanta ideea topicului Angelu' smile.gif.

Eu sunt in categoria casatorita, fericita si in curand cu copil tongue.gif. De mica, am primit o educatie destul de stricta, dar pe masura trecerii timpului au acceptat si parintii ca ma pot muta cu prietenul inainte de casatorie, ca nu mai poti intra 'fecioara' in biserica etc. La 18 ani am avut primul prieten si de atunci tot felul de experiente, din care am avut doar de invatat (unele fericite, altele mai putin), dar niciodata nu mi-a parut rau ca le-am trait. La 25 de ani l-am cunoscut pe actualul meu sot si la 27 ne-am casatorit. Daca ma iau dupa experienta mea, le-as sfatui pe fete sa testeze cat mai mult inainte de a face pasul asta. Nu-s de parere ca prima dragoste este cea care trece de bariera timpului.
Chiar de suntem casatoriti, asta nu inseamna ca la prima abatere a unuia dintre noi, vom continua aceasta institutie. Adica nu ma voi amagi intr-o relatie doar de dragul actului sau chiar de dragul copilului. Am anumite fixuri, peste care nu prea pot sa trec: n-as putea sa-l vad pe barbata-miu beat. Despre inselat, am mai discutat noi la alt topic. Cand dragostea s-a terminat intre cei 2, frumos si civilizat este sa-ti anunti partenerul, nu sa te arunci intr-o legatura extra-conjugala.
Cred in continuare in casniciile fericite. Ii am ca exemplu pe parintii mei. Cu timpul, am invatat si eu sa mai ma cizelez, sa nu mai spun chiar tot ce gandesc pentru ca-i f usor sa-l jignesti pe celalalt.

Bunurile dobandite inainte de casatorie, din cate stiu eu, nu-s in pericol in caz de partaj.

Concluzia: m-am casatorit pentru ca asa erau de parere ai mei parinti ca trebuie sa faca o fata; m-am casatorit pentru ca al meu sot era f decis ca si-a gasit perechea; chiar am fost surprinsa ca el a deschis primul subiectul dintre noi si se intampla la putine luni de relatie. De regula, barbatii fug de casatorie. Chiar imi vine sa zambesc cand imi amintesc cum insista el sa ne vedem zilnic, de la inceputul relatiei si eu incercam sa-i spun ca exista riscul sa ne plictisim (in sinea mea eram chiar convinsa ca asa o sa se intample), dar uite ca mi-a dat peste nas tongue.gif. Am sentimente f puternice pentru el si-acum si sper sa nu-si piarda intensitatea in timp.
rozy
Angel, pai daca am o situatie financiara buna, nu ma casatoresc,si in caz ca ma despart,nu tre sa ma gandesc la pensia alimentara, la unde sa ma duc cu copilul...din astea. Iar in cazul in care as fi vai de mama mea, si sotu mi-ar gresi cu ceva,as avea grija sa-l las fara casa laugh.gif Ce vrei,ma gandesc la supravietuire tongue.gif
Marbella
Interesant topic intr-adevar...Eu am mai spus-o, m-am casatorit la 21 de ani si la 22 il aveam deja pe fiul meu.Am ramas in casnicia asta 15 ani cu toate ca era terminata la nici un an... Am ramas de dragul fiului meu si am continuat de dragul lui (chestii materiale) sa raman in acelasi apartament cu fostul meu sot.Acum de cand fiul meu este la facultate ma chinui sa vand apartamentul si nu mai reusesc din cauza crizei de peste tot.
De ce m-am casatorit asa de tanara? Pentru ca asa era normal atunci (provin dintr-o familie buna cu educatie solida).Am confundat intr-un fel dorinta de libertate, plus mustrarile de constiinta (facusem dragoste cu el ) cu asa zisa dragoste.Mi-a trecut repede, cand la nici o luna si-a aratat adevarata lui indiferenta fata de mine (intre noi erau 8 ani diferenta).Deci.... dupa ce fiul meu a crescut si m-a intrebat intr-o zi " mama cat ai de gand sa mai continui situatia asta...?" mi-am facut curaj i-am bagat sub nas cererea de divort din vina ambelor parti.. a semnat, ne-am prezentat la judecatorie si in 10 min am fost dovortati.Haioasa a fost reactia judecatoarei care ne-a vazut asteptand si discutand ca doi prieteni, ne-a intrebat de doua ori daca suntem siguri ca asta vrem.
Daca m-as mai casatori? Nu stiu, nu mai am incredere in nimeni (am avut cateva relatii scurte de atunci si n-a rezistat nici una) si ca sa fac pasul asta va trebui sa-mi demonstreze foarte clar ca ma iubeste.
pescarush
Acum sa nu uitam ca in cazul Kaluai este vorba de o alta societate. E adevarat, in ultimii ani s-au mai schimbat lucrurile si in Romania (cel putin asa percep eu de aici).
Vorbind despre partaj, in Canada nu e nici o diferenta intre a fi luat cu acte sau nu, dupa ce ai locuit timp de 6 luni impreuna cu partenerul. Treci exact prin acelasi iad, cand vine vorba de partaj. Aici este recunoscuta ca stare civila "common in law" si ai exact acealeasi drepturi si indatoriri ca si un cuplu casatorit. Singura diferenta este ca in cazul unei despartiri nu trebuie sa platesti 500 $ pentru actul de divort. Si aici, exact cum descrie Kalua, copiii proveniti din cupluri care stau impreuna, neavand actul in sine, nu au absolut nici o problema.

