Numai uitandu-ne la un hamster ne putem da seama dupa marimea lui ca sunt animalutee fragile, expuse riscurilor de imbolnavire daca nu sunt crescuti in conditii propice. Orice comportament diferit fata de cel pe care il are hamsterul in mod normal - tuse, tremurat, mers impleticit etc. - poate fi un semn de imbolnavire.

Una din bolile care apare des la hamsteri aste asa numita «Coada umeda», boala ce se manifesta pe fundalul unei infectii bacteriene sau al unui dezechilibru la nivelul bacteriilor care in mod normal se afla in stomacul hamsterului; adesea este confundata cu o simpla diaree. Un hamster suferind de aceasta infectie in mod cert va avea diaree; diareea este atat de severa incat hamsterul este in permanenta ud sau murdar nu numai in jurul anusului ci si in jurul cozii. Diareea este insotita de un miros puternic si neplacut. Excrementele sunt sub forma de picaturi, aproape incolore, lichide si uneori contin mucus.

Ca raspuns la durere hamsterul are greutati in mers, merge cocosat, este slabit si letargic si scanceste de durere.
Primele simptome apar in 7 zile de la instalarea bolii, boala este cel mai adesea fatala, hamsterul ajungand in acest stadiu in 24 de ore de la primele semne ale bolii. Din acest motiv este vitala consultatia unui doctor veterinar si administrarea tratamentului cat mai repede posibil. Nu folositi niciodata medicamente «dupa ureche» ; hamsterii se mai pot imbolnavi de o alta boala, opusa cozii umede si anume asa numita boala a cozii uscate. Nu va ganditi ca daca numele celor doua afectiuni este in antiteza si tratamentele functioneaza dupa acelasi grafic; deci nu folositi medicamente care au efect invers celor pentru coada uscata sau invers. Incercati acest tip de tratament doar in cazurile de extrema urgenta cand controlul unui medic veterinar este imposibil din diverse motive. In momentul in care ajungeti la medic nu uitati sa specificati cum anume si prin ce metode ati incercat sa restabiliti starea de sanatate a hamsterului.

O cusca in care s-a aflat un hamster infestat cu aceasta bacterie trebuie igienizata cu solutii speciale pentru dezinfectarea custilor destinate animalelor mici; de asemenea cusca nu trebuie populata cu alt hamster (in cazul in care cel bolnav a murit) timp de cateva saptamani; daca hamsterul bolnav a raspuns pozitiv tratamentului nu trebuie reintrodus in cusca decat dupa perioada de dezinfectare.

Bolala cozii umede la rozătoarele mici
Boala cozii umede se referă strict la aspectul umed, murdar, urât mirositor al părţii posterioare a animalului, cauzată de o eliminare constantă de scaune diareice, contrar aspectului obişnuit al fecalelor de rozătoare. Acest fenomen apare mai ales ca urmare a unor dezechilibre la nivel de floră intestinală, a unor indigestii sau infecţii gastro-intestinale. Pericolul constă în apariţia deshidratării şi, odată cu aceasta, a dezechilibrelor hidro-electrolitice şi a intoxicaţiilor cu punct de plecare intestinală. Animalul se va deplasa greoi, va prezenta sensibilitate abdominală, va elimina scaune diareice, va fi apatic şi eventual va refuza mâncarea.
Tratamentul este vital să se instituie rapid, vizând în primul rând rehidratatrea, corectarea dezechilibrelor vitaminice şi antibioterapia, cu menţiunea că cele mai multe antibiotice sunt dăunătoare organismului rozătoarelor, cele acceptate fiind din grupa quinolonelor. Pericolul antibioterapiei derivă din reacţiile alergice posibile, accentuarea dezechilibrului bacterian de la nivel intestinal prin favorizarea anumitor bacili responsabili de producerea unor toxine agresive, apoi riscul afectării nervoase şi cel al apariţiei unor disvitaminoze ca urmare a distrugerii florei intestinale.
Cheia evitării unor astfel de manifestări este prevenţia: o dietă stabilă, completă şi variată, liberă de germeni patogeni şi de substanţe dăunătoare.