Roxana, imi place cum gandesti.
Stiti ca sunt si eu casatorita, cu copii, si chiar daca am avut probleme si intr-o perioada am fost foarte dezamagita de institutia casatoriei, inca mai cred in casnicii fericite. Nu trebuie sa merg mai departe decat sa ma uit in familia mea, la parintii mei, si am cunoscut si aici cateva cupluri fericite.
Pentru o persoana religioasa conteaza cununia, dar biserica ortodoxa nu te cununa fara actul civil.
De ce m-am casatorit eu? Ca si Silvya, am facut pasul foarte tanara, aveam 21 de ani, nu stiu daca mi-am imaginat eu atunci ca vom fi toata viata impreuna (eu sunt mai pragmatica), dar asa am simtit atunci. Educatia noastra a si fost diferita, trebuia sa te casatoresti ca sa poti locui impreuna, plus ca mai este visul asta, de a te vedea imbracata mireasa (cel putin la varsta aia). Daca as fi tanara din nou, as mai face pasul asta? Eu cred ca da. Daca ar fi sa ma despart insa, probabil as gandi ca si Silvya, as fi foarte reticenta.
In final, cred ca face fiecare cum simte si cum este mai bine pentru ea/el.
deedee29
Iata un topic interesant pentru cineva ca mine...care a planificat sa se marite anul asta.
Eu sunt impreuna cu iubitul meu de 10 ani...a inceput ca o relatie (sau inca o relatie) intre doi liceeni (amandoi eram clasa a 12-a) si cu siguranta ca atunci nu mi-as fi imaginat ca va fi ceva de durata, cu siguranta nu am avut acel sentiment ca l-am intalnit pe EL. Timpul a trecut peste amandoi, ne-am maturizat impreuna, ne-am format unul langa celalalalt, ne-am sustinut in cele mai grele momente si ne-am bucurat mereu de compania celuilalt. Amandoi suntem independenti din punct de vedere material si profesional...avem si bunuri "comune" (ca legea romaneasca nu prea recunoaste efectele relatiilor de concubinaj...nu suna prea romantic, dar asta e ceea ce avem noi in ochii lumii), dar si bunuri proprii, care vor ramane asa pentru totdeauna (nu ii voi cere niciodata sa "puna ceva pe numele meu", cum nici el nu va indrazni sa imi pretinda mie).
Daca m-ati fi intrebat in urma cu un an care e rostul si rolul casatoriei as fi raspuns categoric...NICI UNUL. Dupa atata timp petrecut impreuna devenisem foarte legati unul de celalalt, dar eu nu mai puteam intelege ce ne lega...era vorba despre obisnuinta, dragoste, comoditate, prietenie? Ce sentiment era preponderent, ce cimenta relatia noastra? Eram debusolata. Oricum ma simteam (si ma simt si acum) ca traiam viata unei femei casatorite, adica traiul nostru avea toate caracteristicile celui pe care il duce un cuplu casatorit...nu vedeam ce imi va aduce suplimentar oficializarea relatiei.
Cateva evenimente care s-au intamplat de atunci au facut ca decizia mea de ma casatori sa devina una mult mai simpla. In primul rand intre noi doi s-a intamplat ceva. Fara sa pot spune exact cand sau ce, am simtit dintr-o data ca ma reindragostesc de partenerul meu de viata...cate putin de adolescentul de acum 10 ani si din ce in ce mai mult de barbatul care a devenit acum. Mi-am dat seama ca in el se reflecteaza tot ce am eu mai bun si ca as gresi fundamental daca as crede ca numai obisnuinta e cea care ne tine alaturi. Apoi o persoana foarte draga noua a murit. Ne-am dat seama ca am fi foarte egoisti, si fata de noi, dar mai ales fata de cei putini pe care ii iubim si care ne iubesc in egala masura, daca i-am priva de evenimentul asta. Ne-am imaginat cum vor arata acele clipe, pe care le-am tot amanat atat, fara prezenta acelor persoane care conteaza atat de mult pentru noi.
Sa nu ma intelegeti gresit...nu o fac(em) pentru altii...in primul rand ne casatorim pentru noi, pentru ca vrem sa ne dovedim ca suntem suficient de maturi emotional sa ne asumam responsabilitatea unui viitor impreuna. Iar daca gestul nostru va oferi si altora bucurie, cu atat mai mult ne intareste convingerea ca totusi casatoria are un rost. Actul casatoriei...atat cel de natura administrativa, cat mai ales cel spiritual, religios, consfinteste ceea ce exista mai bun si mai frumos intre doi oameni, nu face decat sa consolideze ceea ce exista deja.
Nu cred ca mariajul poate sa nasca sentimente care nu existau inainte...si nu ii pot intelege pe cei care isi "forteaza" partenerii in demersul asta cu speranta ca lucrurile vor evolua in bine. Daca nu exista o structura solida, tot ce se intampla prin casatorie se va afla permanent intr-un echilibru fragil, care poate fi distrus de cele mai banale situatii. De asemenea, cred cu tarie ca acolo unde exista premisele necesare, relatia dintre doi oameni poate sa treaca testul timpului si fara casatorie. Either way, "toate pleaca de la iubire si se intorc la iubire" (cuvintele nu imi apartin, dar cred in mesajul lor).

M-a cam luat valul..scuze..dar ca concluzionez..cred ca mariajul nu mai este ceea ce reprezenta pentru parintii mei, de exemplu. Pentru mine casatoria nu te mai uneste in ochii lumii, te uneste in "ochii" celui caruia/careia ii spui DA.
Roxana_
Pesca nu stiam cum e legea la voi. Am aflat treburi interesante.
Deedee, sa fie intr-un ceas bun si sa iasa nunta asa cum va doriti.

Am uitat sa mai spun ceva: cred cu tarie ca trebuie sa fii complementar cu persoana iubita si nu asemanator. Eu am foarte putine puncte comune cu al meu, de fapt cele esentiale ar fi: respectul reciproc, respectul pentru institutia casatoriei etc. Iar ca particularitati spre exemplu mie-mi place opera (el nu o suporta), el se uita la filme SF si citeste carti SF, eu nu ma impac deloc cu acest gen; si mancarurile ne plac diferit, dar astea nu mi se par oprelisti in calea unei relatii sanatoase.
Oana
Pe mine nu prea ma intereseaza ce spune lumea, ca avem 3 copii si ca ar trebui sa ne casatorim. Eu stau pe ganduri si acum, ar trebui sa ne casatorim anu asta. Aman cat pot evenimentul, ma simt cam prinsa in cleste cu faza asta. Mie nu trebuie sa-mi cante cineva la ureche: il iei pe x de barbat, la la la...si sa mai vina si popa sa ma binecuvanteze, ca vorba aia, curvarim daca nu ne pune coronitele alea pe cap.
Sa nu ma luati in suturi, dar asa gandesc eu. Nu cred ca ma ajuta cu ceva hartia aia, actul de casatorie. Daca barbatu se indragosteste de alta sau eu de altu, mai stii...atunci ce facem?
Evenimente ciudate se pot intampla , suntem in schimbare, inca tinerei. Nu cred ca actul ne tine pe noi impreuna, plus ca pe mine ma sperie.
Vad prea multe cazuri sa ma mai implic in asa ceva si ar fi ultimu lucru pe care mi-l doresc in caz ca ne desparim, sa umblu in tribunal, zdrobita de durere si sa dau declaratii pe acolo.
In caz de urgenta, ne separam si gata. Copiii stau cu mine, nici o lege nu mi-i poate lua si daca ar incerca, vaiii de steaua lui.
In concluzie, cat tine si-i frumos, foarte bine. Daca nu mai tine, nu ne mai iubim sau cine stie ce mai poate aparea, cel mai bine e sa ramanem prieteni , daca se poate, fiecare sa fie liber cand doreste.
Stiu ca daca ma nastem cu 40 de ani in urma, cred ca ma ducea lumea in piata mare si ma batea cu pietre. Nici acum nu-s prea departe unii, din pacate.
Un singur lucru ma poate face sa ma casatoresc, in cazul in care ar avea de suferit copiii mei, la scoala sau in alte situatii.
Eu sunt inca la inceput de drum, poate apare ceva care sa-mi schimbe parerea, dar nu prea cred.
Lexie
Mi-a parut foarte frumos cum a scris deedee si sper si eu ca oficializarea relatiei sa o intaresca si mai mult.

Eu sunt intr-o relatie de 3 ani, iar anul acesta implinesc 22 de ani. Cand ma gandesc la casatorie, ma gandesc la ceva frumos, dar care este prea devreme sa fie facut acum. Ma vad facand nunta undeva la 24-25 de ani. De ce atunci si nu acum? Pentru ca pur si simplu asa simt eu ca va fi bine si pentru ca niste ani in plus nu vor face nici un rau relatiei, din contra, vom avea si mai mult timp sa ne cunostem, sa ne testam in diferite circumstante, sa vedem daca intr-adevar cel de langa noi este ceea ce vrem. Si totusi, acest "ceea ce vrem" este atat de vag, pentru ca nu poate nimeni spune cu certitudine ca ceea ce vrem astazi vom vrea si peste 10 ani.

Institutia casatoriei a fost intotdeauna ceva natural pentru mine. Parinti, bunici, rude, toti au casnicii reusite, desi cu totii au trecut prin perioade tulburi la care am luat parte. Din ele am invatat si mi-am dat seama ca nu este catusi de putin usor sa ai o casnicie fericita.
Consider ca nunta m-ar lega spiritual de partenerul meu, as simti ca e ceva in plus care ne uneste, pe langa iubire, ar fi ca o aprobare suprema. Suna prea mult, poate, dar asa simt. Nu sunt o persoana religioasa, nu merg duminicile la Biserica, cred in felul meu in Dumnezeu si atat. Pentru mine, nu foaia aceea ne leaga, ci juramantul pe care l-am despus in fata Lui, nu a preotului, nu a ofiterului de la starea civila.

Cred ca e greu sa explice cineva de ce s-ar casatori sau nu, cred ca e pur si simplu un lucru pe care il simti. Si daca Doamne fereste lucrurile nu ar merge pe fagasul bun, desi as suferi enorm, probabil as incerca sa gandesc rational si sa actionez rational si sa gasesc rezolvarea cea mai buna, fie ea si divortul. E trist, foarte trist, si din pacate se intampla.

Stiu ca multe dintre voi au dat sfatul acesta: suntem tinere, ar trebui sa experimentam inainte sa ne legam. Eu am inceput un pic prea devreme cu experimentatul si am avut suficiente intamplari care m-au facut sa-mi doresc stabilitate, liniste, intelegere, armonie. Nu regret ca am ales asta in loc sa zburd, desi ma gandesc uneori "ce-am avut si ce-am pierdut". Atunci pun in balanta si vad ca ce am avut ar fi fost oricum efemer, pe cand ce am acum poate fi pentru o viata. Depinde numai de mine, de el, de noi.

Voi face pasul acesta atunci cand vom fi pregatiti amandoi, atat sufleteste cat si material. Oricata nebunie si dragoste ar fi, tot trebuie sa fim cu picioarele pe pamant. Ah, cat despre averi, nu mi-as face prea multe griji, as avea grija sa stabilim niste reguli clare inainte si daca simtim nevoia sa ne asiguram fiecare intr-un anumit fel "bunurile", probabil vom gasi o cale rezonabila de a face asta.
Cindy
Este un subiect complex, parerile sunt multe si impartite...Angel, initiatoarea topicului, recunoaste, tu ori vrei sa te mariti si nu stii cum sa ne dai vestea?!? yes.gif
deedee29
Roxana...multumesc pentru urari, sper sa iasa bine. Mie nu mi-e teama ca nu vor fi invitatii placut impresionati, cat mi-e teama de mine, ca eu sunt cel mai greu de multumit.

Lexie...multumesc ca ai citit si ca ti-a placut. Si eu m-am regasit in cele scrise de tine.

Oana, vreau sa iti spun ca inteleg aceasta stare pe care tu o descrii ca si cum ai fi prinsa "intr-un cleste". Pana sa reusesc sa inteleg ce vreau cu adevarat eram atat de confuza, aproape nedrept fata de omul caruia ii spuneam in fiecare dimineata "te iubesc". Nu puteam nici eu intelege de ce/de cine fugeam. Si in povestea mea rolurile au fost inversate, in clasica partitura a celui care fuge de nunta ca dracu de tamaie fiind eu. Iubitul meu a inteles mult mai devreme ce vrea si, daca ar fi fost exclusiv alegerea lui, am fi fost casatoriti mai demult. Cum, dealtfel, acum am fi avut si un copil. Cred ca exista oameni care au mai multa nevoie de stabilitate decat ceilalti. Sau pur si simplu puterea exemplului ne face sa asociem casatoria cu tiparele pe care le vedem in copilarie si mai tarziu (daca asociezi institutia casatoriei cu o familie fericita si unita, atunci probabil ca ti se pare firesc acest pas; spre exemplu, iubitul meu viseaza sa ajungem si noi ca acei batranei pe care inca ii mai vezi tinandu-se de mana si din ochii carora nu a disparut esentialul-iubirea). Si eu mi-am inventat, ca si tine (sau cel putin in cazul meu asta erau) pretexte. De ce sa ma complic, cand mi-e bine si asa, iar daca nu merge e mai simplu sa pui punct daca nu este casatorit (mama mi-a spus tot timpul ca am sarit in facultate peste o lectie importanta, cea referitoare la institutia divortului si sa nu imi fac iluzii ca o despartire in afara instantei nu poate sa fie la fel de urata ca si una pronuntata de judecator, cum, dealtfel, s-au vazut si divorturi foarte civilizate). Si eu urasc ritualurile de nunta specifice romanilor si imi faceam si din asta un motiv sa aman sau sa spun ca nu imi doresc "circ". Dar pana la urma eu voi decide ce pastrez si ce nu din tot spectacolul ala (unele prietene imi spun deja ca-s nebuna, ca ce vreau eu nu va mai fi nunta), ca sa nu ma simt ca o maimuta scoasa in arena in ziua respectiva.

Si apoi ar mai fi ceva...chiar daca va va suna infantil...la cat de mult imi place mie sa shoppinguiesc, nu puteam sa ratez experienta suprema:achizitionarea rochiei de mireasa tongue.gif (asta a fost argumentul extrem pe care l-a folosit mama atunci cand faceam "lista" cu pro si contra casatorie).


sylvia_31
QUOTE(angeldust @ Jan 3 2009, 05:24 PM) *
Sylvy, la tine sunt curioasa daca ai avut copilul sau tu ceva de castigat de pe urma faptului ca ai fost casatorita cu acte, adica vreau sa zic: daca nu erai casatorita cu acte, ar fi fost in vreun fel diferit pt copil sau pentru tine? Te-a protejat actul ala legal de ceva anume in momentul separarii? Ca inteleg ca ti-a adus numai deservicii si batai de cap in plus. Si mai sunt curioasa cum priveste copilul institutia casatoriei, avand in vedere prin ce a trecut. Are incredere in ea, o considera o optiune pentru el? Tu ce il sfatuiesti din punctul asta de vedere?


Cred ca actul acela m-a protejat mai mult in timpul casatoriei, decat in momentul separarii, in sensul ca mi-a oferit o anumita siguranta, stabilitate, numeste-o cum vrei . Simteam ca asa e OK: casatorita cu un copil. Pentru mine suna (atunci) mult mai bine decat necasatorita cu un copil. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, si-n lume, si-n mine....

Cum priveste copilul institutia casatoriei ? smile.gif La noi a fost o situatie putin atipica, in sensul c-am crescut-o singura de la 1 an si 10 luni , fostul a plecat in strainataturi si venea din an in pasti pe-acasa iar in putinul timp pe care-l petrecea in tara avea intotdeauna ceva mai bun de facut decat sa stea cu familia. Si da, daca a adus ceva bun separarea noastra, pot sa spun ca e si faptul ca acum pretuieste cu adevarat timpul pe care-l petrece cu cea mica.

Am considerat ca e inca prea mica sa discutam despre casatorie. Oricum, nu vreau sa-i inoculez ideile, fie si-ale mele. La momentul potrivit o s-avem o discutie , si ea va fi cea care va decide ce va face cu viata ei, si mai ales cand.
angeldust
QUOTE(sweet_girl @ Jan 3 2009, 11:05 PM) *
Este un subiect complex, parerile sunt multe si impartite...Angel, initiatoarea topicului, recunoaste, tu ori vrei sa te mariti si nu stii cum sa ne dai vestea?!? yes.gif


Eh o laie laugh.gif Nu vreau sa ma marit acum cu siguranta, nici nu as avea cu cine, dar imi pun serioase intrebari daca vreau sa o fac vreodata. In plus ma intereseaza subiectul doar ca subiect in sine.
scumpic
Angel face un sondaj. smile.gif

Eu sint intr-o altfel de situatie, am aproape 40 de ani si nu am fost casatorita pina acum. Am avut multe relatii, incepind de la 20 de ani, asa ca am putut sa fac comparatii destule. Am avut doi cu care am vrut sa ma casatoresc, dragoste nebuna, unul m-a inselat, iar altul m-a parasit el stie de ce. Atunci eram ferm convinsa ca ii iubesc, ca imi doresc sa fiu cu ei toata viata. Acum imi dau seama ca voiam sa ma casatoresc findca asa facea toata lumea, pentru ca asa eram educati, pentru ca imi doream sa ma vad in rochia de mireasa, da.....o copilarie.Astea erau pe la 20-25 de ani.
Pe la 30 m-am hotarit sa-mi traiesc viata, sa ma ocup de mine, de cariera, sa ma distrez, sa am cit mai multe experiente. Ma simteam altfel, mai femeie, mai interesanta, mai sigura pe mine. Si asta am facut. Nu am mai simtit nevoia sa ma casatoresc deloc, chiar renuntasem la idee.
Insa acum... roata s-a intors si simt din nou ca la 20 de ani. blush.gif Am intilnit un barbat care pentru mine e tot ce mi-am dorit toti anii astia si nu am intilnit. Facind comparatie, acum iubesc cu adevarat, m-as duce oriunde dupa el, as face multe sa fie fericit si imi doresc din nou casatoria. (desi atunci cind a inceput el sa vorbeasca despre asta, nu credeam ca mai e posibil sa-mi doresc). O doresc ca o uniune intre noi doi, ca un ritual daca vreti care sa consfinteasca pentru noi faptul ca sintem impreuna. Nu ma intereseaza acum nunta, petrecerea si rochia de mireasa, ci doar juramintul, linistea spirituala, ceva pentru sufletele noastre. Ceva de care sa ne aducem aminte cu drag.
Despre partea materiala, ma intereseaza sa avem un trai decent, sa facem amindoi ce putem si ce avem nevoie, iar daca ne despartim vreodata sa aiba fiecare cu ce trai, repet decent. Despartirea stiu ca e grea, chiar daca e cu acte sau fara acte, dar daca s-ar intimpla ceva care nu pot accepta (de exemplu violenta, nu as sta niciodata sa iau bataie) as renunta imediat, oricit de greu mi-ar fi.

angeldust
Ma bucur nespus pentru tine scumpic si te apreciez pentru ca nu te-ai complacut in vreo situatie aiurea doar de gura lumii sau pentru a avea pe cineva si ai asteptat pana chiar ai gasit pe cineva care te face sa simti wink.gif

Intrebarea mea este : pentru cele care spuneti ca doriti casatoria mai mult ca pe un ritual care sa consfinteasca uniunea voastra. Ati fi de acord sa faceti spre exemplu (DACA ar fi posibil) o ceremonie din asta care sa includa tot ce vreti voi : schimb de juraminte, inele, binecuvantarea preotului, etc.....dar sa nu semnati actul acela? Ar fi acelasi lucru pentru voi sau nu?

Iar pentru cele care doriti casatoria doar din cauza conditionarii sociale pe care ati dobandit-o inca din copilarie, nu simtiti ca e cumva un concept care va ingradeste si limteaza? O percepeti ca pe o conditionare pozitiva sau ca pe una negativa? Credeti ca se mai preteaza la vremurile noastre? O sa va educatii copiii tot asa? Sau o percepeti ca devenind depasita in scurt timp, cum era pana nu demult ideea ca trebuie sa fii virgina pana la casatorie, apoi ca tre sa fii virgina pana la 18 ani si tot asa.

In conditiile in care divorturile sunt din ce in ce mai frecvente si usor de obtinut, mai are valoare juramantul ala "pana cand moartea ne va desparti, la bine si la rau, bla bla?" Sau ar fi de preferat sa fie inlocuit cu ceva de genul "Pana cand ne vom mai iubi si suporta"? biggrin.gif
LostWhispers
E un subiect complicat sa va zic de ce: orice parere ti ai da ai impresia ca nu intotdeuna e valabila si aici depinde foarte mult de la caz la caz, chiar foarte mult, vezi cupluri necasatorite care se inteleg chiar mai bine decat cele casatorite. Mai intalnesti cazuri ( si eu chiar ma intalnit cand dupa casatorie nu se mai impaca) Alti se impaca la fel ca inainte nimic schimbat. Nu se poate generaliza subiectul in nici un caz. Eu as face o mai mult pt slujba religioasa poate pt ca si parintii ma tot bat la cap, ca nu e bine sa stai nebincuvantat la biserica , bla bla bla.
Juramantul ala e ciudat, pai daca te juri si divortezi inseamana ca nu l ai respectat , eu va zic pt mine e un subiect greu si complicat.
Eu as jura fara sa semnez actul ca intreba Angel.
Nu mai dezbat despre divort ca acolo mi se pare si mai complicat in sensul ca legiile nu sunt bune, iar custodia copiilor e si mai naspa. Eu una nu sunt de acord ca in momentul in care vreau sa merg in concediu si imi trebuie acordul tatalui ( ma refer peste granita) asta in mometul in care eu nu m as mai intele si am sta separati.
Daca as avea o casa sau o un apartament pe numele meu si as divorta s ar mparti la 2 iar daca el nu are nimic castigat va fi ex ul. evident.
Ma opresc va las sa ma contraziceti daca am aberat.
scumpic
Multumesc thanks.gif

Eu as fi in stare sa fac doar ritualul fara sa semnez, dar as avea niste semne de intrebare, in sensul ca daca el nu vrea sa-si asume responsabilitatea pentru mine, oare ma iubeste , sau nu? Adica e vorba despre cazul nostru, cind el traieste in alta tara si, ca sa ma ia acolo trebuie sa semneze ca ma sponsorizeaza trei ani.

Daca am fi deja amindoi in aceeasi tara, tot as face, dar tot mi-as pune intrebarea, ar fi un pic de neincredere, dar as si intelege daca el ar avea retineri din cauza ca a patit odata ceva cu o alta femeie sau ii e frica pur si simplu. Si tot l-as iubi si as sta cu el. Pe parcurs, ori capeti incredere deplina, ori se adevereste ceea ce ai banuit la inceput. Totul e sa ai curajul sa traiesti ceea ce vrei, oricum mai tirziu te poti desparti indiferent ca te-ai luat cu acte sau nu si din diverse motive la care poate nici nu te gindesti in momentul asta.
Si acuma, la mine mai e un motiv copilaresc pentru care as vrea sa ma casatoresc, imi place numele lui mai mult decit al meu si as vrea sa mi-l schimb. laugh.gif

A si cu juramintul, sint de acord ca nu are sens cu "pina cind moartea ne va desparti" atita timp cit exista divortul. Ar trebui schimbat.
Am citit intr-o carte "Conversatii cu Dumnezeu " un juramint mult mai apropiat de ceea ce ar trebui sa fie. Suna cam asa: "Am venit aici pentru a face publica dragostea unul fata de celalalt, pentru a declara alegerea de a trai, de a fi parteneri si de a evolua impreuna......Intentia mea este sa fiu cu tine pentru totdeauna intr-un parteneriat sfint al sufletului...". Avem intentia, dar nu stim sigur ce va fi.
kalua
Sa va spun si eu de ce se ia cu acte o gramada de lume in Germania: daca unul dintre ei castiga mult mai bine decat celalalt isi poate schimba clasa de platit impozit si ia mai multi bani in mana. De-aia se casatoresc o gramada in decembrie, hai, repejor, sa luam banu' si de pe anul care aproape a trecut.
Mai nou te poti casatori aici si numai la biserica, nu ti se mai cere actul legal pentru a o face-o.
In Germania se plateste impozit de biserica (catolicii si evanghelistii), din cauza asta iese o gramada de lume care oricum e mai ateista din institutia asta, cu acte. Si odata iesit nu te mai cununa niciun preot. De-aia nu ploua cu nunti pe-aici.

Eu daca ramaneam in tara sigur ma casatoream.
Fanny
QUOTE(LostWhispers @ Jan 4 2009, 12:00 PM) *
Daca as avea o casa sau o un apartament pe numele meu si as divorta s ar mparti la 2 iar daca el nu are nimic castigat va fi ex ul. evident.


Spusele lui Lost si ale lui Rozy ma fac sa cred ca tineretul n-a explorat Codul familiei. tongue.gif In casnicie exista si bunuri comune si bunuri proprii (cele detinute anterior sau mostenite, primite in timpul casatoriei doar de unul dintre parteneri). Astfel, nu poti sa pierzi sau sa castigi mult la capitolul asta decat daca ai facut avere impreuna cu partenerul sau daca acesta (mai instarit decat tine) e foarte generos/ avar.

Pe de alta parte mai vreau sa spun ca nu vad in casatorie o constrangere, cum nu vad in concubinaj un plus de libertate. Cu exceptia birocratiei dinainte si ...de dupa (in cazuri nefericite), lucurile stau practic la fel. Nu speli mai multe masini, nu gatesti mai multe ciorbe si nu smotruiesti cu cateva ore mai mult daca esti casatorita decat daca esti intr-o "uniune consensuala". Nu razi mai cu foc, nu iesi mai des sau mai rar cu prietenii, in functie de "statutul" adoptat. Si nici viata sexuala nu devine mai fada odata ce-au fost "legalizate" partidele de sex. Ce spun e ca viata in doi se construieste in comun, iar important e pentru suflet sa-si simta in partener propria familie, nu sa se teama sau sa jinduiasca ca pe usa locuintei sa scrie: Fam. Cutarescu.




angeldust
am adaugat si un Poll biggrin.gif Daca lipsesc ceva variante de raspuns va rog sa imi semnalizati.
Roxana_
Ce frumos ai scris Fanny indragostita.gif
Oana
E adevarat ca Fanny a scris foarte frumos, dar ce te faci cand ai numai exemple negative in jurul tau si casnicia parintilor tai e un fiasco?
Va spun sincer ca innainte de sarbatori s-au rupt cam 5 cupluri din cercul meu de cunostinte, marea majoritate aveau planuri mari anul acesta.
Ce am auzit mi-a cam zguduit increderea in ceea ce vroiam eu sa fac.
kalua
Eu nu sunt total de acord cu ce a scris Fanny: din ce vad in jurul meu chiar se poate intampla ceva la nivelul bibilicii din momentul in care hartia aia a fost semnata. Am un caz concret in familie: cumnata-mea (nevasta fratelui lui Mr. kalua) a mai fost casatorita o data. S-a luat cu ala fix exact dupa 10 ani, locuiau deja impreuna de cativa ani. Tipa a spus ca nu stie exact sa spuna ce a fost, dar parca din momentul ala a inceput sa nu mai functioneze relatia. Ea e una cu picioarele pe pamant, si-a dat imediat seama ca lucrurile nu merg inspre bine si cu toate ca si-a dorit dintotdeauna copii, a lasat-o moale la capitolul asta. A divortat, l-a intalnit pe noul, este recasatorita cu 3 copii acum (unul al lui din prima lui casatorie plus doi ai lor).
Din pacate cunosc mai multe cazuri in care semnatul actului a fost inceputul sfarsitului. Ma intreb si eu de ce, se intreaba si cei in cauza, raspunsul nu l-a gasit nimeni.
chintesenta_raului
eu nu vreau nunta cu slujba in biserica si rochie de mireasa, mi-e frica numai cand ma gandesc la ritualul in sine. in acelasi timp nu as vrea nici acte la primarie, casatoria (asa cum o vad eu) nu ar trebui sa aiba nimic de a face cu birocratia. cred ca mi-ar placea sa fiu casatorita intr-o zi dar fara toata tevatura aferenta, mai mult m-ar impresiona sa stiu ca cineva m-ar putea iubi atat de mult incat sa isi doreasca sa isi petreaca restul vietii alaturi de mine, n-as avea nevoie de ceva mai mult.
angeldust
Mda, cam asta e si parerea mea chinte, ca tot nu mi-am exprimat-o pana acum. Daca ar fi sa intru in saptamana oarba, probabil as face actele la Mall (ca in TM acolo se fac mai nou laugh.gif ) cu maxim 3-4 martori dupa care i-as duce pe toti la KFC in loc de masa festiva morderis.gif Ritualul cu rochia de mireasa si biserica si jucat hora in fatza blocului ma infioara.
Chiar daca toate neamurile o sa ma blesteme dupa aia, nu e o alegere care sa ii includa si pe ei, asa ca nu au de ales decat sa se impace cu ideea biggrin.gif
rozy
Buai, faza cu hora in fata blocului nici mie nu-mi place. De fapt multe ritualuri legate de nunta,dar mai ales de moarte si inmormantare nu le voi respecta.
LostWhispers
Pe langa ritualul din fata blocului( care e de toata jena) pe mine ma terorizeaza gandul cu pupatul invitatilor si e de cel putin 3 ori: o data la cununia civila, o data la la biserica apoi cand pleca acasa invitati. Va dati seama cum ar arata machiajul meu de mireasa zapacitul.gif
Lexie
Faza cu hora in fata blocului nu o suport nici eu si am sa fac tot posibilul sa nu existe.

Lost, de 4 ori biggrin.gif : cununie civila, nunta la biserica cand stai acolo si trec toti sa te felicite, apoi cand ajugi la restaurant si ii intampini iar te pupa, apoi la plecare.

Greu e sa te pui contra obiceiurilor, mai ales daca sunt persoane in "neam" care au grija sa te traga de mana in fata blocului si sa porneasca o hora.

Aaa, eu nu vreau sa vina lautar din ala cu acordeon sa ma ia de acasa, eu vreau muzica moderna sau clasica in surdina, dom'le. frustaremare.gif
Bia
Eu vreau casatoria pentru ritualul in sine. Abia astept s aport rochia aceea superba, pantofi asortati, sa cobor din limuzina biggrin.gif si sa fiu chemata Doamna X. smile.gif
pescarush
Nu e obligatoriu sa jucati tontoroiu in fata blocului. Nici eu n-am jucat, s-a plecat discret de-acasa, cu masinile (fara muzica si nici un fel de tam-tam), iar la restaurant n-am avut vornic (parca asa se cheama, nu-i asa?) sa strige care cat a dat. Nunta noastra a fost de fapt o masa de 50 de persoane.
Si mie imi repugna anumite lucruri, mai ales care se fac de ochii lumii.
LostWhispers
Da Lexie ai dreptate de 4 ori frustaremare.gif
Eu zic ca la o nunta ajunge 100 de persoane , deja e prea mult cand aud 300 sau si mai mult.
Lexie
Mie si 100 mi se par multe nesigur.gif Mi-ar placea ceva intim, dar stiu ca nu se va putea, ca trebuie sa chemi si neamurile, ca deh, trebuie. Daca ar fi sa fac numai si numai cum imi place mie, n-ar fi mai mult de 30 de persoane....
Teocris
QUOTE(kalua @ Jan 5 2009, 10:57 AM) *
Din pacate cunosc mai multe cazuri in care semnatul actului a fost inceputul sfarsitului. Ma intreb si eu de ce, se intreaba si cei in cauza, raspunsul nu l-a gasit nimeni.


Mare adevar grait-ai!
angeldust
Mda, ce zice Kalua e adevarat in multe cazuri. Una din cauzele pe care le suspectez eu, e ca acele cupluri la care s-a intamplat asta au fost cupluri in care unul din parteneri sau ambii au vazut in casatorie un scop, care odata atins i-a absolvit de orice fel de grija sau obligatie....ceva de genul :am tras 3 ani de el sa il conving sa ma ia de nevasta, acu pot sa respir linistita in sfarsit.
O alta cauza ar putea fi asteptarile nerealiste pe care le au unii vis a vis de acest act. Il vad ca pe o rezolvare a unor probleme existente, ca un fel de promise land unde odata ajunsi toate vor merge struna. Sau au idei fixe de genul : acum ca suntem casatoriti ar trebui sa fie asa si pe dincolo si in nici un caz nu ar trebui sa facem aia sau ailalta. Le lipseste flexibilitatea si capacitatea de adaptare pe care erau nevoiti sa le simuleze macar atunci cand nu actionau de la adapostul acestui act.
claudia_electra
QUOTE(Lexie @ Jan 6 2009, 12:24 PM) *
Faza cu hora in fata blocului nu o suport nici eu si am sa fac tot posibilul sa nu existe.

Lost, de 4 ori biggrin.gif : cununie civila, nunta la biserica cand stai acolo si trec toti sa te felicite, apoi cand ajugi la restaurant si ii intampini iar te pupa, apoi la plecare.



Haideti ma, nu ponegriti nunta pentru niste obiceiuri pe care orice cuplu in ziua de azi are alegerea daca le face sau nu. Nimeni nu mi-a sugerat mie vreo hora, vreun lautar sau alt personaj galagios, deci nu e absolut deloc un must. De pupat la cununie eu am scapat ca o facusem doar cu nasii prezenti, la biserica au venit o parte din invitati si ne-au pupat, corect, dar la restaurant am pupat doar pe cei care nu fusesera la biserica. Iar machiajul profesional rezista peeeeerfect la toate astea, chiar si la 35 de grade. Doar un strat fin de pudra am mai retusat din cand in cand.
Lexie
Nu ponegresc nimic, doar ca nu-mi plac obiceiurile astea bagate pe gat, atata tot. Cu siguranta eu nu o sa am picior de lautar sau hora in fata blocului. sleep.gif
Roxana_
Mai dragutelor, sa stiti ca eu am avut si lautari si hora-n fata blocului pentru ca stiam ca asta-si doresc parintii mei, ei fiind mai traditionalisti. Asa c-am inchis un pic ochii si-am mai facut un compromis, dar nu-mi pare rau. Uneori conteaza sa fie ceilalti mai multumiti decat sunt eu. Imi place sa vad bucuria din ochii lor.
La fel am zis ca la nunta mea nu se vor asculta manele. Si cand s-a dus varu' si-a dat bani la formatie si-a cerut 'maneaua' ce credeti c-am facut? Am zambit frumos si-am inceput sa dansez si pe asa ceva, ca nu-mi pica eticheta.
Diana.
Daca mi s-o scula pe chelie sa ma las in fundu` gol la nunta mea, o fac. Ca ii nunta mea.
Fiecare le stie pe ale lui; de unde atita "cherestea" pe lucruri intime si personale?
Iaca io o sa imi iau tambal. Si ma urc oe el si il sparg. Pe cine intereseaza? Ca doar ii nunta mea.
Roxana, bine ai facut! aplauze.gif
angeldust
Good for you Di!

Nu cred ca cineva a ponegrit dorintele intime si personale ale cuiva. Ne exprimam si noi niste pareri. Daca cineva a facut nunta cu lautari bravo lui, dar am si eu voie sa zic ca mie nu mi-ar placea nu?
Discutam discutii...nu e cazul sa se simta nimeni lezat si nici nu cred ca s-a simtit cineva.
Cindy
QUOTE(Maàt @ Jan 6 2009, 08:45 PM) *
Daca mi s-o scula pe chelie sa ma las in fundu` gol la nunta mea, o fac. Ca ii nunta mea.
Fiecare le stie pe ale lui; de unde atita "cherestea" pe lucruri intime si personale?
Iaca io o sa imi iau tambal. Si ma urc oe el si il sparg. Pe cine intereseaza? Ca doar ii nunta mea.

Mie nu mi se pare chiar asa, desi suna bine. Traim intr-o societate si intr-o mai mare sau mica masura, esti nevoit sa te supui unor conventii. Si impotriva traditiilor si mentalitatilor bine inradacinate, se lupta cel mai greu. Daca esti foarte sigur pe lucrurile tale si pe oamenii din jur (si asta e probabil cazul tau), atunci poti sa faci absolut tot ce iti trece prin cap, dar de obicei lumea se 'da' dupa multime, aspectele ei prestabilite, 'normal', e mult mai comod sa te supui valului si sa nu faci schimbari. Well, dar m-am indepartat de la subiect, am vorbit foarte in general.

Nici eu nu vreau hore, zbantuieli si chiuieli in fata blocului, galagiosenii lautaresti (cu 'fata mea este mireasa' etc. laugh.gif) in sala de petrecere si furatul nevestei cu bunavointa ei. Nu stiu cum as vrea sa fie si nici nu ma gandesc de pe acum la ceva care s-ar putea sa nu se intample niciodata. laugh.gif Ahh, si nu imi place albul de nici o "culoare"!
Roxana_
Mai fetelor, doar nu va trece prin cap ca m-am suparat biggrin.gif. Doar va spuneam, ca de multe ori socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa.
Si la nunta, cred ca mirii-s ultimii care trebuie sa se simta bine. Intodeauna se sacrifica pentru distractia invitatilor. Eu una, recunosc c-am stat cu stresu'n vine tongue.gif.

Mai Di, dac-ai sti tu ce nunta super faina i-au facut bunicii mei unchiu-lui meu prin 198X cu tambal, cu cort, cu hora cu dat de haine si-a tinut 3 zile. Au venit astia de la Clejani (era doar el pe vremea aia). Eram copil, dar o tin minte si acum.
rozy
Cum adica sa nu ma simt bine la nunta mea? Neaaah, mai bine nu o mai fac valea.gif
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.